|
Campuri Magnetice
Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila
bobina 24
Spiritul liber violenteazã totalitatea pãrând a vrea s-o ia cu orice preþ în stãpânire. Tocmai de aceea cu virulenþã purcede la citirea semnelor ºi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradã, fie supernovã, fie muzicã de film, fie sex nebun.
Totul reductibil la propoziþie sunã ca ºi cum ar fi o sentinþã. Are parfum. E uºor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniºtitor.
Panoramând, scrutând orizontul, cercetând mulþimile din Takla Makan, Burbansk ºi Togai, privirea observatorului întâlneºte textul devenind propoziþie a lui. Problema e dacã observatorul se va gândi pe el însuºi ca aparþinând textului, ca fiind al totalitãþii prin observare ºi mãrturie. Aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportãri la totalitatea ca autoritate. ªi totuºi rãmân corpuri ale frazei de nedesluºit ca ºi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca ºi cum totalitatea ar aºtepta sosirea unui altuia. Celãlalt, mult invocatul celãlalt, pare a fi aºteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluþia schemei cinematice a vieþuitoarelor de la saurieni la hominide. O cãutare a observatorului ideal, a unicului martor.
Totalitatea se gândeºte pe sine ºi cautã printre propoziþiile sale una convenabilã. Tocmai autoritatea ei e pusã în discuþie, nefiind un exemplu de perfecþiune. De ce aceastã lipsã de simetrie? De ce aceºti paºi nesiguri în cãutarea martorului sublim, de ce atâtea eºecuri?!
La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretãri?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea ºi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structurã ºi naraþiune?! Sã fie ele doar redundanþã? Doar reziduu?! Sterilul unei activitãþi închinate totalitãþii ca autoritate?!
Efortul fiinþei pãleºte în faþa acestei monstruoase autoritãþi.
Necunoscutã. Rece. Arogantã. Gata, gata sã fie luatã la refec de filozoful dezamãgit din Bankusai, din Ehren sau din Qiatotocoatl. Filozof pornit sã demoleze conceptul. Gata, gata sã fie stâlcitã totalitatea, erodatã aºa cum, din plictis cotidian, fiinþele stâlcesc bietele cuvinte cãutând sã le stoarcã de sevã, sã gãseascã noi înþelesuri, noi anecdote, noi fabule.
Apariþia, rãspândirea ºi înflorirea fabulei vorbeºte de decadenþã, de neîncredere ºi de refuzul normei. Moartea romanului e doritã cu sârg, e anunþatã cu surle ºi tobe. Dar romanul rãmâne cheia de boltã.
Sunt prinºi în ea cu toþii. Participã cu nesaþ la desfãºurarea textului. Ar putea fi foarte bine însã doar pustietate, doar niºte propoziþii aflãtoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde ºi râuri de lavã cosmicã.
Ce rãmâne din praful piramidelor, din câmpurile de bãtãlie? Cuvinte rãzleþe cãutând un autor dispus sã le reaºeze în operã. La ce bun zbaterea, campania electoralã, suicidul ºi dogma?!
Din când în când, aparent zgâlþâind totalitatea în autoritatea ei, câte o revoluþie produce turbulenþe în regimul imaginar din Molina Mar, din Quzo, din Azego Bazego ºi Adamville. Mici insule rotitoare aruncate la întâmplare în imensitatea universului plin de universuri.
Poate cã e mai uºor sã pui le cale o revoluþie în Puerto Pico decât sã readuci la viaþã un fluture de pe câmpiile Herore. Poate cã e mai uºor sã ºtergi porþiuni mari de text, sã înnegreºti pasaje interzise vulgului.
|