"Pozitia copilului"
 

Din informatiile publice, toata lumea stie ca filmul a avut premiera in Romania, pe data de 8 martie.
Cu siguranta, momentul ales, a avut o semnificatie legata de aceea a zilei femeii, mai ales ca,personajul principal este deasemenea, o femeie. una deosebita, interpretata cu mare har.
eu n-am reusit sa vad "Pozitia copilului", unii au dat fuguta la casa de bilete sau au fost invitati de onoare la proiectiile exclusiviste.
asadar, cine are chef sa scrie, ce i-a placut si ce nu i-a placut la castigatorul ursului, ar putea s-o faca, incepand de-acum.

Teribil de bun si ingrozitor de suportat. Asta e cel mai ingrozitor film romanesc.
Lasand subiectele diverse la o parte, filmele romanesti din ultimii ani ("4,3,2", "Lazarescu", "Dupa dealuri") par mai slab tensionate decat "Pozitia copilului". Nu stiu cat vi s-a parut voua intensitate fals creata sau melodramatism mai ales in final sau cat e fake in interpretare, dar pe mine m-a subjugat complet. Se simtea in toata sala o tacere de mormant punctata din cand in cand de suspine, e un film la care daca regizorul si-a propus sa suferim pentru societatea in care traim, i-a reusit. E un film magistral si ingrozitor in acelasi timp.
Pana si "Amour" mi se pare un film usurel (si mai usor de jucat, as zice) in comparatie cu "Pozitia copilului". Luminita Gheorghiu e mult peste ce fac cei doi protagonisti din "Amour".


(Ca sa mai enervez pe X si pe Y, de data asta a fost atat de usor sa cumpar biletul de pe net. La mall, la avanpremiera, cu prezenta echipei inainte de film. Doua minute a durat, fara pile-relatii-cunostinte.)

Să înțeleg că e o problemă să procuri bilete la film?!
Nu-mi vine să cred!
Eu l-am văzut la EUROPA, că locuiesc în zonă, condiții bune, rulează în continuare.
La primul spectacol costă 5 lei biletul, la următoarele, 7 lei.
Așa că studenții...

mi se pare ca exista tendinta generala in ultimii ani (ma refer pe meleagurile mioritice), dar e posibil sa exagerez, ca mamele romance sa-si cocoloseasca plozii in asa hal, prelungind-o in unele cazuri inexplicabil de mult timp, incat, acestia, la varsta cand ar trebui sa arate semne clare de maturitate, inca doresc sa suga la biberon.
complexul oedipian a existat de cand lumea si pamantul. numai ca, in zilele noastre, in Romania, ca despre locul asta vorbim, mamele nu reusesc sa taie cordonul ombilical dupa nastere. si nici nu vor. vor doar sa-si tina copiii alaturi si sa le controleze viata. este ceea ce le place lor mai mult si mai ales, inseamna scopul, ratiunea lor de trai. nimic mai nociv, fiindca, vom avea din ce in ce mai multe generatii de papa-lapte, copii care la randul lor, nasc copii, si carora, capacitatea de a-si construi si intretine singuri o casa, le este anulata de o grija materna anormala, bolnava, oferita din dorinta de a ocroti fara a educa.

Tot la Europa l-am vazut si eu vineri . Curios faptul ca erau destule persoane in varsta in sala .

daca am sta putin sa ne gandim, poate nu este asa curios. campania de publicitate facuta filmului cuprindea un mic sinopsis. relatia dintre un tanar si parintii sai, e un subiect care atrage public de varsta a doua sau a treia. in plus, cred ca aceste generatii incep sa redescopere filmul romanesc si placerea de merge la cinema ca in vremurile tineretii.

Și eu am rămas surprins câți bătrâni erau în sală, dar am pus asta pe seama faptului că era duminică la primul spectacol.
Acum cred altceva.
Se pare că nu prea se pricep la internet și nu au văzut trailer-ul, doar au auzit la tv că a fost premiat.
Nici eu nu am văzut trailer-ul la tv, nu știu dacă a fost.
Oricum, nu poate fi dat decât după ora 22.00.

Mai constat că nimeni nu are curajul să scrie despre film.

am vaga senzatie ca inca se mai gandesc daca e cazul sa faca unele compromisuri.
inca nu am vazut filmul, stiu doar trailerul si subiectul, dar intuitia imi spune ca e banal.

Keepwalking, apreciez faptul că m-ai băgat în seamă.
Cam bate vântul pe acest forum.
Îți propun la modul sincer să mai urmărești încă o dată trailer-ul și vezi dacă intuiția îți spune același lucru.
Chiar mă interesează!
În ce privește „vaga ta senzație”, pentru mine e aproape o certitudine.
Cum să critici (analizezi) un film care a pus laba pe „Ursul de aur”?!

are un final bun, unde incearca sa depaseasca limitele comercialului in care socarea spectatorului e importanta, ca tre sa ii zgindari conservatorismul, bunul simt, ca sa simta ca vede arta, nu intimplari din scara vecina. in finalul asta, autorul pare ca vrea sa priveasca.
dar si privitul asta e un truc prin care - pina la urma - spectatorului sa-i fie rasplatita decenta de zi cu zi si prin care sa il re-racordeze pe spectator la realitatea din care l-a luat si l-a palmuit putin (cit ii sta bine unui film care cauta marele public).

asa ca, na, daca privesti dinspre Amour e mai degraba o magarie, daca privesti dinspre Felicia, ''fluier fluier'' sau Dupa dealuri, e acolo cu ele, in norma. mainstream adica.

„Poziția copilului” – așa cum e ea!

Cineva căuta într-o cronică semnificațiile titlului. Ajunsese la concluzia că erau 3 poziții, dar că unele picaseră la montaj.
Eu nu am avut privilegiul să discut cu autorii, nu știu ce a picat la montaj, așa că am văzut doar ce s-a văzut.

Titlul pare unul cel puțin ciudat, dacă nu incomod, sau stânjenitor, ca o traducere neinspirată dintr-o limbă străină, cum ar fi „copac întortocheat” în loc de „arbore cotit”.

După părerea mea, semnificația titlului, care dă senzația de jenant, de încălcare a intimității, este chiar poziția copilului în uter.

La prima vedere, copilul stă comod, ca-n palmă, perfect protejat de mama lui.
Mai târziu, când se apropie sorocul, constatăm că poziția aceea ghemuită, cu spinarea adusă și picioarele chircite nu e deloc comodă. Ca urmare, începe să lovească atât cu mâinile, cât și cu picioarele. Oxigenul primit prin cordonul ombilical, o dată cu sângele de la mama lui, începe să nu-i mai fie suficient. Dacă nu este eliberat la timp, pentru a lua poziția erectă, se va sufoca.
Când ajunge la maturitate, dacă nu este lăsat să meargă pe picioarele lui și să tragă aer în piept după necesități, se poate ofili, cacoșa, ghemui la pământ, devenind o legumă, sau se poate revolta, lovind atât cu mâinile și picioarele, cât mai ales cu vorba.

Aceasta era tema declarată, trâmbițată a filmului, mama exagerat de dominatoare care își sufocă propriul său copil.
Dar se pare că și aceasta a căzut la montaj.

A rămas astfel un film care exploatează la maximum sensibilitatea celor care au, mulți la număr, fie un copil care poate fi lovit oricând de o mașină, indiferent din vina cui , fie un „copil” care poate omorî pe cineva cu mașina, indiferent din vina cui.

