Streetcar named Desire
 

vazut acum vreo doua zile.grava implicatie personala, deci...
senzationala vivien leigh, avand in vedere contextul, senzational marlon brando (la modul la care nimeni nu mai prea poate fi kowalski dupa el).
fara sa exceleze prin altceva decat forta acestor doi actori si spectaculozitatea textului (and we all know cat il contine pe domnul dracul in el mr. t.williams), filmul lui elia kazan e cald.
ce ii lipseste din pacate e senzualitatea aia febrila, carnalitatea, tridimensionalitatea. anima.(desi brando corespunde perfect si reprezinta un fel de tusa de culoare intr-o mica inertie a lui vivien leigh la un moment dat).la nivelul asta il tradeaza un pic pe williams..

Re: Streetcar named Desire
 

Vivien Leigh e mai mare decat filmul asta! ;)

Pornind de aici, spun si eu ca rolurile facute de cei doi interpreti din rolurile principale sunt remarcabile, dar as mai mentiona si muzica lui Alex North. Pentru un film populat de replici lungi si multe, obscuritate teatrala si un singur cadru al actiunii, "A Streetcar Named Desire" este un film bun. Insa mi-e teama ca Elia Kazan nu a resuit sa simta povestea intr-atat incat sa o poata transforma intr-un film adevarat. Vivien Leigh a declarat ca a fost mai influentata de sotul ei Laurence Olivier, care a regizat piesa la Londra (unde ea a avut rolul principal), decat de regia lui Kazan. Mutarea geniala pe care regizorul a facut-o a fost - bineinteles - investirea lui Brando in rolul principal. Acesta nu joaca teatru ca partenera lui de ecran, ci este de o "naturalete" devastatoare.


Mi s-a aprins pofta de Tennesse Williams. Poate "Cat on a Hot Tin Roof" o sa ma stapaneasca... Sau "The Glass Menagerie", who knows? :happy:

Re: Streetcar named Desire
 

Despre mult hulitul Kazan promit un topic misto, cu un super articol.
Un tramvai .., Leii tineri, Pe chei cele mai tari roluri Brando.

Re: Streetcar named Desire
 

Am mai zis odata pe la alt topic - dupa ce am vazut Tramvaiul, am avut un vis tare pofticios directionat spre o parte anatomica a lui MB. Si n-am incetat sa-l visez d'atunci in 1000 de ipostaze :domestice, comice, tiranice , primitive, seducatoare, meditative....
Fiindca asta era Brando - avea 1000 de fetze iar pe mine m-a dus de fiecare data :oops: :love:

Mala....ai mare dreptate in legatura cu Brando care e perfect, acolo sau oriunde. am si spus ca dupa el altcineva e de soia in kowalski.
vivien leigh....vroiam mai mult la ea..mai mult la stella. mai mult la relatia stanley-stella, pentru ca e un punct esential.si asta nu se rezolva doar prin gratuitati si fizicalitati. chimia intre doi actori se citeste chiar daca nu sunt in acelasi cadru. aici lipseau bucatele din puzzle, din pacat...
anyway.Brando rules.

Re: Streetcar named Desire
 

asa, asa, adevarul si numai adevarul :)
imi plac cinefilele care nu se sfiesc/rusineaza de sentimentele lor...

Brando face ca si filmul sa fie tiranic

Vazut si eu in sfarsit Tramvaiul....nu prea as avea ce sa-i reprosez, sincera sa fiu.....m-am indragostit de imagine, de actori si de dialoguri de la prima scena.
Filmul este cat se poate de clasic: personajele sunt foarte clar conturate, pozitia lor este ferma si constanta pe parcursul intregului film, intelegem perfect de la prima aparitie a personajului ce e cu el, ce vrea, ce ii place si ce nu ii place. Ne dam seama de fragilitatea mentala a lui Blanche, de mitocania lui Stanley si de mediocritatea-bunatatea Stellei de indata ce incep sa rosteasca, sa gesticuleze si sa priveasca. Destinele tuturor personajelor se impletesc sub forma unei structuri foarte clare.

