[ovidiu bufnila]

Cinematograful Acvatic
cine-roman valurit de
Ovidiu Bufnila




Bobina 10

Fabuloasele rãcneau. Þipau de nebune.
Umpleau întregul circ de ape cu strigãtele lor sidefii. Erau atât de aiuriteee!
- Pisica de mare din inima sudicelor?! Tu eºti iubito?! urlã nestãpânit delfinul cicãlitor, agitându-se în barca lui proaspãt cãlãfãtuitã.
- Vai, ce te-ai schimbat, dragã! ªtii cã-s cu toþii aici?! Uite-o ºi pe ºtiuca electricã sau mai bine zis vampa acvaticã! Uite-l ºi pe pãianjenul oceanului! Uite-l ºi pe moreaugariiiiiinul literaaaat! þipã pisica de mare din inima sudicelor sãrind de gâtul meu ºi mozolindu-mã foarte tare ºi trãgându-mã în fel ºi chip de nas.
- Meduzooo, de când nu ne-am mai vãzut! O mie de rãzboaie semantice s-au stins de când n-am mai stat sã flecãrim, sã bârfim, sã-i luãm în unghii pe barosanii lumii, pe ºmecherii din cenaclurile science fiction din Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa ºi din þãcãnitul de Asembo, sã facem un pic de bârfã politicã, sã înfulecãm niºte alge crocante ºi sã înjurãm de mama focului pe principesa coralilor, aia care s-a destrãbãlat cu contraamiralul nordicelor ºi care a furat un diamant de luminã veche din magazinul virtual deschis pe magistrala sudicelor îndatã ce a trecut cometa acvarienilor! strigã sepia orientalelor aruncând un val de cernealã în jur.
- De ce n-ai mai înotat pânã la noi, meduzooo? De ce nu ne-am mai scris? De ce ne-am îndepãrtat unii de alþii? Pe vremuri eram împreunã mai tot timpul în universul digital! Nu noi puneam la cale tot felul ºotii, nu ne pãsa de nimic, nu eram noi egali, nu ne iubeam noi aºa cum nu se iubea nimeni, nu ne ajutam între noi, ºi ne stãtea cineva în cale? întrebã niþel supãratã piatra de mare din largul occidentalelor.
- Cum sã mai înot pânã la voi, prieteni? m-am prostit eu intrând în jocul pervers al lui Pitoºkin. N-au pus demonii laba pe mine în noaptea aceea de pominã, în noaptea în care s-au dezlãnþuit rãzboaiele semantice între centru îngâmfat ºi periferiile digitale?! Nu m-au prins ficþiunile în corpul lor pervers?
- Ei, cum ne mai rafistoleazã soarta! Uite-aºa ne-aruncã de acolo, acolo! Te naºti fãrã sã te întrebe careva dacã vrei! Mori când þi-e lumea mai dragã! ªi te trezeºti înviat când te aºtepþi mai puþin! rãcni comis-voiajorul caºaloþilor umflându-ºi peste mãsurã burduful trandafiriu.
- Cum vorbiþi, domnule? Daþi bir cu fugiþii? Depuneþi armele? Vã lãsaþi manipulaþi? Gata, aþi urcat de bunã voie pe eºafod? Dar eu ce sã mai zic?! Mã strâng pantofii ãºtia de nu mai pot! se rãsti pisica de mare din inima sudicelor desprinzându-ºi o bucatã de piele arsã de pe faþã.
- Nu se poate! De unde ai pantofii? Tocmai dumneata! Þi-au modificat norii trandafirii codul genetic? Da, da, e o schimbare la mijloc, un fractal, un pitoºkin! Ai pantofi! Asta e! Ai într-adevãr pantofi! Dar spune-mi, nu-s pantofi din ãia de carton fãcuþi pentru morþi?! întrebã delfinul cicãlitor.
κi strângeau aripioarele. Se pipãiau cu cioturile însângerate. Flecãreau despre câte-n lunã ºi-n stele tot foindu-se în bãrcile proaspãt cãlãfãtuite. Râdeau. Chihãiau, vorbeau în gura mare. Fãceau gãlãgie. Animau atmosfera.
Nu le pãsa cã atotcuprinzãtorul stãtea gata, gata sã se înfiripe, sã îngheþe în nesfârºita ei corporalitate întregul univers plin de universuri ºi sã lase marele nimic sã facã de petrecanie întregii materii vizibile ºi invizibile.
- Domnule, dar ºtiu cã i-au fãcut bucata demonului apelor norii trandafirii de dincolo de orizontul vizibil! Ce fenomen! E teribil! Norii ãºtia trandafirii schimbã structurile gramaticale! Pun în pericol structurile descriptive ºi rãsucesc pe toate pãrþile structurile narative ale tuturor lumilor digitale! O sã ne rupem gâtul, parcã vãd, parcã vãd! Individualitãþile vor fi fãcute praf! Se duce dracului ideea de identitate! Ne înfulecã oceanul anonimilooooooor! rânji pãianjenul oceanului.
- Aºa-i, aºa-i! Eu am fost martor! Norii ãºtia de puncte or sã ne facã bucata, ascultaþi bine ce vã spun! Or sã punã sub semnul întrebãrii imperialele, democraticele ºi dictatorialele! O sã fie o groaznicã tevaturãããããã! strigã melcul cu cochilie de luminã veche cuprins nu se ºtie cum de un ciudat entuziasm.
- Auzi, mi se pare mie sau eºti cam prospeþel? Ia dã-te mai aproape sã te vãd mai bine, bãiete! Eºti abia ieºit din ou? De când te-ai înþelepþit? Era în structura ta geneticã vreo instrucþiune specialã? Eºti filozof sadea! Eºti cumva ºi profet? Zi, vezi cumva viitorul? Sau trecutul, prezentul ºi viitorul fiind în acelaºi plan construiesc instantaneul digital? întrebã delfinul cicãlitor.
- Îhî, îhî! se hlizi melcul cu cochilie de luminã veche fudulindu-se foarte tare, fericit cã a fost ºi el luat în seamã. Doar ce-am crãpat de jumãtate de orã ºi-am ºi înviat! Norii trandafirii mi-au schimbat instrucþiunile narative cât ai clipi! Cred cã într-un alt univers, înmugurit din marele nimic, am fost o fiinþã fabuloasã plurigramaticalããã!
- Ei, atunci, tacã-þi fleanca! Nu te mai bãga-n vorbã cu noi, ãºtia vechi! ªi nu ne mai turna tot felul de bazaconii cã nu suntem noi chiar atât de naivi ºi de proºti sã luãm de bun tot ce spui! se burzului pisica de mare din inima sudicelor. Ia vezi, cã-þi trag o poºetã peste cap!
ªi-ncepurã iar cu toatele, fabuloasele, sã-ºi dea cu presupusul.
Cine oare le aruncase în conematograful acvatic pãrãsit. Cã dacã demonul apelor era chiar demon al apelor. ªi care o fi fost timpul digital real al celor întâmplate în corporalitatatea demonicã a momentului digital. Demonul Acpelor Acvatic? Nu cumva era demonul informational care penetreaza creierele forumistilor fabulosi porniti in sictireala catre Ultimul Sens? Si dacã nu cumva navigatorii secretului erau tot una cu piraþii aceia misterioºi veniþi de dincolo de orizontul vizibil! Nu cumva totul era o burlescã!? O periculoasã pãtrundere a câmpurilor informaþionale?