Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Acum pe ecrane (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=228)
-   -   "Angels and Demons" (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=95550)

Pitbull 16 May 2009 23:10

"Angels and Demons"
 

"Angels and Demons" - Ca la şcoală (aia de arieraţi)
Încă un thriller de trei lulele

*** ATENŢIE!!! Conţine spoilere! ***

Acuma, n-o să reiau tot ce-am spus apropo de "Coyul lui Da Vinci" (textul şi pelicula), dar rămâne oricum valabil. Noua povestioară a lui Dănuţ cel Maro e şi mai tâmpită, dar filmuleaţa lui Ron Howard, culmea, palpită o idee mai zglobiu - măcar în sensul că-i splendid filmată, spectaculos şi spectacular, panoramic şi travelling, multicolor şi tehnicolor (a candy pentru Salvatore Totino, A.S.C.) şi are niţeluş mai mult zvâc (aici, bubonu' revenindu-i însuşi Ronului, care în sfârşit, după fix patruzeci de ani de regie, se pare c-a învăţat care-i treaba cu naraţiunea sprinţară; până mai an, tot ce trebuia să aibă nerv (adică, eventual, "Splash", "Cocoon", "Apollo 13", "The Da Vinci Code"), o lălăia, dar îi reuşeau filmele mai liniştite şi mai de conţinut ("A Beautiful Mind", "Cinderella Man", "Frost/Nixon"). În sfârşit, la cincizeci şi cinci de ani, omul a reuşit să compună un thriller mai aşa, mai tgdn-tgdn, care să nu plictisească la fel de mult ca obositu-i predecesor, ba chiar să placă - aspect cu atât mai meritoriu, dacă ţinem seama de imbecilitatea abisală a plotului, orânduit ca să ne grăiască un adevăr adânc şi emportant, la care pân-acum nu s-a mai gândit nime-nime/linişte-şi-ntunecime: că între religie şi ştiinţă nu e nici o opoziţie, că ele e surori şi se pupă de numa'. (Dacă chestia asta nu se spune de cel puţin zece ori, între fade in şi fade out, înseamnă sau c-am uitat să număr pe degetele de la ambele mâini, sau că nu le-am observat pe toate - ceea ce se poate, c-am mai şi dormit.)
Deci, să vezi şi să nu crezi: la C.E.R.N., Geneva, unde-i grăbitoru' de prafticule, se produc guguloaie de antimaterie. Da' aşa, mai acătării, ca să fie şi ele bune de-o bubuială sănătoasă, ceva, la o treabă. (Ţineţi minte isteria din juru-le, în sensul că vine gaura neagră şi ne papă pe toţi, sau cine se crede ei, să să puie cu Domnul Dumnezeu - da? Bun.) Un cretin cu microbuz (da' Iluminat - cretinul, nu Volkswagen-ul) mangleşte o năzbâtie d-aia, şi o ascunde undeva la Vatican, taman când delibera conclavul pentru un nou papă şi toată floarea cea vestită a enoriaşilor erau adunată (sau... era adunaţi?) în Plaza San Pietro, cu ochii pe horn. Ideea fiind că la miezu' nopţii, bâzdâcu' de antimaterie să facă plici şi tot ce mişcă-n piaţa asta râul-ramul să se dezintegreze puţin, ca pedeapsă c-acu' neşte seculi l-au prăjit pe Giordano şi l-au brainwashed pe Galileo şi-n genere au mătrăşit puzderie de academicieni-doctori-ingineri, în numele lui "Crede şi nu cerceta!". Ca să fie ţircusu-n toi, oligofrenul Iluminat mai răpeşte şi pe cei mai tari patru cardinali, catindaţi foarte principali la Sfântul Scaun, ca să-i criminalizeze sadico-simbolic în numele celor patru elemente ale lui Leucip şi Democrit, în tot atâtea bazilici din Roma. Cu asta, praful se va alege de Biserica Catolică, şi-o să ne ia dracu' pe toţi.
Asta ar fi, zice-se, miza.
(De fapt, nu-i aşa. Că are-un twist în coadă.)
Vaticanezii (sau le-o fi zicând vaticanieni? Nu-ş') însă nu şed pe coadă (aia cu twistu'), ci-l convoacă pe Robert Langdon, ăl de-i făcuse de băcănie când cu Sfântul Graal şi Doamna Christos, să dea de capăt tărăşeniei. Aşa că, gata - putem să mergem liniştiţi acasă, că se va întâmpla ce ştiam deja: în răstimp de patru ore, strâns cu uşa de fudulii că vine prăpădu' de pe lume, bietul Tom Hanks va face ţup-ţup prin toată Cetatea Eternă, urmărind mereu la marele fix fel de fel de statui de îngeri care arată cu degetul (lucru deloc frumos!) ba la nord, ba prin nord-vest, din cod în cod şi din soluţie parţială în soluţie finală. Ca şi cum tot acest joc de-a uliii şi porumbeii n-ar fi fost şi-aşa destul de ridicol şi complecktamente neveridic, Ron Howard i-a mai trântit şi sumedenie de accente adânc-patetice, ca să ne fie clar că-i pe bune. Fiecare dezlegare de rebus e împopoţonată cu prim-planuri care fac ta-daa!, şi toate motorcadele printre Cele Şapte Coline sunt acompaniate cu coruri grandioase, doldora de soprane şi altiste.