Cineva spunea într-o minicronică a filmului, ca un merit al scenariștilor, că spectatorul este lăsat să reconstituie singur „bagajul” cu care vine „copilul” în film, care să-i justifice revolta.
Ar fi fost foarte bine să fie așa, numai că scenariștii au dat deja unele coordonate, care mai mult blochează imaginația spectatorului.

Din scenariu, așa cum se vede el pe ecran, rezultă totul foarte clar.
Poziția „copilului”: a făcut o facultate, își dă doctoratul în chimie, trăiește de 3 ani în concubinaj cu o tânără pe care nu o iubește și care are la rândul ei o fetiță în provincie, provenită din altă relație.
Este foarte departe de dorința unei mame, oricare ar fi ea, deci copilul a făcut exact ce a vrut el, nu a ascultat-o câtuși de puțin.

Dar, să zicem că pe acest parcurs s-au întâmplat multe alte lucruri.
Să zicem că nu a vrut să fie chimist, ci actor, că a vrut să se însoare cu o stripteuză, dar mama s-a opus, că a vrut să părăsească țara, dar mama a încercat să se sinucidă. Să zicem...

Să zicem că, la un moment dat, în urma unui accident mortal, se pomenește în fața unui zid de beton, nu mai știe încotro s-o ia și se revoltă. Cei mai apropiați erau părinții, în special mama. Așa că începe să lovească. Nu cu picioarele și pumnii, pentru că era un intelectual, iar părinții erau intelectuali, ci cu „vorba”.
Vorbele rănesc și dor cel mai tare, mai tare decât loviturile de pumni sau de picioare.

Filmul românesc s-a ocupat până la refuz de personaje suburbane, cu un vocabular, inevitabil, suburban.
Motivația oficială ar fi aceea că sunt personaje complexe. Eu cred că sunt doar pitorești, cu evidențe și stridențe ușor de construit, practic preluate„en gros” din realitate, fără să fie necesară prea multă imaginație
Complexitatea unui personaj este dată de autor. Dacă acesta are talent.

M-am bucurat când am auzit că un film românesc renunță la acel mediu de inspirație facil și tratează niște personaje mai spălate, mai educate, renunță la exterioarele cu blocuri dărăpănate și interioare mucegăite și, m-am gândit eu, și la vocabularul de care pomeneam, venind cu replici elevate, profunde, complexe, la care să te gândești mult timp după vizionare, nu să-ți răsune în urechi numai înjurături și cuvinte triviale.
M-am înșelat!

Filmul începe cum „mama” povestește cuiva că cineva a dat-o afară din mașină și i-a zis „Îmi bag pu..la în tine!”. Dar n-a zis-o cu puncte-puncte, sau bip.
Secvența cu datu` afară din mașină a picat la montaj, că n-am mai văzut-o, dar a rămas în trailer. Secvența cu băgatu` n-a picat la montaj, ba apare și în trailer, în variantă îmbunătățită, „Te f..ut în gură!”, și adăugită, „Și pe tine!”, adică pe tac-su...
Ulterior, ne dăm seama că acela care și-o băga era fiul, iar cea în care și-o băga era mama. El, doctorand în chimie, ea, arhitectă. Dar nu e vina lor, scenariștii i-au „băgat” cuvintele astea în gură!

Cea care asculta nu a avut nicio tresărire. Era ca și cum fiul îi spusese mamei că nu mai vrea să mănânce ouă prăjite. Dacă mama ar fi insistat, iar băiatul și-ar fi ieșit din sărite și i-ar fi zis: „Dacă nu mă lași în pace, ți le bag pe gât”, interlocutoarea ar fi trebuit să reacționeze: „Vai, dragă, chiar așa a zis?!”
Dar nu se întâmplă acest lucru, ci o sfătuiește să îl mai slăbească, să-l lase să mai respire, în timp ce mama susținea că nu face decât să se intereseze de viața lui, ceea ce, la modul cum o făcea, mi se părea ceva normal, departe de a fi mama exagerat de dominatoare.

De aici filmul decurge nu banal, dar perfect previzibil.
Părinții dau o petrecere, unde le cunoaștem cât de cât anturajul, merg la concert, mă rog, viața cotidiană.
În sfârșit, intervine evenimentul așteptat, accidentarea mortală a unui copil.
Imediat, cum era firesc, se pun în mișcare mecanismele necesare scoaterii vinovatului nevinovat. Lucrurile nu erau prea complicate, pentru că nici victima nu era nevinovată, traversase în fugă prin loc nepermis, martorul principal nu părea să fie chiar greu de cumpărat, iar suportarea cheltuielilor de înmormântare nu reprezenta o problemă. Singurul aspect, care avea să declanșeze conflictul dintre mamă și fiu, rămânea ca acesta să accepte să participe la înmormântarea copilului, victima sa. Gest greu de acceptat de către oricine, fără să fie necesare justificări.

Pentru a mări miza, scenariștii introduc aici așa-zisa temă a mamei exagerat de dominatoare. Dar nu prin mijloace artistice, text sau context, ci prin mijloace propagandistice, colaterale, în afara filmului de pe ecran.
Nimic din comportamentul personajului principal, copilul devenit matur, nu poate fi justificat în cheia acestei teme. Indiferent ce părere are Freud, un discurs cinematografic trebuie să fie coerent. Am văzut filme în care copii traumatizați de propriile lor mame ajung la maturitate asasini în serie, dar discursul cinematografic era convingător.
Probabil pentru a fi convingători, cei doi scenariști ai noștri supralicitează, dar negăsind alte mijloace artistice de exprimare, revin la veșnica metodă românească, înjurătura și obscenitățile.

Nu am reținut replica mamei, tocmai pentru că nu e una determinantă, care declanșează furia tânărului: „Te f..ut în gură!”
Aceasta nu e o simplă înjurătură, cum ar fi „Fu..tu-te-n gură”, sau „Fu..tu-te-n c..ur”, spusă la mânie, ci este o propoziție imperativă, cu subiect și predicat.
Nimic nu o justifică în acest film, nu mai vorbesc de valoarea... artistică, sau estetică.

Am mai auzit vorbe grele.
Exasperat de mama sa care îi reamintea mereu că datorită ei a văzut lumina zilei, că ea îi spală, ea îi calcă, ea îi face mâncare, un tânăr a ripostat: „Mă c..ac în mâncarea ta!”.
Deși el avea dreptate, n-am mai fost de partea lui.

Am văzut cândva un film cutremurător în care Leonardo DiCaprio înterpreta un adolescent care se droga, iar mama lui refuza să îi dea doza. Știm cu toții, din filme, prin ce chinuri trece un dependent, dacă nu primește doza! „Cățea, i-a zis, ești mama mea!”. Cățeaua, ca și pisica, atunci când puii lor ajung la o vârstă, nu-i mai lasă să sugă. Îi bate, îi mușcă, îi scuipă. Și, totuși, e mama lor. Altfel, însă, nu s-ar mai maturiza.

Dar să revin la filmul nostru.
Contrar așteptărilor mele, am avut parte de replici plate, cum ar fi: „Sau mă lași pe mine să te caut, când simt eu nevoia, sau deloc!”. Sau: „Părinții se realizează prin copiii lor, să știi și tu!”.
În final apare și o replică memorabilă: „ Mamă, deblochează-mă și pe mine!”, dar pălește pe lângă „Te f..ut în gură!”.

