Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Premii, festivaluri (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=231)
-   -   „Zilele Filmului LUX”, la cinema STUDIO în 7 și 8 decembrie 2014 (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=101202)

NicoletaNuta 28 Nov 2014 07:42

„Zilele Filmului LUX”, la cinema STUDIO în 7 și 8 decembrie 2014
 
„Zilele Filmului LUX” sosesc pentru a treia oară la București! Biroul de Informare al Parlamentului European în România invită pasionații de film la cinema STUDIO, în zilele de 7 și 8 decembrie 2014, pentru a viziona cele trei filme aflate în competiția pentru Premiul LUX în acest an: duminică, 7 decembrie, pot fi urmărite filmele „Bande de filles”, de la ora 18:00 și „Ida”, de la ora 20:30, iar luni, 8 decembrie, filmul „Class enemy”, începând cu ora 20:00. Intrarea este liberă.
Inițiat în anul 2007 de Parlamentul European, Premiul LUX pentru film european urmărește stimularea dezbaterilor pe tema valorilor europene şi a problemelor sociale actuale și sprijină circulația filmelor europene. Premiul LUX contribuie astfel la îmbogățirea patrimoniului cinematografic și cultural al Europei.
Cele trei filme finaliste sunt proiectate în toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în cadrul evenimentului "Zilele Filmului LUX", în perioada octombrie – decembrie 2014 și sunt subtitrate, cu finanțare europeană, în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene. Evenimentul este organizat în București de Biroul de Informare al Parlamentului European în România în parteneriat cu Uniunea Cineaștilor din România.
Câștigătorul Premiului LUX, ediția 2014, va fi anunțat în data de 17 decembrie, la sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg. Mai multe informații se găsesc pe website-ul proiectului: www.luxprize.eu. Mai multe informații despre Biroul de Informare al Parlamentului European în România se găsesc pe website-ul: www.europarl.ro.


All times are GMT +2. The time now is 02:36.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.