sint fericit k a existat carol al 2-lea & k, dupa el, au existat mai putini legionari :D

Sunt fericit cä au existat Carol I, si Ferdinand si Maria, si cä-l avem si pe Mihai...

Cine mai räspândeste minciuni comuniste despre Maiestatea Sa Regele Mihai, cu mine a încetat orice comunicare!
Färä drept de apel!

Back on fucking topic! X(

Nu regret ceea ce am scris. Îmi pare totuși rău puțin pentru că am fost lipsit de tact, necăjindu-l pe Pitbull la scurtă vreme după ce el se solidarizase cu mine pe altă pagină a forumului.

Completare: În fond, pot să și retrag ceea ce am scris. Pot să și spun că Mihai nu a (pre)dat sovieticilor toată țara, spre deosebire de escrocul ăla de tac-său, care nu le cedase decât Basarabia; că nu a primit medalia ”Pobeda” (”Victoria”) de la Stalin și că era foarte demn în fața ministrului sovietic la București, Vîșinski; că a suferit și el prin închisori, cum au făcut mulți alții. Cei care susțin contrariul „răspândesc minciuni comuniste”.
Pe forumul nostru avem un soi de Sergiu Nicolaescu (vezi Oglinda...) regalist și anticomunist, dar sub acoperire, care-mi pretinde să batjocoresc memoria sutelor de mii de victime ale ocupației sovietice prin negarea complicității regelui la abuzurile bolșevicilor sau să mă lipsesc de simpatia lui.

CE VROIAI,SĂ ÎL ÎMPUŞTE SOVETICII ??? ATUNCI ERAI M-AI BUCUROS???

În istoria românilor, regii n-au însemnat mare lucru. Unul singur a fost mai de Doamne-ajută, dar și ăla a fost un escroc, scelerat, suferind de priapism și, cel mai grav, un rege care n-a înțeles decât prea târziu că România trebuie să fie ori cu nemții, ori cu sovieticii, deși văzuse că cehilor și polonezilor nu le servise la nimic alianța cu puterile occidentale.

Mișcarea de stânga (în special muncitorească) românească, sub toate avatarurile ei: Mișcarea Legionară cu toate celelalte titulaturi pe care le-a avut

Îl ai în vedere pe Carol al II-lea ca un rege mai de Doamne-ajută?????? Nu pot să cred că afirmi aşa ceva.

Stai un pic....Mişcarea Legionară - mişcare de stînga??????????
Eu ştiam că legionarii au reprezentat aripa dreaptă....ceva greşeşti aici....

Nu greșesc. Mișcarea legionară sau Partidul Muncitoresc Național-Socialist German au fost considerate de dreapta de către ideologii comuniști pentru a se putea delimita de ele. Ele au constituit însă mișcări de stânga. Sunt foarte trist că a apărut și în România o organizație care-și zice Noua Dreaptă și care îndrăznește să se revendice de la Mișcarea Legionară. Oamenii ăștia nu înțeleg nimic nici din gardism sau național-socialism, nici din fascism (care în fond tot pentru desființarea claselor militează, cu diferența față de comunism că el permite existența proprietății private asupra mijloacelor de producție). Anti-bolșevismul nu era de dreapta, cum multă lume continuă să creadă. Bolșevismul era privit ca o mișcare panslavistă și de exploatare a celor ce muncesc, prin colectivizare etc.
Legionarii au avut o componentă muncitorească puternică; ei organizau tabere de muncă, aveau programe de ajutorare a celor nevoiași („ajutorul legionar”), militau pentru dreptate socială, nu pentru privilegii acordate celor bogați - caracteristica dreptei politice. De altfel, această componentă militantă, reprezentată de asociațiile legionare din întreprinderi, a fost absorbită în bună măsură în Partidul Muncitoresc Român, mișcare surprinsă cu maliție de Păstorel Teodoreanu într-o faimoasa epigramă, dar cu nimic de condamnat, după părerea mea.
Pentru delectare (și pentru o revelație), un imn muncitoresc, pe versuri de Radu Gyr - pentru versuri, clic imediat sub bara de derulare.