Interpretarea nu o pot numi magistrală, doar pentru că filmul a luat „Ursul de aur”.
Din punctul meu de vedere este o interpretare firească, așa cum trebuie să fie în orice film. Că e greu, că e ușor, asta nu e treaba mea. Luminița Gheorghiu face exact ce știe să facă, nu s-a autodepășit, pentru că scenariul nu i-a cerut-o.
De remarcat rolul lui Vlad Ivanov, al cărui personaj, „martorul principal”, se ridică deasupra tuturor, e drept doar pentru scurtul timp care i s-a acordat. Nu plânge, nu râde, nu țipă, nu înjură, dar există și se vede.
Reconstituirea accidentului cu obiecte pe masă se încadrează perfect. Nu contează că de la Chaplin încoace, cu ai săi 2 cartofi, am văzut de multe ori așa ceva.
Astfel de personaje, gândite, minuțios construite ca partitură și interpretare, speram eu că voi găsi într-un film cu intelectuali.
Mama copilului accidentat spune, ca pentru sine: „Poate că dacă avea viteză mai mică, apuca să traverseze. Sau dacă avea viteză mai mare... nu s-ar mai fi ciocnit...” Am citat aproximativ.

Din păcate, filmul vine să susțină „imaginea românului mâncător de lebede” . Acum își mai și f..ute părinții în gură.
Consider că scenariștii au jignit toate mamele, iar eu m-am simțit umilit ca român.

Cei care susțin că străinii nu sunt chiar așa ușor de influențat, se înșală.
Dovada, Kevin Costner a primit cadou un cal pe care scria vacă.
Suntem percepuți ca ultimii oameni, iar „oamenii noștri de cultură” contribuie din plin la această imagine.

N-am citit o cronica mai interesanta referitoare la filmul asta. Sper sa nu te opresti aici.
Eu am avut "norocul" sa vad "Pozitia copilului" cu doua pensionare, tot la Europa, chiar in vinerea in care a aparut (din cate vad, e cinematograful preferat al cinemagistilor, ma raportez la regula de 3 simpli :P).
Am avut un sfert de ora la dispozitie sa ascult discutiile celor doua doamne, dupa care am simtit ca a fost croit prototipul personajului principal, bucurestence veritabile, emancipate, care merg la teatru, la film, ba mai mult, au vorbit chiar si despre o petrecere pe care tocmai o organizasera (nu peste mult timp, pe ecran aparea petrecerea doamnei Cornelia, moment in care mai ca-mi venea sa ma uit in sala dupa camere ascunse). Era evident ca se asteptau la o punere in scena total diferita. Cand a inceput filmul, cu injuraturile neslefuite ale Corneliei ("imi bag p*** si altele de tipul asta, cum ii sta bine unei doamne de asemenea calibru), au izbucnit si interjectiile primare ale celor doua colege de suferinta: "Vai!", "Of!", "Ah!", etc. Aproape ca m-am bucurat mai tare de spectacolul din sala decat de cel de pe ecran. Nu mai zic ce reactie au avut la bizara injuratura a fiului boland, pe care ai remarcat-o si tu (greu de omis, oricum). Daca tot am ajuns la replica asta, respectiv, "Te f** în gura!", trebuie sa precizez ca si mie mi s-a parut rupta din contextul filmului si, sper eu, din orice context. Am simtit-o ca pe un ciomag in moalele capului. Refuz sa cred ca exista oameni care folosesc un asemenea vocabular cand se adreseaza parintilor. De fapt, Barbu mi s-a parut personajul cel mai slab interpretat, l-am perceput ezitant chiar si-n ezitarea pe care trebuia sa o exprime.
Personajul meu preferat a fost cel interpretat de Vlad Ivanov, bine-i sade in roluri negative. Merita sa vedeti filmul macar pentru el.

@Namaste
Mulțumesc pentru aprecieri.
Eu scriu în calitate de spectator, așa că am o exprimare adecvată.
Am mai scris despre „Killing Time”, asta pentru că nu am putut să mă abțin.
Sunt dezamăgit că e slabă mișcarea pe forum.

"Deci, cine e acest domn? (...) E el oare un sadic? Un cinic justiţiar? E oare un personaj în carne şi oase? Sau o metaforă? E răul însuşi sau cel care scoate răul la suprafaţa? Iraţionalul însuşi sau cel care aduce iraţionalul din noi la lumină? Cel aşezat la răspântiile vieţii, indicându-ne drumul rău, sau îngerul care, chiar săvârşind răul, ne face să înţelegem fundătura spre care gonim cu 140, 110, 80 sau, mă rog, 50 la oră?" (Mai mult)

Refuzi sa crezi pt ca traim intr-o societate care ii urca pe parinti pe un piedestal mult mult mult prea inalt, cand in realitate multi nu merita, exista parinti abuzatori, controlori, violatori, violenti care spulbera personalitatea copiilor lor. A acorda respect parintilor neconditionat e o valoare absurda a societatii noastre. In cazul de fata, este justificat 100% de ce el o injura pe mama sa - pt ca sufera de mania controlului si este extrem de dominanata, nepermitandu-i fiului ei sa aiba intimitate si sa face alegerile pe care are el chef sa le faca. De altfel, baiatul sufera de ceva nevroze. - teama de boli, de ace de seringa nesterilizate, de infectii, lucruri care ii afecteaza inclusiv viata sexuala, dupa um expune prietena lui. Nevrozele de genul asta sunt cauzate de parinti controlori.
In plus, ea e o mama care vrea sa se implineasca prin copilul ei, adica ii traseaza lui o misiune in viata, aceea de a o face pe ea fericita, iar nu a se face pe sine fericit.

Nici pe mine nu m-a impresionat din pacate filmul desi din dorinta de a sustine talentul romanesc sunt indulgenta, dar mi-e greu sa cred ca nu au fost filme mai bune la Berlin decat Pozitia Copilului. Am fost la festival si am vazut vreo 5 filme dintre care pt doua pariasem ca or sa ia premiul.

Dar chiar si asa, ma bucur ca premiul a venit la noi, fie si pe alte principii decat cele artistice. E o incurajare si recunoastere a talentului noii generatii de regizori.

Ete fleosc! Ce-a facut el acolo se cheama sindromul revelatiei coaielor. Din punctul meu de vedere, injuratura aia birjareasca ramane o lacuna in scenariu, nimic nu-i justifica odioasa exprimare orala a fanteziei...bucale, nici macar complexul lui Oedip. :|
Si, daca e sa revenim in planul realitatii, sunt de acord ca respectul se castiga, dar optiunea folosirii unul limbaj adecvat tine, in primul rand, de respectul fata de sine. Pudibonderie? I hope not.

Illotempore,
scuză-mă că mă amestec în discuție, dar tu din ce poziție vorbești?
Poziția copilului, a părintelui, sau a unui cineast?
Eu mi-am exprimat poziția mai sus, dar se pare că m-ai ignorat.
Tocmai arătam că nu e vorba, în filmul acesta, de nicio dominare, și că fiul a făcut alegerile exact pe care a avut el chef. Deci, înjurătura, astfel formulată, nu se justifică nici 0,1%.
Ca să rezulte ce spui tu, și alții, chestia cu dominarea, ar trebui alt scenariu.
Namaste venea să susțină că nici în viața reală nu se face așa ceva.


