(Fritz Lang) Clash by Night vs. Gertrud (Carl Theodor Dreyer)
 

Meci: (B13. Fritz Lang) Clash by Night vs. Gertrud (B14. Carl Theodor Dreyer)

Rezultat: 1 - 2

Perioada de votare: 21 noiembrie 2011 - 27 noiembrie 2011

Topicuri utile:

Turneu regizori - Reguli / Rezultate

Turneu - Idei / Discutii / Nelamuriri

Capat de linie? <):)

ce capat? ce capat? nici un capat!

De Gertrud m-am apucat cu mari sperante pt ca Jeanne D'Arc si Ordet sunt uriase pentru mine. Dar m-am izbit de un prim sfert de ora tare ca o nuca. Un barbat si o fumeie au niste interpretari atat de extrem-teatrale incat nici o secunda filmul nu m-a transportat inauntrul lui. De fapt macar de mi-ar fi dat impresia de film. Dar e doar teatru TV (Sper ca n-o s-aud iar de Bresson, ca n-are treaba. Aia mie imi spuneau ceva. Astia trag matza de coada). Vorbesc de acele 15 minute pe care le-am vazut. N-am reusit sa adun suficienta rabdare sa trec mai departe.

Clash by night e o bomba de la inceput pana in ultimul sfert. Un noir fara mister dar cu tensiune lent acumulata si un ping-pong de replici care taie / lovesc in plin. Barbara Stanwyck si Robert Ryan fumega de coolness, Marilyn Monroe se pisiceste, filmul urca ... si poc ! se sparge cu un deznodamant cuminte si fals. Binele invinge, femeia isi baga mintile in cap si fraierii sufera ... Datzi-o ba in ceapa ma-sii ! Alt film care tine sa ne reaminteasca faptul ca e doar un film. No actual human beings were harmed. Ufff ce bine !

Sintem ocupati sa salvam planeta, limba romana, ciinii, alea-alea, cine mai are timp de filme? ;)

Pai mai intervine si real life. Dar parca si filmele din ultimele 2-3 saptamani n-au fost prea atractive. :) Saptamana viitoare arata bine in schimb.

E foarte interesant cum s-a nimerit ca ambele filme din aceasta saptamina sa aiba in centru eroine cu probleme asemanatoare, mai precis, doamne, mai mult sau mai putin respectabile, care tînjesc după mătărîngă nouă (versiunea oficială zice ceva de genul „doresc să-și urmeze visele, doresc sa evadeze din rutină, tînjesc după libertate” etc.(:| It's all about prick, really...
În filmul lui Lang gagica e mai sălbatică, se întoarce în adormitul orășel de provincie, cu coada între picioare și pune gheara pe un Vasîle mare de stat și de inimă, dar neinițiat în machiavelismul feminin. Spre deosebire de filmul lui Dreyer, aici femeia are puterea de a juca pe degete bărbații. Dincolo lucrurile stau puțin diferit. Revolta lui Gertrud e una tăcută și ținută în frîu, desfășurîndu-se sub privirile severe ale sfîntului de pe perete. E un cu totul alt univers. Filmul lui Dreyer e auster precum o chilie prăfuită de măicuță octogenară și tocmai în asta rezidă frumusețea sa vizuală. Relațiile dintre personaje sînt la fel de austere. Își mărturisesc sentimentele declarativ, parca prin intermediar, într-o atmosferă glacială. Clash by night e străbătut, de la un capăt la altul, de acel coolnes hollywood-ian. Gertrud, în schimb, e lipsit de orice căldură, de glamour, crivățul nord-european pătrunde în fiecare cotlon. La capitolul vizual, cel puțin, e clar cu o clasă deasupra filmului lui Lang...
O sa mai cuget un pic si apoi revin cu votul...

A few hours later...

Vot: Dreyer (finalul a facut diferenta).

Clash by Night
Inca din primele cadre, este clar ca nu avem de-a face cu un noir obisnuit. Intoarcerea barcilor in port, descarcarea pestilor, sosirea muncitorilor in fabrica.. toate acestea sunt prezentate aproape in stil documentar, incat de duce cu gandul mai degraba la un film de Tony Richardson decat la un Lang. Aceste secvente initiale creeaza un spatiu credibil pentru povestea care urmeaza, o melodrama destul de simpla in sine, dar jucata de o mana e actori extraordinari. Finalul este un pic prea conventional, dar mi-e teama ca realizatorii nu prea au avut de ales.

Gertrud
Acesta este un film dificil chiar si pentru cei care il adora pe Dreyer (categorie din care fac parte si eu). E un film destul de greu de suportat, pentru ca pare foarte teatral, fiind filmat in intregime din cadre lungi, cu multe dialoguri, iar decorurile sunt putine la numar (doua-tre apartamente si o gradina, cam atat...). Plus ca este bazat pe o piesa de teatru. Pentru mine, insa, structura filmului, pacing-ul lent si lungimea cadrelor par sa se justifice, totusi, din punct de vedere cinematografic, vizual si pana la urma filmul ma prinde in ritmul sau. Iar Nina Pens Rode face un rol extraordinar... nu e nimic teatral in interpretarea sa.