La fel ca data trecută, Tom Hanks confirmă cât de mizerabil e-n stare să joace când personajul e decupat din carton, după un contur umplut cu carioca. Desigur, ţinem minte că data trecută nici Audrey Tautou, cât e fermecătoare, talentată şi cu bun-simţ, nu făcea mare scofală, că n-avea de unde, săraca. Totuşi, pe lângă ea, inevitabila duduie care-l acompaniază prin periplu-i de-acum, Ayelet Zurer ("Munich", "Vantage Point", "Adam Ressurected"), face faţă cam ca un pekinez pe lângă un dalmaţian.
Concluzia e inevitabilă, inevadabilă şi inescapabilă: toată Roma, încă de la Romulus şi Remus, a fost construită de-aşa manieră, toate străzile i-au fost astfel rânduite, după punctele cardinale, episcopale şi mitropolite, şi toţi arhitecţii, sculptorii, pictorii şi iniţiaţii au conlucrat în aşa fel, încât pe prispa Mileniului trei dom' profesor Langon de la Harvard să descifreze-ntr-o dup-amiază conspiraţia lu' Peşte. Ba mai mult - şi conspiratoru' aceluiaşi Guvide prăjit a avut grijă să-şi ticluiască mişelia anume ca pe-un rebus dedicat cu autograf şi fundiţă tot lui Tom Hanks. Care conspirator, pe deasupra, e unul dintre cele mai tembele eşantioane de antagonist din istoria dramaturgiei de film. N-are personalitate, n-are resurse, n-are minte - n-are nimic. Doar un furgon şi-un drive tălâmb să se facă de râs.
Acuma, şase - vine un fel de spoiler.
Spre sfârşit, totul se rezolvă cum nu se putea mai liniar şi mai previzibil. Stai şi te uiţi, şi-ţi zici: "Hai, mă, dă-o-n uretra mea de treabă!" Şi te-ntrebi: ce poate fi mai rău decât un final fâsâit?
Răspuns: un final cu twist la fel de fâsâit.
Căci - da: taman când să curgă jenericu' de-ncheiere, hop şi twistul. Care-ar fi trebuit el să zicem "Wow!" Şi nu zicem "Wow" - fiindcă, dincolo de surpriza momentală (dar nu şi monumentală), constatăm că dete jos ştacheta cu vreo doi metri şi ceva. Dacă până-nainte credeam că scroafa-de-căţea e societatea secretă a Iluminaţilor (şi nu credeam una ca asta, nici să ne pici - deşi aşa ar fi trebuit!) acum ne pomenim că nici vorbă - un personaj bun şi făt şi frumos şi angelic de fapt el era tartoru' cel rău şi demonic şi negru-n-ceru-gurii, care inventase totul ca diversiune, praf în ochi, hering roşu, cai verzi pe pereţi, vânătoare de gâşte sălbatice şi alte locuţiuni, ca să pozeze el în marele salvator şi să-l aleagă ăia Papă, deşi n-avea nici vârsta, nici calificarea, nici C.V.-ul, nici dosar de cadre bun. Da' când să-l aleagă, vine Tom Hanks şi-l dă-n gât, aşa că nu-i mai rămâne decât să se autosinucidă singur pe el însuşi prin ardere pe rug (ceea ce şi face - la propriu). Dacă-n ultimele şapte optimi ale filmului am stat şi-am râs, acum nu ne mai rămâne decât să ne crucim - reconstituind pe nas-gât-urechi configuraţia celor patru biserici din Roma unde-i mătrăşeşte pe cardinalii ăia abductaţi.
La nivel metacinematografic, atitudinea scorţoasă a Vaticanului pute de la o poştă a stunt publicitar. Pelicula n-are nimic anticreştin, anticatolic şi antibisericesc - ba chiar din contră; nici măcar nivelul de falsă interpretabilitate al "C.D.V."-ului nu-l atinge. Nu m-aş mira defel să aflu că Ron Howard şi ceilalţi producători le-au vărsat oarece avans baban, dacă nu chiar şi tantieme, sub consemnul: "Băi, ia atenţiune! Noi o să cerem să filmăm la voi, da' voi să nu vă-nvoiţi, neam - ca să creadă fraierii c-arătăm prin film te miri ce grozăvii şi să dea banii pe bilet!"

