"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"
 

Filmul nu mai are nevoie de prezentare. Premiera de gala pe 28, de la ora 18, la Sala Palatului

avem 30 de locuri, deci o punem de un forumeeting!

cine vrea sa vina anunta aici: http://www.cinemagia.ro/forum/showth...89#post1548789

acest subiect l-as vrea EXCLUSIV cu informatii despre film ;)

"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu"
 

"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", in topul criticilor la Festivalul de la Toronto, alaturi de filmele lui Darren Aronofsky si Apichatpong Weerasethakul
de IULIA BLAGA

Cand a luat sfarsit Festivalul de la Toronto, cel mai important festival de film din America, site-ul de specialitate indieWIRE a rugat 33 de critici si bloggeri americani sa dea niste cotatii sub forma de litere tuturor filmelor pe care le-au vazut. In urma centralizarii a rezultat o lista de numai opt filme care aveau cele mai multe "A"-uri. Printre acestea se numara si eseul lui Andrei Ujica, "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu".
Dupa un periplu stralucitor pe la festivaluri internationale si o "trena" de cronici superlaudative in mari publicatii, "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" ajunge pe ecranele romanesti in 29 octombrie, fiind distribuit de firma lui Cristian Mungiu, Voodoo Films care pune la punct o lansare de zile mari, ca pe vremuri...



Abia astept sa vad ce s-a mai putut scoate la iveala despre dictator.
Daca autorii au rezistat atat de multe ore pentru a studia materialele din arhiva, as zice sa nu-i dezamagim si mergem la cinema pentru a vedea un documentar de toata frumusetea, marca Andrei Ujica si Titus Muntean.

@Stefan

Puneti o vorba buna sa vina cu filmul si pe la Ramnicu Valcea ca vreau sa il vad neaparat.

punem, dar sigur nu se mai face caravana. Autobiografia nu e totusi 432...

voi vedeti filmul pe 28 la gala?

misto gindit evenimentu. mi-ar fi placut sa fiu acolo.
pina una-alta, la londra erau discutii sa reprogrameze filmul si sa il prezinte cumsecade acum, cu subtitrare. ca proiectia initiala a fost dureroasa. a plecat aproape toata lumea din cauza ca nu era subtitrarea incarcata pe film (proiectie digitala).

sa speram ca nu va veni sfarsitul lumii pana atunci

da, locul este cat se poate de nimerit

in comunicatul de presa se precizeaza ca ultimul discurs al lui ceausescu a avut parte de 100 de minute de aplauze

sunt curios cat de mult se va aplauda acum la sfarsit. Mai mult, CE va aplauda fiecare...

mai ales pentru cei mai tineri filmul asta e obligatoriu

merita vazut si NUMAI pentru aceasta secventa :D

http://www.youtube.com/watch?v=tBkVSihlT5Q&feature=fvw

e tragic, dement, absurd...

cata dreptate ai, Stefane!

De neimaginat... :|

Segmentul off-topic (+ off-logic & off-good-sense) a fost mutat aici:
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...34#post1548934

ce moaca interzisa a facut Ceashka la auzul dulcelui grai stramosesc :))
Cantareatza probabil facuse Medicina la noi ... sau au dresat-o ca la circ.

si cei 30 de instrumentisti probabil Conservatorul...

Al treilea ochi al lui Ceauşescu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Alex. Leo Şerban

Filmul lui Andrei Ujică Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu încheie trilogia deschisă de Videograme dintr-o revoluţie şi continuată cu Out of the Present. El a închis, totodată, a noua ediţie a TIFF-ului...

Serge Daney spunea că, odată cu apariţia Cinematografului - cu mai bine de un secol în urmă -, orice eveniment istoric există pe peliculă şi poate fi invocat ca un martor (mai întîi tăcut, apoi sonor) al acelor evenimente. Andrei Ujică face un pas mai departe şi spune, în această uluitoare Autobiografie a lui Nicolae Ceauşescu: viaţa oricărui personaj istoric suficient de filmat în timpul vieţii poate fi reconstituită punînd cap la cap imaginile care există cu el. Altfel spus, poţi face un film "de ficţiune" cu persoane reale - un fel de Truman Show în care Truman nu ar fi personajul interpretat de Jim Carrey, ci preşedintele american cu acelaşi nume (Hiroshima, Nagasaki vă spun ceva?). Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu nu este un "documentar", după cum nu este nici "docu-dramă". Ujică nu a filmat nimic, pentru că totul era deja filmat; a montat, pur şi simplu, imaginile de arhivă "cu Ceauşescu" şi i-a reconstituit aventura istorică - o aventură care, fiind vorba despre liderul unei ţări, a antrenat destinul însuşi al acestei ţări.

"Pur şi simplu", e un fel de-a spune: filmul sui generis al lui Ujică este cît se poate de pur, dar nu este nicidecum "simplu". Şi asta nu doar deoarece, pentru a ajunge la economia celor 3 ore de running time, autorul a trebuit să vizioneze mii de ore de material filmat. Ci pentru că, într-un proiect de asemenea anvergură, conceptul e totul, iar conceptul Autobiografiei... amestecă acest "al treilea ochi" (care este imaginea filmată) cu reflecţia asupra lui, asupra Istoriei şi asupra Ficţiunii pe care, orice s-ar spune, Istoria o proiectează în imaginarul colectiv. "Ficţiune", precum comentariul înduioşător al unei comentatoare (oare întîmplător autonumite "Elena"?) de pe site-ul Hotnews, la articolul Iuliei Blaga despre filmul lui Ujică: respectiva "anonimă-pe-nume-Elena" se arăta intrigată că filmul se intitulează "Autobiografie", trimiţînd autorul la... dicţionar! Adică postulînd - fără să vrea, şi tocmai de aceea mai autentic - un fel de "continuare", în plan real, a lui Poliţist, adjectiv. Titlul acestui "sequel": Ceauşescu, substantiv.

Filmul lui Ujică este pasionant pe multiple planuri. O dată pentru că, spuneam, "al treilea ochi" a fost destul de rar investigat cu mijloacele cinematografului, majoritatea covîrşitoare a reflecţiei asupra lui făcîndu-se în şi prin scris (Histoire(s) du cinéma al lui Godard este una dintre excepţiile fericite). În al doilea rînd, nu este vorba despre orice imagine, ci despre imagini strict codificate, aparent neutre şi "impersonale": imaginile oficiale despre un dictator. Ujică a avut însă acces şi la home movies cu Ceauşeştii (în vacanţă în ţară/afară, la munte/la mare, la vînătoare etc.), iar combinarea imaginilor acestora cu cele văzute la televizor constituie mult mai mult decît un "scoop": e ca un fel de legitimare a celui de-"al treilea ochi" în sensul său fundamental şi profund de privire alternativă. Operînd cu (grosso modo) imagini oficiale, Ujică a reuşit paradoxul miraculos de a scoate la lumină (ăsta fiind al treilea motiv pentru care Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu e-atît de pasionant) alternativitatea proprie Cinematografului. Este ca şi cum, călătorind nonstop cu Ceauşeştii şi nevăzut de ei, un Orson Welles ar fi înregistrat aventura lor istorică şi domestică în vederea unui monumental (şi infinitezimal totodată) Citizen Ceauşescu.

Cum "iese" Ceauşescu par lui-même? Neaşteptat de complex! Ascensiunea lui politică fulminantă, de la băiatul necioplit de la ţară, aciuat pe lîngă Gheorghiu-Dej şi făcîndu-şi "ieşirea" la înmormîntarea acestuia, şi pînă la liderul autoritar şi autarhic invitat peste tot, din China şi Coreea de Nord la Casa Albă şi Buckingham Palace, este subîntinsă de stîngăcii private în aceeaşi măsură în care este întărită de abilităţi publice. Ceauşescu se dezvăluie rînd pe rînd ingenios şi ingenuu, inspirat şi expirat, aberant şi tuşant. "Al treilea ochi" îl priveşte necruţător şi înţelegător, ca un fel de jurnal - nu "de actualităţi", ci intim - ce va servi drept martor la "procesul" său (şi care, nu întîmplător, pare filmat cu "camera ascunsă"!).


