Scenarii: al meu e mai bun!
 

Am vrut intai sa scriu treaba asta la topicuri existente. Dupa care am realizat ca problema e mai ampla si e pacat sa se piarda printre multele idei care se preumbla pe acolo.

Am observat lucrul asta - si zau ca e serioasa: oameni foarte destepti, cu un discurs critic impecabil, pe care doar modestia ii impiedica sa se faca guru in ale scenariilor, scriu cate o chestie absolut stupida (scenariu) si sunt foarte mandri de ea. Nu sunt in stare sa vada defectele in el asa cum vad in ale altora, chiar daca alea sunt mai subtile si mai scuzabile. Well?

P.S. N-as vrea raspunsuri simpliste.

Da - ESTE o problemä!
Imi vin în minte:

* Dumitru Carabät:
- Singurul nostru profesor de dramaturgie de film pânä în prezent, un foarte sistematic compilator de teorii si studii într-un curs coerent si substantial.
- Nici un scenariu remarcabil; toate, corecte si sterile.
* Eva Sîrbu:
- Una dintre cele mai bune critice ale noastre din regimul trecut, cu un aparat analitic obiectiv si precis.
- Nenorocirea "Logodnicii din America".

Vom dezvolta...

Mai stie cineva ceva de Radu Aneste Petrescu?
Parca era si el profesor de scenaristica si a scris si el cateva scenarii care au fost ecranizate!

Cica la FAcultatea Media din CLuj-Napoca de anu acesta exista o sectie de/pt specializare(a) scenaristi(lor). Saptamana viitoare voi afla mai exact cand voi participa ca audit la cateva cursuri si seminarii cu cei din anul 2.

Mi-a fost profesor.
Un tip foarte cumsecade, prietenos si sarmant ca om, dar cam anost în expuneri (noi îi numeam cursul "aneste-zie"!). Un adevärat dictionar ambulant de date din istoria filmului, dar cu o putere de prelucrare creativä (criticä, analiticä, sinteticä) mediocrä. Autor de scenarii foarte elaborate (la nivelul continutului si al structurii - printre altele, medita la un film cu constructie de... rondel!), dar läläite si färä har (îmbâcsite de elemente etnografice si istorice). Ultima veste despre el a fost colaborarea, împreunä cu Cärmäzan, la scenariul lui Nicu Novaci "Imperiul Vampirilor", care a devenit holocaustul popovician "Vlad Nemuritorul".

Da, Aneste, inca un bun exemplu pentru topicul asta. Si sunt sigur ca e plin unatc-ul de studenti sau absolventi in aceeasi situatie.
Dar cum se explica? Li se intuneca mintea cand e vorba de "puisorul" lor? Uita tot ce au invatat si practicat? Sau e faza cu paiul din ochiul vecinului si barna din ochiul tau?
Bârna / Barna, ce conteaza? :)

Pur si simplu, nu oricine e creator. Nu oricine are fantezie, imaginatie, inventivitate. Unii oameni, oricât de inteligenti si cultivati, sunt structural capabili doar sä analizeze, sä sintetizeze, sä teoretizeze - dar nu si sä creeze.
Iar altii, invers: lemn la teorie, la criticä, la disectie - dar cu niste idei sclipitoare de nu-ti vine sä crezi.

Da, corect ca nu toti au creativitate. Dar unde-si uita aparatul critic si chiar luciditatea cand e sa-si analizeze propriile emanatii?

Atunci ii lasa pe cei avizati sa faca treaba asta. "Critica" poate sa-si faca si el.. dar nu va reusi in veci sa critice asa cum trebuie propria-i opera.

Louis Jouvet in lucrarea sa "Le comedien desincarne" dezvolta o intreaga teorie potrivit careia un om nu poate fi si creator si critic in acelasi timp.

Doar cateva exemple: Umberto Eco, Mario Vargas Llosa, si la noi George Calinescu. Si critici si creatori.

Dar nu despre asta vorbeam ci despre cum acest om se poate uita pe textul altuia si sa-l disece corect iar pe al lui, ba. Nemaivorbind ca ar trebui sa faca asta chiar in timp ce-l scrie.

George Calinescu, un teoretician de exceptie a scris o piesa de teatru execrabila dpdv dramaturgic: Ludovic al XIX - lea! S-a incercat, la un momenta dat montarea ei la TNB dar nu e scenica: legile scenei sunt altele decat cele literare.

Dar a demonstrat prin altele ca stie sa scrie si bine. Toti o mai dau cu bata in balta uneori. Dar din nou :) nu despre astfel de critica era vorba. Eu nu vorbeam de teoreticienii de profesie, critici buni, care nu-s in stare sa creeze ceva valabil sau macar coerent, ci de creatorii care-si pierd uzul ratiunii cand e sa-si analizeze progenitura. Gata, nu mai repet :)

E, asta-i mult mai simplä... Sfântul subiectivism!
(Unul dintre motivele pentru care-l admir pe Stanley Kramer, si o privintä în care m-a influentat decisiv, cä-i citeam monografia la 18 ani, pregätindu-mä pentru admitere: nu numai cä-si asuma critic toate filmele ratate, dar era mult mai dispus sä discute despre ele si greselile fäcute atunci, i se pärea mult mai interesant si util, decât sä se lungeascä la vorbä despre filmele lui reusite - chestie care-l plictisea si îl stânjenea.)

Numai un mare artist e capabil sa-si recunoasca propriile greseli.

Da, ca Petre Nästase! :P

:lol:
E buna, dar eu ma refeream la Kramer si ma gandeam si la marii actori care dupa ce vad filmele in care joaca recunosc unde au gresit, ca daca ar relua filmarea ar face altfel, etc.