Cinemagia Forum - View Single Post

ovidiu bufnila · 29 Mar 2004, 10:42

Cinematograful Acvatic
cine-roman valurit de
Ovidiu Bufnila

Bobina 14

Visa cu ochii deschiºi peºtoaica peºtoaicelor. I se prelingea sângele pe bãrbie în timp ce rãsufla întretãiat. Stãtea aºa, cocoþatã pe banca proaspãt cãlãfãtuitã ºi privea, undeva, în gol. Dincolo de cupola conematografului acvatic. Îºi imagina viitorul.
Ce viaþã! Undeva, pe-un þãrm însorit. Pe-o terasã discretã. Tolãnitã la soare.
Gata în orice clipã sã strige dupã valetul ei. Sã-i aducã o cafea. Un þigaret. O îngheþatã de fructe de mare. Gata sã-l punã sã-ºi dea pantalonii jos ºi s-o rãstoarne-ntre fotoliile de rãchitã ºi sã-i facã felul. Ca în vremurile bune de altãdatã. ªi ea sã se hârjoneascã de nebunã cu bãrbãþia lui, ha, ha, ha!
Asta viaþã! Iaht nichelat ancorat la debarcader. Paiete! Smaralde! Chiloþei roz!
Peºtoaica peºtoaicelor bãtu cu aripioarele-i descãrnate peste copastie ºi trase un chiot asurzitoooor. Dar ce credeau fiinþele alea fabuloase ?! Cã ea glumea cumva?!
Poate cã-ºi închipuiau cã or sã-ºi bage labele însângerate pânã la cot în grãmada ei de bani! Nici un sfanþ n-avea de gând sã le dea! Iar dacã-i mai rãmânea vreo pãrãluþã în finalul întregii tevaturi, avea sã-i cumpere focii un inel de tinichea!
Ce altceva am putea fi decât nori de puncte, punctul fiind întruchiparea nimicului, miracol al celui care lipseºte? Conspiratorii plini de tenacitate cautã în profunzimile registrului de navigaþie formula magicã prin care ar putea stãpâni miracolul ºi miºcãrile digitale ºi vorbesc încifrat despre lipsirea de secret, tainã ºi mister. Iminenta desecretizare arde fluidele ºi produce evenimente în cascadã punând profeþiile în mare dificultate ºi bagatelizând acþiunile secretoºilor din inima nordicelor. Evaporarea secretului nu este însã ºi decãderea secretului. Rãzboaiele semantice ne dezvãluie cã evoluþia este a limitei iar organizarea superioarã a oceanului virtual se exprimã prin catastrofe ºi misterioase vecinãtãþi.
- Domnilor, doamnelor, fabuloaseloooor, lãsaþi naibii filozoficile ºi utopicile ºi gramaticile! Mai bine spuneþi ce facem când o sã ne întoarcem în crunta realitate?! rãcni contele bureþilor de mare privind pofticios dupã foca de sticlã din largul nordicelor, derbedeul.
- Ce întrebare e asta? strigã delfinul cicãlitor. Bineînþeles c-o sã tragem o beþie straºnicã de sã ni se ducã buhul! Aºa sã ºtiþi! O sã se cutremure crunta realitate, sãraca, din temelii! Nici nu mai încape îndoialãããã!
- Ah, ce-mi place! Tare îmi placeeee! se prosti melcul cu cochilie de luminã veche plescãind din buzele-i vineþii. O ne beþivãnim. Da, domnule, asta zic ºi eu viaþã, iuhuuuu! E viaþa viaþããããã!
- S-o credeþi voi! þipã pisica de mare din inima sudicelor cuprinsã de înverºunare. Eu mã gândesc cu groazã la clipa în care o sã ne întoarcem. Cine suntem noi?! Puteþi sã-mi spuneþi? Suntem noi navigatorii secretului? Suntem piraþii veniþi de dincolo de orizontul vizibil? Suntem gândurile parºive ale universului digital care conspirã în dauna noastrã? Suntem cele ºapte înfãþiºãri ale demonului apelor sau suntem cumva chiar norii trandafirii sau chiar ficþiunea generalizatã ºi generalizantã în toatã splendoarea ei, în toatã perversitatea ei?
- Vai, vai, ce chestie! se fandosi melcul cu cochilie de luminã veche.
