mai degraba genial

o sa te rog sa ne explici cum si in ce conditii poate ceva, in general, sa fie "mai degraba genial", si apoi de ce Tideland e "mai degraba genial".

"mai degraba" nu este totalmente afirmativ; lasa o umbra de indoiala; am ales sa spun asa pentru ca mi se pare ca inclina ...mai degraba spre genialitate decat spre banal, idiot, absurd si ce antonime or mai fi pentru "genial". Mi se pare, deci nu bag mana in foc sa afirm; cert e ca Gilliam merge in directia buna; adica ramane constant cu stilul sau atat de special. Iar Tideland se apropie de genialitate ca orice lucru negandit si neimaginat;...sau asa visezi si tu copilaria?

Sãptãmîna cinematograficã nu aduce vreo capodoperã. Ar fi putut fi memorabil filmul lui Terry Gilliam, Tideland, tradus la noi prin Þara Minunilor, dar apreciatul cineast rateazã dupã pãrerea mea aceastã, cum spune el, combinaþie dintre Alice în Þara Minunilor ºi Psycho, realizatã pe baza romanului scris de Mitch Cullin.

Povestea fantezistã a fetiþei Jeliza-Rose care la 10 ani îºi construieºte o lume imaginarã pentru a compensa tragismul existenþei (ambii pãrinþi toxicomani mor la micã distanþã unul de altul) e aproape de neprivit. Filmul îºi agreseazã spectatorul de la primele cadre strîmbe, ºi chiar dacã acesta miroase din înclinaþia camerei trimiterea spre o realitate ºi strîmbã, ºi contrafãcutã, tot nu va avea motive suficiente sã accepte convenþia lui Gilliam. Care Gilliam hrãneºte continuu sentimentul de respingere al spectatorului. Tatãl fetiþei (Jeff Bridges) e tot ce poate fi mai dezgustãtor, colac peste pupãzã mai ºi moare ºi se împute în casã pînã sã aparã ciudata Dell ca sã-i scoatã mãruntaiele ºi sã-l aranjeze pentru a-ºi continua ºederea. Timp în care fetiþa stã pe genunchii lui ºi-i goneºte muºtele de pe obraz.

Tideland nu se adreseazã, evident, copiilor, ºi mai mult decît un vis, e un coºmar despre copilãria vãzutã nu ca o zonã ferice ºi curatã, ci ca o junglã cu liane ucigaºe ºi flori carnivore, în care inocenþa copilului rimeazã mai degrabã cu perversiunea- vezi secvenþele în care eroina se sãrutã cu Dickens, un tînãr retardat ce fusese abuzat în copilãrie de bunica fetiþei. E adevãrat cã interpreta Jodelle Ferland e fabuloasã, dar capacitatea ei de a (se) juca în faþa camerei de filmat, versatilitatea ei, rafinamentul înnãscut de Lolitã în pamperºi mai mult te sperie decît te încîntã (O altã copilãrie sacrificatã- la 10 ani, Jodelle Ferland, a avut deja 26 de roluri).

Filmul a fost premiat de critica internaþionalã la San Sebastian, semn cã poate impresiona zonele calofile ale creierului, ca ºi pe cele care aplicã grila esteticii urîtului la orice e urît. Dupã pãrerea mea, Tideland e un film care rãscoleºte în grãmada de gunoi a subconºtientului fãrã a încerca nu atît sã-l asaneze, cît sã-l ordoneze cumva.

Dupã un film mi-nu-nat (Brothers Grimm), Terry Gilliam se întoarce cu o ciudãþenie cinematograficã pe care nu prea ºtii în ce sertar s-o aºezi. Personal, aº pune-o liniºtit la "Rateuri" (cu "R" mare, fiind vorba - totuºi! - de Terry Gilliam, autorul lui Brazil)...

Tideland (tradus prin Þara minunilor, deºi singura legãturã cu ea pare sã fie "Alice în Þara Minunilor" pe care-o citeºte fetiþa din film; "Psycholand" ar fi mai potrivit!) dureazã un pic peste douã ore, timp în care o vezi & auzi pe fetiþa respectivã vorbind de una singurã cu ea însãºi ºi / sau cu pãpuºile ei. Este ecranizarea unui roman (scris de un anume Mitch Cullin) ºi, vãzînd filmul, îþi pui întrebarea ce l-o fi atras pe Gilliam la el. OK, existã cîteva imagini foarte frumoase "marca Terry G." (semnate Nicola Pecorini), existã ºi sentimentul de libertate absolutã pe care þi-l insuflã povestea (care dã senzaþia cã a fost scrisã chiar de copilã), un fel de "gotic-junkie", dar dincolo de toate astea eºti cam pierdut, ca spectator.

Prima jumãtate a filmului este o plicticoºenie mortalã - zic "mortalã" pentru cã mama fetiþei, jucatã de Jennifer Tilly, moare în primul sfert de orã, iar tatãl, interpretat de Jeff Bridges, dã ºi el colþul în urmãtorul sfert, rãmînînd sã se descompunã în scaun pînã la alte soluþii -, singura care se distreazã pe cinste fiind fetiþa, Jeliza-Rose (Jodelle Ferland). Dupã jumãtate din film mai apar niºte personaje (încã ºi mai ciudate ca pãrinþii Jelizei-Rose!), care intrã într-o oareºcare interacþiune cu aceasta - deºi "acþiune" e cam mult spus.

Filmul e plin de referinþe la Psycho al lui Hitchcock (mama mumificatã, casa "taxidermizatã" etc), cele mai tari chestii sînt o scenã de cvasi-necrofilie ºi cîteva sugestii de cvasi-pedofilie, iar "meritul" sãu principal (cred) ar fi acela cã ne prezintã lumea vãzutã prin ochii copiilor ºi cretinilor. Pînã la urmã, Jeliza-Rose pare surioara "apoliticã" a lui Lalalilu, personajul lui Cãtãlin Mitulescu din Cum mi-am petrecut sfîrºitul lumii - mai ales cã, ºi în Tideland, apare un submarin; dar unde duce filmul acesta (cu submarin sau fãrã) rãmîne un mister...