Luchino Visconti
 

# L'innocente (1976)

# Gruppo di famiglia in un interno (1974)

# Ludwig (1972)

# Morte a Venezia (1971)

# Alla ricerca di Tadzio (1970)

# La caduta degli dei (1969)

# Lo straniero (1967)

# Le streghe (1967) (segment "Strega bruciata viva, La")

# Vaghe stelle dell'Orsa... (1965)

# Il gattopardo (1963)

# Boccaccio '70 (1962) (segment "Il lavoro")

# Rocco e i suoi fratelli (1960)

# Le notti bianche (1957)

# Senso (1954)

# Siamo donne (1953) (segment "Anna Magnani")

# Bellissima (1951)

# Appunti su un fatto di cronaca (1951)

# La terra trema: Episodio del mare (1948)

# Giorni di gloria (1945) (Caruso trial scenes)

# Ossessione (1943)

_____
*with a little help from imdb.

Favoritul meu este Ghepardul. In general imi plac la Visconti filmele tarzii, elaborate, de "epoca" si nu ma prea impresioneaza neorealistele, filmele cu pescari, tarani si muncitori. Cel mai putin inspirat din ce-am vazut mi se pare Le Notti Bianche.
Multe ecranizari in lista de mai sus - unele exceptionale. Sper sa nu zica cineva ca si Visconti a dus lipsa de idei.

haha

mie ultimu ('inocentul') mi se pare dintre cele mai bune - sa nu se zica k visconti era 'secatuit de vlaga' la final ;)

dintre neorealiste imi plac mai toate (incl 'bellissima'!), apoi 'rocco...', 'senso' (destul de mult), 'vaghe stelle dell'orsa' (subevaluat, dupa mine!), 'caderea zeilor' (citeva momente) & 'ghepardul' i guess (da e muuult prea lung...)

'nopti albe' intr-adevar e o duda - & cam tot p-acolo 'strainul'...

ps nu ma omor dupa 'moarte la venezia'

ghepardul e luuung, dar ce carte si ce personaj a avut omu' de (re)creat. era aproape imposibil sa-i iasa Moartea la Venetia. totusi dirk bogarde e unul din actorii mei favoriti si se vede ca s-a straduit.

si al meu :)
si el si silvana mangano sint perfecti, dar pe bogarde il prefer in 'the servant', 'king & country', 'accident', 'darling' - sau in ultimul, 'daddy nostalgie', unde joaca cu jane birkin (nu stiu dk l-ai vz)...

n-am vazut 'daddy nostalgie'. dar celelalte patru - what a treat! :)

da dar varianta aleasa de el n-a fost tocmai cea mai fericita. as fi preferat sa nu treaca prin toate momentele din carte schematic, ci sa le dezvolte mai bine pe cele importante. Adica si cartea acopera o perioada relativ lunga si nu povesteste tot ce se intampla. Ar fi putut fi mai selectiv si filmul. Dar iar ajungem la problema ecranizarilor....

In general eu am un dinte impotriva ecranizarilor. Pentru Visconti (si putini altii) fac o exceptie. In primul rand pentru ca, in Ghepardul, si nu numai, Visconti ESTE EPICUL in stare pura. As asculta/vedea povestea asta spusa de el la nesfarsit. Oi fi eu mai ciudat dar nu m-am plictisit nici o clipa la filmul asta. Si l-am vazut de vreo patru ori. E-adevarat ca m-am indragostit de film inainte sa citesc cartea. Imi place la nebunie si personajul principal care imi aminteste de bunicul meu. Un pater familias cum nu se mai fabrica. Sunt, deci, subiectiv.

Da sunt atat de putine filme cu scenarii cu adevarat originale....

Ma uiti chiar acum la Morte a Venezia....but wtf...e vorba de un profesor si Lolitul lui?
:-O

Deci da, e vorba de un prof de muzica clasica, in vacanta la Venezia, cazat la luxosul Lido si care se indragosteste de puberul Tadzio, cu o frumusete de androgin, o Ioana D'arc mai pletoasa si mai satena.

Din fastul initial al orasului, al hotelului Lido plin de familii nobile, al petrecerilor in aer liber, al cinelor extravagante, al mondenitatii vietii de vacanta, incepe sa dispara, rand pe rand, fie aglomerarea de pe plaja, musafirii hotelului, muzica vesela. Peretii devin parca mai scorojiti, piatetele veneziene mai murdare, un fum cenusiu se inalta din loc in loc, gramajoare de mizerii, resuri, cadavre arse....Holera schimba tot peisajul, in vreme ce proful de muzica, murind putin cate putin, traieste poate prima si cu siguranta ultima sa iubire. Cu cat traieste mai putin, cu atat iubeste mai mult.

Secventa finala cand muzicianul, intins pe un sezlong pe plaja, iubindu-l din priviri pe Tadzio, incepe sa se "topeasca", vopseaua din par curgandu-i siroare pe fata, neagra, morbida, cu buzele totusi rujate in rosu aprins, are aerul unei scene de teatru, prin dramatismul exagerat, potentat si de muzica sfasietoare a lui Mahler, Moussorgsky etc.

bonusul meu: urmaririle obsesive ale lui Tadzio, de catre prof, pe stradutele ci gangurile veneziene, cu consimtzamantul tanarului, care din cand in cand, stiind ca patimasul e pe urmele lui, ii intoarce cate o privire seducatoare, clipind din genele splendide, ca o silfida (de altfel, Tadzio arata ca o silfida). Foarte incarcatae de erotism aceste secvente.

Visconti este, de asemenea, un regizor italian cu multe filme bune.
Ma refer in primul rand la "Nopti albe", un film de valoare, macar prin prisma conotatiilor induse. Oricum, e un film pentru suflete sensibile. Iar pentru romani e cat se poate de la obiect: nopti albe!
"La terra trema" - excelent, necesita putina maturitate pentru a starni interesul.
"Ghepardul" nu e chiar cel mai bun, dar daca luam numai interpretarea lui B. Lancaster si tot il revezi cu placere.