|
Partile proaste ale Matrix:Reloaded sunt doua mari si late: faptul ca Laurence Fishburne nu crede in personajul sau pana aproape de sfarsitul filmului si faptul ca exista in film secventa stupida si inutila a orgiei (ca realizare, desigur, caci intentia e laudabila, dar nefinalizata - probabil din retinerea de a nu depasi rating-urile profitabile).
In rest, era oarecum previzibila atacarea unuia dintre ultimele fetisuri stiintifice in voga ale secolului 20 (desigur cu radacininile adanci infipte in hinduism & so on), adica Big Bang-ul ciclic, destul de simplist de altfel prezentat si rezolvat (pana acum, poate ne surprind - o samanta de sinapsa potential cool e relevata de teaserul pentru Revolutions, cu potopul luptei finale). Desi parca presmit plecarea pe o alta tangenta, in stilul deschisului anumitor usi din "Men In Black" si a capcanelor in capcane in alte capcane. Dar chiar daca personajele declama mai abitir ca in Shakespeare, nu e atat de iritant pentru ca... we got fights.
And the fights rock. Arata pe pelicula chiar mai bine decat in materialele lansate pana acum (trailere & so on), chiar si dublurile digitale ale lui John Gaeta se descurca onorabil in marea majoritate a timpului. Cam ciudate alegerile de incadraturi ale lui Bill Pope, care in mod constant lasa prea putin luft sau taie prea jos capete si frunti de actori, but hey, maybe he had some logic in that...
Si momentele de pure naughtiness, gen 'prajitura-surpiza' reusesc sa contrabalanseze momentele de pure cheesiness, gen 'matrix open-heart surgery'.
Suprinzator oricum, nu m-a dezamagit*. Ceea ce e chiar laudabil.
Salutari,
Andrei
P.S.: *Mai putin muzica, care e mult mai prost folosita in Reloaded, din pacate.
|