Madia Mangalena
story de
Michael HAULICA
Lui Petrica Sârbu, de bucurie ca exista
Chipul Madiei Mangalena ocupa întregul ecran. Culoarea vinetie a filtrului îi pune în evidenta ochii retusati discret. Pe sub-unda este transmisa profetia cu venirea lui Brodar. Se lipeste de creierele trecatorilor, le patrunde, prinde radacini, ia înfatisarea Madiei din Mangala. Nu mai e nevoie de ecran, imaginea s-a agatat de cortexuri, flutura ca steagurile-lup, doar nu urla. Madia zâmbeste. Urmele pietrelor se vad bine, poveste a vietii ei.
"Cine e curat sa arunce primul".
Si toti s-au înghesuit sa arunce piatra, sa fie vazuti ca arunca, sa se stie ca sunt curati.
Plastiile i-au netezit trupul, l-au facut lucios, magnetic. Hainele se lipesc de ea, privirile, mâinile, toate alea. Merge pe strada si-n jurul ei cad ceasurile, se sparg, încremenesc. Madia fara Timp. Magnetic Dia.
Numai fata i-a ramas muscata de pietre. Spre aducere aminte. Si fiecare mângâiere arde mâna care a tinut piatra, fiecare sarut are gustul pietrelor.
- Ce... Ce dracu-i asta?
Sar toti în laturi, la prima atingere. Arsi, curentati, scârbiti, spaimosi, vomitosi. Jura sa n-o mai atinga în veci dar a doua zi o iau de la capat. Îsi fac de lucru în calea ei, sa-i vada, sa-i aleaga, macar sa-i bage în seama. Masculi feroci, barbati care conduc destinele lumii. Cârpele ei de sters praful. Crema ei de ghete, bocancii ei,
"Linda, Linda, unde-ti sunt bocancii?" (cântec de dragoste din secolul XX)
periutele ei de dinti, poseta ei si tampaxul.
Madia Mangalena, psalliota din Mangala. Frumoasa, ucigator de frumoasa. Când face dragoste, miscarile ei evita si primesc, fenteaza, stau la pânda, cersesc, incita, urla. Se transforma în sirop sau rachiu, se baga-n tine si-acolo îsi face de cap. Te arde, te rupe.
Dar mai bine sa arzi decât sa ruginesti. UNU.
Cu trupul ei te arde, arzând la rândul ei, mistuindu-se-n tine. Madia din Mangala traindu-si moartea în fiecare zi.
- O curva! Au despicat-o toti nenorocitii, toti linge-boase aia care acum o plimba ca pe sfintele moaste. O curva!
Si totusi lumea se aduna în jurul ecranelor ca în anii nebuni ai programelor Psycho. 23, 24... 26: Andie MacDowell vânduta en detail pentru sandvisurile scolii de handicapati (IQ sub 160). Ce vremuri! Filme - le zicea. Acum, pe ecrane, vedem realitatea. Tricksterii, mânuitorii de vieti, ne bombardeaza cu vietile sfintilor. Nu stiu unde-or gasi ei atâtia sfinti, mie-mi cam pute. Cât nu întelegem asta, ar fi mai bine sa stam pe curul nostru si sa mai lasam diemurile. Dreams-maker-ul nici n-ar trebui sa-ncapa pe mâna oricui.
Patina e un alt nume pentru rugina. Si o înnobileaza. DOI.
Deocamdata sa-l asteptam pe Brodar ala, sa vedem ce hram poarta. O fi si el vreun Big Brother, ca atâtia altii, care-au mai trecut pe-aici. Cum au venit, asa s-au dus toti. Niste pârliti. Niste nespalati.
Si noi, vitele, ne lasam vietile în palmele lor care nici de-o laba nu-s bune. Dar sunt ale lor. Si ei au putut s-o ierte pe Madia pe care noi niciodata n-am iertat-o. Dar cum s-o iertam, nu-i ea curva noastra, nu-i? Nu ne-ncuiem cu ea în futoare de doi pe doi, n-aruncam hainele de pe noi si ciorapii si ceasurile de la mâna ca sa mai câstigam zece centimetri patrati de piele pentru mângâieri? Cum s-o iertam când ne-a facut sa aruncam cu pietre? Nici un calau nu-si iarta victimele.
"Cine se simte curat, sa arunce primul".
Semnele lasate de pietre pe chipul ei o fac si mai frumoasa. Oricine o vede, barbat, simte în nari, pe data, mirosul sângelui ei. Chemarea ei.
Pe ecranul imens, Madia se îndeparteaza si-n urma ei ramâne mirosul care ma-nnebuneste. Îmi simt sângele ridicându-se-n mine pâna-n vârful vârfurilor si sensongul explodeaza în aerul din jur. Filtrele se schimba, sunt rosii acum. Masna Piya îsi trece dextra peste corzi, acordurile grave se limpezesc si, de undeva, din adâncuri, eu stiu de unde, apar valurile. Imaginea maestrului se estompeaza, ramân doar sensongul si valurile. Tremuratoare la început, din ce în ce mai agitate pe urma, în final agresive, valurile.
Trecatorii ma privesc mirati.
Dincolo de ura este iubirea. Ca o usa, ca o rana, ca un cui.
Sunt singurul care am iertat-o. O iubesc.
Nu-mi mai simt mâinile. Mi-au amortit. N-am crezut niciodata ca poate fi asa rau. Ba, nu, nu mi-au amortit. Ma dor asa de tare, ca parca nici nu mai sunt ale mele. Ma dor. Mai ales cuiele ma dor. Pofta cu care mi le-au batut în palme. Ca atunci. Si chipurile lor desfigurate de ura.
De-aici, de sus, totul se vede altfel. Dar, oricum, nu mai conteaza.
În fata mea s-a oprit o femeie. Ma uit în ochii ei si mi se pare ca-i mama. Probabil ca toti muribunzii simt asta. Din rani, sângele-mi picura si ea sare în laturi, ferindu-si cosul. Prea târziu. Se uita la mine si spune:
- Tu esti, sau sa asteptam pe altul?
- Eu sunt. Eu.
..............................................
Nota: Madia Mangalena a zbuciumat ideea de SF! Corporalitatea ei, demne de o cine-reproducere deschide o noua filozofie, o bresa in Artele Privirii. Un film Madia mi-ar place sa vad.
A doua NOTA: Michael Haulica e editor al
www.lumivirtuale.ro
8)