Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Acum pe ecrane (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=228)
-   -   "Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole" (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=97438)

Redy 27 Sep 2010 15:09

"Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole"
 
Desi filmul nu s-a bucurat in primul weekend in SUA de cine stie ce recunoastere sau note, probleme fiind aceleasi datorita carora am insistat cu trailere & stuff, se pare ca filmul exceleaza cand vine vorba de 3D si directie artistica.

Stie cineva cand va fi lansarea in Romania sau daca va aparea si la IMAX ? Aia de la ghiseu sunt niste habarnisti.

Am fost si la Movieplex si la Cinemacity pentru a vedea filme 3D si din cele doua variante la Cinemacity mi se pare ca se vede mai bine. Ei folosesc sistemul Dolby3D si nu Real 3D. Pe langa faptul ca folosind Dolby3D, imaginea se aproprie ca si calitate de cea din IMAX, ma refer la luminozitate si culori, scaunele de la Cinemacity sunt mai bine asezate si poti sta mai aproape de ecran fara sa fii sub ecran, astfel simuland intr-o mica masura pozitionare de la IMAX. Pe siteurile cinematografelor respective nu e nici o informatie de acest fel, asta pe langa faptul ca site-ul de la Cinemacity este praf.

Ah, inca ceva, cateva "reviewuri" fara spoilere, nu ca ar fi cine stie ce poveste complicata:

JeremyJahns: http://www.youtube.com/watch?v=vRdmuYppHB8
QuickMovieReviews: http://www.youtube.com/watch?v=5dmD3NURsHE

Despre 3D: http://www.cinemablend.com/new/To-3D...ket-20802.html

buticut 27 Sep 2010 16:44

Am auzit ca povestea nu impresioneaza cu nimic, de 3D nu imi pasa...asa ca cel mai probabil o sa ii dau skip.

Redy 27 Sep 2010 16:58

Ok. :D

Sunt unele filme care sunt spectaculoase in 3D si altele nu. Asta cine e unul din ele. Bine, sunt persoane carora nu le place arta vizuala ci doar cinematografica(asa cum o vede fiecare) si atunci cu siguranta asta nu e filmul pentru ei.

Observ insa doar faptul ca Toy Story 3, care pe mine nu m-a impresionat cu absolut nimic, are reviewuri foarte bune, zic eu pentru nimic. Nu fac insa parte din publicul acel nostalgic la caruia i se adreseaza Pixar asa ca ma observ putin iritat faptul ca filmele pe care eu vreau sa le vad poate nu au parte de continuari din cauza ca "bufnitele au casti" spre deosebire de cainii vorbitori din Up. Pe langa asta, calitatea vizuala este peste ce a facut Pixar pana acum. Exista mult talent pus in filmul asta care pare a nu fi rasplatit.

Astept cu interes recenzia lui Disciple si poate chiar al lui Pitbull daca va vedea filmul, asta daca nu va intra si el in randurile revolutiei anti-3D, pana la urma daca nu suntem revolutionari nu ne simtim bine. :D

miercuri 27 Sep 2010 17:18

Ce e "directie artistica"?

StefanDo 27 Sep 2010 17:45

adica arata bine, draga

iar ne udam la fiecare 3d

Redy 27 Sep 2010 17:55

Sa nu se faca balta, desi nu cred ca se intample asta. Ai nostri sunt mai profunji decat americanii. :D

In plus, m-am saturat de Burton si "imaginatia lui". Vreau ceva nou si deocamdata vad ca doar Snyder mai face ceva in directia asta. Si intradevar, fiind un fan Fantasy imi plac "imaginile frumoase". Cum ar spune americanu`, exista doar un numar limitat de drame sau cupluri de lesbiene pe care as vrea sa le vad.

Imi place mai mult:

http://www.youtube.com/user/blizzard...18/G1pnNDRG7ok si http://www.youtube.com/watch?v=yu1EE7GheD0

decat

http://www.youtube.com/watch?v=bdDSqgZ87fM

buticut 27 Sep 2010 19:18

Nu sunt anti-3D, I just don't care about 3D, ceea ce e cu totul altceva. Pe scurt, mi se rupe de 3D. Daca filmul e in 3D, bine, daca nu, nu. Nu vad de ce il aduci pe Burton in discutie, doar nu 3D-ul a fost "atractia principala" a lui Alice si nici nu prea are multe in comun cu Snyder. Mi-a placut Alice, dar stiu ca Burton poate mai mult...

