Credeti in Dumnezeu
 

Tema topicului e in titlu. Mai mult n-am ce sa zic.

Da. De ce intrebi?

doar asa.

S-au pierdut alegeri cu intrebarea asta.
Si, atentie, n-am zis: care Dumnezeu?

Exista un singur Dumnezeu.

asta spun si arabii:

La illah illa Allah.

Eu consider ca Dumnezeul meu difera de al tau si al halebardului de al nostru. Ca sa raspunzi la intrebarea "Exista Dumnezeu?" trebuie sa raspunzi mai intai la alta: "Ce este Dumnezeu?".

DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinţă supranaturală, considerată în credinţele religioase drept creatoare a lumii şi cea care determină destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acţiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în ştirea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toţi Dumnezeii = a se ruga cu insistenţă; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare şi neaşteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu ştie! = nu se ştie! Dumnezeule! exclamaţie de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamaţie de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamaţie de necaz, de nemulţumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau doreşti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providenţă, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. şi pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotţiitorul (art.), tvoreţ, zeu. 2. v. zeu.

DUMNEZÉ//U ~i m. sing. (în concepţiile religioase) Forţă supranaturală, creatoare şi cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ♢ Pentru (numele lui) ~! exclamaţie ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus

Dumnezéu (dumnezéi), s.m. – Fiinţă supremă, creator şi cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒm

Sunt de acord, atat timp cat exista in formulare cuvantul pe care l-am subliniat.

In rest nu sunt de acord cu utilizarea cuvantului "fiinta" in orice formulare. Conceptia mea asupra lui Dumnezeu s-a schimbat odata cu intrarea in liceu si, ca sa nu evit total un raspuns, am trecut de la incercarea de a-mi dovedi ca Dumnezeu nu exista, la intrebarea pe care am pus-o mai sus. Concluzia la care am ajuns atunci si in care cred si acum e ca el exista intr-un anume fel, dar nu pentru toata lumea.

e irelevant daca exista sau nu cat timp e vorba cel mult de o idee pentru care s-au oferit si se ofera tot felul de explicatii in functie de statulul persoanei / institutiei care le da

unii chiar au nevoie de credinta asta, unii se prefac etc.

la urma urmei depinde de fiecare

oare ce s-ar intampla daca cineva ar dovedi ca exista sau nu? ne-ar merge mai bine sau mai rau? ne-ar merge la fel

nimic nu urasc mai mult decat folosirea lui Dumnezeu in scopuri manipulative

Intr-adevar. Pentru cei care cred cu adevarat, credinta in sine e un castig, un fel de placebo.


In primul rand e aproape imposibil sa dovedesti. Si in al doilea, poti dovedi ca exista, dar cum dovedesti ca nu exista? Cei mai rationali din fire, care cauta logica tot timpul, pornesc cu premisa ca nu exista, trebuind dovedita existenta. Daca exista cu adevarat, sa zicem ca s-ar putea dovedi. De cealalta parte, celor care cred in el, trebuie sa li se dovedeasca ca nu exista, lucru greu de realizat.

Dar nu sunt de acord cu faptul ca ne-ar merge la fel. Cel putin daca lumea nu ar mai crede in el, nu daca s-ar dovedi ca nu exista, pentru ca si daca se dovedeste lumea poate crede in continuare. Credinta in Dumnezeu, fie ea sub forma de iubire, de frica sau de altceva, ajuta la pastrarea intr-o mica masura a ordinii in lume. E ceva ce ne indeparteaza putin de haos.


La fel. Si se foloseste mult prea des in politica.

Eu cred in existenta lui Dumnezeu si sunt adepta teoriei biblice, deci cred ca lumea a fost creata in 6 zile, dar nu asa cum le percepem noi, adica nu in 144 de ore.
Nu contest anumite teorii stiintifice, dar cred ca acele procese care au condus la formarea sistemului solar si a planetei noastrei au fost declansate de Dumnezeu.

Tu cum ai rezolvat dilema, Bogdan? Ne poti spune si noua? Daca vrei.

eu cred că Dumnezeu e acelaşi indiferent cum Îl numesc varii religii.

