![]() |
"Ho ho ho" - primul meu lungmetraj
Moment de mare emotie si bucurie pentru mine, pe care am dorit sa vi-l impartasesc si voua. :)
De luni, 8 iunie, au inceput filmarile la un nou lung metraj produs de catre MediaPro Pictures. Sunt co-scenarist al acestui film, alaturi de Bogdan Mirica. Dealtfel, cativa dintre cei aflati pe acest forum vor recunoaste, din sinopsisul peliculei, "amprenta" mea. Filmul surprinde povestea lui Horaţiu, un puşti de 8 ani care încă mai crede în Moş Crăciun şi care primeşte, drept cadou de sărbători, o zi la mall. Ceea ce ar fi trebuit să fie o zi normală de Crăciun se transformă, însă, într-o veritabilă aventură, în momentul în care copilul se pierde de mama sa. El îl întâlneşte pe Ion, un pungaş deghizat în Moş Crăciun, aflat în mijlocul unei operaţiuni cât se poate de ilegale. Pentru cei doi protagonişti, regizorul Jesus del Cerro (care a mai lucrat la Cu un pas înainte, Contra timp 1 şi Contra timp 2) a optat pentru Ştefan Bănică, în rolul lui Ion/Moş Crăciun, şi Bogdan Iancu, un băiat care astfel, la vârsta personajului său, îşi va face debutul în filmul produs de către Alma Sârbu. Din distribuţie mai fac parte Valentin Teodosiu, în rolul hoţului Vandame, Adriana Titieni, care o interpretează pe soţia lui Ion, Alex Mărgineanu şi Ion Sapdaru, în rolul unor mecanici auto. Filmarile vor dura o luna si au loc in Băneasa Shopping City, spaţiu în care se va desfăşura cea mai mare parte din acţiunea filmului. Tocmai din acest motiv, complexul comercial a fost împodobit ca de Crăciun. „Ho Ho Ho” va fi lansat în cinematografele bucureştene pe 27 noiembrie, urmând ca de Crăciun să fie difuzat pe Pro TV. |
Bravo, Keepy!
Alma nu e cumva Hana? ;) |
FELICITARI!
Speram sa iasa bine filmarile si sa obtii multe premii. |
Originally Posted by Judex:
merci, tot ce stiu e ca Alma e fiica cea mare a lui Adrian Sarbu si se ocupa de filmul asta. |
Originally Posted by illotempore2002:
multumesc. nu e un film destinat premiilor... |
ei, am vrut sa spun ca va doresc succes ...
|
Originally Posted by keepwalking:
|
Originally Posted by Judex:
stiu ca suna tampit, dar nu ma preocupa banii :) |
Originally Posted by keepwalking:
|
Brava si din parte-mi! :)
Sper cä MACAR CU OCAZIA ASTA sä apari si tu pe-aici, la berea aia promisä de ani de zile! |
Originally Posted by Pitbull:
da, mai ales ca tu stii prin ce am trecut... |
Fain! Deci, când?
|
Originally Posted by Pitbull:
This summer...:) Anunt din timp.... |
Felicitari si succes, Keep!
|
Originally Posted by keepwalking:
|
Originally Posted by corinka:
multumesc! |
Deci ne inmultim la bere?
|
Originally Posted by Judex:
ca drosophilele. |
Originally Posted by keepwalking:
Deci, cum ii spuneam si lui Pit, bagam un One, ala de langa scoala? |
Felicitarile mele Keep.
|
Originally Posted by redmen:
multumesc, redmen:) |
Felicitarile mele... keep. Si la mai mare.
|
Originally Posted by hellsteed:
Merci pornind de la semnatura ta, as adauga ca, uneori, conteaza rezultatul, nu neaparat ideea in sine... |
Originally Posted by erectia eunucului:
merci, dar nu va fi cazul :) totusi, e un film pentru copii. |
Originally Posted by keepwalking:
Sigur ca si rezultatul conteaza dar ideea e sa aspiri, sa perseverezi si asta o faci gandind, idealizand. Rezultatele cu certitudine vor veni. Ce-as vrea sa punctez ca mi-a trecut prin minte. Ziceai ca scenariul e munca unei colaborari. Interesant e faptul ca tot timpul expuneai dificultatea muncii in echipa si tindeai spre individualism. Si eu impartasesc ideea muncii individuale, momentan. Totusi daca poti sa punctez anumite lucruri legate de acest aspect, al muncii in echipa. |
Originally Posted by hellsteed:
E o treaba complicata. Vanitatea fiecaruia dintre noi ne indeamna sa scriem singuri. Cu greu acceptam parerile celorlalti, cu atat mai putin ne simtim dispusi sa le acceptam si intromisiunile in scenariile noastre:) Cred ca toata chestia tine de un fel de "chemistry". Daca tu, ca scenarist, simti ca te potrivesti cu celalalt in idei, stil, modestie (conteaza sa nu existe aere de superioritate), atunci e ok. Si apoi, unul poate fi mai laborios, sa stie sa aseze structura scenariului, sa fie mai analitic, iar celalalt sa vina cu spontaneitatea ideilor si cu savoarea dialogului. Asa merge. Daca simti ca celalalt e cel putin la fel de inteligent ca si tine, accepti cu placere colaborarea. Bineinteles, ideal e sa faci totul de unul singur si sa-ti si iasa. Dar pentru asta trebuie sa muncesti enorm. |
Dar fiind un scenariu scris de 2 persoane cum ati procedat ? Ati stat amandoi sub acelasi acoperis sau cum ?