Ioi, daca tot ai comparat 1 clip cu trailerul de la The Kids are All Right, puteai sa alegi si tu un film in loc de WoW. Nu ca nu ar fi misto ce fac cei de la Blizzard, dar sunt cu totul intr-o alta liga.

Redy 27 Sep 2010 20:10

Nu m-am referit la Burton in ceea ce priveste 3D-ul ci la stilul lui deja obosit, ala "deformat" sau "intunecat". Faptul ca Alice a fost in 3D a fost o decizie a studioului, de conversie si de a lua mai multi bani. Asta pe langa faptul ca din punct de vedere al calitatii animatiilor filmul a fost penibil.

Inca nu s-a creat un film fantasy cu tehnicile prezente, gen Avatar sau chiar Legend of the Guardians. Se insista cu "eroii" asta expirati de prin comicsuri care dau fail de mai multe ori decat nimeresc ceea ce trebuie.

Am ales WOW pentru ca reprezinta ceea ce vreu sa vad la cinema, personaje interesante, caractere diferite, ca si consitutie si rasa + peisaje interesante, totul in 3D pentru merge bine cand vine vorba de o noua lume. Asa daca e sa fie un film in care sa vad blocuri in 3D, parca e degeaba.

buticut 27 Sep 2010 20:25

Nu e stil obosit, ci trademark ;).

Redy 28 Sep 2010 07:37

Mai da-l naibii de trademark, cel putin eu m-am plictisit de el.

StefanDo 28 Sep 2010 07:42

pai da! ce bine ca a aparut avatar, sa ne mai clatim ochii! :D

Redy 28 Sep 2010 09:05

Numai hateri. :D

Desi Avatar nu a facut altceva decat sa impinga in fata calitatea graficii generate pe calculator, Avatar nu a avut un stil ci doar foarte multa munca si pricepere in a face un personaj sa se miste fluid, ceva ce pana acum nu a fost replicat. A fost ca un proiect stintiific in primul rand. :D

EDIT: Acum am vazut ca pe site exista si data de lansare. Data viitoare ma voi uita mai atent.

PS: More YouTube reviews: http://www.youtube.com/watch?v=eSb24ZaKedM&feature=sub :D Atat timp cat nu iei lucrurile prea serios, fara sa cadem in extreme, pare a fi un film placut. :)

Lecart 28 Sep 2010 10:29

Da, parca si mie mi s-a luat de Burton, mai ales ca Alice a fost cam insipid, asa.

Trailerul 3D de la Legend of the Guardians e promitator.

StefanDo 28 Sep 2010 10:55

este promitator

dar filmul a fost descris de prea multe ori drept un Lord of the rings pentru copii ca sa-l mai astept cu nerabdare

Mercutio 30 Sep 2010 00:29

l-am vazut aseara la cinema la cererea copiilor. fiica mea (12 ani) a zis ca e plat si ma tot intreba cand se termina. in ceea ce ma priveste am fost agresat:
- vizual - prea multe closeup-uri care devin obositoare, iar expresivitatea personajelor e exagerat de duioasa ca sa nu zic dulceaga.
- auditiv - asta nu tine neaparat de film ci de cinema - sonorul era la maximul posibil ca-mi tiuiau urechile la sf.
- olfactiv - iarasi n-are de-a face cu filmul, dar trasnea a popcorn cu unt in toata sala si imi inchipui ca asa e peste tot, adica dezagreabil, cel putin pentru mine.
cat despre poveste - e slaba, intr-adevar, iar aportul tehnologiei nu face filmul mai bun, dimpotriva. am inceput sa ma satur de filme in care tehnologia ocupa primul loc in detrimentul artei cinematografice. e ceva de genul, hai sa incropim o poveste care sa ne permita sa aratam cat de extraordinara e grafica noastra pe calculator, 3 d-ul si sunetul surround. si toate astea impuse intr-un fel agresiv as spune. ati observat de exemplu in filmele noi, mai ales cele de actiune, sunetele acelea ca niste tunete, ca niste izbituri, de pe fondul sonor, in timpul genericului sau cand se intampla, chipurile, ceva important? pe mine unul ma scot din sarite.
deci despre film, intr-un cuvant: cheassy.
si pentru ca tot era vorba de desene animate, am vazut de curand My Neighbor Totoro (1988) si mi-a placut de 10 ori mai mult.

