|
Campuri Magnetice
Campuri Magnetice
un film de
Ovidiu Bufnila
bobina 15
Tainice instrucþiuni ale enciclopediei. Închid în ele structuri narative de profunzime. Gata sã ardã esenþa.
Dar suntem feriþi de pericol. Trecerea de la periferie la centru se face prin vecinãtãþi ºi nu prin insurgenþa preschimbatã-n vârf de lance împotriva limitei.
Limita e nefiindul.
Nici nu existã cu adevãrat. Ar putea fi o convenþie stabilitã de rãzvrãtiþii din Takla Makan, din Gozeh, din Kalabrar. Rãzvrãtiþii vor sã arunce în aer academiile ºi universitãþile. Au virusat nodurile informaþionale. Se pregãtesc sã ia cu asalt câmpul informaþional universal.
Le domolim elanul acþionând prin buclele Davi. Iniþiem catastrofe sau câte o informare în cascadã. Artele privirii ne dezvãluie noi profunzimi. Reorganizând structurile narative nu e ca ºi cum ai pleca cu trenul dintr-un centru cãtre nord, cãtre sud, cãtre est sau cãtre vest.
Noi nu explicitãm periferia în raport cu centrul prin puncte cardinale. Noi lucrãm cu incertitudini. Lucrãm cu entropice ºi cu utopice. Din când în când, inspiraþi de totalitariºtii din Guaribo, din Doga Noga sau Cretona sau de scrierile conservatorilor din Nulome, folosim evenimentele mici pentru a construi un model.
Incertitudinea e esenþa.
Vulgarizând, Galeea sau Bulbona sau Adamville sunt niºte biete orãºele în raport cu un centru internaþional de putere iar acesta, la rândul lui, e o biatã mãrgicã în spuma universului plin de universuri.
Bineînþeles cã minunata artã a spionajului ar fi ridicolã dacã lucrurile ar fi chiar atât de simple. Iar noi, magicienii secretului, am cãdea în desuetudine.
Nu suntem orgolioºi. Ne deosebim de savanþii ºi scriitorii desueþi din Molina Mar, din Guaribo ºi Popocatepetlán. Bietele lor orgolii sucombã prin vulgarizare. Ele aspirã a fi ale centrului sau de a fi chiar centrul.
Ei ar fi autoritatea.
Bulbona, Mastrokas, Omah ºi Gozeh ar fi expresia lor. Ei sunt cuprinzãtorul iar structurile descriptive sunt ceea ce cuprind.
Ei refuzã realitatea.
Capul însângerat al iubitului lui Abu Kadâr nu e cap. E un construct care ar trebui interpretat. Scufundându-l în formol, studiindu-l cu lupa, modelându-l într-un nod informaþional primar, savanþii desueþi emit sentinþe asupra totalitãþii.
Nu le pasã de iureºul lumesc, de crunta realitate.
Nu le pasã de generalul Baºkaev care ar vrea sã deþinã controlul pe drumul diamantelor de luminã veche ºi sã punã mâna pe zãcãmintele de petrol din Burbansk. Nu le pasã cã împãratul Ogawa se gândeºte dacã nu cumva ar trebui sã încheie un armistiþiu cu spionii veniþi de dincolo de orizontul vizibil.
|