Articolul zilei - viata bate filmul
 

"Articolul zilei - viata bate filmul” mi se pare un topic util. il vad ca un moment de relaxare – intre altele - pe acest forum. vom fi noi, cinemagistii, in “legatura” cu realitatea si vom face – uneori - conexiunea cu alte arte. Cum e cazul acestui articol semnat de Mircea Cartarescu in “Jurnalul national” din 3.08.2004. Exista multa ura (prosteasca, imbecila, inexplicabila) si pe Cinemagia.

Duelistul

Joseph Conrad e unul dintre rarii scriitori care s-au impus in alta limba decat cea materna. Polonez de origine, a invatat limba engleza dupa varsta de 20 de ani si a devenit, prin romanele sale, un maestru al acestei limbi.

Unul dintre romanele lui se numeste “Duelistii“ (superb ecranizat ulterior de Ridley-Scott) si vorbeste despre ura. E cea mai profunda carte despre ura, ura nestinsa, neimpacata, care se autoalimenteaza si care-l mistuie pe dinauntru, ca un acid gastric, pe cel care o nutreste. Un cavaler cu un cod moral arbitrar si absurd se simte ofensat de un altul. Jignirea e absolut imaginara, al doilea cavaler e total inocent. Cu toate acestea, e provocat la duel si trebuie sa-si puna viata in joc pentru un capriciu al altuia. Il invinge pe oponent si, cu noblete, ii cruta viata. Evidenta lui superioritate morala il innebuneste insa pe primul cavaler: jignirea a devenit de o mie de ori mai mare! De-a lungul unei lungi si salbatice epoci, cavalerul cel nobil e urmarit, cu o inversunare din ce in ce mai aprinsa, de cel ce se socoteste tot mai ofensat pe masura ce oponentul sau, un militar brav, inainteaza in rang. De cate ori il intalneste, il provoaca iar la duel si, de cate ori e invins, il implora pe invingator, plangand ca un copil, sa-l ucida. Intr-adevar, ura e insuportabila, cel ce uraste traieste chinurile iadului, caci e silit sa-si vada si sa-si accepte, zi de zi, inferioritatea morala fata de obiectul urii sale. De fapt, intotdeauna ura e ura de sine. Cunosc si-n lumea noastra de azi astfel de cazuri de ura care dureaza de decenii. Stiu, de pilda, un critic literar care l-a denigrat articol de articol, timp de 20 de ani, pe un poet important pentru ca, intr-o imprejurare oarecare, poetul n-a fost atent cand criticul i-a intins mana. Pana de curand, acestea erau cazuri izolate, caci uzantele sociale impiedicau rabufnirile prea violente. Astazi am ciudatul sentiment ca traim cu totii intr-o lume in care ura a devenit sistem, depasind orice limita impusa de simpla decenta ce ne-mpiedica sa ne mancam unii pe altii. Nu mai conteaza cine esti, ce-ai facut, ce insemni pentru ceilalti: primul venit, fara merit, fara nume, fara argumente gaseste mijloacele de a te trage-n mocirla lui.
E straniu sa fii urat. Si mai ales de cineva pe care nici nu-l cunosti. “Ce, Dumnezeu, i-am facut acestui om?“, te tot intrebi, cand ura nu face parte din lumea ta si cand n-ai facut nimic vreodata ca sa ai dusmani. Te duci intr-o zi pe Internet si dai de un forum in care se vorbeste din cand in cand si despre tine. Si gasesti acolo o voce care, maniacal, de zeci de ori la rand, incearca sa-i convinga pe ceilalti ca esti ultimul om de pe lume. “Cat de decazuta poti sa fii, o-ntreaba pe o interlocutoare, “ca sa-ti placa Cartarescu?“. Si continua, explicandu-i ca as fi satanist, ca-mi seduc studentele la facultate, ca tot ce-am scris e furat din “autori americani de mana a doua“, ca traducerile “cu care ma laud“ mi-au fost facute de prieteni si-au aparut la edituri de mana a zecea. Ca stie toate astea din surse sigure, de la unii care ma cunosc personal… Pe deasupra, n-am nici talent, nici verva, nici un fel de calitati pentru care sa merite sa fiu citit…
Bineinteles, oricine are dreptul la o opinie in privinta valorii scrisului tau, fie ea si neargumentata. Nu scrii pentru toti si nu poti placea tuturor. Dar pentru acest om, caruia nu i-am facut nici un rau vreodata, cel putin din cate stiu, literatura mea nici nu conteaza, el ma uraste ca om, imi pune-n seama lucruri neadevarate si le raspandeste, la adapost de raspundere, intr-un mediu ambiguu si ultrapermisiv. Am urmarit interventiile lui pe site-ul respectiv. Apare doar cand vine vorba despre mine, isi arunca incarcatura de ura, mereu proaspata, mereu innoita, si se da iar la fund. Nu-l intereseaza nimic altceva.
Daca l-as intalni (lucru la care nu tin deloc, de altfel) i-as spune ca are dreptul sa ma dispretuiasca oricat vrea ca scriitor, chiar daca n-a citit nimic din cartile mele. Poate-ncerca sa convinga pe oricine de nulitatea mea literara. Au mai facut-o si altii si nu e un delict. Dar ca nu are dreptul, la adapostul nedemn al unei porecle, sa difuzeze despre mine, fie si pe Internet (mediu care sper ca nu e sortit sa devina o cloaca de frustrati si iresponsabili), lucruri neadevarate, stigmatizante moral. Si mai ales i-as spune ca ura, dincolo de faptul ca ulcereaza si-ntuneca sufletul, goleste si argumentele de credibilitate, facandu-le subrede si repulsive.