Dumnezeul meu e cuvântul. însă ştiu că va veni vremea când voi avea nevoie de un alt Dumnezeu, şi că nu va fi deloc o nevoie spirituală. [îmi plâng de milă gândindu-mă la ziua aceea]

întotdeauna m-a amuzat chestia cu manipularea prin credinţă, chestie pe care numai fanaticii religioşi au putut-o exercita asupra unor cu adepţi reduşi mintal.

mi-ar mai plăcea să fiu manipulată în ideea adâncirii iubirii aproapelui, de exemplu.

Biblia e cea mai frumoasă poveste pe care continuu să o citesc fără a mă plictisi.

singura chestie care mă deranjează este ipocrizia din spatele unei prea trâmbiţate credinţe.

eu cred că bunătatea, adevărul, dreptatea, iubirea nu există fără Dumnezeu, şi că mai înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu trebuie să încerci să te cunoşti pe tine însuţi.

şi tare mi-ar mai fi plăcut să nu avem nevoie de Dumnezeu, să ne fi fost suficienţi nouă înşine.

oare Dumnezeu o avea şi El la fel de multă nevoie de noi?! de mine de exemplu?

aceleasi discutii... my presumption

Dumnezeu= lack of knowledge

mie una îmi place mai mult ipoteza cu Dumnezeu extraterestru. :)

şi nu sunt de-acord cu tine, de-a lungul timpului reprezentanţii Bisericii au fost una dintre cele mai instruite pături sociale, ca să-i zic aşa că nu-mi veni în minte alt termen. :">

Da.

păi şi atunci de ce nu faci ce face El? :-O

cum poţi afirma că, crezi în Dumnezeu, fără a încerca măcar să-I semeni, adică să fii tolerant, iertător, şi-i accepţi pe ceilalţi aşa cum sunt, mai exact să încerci să fii un pic mai bun?

Cred că soluţia stă în împăcarea cu tine însuţi, la urma urmelor, într-un compromis între judecată şi credinţă, într-o alegere influenţată de tipul personalităţii, în timp.
Cu alte cuvinte nu, nu pot să spun cum, e un proces mult prea intim să fie rezumat în 2 cuvinte.
Puţini sunt cei care se opresc din căutare. Uneori te îndoieşti şi după ce vezi cu ochii tăi.
Am rezolvat-o, aiurea ! Sunt încă pe drum, oricum e bine c-am trecut cu bine de prima intersecţie.

Treaba asta e cea mai mare polemică a tuturor timpurilor. Niciodată n-o să se rezolve unanim.
Când ajungi la capătul demonstraţiilor în ambele direcţii (evol. vs creaţ.) înţelegi că te rezumi, paradoxal, doar la o opţiune în care trebuie să alegi, să crezi într-una din cele două variante principale, nicidecum nu ai posibilitatea de a opta raţional.

Nu se poate ajunge la un conses pentru că instrumentele aparatului critic al “evoluţionistului” stau în raţiune şi nu poate “raţiona” argumentele “creaţioniste”.
La fel cum “facultatea de judecare” a unui “creaţionist” se sprijină pe dogme şi instrumentarul său critic nu-l poate ajuta să priceapă “dovezile logice ale evoluţioniştilor”. Gnoseologii, epistemologii, dogmatici ... nu mai are nimic valoare în momentul de la capătul demonstraţiilor din ambele direcţii.
Astfel se ajunge într-un punct mort, în care polemica derapează.
Tocmai din această necompatibilitate a fundamentului criticii ambelor tabere nu se poate ajunge la o soluţie de compromis.

Deci “evoluţioniştii” convinşi se bucură de acest statut deoarece “cred” cu adevărat în teoria lor, care oricum nu poate fi demonstrată “creaţioniştilor”.
Iar “creaţioniştii” convinşi sunt fericiţi de împăcarea lor cu ei înşişi deoarece “cred” sincer în dogma lor, care nu poate fi în veci acceptată de “raţiunea” taberei adverse.

Pentru cä nu sunt El.
(De fapt, sunt... dar în mäsura în care toti suntem; nimic exceptional.)
Intrebarea ta se bazeazä pe o premisä falsä - dar în mod scuzabil: tu nu stii ce "încerc mäcar" - si nici cuantumul picului mai (dar, întrucât crezi cu tärie în tine - ceea ce e foarte frumos - presupui cä stii - ceea ce se poate remedia; în principiu.)