As tinde sa o apreciez mai mult pe Vivien Leight pentru complexitatea rolului pe care il joaca aici (mi se pare mult mai complex decat rolul lui Marlon) si nu am avut deloc senzatia de teatralitate in jocul ei ... rolul este construit de asa maniera....orice "menthal disordered" are ceva tragic in exprimare si comportament. Cat despre rolul lui Marlon Brando .... parca e prea liniar...si interpretarea la fel, dar mai degraba constanta asta vine din cum a fost creionat personajul....daca celelalte personaje evolueaza si se intampla ceva cu ele (potrivit unui celebru principiu al dezvoltarii personajelor de film), ceva ascendent sau descendent, o transformare, ma surprinde ca Stanley ramane acelasi pana la capat....el urla pe scari la Stella si la mijlocul filmului si la sfarsit....sau poate ca de fapt, se transforma si el, ajungand sa fie un barbat parasit?

Cum vi s-a parut relatia Blanche - Stanley? Ati simtit si voi, dincolo de sentimentele reciproce de repulsie, indignare, dispret, o oarecare tensiune erotica intre cei doi? Pentru ca de fapt, in copilaria ei, Blanche nu-l iubise pe tanarul poet, pentru ca era poate prea fragil, delicat, devotat ei, motiv pentru care tanarul se sinucide.....putem trage de aici concluzia ca de fapt ea si-ar fi dorit un barbat puternic, brut, frust? Precum Stanley?

Re: Streetcar named Desire
 

Unde e articolul despre Hulitul Kazan? te referi la faptele lui de turnatorie de comunisti in America (el fiind tot comunist)?

Varianta din 1951 e intradevar una reusita,gratie autorului(Tenesee Williams,unul din cei mai ecranizati autori de teatru,daca nu cel mai) si distributiei,cu o Vivien inca sexy.Marlon Brando este foarte el insusi pe ecran(e cunoscut faptul ca in realitate si pe platourile de filmare se purta execrabil cu actritele care nu-i placeau,i-a spus Sophiei Loren ca ii atarna parul in nari si nu au mai vb niciodata,etc)."Brutal desire" asta e Marlon,iar Vivien,la fel de frivola si pasionala ca in rolul lui Scarlett,roluri ce ii vin perfect.Am uitat filmul,ca sa-l mai vad iar,cu mare placere..

http://www.imdb.com/title/tt0044081/...y-vi4239655193
Am vazut si varianta din 1995,cu una din my favourites,Jessica Lange,atat de charmanta,imprevizibila...As fi preferat pe altcineva in rolul jucat de Alec Baldwin...John Goodman mi s-a parut interesant.
Jessica ridica tot filmul,cu vocea pe registre stridente sau cu un timbru masculin....Cumva mai profunda decat Vivien:)
http://youtube.com/watch?v=LchD370XRaU

Filme dupa Tennessee Williams
 

Eu o sa le mentionez doar pe cele pe care le-am vazut:

1. A streetcar named desire
2. The Glass Menagerie (de fapt il vad chiar acum, revin cu comments)

Voi ce ati vazut si cum v-a placut?

Am vazut demult Cat on a Hot Tin Roof si am, dar nu am apucat sa vad, Sweet bird of youth. Nu mai retin foarte multe detalii, pentru a le putea comenta, dar tin minte ca mi-a placut mult cuplul Elizabeth Taylor - Paul Newman.

Am vazut si Un tramvai numit dorinta, mentionat de Illo, Vivien Leigh a fost minunata.

Recomand calduros Night of the Iguana si Suddenly, Last Summer! Multe multe undertones la Tennessee Williams. :)

Si ar mai fi The Fugitive Kind (aka "Orfeu in Infern"), de Sidney Lumet, cu Brando, Anna Magnani si Joanne Woodward.

merge si The Rose Tattoo

ce e asa interesant la Rose Tattoo?

Da, de Marlon Brando nu zici nik ?

Scena mea favorita din piesa (si film) e cand rastoarna el masa : "Uite asa stiu eu sa strang masa" :))

avem o disuctie despre Un tramvai, exista topic special pt asta. Cinemania, putem sa-l aducem aici?

de ex. Anna Magnani

l-am adus...da' dupa aia sper sa nu-mi ceara nimeni sa il mut la topicul despre E. Kazan :D

:))

au disparut niste postari din acest topic X(

De incercat si The Roman Spring of Mrs. Stone - tot cu Vivien Leigh. Se pare ca era ecranizarea preferata a lui T.Williams din operele proprii. Favoritul meu este Noaptea Iguanei. De ce? Imi place Ava Gardner parguita. Ok, poate si textul lui Williams.

ce a disparut?

nu lipseste nimic. mi s-a parut.

The Glass Menagerie, versiunea pt televiziune

Cu Catherine Hepburn si cu inca doi actori britanici tineri, sensationali: Sam Waterston si Joanna Miles.

