Cinemagia Forum - View Single Post

ovidiu bufnila · 29 Mar 2004, 08:26

Cinematograful Acvatic
cine-roman valurit de
Ovidiu Bufnila

Bobina 2

Încercãrile ei de a anunþa evenimentele viitoare pãreau acum mult mai rafinate. O ferise de un moment penibil comunicându-i în felul ei propriu lucruri pe care le zãrise în sclipirile amãgitoare ale misteriosului ocean virtual aparent fãrã prea mare dificultate. Dar Imbolbina bãnui cã toate aceste noi încercãri o consumau peste mãsurã pe mama acvaticã. ªi-a alungat gândurile cu un gest delicat, ºi-a savurat ºampania ºi apoi s-a retras plinã de discreþie. A pornit hai-hui pe strãzi gata, gata sã dea peste o aventurã nebunã cu niºte vânãtori de balene de sticlã. Într-un târziu, rezemându-se de un grilaj sã-ºi scoatã pantofii, taiorul i s-a umplut de valurile oceanului virtual care mugea maiestuos în corporalitatea ei ficþionalã.
În astfel de întâmplãri am putea oare descoperi virtualitatea universului digital ºi am putea afla ultimul lui sens? Probabil cã unui punct real îi corespunde un punct virtual aºa cum unui eveniment virtual îi corespunde unul virtual. Unei mulþimi de puncte reale îi corespunde, în mod firesc, o mulþime de puncte virtuale. Unei meduze reale îi corespunde o meduzã virtualã ºi virtualizantã. Nu e oare prea simplu?
Dar cine a generat pe cine?! Înclin sã cred cã trecutul se înfãºoarã în virtual în timp ce viitorul se desfãºoarã din el, invers. Pare cã doar prezentul e real, el reprezintã crunta realitate. Dacã aºa ar sta lucrurile atunci înseamnã cã eu sunt real numai în acest moment. Dar acest moment este el real?
ªi atunci sã fie Pitoºkin o simplã invenþie? Sã fie componenta mea virtualã sau, mai mult, componenta mea digitalã? Sau Pitoºkin e cel care a inventat totul de la navigatorii secretului la universul digital? Dar cum pot fi sigur de acest lucru?! ªi cum pot deosebi oceanul virtual de oceanul digital? Poate cã ar fi trebuit sã primesc un semnal care sã-mi certifice realitatea. Dar dacã l-aº primi cum aº putea fi sigur cã l-am primit eu? ªi, mai mult, cum aº putea fi sigur cã mi-ar fi adresat?! L-am primit deja? Memoria îmi joacã feste. Imaginaþia îmi joacã feste. Sunt o meduzã pe deplin confuzionatã ºi contrariatã. Sunt înlãuntrul propriului meu film. Eu sunt filmul! Eu sunt Bunuel! Eu sunt Scipio Macalero, eu sunt Vaida, eu sunt Eisenstein! Eu sunt capitanul Macadoo, eu sunt ºapte-ani-în-Tibeeeet!
Dar nu sunt sigur cã e vorba chiar despre memoria mea. Nu sunt convins cã trebuie sã fie vorba de imaginaþia mea. ªi dacã ar trebui sã fie vorba de o memorie, de o imaginaþie, de ce ar trebui sã le revendic tocmai eu?! Sã fie eu Meduza Cinematografica?
Mã întreb dacã eu pot fi un eu în absenþa memoriei, în absenþa imaginaþiei. ªi, mai mult, de vreme ce-mi pun asemenea întrebãri, e sigur cã posed o memorie, e sigur cã-mi pot imagina anumite momente din viitor. Astfel cã, deºi memoria mea ºi imaginaþia mea par sã aibã un caracter continuu, mulþimea de puncte care sunt are discontinuitãþi în aparenþa ei. Adicã eu sunt un eu nemuritor dar discontinuu.
Nimic nu mã împiedicã sã-mi amintesc trecutul. Timpul e vãlurit. Nimic nu mã poate îndepãrta de ideea nebunã de instantaneu digital. Îmi aduc foarte bine aminte. Norii trandafirii, în care stãtea ascunsã Meduza Cinematografica, au acoperit cerul pe la prânz dând semn tuturor despre apropiata sosire a piraþilor de dincolo de orizontul vizibil.
Eu mã aflam în docurile din Orcheström supraveghind încãrcarea unui transport de romane science fiction pe care mi le comandase contabulul de Bitombe.
Stãteam de vorbã cu poetul oceanic, poetul din Puerto Pico. Îmi povestea despre o lungã cãlãtorie cu un submarin galben în care aveau sã porneascã o mulþime de cunoscuþi de-ai noºtri.
Era o cãlãtorie iniþiaticã spre aflarea sensului ultim al universului digital.