- Lasã, lasã cã te cotonogesc eu, nesimþituleeee! îl ameninþã pisica de mare din inima sudicelor. Credeþi c-o sã ne aºtepte careva cu braþele deschise, cã mor sã ne vadã?! O sã le cadã greu când or sã ne facem apariþia plini de bube, de puroi ºi de sânge ieºind din valurile înspumate!
- Fata asta s-ar putea sã aibã dreptate! Chiar foarte mare dreptate, draga de ea, drãguþaaa! spuse sepia orientalelor. Gândiþi-vã numai cã nu vom mai avea locaþiile geografice primordiale! Meduza Cinematografica de orizontul vizibil a schimbat locul nordicelor cu cel al orientalelor iar sudicele s-au scufundat pentru o mie de ani în adâncul oceanului virtual!
- Moºtenitorii, hrãpãreþii, ne-au vândut locaþiile digitale, nu încape nici o îndoialã! spuse delfinul cicãlitor. Doamne! Aveam un acvariu uriaº lângã grãdina publicã din Bankusai. Ce grãdinãããã! Toatã era plinã de trandafiri de sticlã aduºi din inima orientalelor, de la curtea prinþului stâncilor înspumate. Vai! Sã ºtiþi cã ticãloºii au scos-o la licitaþie, sã mor dacã mint eu cumvaaaa! Au vândut-o la bucatããããã!
- Chestiunea pare destul de serioasã! zise guvernatorul aricilor de mare scãrpinându-se dupã ceafa-i sângerie.
- Nu ºtiu de ce vã faceþi atâtea probleme, se bãgã în vorbã comis-voiajorul caºaloþilor. O sã ne adresãm digitalei oficiale. Ne va rezolva cererile într-un timp record, fãrã îndoialã!
- Aiurea, ce naiv eºti! strigã piatra de mare din largul occidentalelor. Ne-au îngropat în memoria colectivã, ne-au scufundat în imaginar? Adio! Adio! Ne-au ºters din catastif. Credeþi cumva cã cineva dintre cei vii s-a gândit vreodatã cã s-ar putea trezi acasã, într-o duminicã, cu o fabuloasã þâºnitã pe nepusã masã din vârtejurile virtuale supraexcitate de norii cei trandafirii?!
- Hei! strigã speriat melcul cu cochilie de luminã veche. Eu ce mã fac? N-am pe nimeni! Sunt un accident genetic! Sunt o picãturã trandafirie rãtãcitã! Sunt aºa ca un bin bang naufragiat de la începutul lumilor în oceanul virtual!
- Tacã-þi gura, derbedeuleeee! se burzului la el dragonul mãrilor liliachii, rãsturnându-ºi barca proaspãt cãlãfãtuitã. Dezbatem chestiuni arzãtoare aici! Îþi arde de glume?! Eºti unicat? Te-ai dus pe copcã! Cum ajungi în crunta realitate or sã te punã frumuºel în formol ºi-ar sã te studieze la microscop! Or sã te taie felii, felii, o sã vezi! Te preseazã, te ard într-un creuzet, mamã, mamãããã!
- Lasã-l, domnule! zise scoica de aur.
Tãcurã cu toþii încurcaþi. Se adunau nori negri la orizont. Nici nu le trecuse prin cap c-o sã le fie mult mai greu sã se reîntoarcã în crunta realitate decât sã stea aºa prinºi în vârtejurile virtuale care dãdeau piept în piept cu valurile digitale.
În primul rând o mie de jurnaliºti aveau sã se þinã de capul lor. Sã le întrebe ce ºi cum. Sã le ia câte-un interviu de pominã. Poate chiar sã le zoreascã sã-ºi scrie fiecare memoriile. Sã le tragã bine de limbã.
ªi-apoi, cu toþii la poliþie. La interogatoriu. Cum de-au fãcut de-au reînviat. În ce scop. Cine le-a ajutat. Dacã nu sunt implicate forþe ostile digitalei oficiale.
Dacã nu-i vorba de vreo cacealma sau poate de vreo conspiraþie internaþionalã sau chiar universalããããã. ªi ce au de gând în continuare. Ce pretenþii au. Dacã nu cumva sunt contaminate cu un virus spaþial, dacã nu cumva sunt capul de pod al unei invazii extraterestre.
ªi apoi le vor pune sã semneze ºi-un angajament de bunã purtare!