Well, m-a cam impresionat. Pe langa ca Hepburn face personajul extrem de enervant, insuportabil, de-ti vine sa inchizi filmul (pt ca asa e conceput personajul ei, mama isterica, control freak care domina viata fiului si fiicei sale, obsedata ca fata sa va ramane nemaritata), personajele tinere au un romantism incredibil de non-cliseu, desi culmea, e vorba de un tanar care munceste intr-un deposit ziua iar noaptea merge la cinema si vede cateva ore de filme, si viseaza sa ajunga regizor iar fiica, o splendida fata mare de o timiditate patologica, inadaptata societatii. Ea nu este capabila sa faca un curs de dactilografa pt ca are trac in societate, asa ca in timpul orelor de studiu platite de mama ei, fata se plimba in parcuri si in muzee.

Filmul este unul de dialog, adica nu se petrece nimic inafara discutiilor dintre mama si fiu, dintre mama si fiica si cei doi frati. Mama vrea una si buna, sa-si marite fata astfel ca il toaca la cap pe Tom, sa ii faca cunostinta Laurei cu un coleg al ei.

Intr-una din seri, Tom isi aduce un coleg la cina.

Cred ca e una din cele mai emotionante scene pe care le-am vazut vreodata intre doi tineri - se indragostesc pe loc, desi se mai cunoscusera, in copilarie, se cunosc acum, si se si despart tot acum. Aproape mi-au dat lacrimile aici http://www.youtube.com/watch?v=pKI49...rom=PL&index=4

Aproape ca ai scris corect numele...cred ca e Katharine.

Mi-a placut scena aia cu Burton si Lolita,din filmul ala cu iguana.

Bun...si poezia aia de final e misto.

Ava Gardner e splendida.
M-a mirat faptul ca a fost maritata cu Mickey Rooney.:-?
Ok, omul era vedeta, dar, totusi, un cuplu trebuie sa pastreze o anumita estetica vizuala.

Bonus: Sue Lyon si o pereche de pantalonasi scurti. Si nu ne duce pe noi in ispita...

n-am citit piesa.in schimb,mi-a placut filmul.
ai dreptate, chiar nu mai are absolut nici o importanta cum au ajuns toate personajele acestea atat de diferite sa convietuiasca pentru o perioada scurta, ce-i drept,in acelasi loc,dar de-aici incepe practic, filmul.
toate personajele feminine prezente sunt deosebite, atat prin structura interioara si genul reprezentat,cat si prin farmecul indiscutabil al actritelor care s-au incumetat sa le interpreteze.
totul se invarte in jurul reverendului Shannon,devenit ghid turistic si care bineinteles, trebuie sa-si multumeasca pe deplin clientele.
si cred ca el reuseste,cu mari eforturi intr-adevar,fiindca nu este tocmai usor sa faci fata nabadaioasei Sue Lyon,mai ales daca apare doar cu un costum de baie pe ea si nici atacurilor veninoase si dorintei de razbunare a d-rei Fellowes,"paznicul" ei.
celelalte doua personaje,Maxine Faulk si Hannah Jelkes,la fel de interesante ca si cele amintite mai sus,sunt opuse ca fire.prima este frivola si libertina,stapana pe ea si pe afacerea cu hotelul,cealalta este o "biata fata batrana" (fiindca celibatara e prea putin spus),modesta si de moda veche.intre ele, cuceritorul Shannon isi desfasoara repertoriul,incercand sa faca fata tuturor situatiilor in care este pus cu voia sau fara voia lui.
carismaticul Richard Burton si-a facut datoria.fara el,filmul ar fi pierdut mult.cele doua actrite, Ava Gardner si Deborah Kerr l-au secondat cu brio.
filmul merita si vazut si revazut,macar pentru a admira frumoasa iguana care apare pe genericul de inceput, dar si pentru peisajele extraordinar de spectaculoase, chiar si alb-negru,care apar ca decor.

buna idee cu captura iguanei.
cred ca aparitia ei pe generic este menita sa iti trezeasca interesul de a vedea legatura dintre ea si povestea din film.
mie asa mi s-a parut....