Ceauşescu pe covorul... normal... roşu - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Irina-Margareta Nistor

Anunţat pe ultima sută de metri ca făcând parte din Selecţia Oficială de la Cannes 2010 (ce-i drept că după, a mai apărut o opţiune in extremis, tot profund politică şi mai - de stânga, pelicula lui Ken Loach: Route Irish), dar fără a fi competiţie, de Andrei Ujică a făcut valuri, încă înainte de vizionarea de pe Croazetă (mai ales că era şi programat la puţin înainte de mini-serialul Carlos, despre teroristul la care a apelat şi "Geniul din Carpaţi"). Internauţii au postat comentarii dezagreabile, fără a-l vedea, doar la ideea că e un mod de a profita de un dictator, ca să câştige autorii notorietate. Mi s-a părut o exagerare, şi am sperat că un cineast care a făcut Videograme dintr-o revoluţie este o garanţie de reuşită. În plus ideea era a lui Velvet Moraru şi montajul şi sound designul îi aparţineau Danei Bunescu. Din păcate realitatea a fost şocantă. Filmul are 3 ore, dar nu voi mai reproşa lungimea excesivă, pentru că a ajuns un loc comun, pentru cronicile interne şi externe la producţiile româneşti, ci voi comenta asupra conţinutului. S-a ales lipsa unui comentariu, lucru de care mulţi s-au grăbit să se extazieze. Ar fi putut să meargă, dacă măcar s-ar fi trecut nişte ani, s-ar fi păstrat o ordine cronologică şi nu un şotron printre perioade (din care lipseşte blestemata lege contra avort şi abia de îţi dai seama de cutremur) sau numele personajelor istorice, de la Mao la Kim Ir Sen - ca să folosească totuşi cuiva această muncă, neîndoios, de Sisif. Se începe cu o scenă de peste un sfert de oră, cu expunerea catafalcului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi lumea care stă la nişte cozi imense, ca să-l vadă. Cine nu ştie, îşi poate imagina că au venit de bună voie, că fostul lider ar fi fost chiar sincer regretat şi că suntem cel puţin bizari, în comportament, dacă aşa reacţionăm faţă de cel sub care s-a murit în închisorile comuniste, distrugându-se elita, care n-a mai putut fi reconstituită, nici până în ziua de azi. Las la o parte prezenţa celei care i-a fost fiică şi s-a crezut actriţă, mulţi luând-o de voie de nevoie în producţiile lor, pe post de frumoasă, plină de temperament... revoluţionar, desigur.

După care îl vedem pe Ceauşescu ţinând un discurs înflăcărat şi făcându-se că duce şi el sicriul. OK. Dar nimic lămuritor despre umbra lui, cel care arată ca Jean Gabin în Clanul Sicilienilor, Ion Gheorghe Maurer, eminenţa cenuşie malefică.

M-am contrazis cu cronicarul de la revista Variety, Jay Weissberg, care venise să-l revadă, după un prim screening la Bucureşti, pe perioada B-EST-ului. După părerea sa, singurul cusur este că trebuie doar să ştii ceva mai multe despre România. Va avea cum să le afle oare cinefilul? Argumentul său a fost că nu se va da în cinematografe. Da, poate, dar se va da la Festivaluri, inclusiv la TIFF şi la televiziuni, unde lumea nu numai că îl va considera un tip pitoresc pe Ceauşescu, dar va întări şi legenda că el nu ştia dezastrul, din ţară (căci urmărim cum i se pregăteşte o vizită Potemkinistă, la o Alimentara, adică se umplu galantarele doar pentru prezenţa sa). J.W. este convins că este o autobiografie, aşa cum însuşi Ceauşescu şi-ar vedea-o. Dar atunci, cu siguranţă că nu ar fi inclus imaginile de... familie, în care ea e în papuci şi joacă împreună, cu "marele conducător" şi cu alţii, un volei din care el este mai mult decât ridicol, că dă doar pe lângă. Sigur că pentru noi e o satisfacţie să-l vedem într-o asemenea postură, pe cel care ne-a îngrădit 25 de ani din viaţă, dar nu e coerent cu ideea. Autorul montajului obţine însă ceea ce dorea: râsul publicului, care este amar, pentru ştie cât de scump s-ar fi plătit un asemenea gest firesc pe atunci. E suficient să ne amintim că după prima vizită în Iran, cu caleaşca (la Şah, care e total ignorată ca şi venirea lui Giscard d'Estaing, la Bucureşti) pentru că spectatorii, la adăpostul întunericului sălii de cinema, chicoteau, îndrăzneala lor avea să scurteze viaţa jurnalelor de actualităţi.

Sigur că Andrei Ujică a avut privilegiul accesului la materiale care nu s-au mai văzut, şi pentru asta, jos pălăria, dar arta constă în felul în care ţeşi povestea şi nu cum te joci cu istoria dureroasă.

(2 din 5 stele)


Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu! - Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu
Iulia Blaga, un interviu cu Andrei Ujică

În Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, partea a treia a unei trilogii despre căderea comunismului, Andrei Ujică spune că a dorit să lase istoria să vorbească singură şi că doar la sfârşitul primelor două săptămâni de montaj şi-a dat seama că maniera în care vroia să reconstruiască biografia lui Ceauşescu, sub forma unei false autobiografii, avea şanse să funcţioneze. Cineastul povesteşte, printre altele, în interviul de mai jos cum se raportează azi la figura lui Ceauşescu, cum vede ascensiunea lui politică, dar şi ce reacţii se aşteaptă ca filmul să aibă în România. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu a avut premiera la Cannes 2010 şi va avea în curând prima proiecţie acasă în cadrul Festivalului Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca.


Iulia Blaga: Care a fost motivaţia pentru o întreprindere atât de grandioasă? Din 1.000 de ore de imagini aţi ales doar trei.
Andrei Ujică: La începutul anilor '90 am făcut două filme despre sfârşitul comunismului - primul despre revoluţia din România, Videograme dintr-o revoluţie, împreună cu Haroun Farocki, şi al doilea, Out of the Present, realizat doi ani mai târziu în Rusia, care îl avea ca erou pe singurul cosmonaut care a privit destrămarea URSS din cosmos. Zece ani mai târziu m-am întrebat dacă nu e momentul să termin această trilogie şi să încerc să chestionez figura ideologică a dictatorului secolului XX pentru a descoperi omul din spatele personajului politic a cărui influenţă asupra generaţiei mele a fost atât de puternică.

Din punct de vedere personal a fost vorba şi despre o terapie, una istorică. Nu prea cred în psihoterapie, dar am fost surprins să constat la sfârşit că a funcţionat. Nu-l mai urăsc pe Ceauşescu. M-am eliberat de el.

I.B.: Ce simţiţi acum pentru el?
A.U.: Sentimentele mele sunt foarte amestecate. A fost în acelaşi timp victimă şi opresor. A fost victima propriilor sale credinţe fundamentaliste în acel monoteism ateistic care a fost utopia marxistă şi, pe de altă parte, a fost un opresor pentru că nu a fost capabil să evite paranoia.

I.B.: Când aţi realizat că aţi terminat cu Ceauşescu? Acum două zile, în timpul montajului sau la finalul lui?
A.U.: Undeva în timpul montajului.

I.B.: În unele imagini Ceauşescu pare lipsit de expresie. Le-aţi folosit intenţionat ca să arătaţi că a fost un om nefericit?
A.U.: La final a devenit un om nefericit; pe de altă parte, a fost un politician profesionist care a reuşit să găsească registrul perfect pentru posibilităţile lui. A fost un politician minimalist cu un vocabular foarte redus şi cu aceleaşi refrene care nu mai sună aşa de rău şi nu mai par atât de simpliste traduse într-o limbă străină, un politician care jumătate din perioada în care a activat a fost foarte eficient şi foarte talentat în politica externă. A fost unul dintre cei mai de succes politicieni externi de la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70. Apoi a început tragedia.

"Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă"

I.B.: Ce aşteptări aveţi de la publicul din România? Credeţi că vă va înţelege abordarea?
A.U.: Sunt şi eu foarte curios. Nu ştiu cum va reacţiona şi nu pot prevedea care va fi reacţia criticilor sau a cinefililor, dar presupun că filmul va avea o receptare foarte diferită în funcţie de generaţie, educaţie, cultură, fixare sau nu în credinţe ideologice. Ar fi bine dacă filmul va provoca un soi de discuţie politică sau de dezbatere împotriva clişeelor în receptarea istoriei. E o provocare pentru că arată că toate realităţile istorice sunt întotdeauna mult mai complexe decât clişeele cu care istoriografia sau conştiinţa publică operează de obicei, din comoditate.

I.B.: Nu sunteţi prea "drăguţ" cu românii, ci arătaţi explicit că puterea lui Ceauşescu a fost clădită pe popor.
A.U.: Da, nu e vorba despre faptul că sunt drăguţ sau nu, ci despre o distanţare faţă de realitate. Nu sunt drăguţ nici cu figurile politice ale lumii, cu regina Angliei, preşedinţii americani, Mao sau Kim Ir Sen. E vorba despre faptul că responsabilitatea morală pentru vina istorică nu e concentrată într-o singură persoană. Cred cu tărie că fiecare dictator este o acumulare a oamenilor din vremea lui. Hitler e, sunt foarte convins, o acumulare a poporului german pentru perioada respectivă, la fel cum Ceauşescu a fost suma românilor din acea perioadă. Nu e un mesaj foarte prietenos pentru conaţionalii mei, dar...

