Unforgiven(1992) - un film western foarte bun pentru vremea lui.:D

prin anii ’70, într-un sat de la deal, la căminul comunal, la sfârşit de săptămână venea Păcală din comuna învecinată cu un fel de trăsură din care descărca meticulos aparatul său de proiecţie şi-l instala pe un perete al sălii goale şi de cum apărea la capătul străzii abia asfaltate toţi băieţii terminaţi de la coasă sau de la scuturat & cules prunii ridicau prin intersecţii borurile pălăriilor de paie, iar prima vorbă pe care-o ziceau (fiecare sperând întotdeauna să aibă satisfacţia de a-l surprinde pe celălalt) era „vii bă să-l vezi pe janvaine ?!” şi stăteau înşiraţi pe jos, în câteva rânduri paralele, iar Păcală nu striga stingerea luminii decât după un interval precis în care cei mai mari atingeau cu vârful piciorului pe cei mai mici spre a-şi consolida spaţiul vital; la final unii se trezeau din somn, nemulţumiţi, şi cereau să le fie povestite secvenţele importante în drum spre casă, dar numai că însufleţirea virtuoasă li se risipea subit (celor mai mulţi) în timpul nopţii, iar la început de săptămână reluau vechile năravuri: să ofenseze vreun Shane care comanda brifcor la magazin sau vreun „orăşean” care venea la rude ca gregory peck în The Big Country, obţinându-şi, exclusiv, faima la poloage, tehnica spartului de buşteni, trecerea cirezii de vite peste Rio Grande al satului şi hăcuirea de unul singur a porcului de ignat; astăzi nu mai trăiesc mulţi dintre cei care au vrut să fie mai tari ca janvaine, trist e că şi Păcală s-a sinucis acum mai bine de 10 ani, spânzurându-se în fânar, tocmai el care a vrut să cultive mitul lui John Wayne departe, între dealuri.

filme de gen aproape uitate, considerate perimate de unii, dar atât de familiare altora, cel puţin peisajul, muzica ori sonoritatea numelor personajelor – seria de euro-western dupăكيفية التسويق عبر الفيسبوك romanele lui Karl May, majoritatea coproducţii Germania-Iugoslavia, anii ’60: Winnetou 1,2,3, Old Shatterhand, Old Surehand ş.a., au avut succes răsunător la nemţi datorită notorietăţii scriitorului.

rămâi cu dezamăgirea tolerabilă că scenariul nu respectă firul narativ al cărţilor, cu senzaţia prietenoasă că relieful carstic din Croaţia este asemănător celui din România şi, poate în primul rând, cu muzica divină a lui Martin Bottcher, compozitor german (poate precursor al lui Ennio Morricone).

o parafrază: (grecii au Iliada; evreii, Vechiul Testament; romanii, Eneida; germanii, Cântecul Nibelungilor; scandinavii, Saga despre Njal; spaniolii îl au pe Cid, britanicii au legenda lui Arthur.
Americanii îl au pe John Ford).


(românii ce au … ?!, în afară de Ardeleni)