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
15-16 mai, 2009,
Bucureşti, România

dovey 18 May 2009 10:12

Cred ca filmul e mai mult ecranizarea curiozitatii umane referitor la religie, decat expresia unei carti. Recunosc ca nu am citit romanul, dar chiar si asa, din ce am vazut in trailer nu am gasit nimic care sa ma convinga sa o fac.

Cronica e la inaltime, ca toate celelalte; oi fi eu novice pe aici pe forum, dar urmaresc miscarile de multa vreme. Ideea e ca Tom Hanks isi traieste acum zilele de glorie financiara, pentru ca rolul din film nu-i face mare cinste, parerea mea...

Nu stiu daca e de vazut, mi-e tema ca daca o sa o fac o sa regret profund banii dati pe bilet, si poate reusesc sa patez si imaginea buna pe care a aveam despre Hanks.

Pitbull 18 May 2009 10:27

Multumesc pentru frumoasele aprecieri. :)
Obiectiv vorbind, filmul nu e de väzut decât dintr-un punct de vedere: ca santion, mosträ, exemplu de "asa nu". Practic, chiar si pärtile lui bune (imaginea, efectele speciale, decupajul, montajul - care, în fond, nu aduc nimic nou, sunt tipice pentru modul actual de a face film profesionist) devin relevante prin felul cum pun în valoare marile defecte: infantilismul premisei, marile gäuri de logicä, constructia dramaturgicä taratä, conceptia regisoralä demonstrativ-exaltatä, amatorismul personajelor, etc.
Deci, cine vrea sä-l disece în sens didactic - da, are motive sä-l vadä. In rest, nu oferä satisfactii decât spectatorilor de la submediocri în jos.

keepwalking 18 May 2009 10:31

tocmai ce am vazut trailerul...:)
tot foiau hartia aia pe care Illuminati putea fi citit si invers...de vreo doua ori au aratat-o in trailer...