I.B.: Din film se poate desprinde o psihologie a dictatorului. Nu oricine are calităţile necesare pentru a deveni dictator.
A.U.: Da, e nevoie de calităţi speciale pentru a obţine şi păstra puterea. Toţi aceşti dictatori nu sunt deloc proşti, chiar dacă au sau n-au carismă. Ceauşescu nu avea carismă, dar avea un instinct al puterii extrem de puternic. Există în film o scenă tipică - momentul 1968 - anul când Ceauşescu a fost marele star politic al lumii -, şi când la Hrad, la acea conferinţă de presă care pentru mine e fabuloasă (e ca la începuturile Nouvelle Vague-ului, ca în Le petit soldat al lui Godard), jurnaliştii cehoslovaci par ca o delegaţie de pe planeta Sirius, veniţi din altă galaxie.

Ceauşescu nu era încă un dictator, era în momentul în care îşi consolida puterea, dar când Corneliu Mănescu, pe atunci preşedintele Adunării Generale a ONU, e întrebat ceva, Mănescu îi cere lui Ceauşescu voie să răspundă. E o aşa mare diferenţă între ei... Mănescu era un bărbat foarte frumos şi carismatic, ceea ce Ceauşescu nu era, dar gestul lui demonstrează puterea pe care Ceauşescu o avea în interiorul cercului său. Oamenii din jurul lui înţeleseseră că adevăratul şef e acest tip nespectaculos şi necarismatic.

I.B.: De ce aţi ales să nu folosiţi un narator în acest film de trei ore?
A.U.: Pentru că filmul e partea a treia a unei trilogii, deci între cele trei filme nu există numai o legătură tematică ci şi una stilistică. În Videograme dintr-o revoluţie exista un voice-over filosofic, de acolo deja începe chestionarea limitelor posibilităţii de a nara. În Out of the Present exista iarăşi un voice-over dar era unul fals, pentru că un cosmonaut citeşte fragmente dintr-un jurnal pe care nu l-a scris - eu l-am scris.

În acest al treilea film am vrut să fac al treilea pas şi să încerc să demonstrez că acest soi de gen sau sub-gen de cinema istoric e posibil pentru a da voie istoriei să vorbească singură. Cred că doar în primele două săptămâni de la începutul montajului am avut dubii legate de funcţionarea acestei perspective, dar când mi-am dat seama că funcţionează, restul montajului n-a mai fost decât bucurie creativă. Poate că dacă acest lucru n-ar fi fost posibil, n-aş mai fi făcut filmul.

I.B.: De ce aţi făcut un film de trei ore şi nu unul mai scurt sau chiar unul mai lung cum e Carlos de Olivier Assayas, care are cinci ore şi jumătate?
A.U.: A fost de asemenea o decizie dificilă pe care am luat-o la începutul montajului. După ce am înţeles că acest mecanism poate funcţiona, următorul pas a fost să decid lungimea filmului. Nu sunt un amator al filmelor lungi şi întotdeauna spun că orice poveste poate fi spusă în 90 de minute, dar în acest caz n-ar fi fost posibil să acopăr întreaga perioadă, doar dacă aş fi ales doar anumite fragmente.

Al doilea aspect a fost faptul că acesta e un film despre durată în care construiesc scene care n-au existat ca atare şi în care imaginile au durata lor asupra cărora nu puteam interveni. Dar cel mai important a fost să aleg între posibilitatea de a face un film care să ţină între şase şi opt ore, şi în care să pot introduce şi alte idei - economia sau legăturile cu lumea a treia sau cu Palestina -, dar totuşi nu vroiam să fac un serial TV, sau să mă păstrez într-un format de trei ore.

Am luat o mica pauză şi m-am dus la ţară o săptămână, timp în care am rememorat în minte toate momentele pe care vroiam să le am în film. Mi-am dat seama că poate fi posibil să spun totul în trei ore. Împreună cu monteuza Dana Bunescu am făcut tot posibilul ca filmul să nu iasă mai lung de trei ore.

"Cred că Ceauşescu ar privi acest film cu condescendenţă"

I.B.: Care e scena dumneavoastră preferată?
A.U.: Se schimbă de la o zi la alta. De obicei, momentele mele preferate în filme sunt cele cu muzică. Nu sunt un maniac care să se uite şi răs-uite la filmele sale, îl admir foarte mult pe Woody Allen care, o dată ce termină un film, nu se mai uită niciodată la el, dar când mă nimeresc la o proiecţie cu Out of the Present, intru în sală numai pentru muzică.

La Autobiografia... îmi plac toate momentele cu muzică şi marile spectacole muzical-coregrafice din China şi Coreea, dar am şi scene preferate tăcute. De pildă, vânătoarea la care Ceauşescu arată ca un aristocrat, având alături câinele primit de la regina Angliei, şi care se plimbă pe munţi ca în Ghepardul lui Visconti. Se uită la soare, neînţelegând nimic din lumea asta (sau cine ştie?).

I.B.: Credeţi că lui Ceauşescu i-ar fi plăcut filmul?
A.U.: Azi? Da, de ce nu? Dacă, printr-un miracol biologic şi politic, Ceauşescu ar fi viu, cred că ar privi acest film cu condescendenţă.

Sursa: Liternet

Multämiri, Duläpache!
Foarte utilä contributie. Toate cele trei articole îmi plac - inclusiv cel al dusmanului meu juruit (check this for objectivity), si al bunei mele prietene (abia astept sä mi se conteste si aceastä prietenie, sau dimpotrivä, sä fie tratatä cu fätarnicä tolerantä în cheie negativä, de cätre cei ce se cred îndrituiti sä-si dea cu pre'pusu' asupra relatiilor personale despre care nimic nu stiu).
Abia astept sä väd filmul, ca sä mä pot pronunta asupra fondului materialelor.
Si nu numai atât. Abia astept sä-l väd si din motive neconjuncturale.

pai, dupa ce am citit admirabila cronica marca ALS, cred ca orice tentativa de a analiza documentarul nu s-ar mai ridica la acelasi nivel.poate Pit sa egaleze reusita, dar de data asta cred ca nu...
dulape, ai facut bine. ALS merita locul I, indiscutabil. isi merita pe deplin faima de cel mai pertinent critic roman.

E uite cä numai de-al dracu' o sä mä-niept s-o egalarisesc!
Ba chiar, as putea spune cä si pentru ca s-o depäsarisesc!

vom vedea...
sincer, de data asta, ALS s-a intrecut pe sine.
si nu stiu...am auzit vorbindu-se pe la colturi ca nu s-ar mai ocupa cu asa ceva.
uite, cronica asta ne-a spulberat indoiala. ar fi fost pacat sa nu mai avem ocazia de a savura analizele alesiste. intotdeauna mi s-au parut cele mai obiective. nici exaltate nici rauvoitoare.
ALS e diplomat.

foarte informativ, dar nu mi-am dat seama unde-s noul gen cinematografic de care se vorbea in prezentare si "respiratia epica similara celei pe care o cunoastem din filmele de fictiune".

constructia de noi scene din material deja existent apare in momente nesemnificative: oameni pe strada, veniri-plecari de masini, vizite la magazine, plimbari.

am apreciat ca a fost lasat la o parte ultimul moment din viata ceausestilor. nu am apreciat ca perioada anilor '80 a fost acoperita pe repede inainte, fara cultul personalitatii, fara stadioane etc.

mi-a placut.
mi s-a parut foarte inchegat ca structura si cronologie a evenimentelor.
celor care n-au trait vremurile acelea atat cat sa constientizeze calvarul lor, poate nu pot aprecia exact impactul pe care-l pot avea imaginile inedite care apar in documentar, asupra celorlati, "batranilor".
poate chiar si tie, Stefan.
oricum, chiar daca suntem satui ca inca dupa 21 de ani sa vedem imagini cu Ceausestii, acest film este ceva deosebit.si meritul cred ca este in primul rand al celui care a studiat arhiva.
felicitari!

normal ca e inchegat din moment ce urmeaza firul cronologic al evenimentelor

sa nu crezi ca nu m-a impresionat filmul, ce-am discutat mai sus priveste promovarea filmului si anumite laude aduse lui

cum spuneam, este extrem de informativ

daca vrei o analogie, filmul imi sugereaza un album cu tablouri despre viata aristocratiei ruse din secolul 19, iar "respiraţie epică" ma face sa ma gandesc la Razboi si Pace. Cam asta e diferenta ;)

eu n-as compara aristocratia rusa cu familia Ceausescu.
dar, daca zici ca-i vorba doar de o comparatie de imagini, fie cum zici tu..