Când spuneam „mai de Doamne-ajută” mă refeream la autoritate și implicare în viața politică, pentru că, în opinia mea, ceilalți trei au avut un rol mai mult decorativ, în majoritatea timpului domniilor lor. Ce autoritate a avut Mihai I în perioada Statului Național Legionar sau în timpul dictaturii militare sau după 6 martie `45? Nici la 23 august `44 n-ar fi putut da lovitura de palat fără sprijinul Armatei Române, care ar fi putut să re-instaureze dictatura. Carol al II-lea, în schimb, a fost singurul monarh „jucător”, cum s-ar spune acum. Bineînțeles că, dacă ar mai fi existat la conducerea Țării oameni politici responsabili în 1930, el n-ar fi ajuns pe tronul României, dar fiind criză ca și acum, Maniu și alți neinspirați ce s-au gândit ei...?

Carol I tot a avut puteri destul de importante şi de pronunţate în stat,drept că nu atît de mari ca şi cele cu care s-a învestit Carol al II-lea(care a fost de fapt un rege-dictator).
Diferenţa constă în faptul că Carol I şi-a folosit forţa coercitivă,într-un mod elegant şi diplomatic.
Ţin să amintesc că pentru a nu da unei persoane politice posibilitatea să adune prea multă influenţă şi putere,Carol I a folosit la scară largă practica demiterii sau schimării de prim-miniştri,şi implicit guverne( care era o prerogativă şi un drept a regelui).
Aşa s-a ajuns că in 48 ani de domnie a lui Carol I,să se schimbe 33 de prim-miniştri.
Dacă nu socotim 2 mandat a lui Ion Bratianu(12 ani cumulativ),rezultă 31 de ministri in 36 de ani,adică cam se schimba un prim-ministru pe an.
Această practică i-a permis lui Carol să rămină aderăratul lider al ţării.

Ipu,între national-socialism şi Mişcarea Legionară sunt diferenţe foarte mari,de ani-lumină.
Cea mai puternică este faptul că pentru legionari -religia creştină era unul dintre cele 2 piloane de sprijin a societăţii,pe cînd doctrina nazăstă nu acorda,sau acorda religiei un rol infim,nesemnificativ.
Rămîn la opinia că Mişcarea Legionară a fost un partid/formaţiune/curent de dreptacum se încadrează de obicei şi în ziua de azi toate formaţiunile politice ce au drept priorităţi morala creştină,tradiţionalismul,conservatorismul şi curentul naţional-patriontic.
Da,legionarii au avut şi caracteristici curentului de drepta,nu le mai repet,pentru că le+ai menţionat foarte bine mai sus,dar cu toate acestea au fost o formaţiune de dreapta.
Şi Partidul Naţional-Socialist German a fost de dreapta,cu toate că a început ca partid de stinga.

Despre români în manuscrisul B 63 al lui Karl Marx

Iată, ce scria Karl Marx, părintele comunismului, care plasase poporul român printre „popoarele revoluţionare” şi a fost vădit preocupat şi entuziasmat de specificitatea evenimentelor care au avut loc în sud-estul Europei, în secolul al XIX-lea.

„Ruşii în Moldova şi Ţara Românească.

Limba română e un fel de italiană orientală. Băştinaşii din Moldo – Valahia se numesc ei înşişi români; vecinii lor îi numesc vlahi sau valahi”.

Aşa începe manuscrisul B 63 al lui Karl Marx cu referire la anul 1393. Deci, Marx scrie negru pe alb că cei din Moldo – Valahia (n.n. a se înţelege basarabenii de azi din R. Moldova şi românii de peste Prut, din România) se numesc ei înşişi români.