Mircea Cartarescu

Re: Articolul zilei - viata bate filmul
 

WOW! Articolul e superb... Desi trebuie sa recunosc ca inceputul cu "Duelistii" mi-a placut mai mult, urmatoarele pasaje sunt mai interesante:

promit sa ma intorc sa citesc tot articolul, acum nu mai am timp ca e prea lung!

Oricum viata bate filmul in multe privinte nu numai la capitolul ura... :( !

Atata dreptate in cuvintele acelui om. Multa vreme am crezut ca macar asha putzin pe ici pe colo nu intru in tiparul oamenilor plini de ura. Se pare ca m-am inshelat. Poate ca sunt in prima linie. De unde provine atata ura - nu shtiu. Am fost instigat ? Da. Am incercat sa reprim aceste ieshiri ? Da, am incercat dar inutil. Ma sperie gandul ca ura aceasta poate imi este pe plac. Incerc sa ma conving ca nu este asha.

Povestea cu forumul shi cu cel care intra din cand in cand ca sa-l critice shi sa eviscereze pe Mircea este relativ asemanatoare cu situatzia mea, prostia mea de a ma enerva shi a raspunde cu aceeashi moneda.

Acesti oameni sunt precum sectantzii ... nici nu itzi dai seama cand devii ca ei. In cazul acesta ura este exemplul concret.
Poate cam deviat de la subiect dar articolul lui Mircea mi-a cam deschis ochii.
P.S. - Articolul nu este bun este foarte bun!

Pe Cartarescu il consider un scriitor exceptional iar romanul sau "Orbitor" reprezinta pt mine cea mai buna scriere romaneasca. Nu am nimic cu cei carora nu le place stilul sau, pur si simplu nu e pe gustul lor, dar e o josnicie sa ataci pe cineva din aceste motive. Plus ca multi denigratori ai lui nici macar nu i-au citit cartile. Pacat de marlania caracteristica societatii noastre, de mizeriile facute. Politetea, asta ne lipseste.

Am citit articolul, direct din ziar. Pentru ca ce scrie Cartarescu si Tudor Octavian, in Jurnalul National, ma face sa il cumpar in fiecare zi (Tuca, lasa-te de editoriale, se vede atat de rau ca le scremi pe fuga, incat rusinezi cititorii, la vederea lor!).
Insa.
Ceea ce ma lesuie la inima este altceva. Remarc, la Cartarescu, de ceva timp, o alunecare. ...O alunecare, din turnul scriitorului, in cotidianul mlastinos. In cotidianul in care, senin si de bunacredintza, se lasa atins, pipait. Deci, terfelit, caci daca pune mana pe tine plebea, s-a dus draqu aura de mister!
...Mi-as permite si eu sa intind mana spre Cartarescu, dar numai pentru a-l atinge pe umar si a-i sopti:"Fugi inapoi!" ...Caci mahnirea pe care o simte el acum este mica, in comparatie cu ce va sa vina...