este posibil.
mizez pe caracteristica filmelor americane in general, dar mai ales, in perioada cand Huston a ecranizat piesa, si-anume "happy-end-ul".
dar, poate iarasi gresesc...
referitor la cele trei argumente ale tale: fiecare personaj si-a ales calea ce-o va urma dupa cum a crezut de cuviinta.faptul ca pentru acea perioada scurta de timp au fost reuniti printr-un caz de forta majora, impreuna, a fost un prilej de meditatie si...cam atat.
Huston a considerat ca asta ar fi solutia cea mai buna pentru final.dar, este doar viziunea lui, si-atat. nu se stie daca pana la urma,chiar asa a ramas.viata ofera tot felul de surprize.

am revazut ultimele 15 minute ale filmului si o sa incerc sa-ti raspund.e posibil sa nu fii multumit,dar risc.
Hannah,impacata cu sine,alege sa plece.inainte de asta,intre cei doi are loc un schimb de replici,prin care ea ii refuza cu demnitate propunerea de a pleca impreuna.din toata discutia lor mi-au retinut atentia doua replici:
el:"nu actionezi realist";
ea:'ba da.actionam realist,atunci cand facem ceva ce trebuie facut."
dupa ce si-au luat ramas bun,Shannon a ramas cateva clipe pe ganduri.
cred ca a fost momentul cand a inteles ce hotarare va lua.exact asta a si facut,in finalul filmului.
a acceptat propunerea Maxinei,actionand realist. cred ca ultimele trei replici din film au fost acestea:
Maxine:"inca nu este cald,Shannon.ce-ar fi sa mergem pe plaja?"
Shannon:"pot sa cobor dealul,dar nu cred ca mai pot sa-l urc."
Maxine:"te voi ajuta eu dragule,s-o faci.mereu am s-o fac."
a ales-o pe Maxine, urmand sfatul lui Hannah.interesul a invins pentru amandoi.

How calmly does the olive branch
Observe the sky begin to blanch
Without a cry, without a prayer
With no betrayal of despair.

Asta in completare la tot ce s-a scris despre The Night of the Iguana. Absolut superb!

