Nu stiu daca o fi film k-lumea.Ca o baba se indragosteste de mircea radu.Ziceti voi parerea

mda...
sistemu nervos nu e chiar la pamant...
(nota pt als - nici al meu propriu si personal, nici filmu lu danieliuc)
totusi din 7 oameni, reactiile (post-film la o bere) au fost
1 prost, nu imi place, nu inteleg (membra d forum)
2 se putea si mult mai rau (io oarecum ingaduitor)
3 dumnezeule, filmu asta mi-a stricat ziua si m-a umplut de nervi, ma doare si capul, aveti careva vreun nurofen? (regizor student premiat la un festival care nu este de provincie)
4 aha..daca visan e ala, grasa e ea, cine e motociclistu? ala are vreun rol?
( studenta premiata la cinemaizbit pt scenariu)
5 faza aia cu popa a fost supertare (studenta, idem4)
6 scenografie jegoasa, apartamentu ala, si ce imagine naspa,... da aia mica tragea cocaina? sau era specialk? doar ca sa arate ca tineretu e vai mortii lui? (student la multimedia)
7 nu-mi vine sa cred, am dat 70 de mii pe taxi si am ajuns la opt zero-zero si nu m-au mai lasat sa intru, erau si fetele de la bordo (sau indigo) si nici pe ele nu le-au lasat, erau cu mama lor si tot nu ne-au lasat sa intram, am dat 70 de mii pe taxi ca sa ma plimb vreo ora aiurea pe stradute (student regie)

aceastea fiind zise
ce am apreciat ca fiind ok
1 baba, care daca nu ai ochii si creieru beliti de la vizionat vacanta mare vorbeste in dialectu alaala lor, probabil olteneste, si joaca surprinzator de natural
2 gradarea nebuniei, cu tot arsenalul de vorbit singura si asamaideparte
3 dementa lu danieliuc care isi face o revolutie a pensionarilor in brasov (!!!!) doar ca sa aiba si ceva revolutie filmu, ca fara nu se poate
4 mircea radu, care sau e idiot sau poseda o cantitate suficienta de inteligenta cat sa posede auto-ironie
as opta totusi pt varianta1
5 muzika
6 anumite replici, gen "cetateni, nu beti pisat ca nu e bine"
7 arsenalu de sticlute cu pisat raspandite prin toata casa
ce mi-a creat senzatii de sila
1 metafora finala, care e trantita intr-un film foarte ne-metaforic
2 dementa fiicei, drogurile nepoatei, individu ala gras si hernios, mult prea multa drama umana in acc apartament
3 revolutia de la brasov care e cu totul din alt film
4 filmarea, montaju, scenaografia
5 da, se cam face abuz de imagini cu mircea radu
6 chestiile cu vizitele la guvern
7 jocul actorilor....

In primele 30 minute am incercat sa gasesc un rost al actiunii, un mesaj, o metafora cu sens, ceva acolo; am realizat intrun tarziu ca de fapt toata actiunea e un delir total, fara un sens anume, un fel de transmisie in direct de la balamuc (la propriu,din ala autohton, unde nebunii stau in mizerie), asa ca urmatoarele 30 de minute m-am distrat pe seama nebunilor. Apoi au urmat 30 min de plictiseala, rasesem destul si pelteaua se toot lungea in aceeasi cheie. Asa ca m-am carat dupa 90 de minute, iar filmul vad ca a durat 108 minute.

Intrebarea este: credeti ca filmul asta poate sa pastreze spectatorul ala mediu pana la sfarsit in sala? Ca o data cu mine s-au mai carat vreo 10 insi. Stau si ma intreb de ce or fi ramas restul de simpli consumatori.

De jena. Prefer sa fac un joc (pe) mobil decat sa ies din sala dupa inceperea filmului. Caz rarisim, pentru ca nu ma duc la cinema la orice porcarie. S-a intamplat o singura data sa plec, ingretosat de cele petrecute pe panza, la un film de Margineanu. In prezenta regizorului. :sick:

s-a intamplat ca inainte sa vad acest film daneliucian sa-l urmaresc pe regizor in cateva interviuri la televiziuni. (i-am citit si cartile, inclusiv Marilena).
parea un om normal, cu pasaje intelepte, incruntat-revoltat-sceptic pe masura si, mai ales, dadea de inteles ca stie cum sa faca un film bun.
pe dracu. a creat si el un jeg zgomotos pe un scenariu absolut tampit.
n-are anvergura deloc Daneliuc.
dorinta lui Daneliuc de a arata romanilor in ce lume traim e laudabila, dar pt a face un film bun e nevoie de mai mult...
4/10.