nona, nimeni nu poate astazi sa traiasca in turnul de fildes, Cartarescu inclusiv, care nici nu s-a refugiat acolo. rubrica sa de la Jurnalul... (vai, ziarul lui Tuca -acesta e jalnic mediocru, ai dreptate) e o necesitate, pen'ka e bine platit (nu spun cat). tot acolo a semnat un timp si Andrei Plesu, Dinescu - dar, se pare, au plecat. mai ramane Dorin Tudoran.
cred ca un scriitor important trebuie sa-si spuna parerea in chestiuni importante, iar o rubrica de ziar e locul potrivit. nu va fugi inapoi Cartarescu, poate ca se va muta la alt ziar, pen'ka "organul" tiparit al PUR-ului a carnit-o din nou spre PDS.
Cartarescu n-are "aura de mister" - e o perceptie cam romantioasa, care nu se poarta astazi.

In fond, nu numai ca e trendy ca un autor de best-sellere sa semneze un op-ed in reviste, dar uneori luciditatea lui, daca este, ajuta la intelegerea unui fenomen: ma refer la editorialul lui Stephen King in New York Times dupa 11 sept.

cartarescu e un fantastic scriitor, iar in legatura cu articolele sale din jurnalul national sau elle :P , nu vad care e problema : e o voce ce merita a fi auzita (de exemplu articolul "cazul grosan" - toata admiratia)

Dragii mei, nodul in gat pe care-l aveam cand am scris mesajul mi-a blocat intelectul, caci nu voiam sa transmit ceea ce s-a inteles, si anume ca Mircea Cartarescu sa se fereasca de a pune condeiul pe un ziar, scriind articole, ci sa evite aglomerarea prea deasa in gloata din jur. Da, suna desuet si patetic-romantios sa-i recomanzi Scriitorului intoarcerea la locul sigur si ferit de rele, insa, de unde inainte vedeam, la televizor, un Cartarescu pozitiv, bun, tolerant, ce parea neatins de meschinaria, duplicitatea si pupincurismul celor din jur, iata, descopar, articol de articol, un om ranit si vulnerabil.
Ma doare.
Valorile acestei tzari nu sunt bonuri de consum.
Cartarescu ar trebui, deja, sa stie ca albatrosul, odata ajuns pe punte, isi taraie aripile. ...Prilej grozav, pentru marinarii lui nastase, de hartuiala.

frumoase mesaje, dovada ca valoarea e inca respectata.

o rugaminte insa: nu mai aduceti vorba de albatrosi in leg. cu cartarescu, pt ca asta-mi aduce aminte - la rindu-mi - de episodul cu eugenia voda, la 'profesionistii' dumisale, cind realizatoarea - la-nceputul emisiunii - i s-a adresat in felul urmator: 'dle cartarescu, cum e sa fii un albatros?'
mircea a plecat instantaneu din emisiune :D

eu am crutat-o pe Voda, dar vad ca ALS-ul se cam "repede" in breasla. poate ca e un semn de normalitate, macar acolo sus. de fapt, intamplarea a avut - putin - o alta stilistica. Voda a inceput emisiunea (care se inregistreaza) cu Mircea Cartarescu intrebandu-l cum se simte ca albatros al literaturii romane. Mircea i-a spus ca nu vrea sa inceapa in felul acesta emisiunea (gongoric, flamboaiant), mai ales ca nici nu se considera un albatros al literaturii romane. Voda a insistat, a mai repetat o data intrebarea si i-a spus ca trebuie sa raspunda la intrebare, ca ea asa si-a conceput dialogul. Mircea si-a privit nervos degetele mainilor cu care "chinuise" in acea zi un articol amarat pentru ziar si a plecat din studio... deci, a incercat sa fie politicos, rabdator...

dar daca veni vorba despre Voda, care nu s-a lasat entuziasmata de cartea despre Lars von Trier..., poate ii spune cineva - ALS maybi - ca atunci cand se reiau amisiunile acestea ale ei, sa indice, din cand in cand, cu cine dialogheaza si cand a fost inregistrata emisiunea. si cand se da prima data e bine sa indice acest lucru. e un prim & minim profesionalism la "profesionistii".

