[ovidiu bufnila]

Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila


bobina 34
E poate doar o burlescã de rangul I. Un geostrategic. Un obiect politic prãfuit, un obiect-stratagemã numai bun pentru a induce în eroare serviciile secrete inamice.
Dacã-l vei ºterge cu buretele sau îl vei hãcui cu sabia vei zãri, poate, în inima ta, frumuseþile nebãnuite ale enciclopediei ºi perversitatea în întreaga ei splendoare.
Nu existã nici un plan ascuns, strigã furioºi suporterii ideii de hazard mãrºãluind prin Nulome, prin vesela Calombra, prin Kokusai ºi Guaribo.
Hazardul e ordinea superioarã a lucrurilor, rãcnesc plini de înverºunare cei din Beauburg ºi din Takla Makan. De aici deliciul intoleranþei, linºajului, crima ºi trãdarea. Tocmai aici extensia rãzboaielor matriceale.
Unii analiºti politici ai orientalelor considerã o eroare strategicã decizia executivului din Beauburg de a reduce timpii de emisie ai postului de radio Vocea Burgului în zonele de conflict matriceal în timp ce creºte timpul de emisie al postului pentru orientalele îndepãrtate
Aceasta ar fi, adaugã analiºtii, un pericol pentru proaspãta ºi încercata democraþie vãduvitã astfel de un flux informaþional de la centrul puterii mondiale, imperiala unicã.
Nu poþi însã sã nu observi îngustimea unor astfel de analize care nu iau în calcul decât elementul afectiv, punând spaþiul matriceal conflictual sub lumina unei lãmpi de carbid ºi cercetându-l cu o lunetã.
Interesul pentru orientalele îndepãrtate a rãmas constant, jocul în zonã vizând lumile din Kao Tzî ºi relaþiile lor cu vecinii.
Nu e comunicare. E pur ºi simplu legare în exerciþiul de putere. E lipsirea de libertate prin folosirea unui invers informaþional ºi prin ambiguitate cãutatã cu obstinaþie ºi abilitate. E lipsirea de libertate plãnuitã cu minuþie ºi cu perversitate.
Dar cine a pus la cale planul? Cine a plãnuit universul? Cine ne-a împins cu adevãrat spre aceastã fascinantã orizontalitate? Cine a pus la cale formele viului în aparentã miºcare prin universul plin de universuri datoritã unor complexitãþi pe care le numim structuri narative din lipsã de altceva?
Un con de luminã? O metafiinþã? Un concept spaþio-temporal? O structurã imaginarã liberã? O planetã inteligentã? Un sunet primar? Diamantele de luminã veche de la Qiatotocoatl? Sau pur ºi simplu un principiu director? O lege dupã care fiinþeazã enciclopediile trecând de la simplu la complex prin lanþuri catastrofice ºi prin iluzorii evoluþii?
Evoluþia? Sã fie doar coerenþã ºi convenþie?
Dar e oare evoluþie? E vibraþie? ªi atunci planul ascuns al lumii nu ne vorbeºte despre imaginar? Imaginarul bântuit de vârtejuri virtuale, în cãutarea unui punct, a unei stãri de echilibru!