Din manuscrisul B 63 nu lipseşte nici evenimentul de la 1812. Iată ce însemna Karl Marx despre tratatul de la Bucureşti din 1812: „Rusia a obţinut pentru ea însăşi cedarea a aproape ½ din Moldova, provincia Basarabia. Convenţia de la Akkerman (în 1826) şi tratatul de la Adrianopol n-a conferit Rusiei nici un drept de suveranitate. Art. 5 al tratatului de la Adrianopol: „Principatele Moldovei şi Ţării Româneşti, plasându-se prin capitulaţie sub suzeranitatea Înaltei Porţi, şi Rusia garantând prosperitatea lor, îşi vor păstra toate privilegiile şi imunităţile…” După care, acelaşi Karl Marx nu uită să menţioneze ceva mai jos că aceste provincii „s-au veştejit la umbra protecţiei ruse”…”. După 1837, în manuscrisul lui Marx, intervine o nouă şi interesantă notiţă, care nu trebuie trecută cu vederea: „A fi suspectat de a nutri sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcţiuni publice. Servilitatea faţă de interesele Rusiei era un titlul de promovare”.

Tot din însemnări date aflăm că, la 1848, Rusia ţinea în Basarabia o armată de 30.000 de oameni, iar la 1 august a aceluiaşi an, când o puternică armată rusă a trecut Prutul, în marşul ei spre Bucureşti, turcii au trimis o armată în frunte cu Suleiman Paşa, iar locuitorii Ţării Româneşti, scrie Marx, n-au adresat Rusiei nici o cerere de protecţie la intrarea trupelor turceşti.

Despre români în manuscrisul B 91 al lui Karl Marx

„Ţăranul român nutreşte pentru „muscal” (moscovit) numai ură”.

Această frază apare la începutul manuscrisului B 91 al lui Karl Marx. Explicaţia? Iat-o în citatul care vine în continuare: „La 7 mai 1828, 150.000 ruşi se revarsă în Moldo-Valahia. În protestele sale din 1826, împotriva ocupaţiei turceşti, Rusia se înduioşa faţă de nenorocirile ţării; acum ruşii se dedau la groaznice excese. Niciodată – spune Saint Marc Girardin însuşi (în ale sale Souvenirs des voyages) – n-a avut loc o mai înspăimântătoare distrugere de vieţi. Un jaf enorm, hoţii de ale ofiţerilor, barbaria soldatului rus etc. (…) Ocupaţia rusă avea să se prelungească (avea să dureze 10 ani), până ce turcii vor fi plătit 125 mil. despăgubiri de război. (Ţarul Nicolae voia chiar să cumpere Principatele, preţuite la 36 mil.fr)”.

Este impresionant că aceste lucruri sunt afişate chiar de către cel care a scris şi a publicat în 1848, împreună cu Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist şi ale cărui sfaturi au fost păstrate cu sfinţenie de către comuniştii de mai târziu.

Partial corect, partial eronat.
Marx, intr-adevar un geniu, a fost un mason insarcinat cu misiunea clara de a produce o filosofie subversiva, aplicabila in ambele extreme (stanga si dreapta), cu scopul de a distruge ordinea existenta si a servi drept pretext pentru fundamentarea unei oranduiri mafiote si criminale.
Lenin si Mao nu l-au denaturat - dimpotriva, l-au aplicat la fix conform scenariului (care acoperea decenii intregi, nu era limitat doar la conditiile secolului al XIX-lea în Germania).

Stai tu liniștit, că și în interiorul granițelor actualului stat românesc există mulți care, vorba lui Sabin Gherman, s-au „săturat de România”! Nu mai zic de cei aproximativ 1 milion și jumătate de cetățeni ai statului român, veșnic reprezentați în guvernul de la București (iar mai nou și în Parlamentul European de indivizi care se declară fățiș împotriva Statului Român), dar chiar oameni de gândire și expresie pur românească au ajuns să se recomande în afara Țării nu drept români ci drept locuitori ai unor provincii istorice cuprinse în granițele României. În Republica Moldova în schimb, ca și în alte state vecine și nu numai, există încă mulți oameni fideli Românismului, care nu și-au uitat limba și o folosesc, măcar în familie.
Ăia la care m-ai trimis sunt niște extremiști; nu cred că sunt reprezentativi pentru toți basarabenii. Oricum, soluția este nu unirea Republicii Moldova cu România, ci aderarea ei, ca și a Ucrainei în maxim 10 ani la Uniunea Europeană, Spațiul Schengen, Zona Euro. Odată realizate astea, ne putem și diviza la o adică. Important e să ne putem folosi în continuare limba.