Acest mesaj reprezintä o antepronuntare - o opinie bazatä pe supozitii, färä ca autorul lui sä fi väzut filmul (lucru cu atât mai relevant în raport cu fragmentul pe care l-am evidentiat cu rosu).
Pitbull

Un delir cretinoid:

dupa cum am mai spus, tot primesc in spam informari de la hbo.
de data asta, am primit un spam complet idiot, numit "Autobiografia lui Ceausescu - o ctitorie mareata", care cuprinde "În loc de cronică, mai jos iată discuția la prima mână, pe messenger, între Anca Grădinariu și Laura Popescu"
citindu-l. va veti da seama de ce are succes in randul tampitilor acest pseudofilm al unui pseudocineast, andrei ujica.
am ingrosat eu partile in care mi s-a parut ca stupizenia atingea cote maxime.

linkul e asta: http://www.hboclub.ro/blog/?p=1335

anca: pacat ca n-ai venit cu noi a fost geniala discutia post film cu amicii lui costi
laura: da acuma ca imi zici pacat
ce pareri au fost?
anca: bune si multe da mi s-au parut extraordinare toate raminficatiile
laura: filmul asta e prea importantmi-a ramas in minte mai tare decit orice film pe care l-am vazut recent
anca: da, clar
laura: stii ca mi-a zis aseara raluca –
ca maica-sa trebuia sa mearga
la revelioanele alea organizate de
ceausescu si nu aveau voie sa se atinga de o felie de salam
apropo de faptul ca evident ca stia
ceausescu ca poporul n-are neam sa manince
anca: pai stia… asta am si vorbit dupa
laura: iti dai seama cit de sinistru era?mintea mea colapseaza cind ma gindesc
anca: da, cauta doar confirmari pentru punctele lui de vedere
a zis-o si brucan si altii din apropiere
laura: se filma pe el cu salamurile
anca: dar de ce nu puteau lua macar o feliuta
ce facea cu salamul?
laura: pur si simplu nu aveau voie sa atinga nimic
se filmau cu saptamini inainte revelioanele
si ii obligau sa se duca sa faca figuratie
anca: a, da
laura: in filmele lui ceausescu
am citit un pic din interviul iuliei blaga
cu ujica care se numea “nu il mai urasc pe ceausescu”
dar mie mi se pare invers
tocmai acum mi se pare mai acut ca niciodata dupa filmul asta
cit de monstruos a fost
anca: exact
laura: si cit de corupt a fost sistemul asta ireal, am trait ca intr-o dimensiune paralela
anca: trebuie sa n-ai ochi sa vezi
laura: filmul asta nu e o impacare
dimpotriva
anca: nici vorba
laura: impresia e atit de taioasa
anca: mi se pare aberant ca unii nu vad asta
ce e de iubit la el?
laura: e uimitor cit de cumplit de realista imagine poti sa iti faci din filmele lui de propaganda
anca: da, tocmai asta-i geniul
laura: e greu de pus in cuvinte geniul filmului
e o fictiune totalafictiunea lui ceausescu
anca: foarte bine zis
laura: azi noapte am avut un fel de cosmar
efectele la filmul asta vin pe rind
anca: da

cine o fi ala care i-a pus intrebari la proces
anca: un procuror
care s-a sinucis mai tirziu
chipurile
laura: da..
anca: a fost un final bun pentru el
pe bune
trebuia torturat mai intii
laura: da, a fost usor
anca: cred ca puscaria l-ar fi darimat mai mult
laura: trebuia linsat tot aparatul de partid
anca: da.. asa cum au facut cu nazistii
din lagar
i-au spinzurat pe loc
laura: persecutati toti activistii
anca: fara proces si chestii, era razboi
laura: da
acum aia care mai traiesc sint bine mersi linistiti
in filmul asta vezi gradul de coruptie
explica foarte bine situatia de acum
anca: aia care mai traiesc..
da, comitete comisii
laura: ca s-a mers din aproape in aproape
sistemul a ramas in esenta
doar ceausescu s-a dus
anca: da lasa ca si ala coporatist cum e
laura: apropo de asta, ce horror a fost nixon
anca: da
laura: cum a venit el in vacanta intr-o tara comunista si cit de exotic i s-o fi parut
anca: un bou
laura: si carter la fel
in toata perioada asta
nici picior de jurnalist american prin romania, sint peste tot in toate conflictele etc., dar la noi nimic
anca: pai nu-i interesa
laura: deloc
vorba ta, filmul asta te duce la o multime de ramificatii
practic pe ei nu ii interesa
si uite asa avem numai filmele de propaganda
anca: da.. good point
a filmat cineva la canal?
laura: exact
la canal, la Gherla
FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT="
laura: elena ceausescu – ce incintata era ea cind se dadeau cu trenuletul pe la hollywood -
anca: da, scrofelnita
laura: da, ce viata
anca: epocal filmul
cum se zicea pe vremuri
realizarile epocale
laura: haha, da
pe mine ma uimeste in continuare naturaletea
cu care oamenii astia doi au facut ce au facut
ce se mai bucurau de viata
laura: discursul ala a fost epocal
cind dansa el ca o marioneta
si amesteca cuvinte ca la loto
anca: delirium tremens
laura: cuvinte: abnegatie, culmi, comunism..
anca: taica-su era alcoolic si fanatic religios
laura: ..ctitorii
anca: ma intreb daca si el era alcoolic
laura: daca era bolnav de ficat probabil ca da
ireal si discursul lui de la consiliul european
“sint democratii si democratii”
dar aia din romania e cea mai tare
anca: da.. sint prea multe.. si cum o stringea la piept pe nefericita de zoe
laura: zoe era nefericita si atunci
cel putin asa pare
anca: si ala de la praga cu manescu.. care cred ca era complet beat
laura: hahaha
anca: asta e un film la care elevii ar trebui luati cu clasa
ca pe vremuri
laura: da, asa e
anca: e o lectie de istorie, un par in ochiul nostru al tuturor si lasa ca si pentru lumea corporatista, le prinde bine lectia
laura: e cea mai coerenta lectie de istorie imaginabila
in conditiile in care nu poate fi
acuzat de vreo opinie personala
anca: o viziune, da..
regizorala
opinie e, doar ca nu te trage de mineca
laura: da, a selectat ce a vrut din 1000 de ore de material
atitea am inteles ca au fost
anca: trebuie sa observi tu detalile sa le absorbi
laura: da, trebuie vazut de mai multe ori
opinie e
insa servita unor oameni care au vazut cintarea romaniei
se poate completa imaginea din memorie
anca: si nu numai.. tinerii pot face diferenta dintre iadul de atunci, care transpare printre imaginile oficiale
si ce e acum.. democratia asta cretina, imperfecta.. dar incomparabila
sint sigura ca vor fi si multi tineri sedusi de ceausescu cum am fost eu pe vremuri sedusa de gordon gekko din wall street
raul, de fapt, raul puternic
laura: haha
anca: e foarte fascinant
laura: ma intreb cum vad tinerii filmul asta
percep oare in profunzime cit de nasol a fost?
anca: raul puternic care isi face siesi o dolce vita pe suferinta
altora
da, am auzit niste discutii
laura: raul puternic
puterea suprema care corupe suprem = ceausescu, numai ca ceausescu era asa de la inceput
anca: da.. el a fost de la inceput un fuckhead care a degenerat intr-o marioneta epileptica in discursurile ultime

Au incercat si fetele sa faca ceva gen conversatiile dintre ALS si Gorzo (parca Gorzo era nu?) numai ca discutia lor nu mi s`a parut deloc interesanta si nici nu prea au vorbit mult despre film.

@Pitbull Stim ca ai zis ca muti toate off`topicurile care nu au legatura cu filmul (de pe orice topic),dar de fapt tu ai ceva cu keepwalking.Lasa omul sa aiba propriile lui pareri,nu mai incerca sa ii bagi cu forta anumite chestii care nu le agreeaza.Sunt convins ca nici tie nu ti`ar conveni asta.

@emi,
EXCELENT!am vazut,tu si CTP-ul erati "incremeniti"...
p.s.si eu as fi stat 20 de ore...dar intr-un fotoliu confortabil.
si nu cred ca Ceausescu a facut ceva bun pentru tara. doar nostalgicii cred asta.
si ar fi foarte trist ca cei tineri sa creada acest lucru si sa-i reinvie imaginea.
fara discutie, Nea Nicu a fost un dictator, un TIRAN.
perioada 1980-1989, a fost cea mai cumplita din toate punctele de vedere si ne bantuie vietile si acum.

