Cinemagia Forum - "Twilight Saga: Eclipse"

"Twilight Saga: Eclipse" - Vasilică şi haita de oi bovine
Decât scurt şi fără rost,
Mai bine lungit, şi prost.

Să vă zic bancul cu Vasilică.

- Alo, casa Popescu?
- Da.
- Domnul Popescu?
- Da...!
- Aici maternitatea.
- Da?!?
- Soţia dumneavoastră a născut un băiat...
- Uraaa - s-a născut Vasilică, băiatu' tatii, frumos şi deştept, aşa-i pun numele, Vasilică, să n-am ambiţie dacă nu!
Şi fuge la maternitate, strigând din drum la toată lumea că s-a născut Vasilică, băiatul lui cel frumos şi deştept. Ajunge acolo, intră, vede pe culoar primul salon, cu o tăbliţă pe uşă: "Copii frumoşi şi deştepţi". Deschide uşa, intră strigând fericit:
- Heeei, Vasilicăăă...! :D
Nimic. Linişte. "Măi ce mama dracu'? Nu-i aici...?" Se mai uită, vede uşa a doua: "Copii urâţi şi deştepţi". Ce să facă, "Bine, dom'le, nu-i frumos da' măcar e deştept, îl bagă tata la băieţii deştepţi, ăia cu contractele de la guvern..." Deschide uşa:
- Salut, Vasilică, eu sunt tata! :)
Pauză. "Cum, dom'le, nici aici..?" Uşa a treia: "Copiii frumoşi şi proşti". "Treacă de la mine, îl fac actor." Şi intră:
- Vasilică? ;)
Aiurea... Mai departe? "Copii urâţi şi proşti"... "E, asta e, e urât, e şi prost, da-i băiatu' meu, tot l-oi iubi..." Şi:
- Vasilică... :-S
Vacs Vasilică.. Uşa a cincea: "Monştri congenitali, malformaţi, mutanţi, posedaţi, progenituri ale Satanei, 666"... Bagă un cap pe uşă, cu frică...:
- Vasilică...? :(
Nici aici. Şi ajunge în sfârşit la uşa a şasea - şi pe uşă scria doar atât:
V A S I L I C Ă