Ecranizarile pieselor de teatru ale lui Tenneesee Williams sunt indiscutabil reprezentative pentru cinemaul clasic si oricate alte variatiuni si curente noi ale artei cinematografice ne-au incantat privirea de la aparitia lor,revenim cu placere de fiecare data in fata ecranului, atunci cand e vorba de a savura unul dintre filmele care-au transpus pe ecran aceste minunate piese ale dramaturgului american.
Asa s-a intamplat in cazul meu cu Noaptea Iguanei, in prima faza, si apoi cu “Pisica pe acoperisul fierbinte “,film pe care l-am revazut (din pura intamplare),chiar cu cateva zile inainte ca Liz Taylor sa moara si din acest motiv, impactul vestii a fost destul de puternic asupra mea,datorita imaginilor proaspete pe care inca le mai aveam in minte ,exact asa cum arata in rolul lui Maggie:tanara,extraordinar de frumoasa si expresiva cu ochii ei violet,senzuala si apriga,rasfatata si fragila ca un copil,dar cu o putere interioara de nebanuit.
S-a spus de nenumarate ori ca distributia filmelor dupa piesele lui Williams a fost inspirat aleasa,chiar daca regizorii care s-au incumetat sa le ecranizeze,au apelat la variante surprinzatoare, care, in loc sa dauneze ,din contra,au adus un aport semnificativ la succesul filmului,actorii respectivi reusind interpretari memorabile.
Este si cazul cuplului Elisabeth Taylor-Paul Newman in “Pisica pe acoperisul fierbinte”,fiindca ei au reusit ,prin forta interpretativa,prin charisma si expresivitate sa ne aduca pe ecran,alaturi de ceilalti actori din rolurile secundare,personaje pe care cu siguranta, nu le vom uita nicicand.
Iar reusita lui Liz,este cu atat mai mare si de apreciat,cu cat se stie ca ea a scapat ca prin minune (din cauza unei raceli) sa nu se afle in avionul cu care,cel de-al treilea sot al ei s-a prabusit,chiar cu putin timp inainte de inceperea filmarilor.Poate ne putem inchipui cum am fi vazut o alta actrita in rolul lui Maggie,dar, cu siguranta,cineva,acolo sus, a iubit-o mult pe Liz,dandu-i sansa sa ne demonstreza noua, ca ea a fost alegerea perfecta pentru rol.
Asadar,inca de la inceput,filmul ne imbie sa mirosim parfumul epocii in care se petrece drama.facem cunostinta,in plina zi de vara caniculara,cu familia Pollitt,veche si mare proprietara de plantatii,ca toate familiile sudiste instarite.inca din primele secvente se contureaza conflictele si caracterele personajelor,tot scheletul filmului bazandu-se pe expunerea treptata,pana la punctul culminant,a conflictelor mai vechi sau mai noi,existente intre membri familiei si modul cum acestia aleg sa le puna pe tapet. Relatiile sunt extrem de tensionate,pe de-o parte intre capul familiei si fiul sau favorit,Brick,fost sportiv de performanta,pe de alta parte intre acesta si sotia sa,Maggie,apoi intre acestia doi si familia fratelui mai mare, Gooper.aflam ca,de fapt, totul se invarte in jurul averii, a minciunii,a falsitatii si a reprimarii unor sentimente de dragoste intre soti si intre tata,mama si fii.
Fiecare personaj traieste cu intensitate maxima,fiecare vrea sa demonstreze ceva celorlalti,de parca nimic n-ar conta intre ei decat sa se urasca si sa-si arate unul altuia o alta fata a lor,falsa.
Minciuna este folosita ca arma,dar si ca platosa,ca paravan pentru a se apara.
Dialogul taios dintre Brick si Maggie,plasat chiar in prima parte a filmului,ne lasa sa percepem natura celor doua mari conflicte care implica drama.primul,este intre cei doi soti si senzatia iscata de replicile lor este ca intre ei mocneste ura si dragostea in acelasi timp.fiul cel mic al lui batranului Pollitt,Brick,refugiat in alcool,datorita unei intamplari stranii de care sotia sa nu este straina deloc,refuza sa mai onoreze datoria de sot,pedepsind-o groaznic pe focoasa Maggie,lasand-o sa doarma singura in fiecare noapte,in splendidul pat cu spatar din metal:
“noi nu traim impreuna,doar ocupam amandoi aceeasi cusca”,cuvinte care au ramas celebre,sunt spuse cu manie si amaraciune sotului ei.La randului lui,Brick e nemilos:”ia-ti un amant,Maggie”.
Al doilea conflict sugerat este intre fiul cel mic si tata.Relatia dintre cei doi,de-a lungul timpului,n-a fost una lipsita de frustrari si dorinte neimplinite,astfel ca,aparent,Brick isi uraste tatal si nu-i pasa nici cat negru sub unghie ca acesta,chiar in ziua in care Brooks ne introduce in atmosfera casei si familiei lor,este sarbatorit cu mare zgomot de familia numeroasa si ligusitoare a lui Gooper,,necioplit,cam tant,dar meschin si avar la fel ca si sotia sa,Mae,impreuna cu care are cinci progenituri,gata sa “inghita” tot.sila si aversiunea fata de aceste intentii ale cumnatului sau,o determina pe Maggie sa aiba o atitudine ostila si fata de acestia si fata de Brick,pe care nu reuseste deloc sa-l desparta de pahar si nici sa-l motiveze in a lupta cu aceste rude hraparete,care ameninta sa-i lase saraci lipiti.
In arsita zilei adie vant de moarte.Big Daddy,Harvey Pollitt, e bolnav de cancer in faza terminala si medicul,care nu face exceptie de la regula in ceea ce priveste minciuna,ii ascunde vestea,scutindu-l de crudul adevar , dar gasind de cuviinta sa le spuna in secret adevarul, celor doi fii.
Refuzul lui Brick de a participa la grotesca petrecere organizata de ziua tatalui sau,este ceea ce declanseaza demascarea falselor comportamente si intentii ale personajelor,momentele culminante constand in doua scene teribil de frumoase si dramatice,care,parca,ne implica emotional si pe noi.Maggie si Brick sunt fortati sa dea cartile pe fata,ocazie cu care aflam ca ea a vrut sa-si desparta sotul de o “prietenie obsesiva”,Skipper,un fost coechipier ratat ,chiar si cu pretul adulterului.N-a fost in stare s-o faca,cum n-a reusit nici Brick sa-l opreasca de la sinucidere si care, neintelegand derularea reala a intamplarii,incercand sa uite,si-a gasit alinarea in alcool.
Durerea provocata de cancer,il oblige pe Harvey sa se refugieze la subsol si printre vechile amintiri ale familiei,intre fiul sau si el are loc un dialog care ne emotioneaza vizibil,cand tatal isi sensibilizeaza fiul cu amintiri despre copilaria lui, intercalate cu reale crize ale durerii,calmate doar de injectia cu morfina facute de Brick,semn subtil al afectiunii care o simte de fapt,pentru tatal sau.
“Adevarul este la fel de urat ca si minciuna”,cuvinte spuse la Maggie la un moment dat si care definesc intreaga incarcatura dramatica a naratiunii,sfarsind intr-un tarziu catre ceea ce era totusi previzibil:impacarea celor doi soti pasionali si de-aici,probabil,inceputul unei noi vieti,bazata pe dragoste adevarata si dezinteres material.
“Pisica pe acoperisul fierbinte”,cu toata desuetitudinea lui,ramane si astazi un film iubit si vizionat,pentru ca relatiile interumane inlantuite in el,tesatura de orgolii si reprimarea sentimentelor,sunt stari care definesc universul uman si care nu se schimba niciodata in esenta lor.
Pe langa asta,prestatia actoriceasca de exceptie a celor doi si a lui Burl Ives,au intregit calitatile artistice ale unui film ramas ca memorabil,in amintirea multor cinefili pasionati.
Nici n-are cum sa fie altfel:imaginea lui Liz Taylor,imbracata in rochia aceea alba aproape pe tot parcursul desfasurarii lui,este imposibil de uitat!