Sincer, chiar respect ungurii din Romania pentru cum lupta pentru ei, pentru ca nu s-au dezis de cine sunt.

Culmea ridicolului e legenda ca nu-ti da paine la alimentara daca nu ceri in ungureste.

Ungurii sunt o fobie nationala pentru noi, si chiar nu exista motiv rational pentru asta. Culmea ridicolului e legenda ca nu-ti da paine la alimentara daca nu ceri in ungureste. Am fost si la Miercurea Ciuc, si in Sfantu Gheorge, si prin preajma, si mereu mi s-a raspuns asa cum am intrebat, politicos si in romaneste. Cred ca de multe ori, romani care nu sunt din acea zona, merg acolo cu o atitudine de stapan, si se enerveaza daca aud doi unguri vorbind intre ei ungureste. Mie nu mi se pare normal. Eu merg acolo in vizita, nu e casa mea, si respect pe cei care sunt de loc de acolo. Nu mi s-a intamplat niciodata sa nu mi se raspunda in romaneste, si chiar daca nu mi s-ar fi raspuns, eu nu as fi considerat-o o ofensa, poate nu stie omul romaneste. Dar eu am vazut ca stiu cam toti, si sunt chiar comici cum au accentul. Am fost iarna la schi, si strigau "Pirtie!" cu i de la ibric.
Ma tem ca in Basarabia, in schimb, daca vorbesti romaneste cui nu trebuie, risti sa-ti iei bataie. Mai ales daca nu ai un accent specific moldovenesc-arhaic. Ei or mai vorbi romaneste, Ipu, si mă tem că vorbesc si ruseste toti, insa nu asta conteaza. Mă tem că daca majoritatea spun ca nu sunt romani, ca urasc Romania, ca romanii i-au asuprit, si rusii i-au eliberat, sincer, cred ca ne pierdem vremea cu ei. Din partea mea, pot sa-i alipeasca iar rusii, cred ca s-ar bucura, si sa se considere in continuare diferiti de romani, si sa-si numeasca cum or vrea ei limba. Dar sa nu-si mai spuna moldoveni. Eu sunt dezamagit de ei in primul rand ca moldovean, si apoi ca roman. Pentru ca, si in Romania, si in strainatate, se asociaza aceasta identitate de moldovean cu basarabenii care lupta impotriva "expansionsimului romanesc". Ne fac de rusine pe noi, moldovenii din Romania.

Amintim că, în ianuarie 2006, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a condamnat crimele regimurilor comuniste totalitare. Acelaşi lucru a făcut şi Parlamentul European, acum un an, şi Adunarea Parlamentară a OSCE. Acum câţiva ani, Parlamentul European a instituit data de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, pentru a păstra vie memoria victimelor deportărilor şi ale exterminărilor în masă, iar recent APCE a adoptat o rezoluţie prin care cere comemorarea victimelor foametei din fosta Uniune Sovietică. De fiecare dată, sediile instituţiilor europene au fost pichetate de „partidele comuniste şi muncitoreşti” dirijate de la Moscova. Peste tot retorica a fost aceeaşi: „tentativă fascistă”, „o provocare a dreptei”, „care ar duce la interzicerea partidelor comuniste”. Aceleaşi slogane le-am auzit săptămâna aceasta la Chişinău, când comuniştii au protestat împotriva unei conferinţe ştiinţifice internaţionale pe tema crimelor regimului comunist sovietic.