:? ..Nu am stiu povestea cu albatrosul...Asa am simtit eu, asta imi transmite mie Cartarescu...Acuma, daca e sa se supere, imi pare rau... :(

Ce patetic... inca putin si faceam diabet :sick:

Spune, atunci "Doamne-ajuta!", ca ai scapat. ...Iti dai seama, daca il mai si citeai pe Cartarescu asta, de care vorbeste patetica de mine, ca faceai comotie cerebrala?
...Ba, mai rau, pe patul de spital, cu limba jumate amortita si cu creierul bubuit, daca veneam pe marginea patului tau si iti sopteam duios la ureche:"Mestere, stii care e etimologia cuvantului patetic ?", te lasa si inima, de sucombai ca musca de otet, nedumerita...

Asa, ai scapat ieftin. Si tu, si suficientza ta.

Nu te mai obosi sa-i raspunzi. Apare din 2 in 2 luni si spune cate ceva si iar dispare. N-are rost sa-i zici nimic.

Draga nona intotdeauna am fost fascinat de voi, actorii. Fiintze goale pe care orice regizor le umple cu ce ii pica in mana: dimineata faci frumos intr-un show la tv, la pranz esti o voce intr-o reclama de biscuiti, seara ofilita ofelia. Ca sa suportatzi asemenea ingurgitari si regurgitari zilnice ale personalitatii e nevoie de o consistenta intelectuala asemanatoare cu buretii de vase. Cu cat sunati mai mult a gol, cu atat sunteti mai "buni actori", e mai mult loc de bagat sentimentele si ideile altora in voi, nu-i asa? Ce esti tu draga nona, daca nu o debara de sentimente, un birou al bagajelor de mana?
Acum cauta in marsupiul mult mai mare decat tine printre resturile ramase de la cine stie ce rol si spune-mi: ai vrea sa fii musculitza de otzet de care vorbeai pentru ca ea este cateva zile in vreme ce doar tu pari o viata intreaga?

Biet muritor de rand, viclean copil de casa,
Iti inteleg drama, si ma doare. In tine agonizeaza, de la nastere, un spirit sclav, patat, ici-colo, de mici sclipiri artistice...Ca s-ar fi vrut manuitor de condei, ca s-ar fi vrut Hamlet pe o scena, ca s-ar fi vrut ureche muzicala, niciodata nu vom stii. ...Pentru ca, vai, din pacate, lanturi grele il tin acolo, la intuneric, izolat pe veci.

Vocea tavalitoare care iti obliga mainile sa sodomizeze tastatura, anuland sensibilitatea si valoarea, nu iese din piept, ci din boasele umflate fudul cu sofisme, ca acela de mai sus, referitor la actori...Actorii sunt fiinte goale, tu esti plin, ei au fatzete, tu esti lin ca lama de briceag, ei au consistentza intelectuala asemanatoare buretelui, tu esti ermetic si impermeabil - deci ei sunt infinitul, tu esti nul.

Drumul tau e bine ales, adevarul tau, absolut, filosofia ta de viatza, solipsistica.

O singura remarca sa-mi permiti: Eu, actorul, "par" o viatza intreaga in slujba ta, pentru ca tu sa ai certitudinea ca nu esti singur.

Ce faci nona iar joci? Iar iti doresti sa fii orice altceva decat tu? Cine esti acum, o coafeza care viseaza sa debuteze in Ioana? Lasa-l pe Eminescu, ii prefer pe cei care il ataca celor ca tine care-l baloshesc.
Tu nona si restul actorilor de teatru nu sunteti in slujba nimanui decat a voastra. Pentru tine insati e spectacolul, ca sa te lasi posedata de ideile dramaturgului si regizorului, la matineu si in fiecare seara, intre orele 20.00 si 21.30. Sunteti amantele pefecte, deschise la orice montare, gata sa va oferiti sufletul, trupul si mintea oricarui text. Pentru public e doar exchibitionismul, urletele voastre orgasmice pe care sunt invidioase jucatoarele de tenis.

hehehe....bine te tot.