Autobiografia lui Nicolae Ceausescu - o cronica a unui tanar nascut in '89

In urma cu ceva ani, am avut placerea (macabra) de a vedea pentru prima data imaginile cu impuscarea ceausestilor, care dupa povestirile bunicilor si parintilor mei, mi se parea cel mai firesc act de razbunare posibila. Imi placea sa vad ca au fost impuscati, ca au fost pedepsiti, pentru lucrurile grele pe care le-au trait rudele mele... placerea macabra de acum cativa ani a disparut aseara, dupa vizionare.

Cu toate ca am 21 de ani, nu sunt deloc strain de ceea ce a insemnat Ceausescu pentru majoritatea oamenilor contemporani lui. Aseara am avut placerea de a sta alaturi de domnul profesor C.T. Popescu (in stanga) si Pitbull (in dreapta, la un scaun diferenta). Inainte sa inceapa filmul vorbeam cu CTP despre cat de ignorante sunt generatiile post-decembriste. Acum cateva luni, cu cateva zile inainte sa se termine anul scolar, eram intr-un autobuz unde 2-3 pustoaice de vreo 12 sau 15 sau 18 ani (in ziua de azi parca nu se mai vede vreo diferenta) vorbeau de examenul de la istorie, plangandu-se de faptul ca au 1 (una) pagina de invatat despe regimul Ceausescu, citez: "fata, da' ce trebuie sa stim noi atatea despre Ceausescu, a fost impuscat si atat, ma doare si mana la cat am scris". Ca dovada, din cele 4000 de persoane prezente aseara la Sala Palatului, nu am vazut nicio persoana nascuta inainte de '89 (hai '90-'91), intrarea fiind gratuita pentru studenti si elevi.
Cu toate ca inainte de proiectie, cand Mungiu a anuntat ca filmul dureaza 3 ore, cateva domnisoare/doamne din spatele nostru au spus "aoleu, sper sa dureze mai putin ca nu rezist atat", am fost placut surprins sa nu vad nicio persoana parasind sala inainte de generic (apropo de generic, de ce-o fi fost trecuta Elena inainte de Nicolae?).

Daca cineva l-ar cunoaste pe Ceausescu pentru prima data prin conceptia (mi se pare mult spus "scenariu si regia - Andrei Ujica", cuvantul 'conceptie' e mai corect) regizorala a Autobiografiei, nu prea ar avea niciun motiv sa-l urasca, din contra, i s-ar parea un conducator foarte carismatic, un fel de Basescu, dar care chiar a si facut ceva pentru tara asta.

Prefer sa inchei mesajul aici, ca daca intru prea mult in subiectul imaginilor de arhiva din film, va voi strica experienta.
Pentru mine, filmul acesta a insemnat mai mult decat toate filmele istorice ale lui Nicolaescu, iar daca ar fi fost sa aibe 20 de ore, stateam sa ma uit fara intrerupere.

Ordine alfabetica?!? <:-P
poza cu ceausescu in pas de deux cu chinezu ala mi-a placut, e meserie.
filmul poate foarte bine sa se adreseze noilor generatii.
mi-a placut si ala cu nu-l mai urasc pe... dupa ce l-a impuscat cre si eu ca i-a trecut...

Sa indraznesc si eu maine sa cobor o cronica (favorabila) ?
Hai sa... Da.
Da' daca voi fi injurat (cum am fost acu' ceva vreme), nu voi mai posta aici, iar pierderea va fi cu siguranta a mea, ca-mi place pe acilea.:)

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - Măiestria alegerii şi a combinării
Mai mult decât necesar, mai mult decât imperativ