29 Mar 2004, 10:42	#111
ovidiu bufnila Veteran Join Date: Mar 2004 Posts: 208	Filmul lui Bufnila Cinematograful Acvatic cine-roman valurit de Ovidiu Bufnila Bobina 14 Visa cu ochii deschiºi peºtoaica peºtoaicelor. I se prelingea sângele pe bãrbie în timp ce rãsufla întretãiat. Stãtea aºa, cocoþatã pe banca proaspãt cãlãfãtuitã ºi privea, undeva, în gol. Dincolo de cupola conematografului acvatic. Îºi imagina viitorul. Ce viaþã! Undeva, pe-un þãrm însorit. Pe-o terasã discretã. Tolãnitã la soare. Gata în orice clipã sã strige dupã valetul ei. Sã-i aducã o cafea. Un þigaret. O îngheþatã de fructe de mare. Gata sã-l punã sã-ºi dea pantalonii jos ºi s-o rãstoarne-ntre fotoliile de rãchitã ºi sã-i facã felul. Ca în vremurile bune de altãdatã. ªi ea sã se hârjoneascã de nebunã cu bãrbãþia lui, ha, ha, ha! Asta viaþã! Iaht nichelat ancorat la debarcader. Paiete! Smaralde! Chiloþei roz! Peºtoaica peºtoaicelor bãtu cu aripioarele-i descãrnate peste copastie ºi trase un chiot asurzitoooor. Dar ce credeau fiinþele alea fabuloase ?! Cã ea glumea cumva?! Poate cã-ºi închipuiau cã or sã-ºi bage labele însângerate pânã la cot în grãmada ei de bani! Nici un sfanþ n-avea de gând sã le dea! Iar dacã-i mai rãmânea vreo pãrãluþã în finalul întregii tevaturi, avea sã-i cumpere focii un inel de tinichea! Ce altceva am putea fi decât nori de puncte, punctul fiind întruchiparea nimicului, miracol al celui care lipseºte? Conspiratorii plini de tenacitate cautã în profunzimile registrului de navigaþie formula magicã prin care ar putea stãpâni miracolul ºi miºcãrile digitale ºi vorbesc încifrat despre lipsirea de secret, tainã ºi mister. Iminenta desecretizare arde fluidele ºi produce evenimente în cascadã punând profeþiile în mare dificultate ºi bagatelizând acþiunile secretoºilor din inima nordicelor. Evaporarea secretului nu este însã ºi decãderea secretului. Rãzboaiele semantice ne dezvãluie cã evoluþia este a limitei iar organizarea superioarã a oceanului virtual se exprimã prin catastrofe ºi misterioase vecinãtãþi. - Domnilor, doamnelor, fabuloaseloooor, lãsaþi naibii filozoficile ºi utopicile ºi gramaticile! Mai bine spuneþi ce facem când o sã ne întoarcem în crunta realitate?! rãcni contele bureþilor de mare privind pofticios dupã foca de sticlã din largul nordicelor, derbedeul. - Ce întrebare e asta? strigã delfinul cicãlitor. Bineînþeles c-o sã tragem o beþie straºnicã de sã ni se ducã buhul! Aºa sã ºtiþi! O sã se cutremure crunta realitate, sãraca, din temelii! Nici nu mai încape îndoialãããã! - Ah, ce-mi place! Tare îmi placeeee! se prosti melcul cu cochilie de luminã veche plescãind din buzele-i vineþii. O ne beþivãnim. Da, domnule, asta zic ºi eu viaþã, iuhuuuu! E viaþa viaþããããã! - S-o credeþi voi! þipã pisica de mare din inima sudicelor cuprinsã de înverºunare. Eu mã gândesc cu groazã la clipa în care o sã ne întoarcem. Cine suntem noi?! Puteþi sã-mi spuneþi? Suntem noi navigatorii secretului? Suntem piraþii veniþi de dincolo de orizontul vizibil? Suntem gândurile parºive ale universului digital care conspirã în dauna noastrã? Suntem cele ºapte înfãþiºãri ale demonului apelor sau suntem cumva chiar norii trandafirii sau chiar ficþiunea generalizatã ºi generalizantã în toatã splendoarea ei, în toatã perversitatea ei? - Vai, vai, ce chestie! se fandosi melcul cu cochilie de luminã veche. - Lasã, lasã cã te