După adoptarea acestor documente europene, rând pe rând, toate ţările din fostul bloc sovietic, astăzi membre ale UE, au condamnat regimurile comuniste şi au deschis arhivele fostelor securităţi. Nu ar strica să preluăm din experienţa lor…

Lumea se curăţă de securiştii bolşevici…

Cehia

Cehoslovacia a fost prima ţară din fostul bloc sovietic care a adoptat o lege a lustraţiei, la 4 octombrie 1991, condamnând astfel şi acţiunile fostului regim comunist. Acum, această lege funcţionează doar în Cehia. Norma legală prevede că foştii colaboratori ai securităţii, miliţiei, funcţionari de rang înalt ai partidului comunist din perioada 1948-1989, foşti studenţi ai anumitor şcoli superioare din URSS, n-au voie să ocupe o gamă întreagă de funcţii publice (aproximativ 9.000 de posturi). În 1993, în baza unei legi speciale, regimul comunist din Cehoslovacia a fost declarat unul criminal, iar ministrul de Interne a creat Biroul de documentare şi cercetare a crimelor comuniste, care se ocupă cu aducerea în judecată a persoanelor acuzate de săvârşirea acestor ilegalităţi. În primăvara lui 2002, preşedintele Cehiei Vaclav Havel a promulgat Legea de desecretizare totală a arhivelor secrete comuniste, iar în 2007 a fost înfiinţat Institutul de studiere a regimurilor totalitare (ÚSTR), care a preluat arhiva fostei securităţi. „La începutul anilor ’90, Vaclav Havel şi amicii săi au spus că noua putere nu vrea să răscolească trecutul. Se dorea să se uite de trecut şi să se înceapă cu o filă nouă. Astăzi, vedem că acest lucru a fost o greşeală. Trebuie să ne cunoaştem trecutul, nu putem fugi de el”, a declarat presei Pavel Jacek, primul director al Institutului de studiere a regimurilor totalitare.

Polonia

În 1989, polonezii au decis să nu-i excludă pe nomenclaturiştii comunişti de la luarea deciziilor, pentru că asta ar fi antidemocratic, dar crimele comunismului trebuie condamnate în justiţie. Deja în august 1989, Parlamentul de la Varşovia constituia prima comisie parlamentară de cercetare a crimelor politice orchestrate de serviciile de securitate comuniste. Numai că, în 1993, comuniştii au revenit la putere. Din fericire pentru polonezi, această guvernare nu a derapat într-o altă direcţie. În 1997 este adoptată Legea lustraţiei, urmată în 1998 de o altă lege, prin care se creează Institutul Memoriei Naţionale, căruia i-au fost delegate două funcţii: secţiunea de urmărire penală (istoricii şi procurorii anchetează cazurile şi le transmit justiţiei) şi gestionarea fostei arhive a securităţii comuniste. Se spune despre Polonia că, în cea mai mare parte, a documentat infracţiunile de care ar putea fi acuzaţi liderii fostului regim. Asta explică dorinţa fermă a polonezilor de a se debarasa de comunism. De asemenea, trebuie să precizăm că represiunile regimului comunist de la Varşovia au fost mai reduse în intensitate faţă de alte state comuniste.

Ţările Baltice

Cele trei state baltice nu numai că au condamnat regimul totalitar comunist, dar şi au cerut Federaţiei Ruse despăgubiri pentru daunele din timpul sovietizării. La 15 mai 2005, parlamentul de la Riga a votat „Declaraţia de condamnare a regimului de ocupaţie comunist totalitarist instaurat în Letonia de către URSS”. Declaraţia a fost repetată şi în celelalte două state baltice. În afară de asta, Estonia, Letonia şi Lituania au adoptat legi prin care a fost interzisă folosirea în timpul demonstraţiilor a simbolurilor sovietice şi a celor naziste. La sfârşitul lui 1991, parlamentul estonian a votat o lege a deschiderii arhivelor secrete. Problema e că Ţările Baltice au rămas fără arhive ale securităţii, după ce acestea au fost distruse sau transportate în Rusia, înainte de destrămarea imperiului. Recent, istoricii din cele trei ţări au lansat portalul www.kgbdocuments.eu unde vor să plaseze toate documentele inedite din perioada sovietică. În această zonă sunt foarte populare muzeele comunismului în aer liber. În Lituania, pe locul unei mlaştini, există un muzeu al monumentelor sovietice, iar recent la Vilnius a apărut un muzeu-GULAG. Timp de o zi, 30-40 de cetăţeni străini devin condamnaţi în GULAG. Ei sunt impuşi să lucreze cinci-şase ore în condiţii de ger aspru şi sub supravegherea enkavediştilor. Excursia se termină cu anunţul că Stalin a murit şi că se face amnistia…