Ma vad nevoit din nou sa imi marturisesc ignoranta - piesele de teatru ale lui Tennessee Williams nu imi sunt cunoscute. Dintre filmele inspirate de acestea am vazut doar A Streetcar Named Desire si Cat On A Hot Tin Roof. Despre primul nu as putea spune ca m-a impresionat, in schimb cel de-al doilea mi-a placut destul de mult.
Cadrul spatial si temporal limitat, actiune condensata, preponderenta dialogului - cred ca acestea sunt caracteristici specifice multor filme insiprate din piese de teatru si se aplica si acestui film.
Cred ca actiunea filmului este foarte bine rezumata de una din replicile personajului interpretat de Paul Newman: "A family crisis brings out the best and the worst in every member of the family. " Criza prin care trece familia Pollitt (declansata de apropierea mortii capului familiei, cel in jurul caruia graviteaza toata actiunea, Big Daddy) tesnioneaza relatiile dintre membrii familiei (relatii care oricum nu erau stralucite). De aici nu ne mai ramane decat sa ne bucuram de dialogurile taioase, livrate de personajele bine construite si interpretate excelent -cu o mentiune speciala pentru Burl Ives al carui personaj mitocan/grobian mi-a adus imediat aminte de "hotul" din The Cook, The Thief His Wife & Her Lover.

pana acum s-au exprimat impresii in special despre aceste doua filme,"un tramvai numit dorinta" ,regizat de Elia Kazan in 1951 si "pisica pe acoperisul fierbinte" din 1958,al carui regizor,Richard Brooks a transpus in 1961 si "dulcea pasare a tinererii",avandu-i ca protagonisti pe Geraldine Page si Paul Newman.cartea de vizita a lui TW este mult mai mare si cred ca si celelalte filme realizate dupa piesele lui merita atentia cuvenita,chiar daca "tramvaiul" si "pisica" sunt cele doua "bijuterii" rasplatite cu premiul Pulitzer si au avut succes la box office-ul american in anul cand ele au fost lansate.
interesant mi se pare,cel putin mie, ca pana la perioada cand s-au realizat aceste filme,actorii aveau altfel de prezenta scenica,virilitatea lor, sexualitatea masculina veneau din cu totul alte "artificii",fiindca asa era conceptia artistica a filmelor in anii 30-40.nu cred ca intamplator,in cele trei filme( adaug aici si Noaptea Iguanei) au fost distribuiti in rol cei trei actori care erau atunci in plina forta fizica si interpretativa.erau pe val,dar inca nu atat de sus.atat Richard Burton,cat si Paul Newman si Marlon Brando si-au adus contributia decisiv la succesul acestor filme, tocmai prin faptul frumusetea lor fizica,sincronizata perfect pe rol,a adus un suflu nou,proaspat,fata de Broadway.
arta dialogului mi se pare ca a capatat valente noi odata cu aceste trei filme.cred ca in asta consta,de fapt,forta si impetuozitatea personajelor,care,odata aduse pe ecran de actori care acum au devenit legenda,au ramas pana in ziua de azi la fel de iubite si cunoscute.

Da, T. W. - melodrama perfecta... :P

Am vazut pe DigiFilm ''The Loss of a Teardrop Diamond '' dupa o scriere de T.W..O ecranizare destul de searbada potrivita pentru televiziune.
http://www.imdb.com/title/tt0896031/