Filmul ne poartă într-un moment nedefinit din istoria Africii. Un „rege” proaspăt convertit la Islam dorește să impună noua religie supușilor săi, un trib care este încă adeptul ai religiilor și modului de viață tradiționale. Ceddo - căci așa se numesc - încearcă să reziste și, pentru a-l forța pe rege să cedeze, îi răpesc fiica. Acest lucru va accelera multiple conflicte, inclusiv pentru succesiunea la tron, pentru mâna „prințesei”, dar mai ales pentru supremație religioasă și politică. Profitând de evenimente, Imam-ul îl asasinează pe rege și preia puterea.


Regizorul Ousmane Sembene a fost unul dintre cei mai mari cineaști africani. Deși „Ceddo” este primul său film pe care l-am văzut, nu ezit să-l numesc o capodoperă. Personajele sunt foarte bine individualizate și conflictele care apar sunt credibile. Sembene este foarte atent la modul în care actorii vorbesc, se mișcă, gesticulează. Scenele extinse în care aceștia dezbat probleme, cer dreptul la replică sau vorbesc prin intermediar au un ritm extraordinar și te lasă să descoperi care este miza pentru fiecare dintre aceste personaje. Aceste scene sunt contrabalansate de cele dintre „prințesă” și răpitorul ei: acestea se desfășoară undeva departe de trib și fac economie de cuvinte. Mai degrabă, ele sunt dominate de prezențele aparent calme ale celor două personaje, care încearcă să găsească soluții pentru situațiile în care se găsesc pe măsură ce timpul trece.


Sembene nu pare foarte interesat să facă un film strict narativ. Sigur, este destul de clar ce se întâmplă, dar filmul este adesea întrerupt de secvențe ambigue, alegorice, precum o slujbă/înmormântare catolică din secolul XX care apare după ce un non-musulman este ucis sau „visul” răpitorului după ce este împușcat la sfârșitul filmului. Aceste secvențe, plus faptul că anumite întâmplări sunt omise, iar altele se petrec foarte repede, pot lăsa uneori spectatorul în ceață, dar dau filmului un aer de legendă, de poveste atemporală. Contribuie și coloana sonoră îndrăzneață, care combină ritmuri africane cu jazz și melodii gospel. De asemenea, are un stil vizual foarte ingenios, care alternează între realism și un fel de expresionism reținut în anumite secvențe. „Ceddo” este un film care critică lipsa de toleranță religioasă și structurile de stat rigide și pune în valoare caracterul puternic celor care rezistă acestora. Iar în prințesa Dior regăsim un personaj feminin puternic și independent. Recomand filmul, eventual la pachet cu „Hyènes”, un alt film senegalez foarte interesant, regizat de Djibril Diop Mambéty în 1992.

Ma simt dator cu un fel de introducere, daca tot am propus eu filmul, asa ca am sa dau copy-paste la ceva ce am scris mai demult despre el:

MinRep, pune si o nota, te rog!