[ovidiu bufnila]

Commedia dell'arte
sau cum se desparte Ovidiu BUFNILA de Marile Gnoze Metafizice increzatoare in Timpul Liniar

Bum! Bum! Lume, lume! Rap! Rap! isi rupe mâinile tobosarul tropaind cu cizmele-i noroite pe scândurile proaspat geluite ale scenei. Bum.
- S-au strâns cu zecile de-alde gura-casca, sosotesc vocile din culise.
- Arlechino! Arlechino! Urla târgovetii infierbântati.
De-a tumba, Arlechino. Druuum. Si cortina cade in urma-i. E suplu Arlechino. Si viclean.
- Aha! zice parsivul.
- Aha! dau târgovetii ochii peste cap.
- Aha, ahaaaa!
- Aha, ahaaaa! isi dau in petec târgovetii.
Rânjeste Arlechino, gata-s, invârte-i dara! Si-si umfla pieptul si bate cu pantofioru-i curcubeu, tacere. Infiorata, gloata sâsâie, acu-i acu! Tacere.
- Spune povestea...
- Aaaa! soptesc infiorati burtosii târgoveti.
Dar lasa povestea Arlechino si sare de pe scena si sarut-o fata din multime. Lesina tânara si, hop, multimea-i da cu gura. Ca vrea povestea, sa urce iar pe scena.
- Spune povestea cu bravul Pantalone...
- Dar nu e brav! strig-un târgovet cu palmele trompeta-n dreptu' gurii.
- Cine-ndrazneste? Se-ncrunta Arlechino. Tu?! Ei, hai, curaj! Tu sufletu-ti despoaie!
Dar târgovetu' isi pleca rusinos privirea in pamânt. Si ceru-i innorat. Si rage un magar. Si garda regelui sta snop mai sus de birt. Sa vaza care-i da cu gura. Dar lasa!
- Nu-i brav numitu' Pantalone, ai?!
- Dar zi povestea!
Si Arlechino face-un gest curtenitor si, iata, cortina se ridica si-apare Pantalone. Peruca-i strâmba si merge-mpiedicat. Si târgovetii râd, vezi bine.
Colombinaaa! Colombinaaaa! ridica glasul Pantalone.
Si alde gura-casca asteapta s-apara fata, dara. Unde-i, Pantalone, unde-i? Da din umeri ofticosu, o tine pentru el, i-e teama ca vine Capitano si-o fura c-un sarut. Sta soarele in spatele umflatului nor ce-a stropit acum un ceas Turnu' Fierarilor.
- Cu broaste-a plouat! Gâfâie unu'.
- Ba c-orologii mari, de-argint, sa mor de nu-i adevarat!
- Fugiti de-aici, au coborât din cer ingeri o droaie si nici macar un strop!
- Dar taca-va gura, zau, aici ne spun povestea! se-nfurie cumplit o calfa de zidar.
Arlechino-i fugarit de Pantalone. Au ei o pricina. Dar lumea-i rabdatoare ioc. Vreo câtiva bat din buze si-alearga sa se pricopseasca, zau, cu-argintatul orologiu cazut din cer. Nu-i doar unul, tot bâiguie-un tâmplar, sunt sute. E darnic Domnul!
- Nu-i Dumnezeu, sopteste-o precupeata. E o forta ascunsa-n stele, pe cuvânt, a zis spiterul.
- Minte si-o va sfârsi pe rug! se-nfoaie alta precupeata.
- Taci soro, drept grait-a bunul de spiter, e-o forta. Ce mai, nici aburu' nu-i mai presus de ea!
- Care abur, proasto?!
- Proasta esti tu! Aburu' care pune in miscare papusa construita de spiter. Danseaza papusa si spune stihuri. Am auzit-o glasuind.
- Taca-va gura! racneste-un mustacios de spadasin aflat intâmplator in piata. Nu-i forta necurata! Pe legea mea, e chiar atractia lunara!
Se imbulzeste lumea chiar in fata. Parsivul de Arlechino maimutarindu-l pe bietul Pantalone tot cere Colombinei sa se arate. Fiori strabat multimea. De prin vazduh, chemata, chicotitoare, se lasa leganându-se de-o umbreluta. Crucindu-se, un târgovet ii da cu huideo, caci diavoleasca-i arta saltimbancilor! Si-o precupeata-i tine hangul si lumea toata.
- De ce va-nversunati? intreba cu glas firav micuta Colombina.
- Tu din vazduh te-ai intrupat! Morocanos ii striga spadasinul.
- Ei si? E cu pacat?