Pe ce alte principii decât cele artistice crezi că s-a acordat premiul?
Cumva ca fiind reprezentativ pentru țara mâncătorilor de lebede?
Și eu am remarcat o încurajare, chiar asiduă, pentru realizarea unor astfel de filme, dar nu înțeleg despre ce talent al noii generații de regizori vorbești!
Acela de a aduce înjurătura și expresiile obscene la rang de artă?!

illo, se pare ca avem pareri comune. din pacare, inca n-am vazut filmul, insa, sunt aproape convinsa ca nu te inseli. si eu am vrut de cateva ori in ultimele zile, sa extrag pasajul acela din mesajul lui Namaste,dar, am amanat pana dupa momentul vizionarii.
in mod paradoxal, in realitate,exista chestii mult mai rele decat injuratura aceea. este adevarat, acum vorbim despre un film cu ceva pretentii de arta si poate acea secventa nu trebuia sa existe, din ratiunile expuse de cei doi, LUTARIM si Namaste.
dar, de ce sa nu punem degetul pe rana? de ce sa nu scoatem la iveala o problema care exista, defineste o stare de fapt, cazuri din ce in ce mai dese, in care, parintii pun semnul egal intre educatie, autoritate parinteasca nemotivata ,control mental si emotional exagerat.

Lutarium, daca spun ca vorbesc din perspectiva unui psihoterapeut e suficient? Presupun ca nu, si ai dreptate, asta e argument ad auctoritatem, dar daca m-ai intrebat iti raspund. Nu am citit cronica ta pt ca e prea lunga.

@ illotempore,
În privința „cronicii” mele, te rog să mă scuzi, nu am avut timp să scriu mai puțin, iar întrebări ți-am pus mai multe, nu ai răspuns decât la prima.
Se pare, însă, că nici acel scurt comentariu nu ai reușit să-l citești până la capăt.
De aici trag concluzia că nu ai văzut nici filmul până la sfârșit.
A fost, într-adevăr, cam lung și acesta!
Mă opresc aici.

Pentru ca nu e vorba de pus degetul pe rana. Pentru ca limbajul jegos al acestor filme jegoase este doar atat, limbaj de ultima speta care se justifica asa cum ai spus tu mai sus, cu niste aberatii si niste generalizari de neam prost. Nu ai si niste prezentari despre ce cred parintii sau care sunt trendurile de crestere sau scadere ? Doar pentru ca televiziunea sau internetul face ca anumite aspecte ale vietii sa fie mai usor vizibile nu inseamna mai mult decat atat. Singurul trend este ca suntem mai putini ignorati si astfel unii din noi sunt uimiti ca altii nu sunt ca noi si ca defapt "asa" trebuie sa mearga lucrurile. Graba de a judeca sau boala de a judeca in mod negativ mai tot ce te inconjoara nu implica avengura ci chiar din contra.

Exista excese in tot, de ce nu ar exista ca si parinte ? Dar ca fiu sau fiica ? Este un fapt al vietii si nu exista modul "drept" de a creste pe nimeni iar specia noastra nu a ajuns aici pentru ca cei dinainte au avut mai multa grija decat cei de acum ci pentru ca se "plictiseau" si nu aveau TV sau internet ca sa comenteze si sa arate cu degetul catre altii ca nu fac frumos ce fac.

"Romania e de cacat", miniseria la care se lucreaza de ani buni. Eh, bine ca iesim afara cu rahatul manjit pe fata si cu mana intinsa la premii pentru ca daca tot te manjesti, macar sa pice si ceva la final. Atat timp cat visul romanesc este sa fie rob nu cred sa iasa ceva bun din creierele indobitocite si lipsite de creativitate sau esenta. Nu-i frumos sa ascunzi sub pres, nu-i asa? De aia romanul e mai catolic decat papa pentru ca e nemultumit de propria mediocritate si nici nu mai incearca sa nu se balege in casa dar isi si face poze si apoi se victimizeaza pentru cine ii mai arunca un colt de paine. Sa le ajunga cat mai mult ca sa nu mai ceara, autori de cacat.

Tara asta exista si a existat cu tot cu mamicile("care oricum sunt prea multe, asistatele dracu`" - Europeanul No1 din Romania) prea protectoare si daca ar fi sa fiu interesat de ceva cu siguranta nu ar fi acest element stupid si neinteresant ci cum de cu atatia jegosi si nenorociti ne-am putut uni sub numele aceluiasi stat. Se pare ca numarul de indivizi care ai vinde-o si pe ma-sa pentru putina "recunoastere" este destul de mare. Romanii care au luptat in razboi sunt sigur ca se uita cu mandrie la noi. Adevarul este ca asta este si cel mai bun truc al celor de dupa Ungaria. Iau elitele care vor sa se care iar cei care raman se cearta despre cine merita mai mult intretinand visul vanzatorilor de telefoane mobile cum ca pot sa fie si ei oameni de succes si se pot imprumuta ca sa cumpere produsele lor. Mai putina slugarnicie, mai putine justificari pentru mizeriile romanesti, mai putine ingenuncheri in fata unor asa numite institutii si mai putine piepturi invinetite pentru bagarea de seama a "strainilor". Putin respect de sine ? Pentru filmele premiate vad ca este deja coada pentru una scurta si nu cred ca exista constrangerile care sa "merite" pozitia romanului.

Filmul „Poziția copilului” rulează din nou astăzi, joi, 28.03.2013 la cinema EUROPA - București
și mai rulează și joia următoare.(orele:11/13/15/17/19)
Ca să combați Biblia trebuie mai întâi s-o citești.

Filmul „Domestic” a fost scos, se pare că din lipsă de spectatori.

Am vazut luni filmul la Cinema City in Timisoara, intr-o sala mica si aproape goala.
Mi s-a parut pe alocuri apasator.

Nu stiu de ce faceti unii atata caz de injuraturile din film, credeti ca nu sunt destui copii rasfatati si cocolositi, care ajung niste badarani care isi injura parintii? Aici e si vina parintilor, evident. Nu consider ca s-a exagerat cu injuraturile in acest film. Aaa, si mai sunt si destui intelectuali care baga si scot de zor. Fata de multe alte filme romanesti, acesta are un limbaj chiar cuminte, iar injuraturile si-au gasit locul, consider eu.
Referitor la reactia sau lipsa de reactie a matusii fata de injuraturi, de ce s-ar fi mirat matusa ca nepotul isi injura mama? De parca nu l-ar fi cunoscut... Ma gandesc ca nu s-o fi apucat sa o injure abia la 30 de ani, o mai fi avut episoade similare, asa ca matusa avea cunostinta de asemenea reactii.

Chiar daca filmul s-a concentrat pe relatia mama-fiu si nu pe firul evenimentelor legate de accident ignorand cursul dosarului penal, m-as fi asteptat, totusi, la o desfasurare realista a actiunii.
Doar mie mi s-a parut ciudat ca o familie buna, plina de bani, nu implica niciun avocat in toata povestea? S-a dus mamica la politie, la spital, la martori, aproape peste tot si numai la un avocat nu?! Mie acesta mi s-a parut un punct slab in constructia scenariului.