Pitbull 06 Oct 2010 20:06


"Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole" - La ce bun?
Alte frumuseţi, alte mediocrităţi

Adevărată sărbătoare a ochiului, "Legende din regatul bufniţelor" (titlu tradus banal, dar măcar destul de adecvat) ne dăruieşte un nou regal în materie de perfecţiune şi frumuseţe a imageriei create sută la sută artificial. Chiar dacă nivelul de credibilitate al acestor simulări digitale nu mai surprinde de câţiva ani buni (în ceea ce mă priveşte, cred că am atins plafonul de percepţie cu "Ratatouille"), aici avem de-a face cu o demonstraţie de virtuozitate întru totul specială, inclusiv prin modul de a reproduce titularele bufniţe - sarcină căreia realizatorii i-au acordat o atenţie cu totul deosebită. Scenograful Simon Whiteley chiar a petrecut o vreme într-un adăpost pentru bufniţe din Marea Britanie, filmându-le insistent, pentru documentare, şi devenind aproape expert atât în dinamica lor vizuală, cât şi în personalităţile specifice ale diferiţilor indivizi; astfel s-a creat o adevărată "şcoală de bufniţe" pentru echipa de animaţie, care a vizitat în repetate rânduri Muzeul de Istorie Naturală din Sydney şi mai multe grădini zoologice. Sub coordonarea directorului de animaţie, Alex Weight, animatorii au învăţat nu numai să respecte anatomia bufniţelor, ci şi să imagineze cât mai corect cu putinţă mişcările pe care le-ar face acestea dacă ar gândi şi vorbi omeneşte, conform convenţiei de basm a filmului. În acest scop, au fost nevoiţi să-şi asume şi o altă licenţă, de natură fiziologică de astă dată, adăugând culoare şi mobilitate ochilor (în realitate, monocromi şi ficşi), pentru a putea exprima o gamă mult mai largă de expresii - şi aşa mai departe... Numai latura de grafică a filmului ar putea face obiectul unui articol în sine - întins pe mai multe pagini!
Din fericire, rezultatele se situează nu numai în zona perfecţiunii tehnice, ci şi pe un palier plastic de invidiat. Imaginea filmului are o frumuseţe aparte, compusă din jocuri cromatice şi de lumini bogate şi de un bun gust admirabil. Rămân de neuitat atât
peisajele de o stranie poeticitate din universul fictiv locuit de personaje (în special cele din zona mării în mijlocul căreia se află sălaşul tainic Ga'Hoole) cât şi portretele diverşilor lideri şi războinici cu căşti şi gheare de luptă - valorificate cu atât mai mult de vocile expresive ale unor actori ca Helen Mirren, Geoffrey Rush, Jim Sturgess, Anthony LaPaglia sau Sam Neil.
Dacă toate acestea ar fi avut şi un suport epic pe măsură, existau toate şansele să ne aflăm în faţa unei capodopere a animaţiei digitale. Din păcate, însă, romanul lui Kathryn Lasky nu aduce absolut nimic nou, pe nici un tărâm. E o poveste totalmente mediocră, de o corectitudine de-a dreptul formulaică, aplicând conştiincios şi fără pic de urmă de fărâmă de inventivitate reţetele basmelor moderne regăsite în atâtea filme din ultimii ani - majoritatea, (mult) mai bune. Preluându-i elementele principale, scenariştii John Orloff şi Emil Stern au construit o structură ca la carte, frizând sterilitatea şi previzibilitatea de cel mai înalt nivel - principalul motiv pentru care filmul e incredibil de staţionar, trenant şi plicticos, în pofida sumedeniei de aventuri dramatice şi peripeţii spectaculoase care abundă la tot pasul. Ce-i drept, la această liniaritate contribuie plenar şi regia lui Zack Snyder, mare meşter la nivelul plasticii (mai ales sintetice) şi complet descoperit ca povestitor: la fel ca în ridicolul "300" (2006) - ca să nu mai vorbim de nesemnificativele "Dawn of the Dead" (2004) şi "Watchmen" (2009) - omul probează că nu are deloc nerv narativ; pe cât de bine ştie să arate, pe atât de nepriceput e când vine vorba să le-nşire. Nici nu e de mirare că toate articulaţiile din prima parte a filmului, când ar fi trebuit să se realizeze creşterea dramatică obligatorie pentru captarea spectatorului, funcţionează atât de uns încât nici nu le observi, iar pe la jumătate te ia cu somn - mai rău, îţi fuge gândul la ale tale, lucru nu tocmai indicat, de vreme ce intriga are complicaţiile ei şi, o dată dac-ai pierdut firul, ai cam feştelit-o! O gafă imensă tronează chiar în mijlocul filmului - modul de a trata temuta mare care înconjoară Ga'Hoole. Înţelegem că drumul eroilor spre destinaţie are caracterul unui şir de încercări iniţiatice, iar echidna-profet de pe ţărm le şi spune (simplificat): "Când veţi simţi că v-au lăsat puterile, sunteţi la jumătatea drumului!" Zburătorii noştri pleacă, şi imediat urmează o secvencioară scurtă în care ei se luptă cu o vijelie şi ajung la Ga'Hoole. Gata! După care, proba fiind bifată, se tot face naveta peste mare şi-napoi, mai sprinten ca între Cornetu, Bragadiru şi Ciorogârla.
În mod surprinzător, şi cu atât mai nefast, una dintre cele mai mari hibe ţine tocmai de elementul esenţial al poveştii: bufniţele. În plan epic, specificul bufniţesc se regăseşte teribil de firav - puteau să fie şi şoimi, şi cintezoi, şi foci din Laponia, şi girafe androide, că povestea, doar cu câteva minime ajustări, tot aia ar fi rămas. Caracterul lor nocturn prilejuieşte doar înlocuirea soarelui cu luna în cultura personajelor, şi câteva calambururi (de exemplu, intraductibilul "daymare"). Alte câteva detalii proprii speciei în sine (cum ar fi regurgitarea, sau modurile de a se mişca), se aplică strict la un nivel tehnic, superficial, iar la folclorica "înţelepciune" a bufniţelor nici măcar nu se face aluzie (culmea, profetul e un arici!)
Pe de altă parte, regăsim aici aceeaşi eroare fatală din alte câteva francize fantastice, în frunte cu "Harry Potter": pierderea oricărui contact cu restul lumii. E unul dintere motivele pentru care, cum arătam mai sus "inefabilul bufniţiar" se pierde: nu are la ce să se raporteze. Cu excepţia câtorva personaje şi specii accesorii (liliecii, echidna, o păsărică prinsă şi un şoricel digerat), ne aflăm într-un univers al bufniţelor care-l copiază fără imaginaţie pe cel al oamenilor în viziune fantasy - şi atât. Nu avem la ce repere concrete din realitatea familiară nouă (sau dintr-o alta, inventată dar diferită) să ne raportăm - de unde şi inevitabila plictiseală.
Printre biruitorele clişee se numără şi bufniţoiul trubadur care enervează pe toată lumea (precum Cacofonix galul), şi conflictul fratricid în care-i prins eroul, şi subplotul complet gratuit al trădătorului trădat la rându-i, şi trimiterile transparente la nazismul cel răposat de vreo şaizeci şi cinci de ani, de parcă de-atunci încoace alte regimuri totalitate, unele încă vii şi ferice chiar, n-ar mai fi existat pe lumea asta.
A, şi încă un detaliu. E filmat în 3D - o stereoscopie fără nimic ostentativ, bine făcută, discretă. Atât de discretă, încât uite că abia acum mi-am amintit s-o menţionez, la spartul cronicii - drept pentru care, devine inevitabilă întrebarea: la ce bun?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
6 octombrie, 2010, h. 18:30-19:57
Bucureşti, România