cotonogesc eu, nesimþituleeee! îl ameninþã pisica de mare din inima sudicelor. Credeþi c-o sã ne aºtepte careva cu braþele deschise, cã mor sã ne vadã?! O sã le cadã greu când or sã ne facem apariþia plini de bube, de puroi ºi de sânge ieºind din valurile înspumate! - Fata asta s-ar putea sã aibã dreptate! Chiar foarte mare dreptate, draga de ea, drãguþaaa! spuse sepia orientalelor. Gândiþi-vã numai cã nu vom mai avea locaþiile geografice primordiale! Meduza Cinematografica de orizontul vizibil a schimbat locul nordicelor cu cel al orientalelor iar sudicele s-au scufundat pentru o mie de ani în adâncul oceanului virtual! - Moºtenitorii, hrãpãreþii, ne-au vândut locaþiile digitale, nu încape nici o îndoialã! spuse delfinul cicãlitor. Doamne! Aveam un acvariu uriaº lângã grãdina publicã din Bankusai. Ce grãdinãããã! Toatã era plinã de trandafiri de sticlã aduºi din inima orientalelor, de la curtea prinþului stâncilor înspumate. Vai! Sã ºtiþi cã ticãloºii au scos-o la licitaþie, sã mor dacã mint eu cumvaaaa! Au vândut-o la bucatããããã! - Chestiunea pare destul de serioasã! zise guvernatorul aricilor de mare scãrpinându-se dupã ceafa-i sângerie. - Nu ºtiu de ce vã faceþi atâtea probleme, se bãgã în vorbã comis-voiajorul caºaloþilor. O sã ne adresãm digitalei oficiale. Ne va rezolva cererile într-un timp record, fãrã îndoialã! - Aiurea, ce naiv eºti! strigã piatra de mare din largul occidentalelor. Ne-au îngropat în memoria colectivã, ne-au scufundat în imaginar? Adio! Adio! Ne-au ºters din catastif. Credeþi cumva cã cineva dintre cei vii s-a gândit vreodatã cã s-ar putea trezi acasã, într-o duminicã, cu o fabuloasã þâºnitã pe nepusã masã din vârtejurile virtuale supraexcitate de norii cei trandafirii?! - Hei! strigã speriat melcul cu cochilie de luminã veche. Eu ce mã fac? N-am pe nimeni! Sunt un accident genetic! Sunt o picãturã trandafirie rãtãcitã! Sunt aºa ca un bin bang naufragiat de la începutul lumilor în oceanul virtual! - Tacã-þi gura, derbedeuleeee! se burzului la el dragonul mãrilor liliachii, rãsturnându-ºi barca proaspãt cãlãfãtuitã. Dezbatem chestiuni arzãtoare aici! Îþi arde de glume?! Eºti unicat? Te-ai dus pe copcã! Cum ajungi în crunta realitate or sã te punã frumuºel în formol ºi-ar sã te studieze la microscop! Or sã te taie felii, felii, o sã vezi! Te preseazã, te ard într-un creuzet, mamã, mamãããã! - Lasã-l, domnule! zise scoica de aur. Tãcurã cu toþii încurcaþi. Se adunau nori negri la orizont. Nici nu le trecuse prin cap c-o sã le fie mult mai greu sã se reîntoarcã în crunta realitate decât sã stea aºa prinºi în vârtejurile virtuale care dãdeau piept în piept cu valurile digitale. În primul rând o mie de jurnaliºti aveau sã se þinã de capul lor. Sã le întrebe ce ºi cum. Sã le ia câte-un interviu de pominã. Poate chiar sã le zoreascã sã-ºi scrie fiecare memoriile. Sã le tragã bine de limbã. ªi-apoi, cu toþii la poliþie. La interogatoriu. Cum de-au fãcut de-au reînviat. În ce scop. Cine le-a ajutat. Dacã nu sunt implicate forþe ostile digitalei oficiale. Dacã nu-i vorba de vreo cacealma sau poate de vreo conspiraþie internaþionalã sau chiar universalããããã. ªi ce au de gând în continuare. Ce pretenþii au. Dacã nu cumva sunt contaminate cu un virus spaþial, dacã nu cumva sunt capul de pod al unei invazii extraterestre. ªi apoi le vor pune sã semneze ºi-un angajament de bunã purtare!