Varu,ma regasesc perfect in opinia ta.
Finalul atinge o tensiune greu de suportat, a trebuit sa fac un efort pentru a nu "respinge "nimic din el,pentru a nu ma apara emotional,si prin urmare pentru a nu ma priva de trairea completa.E intradevar un film dureros,dar merita !
Ce as mai adauga : cu putina onestitate ,in varii forme si proportii ,fiecare ne putem regasi in relatia nevrotica parinte- copil expusa pe ecran ( de aici si prezenta persoanelor mai in varsta remarcata de toti in salile de proiectie,poate).
Departe de a condamna sau de a propune "solutii" povestea induce un sentiment coplesitor de compasiune pentru ambele "parti",de duiosie chiar ,pentru bietele fiinte umane ce suntem.
Dincolo insa de asta ,filmul "taie " mai adanc in noi :in ultimele 10 minute,acolo ,in casa parintilor victimei ,cand cele doua mame stau fata in fata,intelegem ca nimeni nu este prea mare sau prea mic pentru loviturile sortii si ca durerea ,disperarea si neputinta ne fac pe toti ....egali.

Dar ca sa fii crestin nu trebuie. Da, stiu, merge doar intr-un sens.:D Viata nu-i corecta, asta e, pot trai si fara sa citesc ce scrie pe fiecare bucatica de hartie ignienica inainte sa o folosesc. Cine are nevoie, sa o citeasca.

Pe baza a ce am citit aici nu cred ca merita biletul de intrare si de aia nici nu l-am cautat. Subiectul nu ma intereseaza, drama nu ma intereseaza si nu cred ca pierd nimic daca nu il vad. Nu simt nevoia sa fiu scuipat in fata doar ca sa pot sa pot sa vorbesc despre cum m-am simtit apoi. Drame d-astea fumate si stupide am mai vazut, nu-i nimic nou si nici macar ceva interesant.

Nu-s cautator de idei sau rezolvari in film ci de "entertainment" la diferite niveluri. Daca vreun film ti-a schimbat perspectiva asupra unui lucru sau altul inseamna ca nu ai fost atent sau nu te-ai interesat. E bine daca se intampla si de pe urma unui film, mai bine mai tarziu decat niciodata ? Ah, si inca ceva, nu-mi prea plac niste filme cu prosti iar daca fiul a ajuns sa o injure pe ma-sa in halul ala prefer sa evit asemenea specimene abjecte, chiar si in film. Faptul ca "intelectuali", care or fi aia ?, mai dau o injuratura nu implica automat ca boul ala poate avea un asemenea limbaj. Nu va mai mititi, Romania nu are intelectuali ci doar slugoi si carute la caii care le dau bani de la stat sa isi publice mizeriile, cel putin cei care se declara intelectuali. Christopher Hitchens a fost un intelectual nu agaricii astia oportunisti de acum. Dar continuati sa va referiti la ei ca intelectuali ca sigur o sa va mearga si voua mai bine apreciind niste gunoaie. Fiecare e liber sa isi sarute calaul pe obraz inainte sa ii fie taiat capul.

De unde atata interes de a vedea pe ecran niste familii disfunctionale ? Vreti sa va luati doza de "cat de rahat e in Romania" sau "partintii isi apara copii chiar cand omoara pe altii" ? Sunteti surprinsi ? Ce anume va place la filmul asta ? Ce e de apreciat ? "Autorii" romani va servesc rahat pe paine si voi il inghitit si mai si cereti. Treaba voastra, pofta buna. Oare pana cand veti mai gasi scuze si justificari ca daca ati gasit si pentru " te f*t in gura" nu stiu cat de jos va mai puteti duce.

Mai bine revedeti sau vedeti The Proposition a lui John Hillcoat daca tot va arde de familii disfunctionale. Daca vreti sa vedeti "eroi" cu comportament ambiguu sau sa va intrebati ce inseamna "bine" si ce inseamna "rau", ce rezutatea poate avea iertarea si care este calea cinismului si cat conteaza familia sau cat ar trebui sa conteze. E putin offtopic dar subiectul oricum era pe moarte. Si Lawless trateaza cumva acelasi subiect.

Nu dati banii pe prostii luati filme straine la copii, filme bune nu hartie igienica romaneasca. Daca suntem universali sunt sigur ca tot ce a fost de spus a fost spus pana acum in medii mai bune si mai interesante decat jegurile astea romanesti. Sa fiu scuzat ca nu vreau sa dau banii sa vad voma unuia. Cel putin mie nu are ce sa imi zica, sunt curios ce v-a zis voua de v-a marcat asa tare ? Sau poate doar sustineti cinematografia romaneasca pentru ca daca e facuta de un australian probabil ala nu-i tot om, daca veni vorba despre interactiunile dintre oameni.

Deci nu uitati, The Proposition, John Hillcoat si la sfarsitul filmului niste versuri geniale: Aia e arta, ala e talent nu scenariile sau filmele astea pentru snobi si nou nascuti. Puteti sa nu fiti de acord cu opinia mea despre tendintele "autorilor",lol, romani dar macar incercati The Proposition si comparati apoi "relatiile" umane cu cele din acest film.


Pentru cursul realist al lucrurilor poti vedea cazul Huidu, asta in cel mai bun caz. Filmul si-a propus sa ia premii si atat, nu sa iti spuna tie nimic sau sa rezlove ceva.

EDIT: Am uitat, sa ii spuna cineva lui Pitbull sa nu mai citeze teorii deja ingropate decat daca depune macar un efort minim sa citeasca Wikipedia. Hai ca nu-i asa greu. Desi in zilele de azi critici de film sunt si folozofi si "analisti profunzi". Romania, tara cu specialisti in de toate ?

am citit in catavencii o cronica scrisa la obiect, cred, ca n-am vazut filmul inca, a lui Tudor Caranfil. nu credeam ca mai scrie, antediluvian cum il stiam. :)
http://www.catavencii.ro/Ursul-de-au...be_0_7306.html

cand aud vorbind despre film imi vine in minte mereu postura yoga cu acelasi nume.

seamana putin cu o postura de rugaciune. e legat cumva de o rugaminte pe care vreau s-o fac aici. are cineva vreo sursa?
stiu, stiu. e incorect and stuff, dar e putin frustrant sa nu pot avea acces la film si voi sa tot trancaniti despre el. promit sa cumpar discul. de altfel am cumparat aproape toate discurile filmelor romanesti aparute pe aici. daca stie, deci, cineva o sursa... please...un pm! merci, je vous embrasse!!!

Nu ma refeream la rezultatul anchetei si nici nu aveam de gand sa folosesc filmul ca sursa de informatie in privinta desfasurarii unui proces penal, ar fi culmea!
Ideea era ca filmul mai avea nevoie de niste elemente care sa il faca un pic mai realist.