În iarna anilor 1975-76, la cineclubul Ecran Util, dând pentru prima oară ochi cu o masă de montaj pe 16 mm. şi un coş cu ştraifuri de peliculă, unde Dana Ligia Ilin monta un filmuleţ, mi-am exprimat jinduirea de a avea vreodată la dispoziţie o masă şi un munte cât mai mare de cadre de tot felul, adunate absolut aleator din cât mai mult surse, ca să mă joc cu ele cum îmi trăsnea prin minte - la care Dana a remarcat că mulţi monteuri visează la aşa ceva... Intuitiv, redescoperisem spontan conceptul filmului de montaj în forma sa absolută, abstractă, pură - tip artă pentru artă.
S-au făcut auzite în ultimele zile unele voci care se întreabă ce sens a avut ca Andrei Ujică să adune pur şi simplu imagini cu Nicolae Ceauşescu, fără nici un fel de accesorii din arsenalul filmului documentar: cadre de completare filmate anume, interviuri, comentariu din off, supratitluri, etc... Pentru oricine are cât de cât habar de estetica filmului de non-ficţiune, e evident că această opţiune se apropie la maximum de paradigma acelei concepţii de montaj purissim exemplificat în paragraful de mai sus. Desigur, eseul lui Ujică nu este un simplu exerciţiu de asociere abstractă, ci un film cu o temă majoră, densă şi complexă - dar tocmai pe această formulă combinatorie se bazează meritele sale aproape unice... şi, în ultimă instanţă, enorma sa forţă expresivă. Pentru cineva care nu a văzut filmul, poate părea cam surprinzător, dar adevărul e că lasă în urmă o impresie profundă şi durabilă - efectiv, te "bântuie", chiar şi după ore şi zile întregi de la încheierea genericului final.
Se ştie deja că Andrei Ujică a urmărit o formulă de documentar-eseu cu totul aparte: în majoritatea lor covârşitoare, imagini oficiale, aprobate (o singură excepţie netă: incidentul Pârvulescu - plus unele cadre sau frânturi de sunet semi-parazitare, surprinse în timpul pregătirii diverselor filmări oficiale: vizitele înscenate în alimentare etc. şi, evident, cenzurate în epocă), astfel încât din ele să se poată desprinde o imagine a lui Ceauşescu cât mai apropiată de cea pe care şi-o dorea el însuşi - de unde şi conceptul de cvasi-"autobiografie" enunţat în titlu. (Din acelaşi motiv, şi-a refuzat şi orice fel de intervenţii auctoriale.) Şi, pornind de la acest deziderat îndrăzneţ, s-a conturat halucinantul monument al personalităţii "dementului" (cum îl numea cotidian tatăl meu) aşezat în cele trei ore ale proiecţiei.
În "New York Review of Books", Jim Hoberman comentează filmul într-un articol intitulat "Tiranul cu aparatul de filmat" - parafrazând celebrul "Omul cu aparatul de filmat", al lui Dziga Vertov, creatorul kino-glaz-ului, ca simbol şi fundament al realismului absolut. Sintagma propusă de Hoberman are un dublu sens: pe de o parte, straniul narcisism egolatru al lui Ceauşescu îl făcea pe dictator să-şi adore propriile imagini în mişcare (de unde şi acea patologică deformare a televiziunii publice din ultimii ani ai domniei sale, la care se adaugă numeroasele filmuleţe "de familie" comandate unei echipe speciale de la Sahia, în frunte cu Pantelie Ţuţuleasa - spre deosebire de toţi ceilalţi dictatori ai lumii moderne şi contemporane, de la care au rămas incomparabil mai puţine imagini filmate); pe de altă parte, conceptul de "cine-ochi" al lui Dziga Vertov respingea în totalitate orice formă de manifestare a cineastului (inclusiv cele mai elementare reguli de compoziţie a cadrului. În cele din urmă, însă, tocmai acest fanatism avea să ducă, printr-un efect de distilare, la extragerea esenţei filmului (documentar şi nu numai) - fiind nevoit să se recunoască învins în faţa ultimei bariere: aceea a selecţiei. Nimeni nu poate filma non-stop (fie şi numai din cauza cantităţii limitate de peliculă), nimeni nu poate filma în toate direcţiile simultan - nimeni nu poate scăpa de imperativul unei minime alegeri a ceea ce filmează şi ce nu. Pornind de aici, avea să se contureze de-a lungul deceniilor teoria şi practica filmului de non-ficţiune.
La asta se reduce, în ultimă instanţă, şi actul de creaţie al lui Andrei Ujică: la a alege din tonele de peliculă şi bandă magnetică (a vizionat materiale totalizând cam o mie de ore - mă întreb câte luni, dacă nu chiar ani, ar însuma toate cele existente) acele imagini care să exprime cel mai puternic şi esenţializat profilul reflexiv al lui Ceauşescu pe care el, ca artist al imaginii, încerca să-l surprindă. ...La care se adaugă, desigur, modalitatea de a le asambla, prin efortul de montaj săvârşit cu ajutorul Danei Bunescu - adică, tocmai trăsătura definitorie a unui asemenea film.
Selecţie şi combinaţie - lor le datorăm impactul năucitor al celor trei ore de proiecţie. În majoritate, cadrele alese sunt, pe cât de cunoscute, pe-atât de reprezentative atât pentru individul Ceauşescu, cât şi pentru fenomenul în care s-a autoconvertit. Ujică a decis să înceapă cu moartea lui Dej şi înscăunarea urmaşului său, pentru a-i urmări apoi evoluţia la putere aproape cronologic (cu unele mici devieri dictate de imperative tematice). Nu încape nici o îndoială că fiecare cadru în sine e excelent ales - atât cele notorii (n-am uitat niciodată celebrul moment când cei doi coboară din tren, la Londra, iar ea dă mâna cu Regina uitându-se la Prinţ, şi pe urmă dă mâna cu Prinţul uitându-se la Regină... sau, mângâierea de "tătuc" a lui Brejnev pe obraz... sau zgâlţâiala administrată de Kim Il-sung, în finalul discursurilor, când l-a luat de mână în semn de "solidaritate" şi s-a apucat să i-o balanseze atât de abitir, încât bietul prichindel era gata-gata să se dezghioace din toate încheieturile... şi câte, şi mai câte...), precum şi cele mai mult sau mai puţin inedite: stângăciile de la volei - plus poziţia şi mişcările inefabil de dizgraţioase ale Elenei, în rochie, lângă fileu - bălăcelile ei în apa mică de la marginea mării, sau câteva monologuri de o incoerenţă isterică delirantă... Designul sonor al Danei Bunescu, precum şi ritmul imprimat de foarfeca ei acestei succesiuni de imagini adesea incredibile, le fac pe toate să fuzioneze într-un torent agresiv-afectiv imposibil de imaginat înainte de a vedea filmul - ajungând să depăşească astfel cu mult valenţele sale informative de nivel imediat (oricum incontestabile, dar secundare pe lângă acest autentic imn al megalomaniei patologice).
Sinceritatea mă obligă să-mi exprim şi unele nemulţumiri cu privire la structura de ansamblu a filmului. Lipseşte complet momentul Mangalia, 3 august 1983 - acea ieşire incontinentă care avea să dea semnalul celor şase ani de beznă culturală din finalul comunismului românesc. S-ar putea argumenta că, oricât am ţine noi, cineaştii, în mod firesc, la ceea ce ne priveşte în mod direct, totuşi episodul respectiv şi implicaţiile lui ar fi avut o importanţă secundară în economia întregului film. Pot accepta şi respecta un asemenea punct de vedere - dar consider că, fie şi strict pentru portretul lui Ceauşescu, dezlănţuirea de la Mangalia rămâne extrem de reprezentativă.
De asemenea, Ujică glosează foarte rapid peste ultimul său deceniu de domnie - care a constituit, în fond, apogeul nebuniei, chintesenţa a tot ceea ce a ajuns în ultimă instanţă să însemne Ceauşescu: acel apocaliptic cult al personalităţii care-şi pierduse orice fărâmă de normalitate, fie şi conjuncturală. Dacă nu mă-nşel, imaginile din această categorie se încheie cu o secvenţă de la mega-spectacolul omagial al Cîntării României pe Stadionul 23 August, în vara lui 1978 - când credeam cu toţii că văzuserăm tot ce poate fi mai rău în materie de adulaţie deşănţată, şi nici prin minte nu ne trecea ce ne rezervau următorii unsprezece ani... Apreciez că, tocmai din perspectiva dorită de Andrei Ujică, toate acele coruri, recitări şi ţopăieli care inundau cele două ore de televizor, în bezna imediat anterioară anului 1989, aduceau o contribuţie decisivă la întregirea autoportretului ceauşist.
Şi ar mai fi, cu siguranţă, şi alte decizii discutabile la nivel de detaliu - dar în acelaşi timp filmul transpiră atât de puternic personalitatea artistului care l-a creat, încât n-ar avea nici un rost să le luăm la bani mărunţi altfel decât printr-o discuţie detaliată cu acesta (interviu, consultare sau conversaţie personală). Fiindcă, dincolo de toate aceste amănunte, efectul "Autobiografiei..." rămâne năucitor...
...La un nivel de necesitate socială, moral, umană majoră.
Despre filmul său "Război pe calea undelor", Alecu Solomon susţinea că e "necesar" - afirmaţie căreia i-am opus atributul de "imperativ". Acum regret - am folosit un superlativ care mă lasă în pană cu privire la "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", aşa că voi folosi formula convenţională (dar pe deplin justificată, în fond) de "mai mult decât imperativ". Filmul lui Andrei Ujică ar trebui să fie văzut, în primul rând, de fiecare român care a trăit acele vremuri, apoi de cei din generaţia imediat următoare - şi, în sfârşit, de toţi străinii care încă n-au dat colţu' dintre cei ce-au contribuit, direct sau indirect, la Flagelul Ceauşescu.
Fiecare tiran e aparte, în felul său. Nicolae Ceauşescu (ca parte din cuplul consacrat de Petre Popescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, ca "odiosul dictator şi sinistra sa soţie" - sau, mai pe scurt, Ody & Siny), a fost atât tipic, la modul generic, cât şi de o specificitate unică. Construcţia cinematografică a lui Andrei Ujică depăşeşte portretul arhetipal al despotului din toate timpurile, reuşind să penetreze şi să scoată la lumină inefabilul ceauşismului ca insanitate clinică şi ca, lucru incomparabil mai important, calamitate de masă - cu adaosul de iresponsabilitate diplomatică manifestată de atâţia politicieni "pragmatici" ai lumii. Experienţa vizionării acestui film se distinge prin valenţe catharctice multiple, de la declanşarea unor obligatorii procese de conştiinţă, până la exorcizarea sumedeniei de traume lăsate în sufletele milioanelor de victime. Nu e nevoie să mai amintesc că totalitarismul ceauşist a avut un cuantum redus de violenţă, în mare parte suplinită prin procedee de terorizare şi subjugare mult mai subtile. În cazul unui Lenin sau al unui Stalin, e de ajuns să menţionezi genocidul Gulagului, şi ai rezolvat (păcat că n-au rămas imagini filmate; noroc cu Soljeniţîn). Problema Pol Pot se soluţionează cu osuarele. Bokassa înseamnă liceeni protestatari masacraţi cu tunurile, Idi Amin e sinonim cu tortura, iar Hitler, cu lagărele de concentrare. A vorbi despre Ceauşescu în termenii frigului din apartamente, ai întreruperilor de curent, ai foametei, ai cenzurii, ai cultului personalităţii, ba chiar şi ai Securităţii (care adoptase o linie mult mai orientată spre manipularea şi hărţuirea psihologică, spre deosebire de practicile bestiale ale regimurilor Dej şi Groza), presupune eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile, accesibile numai unui număr infim dintre cei implicaţi. Nu degeaba, vreme de douăzeci şi unu de ani, necunoscuta ecuaţiei Ceauşescu a rămas la un nivel de deducţie extrem de vagă: era necesară o formulă de abordare atipică, de un impact psihologic acut, profund şi puternic. Acesta este golul pe care-l umple, în sfârşit, filmul lui Andrei Ujică.
Vedeţi-l şi porniţi înapoi spre umanitate.
Sau vedeţi-l şi începeţi să înţelegeţi lumea din care vă trageţi.
Sau nu. Şi rămâneţi prizonierii actualului limbo cerebral de care nici măcar nu sunteţi conştienţi. În fond, ce nu ştim, nu ne poate face nici un rău - nu-i aşa...?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29-30 octombrie, 2010
Bucureşti, România

keep, exista un interes istoric pentru perioada Ceausescu, si eu gasesc ca un documentar axat pe politica dusa de Ceausescu, in special politica externa ar fi interesant. Dar am inteles ca nu asta arata documentarul despre care se vorbeste aici, poate mi se va limpezi si mie subiectul abordat in film cit de curind. Cred ca ii spune "autobiografie" pentru ca e vorba de filmarile pe care Ceausescu le-a considerat personale, e vorba de filmarile din arhiva proprie, nu?

Pit, am citit cronica ta si nu inteleg 2 lucruri:

1. Exista comentarii la imagini sau se considera ca imaginile sint self-explanatory?

2. Citatul asta: "A vorbi despre Ceauşescu în termenii frigului din apartamente, ai întreruperilor de curent, ai foametei, ai cenzurii, ai cultului personalităţii, ba chiar şi ai Securităţii ..., presupune eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile, accesibile numai unui număr infim dintre cei implicaţi. Nu degeaba, vreme de douăzeci şi unu de ani, necunoscuta ecuaţiei Ceauşescu a rămas la un nivel de deducţie extrem de vagă: era necesară o formulă de abordare atipică, de un impact psihologic acut, profund şi puternic. Acesta este golul pe care-l umple, în sfârşit, filmul lui Andrei Ujică." este total de neinteles pentru mine.