|
Originally Posted by redmen:
nu:) s-a pornit de la un scenariu de baza scris de mine care a fost ulterior completat, revizuit, adaptat de catre bogdan mirica. in general, fiecare lucreaza acasa la el, se stabilesc sinopsisul, scaleta, unul trimite diverse variante celuilalt pe email, celalalt vine cu niste replici bune, tu mai scrii patru-cinci scene, el mai scrie inca tot pe atat, se pun cap la cap, intr-un final constati ca celalalt are idei mai bune si scrie mai misto decat tine:) si...cam atat. |
E posibil un mic preview al scenariului ? Sau e confidential ? Pe privat binenteles.
|
Originally Posted by redmen:
deocamdata, nu pot. dupa ce apare, cu draga inima. |
@Red
Si eu cu Illo aveam in plan cel putin un scenariu. Are o idee misto foc. Daca va iesi ceva, ramane numai treaba ei, dupa tot ce s-a putut citi pe forumul asta... Nu e tocmai natural sa lucrezi asa, prin corespondenta, dar sunt convins ca al nostru Keepy va avea bafta. Cacat, man, ca la actori, si un regizor care sa te egaleze macar! |
Originally Posted by keepwalking:
|
Originally Posted by Pitbull:
probabil ca in iulie, cand voi face in bucuresti o escala dintr-un drum mai lung.:) |
Bravo Keep! Nu stiu de ce nu ma mira toate realizarile tale, dar de cand am citit "Amatorul" am sesizat ca ai ceva diferit de filmul romanesc cu care ne-am obisnuit, artistic dar de multe ori plicticos si fara sa atraga oameni in cinemauri.
Sa-l duceti cu bine la capat si-ti garantez ca o sa ma aflu in una din sali cand va rula! :) |
Originally Posted by Neuptolem:
|
Originally Posted by keep:
Poate colaboram some day si scriem ceva pt Hollywood...:)) |
Bravo Gabi.
La mai multe! |
Originally Posted by Airlight:
multumesc, Catalin:) |
Originally Posted by Mistah J:
din cate stiu, de distributia tuturor productiilor MediaPro Pictures se ocupa MediaPro Distribution. va fi in cinematografe pe 27 noiembrie si difuzat de Craciun pe Pro Tv. probabil ca va exista si un DVD. |
Ceva stiri despre drosophilizare?
|
Originally Posted by Pitbull:
|
|
Am vazut trailerul si chiar eram incantat si interesat de acest film.Insa niciodata nu ma-si fi gandit ca userul "keepwalking" e regizorul sau ma rog unul din ei ai acestui film.
Felicitari pt. munca depusa, cam tarziu dar merge :). |
Originally Posted by Gospin:
multumesc, dar sa stii ca suntem mai multi pe aici care fac si lucruri concrete. sunt oameni de calitate pe acest forum, oameni dinauntrul "breslei" cinematografice. la acest film sunt co-scenarist, alaturi de bogdan mirica. in ultimul carton din trailer, cel cu echipa, pot fi vazut si eu, pe undeva. practic, din film am vazut doar imaginile din trailer, care imi arata ca s-a facut o treaba buna. |
Eu la inceput am crezut ca aici sunt mai ales oameni din breasla. :D
On topic: bravo, Keep! Pare un film usurel, de familie, menit sa prinda la marele public. Din trailer, cu putina bunavointa, putem conchide ca avem de-a face cu un film binisor realizat. Banuiesc ca nici pretentiile nu sunt foarte mari, asa ca deocamdata, cel putin legat de acest subiect, nu mai injur MediaPro. :D |
Mi-s foarte curios sä-l väd - marti, 17 noiembrie, avem vizionarea de presä.
|
Originally Posted by bremen1980:
multumesc. :) |
Foarte fain trailerul!
|
şters!
|
şters!
|
All times are GMT +2. The time now is 13:26. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.