in sfarsit, s-a ivit ocazia si l-am vazut.
constat ca Netzer se foloseste de un truc simplu si eficient. forta filmelor sale se bazeaza pe calitatea interpretativa exceptionala a actorului/actritei care a fost ales/aleasa sa dea viata personajului principal. este ca atunci cand te uiti intr-o oglinda cu doua fete. ai impresia ca actorul se identifica cu personajul si invers. asa mi s-a parut ca s-a intamplat in "Medalia de onoare", cu Rebengiuc si aceeasi senzatie am avut-o, urmarind pe Luminita Gheorghiu, cum intra perfect in pielea Corneliei.
aceasta femeie este insuportabila. nu stiu daca toata viata ei s-a rezumat numai la dominarea psihica a familiei sale,dar cu siguranta, si-a facut un tel din a controla tot ce misca in raza ei de actiune, fara ca umilele ei victime, sa poata riposta cu adevarat.tentativele esuate, atat ale sotului, cat si ale copilului, de a scapa de gura ei, efectiv, DA, de a scapa de teroarea cuvintelor care ieseau din gura ei, au ramas interminabile reprosuri, de neputinta, de incapacitatea de a face fata unui asemenea comportament dificil.
sunt multe lucruri de spus despre film, cu toate ca, dupa vizionare, ramai cu un oarecare soc, in primul rand, din cauza incarcaturii dramatice si apoi din cauza limbajului, cumva neobisnuit de dur si licentios, mai ales intr-o familie de intelectuali. daca reusim sa trecem peste revolta ca auzim acele replici incredibile intre o mama si fiul ei, intre sotie si sot, acordam scenariului aceste circumstante atenuante care justifica necesitatea ca noi sa le auzim rostindu-se pe ecran. impactul verbal este atat de puternic, incat, controversele pe tema asta, sunt practic de neevitat. si care este cea mai buna reclama pe care o poti face unui film decat asemenea discutii? chiar daca Netzer si-a dezvaluit,prin filmul asta, o particica din propriile traume, el, n-a avut de pierdut nicicum, extereriozandu-le la modul acesta, din contra. intentia lui a fost ca personajele gen Cornelia, aparent modele sociale apreciate, sa-si dezvaluie adevarata identitate si intimitate. ca nu ne place noua ce vedem in oglinda, asta-i o chestie de suportabilitate. dar ar fi bine sa acceptam ceva ce se intampla in realitate si cu siguranta, am auzit, vazut, constatat, cu ochii nostri, dar am refuzat sa credem ca poate fi adevarat.

L-am văzut şi m-a dezamăgit. Un nou scurt metraj lungit, pe româneşte. Camera se zbenguieşte în toate direcţiile, obositor şi enervant, total nemotivat. Nu-mi dau seama dacă regizorul o face doar pentru a fi interesant sau încearcă să aducă ceva mişcare într-un film compus doar din dialoguri. Cadrele strânse şi mişcarea neîncetată a camerei ne amintesc, mereu, că cineva filmează. M-a plictisit să urmăresc secvenţe lungite, total lipsite de relevanţă. În loc de conflict, avem câteva izbucniri nervoase, cu înjurături. Am rămas cu o impresie de artificial, de neverosimil, inclusiv în privinţa dialogurilor. Barbu către Cornelia: ”Te f... în gură!”, pentru că i-a luat Olinth galben, în loc de verde!!! :D Nu mi se pare o izbucnire motivată de situaţie, nici nu este ”crescută” de alte elemente, de revoltă etc. Ar fi multe de spus, dar, una peste alta, dacă filmul ţinea doar o jumătate de oră, nu era nicio pagubă şi cred că spunea tot ce avea de spus.
Că filmul a fost premiat.... Ce să spun? Eu sunt doar un biet spectator! :))

cumva balanta este neechilibrata. Barbu n-are deloc personalitate.pe de alta parte, Cornelia vrea sa domine si o face cu orice pret. asa se explica si de ce, camera de filmat,o urmareste indeaproape.se vede clar ca Netzer o uraste din toata inima si nu-l intereseaza decat sa-i vada capul pus sub ghilotina. altfel, nu ne-ar arata fata ei de zgripturoaica in toata splendoarea. ceea ce m-a dezamagit pe mine, n-a fost artificialul si neverosimilul dialogurilor, ci, lipsa de substanta a personajului Barbu. rolul de mama tortionara parca nu-si avea rostul. cum bine ai remarcat si tu, izbucnirile lui nervoase nu erau justificate aproape deloc, nu exista un crescendo al unei relatii tensionate mama-fiu, generata de dorinta de eliberare de sub tutela. Barbu pare mai degraba dispus sa inghita tot si, mai grav, desi detesta modul in care mama sa ii controleaza viata, accepta pana la urma tot ce vine de la ea. resemnare sau neputinta? slabiciune sau dependenta? relatia dintre o mama si fiul ei este presarata cu infinit de multe si delicate situatii conflictuale, dar filmul asta n-a insemnat insiruirea unor astfel de situatii conflictuale, destul de dramatice deatfel, accentul a fost pus pe latura negativa a personalitatii Corneliei, excesiv (zic si eu), in conditiile, in care, tu, ca spectator, nu poti intelege de ce cineva ar vrea ca tu sa urasti personajul asta, doar fiindca pare excesiv de grijulie cu copilul ei si atat. victimizarea lui Barbu este stangace si nereusita pe alocuri. aici mi se pare mie c-ar fi punctul slab al filmului.

Da, lipsa de substanţă a personajului sau a personajelor duce la dialoguri şi acţiuni neverosimile sau artificiale. Alt exemplu: Cornelia discută cu iubita lui Barbu. E clar că cele două femei nu se suportă. Ce şanse sunt ca în următoarele minute ”nora” să-i facă confidenţe Corneliei despre cum face sex cu Barbu?! Îi şi spune că se va despărţi de Barbu, iar în final adaugă că separarea va surveni peste vreo patru luni. Ciudată şi planificarea asta. Şi vizita la părinţii copilului mort mi se pare trasă de păr. La cum pare construit Barbu şi după cum ”funcţionează”, aş zice că vizita aia e imposibilă. Unchiul copilului îl umple de vânătăi pe Barbu, iar tatăl copilului, ca un înţelept mioritic, mai-mai să-l ia în braţe! O fi frumoasă secvenţa strângerii de mână, cu toate ezitările alea, dar pare total improbabilă. Şi cu aer didactic.
Ar fi multe de spus, dar cred că ar fi interesant să încercăm să rezumăm într-o frază, două, ce se întâmplă în film şi despre ce e filmul ăsta. Ar fi un exerciţiu interesant.

suna interesant propunerea ta. este o capcana dibace, dar, da, se poate spune intr-o singura propozitie atat si ar fi de-ajuns: un film despre orgoliul matern, dus la extrem, despre femei care nasc copii, doar pentru a-si satisface nesatiosul egoism protector.
subiectul este extraordinar.trebuie doar, abordat cu finete si tact.

