|
Am uitat de programul festivalului. Anul trecut am facut rost de el in ultima zi, dupa multe incercari. Era un fel de marfa de contrabanda. Chestia e ca m-am dus in prima zi, am plecat de la scoala de la niste cursuri importante, am ajuns la Palatul Copiilor (locul de desfasurare), iar acolo m-au intampinat niste bodyguarzi care mi-au spus ca ei nu stiu nimic, ca nu ma lasa sa intru ca sa intreb pe altcineva etc. Eu eram obisnuit, de la alte festivaluri, sa imi iau nestingherit un program, pe care sa-l studiez in liniste si sa decid la ce trebuie sa merg. Enervat ca eram tratat ca un infractor am decis ca organizatorii nu stiu cum sa-si atraga publicul si am plecat. M-am intors a doua zi si am gasit pe usa o lista cu filmele care rulau in ziua respectiva. Am intrat, le-am vazut, apoi am inceput sa caut si un program. Nu am reusit, singurele exemplare le detineau unii oameni ce pareau mai importanti. A treia zi mi-am zis ca nu e posibil sa merg la un festival, mai ales unul de anvergura DaKINO-ului si sa nu am un program. Am inceput sa intreb oamenii care aveau unul, iar intr-un final am aflat ca ele se distribuie la biroul de presa. M-am dus la o tanti de acolo si i-am cerut si eu unul. S-a uitat la mine de parca i-as fi cerut lantul de aur de la gat, a inghitit in sec si mi-a dat, cu o mana tremuranda, un exemplar.
Intreaga situatie de mai sus mi-a adus pregnant aminte de ultimii ani ai ceausismului. E usor sa-ti dai seama de ce.
Sper ca anul asta sa fie mai bine.
|