Vot: Dreyer

Nici unul dintre cele doua filme de data aceasta nu mi-a placut in mod deosebit. In fond, aceeasi poveste, dar parca in Clash by Night joaca mai bine eroina care isi da seama ca pana la urma, daca o tot tine in rebeliunea ei impotriva unei vieti domestice, nu ajunge nicaieri si ca poate e mai bine sa invete sa traiasca mereu cu aceasta neliniste decat sa ii dea curs, ceea ce probabil nu va da nastere decat la un lung sir de cautari de noi relatii pentru ca niciodata nu va gasi barbatul, relatia, orasul unde sa isi doreasca intr-adevar stabilitatea.
Gertrud este si ea o femeie care vrea sa fie fericita, refuzand insa sa faca acele compromisuri care sa-i asigure un confort de suprafata.

Pentru ca-mi place mai mult stilul lui Lang, cu tot felul de detalii care intregesc de multe ori sensul scenelor din film (ceasurile, treptele, oglinzile etc.), si pentru ca inca mai lupt cu stilul lui Dreyer (are o dimensiune nevrotica pe care mie mi-e cam greu sa o suport) voi vota cu Clash by Night.

daca inteleg eu bine, tu ai luat filmul cu preconceptiile (nimic peiorativ aici :) ) de serviciu ale majoritatii cinefililor, si anume realismul; ce se intampla pe ecran tre' sa fie ca in viata de zi cu zi - si, deci, teatralitatea ti s-a parut un esec al filmului. insa tocmai extremismul pe care l-ai remarcat usor trebuia, zic eu, sa-ti clarifice faptul ca asta-i marfa pe care o pune dreyer pe masa si tre' sa incerci sa o iei ca atare si sa vezi daca poti sa gasesti ceva de valoare in ea sub forma data, lasand la o parte ce crezi tu ca ar trebui sa fie.
mie unul mi s-a parut foarte tare filmul. (insa, ce-i drept, stiam foarte bine la ce sa ma astept) n-am inteles mare lucru dar mi-a placut forta inefeabilului de natura atat de marienbadiana (apropo de resnais: marienbad iti place, daca nu ma-nsel, si asta-i curios fiindca si acolo e mult teatru) pe care o exercita. ce mi-a sarit in ochi si mi-a si placut e impecabilitatea formala (fotografie, miscare de camera, mizanscena, lumini, sunet) - totul e atat de perfectionist trasat si asezat... mi-a placut asta, mi-a dat senzatia omnipotentei si omniprezentei spiritului autorului in opera pe care o intalnesti la capodoperele plasticii si muzicii, si foarte rar in cinema (din cauza, am mai spus-o, ca cineastul nu pleaca de la zero, ca ceilalti). mi s-a parut interesanta aritficialitatea frapanta a inter-asezarii actorilor - evitand in uriasa majoritate a timpului contactul vizual reciproc, si zgaindu-si ochii, infipti in mutrele marmorean-inerte, in gol. nu am inteles optiunea lui dreyer vizavi de aspectul asta, dar mi-a arestat atentia.
pai, doar n-o fi realism...
spui ca nu e teatru in interpretarea ei, deci inferez ca in ale celorlalti este. dar mie mi se pare evident din avion ca toti se manifesta, esentialmente, in acelasi registru - teatru curat. daca nu chiar mai-mult-ca-teatralul...
Fuck that shit! B-)

Nope... daca aveam ceva de zis despre interpretarea celorlalti, o ziceam...

@Federico: Marienbad mi-a placut pentru ca m-a transportat, in ciuda teatralismului. Si a facut asta prin avangardismul formei. Intotdeauna experimentalismul a fost pentru mine ca o locomotiva, care m-a carat cu ea in momentele cand eram prea lenes sau prea obosit ca sa mai merg pe picioarele mele. Dar n-am zis ca Gertrud e un film prost. Doar ca iti trebuie o rabdare de fier ca sa ii spargi coaja. Iar el nu te ajuta, nu te provoaca, asa cum o facea Marienbad. Te lasa sa te chinui.

Clash by night mi se pare un noir extrem de cuminte, chiar un film comercial pentru vremea respectiva. Filmul doar scrijeleste suprafata subiectelor puse in discutie: inadaptabilitate, culpabilitate, furie interioara, in schimb totul e pus in scena extrem de teatral si melodramatic. Daca n-as fi stiut ca e filmul lui Lang nici nu mi-ar fi trecut prin cap ca ar fi putut sa fie al lui. Dar ce m-a socat e ca filmul e trecut la Highly Recommended pe TSPDT spre deosebire de Metropolis, care e doar Recommended. Cred ca am vazut zeci de filme comparabile cu filmul asta, tot cu actori confirmati la vremea respectiva, din care oricum nu-mi amintesc nimic, dar nici nu erau considerate capodopere. De ce il considera criticii mai bun pe asta? Si apropos, Fritz Lang si alti citiva regizori au fost urcati la nota 10.

Recomandarile respective de pe TSPDT sunt strict opinia creatorului site-ului. As putea sa dau cateva exemple care mi se par cam absurde, dar n-are sens sa discutam optiunile personale ale tipului.