N-am vrut să întind nicio capcană. Cred că rezumând povestea, ne putem da seama mai uşor dacă filmul reuşeşte să-şi atingă scopul.
Rezum acţiunea. Plot: 1. Barbu omoară un copil, într-un accident. (Elementul declanşator) 2. Cornelia încearcă să-l scape de închisoare. 2A. Merge la Poliţie. 2B. Se întâlneşte cu martorul. 2C. (sau 3) Vizitează familia copilului mort.
Pe suportul acestei acţiuni, ni se livrează povestea de familie şi relaţia mamă-fiu. Tatăl lui Barbu e neglijabil, Cornelia pare ”cocoşul” în familie. Ea numără banii, ia deciziile şi cred că regizorul vrea o Cornelie dominatoare, care îl ”sufocă” pe Barbu. Cred că asta a fost drama relaţiei mamă-fiu pe care a intenţionat să ne-o arate. Numai că... Barbu e suficient de independent (locuieşte singur), stă cu o femeie care nu-i place Corneliei; Barbu nu prea poate fi, în acelaşi timp, şi copil râzgâiat (vezi izbucnirea cu Olinth-ul) şi copil dominat, sufocat de atenţia şi grija mamei! Ca subiect, mie mi se pare subţirică drama asta.
Cine e personajul principal, Cornelia sau Barbu? Deşi pare să fie Cornelia, eu aş spune că Barbu şi Cornelia. Sunt sigurele personaje care parcurg ”un drum”, se transformă pe parcursul acţiunii. Their journey este drama nr. 2 - de la faza de a ”aranja” problema accidentului, ajung să realizeze ce înseamnă moartea copilului, o regretă sincer, se căiesc. Sigur, iaşte oleacă de făcătură didactică: ni se serveşte un contrast între familia înstărită dar ”disturbată” a Corneliei şi familia copilului mort, de la ţară, simplă, demnă, iertătoare, înţeleaptă mioritic. Poate că intenţia nu a fost una moralizatoare, dar cam aşa arată. :D
Ce ar fi fost oare dacă tatăl nu strângea mâna lui Barbu?! Oare nu era mai reuşită secvenţa? Cred că reacţia de a-i întinde mâna lui Barbu şi renunţarea ar fi fost o rezolvare mai interesantă şi mai subtilă. Adică reacţia reflexă de a strânge mâna lui Barbu ar fi dezvăluit că tatăl, în sinea lui, nu îl face responsabil de moartea fiului, îl iartă. Însă renunţă să îi strângă mâna pentru că ar fi un gest nelalocul lui - strângerea de mână nu e doar un salut, mai semnifică pecetluirea unei afaceri, a unei asocieri etc.
Noa, per total, pe mine nu mă mulţumeşte filmul. Cum am mai scris, e doar un alt scurt metraj lungit. Când îţi cumperi ceva, de exemplu o mşină, prietenul meu Ovi spune: ”Cu banii ăia îţi puteai cumpăra o maşină”. Îl parafrazez: Cu banii ăia puteau face un film! :))

M-ați provocat. N-am mai avut răbdare, așa că am văzut și eu Poziția Copilului. După mine, este un film grozav, pentru că înmănunchează multe din calitățile pe care le apreciez la o peliculă. Sigur, au fost și câteva aspecte care m-au dezamăgit puțin, dar una peste alta cred că avem de-a face cu un film care are la bază o poveste relevantă, interesantă și ceva mai subtilă decât pare la prima vedere.

Să-ncep cu ce nu mi-a plăcut. În primul rând, finalul putea fi mai bun. Eu aș fi încheiat filmul fără acel moment dramatic (lacrimogen) din ultima pătrime a peliculei. Filmul este despre familia Corneliei, nu despre băiatul ucis în urma accidentului rutier. Nu cunoaștem victima, nu vedem accidentul, nu-l vedem pe Barbu cum este dus la secție. Practic, în ceea ce privește accidentul, suntem privați sau mai bine zis scutiți de multe din momentele care definesc o asemenea ocurență nefericită. Am sperat că filmul va insista pe lucrurile din spatele cortinei, pe care de obicei regizorii le neglijează sau nu le consideră atât de importante. A fost și n-a prea fost așa.

În cazul unui accident, este facil să ataci coarda sensibilă, să țintești la corazon. Adică să bombardezi privitorul cu tot felul de imagini care arată victima plină de sânge, părinți plângând și alte detalii care ne-ar face să spunem ceva de genul “vai, săracul de el”. Pe scurt, să ne pară rău de cei loviți de soartă și să-i blamăm pe cei vinovați. Poziția copilului n-a făcut asta la început, dar pe final s-a dus și în zona aia. Aș fi vrut să n-o fi făcut.

Tehnica montajului, deși poate a avut o simbolistică în film, a creat mai mult disconfort vizual decât a impresionat. Am văzut succesiuni de cadre detaliu, cadre tăiate într-un mod excentric etc. Sunt un tradiționalist când vine vorba de a spune o poveste. N-ai nevoie de năstrușnicii cu camera. Doar surprinde momentul și lasă personajele să-și spună povestea în fața camerei, fiindcă astă nu e genul de film care să-ți permită să experimentezi tot felul de artificii tehnice. În schimb, planurile lungi mi-au plăcut mult, pentru că am simțit acea iluzie de desfășurare a acțiunii în timp real care mă captivează mereu. M-am obișnuit destul de rapid și cu tremurul necontenit al camerei; nu m-a deranjat, deși putea foarte bine să lipsească.

Acum, ce mi-a plăcut. Dialogul mi s-a părut foarte bine construit, mai puțin în partea de final a filmului – care, după cum am spus, nu m-a dat pe spate. Am văzut că aici pe cinemagia s-a discutat pe seama unor reacții exagerate ale lui Barbu în discuțiile cu mama sa. Mie nu mi s-au părut exagerate, pentru că, din punctul meu de vedere, filmul reușește să sugereze privitorului că conflictul dintre mamă și fiu are un anume istoric, el nefiind la primul episod în faza cu Olynthul. Și prin faptul că îi cere mamei sale să-și noteze că vrea musai Olynth verde, îi taie din start orice eventuală scuză mincinoasă de genul “am uitat că ai zis verde” și ne dă un indiciu că maică-sa nu e la prima abatere când încearcă să-i controleze viața.

E clar că Cornelia este genul acela de mamă obișnuită să-și controleze fiul pe motiv că “las’ că știu eu mai bine ce ai nevoie”. La o adică, putea să-i spună că e mai bun Olynthul galben înainte să-l cumpere. Dar nu, ea pur și simplu vrea să aibă ultimul cuvânt în tot, chiar și într-o chestiune aparent fără importanță. Eu spun că e stresant să te confrunți cu o astfel de atitudine și că, atunci când ai de-a face cu persoane obișnuite să aibe ultimul cuvânt, ori ești docil, ori ajungi să te cerți din orice. Olynthul e un pretext, încă o dovadă a dominației pe care mama o impune asupra fiului. Scena este extraordinară în opinia mea, prin faptul că regizorul a ales un amărât de Olynth pentru a arăta că ruptura a fost iminentă. Dacă nu era Olynthul ar fi fost altceva.

Un cuvânt despre Barbu. El e un laș, o lasă pe maică-sa să vorbească în numele lui doar atunci când e convenabil. Barbu nu este un om cu principii clare, ci unul șmecher, duplicitar. Din nou, nu mi se pare că ar fi un personaj lipsit de culoare. E adevărat că nu spune prea multe și că, atunci când o face, mai mult se rățoiește la ai săi, dar sunt multe lucruri pe care le citești printre rânduri în cazul acestui personaj.

În general, gratuitățile mă deranjează la un film. Dacă arăți ceva doar pentru că poți s-o faci, atunci e o problemă. M-ar fi deranjat confidența lui Carmen în fața Corneliei, dacă ar fi fost gratuită. Dar nu a fost. Scena este importantă și captivantă. Ne arată că, dacă Barbu este subjugat clar de maică-sa (ajungând chiar să-și piardă controlul în fața ei), Carmen este stăpână pe sine și arată comportamentul unui om care a văzut și a trăit multe la viața lui. E o femeie matură, care răspunde tăios atunci când vrea și poate ignora pe cineva atunci când dorește. Discută cu madam Cornelia despre chestiuni delicate pentru că nu se simte în niciun fel amenințată de ea. Și pentru că nu le poate discuta cu Barbu.