Exat asa am patit si eu. A fost duminica trecuta la PRO TV la emisiunea preotului (pe la pranz, despre cultura si carti) si parea simpatic/serios, fara pretentii. Asa ca miam zis sa-i vad si filmul. Pacat:(

TIPIC Daneliuc, monser! Exact sentimentele astea mä tot angoaseazä de vreo doispe ani încoa'.
Altfel, marti väd si eu filmul, si-am sä mai zic.

Slab,filmul romanesc e departe de cel american.Nici n-am inteles d ece se numeste asa.Film cu babe,mosi s.a.

Adânc gräit!

Stati asa, cetäteni, c-avem treabä!
Mamäää, ce chestie, bäi fratilor! :w00t: :w00t: :w00t:

Cum spuneam, mâine mä duc sä väd "Sistemul nervos", asa c-o sä putem discuta în cunostintä de cauzä - dar azi am citit cronica în "România liberä" si am avut o maaare surprizä!
Scumpilor, geneza acestui film se revendicä încä din 1992, si o cunosc foarte îndeaproape!
Asadar, în toamna acelui an, luam o leafä de redactor de la "Expres-Magazin", scriam scenarii si bäteam pe la usile caselor de filme. Vreo patru scenarii de-ale mele au ajuns si la Alfa Film International, a lui Daneliuc. Tipul le-a citit, a zis cä da, îl intereseazä sä lucräm împreunä, dar nu pe vreunul dintre scenariile propuse de mine - si mi-a dat douä subiecte din portofoliul lui, sä fac din ele douä scenarii si sä hotärâm pe care sä-l bägäm în productie.
Unul era notoriul articol din "Expres-Magazin" (atribuit ulterior, eronat, "Evenimentului zilei"), despre fata care se sinucide, e dusä la morgä, paznicul necrofil o violeazä, aia "învie", cä avusese doar moarte clinicä, etc., etc...
Al doilea subiect era jurnalul intim autentic al unei cucoane vârstnice din Pitesti, pe nume Elena Bors (aka "Elly"), care se îndrägostise de Paul Soloc (pe-atunci, mare crainic T.V.R. la stiri externe). Îi trimitea scrisori adoratoare, nu primea nici un räspuns dar era convinsä cä el "got the message" si-n fiecare searä-l sorbea din ochi la "Actualitäti" si observa cä si-a scos verigheta, si-i lansa ei personal tot felul de "mesaje subtile", si alte asemenea.
Ambele subiecte erau ofertante. Le-am dezvoltat, trecând prin synopsis si treatment, pânä la stadiul de scaletta. În sfârsit, prin ianuarie, i-am predat lui Daneliuc ambele scalette.
Le-a citit, a zis cä le considerä la fel de ofertante, si sä aleg eu subiectul din care sä facem filmul.
Din päcate, am cäzut în ispita primului subiect, cel cu morga, pärându-mi-se mult mai spectaculos. Consideram cä un film cu o bätrânä provincialä îndrägostitä de un star al actualitätilor ar avea prea putinä prizä la publicul românesc din acei ani.
Acum regret alegerea fäcutä. Subiectul cu morga, devenit filmul meu "Neînvinsä-i dragostea", a iesit asa-si-asa, cu pärti bune pe ici si pärti rele pe colo, dar a ratat în stil mare tocmai din cauza factorilor pe care mizasem cel mai mult: l-au atacat pentru continutul sexual si macabru. În schimb, "Elly" (titlul "romanului jurnalintimistic" al cucoanei, si titlu de lucru al scenariului), desi mult mai anost, mi-ar fi prilejuit mai multä discretie, subtilitate si profunzime a analizei. În cel mai räu caz, filmul ar fi trecut neobservat, decedând cu brio, dar nimeni nu m-ar fi acuzat de "obsesii morbide" si "perversiuni sexuale".

...Si iatä cä acum, dupä 13 ani, apare filmul lui Daneliuc fäcut dupä acelasi subiect! Ard de curiozitate sä väd cum l-a dezvoltat (sigur, unele lucruri le stiu deja din citit, dar n-au nici o relevantä încä; mâine am sä väd cu ochii mei).
Am sä caut si vechea mea scalettä, sigur am pästrat-o, totu-i s-o mai gäsesc, si am s-o transcriu pe computer. Dacä nu, îmi amintesc destule elemente pentru o discutie bazatä pe memorie. Oricum, se anuntä niste comparatii foarte interesante!

Pentru cei care vor sa o citeasca si n-au rabdare sa o caute:

http://www.romanialibera.ro/editie/i...11042005&idx=5

Bunä idee, Danny, bravo!

Noua ne place obsesiile morbide si perversiunile de toate felurile.

Da, da' lu' Laburentiu Damian, Gabriel Giurgiu, Florica Ichim, Octavian Sava, Roland Man si altii ca ei nu-i place, cä asa e ei dästepti.

N-am auzit de ei. ;) Neinteresanti admiratori nostalgici de pelicule mucegaite.

