[MinRep]

Sunt de acord ca prima jumatate a filmului este mai slaba, dar nu pot trece cu vederea scena de deschidere. Intai, muzica, apoi bombardamente, critica la adresa celor care se aliaza impotriva frumusetii, apoi, Szpilman se intalneste cu Dorota... Din nou, muzica! Apoi, spaima familiei lui Szpilman, un coleg ii spune pianistului ca nu isi poate capata inapoi slujba. Dar, lui Szpilman nu-i pasa. O vede doar pe Dorota - muzica!

Faza cu pistolul caruia i se termina gloante e un fel de trimitere la "Lista lui Schindler", unde se intampla o chestie asemenatoare, doar ca acolo nu moare nimeni.

Nu mi se pare nepotrivita imaginea cu cladirile distruse. Este imaginea omului, intr-o lume in care dorintele si idealurile i-au fost distruse, pentru ca apoi ele sa renasca din aceleasi ruine. Credeti-ma, Polanski stie ce face aici! Evreul in Holocaust devine, in acest film, omul intr-o lume din care nu mai poate scapa, in care portitele de iesire si intrare ii sunt distruse, in care nu isi gaseste locul, fiind asuprit de restul comunitatii. Pentru ca, da, destinul omului in lume este similar destinului unui evreu in societate. Ca celebrul domn K. a lui Kafka, omul ramane intotdeauna acelasi. Daca privesti asa, "Pianistul"este o capodopera.