Lol
 

dacă aş şti şi/sau aş presupune nu te-aş MAI întreba nimic.

din ce-mi scrii ar trebuie să înţeleg că, credinţa ta se manifestă doar la nivel afirmaţiv, sau cum?! să nu implice chiar nimic acest, să presupunem, adevăr "eu cred în Dumnezeu"?!

cum şi cu ce mă deosebesc eu, cea care nu crede-n Dumnezeu, de tine, aşa-zisul credincios?:-?

pacatul d'le, pacatul...El e fara de pacat

...incet, incet ne aducem aminte ca exista si Scaraotchi...uitati cum isi baga coada pe aici :D

păi şi ce'nseamnă "păcat"?!

no, mi-e lene să dau un Google să văz câţi creştini ortodocşi sunt pe Terra. mi-e total indiferent că vecinul meu îl venerează pe Allah sau o... vacă. este dreptul lui, şi iar sunt de-acord, ca el să fie, sau nu de-acord cu credinţa mea. :P

chestia cu care chiar nu-s de-acord e schimbarea credinţei, am o prietenă care a trecut la musulmani, creştină fiind, pentru că aşa a simţit ea. mă rog, chestia nu ar tb să mă deranjeze, Dumnezeu fiind acelaşi peste tot. mai am altă prietenă care s-a păcăit, şi care le interzice copiilor, 7-8 câţi ori mai fi, că nu am mai vb de vreo 5-6 ani, le interzice deci să se uite la TV, să citească orice altceva în afara cărţior religioase aprobate de "frăţie" sau cum naiba s-o fi numind. Dumnezeu ei nu prea e pe gustul meu, şi-am tot încercat să-i explic, fără succes, de ce. :(

un act impotriva vointei lui D-zeu

dileme - dileme - dileme!
 

păi cum şi de unde ştiu care e voinţa lui Dumnezeu? ăăă... chiar cunoaşte careva pe-aici (sau aievea) voinţa lui Dumnezeu?:-?

Nu sunt "asa-zis", sunt propriu-zis.
Si tu crezi, dar nu stii cä crezi.
"Un ateu e Dumnezeu care se joacä de-a v-ati ascunselea cu sine însusi." (Sri Aurobindo)
Räspuns: ne deosebim la culoarea pärului.

eu unul nu ma consider un crestin "bun" dar imi place sa fiu tolerant si sa fac acte de caritate morala, sa fiu impaciutor si sa nu am prejudecati. Imi place la nebunia principiul "nu judeca ca sa nu fii judecat, (judecata e una si in ceruri). Sa iubesti mi se pare existential. Sa stii ca probabilitatea ca oamenii sa greseasca si ca o fac des ajuta. Dar toate astea nu le fac fiindca cred in Dumnezeu.

eu mai înainte de-a mă simţi creştină fac tot posibilul pentru a fi bună, şi asta vine mai înainte de educaţie, de auto-educaţie, o nevoie organică, probabil că ţine foarte de mult de moştenirea mea genetică. ce înseamnă să fii bun? hmm... păi foarte pe scurt ar însemna: să nu-i faci pe cei din jurul tău să sufere, să-i ajuţi pe cei aflaţi la nevoie, să nu rămâini indifent în faţa nedreptăţilor şi răutăţii, să încerci să-l înţelegi şi accepţi, şi dacă se poate şi iubeşti pe cel de lângă tine, cu calităţile şi defectele lui.


toată lumea judecă pe toată lumea, nu am putea relaţiona dacă nu (ne-)am cântări şi valoriza deciziile şi faptele. nu judectatul e aci problema, ci condamnatul fără o analiză obiectivă, părerea mea.


nu ştiu de ce, dar iubirea aşa cum o înţelegem şi percepem cu toţii mi se pare cel mai egoist lucru. câţi dintre noi iubim pentru celălalt?! te iubesc pentru că am nevoie afectivă şi fizică de tine. te iubesc pentru mine, pentru că mă faci să mă simt bine, pentru că mă simt în siguranţă lângă tine etc. eu cred că numai sfinţii şi marii înţelepţi ştiu să iubească şi să ierte cu adevărat.