Filmul este despre familia Corneliei și problemele din sânul ei – al familiei adică :) . Accidentul e un pretext care duce tensiunile la un alt nivel (tensiuni care deja existau, așa cum ne dă de înțeles filmul). Pentru a face însă un astfel de studiu de personaj, ai nevoie de prestații actoricești de mare calibru. S-a cerut și s-a dat, pentru că nu doar Luminița Gheorghiu a jucat impecabil, aproape toți actorii au fost la înălțime. Nu trebuie să transcrii în cuvinte ceea ce actorii pot transmite prin mimică sau prin alte forme de limbaj nonverbal. Cred că subtilitatea filmului a fost protejată de talentul și naturalețea cu care actorii și-au întrupat rolurile.

9/10, excelent film.

foarte reusita si argumentata, "pozitia" ta, Robert. un dialog in doi era plictisitor....
dincolo de tot ceea ce-ai spus tu, despre film si personaje, chiar daca nu esti de-acord cu mine in ceea ce-l priveste pe Barbu, n-ar fi rau sa apreciem forta lui moralizatoare. "Pozitia copilului", metaforic, este o palma usturatoare data pe fata acelora care considera statutul social, singurul criteriu dupa care,poate fi stabilita importanta familiei intr-o comunitate.

Barbu vrea ca mă-sa să facă ce vrea el. Nu-i convine nici ca Cornelia să-și ia mâna de pe el, pentru că așa se va confrunta direct cu toate greutățile vieții și cu toată responsabilitatea ce derivă din ele (să notăm că refuză să-și asume responsabilitatea în cazul accidentului și este speriat de gândul de a fi tată), nici să-l domine în legătură cu tot și toate. El vrea de fapt doar beneficiile libertății. Atunci când își folosește prost (omoară un copil) libertatea, îmbrățișează imediat poziția celui care are nevoie de ajutor. Brusc și convenabil, se arată dispus să renunțe personalitatea și inițiativa pe care, culmea, cu alte ocazii nu ezită să le pretindă.

Cornelia, în schimb, este dispusă să-l ajute, dar își oferă "ajutorul" în legătură cu orice. Ea vrea să-l ajute pe Barbu și când vrea ea, nu doar când vrea el. Cornelia e una dintre acele femei care are bani, dar e complet lipsită de tact. Genul de persoană care până la urmă găsește o cale să te facă să regreți ajutorul primit din partea ei.

Eu zic că problema este la Barbu, căci lui Barbu îi convine că mama lui luptă să-l scoată din beleaua cu accidentul. Normal că-i convine. Ce, e prost? Cel mai bine pentru tânărul Barbu ar fi fost să aibă un fel de buton, pentru ca, atunci când îl apasă, maică-sa să vină repejor și să-i rezolve necazurile în care singur a intrat, după care să se întoarcă cuminte în banca ei și să-și țină gura și sfaturile pentru ea. Din nefericire, orice ajutor vine cu un preț. Chiar și în familie, dacă familia e precum cea din Poziția Copilului.

Pentru Barbu e rău cu mama lui, rău și fără ea. Un personaj naiv, duplicitar, indecis, imatur și foarte răsfățat. Când ești mic, totul e OK în postura celui răsfățat, când crești, deja apar problemele, pentru că viața nu așteaptă să te maturizezi. Te maturizează ea cu forța.


Da. Și mai zice ceva și despre corupția din sânul sistemului, care oferă diverse portițe de scăpare și pivilegii celor cu bani, în dauna celor săraci. Sunt o grămadă de mici aluzii, mici scene, multe nedezvoltate în ceva cu adevărat pregnant dar care, pentru că sunt făcute într-un mod profesionist și jucate cu talent, rămân cu tine.

aici avem parte de o forma speciala de parvenitism si anume, acela al intelectualului. este o diferenta intre incultii care s-au imbogatit datorita afacerilor marunte si a gainariilor si intelectualii care au reusit sa aiba succes in cariera.
o sa revin, fiindca mai am ceva de spus. acum am prioritati workistice.

Nu cred ca complexul oedipian e ceva specific romanesc. Poate doar numele noastre de alint sunt mai..diverse si mai siropoase. Mi se pare ca mamele noastre de baieti isi pastreaza totusi dramatismul/pragmatismul. Stiu ca plodul nu-i perfect, dar asta nu inseamna ca nu pot sa-l faca perfect in ochii celorlalti. Nimic rau in asta.

am crezut la inceput ca avem de-a face cu inca un film romanesc al carui subiect e critica sociala, vezi coruptia, injustitia, si toate celelalte tare ale societatii romanesti de azi. insa "pozitia copilului" e mai mult decat atat. catalin netzer detine, cred, ceva aparte fata de ceilalti colegi de val, mungiu, puiu, porumboiu, ale caror filme, desi valoroase, sunt cam seci, cam zgarcite din punct de vedere sentimental. ori netzer reuseste, atat in pozitia copilui, cat si in medalia de onoare, sa redea, sa transmita, in principal prin jocul actorilor, intense trairi si emotii. ultima scena e de-a dreptul impresionanta. si as zice - lucru foarte interesant - ca incheie filmul intr-o nota optimista. pentru ca in ciuda faptului ca reprezinta, asa cum spuneam, inevitabil, o critica sociala (redand in acelasi timp si alte aspecte, ca diferenta de clasa crescanda din ro. sau conflictul din ce in ce mai acut dintre generatii), finalul inspira spectatorului o oarecare speranta, o anume incredere in personajele acestei istorii, care nu si-au pierdut, se pare, cu totul umanitatea, intr-o lume in care tot ceea ce conteaza sunt banii, puterea, influenta.
ca un bemol, as mentiona maniera de a filma, utilizata mai degraba in reality tv, reportaje difuzate la stiri despre scandaluri si alte intamplari senzationale, in care camera e indiscreta si se baga in sufletele oamenilor.. pare a fi o decizie de ordin comercial, dat fiind ca publicul in general, si in particular cel romanesc, e atras de genul acesta de entertainment. o camera mai stabila, mai retinuta, mai retrasa, cu cadre mai largi, ar fi dat poate mai multa greutate filmului.

se poate sa ai dreptate, insa, important pentru Calin (nu pentru Catalin), a fost personajul Corneliei si alegerea lui pentru a impresiona spectatorul s-a concretizat in aceste cadre stranse, in care ,chipul Luminitei sa fie surprins in detaliu, percepandu-se astfel, toata tensiunea si toata nervozitatea ei de mama respinsa, esuata ca o balena, chiar pe taramul unde orice femeie n-ar trebui sa dea gres.
intentia regizorului, n-a fost sa ironizeze tarele societatii moderne, a fost una mult mai umana, mult mai personala si foarte, foarte interesanta sub aspectul pur relational, insa, daca, indirect, prin manifestarile personajelor si imprejurarile in care le poarta scenariul, se revarsa destula imoralitate specifica marii parti a societatii romanesti actuale, este o chestie normala si intamplatoare.

pozitia copilului
 

AM avut ocazia, pana acum, sa vad doar traillerul filmului si mi se pare interesant. Din ati insirat mai sus pare un film foarte prost. Totusi, stiu ca a castigat Ursul de Aur si e foarte apreciat si chiar cunoscut in intreaga lume cinematografica. Stiu ca subiectul pare unul fad, insa ca si primul film al lui Mungiu, noua ni s-a parut o magarie, in timp ce lumii occidentale le-a fpst dezvaluita lumea comunista din Romania acelor vremuri, ceea ce nu mi se pare gresit nici la acest film. E fascinant pentru ei sa vada aceste lucruri si, pana la urma, de ce sa nu le alimentam curiozitatea si fascinatia.