Stoker
 

Stoker e aventura lui Park Chan-wook la Hollywood si eram destul de curios cum va incerca sa impace ferocitatea sa viscerala cu noul public. Rezultatul mi-a depasit asteptarile si s-ar putea sa fie cel mai reusita tranzitie a unui regizor asiatic spre mainstreamul american, dar nu se ridica la nivelul lui Thirst sau Oldboy.

Stoker e un Park Chan-wook autentic, practic singura concesie facuta e in cadrul general al povestii, care e fost adaptat dupa un model american al psihopatului manierat. Dar familiaritatea povestii abia daca are timp sa se inregistreze avand in vedere originalitatea filmului pe ansamblu, la care contribuie si contrastul intre rolurile tipice ale unor actori hollywoodieni de prima mana si ceea ce scoate Park din ei. Daca la regia fantastica ma asteptam, la interpretarea perfecta a lui Mia Wasikowska cu siguranta nu.

Mergeti sa-l vedeti, e cu adevarat ceva special.

Ma bucur sa aud si de bine de filmul asta, ca pana acum criticile nu erau chiar dintre cele mai favorabile. Parca mi-a mai venit inima la loc. Desi pana apuc sa il vad...

Ce tzeapa epica. Aveam nooj9 de dubii in legatura cu filmul asta dar ca s-ar putea sa nu fie cu si despre vampiri nu se numara printre ele. Si-n minutul '60 mai speram ca totusi tipul o sa 'cedeze' si o sa-si arate 'adevarata' fata. :)) Daca ar fi sa-l descriu scurt si vag, as zice ca e o bacchanalie abulica a spoielilor stilistice stralucioase care incearca eroic sa mascheze un fond deshidratat si osteoporos. Dar macar nu am avut dubii vreo secunda cum ca tipul asta ar avea vreo tangenta cu 'Absolutul' Artistic si ar putea scrie vreodata un scenariu valid. :D

ti-a invadat Pitbull contul? <:-P

Sangele fierbinte balcanic a lui Federico il face structural incompatibil cu spiritul asiatic. Ma asteptam sa aprecieze macar regia, dar deh.

Se vede de la o posta ca dupa camera nu se afla un american.Stoker e marca inregistrata Park si pe langa storytelling-ul genial realizat prin diferite artificii tehnice,care adauga tensiune cu cat avanseaza filmul,mai beneficiaza si de jocul foarte solid al celor 3 actori.

Sunt de acord cu Twinsen legat de Wasikowska.Si-a jucat rolul perfect si a avut chimie buna cu Goode,insemnand ca sigur se va alege cu o nominalizare pentru best leading actress la anul.

P.S: Scofield din Prison Break e one sick puppy in materie de idei de scenarii. :D

Nici mie nu mi-a plăcut. În afară de partea vizuală, pentru care jos pălăria, Stoker e scris foarte superficial și jucat prost, mai ales doamna Kidman, care falsează cu grație. Mare, dar mare dezamăgire.

Și cred că pentru prima oară, sunt de acord cu Federico în legătură cu faza cu vampirii. Ar fi fost mai bine în orice caz.

Like, what? :| Kidman face o treaba mai mult decat decenta, cred ca ai avea de cautat sa gasesti o opinie similara.

Sunt sigur ca ai dreptate, Twinsen (hei, cine sunt eu sa ma iau la tranta cu expertizele tale antropologice abisale :P ) dar asa, ca fapt divers, sa stii ca incompatibilitatea aia nu m-a-mpiedicat sa ma gen ling pe deshte la toate celelalte - 4 - filme ale lui Park (asiatice de-a binelea, nu ersatzuri sinistre ca de data asta, btw) pe care le-am vazut, in special la Thirst si Oldboy. Altfel, faptul ca n-am zis nimic de regie nu inseamna automat ca am tras apa peste ea odata cu scenariul. Mi-a placut in primul rand cum a fost manevrata camera, de ex, (desi nu tot timpul) dar stii, s-ar putea sa-ti sune cunoscut, eu unul am inceput sa ma satur de filme facute dragul imaginii…Nicole Kidman, da, n-o da cu bata-n balta chiar pe fata, dar e si greu sa joci calumea cand nu ai ce juca. Replica cu care incepe trailerul e foarte de impact, in sine, impresionant livrata, dar in contextul filmului mi s-a parut parodica. Build up-ul epic de pana acolo nu argumenteaza suficient decizia asta behaviouristica a personajului. Da, stiu, era geloasa pe fiica-sa cica, dar nu e de ajuns. Nu stiu exact ce nu functioneaza dar stiu ca nu functioneaza. Dpmdv. Poate faptul ca, ca sa existe gelozie trebuia sa existe o un atasament afectiv autentic fata de obiecul care cauzeaza gelozia, or, chimia dintre personajul mamei si unchiul Charlie e doar fisit si fum fara foc si celelalte metamorfoze organice aferente unei reactii chimice sanatoase. Sigur, nici cu asta n-am explicat mare lucru, pentru ca ‘de ce exactly nu exista chimie?’, nu?. Nu stiu, o putem tine asa la infinit. Poate pentru ca personajul intrusului e atroce? Zic. Joaca oribil baiatul. Se comporta ca un vampir, de exemplu, fara sa fie cazul. Stiu ca sociopatii homicidari tre sa fie reci and all, dar eroul nostru cocheteaza cu paranormalul in incercarea asta. Si nu e vorba doar de manierele lui, de cum joaca, ci si de cum e determinat din scriitura. Aparatiile deusexmachiniste, afirmatii profetice ce sugereaza accesul la un gnoza mistica, paranormala (vezi faza cu umbrela), forta fizica aparent invulnerabila etc. Plus: ochii! Chiar daca insinuarile acestei manevre se dovedesc facticioase, ilegitime, ramanee intrigant si fascinant, hipnotizant chiar, cum jongleaza Park, fotografic, cu motivul ochilor.