Dar las-o! Uite-l pe mândrul Capitano cum rasare dintr-o secreta infatisare-a scenei. Ba-i scena, ba-i castel, ba coasta-mpadurita. Nebunii saltimbanci au gust de hârjoneala. Iar bietul târgovet isi rupe gâtu-n doua zgâindu-se la scatolceala lor. Caci Pantalone il arde pe Arlechino iar el, parsivul, ca din intâmplare, un sut ii trage lui Capitano, bravul.
- Strapunge-l! Fa-l praf! se-nfierbânta calfa de zidar cerând pe scena moartea-ndraznetului nebun.
Capitano nu-l ia in seama si-alearga in urma micutei Colombine sa-i cucereasca bataia inimii speriate. Iar Pantalone-atent se umfla-n pene, zice:
- Un capitan?! Aha! Dar mâna el sa-mi ceara si-om mai vedea! Trufia si prostia cu un pret prea greu se cer a fi platite! Viteze, infatiseaza-mi-te chiar acum!
Din picioare, naravasi, bat târgovetii. Ar vrea o chelfaneala ca-n piesa de ieri seara. Ha, frumos a fost, arlechinul mort era si bine pus la saramura! Oh, mincinosul! A luat-o pe cocoasa! Dar azi, acum?! Ce-i cu-aiureala asta? Tot se codesc, tot poarta vorba saltimbancii! Si Pantalone acesta ce-i? Isi lasa fata curtata de-un curajos de mucava? Pai sa-l vedem la lupta!
- Lupta! Strig-un macelar frecându-si palmele-lopeti.
Naivul! Omule, priveste-n jur, nu-i lupta ce-o tot ceri! E numai viclenie, sperjur, tradare in lumea ce te inconjoara!
- Sa-l puna la pamânt! Tot striga macelarul.
- Bolândule, ai vrea strivindu-mi piciorusul sa te inalti, sa vezi mai bine?! Sa-mi vina slujitorii sa te scarmene, pazea! ii striga o copilita al carei mijloc de albina e strâns cu o curea din piele adusa din Orient.
Si lumea râde-nveselita. Doar sub arcade doi gardieni soptesc misterioase vorbe. Cum ca din saltimbanci din când in când s-ar slobozi un suierat. Ba chiar si mici strafulgerari. E abur, zice unul din gardieni. Taci, ne-aude cineva. E Necuratul, ma crede pe cuvânt. Si tac. Si-si zdranganesc pumnalele in teaca.
- De unde vii tu draga Colombina?! se hotaraste sa-si joace rolul parsivului de-Arlechino.
- Din Luna vin! sopteste ea.
- O, dar ma minti! Credeam ca vii de dincolo de sat!
- Nici nu visezi! Din Luna vin si-am auzit de tine!
- Ma magulesti!
E proasta piesa, zice-un târgovet. Ca minte Colombina, mâncat-au Luna-n faptu' serii vreo doi trei vârcolaci. Si-apoi cum s-ajunga ea in Luna? Doar nimeni nu e prost.
- Capitano, o crezi?!
- Din Luna sau din Soare sa vina ea, eu mâna i-o voi cere, acum, neintârziat!
Dar Colombina-l calca pe picior, nu asta-i spusa, le-a incurcat vezi bine betivanul. De la o posta simti c-a dat pe gât o bute. Si-l ia, in graba, de-o ureche, micuta Colombina si, iures, pe-ntreaga scena, iute. Sa râzi? Sa plângi? Se-ntreaba târgovetii si mai c-ar sterge-o acasa sa se culce. Mai e si mâine-o zi! Dar vai! Priveste! Intepenita, Colombina da ochii peste cap si-un abur straveziu pluteste iesindu-i din orbite. Sa te crucesti, ce naiba! Se-avânta cei doi gardieni si-agita pumnalele. Lumea se da in laturi speriata. Pe scena, pe scena, striga. Si o explozie de lumina in plin vazduh. Si-un uruit.
- Nu-s oameni! Striga unul din gardieni.
- Nu-s!
- Si aburul ii paraseste!
- Tin-te bine, se misca scena!
- Priveste, funii o trag in cer!
- Inca mai vezi Pamântul?!
- Inca dar vezi, o mare de-ntuneric ne cuprinde.
- Nu mai vorbi, uite cum pierde aburu' din tine!
- Nu-s nici eu om?!
- Vezi, bine, nu!
- Atunci? sâsâie speriat gardianul.
- Atunci?
- Tu cine esti?
- Nu m-am nascut, voi fi.
- Vorbeste prostii, sopteste papusa-gardian.
Si-urcând in cer, in cercuri largi, gardianul-cel-adevarat se arunca in jos purtând in loc de-aripi, cortina.