pe mine una chestia că ştiu că îmi vei greşi, că mă vei face să sufăr, şi că vei sfârşi prin a mă dezamăgi mă deprimă de moarte şi mă face să nu prea mai vreau să cunosc oameni noi. dar cel mai tare mă doare faptul că majoritatea dintre noi conştientizăm că am greşit dar nu facem nimic pentru a ne corija. aici e de fapt mare problemă legată de greşeală. io mor câte puţin când realizez că am greşit şi că orice încerc să fac omul ăla nu vrea să mă înţeleagă şi accepte, de iertare nu mai vb! :D

aa... şi nu mă deranjează să cred în orice atâta vreme cât asta mă face mai bună, mai umană etc.

ai scris mai sus ca citesti Biblia...nu e mentionat nimic pe acolo?

Dar e logic asa, normal ca, din moment ce cred in ceva, sunt convinsa ca acesta este adevarul, iar japonezul acela e inseala, dar, ce sa fac, ii tolerez "naivitatea", nu pot sa ii impun "adevarul" meu.

Nu numai ei.
Si unii asiatici.
Citeste fragmentul despre cälätoria în India, din Jean Renoir: «Ma vie, mes films».

Cred ca aproape orice credincios are la un moment dat o oarecare indoiala. Si eu am avut asemenea momente, dar am si avut momente in care m-am simtit iubita, protejata, ajutata de Dumnezeu.

Cred ca suntem mai multi de 4 %. :) Nu doar ortodocsii sunt crestini. Exista anumite diferente intre noi si alte culte crestine, cred ca adevarul este undeva la mijloc (aici ma gandesc la ortodocsi vs. catolici vs. protestanti).

[/quote]Nu-i poţi impune “adevărul” tău, tu userul Corinka, dar dacă ai deţine această putere ai face-o ?[/quote]
Nu poti impune cuiva religia ta. Degeaba oblig un om sa primeasca botezul crestin, daca el nu crede, dar frecveanteaza o biserica doar de frica sau pentru ca este dus cu forta. Dar, daca as putea ca, vorbindu-i despre Dumnezeul meu unui necrestin, sa il conving SA CREADA si SA DOREASCA sa se converteasca, as fi chiar fericita!

Unii crestini considera ca singura cale de mantuire este crestinismul, dar eu nu sunt asa de fanatica. Eu cred ca un musulman/budist/chiar ateu care nu a avut niciodata ocazia sa il "cunoasca" pe Iisus, dar a avut o viata exemplara, si-a iubit si si-a ajutat aproapele are mai multe sanse de mantuire decat un catolic/ortodox/luteran/baptist/samd, care a fost "crestin doar cu numele", dar nu s-a comportat ca atare. Este parerea mea, poate ma insel, om muri si poate ca om vedea.

Majoritatea religiilor promoveaza binele si iubirea aproapelui. Asta trebuie luat aminte si urmat.

în niciun caz! între noi 2 fie vb, da'să nu mai spui la nimeni, religia mea preferată e buddhismul. :)
singura chestie care mă ţine să nu-mi schimb şi aşa aproape inexistentele convingeri religioase e tradiţia, respectul pentru ea fiind cu mult deasupra preferinţelor mele religioase. m-am născut creştin, şi am să fac tot ce pot pentru a duce mai departe legea neamului meu.