Pitbull 18 May 2009 10:34

Nouă ne-a dat şi acţipilde cu ele, la vizionare.
Deci mi-o tatuez pe frunce, şi poci să mă atârn cucurunsus.

dovey 18 May 2009 10:34

Logica lipseste in multe filme, asa cum lipseste si firul real care sa te convinga ca ceea ce vezi exista! Dupa cate s-au spus, ma indoiesc profund ca voi merge sa vad filmul! Eu de exemplu sunt fana Alejandro González Iñárritu, cel care ne-a dat 21 grams, Babel si alte mari productii.

Descopar tot mai greu filme autentice, si regret sa o spun, dar Angels&Demons nu se inscrie in aceeasi categorie! E o poveste subversiva, dar analogiile sunt atat de rasuflate, ca nici Vaticanul nu-i mai poate mantui!

Pitbull 18 May 2009 10:36

Point taken!

Despereaux 18 May 2009 15:49

:)
inca n-am vazut filmul, dar am citit cartea. Pitbull e foarte politicos in cronica lui...

Partea proasta e ca Dan Maro mai are cateva carti, vreo 2 parca...si mai proaste (l-am citit, doar ca era in mare voga acum vreo 2-3 ani si vroiam sa-mi fac o parere informata).
Sper sa se opreasca aici...



peseu: nu stiu cum sa pun maimutoi, e primul meu post :D

Pitbull 18 May 2009 16:02

Welcome to CineMagia! :) A la longue!
Da, am fost politicos în mod deliberat - si stii de ce? Fiindcä resursele de sinceritate mi se epuizaserä în recenzia "CeDeVe"-ului - see here:
http://agenda.liternet.ro/articol/28...-Christos.html
(E si la noi, pe forum, pe undeva, probabil la Cafenea > Cartea preferatä - by default, nefiind nici carte, nici preferatä!)
Maimutoii se gäsesc pe un panou din dreapta, dar probabil cä ai setarea "simple edit", din profil, si de-aia nu-i vezi. Ti-o poti schimba.

Despereaux 18 May 2009 17:47

Multumesc de primire, si pentru ajutor. Momentan pastram lucrurile simple :)

Am citit recenzia la cod....credeam ca sunt singura care are o parere asa de proasta despre Dan Maro. Vad ca nu...si rasuflu usurata

Pitbull 18 May 2009 17:48

Let's get married!:x

Anita 21 May 2009 16:03

People, cat de "cruzi" puteti fi cu bietul Ron care se vede cat s-a implicat (cum singur spunea in clipul de promovare al filmului)!!! :P Daca este sa dam Cezaurului ce e al Cezarului, "pauvre pauvre" Ron a reusit ceva mai saltaret decat "Codul". Am fost sa vad filmul fiindca eram curioasa sa vad cum a iesit acest film atat de des amenintat de scenaristi si intarziat de criza.
Bleah!
ONE thing totusi mi-a placut! ONE: si anume bucata muzicala interpretata de Joshua Bell numita "503" (pe coloana sonora) si care este o dezvolare a temei muzicale "Chevaliers of Sangreal" (Codul lui Davinci) - dupa spusele lui Hans Zimmer himself.
Intr-un cuvant: DISAPPONTING :(

Pitbull 21 May 2009 16:09

Anita, esti o dulce! :D
(Si ai un organ critic pä felie!)
De ce nu postezi mai des?

Anita 22 May 2009 07:55

:-* Thnx for the thumbs up, Pitbull! De fapt ai fost singurul care m-ai incurajat de la primul post si nu uit asta. Plus ca tu nu crezi ca e o "prostie" si "pierdere de vreme" (cum mi-au spus unii asa zisi prieteni) sa vorbesti despre filme, chiar daca eu nu-s o "guru" ca multi de ici de pe forum.
To tell you the truth, dat fiind ca in ultima vreme nu am prea avut timp sa vad filme, nu mai zic de faptul ca toate seamana intre ele si e greu sa mai gasesti ceva worth it, ma simteam cam.....pe dinafara:">
I'll try keep up!;) fiindca sa am cu cine sa vorbesc despre filme .....it completes me :) (ca sa imprumut replica lui Jerry Maguire)
So......sa-ti spun ce m-a amuzat la filmul asta cu o promovare exagerata? Fata crispata a lui Tom Hanks pe toata durata filmului :)) Parea ca poarta un corset invizibil si se straduia sa respire in el! Stiu ca suna weird, dar mi s-a parut ca rolul asta mai mult l-a chinuit. Imi place mai mult cand ii percep naturaletea in interpretare, atunci se vede ca se identifica cu rolul sau.
Kisses:-*