Ăsta a fost bancul cu Vasilică.
Era fatal să mi-l amintesc în timpul funestei experienţe torţionariceşti de azi, unde vedeam cum vampirii buni şi urâţi se aliază cu werewolfii proşti şi urâţi ca să se bată cu vampirii răi şi urâţi şi proşti, în Poiana Narciselor din statul Washington, ăla unde-şi agaţă americanii harta-n cui. Evident, limbricul ăla de celuloid care târâtu-s-a două ceasuri şi patru minute prin aparatele de proiecţie de la Cinema Pro nu-şi poate revendica nici titlul de "urât şi prost", nici de "urât, rău şi prost", ci doar de autentic VASILICĂ al chestiilor mânjite pe ecran.
Cum spuneam în analiza la "Luna nouă" (apuca-m-ar de ouă), la început, când am văzut primul "Apus de soare" (apuca-m-ar de chicioare - se răsuceşte-n mormânt Delavrancea, sireacu'!), ăla de din 2008, mi s-a părut o premisă interesantă, şi binişor lucrată - poate unde făcuse regia o anume Mimi pre numele ei cel adevărat Catherine Hardwicke, care promitea, fata, promitea... Al doilea, ăla al "Lunii noi" (apuca-m-ar de un coi), mi-a spulberat iremediabil, impardonabil şi incomensurabil orice iluzii, inclusiv grazzie regiei complet năroade a numitului Chris Weitz. La vremea aceea, în 2009, mi-am zis: "Mai rău de-atât nu se poate!"
Nu vă mai spun ce mi-am zis azi, că ştiţi deja. Ca-n bancul ăla cu pesimistul şi optimistul.
Continuarea "Lunii noi" (apuca-m-ar tot de-un coi / şi pe urmă de-amândoi) se revendică de la un anume David Slade, care-a mai făcut trei filmuleţe de familie cotate binişor pe IMDb de cei câţiva amici cooptaţi în procesul de votare - dar, înainte de asta, se trage tot de la dezastruoasa moştenire a persoanei Stephanie Meyer, multimilionara de carton astfel unsă de cirezile pseudo-cititoriceşti ale începutului de mileniu. Încaltea, alea ale lui Anne Rice aveau un skepsis, ceva, barem "True Blood" mai mişcă cât de câtuşi de puţinuşi, dar poveştile astea asfinţitoare sunt de-o cretinătate, de-o golătate şi de-o nulitate cum rar ţi-e dat să-ntâlneşti. Fiindcă tot sunt la modă vampirii, cel puţin de la Bram Stoker încoace, fel de fel de neaveniţi tot încearcă să se căpătuiască de pe urma lor - şi culmea e că destui şi reuşesc, că vorba aceea, e plină lumea de necazuri. Ştefenia lu' Meyer, n-are ea treabă cu semnificaţiile tradiţionale ale vampirismului, cu miturile, cu istoria culturii în general - ea zice că vampirii e buni, şi gata dom'le, e buni! Ce, te pui cu muierea? De un' să ştie madam că sensul vampirismului este parazitismul, extragerea esenţei vitale a altora pentru a supravieţui? De unde să cunoască fătuca idealurile de atingere a nemuririi care stau la baza cultelor vampirice (din care însuşi Jules Verne făcea parte, ca şi atâţia alţi confraţi ai săi Rosi+Crucieni, dealtfel)? Ştefenica cea Meyer şi Sfântă, ca atâtea alte tovărăşici făcute pe puncte, a auzit şi ea de unii care suge sângele (nu ca ea), şi i s-a părut cool ideea, şi dă-i nene cu grafomania! Dă-i! Şi bineînţeles că s-a găsit şi puzderie de oi nătântoale care să-i pască inepţiile. Timpu' trece, copyrightu' merge, noi cu drag vampirim!
Şi vârcolim - aşa, mai pe vârcolitelea...
Că fincă dandanaua din "New Moon" (apuca-m-ar de lăstun) continuă şi aici, în "Eclipse" (care ţi-o-nfipse) tot aşa de nesărat, de inutil şi de plicticos. Proasta aia de Bella Swan (apuca-m-ar de ciocan), să vezi şi să nu crezi, nu mai ştie cu cine să-şi pună pirostriile: ba cu Edward Cullen (apuca-m-ar de pollen), ba cu Jacob Black (apuca-m-ar de un crack). Aşa că tot timpul, da' tot, tot, tot timpul, ăştia trei nu fac altceva decât s-o lăăălăie nene, cu variaţiuni pe-aceeaşi temă: "Eu te iubesc cu adevărat". "Ba eu te iubesc cu şi mai adevărat." "Da, da' eu am sânge cald." "Da, da' al meu e mai rece ca al tău!" "Tu pe mine mă iubeşti, da' să zici nu îndrăzneşti!" "Ba pe mine mă iubeşte, vârcolacule lu' peşte!" - şi tot aşa, pân-la noi ordine. Nici chiar în filmele lui Nichituş nu se vorbeşte aşa de mult şi prost - ceea ce-mi aminteşte de devizele noastre din armată, la munca pe sectoare: "Pauzele lungi şi dese / Cheia marilor succese" şi "Decât mult şi fără rost, / Mai bine puţin şi prost!" E, aicea-i şi mai nasol, fiindcă nu e puţin şi prost - e prost şi lungit de-ţi vine să urli ca vârcolacii când le trag vampiracii şuturi în părţile mai sfiicioase ale făpturii.