Redy 07 Oct 2010 06:59

Suna bine pentru astia mai superficiali dintre noi :D

Unde ai vazut filmul ?

Pitbull 07 Oct 2010 08:05

La vizionarea de presä, Hollywood Multiplex.

Redy 07 Oct 2010 08:32

Ochelarii erau tot aia rosii Xpander ?

Ah si inca ceva, cam care a fost reactia generala dupa film printre critici sau cei care ati fost acolo ? Mai ales in ceea ce priveste 3D-ul in anumite scene ca aceea cu ploaia sau alte scene de zbor. Intreb pentru ca urmaresc multe site-uri ce au ca subiect filmele si chiar si cele care urmaresc filmele 3D aproape ca au ignorat filmul, nu am vazut nici review-uri pe unele dintre ele. Asta spre deosebire de spamarea in legatura cu Tangled si Tron de la Disney. Poate faptul ca Snyder a fost ales sa regizeze Superman va atrage atentia putin mai mult.

Pitbull 07 Oct 2010 08:40

N-am fost atent ce gen de ochelari erau.
Singurele reactii, din partea câtorva colegi cu care am comentat în treacät pe urmä (Irina Margareta Nistor, Roxana Heroiu, Ion Bucheru, etc.), au fost similare cu a mea: excelent vizual, dar foarte plicticos ca poveste.


All times are GMT +2. The time now is 17:43.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.