29 Mar 2004, 08:26	#103
ovidiu bufnila Veteran Join Date: Mar 2004 Posts: 208	Filmul lui Bufnila Cinematograful Acvatic cine-roman valurit de Ovidiu Bufnila Bobina 2 Încercãrile ei de a anunþa evenimentele viitoare pãreau acum mult mai rafinate. O ferise de un moment penibil comunicându-i în felul ei propriu lucruri pe care le zãrise în sclipirile amãgitoare ale misteriosului ocean virtual aparent fãrã prea mare dificultate. Dar Imbolbina bãnui cã toate aceste noi încercãri o consumau peste mãsurã pe mama acvaticã. ªi-a alungat gândurile cu un gest delicat, ºi-a savurat ºampania ºi apoi s-a retras plinã de discreþie. A pornit hai-hui pe strãzi gata, gata sã dea peste o aventurã nebunã cu niºte vânãtori de balene de sticlã. Într-un târziu, rezemându-se de un grilaj sã-ºi scoatã pantofii, taiorul i s-a umplut de valurile oceanului virtual care mugea maiestuos în corporalitatea ei ficþionalã. În astfel de întâmplãri am putea oare descoperi virtualitatea universului digital ºi am putea afla ultimul lui sens? Probabil cã unui punct real îi corespunde un punct virtual aºa cum unui eveniment virtual îi corespunde unul virtual. Unei mulþimi de puncte reale îi corespunde, în mod firesc, o mulþime de puncte virtuale. Unei meduze reale îi corespunde o meduzã virtualã ºi virtualizantã. Nu e oare prea simplu? Dar cine a generat pe cine?! Înclin sã cred cã trecutul se înfãºoarã în virtual în timp ce viitorul se desfãºoarã din el, invers. Pare cã doar prezentul e real, el reprezintã crunta realitate. Dacã aºa ar sta lucrurile atunci înseamnã cã eu sunt real numai în acest moment. Dar acest moment este el real? ªi atunci sã fie Pitoºkin o simplã invenþie? Sã fie componenta mea virtualã sau, mai mult, componenta mea digitalã? Sau Pitoºkin e cel care a inventat totul de la navigatorii secretului la universul digital? Dar cum pot fi sigur de acest lucru?! ªi cum pot deosebi oceanul virtual de oceanul digital? Poate cã ar fi trebuit sã primesc un semnal care sã-mi certifice realitatea. Dar dacã l-aº primi cum aº putea fi sigur cã l-am primit eu? ªi, mai mult, cum aº putea fi sigur cã mi-ar fi adresat?! L-am primit deja? Memoria îmi joacã feste. Imaginaþia îmi joacã feste. Sunt o meduzã pe deplin confuzionatã ºi contrariatã. Sunt înlãuntrul propriului meu film. Eu sunt filmul! Eu sunt Bunuel! Eu sunt Scipio Macalero, eu sunt Vaida, eu sunt Eisenstein! Eu sunt capitanul Macadoo, eu sunt ºapte-ani-în-Tibeeeet! Dar nu sunt sigur cã e vorba chiar despre memoria mea. Nu sunt convins cã trebuie sã fie vorba de imaginaþia mea. ªi dacã ar trebui sã fie vorba de o memorie, de o imaginaþie, de ce ar trebui sã le revendic tocmai eu?! Sã fie eu Meduza Cinematografica? Mã întreb dacã eu pot fi un eu în absenþa memoriei, în absenþa imaginaþiei. ªi, mai mult, de vreme ce-mi pun asemenea întrebãri, e sigur cã posed o memorie, e sigur cã-mi pot imagina anumite momente din viitor. Astfel cã, deºi memoria mea ºi imaginaþia mea par sã aibã un caracter continuu, mulþimea de puncte care sunt are discontinuitãþi în aparenþa ei. Adicã eu sunt un eu nemuritor dar discontinuu. Nimic nu mã împiedicã sã-mi amintesc trecutul. Timpul e vãlurit. Nimic nu mã poate îndepãrta de ideea nebunã de instantaneu digital. Îmi aduc foarte bine aminte. Norii trandafirii, în care stãtea ascunsã Meduza Cinematografica, au acoperit cerul pe la prânz dând semn tuturor despre apropiata sosire a piraþilor de dincolo de orizontul vizibil. Eu mã aflam în docurile din Orcheström supraveghind încãrcarea unui transport de romane science fiction pe care mi le comandase contabulul de Bitombe. Stãteam de vorbã cu poetul oceanic, poetul din Puerto Pico. Îmi povestea despre o lungã cãlãtorie cu un submarin galben în care aveau sã porneascã o mulþime de cunoscuþi de-ai noºtri. Era o cãlãtorie iniþiaticã spre aflarea sensului ultim al universului digital.