Ungaria

Imediat după căderea regimului, primul guvern postcomunist ungar a creat o comisie de istorici, pe lângă Ministerul Justiţiei, pentru studierea evenimentelor din 1956. Chiar dacă, potrivit unor analişti, rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor, formarea ei a dat tonul în aflarea adevărului despre perioada sovietică. Tot în anul căderii Zidului Berlinez, simbolurile comuniste au fost interzise şi în Ungaria. În 1994, a fost votată o lege a lustraţiei, care s-a modificat de câteva ori, în funcţie de partidul aflat la guvernare. În 2002, ungurii au aflat că premierul Péter Medgyessy, din Partidul Socialist, succesorul Partidului Comunist, era ofiţer acoperit în Direcţia contrainformaţii. Abia în 2003 a fost adoptată legea accesului la propriul dosar. De asemenea, victimelor le-a fost permis accesul la dosarele persoanelor care le-au spionat. Totodată, a fost creată o nouă Arhivă a serviciilor publice de securitate care devenea custodele tuturor arhivelor secrete comuniste.

România

Potrivit presei internaţionale, România, alături de Bulgaria şi Ungaria, s-a lepădat foarte greu de comunism. Oficial, regimul comunist a fost condamnat în parlament la sfârşitul lui 2006, şi atunci cu scandal, iar o lege a lustraţiei a fost votată de deputaţi abia câteva săptămâni în urmă. Chiar dacă, potrivit unor estimări, 10.000 de persoane au fost executate fără niciun proces, românii nu şi-au reglat conturile cu trecutul, scria cotidianul francez „Le Monde”. În 1996, guvernul de dreapta venit la putere a dispus deschiderea arhivelor poliţiei secrete. Numai că acesta, la puţin timp, s-a schimbat şi lustraţia s-a împotmolit. În mai multe rânduri, presa internaţională a scris despre „multele dosare puse la păstrare”, care au legături puternice cu elita politică, a oamenilor de afaceri şi a celor din justiţie. În 1999, a fost creat Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), dar, din cauza lipsei voinţei politice, acest consiliu a început să funcţioneze abia după condamnarea crimelor comunismului din 2006.

Bulgaria

Bulgaria este ultima ţară din fostul bloc comunist care a început să se cureţe de securiştii comunişti. În 2009, dar şi în 2010, presa internaţională a scris că justiţia, clasa politică, mediul de afaceri şi media foşnesc de agenţi secreţi comunişti. În 1992, majoritatea anticomunistă din parlamentul bulgar a inclus în mai multe legi articole speciale despre decomunizarea societăţii. Ulterior, însă, Curtea Constituţională le-a declarat pe toate neconstituţionale. În decembrie 2006, cu doar două săptămâni înainte de aderarea ţării la UE, a fost votată o lege ce se referea la deschiderea majorităţii arhivelor serviciilor secrete comuniste. Legea, mult „îmblanzită”, nu prevede şi consecinţe de ordin legal pentru foştii agenţi şi colaboratori. Abia la 6 aprilie 2007, parlamentul a votat înfiinţarea Comisiei pentru studierea arhivelor comuniste, care, în septembrie 2007, pentru prima dată, a publicat pe site-ul său numele a 141 de deputaţi care au făcut poliţie politică, printre ei şi actualul preşedinte Gheorghi Pârvanov, premierul, patriarhul Bulgariei, 19 depuţati, trei foşti judecători de la Curtea Constituţională şi 15 membri ai Consiliului Judiciar Superior. Ca reacţie, mai multe voci dinspre Vest au declarat că Uniunea Europeană nu vrea turnători din Bulgaria şi au făcut apel către clasa politică bulgară să se cureţe de securişti.