Diktatul publicului si diktatul producatorului/regizorului sunt doua extreme. Ca extreme sunt negative, ca orice extreme. Intre cele doua granite se intinde o aria larga si nuantata.
Originally Posted by Alex Leo Serban:
|
eu in principiu sint impotriva artei evazioniste, 'floricele pe cimpii' cind afara cad bombe, dar recunosc ca exista - ca si in materie de 'arta cu tendinta', sau de propaganda - si exceptii...
|
Nu sunt specialist, dar opinia mea e ca filmul ar trebui sa fie o expresie a vietii. Ori viata, prin definitie, inseamna DIVERSITATE. Adica floricele pe campii sunt o realitate, si pot exista foarte bine alaturi de bombe. Ba chiar sunt necesare pentru a nu ne scranti la bilutza.
Nu faptul ca avem filme cu bombe si noroi e grav - si americanii au -, ci faptul ca avem DOAR asemenea filme. Nu e vorba de diktatul publicului, Alex, ci de capacitatea de a inventa o poveste si de a o filma. E vorba de o apropiere de public. Pun pariu pe ce doresti tu ca dl. Daneliuc si alti domni hartisti nu discuta despre bombe si noroi in particoler. Sau discuta, dar nu exagereaza. Pentru ca traiesc viata de zi cu zi, si in viata de zi cu zi mai si visezi, mai si spui bancuri, mai dai si in mintea copiilor. Acesti domni se folosesc de bombe si noroi mai mult din impotenta creativa decat din obsesie hartistica.