Pitbull 22 May 2009 08:03

Apropo de "guru" si celelalte ranguri, nu le da atentie - reflectä strict numärul de mesaje.
Chestia cu Tom Hanks e una dintre cele mai adevärate mizerii ale acestei serii - am remarcat-o încä în analiza mea "C.D.V." - întocmai cum spui: crispare, corset, chin... De ce? Fiindä rolul e complet lipsit de substantä, iar actorul nu are pe ce sä-ti construiascä stärile, devenind cabotin.

Anita 22 May 2009 08:39

Ok, daca am epuizat subiectul interpretarii lui Tom, ce ziceti de Ewan McGregor? Sa trecem peste figura boyish pe care a arborat-o si care nu m-a "pacalit" fiindca de la inceput l-am banuit :)) Mda, uneori ma amuza sa fac pe Sherlock Holmes pe parcursul vizionarii si sa-mi dau seama cine e vinovatul. Looks like I was right!;) Ewan poate mai mult chiar daca este un rol de "carton" Totally lame scena in care el supravietuieste exploziei doar atarnand de o parasuta =)) Ron, my boy, you screw that up!
Inca ceva: Stellan Skarsgard mi s-a parut ca nu a interpretat asa rau, date fiind limitele personajului sau. Dar si el era "atins" de curentul "lifeless" care a strabatut intregul film, unfortunately!:(

zoe 29 May 2009 09:23

Am citit acum cativa ani cartile lui D. Brown. Nu stiu cate a scris in total, insa n-am reusit decat vreo 4, pentru ca deja devenisera prea trase la indigo. Ce-as putea spune este ca mi-a placut mai mult cartea decat filmul, atat la Cod, cat si la A & D.

Dar m-am bucurat sa-l revad pe Tom Hanks.

dovey 29 May 2009 09:28

Cred sincer ca Dam Brown e un ticalos areligios! Stiu ca suna urat, ca e crud....dar e adevarat! Subiectele religioase se epuizasera, lumea nu mai are rabdare de inca un Iisus, asa ca ce s-o gandit Danut: hai sa revelam noi misterul! Si a iesit in felul urmator: un Tom Hanks imbogatit de pe urma unor replici stupide, un Vatican de-a dreptul profan, ( eu nu am simtit umbra credintei!) si in plus de asta, intreg filmul e o alergatura incoerenta, cu accente comice pentru cei cu simtul ironiei!

Si cred ca titllul e gresit....nu ar fi trebuit sa fie Demons vs. Demons?

zoe 29 May 2009 12:18

good vs. evil... intrebarea-i care-i cine?

Hideyoshi 29 May 2009 12:25

N-am citit nici o carte de-a lu' nea Brown si nici n-am de gand sa o fac. Basmele cu Fat Frumos si balauri mi se par mai autentice. Daca ai ceva talent la scris, imaginatie si un (oarecare) IQ maricel poti incropi 2-3 povestioare si despre Islam, Mozaism, Zoroastrism sau alt zeu si cu riscul de a-ti lua in cap hoardele de credinciosi, ajungi sa faci bani.
Aici , ma situez in tabara lui J. K. Rowling-macar gasesc fantezie curata. Daca impachetezi stiinta, fizica cuantica, religia, Vaticanul, controversele (unele absolut fara baza si logica), raul mai mult sau mai putin inchipuit, dai o treapta in plus la viteza actiunii, ai un produs perfect vandabil.
Eu zic:
Nu multumesc!.


All times are GMT +2. The time now is 06:13.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.