nu ştiu ce vârstă ai tu, şi nici printre ce fel de oameni îţi duci viaţa. am să-ţi povestesc un pic despre mine, poate şi aşa te vei convinge că respectul pentru celălalte culte religioase chiar există. întâmplarea a făcut ca de mai bine de jumătate din viaţa mea să trăiesc în Dobrogea, acea provincie românească cea mai colorată dpdv etnic. în prima zi de şcoală aici, aflând că, colega mea de bancă, Ghiundistan e turcoaică prima întrebare care mi-a venit în minte a fost "tu în ce limbă gândeşti"?! nu m-a intersat niciodată de ce cred musulmanii în Allah, însă am învăţat o dată cu ei versete din Coran, am petrecut împreună atâtea kurban bairam-uri, credinţa mea nu m-a împiedicat nicidecum să le savurez poveştile şi bucătăria. ba mai mult, ce mai bună prietenă a mea e tătăroaică, şi ea este exemplu viu că cel puţin în Constanţa (şi în toată Dobrogea - cea pe care-am bătut-o eu cu piciorul) toleranţa religioasă nu e o simplă expresie, deci prietena mea are vis-a-vis de religie un comportament cel puţin ciudat, în sensul că ea frecventează constant bisericile tuturor cultelor, chestie care pentru mine, cea care sunt un pic mai rigidă în privinţa credinţei, nu mi se pare în regulă, însă nu aş putea să-i interzic vreodată să intre în biserica noastră, cu toate că ştiu că Dumnezeul ei e Allah. ce simte, cum simte şi de ce simte ea faţă de Dumnezeu (Allah) e absolut problema ei, însă nimic din ceea ce-am trăit şi încă trăim împreună nu m-a făcut să afirm că Dumnezeul şi credinţa ei sunt inferioare Dumnezeului şi credinţei mele. prietena mea este cel mai frumos exemplu de toleranţă religioasă pe care l-am întâlnit vreodată, şi bineînţeles ea nu mai e la vârsta dilemelor (căutării identităţii religioase). şi nu e singura cu astfel de concepţii.

@Dragomara
Mă bucur sincer că eşti tolerantă.

Am citit odată, pe net parcă, o povestioară sau glumă, nu mai stiu ce era, despre egocentrismul nostru.
Cred că s-ar potrivi în această discuţie – ca idee.

Se spunea că nu ştiu cine murise şi ajunsese în rai.
Cuprins de îndoieli a cerut să facă un tur prin lumea de dincolo, căci toată viaţa meditase pe marginea acestei dileme, fără rezultate concrete pe final.
Alături de însoţitor ajunge la zona musulmanilor, aceştia întindeau covoraşul, se rugau, sortau prudenţi alimentele interzise. Mai încolo un fluviu mare, Gangele, mai scoteau capul câţiva zei cu mai multe braţe, indieni care se îmbăiau, aduceau ofrande, se rugau. Ceva mai încolo o japoneză se îngrijea cu dragoste un bonsai, în apropiere alta meşterea la ikebana; apoi trec printr-o zonă cu statui de Buddha, printre care câţiva chinezi cântau fericiţi. Mai vizitează câteva locuri ciudate: ba un sacrificiu, ba un totem, un yin-yang; în unele zone mai stătea oamenii şi degeaba, stăteau aşa pe jos printre măslini şi se gândeau ...
Ajung în cele din urmă la o margine de pustiu. Dar ce este dincolo ? întreabă vizitatorul. Dealuri, munţi, mări, jungle. Să vorbim în şoaptă. De ce ? Păi acolo, undeva, izolaţi mai ceva ca-n The Village a lui Shyamalan, este locul rezervat ortodocşilor, care sunt convinşi că paradisul este exclusiv al lor şi încercăm să le păstrăm iluzia, pentru că îi iubim atât de mult, la fel ca pe toţi locatarii noştri.

Splendidä fabulä, Bogdane - si atât de adeväratä! Multumesc, am s-o retin - si folosesc!

Eu nu. Nici macar nu tin minte sa fi specificat ca sunt ortodoxa. Cand spun crestin nu ma refer doar la ortodocsi. Chiar si orice preot ortodox cat de cat mai rasarit nu-ti va spune despre catolici ca sunt eretici si ca nu se pot mantui. De altfel, Biserica Ortodoxa recunoaste botezul catolic. Daca un crestin din alt cult vrea sa se converteasca la ortodoxie este rebotezat, cu exceptia catolicului caruia i se recunoaste botezul catolic. De ce? Mi-a explicat un preot ca la botez, copilul nu este doar udat, ci si miruit. Singurii carer folosesc si mirul, pe langa apa, la botez, sunt ortodocsii si catolicii, Restul, nu.

Spuneam ca adevarul este undeva la mijloc si iata un exemplu. Catolicii cred in purgatoriu. Ei cred ca dupa moarte omul poate ajunge in rai, iad sau purgatoriu. Ei se roaga pentru sufletele din purgatoriu, pentru ca doar unele dintre acelea mai pot migra in rai. Deci ei cred ca exista ceva intre rai si iad.
La ortodocsi este altfel, ei cred ca imediat dupa moarte exista un fel de judecata temporara, in urma careia sufletul poate ajunge in rai sau in iad. Noi ne rugam pentru aceste suflete, iar in final, dupa Judecata de Apoi, sufletele vor ocupa un loc definitiv in rai sau in iad. Asa am invatat eu la religie. Deci, indirect, avem si noi un purgatoriu.