Adica exista doar un nr limitat de oameni care pot analiza si interpreta ca Ceausescu a insemnat: frigul din apartamente, intreruperea de curent, foamete, cenzura, cult al personalităţii, securitate? S-avem pardon.

1) Nu, nu existä nici un fel de comentarii, interviuri, declaratii, inserturi sau supratitluri. Imaginile sunt 100% self-explanatory.

2) Cu riscul de a te surprinde, da - si, dacä stai sä te gândesti, îmi vei da dreptate: nebunia, si mai ales cea tiranicä, e neinteligibilä pentru profani; o pot întelege doar psihologii, psihiatrii, sau alti câtiva oameni de culturä care au informatiile necesare din alte surse (sociologi, politologi, istorici, literati sau artisti de alte specii, cu aplecare spre asemenea subiecte). Iar lucrurile se complicä si mai mult când e vorba nu doar de un dictator megaloman, ci de tot fenomenul uman care-l înconjoarä.
Sub acest aspect, märturisesc cä filmul ästa mi-a furnizat o întelegere profundä, la care nu mä asteptam. E greu de exprimat în cuvinte (nu degeaba am folosit de douä ori, în analizä, cuvântul "inefabil"). Pur si simplu, acum cunosc mult mai bine, într-un mod cu totul nou, în adâncime, substanta umanä a acelor ani: cine si ce era nebunul care ne subjugase, si cine si ce eram noi...

Pit, poate vor face si altii comentarii legat de a doua intrebare pe care ti-am pus-o. Tot nu sint de acord cu explicatia pe care mi-o dai. Si cred ca exista 2 delimitari clare ale intrebarii. Vorbim de oamenii care nu au trait in perioada Ceausesc si nu inteleg? Sau vorbim de oamenii care au trait sub Ceausescu si zici ca erau profani?

Oricum, cu intrebarile astea sint destul de off-topic si desi in general nu sint interesata de politica, as putea continua discutia cu tine, dar probabil ca ar fi potirivit s-o facem in alta parte.

Da, că aveai nevoie de trei perechi de c... ca să înţelegi ce ţi se întâmplă! Probabil, numai crtiticii de film erau "numărul infim dintre cei implicaţi", care puteau face acele "eforturi intelectuale de analiză, înţelegere şi conştientizare complexe şi subtile". =)) Asta ar fi valabil şi pentru vremurile de azi? Foarte puţini (tot ăia, aleşii, cu trei perechi de c...) înţeleg realitatea pe care o trăiesc? :D

N-am văzut încă filmul. Ca şi Keep, nu am avut încă ocazia. Totuşi, sunt convins că am văzut mare parte din fragmente, la vremea lor. Au fost filmate pentru a imortaliza nişte momente, nişte evenimente. Adunate, capătă un înţeles nou - "Ceauşescu". E bine că cineva (fie şi Ujică) le-a adunat, pentru că, altfel, nu ar mai fi accesibile publicului larg. Dar, atât!
Cronica lui Pitbull (ca orice cronică pe tema unui asemenea film) este inutilă. Se putea rezuma la o frază. În afara intenţiei autorului de a alege anumite fragmente, de a le pune într-o anumită succesiune, nu e nimic de analizat, nimic de spus. Restul e frecţie. Se poate scrie un eseu interesant despre Ceauşescu, despre vremurile acelea, dar nu despre "film".
Cred că şi postările de pe forum vizează mai mult "epoca Ceauşescu", nu filmul. Iar discuţia dintre cele două june postată de Keep, e un simplu dialog între două gâsculiţe. Nu are relevanţă ce semnează ele prin alte părţi, că atunci se screm să pară deştepte. "Mama nu avea voie să se atingă de salam"... Normal, nu mănânci recuzita dacă mai trebuie şi la alte filmări. :))

c.,
ai fost membru de partid?

"Judecata cronologiei"

"Autobiografia lui Nicolae Ceausescu" nu este un film-documentar - genul in sine constand in inregistrarea de catre regizor a unei realitati la care este martor.Nu este narat sau insotit de vreo voce din "off" subiectiva ori obiectiva, tocmai prin faptul ca filmul-documentar, de obicei, juxtapune aceste doua caracteristici ordinare si esentiale genului, exceptand poate documentarul de scurt-metraj de tip poem, altminteri realitate imaginativ-observationala a unor factori externi in perpetua miscare, surprinsi pe pelicula de regizor intr-o perioada relativ indelungata. Nicidecum "pseudo-documentar", "docu-drama", vreun "soi de gen sau subgen de cinema istoric", asa cum insusi Andrei Ujica si-l cataloga intr-un interviu, "Autobiografia..." este o non-fictiune (intamplator,istorica) in care montajul, sau mai bine zis, rigurozitatea cronologica a desfasurarii perioadei unei vieti, sunt surprinse printr-un procedeu tehnic obligatoriu in arta cinematografica, prelevand chintesenta existentei unei persoane pe parcursul a trei ore, ales din motive personale si profesionale (filmul pune capat trilogiei inceputa cu "Videograme dintr-o revolutie" si continuata cu "Out of the present") ca fiind Nicolae Ceausescu. Acest concept, demers fara precedent (cel putin,din cate cunosc) ar fi fost poate intuit doar de Dziga Vertov, care in locul colajelor de actualitati contemporane lui, ar fi ales colajul inregistrarilor din viata unui om.
Sigur ca acest eseu, "de montaj", ar fi fost mai putin interesant daca viata acestui om, suficient filmata pentru a acoperi o anumita perioada de rulaj, nu insuma printr-un festin nemaivazut de imagini "prim-planul" uman, social si politic, al unui dictator. De asemenea "Autobiografia..." nu este edificator din punct de veder istoric (un document/dosar documentat) - iarasi, o alta "obligatiune" ale anumitor filme-documentar. Istoria, sau perioada de 25 de ani traversata prin uniunea de imagini din viata lui N.Ceausescu, este reflectia treptat hidoasa a unui intreg popor, astazi, reminiscente filmice (pe alocuri amuzante) ale gesticii si mimicii tampe, ale ignorantei si ferocitatii, a egoismului, puterii, orgoliului si absurditatii, ce au tesut insasi o intreaga existenta.
Prin "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", Andrei Ujica propune o judecata a cronologiei, in care materialele de arhiva, de sine statatoare, selectate pentru a (re)constitui viata publica si intima a dictatorului fac mai mult decat sa vorbeasca de la sine. Ele contesta atat epoca Ceausescu, cat si fiinta sa, intr-un mod pe cat de simplu si la indemana, pe atat de coplesitor.

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", prin ochii criticului Alex Leo Şerban
Autor: Alexandra Olivotto

Alex Leo Şerban se alătură seriei de comentarii şi interpretări ale lungmetrajului lui Andrei Ujică. Filmul a avut premiera ieri, la Sala Palatului.

Pentru Romulus Rusan, meritul filmului lui Andrei Ujică este că "regizorul şi-a lăsat personajul să se exprime singur şi nu prin intermediar: tot ce se vede pe ecran este plăsmuirea ambiţiei şi voinţei care l-au făcut să urce atât de sus şi să se prăbuşească atât de lamentabil".
Livius Ciocârlie e de părere că "refuzându-şi orice discursivitate, distanţându-se aristocratic de retori şi limbuţi, Andrei Ujică a cusut din materialul clientului un surtuc nou".
Dan C. Mihăilescu consideră că "e teribilă, uneori aproape înnebunitoare, lipsa comentariului, a oricărui ghid şi plan de traseu prestabilit. Însă tocmai aceasta este uriaşa calitate a filmului lui Andrei Ujică, indiferent dacă multora li se va părea ceva criminal".
Vladimir Tismăneanu califică "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" drept "formidabil, deopotrivă artistic şi politic".

Alex Leo Şerban completează campania demarată de EVZ cu un text consacrat filmului lui Ujică, în care arată că regizorul "nu face nici «colaj», nici «mulaj» după «iepocă! »" şi că realizează "singura formă legitimă de «film istoric»".

ANALIZĂ

Filmul lui Ujică, şi monumental, şi minimalist


Alex Leo Şerban, critic
Probabil că mulţi dintre cei care au aflat, din presă şi din trailere, "despre ce este vorba" în filmul lui Ujică îşi închipuie că nu e nicio mare scofală să faci un "documentar de montaj" în care să lipeşti una dupa alta, în ordine cronologică, imagini de arhivă cu Ceauşescu...

