Lord of the Rings - Fellowship of the Ring
Stapinul inelelor - Fratia inelului --------------------------------------------------------------------------------
Duminica, 21 decembrie 2003,ora 21:00
Miercuri, 24 decembrie 2003,ora 21:00
Marti, 30 decembrie 2003,ora 18:00
HBO
check it out :
Legenda prinde viata.
Tinarului hobbit Frodo i-a fost dat spre pastrare un inel magic care nu trebuie, cu nici un pret, sa incapa pe mina fortelor raului. In fruntea unui grup de oameni, hobiti si elfi, el va pleca intr-o calatorie epica pentru a salva "Tinutul de mijloc".
Odata cu "Fratia inelului" se naste o noua si brava lume fantastica care stabileste un standard cu care alte filme vor fi comparate. Nu e o simpla copie a materialului sursa - celebrul roman al lui Tolkien - ci ii pastreaza spiritul si recreeaza o feerie singulara, cu locatii evocatoare, scene de batalie elaborate si creaturi fantastice fabuloase. E mai aproape de "Braveheart" sau "Gladiator" decit de "Harry Potter". Spectacolul devine mai intim si mai credibil prin intermediul personajele facute din tuse revelatoare: uitati-va atenti la Gandalf, la miinile sale muncite si ochii obositi, la picioarele paroase si ochii limpezi ai lui Frodo, hobitul de care depinde soarta "Tinutului de mijloc". Sinteti invitati intr-o calatorie initiatica filtrata printr-o minte bolnava de imaginatie. Daca esti un fantasy fan, "Fratia inelelor" are tot ce ai putea cere de la un astfel de film. E festiv, mitic, elegiac si, mai important, cinematografic. Nu va fie frica daca nu stiti diferenta dintre o orca si un elf, filmul va va captiva chiar si daca nu ati citit sursa literara. Filmul lui Peter Jackson, plin de imaginatie feroce, te inspira prin proportiile si puterea sa. Are pasiune adevarata, emotie, teroare si un simt aproape tactil al raului care lipseste din alte filme despre lumi magice. Actorii se privesc adinc in ochi si jura intr-un limbaj cvasi shakespearian care ar fi putut parea ridicol daca n-ar exista convingerea cu care e rostit. Camera lui Jackson zboara ca un vultur, planind si plonjind in scene incredibile de singe si distrugere. Pentru scenografia filmului, regizorul a apelat la ilustratorii cartii lui Tolkien, astfel ca descrierea tinuturilor, a arhitecturii si a creaturilor raului e neintrecuta. Jackson isi pastreaza filmul ancorat in pamint - aproape ca poti simti mirosul mlastinilor din padure. E un film violent in care exista mai multe momente Matrix decit medievale. Cu fiecare secventa, te trage mai adinc si mai jos si te lasa flamind de mai mult si mai mult. E la urma urmei, o trilogie.