Eu sunt ortodoxa, asa am crescut de mica si intentionez sa imi pastrez religia, dar cred ca, daca as fi putut opta la inceput, fara a fi influentata de familie, probabil ca as fi fost luterana.

Apropo de anecdote, am citit si eu una, nu mi-o mai amintesc exact, dar, in mare, era cam asa. Un om moare si ajunge sa viziteze raiul si iadul. Initial ii este prezentat iadul: intr-o sala mare, mai mult oameni stau la o masa, iar pe masa sunt oale pline cu mancare. Oamenii au legate de brate niste linguri cu cozi prea lungi, astfel ca nu puteau manca, deoarece lingurile erau prea lungi si nu ajungeau cu gura la varful lor, unde era mancarea, asa ca oamenii erau slabi si infometati.

Se duc apoi in rai, care arata exact la fel, cu mese pline cu mancare, oameni cu linguri legate de brate, linguri la fel de lungi, numai ca de data aceasta oamenii erau bine hraniti pentru ca gasisera o metoda sase indestuleze: se hraneau unii pe ceilalti.

@bogdan & corinka :-* & >:D<

@cinemania - nu mă mai aburi cu trimiteri la Biblie, şi fă bine şi răspunde-mi, că de-aia te-ntreb special pe tine, adicătelea mă interesează părerea ta. :-w :P

Da, cred ca in Dumnezeu, dar pentru ca suntem pe Cinemagia, intrebarea ma duce cu gandul la filmul Contact, cu Jodie Foster, in care Matthew McConaughey o intreaba acest lucru. Ea ii spune ca are nevoie de dovezi, de fapte reale, moment in care el o intreaba daca si-a iubit tatal; ea raspunde afirmativ, iar el o provoaca sa dovedeasca asta.
La fel si cu credinta....e credinta numai daca o simti fara nevoia unei dovezi palpabile.
Dumnezeu exista cu siguranta, dar cred la fel de mult si in destin, in ideea ca nimic nu e intamplator. :)

Da, dovey, ai dreptate. Daca exista o certitudine, nu mai putem vorbi despre credinta.

cand crezi in D-zeu trebuie sa stii si in ceea ce crezi de fapt, mai exact ce reprezinta acel D-zeu...reprezinta El binele si iubirea fata de aproapele tau? daca da, atunci cam asta ar fi vointa acestui D-zeu si a urma vointa lui D-zeu inseamna sa faci numai bine aproapelui tau...ca nu poti mereu sa faci asta, e altceva...omul e slab si bantuit de tentatii (tentatiile sunt bune si folositoare, daca ma intrebi :D )...daca nu poti urma mereu vointa lui D-zeu nu inseamna ca nu crezi in El

now Peggy you should pay attention, ca vointa asta lui D-zeu poate fi si ceva tricky in sensul ca unii o mai si "umfla"...de ex., "e" vointa lui D-zeu sa mergi la biserica...daca nu mergi esti pacatos...I beg to differ

@ now I see! mulţumesc! :">

da. cred in dumenzeu. si aveam o gramada de intrebari pe care le scrisem dar din cauza ca nu pot sa ma loghez din casuta aia care apare in mijloc, si doar de sus, din dreapta, am pierdut tot ce scrisesem. si n-am chef acu sa rescriu. uite cum sunt ispitita sa ma enervez :D . revin

Nu

Hm...de ce?

Dumnezeu si Eva.

Daca te strig pe nume, in ce limba te strig? Sau daca te striga Obama sau Belmondo, ei in ce limba te striga?
Adam e substantiv propriu.

sau il strigi Ion si la reluare se aude John, nu?

Nu, John scrie în subtitluri.
(Väd cä are trilingve... ;) )

pt ca e de bun simt. prefer luciditatea si implicit desperarea decat iluzia, e drept reconfortanta, a mantuirii si fericirii eterne