Che Guevara in primul rand a facut ceva, a actionat. Numeste-l idealist, cu capul in nori, fara simtul realitatii dar nu poti nega sacrificiul sau. De ce este impostor? Si-a asumat vreun rol care nu era al sau, i-a placut puterea, a vrut sa comande si si-a ascuns aceasta dorinta sub pretextul revolutiei? Nu cred. Si-a abandonat cariera de medic, a luptat in conditii ingrozitoare, si-a condus oamenii la victoria din Cuba. Poti zice ca a fost sedus de idealul comunist dar nu ca a fost impostor. Ca revolutia reusita din Cuba s-a transformat in altceva asta e alta problema.
Spui de fermierii care au murit din cauza lui (cred ca termenul corect e "guerillero"), despre nefericitii sedusi de un idealist belicos. Era mai bine pentru ei daca nu aparea Guevara? Intr-o perioada in care toti se lamentau cu privire la soarta taranilor, a metisilor si a saraciei in care se gaseau, in care toti propuneau solutii si planuri, a aparut cineva care chiar a incercat sa-i ajute. Fapte, nu vorbe. A fost invins dar nu cred ca moartea lui a fost inutila.
Mala, eu inteleg punctul tau de vedere dar cred ca orice revolutie, chiar invinsa, chiar daca multi au de suferit in urma ei, poate sa insemne ceva. Gandeste-te la epoca in care a avut loc revolutia din Cuba, la efervescenta care a cuprins tinerii sud-americani carora li s-a aratat ca exista o alternativa. Nu sunt comunist, marxist, guevarist, anarhist etc. dar cinicul din mine se retrage cand aflu despre tineri de varsta mea batuti de politie, torturati ("picana", instrument electric de tortura a fost inventat chiar in Argentina) si chiar ucisi pentru ca au crezut in ceva, chiar daca idealul lor este gresit.
Si in plus noi ii judecam la o distanta de 30 de ani cand falimentul comunismului a fost recunoscut peste tot; gandeste-te si la toti intelectualii de prin perioada interbelica si la sentimentele lor fata de Rusia sovietica. Poate daca traiai si tu pe atunci erai o ilegalista fanatica
Daca vrei sa te mai documentezi ti-as recomanda:
Llosa
- "Istoria lui Mayta"
"Conversatie la catedrala"
"Sarbatoarea Tapului"
"Casa verde"
Marquez
- "Toamna patriarhului"
"Generalul in labirintul sau"
Alejo Carpentier -"Recurs la metoda"
Manuel Scorza -"Cantecul lui Agapito Robles"