In alta ordine de idei, care era de fapt problema Indiei? N-o sa-ntreb ce vrea sa spuna filmul, dar din ce premisa creste povestea asta cu fata care trebuie sa realizeze ca s-a nascut ca sa ucida si ca tre’ sa-si accepte data? Din ideea neghinei destructivitatii prezente in toate fiintele umane? Sau macar in unii dintre noi? Din ideea imposibilitatii de a te extrica din chingile ereditatii? Dar nici cu asta nu rezolvi nimic. Pentru ca ecuatia devine: care era problema lu’ unchi-su’ atunci? Cineva de pe liternet am vazut ca-l compara cu Kevin. Bullshit, if u ask me. Ce era acolo in neregula sugera vadit ceva de ordin arhetipal, universal – fie cu privire la relatia parinte-copil, fie cu privire la faptul ca omul pur si simplu are ceva dracesc in el din nastere; in orice caz, simteai ca nenorocirle de acolo nu au o etiologie arbitrar-difuza, ca totul se reduce la o cosmologie browniana, nimic nu are sens, lucrurile doar se intampla asa, for the fuck of it. Ca in Stoker. Aici povestea Indiei pare sa se reduca la un simplu accident izolat, doar un alt articol alimentar pentru bucatarii/macelarii care prepara ‘stirile’ de la ora 5. Da, senzational, spectaculos, incredibil, dar really, at the end of the day who the fuck cares? Nu zic ca asteptam ‘marea filosofie’ de la filmul asta, banuiam ca e doar foc de artificii, dar chiar si-asa, chiar daca nu ia in serios anumite norme (inventate de mine, btw lol dar na, suntem pe un forum, nu la curtea de castratie si justitie, asa am auzit) asta nu ii da liber sa se dispenseze de ele cu totul… doar daca nu il deranjeaza daca nu ii pasa nimanui de el, bine’neteles.

@gionlocke: nu cred ca te refereai la asta, dar daca tot ai adus vorba, da, cronicheta mea era o evocare intertextualista (ca, na, postmodernism) a ‘orgiei formelor fara fond’ cu care a stampilat Pit ‘Avatar’-ul. Hei, poti sa-i spui chiar *omagiu*, daca stau sa ma gandesc. ;) Sau plagiomagiu…
PS: Pentru Wenworth Miller i-ai lasat pe Radulescu si Mungiu? :(

Park nu m-a impresionat catusi de putin prin profunzimea ideilor exprimate, in nici un film al sau. E un regizor deosebit de talentat si cu probleme psihologice care se traduc in agresivitate extrem de stilizata. Asta e tot ce asteptam personal de la el: entertainment inventiv si disturbing, iar in Stoker a livrat mai mult decat suficient. Da, povestea are plot holes si elemente familiare, dar filmul pe ansamblu reprezinta o fuziune remarcabila de reusita intre universul hollywoodian si sensibilitatile lui Park, ceea ce il face unic. Sa sapi dupa nu stiu ce inteles si coerenta in Stoker, e ca si cum te-ai duce la o curva de lux ca sa intelegi ce e iubirea.

Entertainment inventiv si disturbing? Depinde de cum iei termenii astia. Scena in care Charlie ii face mutra terci lu' fra-su e teoretic disturbing, dar mie nu prea mi-a pasat de ea. Violenta goala asa, livrata pe nepusa masa nu ma incanta. Nu zic neaparat ca tre' sa fie 'sensuri', doar o spoiala cat mai consistenta care sa-l mimeze macar; e mai important, cred, contextul care justifica introducerea violentei decat violenta in sine. Ultima scena, totusi, recunosc, m-a prins fara aer. Dar faza cu victima incasand-o offscreen si cu sangele improscand florile din jur o stiam deja din Django. Ori era un omagiu, gionloc? :)

Pentru mine e important ce transmite de fapt filmul. "Spoiala" aluneca pe langa mine ca apa pe langa peste, prefer sa nu existe. Iar in Stoker am citit ca Park se simtea perfect confortabil doing the sort of stuff he does best: frustrari care erup, caracatite mancate de vii, sexualitate bolnava, sange tasnind, de astea. Totul stilizat, dar cu o pasiune foarte reala. La Hollywood. Jos palaria pentru asta.

Nu iubesc Stoker, nu il consider un film mare, dar e mult peste ce ajunge in cinematografele noastre in general.