Nimic mai greşit decât această "închipuire" - individuală şi colectivă: Ujică nu face nici "colaj", nici "mulaj" după "iepocă"!

Viziunea e totul

El face singura formă legitimă de "film istoric": cea "cu materialul clientului". Şi singura demonstraţie irefutabilă a faptului că propaganda e un cadou otrăvit pentru orice dictator...

Trebuie spus că Andrei Ujică a venit în Cinema dinspre Literatură.

Adică atât dinspre practica ei (textele pentru Phoenix), cât şi dinspre reflecţia teoretică asupra ei. Apoi asupra Cinemaului. Toate filmele sale de până acum sunt, de fapt, eseuri asupra unui corpus de imagini deja existente. Viziunea e totul. Or, viziunea e o chestiune de metodă.

Prin "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", mai mult decât prin celelalte titluri ale sale ("Videogramele unei revoluţii" şi "Out of the Present"), Ujică atinge - cu bună ştiinţă - un fel de Zen & zenit al investigaţiilor sale asupra Imaginii.

Kilometri de film

El porneşte de la o evidenţă: astăzi, când cantitatea de imagini de arhivă "featuring" un personaj istoric (precum Ceauşescu) e de ordinul miilor de ore, când personajul respectiv e-nfăşurat în kilometri de film ca o mumie, e o naivitate să mai pui un actor să-l joace pe acel personaj într-un lungmetraj de ficţiune.

Numai moartea poate face montajul final al unei vieţi

"Filmul istoric" - aşadar - nu va mai putea fi decât articularea (după o logică artistică) a materialului furnizat chiar de Istorie, cu personajul principal aferent cu tot. Pentru că totul e deja acolo.

Pasolini are un eseu esenţial, pe care sigur că Ujică îl cunoaşte; se numeşte "Observaţii asupra planului secvenţă" şi porneşte de la asasinarea lui Kennedy filmată cu o cameră de amator de un anume Zapruder.

Concluzia eseului este că numai moartea poate face montajul final al unei vieţi. "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" este ilustrarea perfectă, inteligentă şi ingenioasă a acestui postulat.

EXPLICAŢIE

Perspectiva regizorului

"Provocarea a fost să propun un nou subgen al filmului istoric, să încerc să arăt că astăzi ne aflăm într-o situaţie în care corpusul de imagini despre evenimentele şi personalităţile majore contemporane este suficient pentru a ne permite să reconstruim istoria", declara regizorul Andrei Ujică într-un interviu acordat publicaţiei "New York Times".


"Există un nivel de ironie al titlului, dar pentru mine era singura perspectivă posibilă. Există o arhivă de imagini controlate de Ceauşescu şi de maşina lui de propagandă şi dacă încerci să faci un film folosindu-le, nu-l poţi face decât prin ochii lui. Nu puteam face un film numit «Biografia lui Nicolae Ceauşescu» pentru că nu aveam imagini pentru aşa ceva", precizează cineastul Andrei Ujică.
Andrei Ujică, despre "Autobiografia lui Ceauşescu", la "2+1": "Ceauşescu este un personaj al cărui rol istoric urmează să fie restabilit

c.
daca analiza lui Pitbull ti s-a parut inutila poate incerci sa o "digeri" pe cea a lui ALS.
daca nici asta n-o sa te convinga de faptul ca documentarul lui Ujica nu este doar o insailare de imagini binecunoscute, asa cum credeti voi, atunci chiar aveti o placere perversa de va da cu parerea despre lucruri de care n-aveti habar.

si un mesaj postat de gheorghe preda, un cineast respectat:

"nu e cumva o impostura sa te intitulezi scenarist si regizor al unui colaj din materiale filmate de altii ?

sau e doar o incapacitate (naturala si de inteles pana la urma) de a face film adevarat, ca regizor, camuflata intr-un demers post modern, bla bla bla, ....?

au fost citati macar cei care au filmat acele imagini ?

ma indoiesc... "

Dar...
"Autobiografia..." nu are nici o legatura cu post-modernismul...!!!

mi se pare mult mai importanta fapta celor care au incercat sa le ascunda si sa le salveze de la distrugere.
cei care au filmat erau pana la urma intr-o zi normala de lucru. nu vad de ce ar trebui sa apara numele lor pe generic. erau angajati ai unei televiziuni, nu autori de film documentar.

"Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" - la Festivalul de Film Berlin Babylon 14

Documentarul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", de Andrei Ujică, va fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film "Berlin Babylon 14 - Around the World in 14 Films", care se desfăşoară între 26 noiembrie şi 4 decembrie, informează Institutul Cultural Român din capitala germană. Filmul semnat de Andrei Ujică a avut premiera de gală joi seară, la Sala Palatului din Capitală. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Emil Constantinescu, Nae Caranfil, Mircea Dinescu şi Radu Muntean.

Pelicula "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a avut premiera mondială la Festivalul de Film la Cannes şi a fost prezentată, în această toamnă, la festivalurile de film de la Toronto, San Sebastian, New York, Vancouver şi Londra. În septembrie, filmul despre mărirea şi decăderea dictatorului român a fost unul dintre cele opt titluri din selecţia de câteva sute a Festivalului Internaţional de Film de la Toronto care au primit punctajul maxim din partea celor 33 de critici străini reuniţi de publicaţia online IndieWIRE.

Conceput ca un eseu, fără voice-over sau comentarii din off, din peste 1.000 de ore de imagini de la Arhiva Naţională de Filme şi Televiziunea Română, filmul acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu. Începând de vineri, filmul va fi proiectat în Bucureşti la Hollywood Multiplex, AFI Cotroceni, Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român. În ţară, va fi proiectat la Cinema Studio din Timişoara şi Cinema Victoria din Cluj. Filmul "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" a fost realizat de Icon Production, în asociere cu Televiziunea Română, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu participarea The Media Partnership, Fundaţia Arte Vizuale şi HFG / ZKM Filminstitut. Filmul este distribuit în România de Voodoo Films.

Daca-i mai zice cineva DOCUMENTAR "Autobiografiei" , voi fi nevoit sa explic mai pe larg, decat am facut-o in cronica, ce-i ala.
Si dureaza...
Asa ca ... va rog! :-S

avertisment pentru keepwalking

De ce sa dai cu bata-n balta la final adaugand conotatii politice actuale unei cronici de film? Politica e cam greu sa lipseasca intr-adevar (cea ceausista), dar comentariul respectiv e de prost gust intr-o astfel de cronica si parca-i total in plus, venit de nicaieri si fara nici o relevanta pentru film. Ai discutat prea mult cu CTP despre Basescu aseara si ai confundat oalele?

Ah, chiar nu am vorbit nimic cu dumnealui despre Basescu.
M-am gandit un pic inainte sa fac comparatia cu Basescu, am gasit de cuviinta sa o fac.

mie nu mi s-a parut neinspirata. din contra, chiar potrivita
si din doua motive:
1. Base adora sa faca bai de multime.
2. se foloseste de serviciile secrete mai dihai ca nea Nicu. are acoliti care-i canta in struna,deasemea.
deci, comparatie buna, zic eu...

c,
te-am intrebat daca ai fost membru de partid dintr-un motiv foarte simplu: consideri ca ai fost comunist? chiar daca "te-au facut"...
eu zic asa: filmul lui Ujica are un merit extraordinar.
generatia tanara de astazi poate compara cum a fost comunismul in Romania fata de capitalismul contemporan, asa cum noi n-am putut-o face acum 30-40 de ani din cauza cenzurii.
e mare lucru asta, e imens.
eu am trait 20 de ani auzind in fiecare zi aceeasi lectie:Ceausescu e conducatorul iubit, victoria socialismului in fata capitalismului..bla, bla, bla...
in decembrie 89 s-a naruit tot ce stiam si crezusem in ce-mi spusesera altii si m-am trezit dintr-o data ca nu mai aveam nici un punct de reper, atat de tare mi se spalase creierul.
nu stiu daca astazi traim mai bine. unii da, atii nu, dar un lucru e sigur:democratia inseamna libertatea de vorbi si de a-ti spune parerea fara sa-ti fie teama ca in urmatoarea secunda vei fi arestat.
asta ar trebui sa inteleaga cei care n-au trait in vremea aceea, iar cei care au trait si plang dupa ea, ar fi bine sa taca din gura. n-avem de ce sa regretam un tiran si nici epoca de trista amintire in care el dispunea de viata noastra dupa bunul plac.

De un film artistic pe tema asta ce ziceti? Un Der Untergang autohton, poate.
S-ar incumeta cineva sau nu renteaza ?:-?

păi cu cin' să-l faci? ceauşescu (ca personaj) nu va avea forţa lui Dolfi