Estimp, nişte vampiri mai căcănari pun la cale de-o armată - cică. De ce, pentru ce şi ca ce chestie, nu ni se spune (decât clasicul "ca să fie ei mai cu moţ" - ca... ştiţi dumneavoastră ce!). De două ori pe parcurs, AndreeaEştile din Seattle ne anunţă la ştiri că acolo se moare pe ruptelea, şi c-o păţi, c-o fi un creminal în serie. Aşa că o oră jumate, vampirii de bine se antrenează la cafting în Poieniţa cu Zambile, unde-şi trag şuturi în bile, alternativ cu nenumărate şi nenumărabile secvenţe triunghiular-siropoase între puradeii ăia trei din roalele principale. Proporţia: cam 1/20 în favoarea covârşitoare a peltelelor logoreic-zaharisite.
La sfârşit, vine aşa-zisa "armată" a hălorlanţii - să vezi şi să nu crezi: o găşculiţă de câţiva puşti pârliţi! Se iau la trozneală-n Pădurea Roşu şi, nici una nici nouă, gata daravela!
Daravela caftangistă, da' nu şi aia frecangistă - că după final, ne mai ţine vreo juma' de oră cu liru-liru-clocodiru, ba-n braţele lu' unu', ba-n patu' de suferinţă a lu' altu', ba călare pe-amândoi!
Inevitabil, indubitabil şi ireconciliabil, bieţii distribuiţi joacă de parcă pleacă. Robert Pattinson, care-n unele filme mai serioase a dovedit că n-ar fi el chiar incapabil să mai mişte cât-de-cât (mai ales în recentul "Remember Me" - cel puţin până nu ne-aminteam de oroarea de-aici), se comportă în Edward (apuca-m-ar de halebard) cam ca un stâlp umblăreţ dar chinuit de un hemoroid abscons. Kristen Stewart e aşijderea de ţapănă, da' fără hemoroid. Doar Taylor Lautner mai palpită oareşicâtva, cel puţin când nu se screme să se transforme în gigalup digital. Cât despre antagonişti, numiţii Xavier Samuel şi Anna Kendrick, au ăştia-n ei o actorie, de zici că-s digitali şi-atâta tot, mişculaţi cu vreun Poser, vreun Adobe, ceva... Desigur, Peter Facinelli e acelaşi Doctor Carlisle Cullen devotat-cabotin-ca-cartonu', iar în Jane Viperini... ăsta, Volturi (tot un drac - adică, bampir), fosta Dakota Fanning îşi desăvârşeşte traiectoria de la zero la zero-barat.
Cum spundeam la început, laba asta tristă se întristează la pătrat (şi pe noi o dată cu ea), prin simpatiile pe care le stârneşte în rândurile cocălăretului uterin la nivel planetar. Nu mai departe de tot azi, la vizionarea de la Pro, ce să vezi? Cohortă de fane şi admiratrice, grupate strategic prin sală, da' mai cu seamă-n centrul hăl din 'niljoc - întâmplător, noi criticii, în inocenţa noastră, avem locurile noastre cu care ne-am obişnuit. Ei bine, azi, pas! Toată loja centrală, unde am deprins obiceiul să miştocăresc cu Irina Margareta Nistor şi Roxana Heroiu, era ocupattăn-sie de câteva funcţionare fiţoase care, cu imperială nesimţire (deşi altminteri sala în ansamblul ei era mai goală decât Jojo-n "Poker"), se înstăpâniseră preste întregul rând tocmai până-n capăt la Ion Bucheru, ţinându-l blocat şi pentru colegele de birou care, pasă-mi-te, mai aveau până să prindă prilejul prielnic de a o tuli-n timpul programului. Stareţa haitei de oi bovine (sau viceversa) îşi făcea vânt cu deştele, declarând că vai că oh că nu mai poate de emoţie pân' să-şi vadă idolii. Finalmente, întârziatele n-au mai apărut, da' nici o problemă - fan(dosit)ele prezente chicoteau şi giumbuşleau în sincron perfect la toate bancurile tâmpite de pe ecran, iar când s-a aprins lumina, una aşa mai învăţată şi mai bărbată a aplaudat.
Parol, ţaţo, să mă-ngropi!

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
30 iunie, 2010, 17:30-18:55
Bucureşti, România