Corect, da' hai sä nu divagäm, c-aicea-i vorba de Daneliuc si al säu "Sistem nervos". Chestia cu "Neînvinsä-i dragostea" fusese doar asa, un apropont.

Bun, l-am väzut.
O sä vinä si cronicuzda, mintenas. Pânä atunci, câteva impresii la botu' calului:
Rodica Tapalagä. Punct.
In rest, numai virgule si puncte-puncte: haotic, trenant, patologic, scabros, gratuit, agramat (foarte!) cinematografic, caduc, imatur, amatoricesc, multilateral-neterminat - într-un cuvânt: Daneliuc cel din ultimii 15 ani.
Nota 10 pentru Rodica Tapalagä
Note de 7-8 pentru imagine, costume si decoruri.
Nota 5 pentru scenariu si regie (la un loc).
Mentiune: un Daneliuc mai linistit decât de obicei, dar nu cu mult.

Si, iacät-o!
(Mai întâi, o precizare, apropo de constatärile mele de ieri: n-am observat nici o relatie semnificativä între scenariul lui Daneliuc si scaletta propusä de mine; existä unele asemänäri, dar s-ar putea sä fi fost întâmplätoare si chiar inevitabile; am s-o caut, am s-o recitesc, si dacä apar unele teme de discutie, le vom aborda mai încolo. Deocamdatä... cronica filmului.)


"Sistemul nervos" - un Daneliuc cuminte

Dupä ce proaspät unsul tovaräs Dulea, la indicätiile pretioase ale tovaräsei primviceprimministru Elena Ceausescu, däduse putin cu el de toti peretii (mai ales cä scandalul umflat artificial "Glissando" era cald încä), Mircea Daneliuc s-a cumintit si a fäcut "Iacob" - un film care läsa în pace falsele disidente si expunea onest drama unui miner din regimul... oricare - pentru cä, desi prozele lui Geo Bogza se plasau în "orânduirea burghezo-mosiereascä", viata (si moartea) lui Iacob Onisia aveau tangente clare cu universalitatea. Desi inegal construit, si cam trenant în portiunea medianä, filmul se impunea printr-un început si un sfârsit de-a dreptul apocaliptice, de o fortä expresivä rarä. Chiar si "cuminte", Daneliuc era insuportabil de "räu" ("räu", adicä "bun").
Imediat dupä aceea, comunistii l-au cumintit si mai dihai, ajungând la compromisul "Tusea si junghiul", dupä basmul "Fata babei si fata mosneagului", de Creangä. A fost primul semn al carambolicei deraieri ce avea sä se producä imediat dupä aceea, o datä cu "liberalizarea" lui Daneliuc. Fermecätoarea poveste clasicä era împänatä cu hidosenii, aluzii sexuale perverse (o adeväratä blasfemie, secventa cu "scäldatul"), violente si figuri de stil ostentative - si în final, un tricolor gäurit fâlfâit de Mosneag dupä ce scäpase de Babä, cä între timp trecuse Revolutia peste noi.
De-atunci încoace, Daneliuc s-a înscris într-un funest glissando (termen predestinat!) spre cele mai aberante zone ale discursului cinematografic. Virulenta criticä a degenerat în isterie. Nonconformismul s-a împotmolit în perversitate si scatologie. Oniricul cu nuante fantastice a decäzut în degringolade haotice. Personalitatea stilisticä aparte, atât de viguros exprimatä în "Proba de microfon" sau "Vânätoarea de vulpi", a esuat în agramatism cinematografic. Artistul de odinioarä s-a rostogolit rapid si sigur pe povârnisul marcat de hopuri ca pelteaua "A unsprezecea poruncä", insanitatea "Patul conjugal", stângäcia ezitantä "Aceastä lehamite", cosmarul sub-naturalist "Senatorul melcilor", (nefäcutul "Ovidiu") si strident-gratuita fantasmagorie "Ambasadori, cäutäm patrie". Pentru a ajunge, în sfârsit, cu "Sistemul nervos" în pioneze.
Originea declaratä a acestui film este romanul "Marilene" al aceluiasi Daneliuc, dar putini stiu cä adevärata sa genezä se revendicä de la un document olograf - jurnalul intim-sentimental al unei persoane reale, pensionara Elena Bors din Pitesti, îndrägostitä iremediabil de Paul Soloc. Pornind de la acest izvor real, Daneliuc grefeazä peste povestea bietei femei o serie de motive dragi lui, întâlnite si räsîntâlnite prin majoritatea filmelor anterioare. La loc de cinste stä noua inventie cu bäutul de urinä, fatalmente inspirat din încä nestinsa halima bivolarianä, plus recentele obsesii urinoterapeutice care se-nghesuie sä devinä cât mai trendy prin lumea largä (sau... mai putin largä).
Imediat ce constatäm cä majoritatea personajelor si zonelor umane ale filmului sunt mai mult sau mai putin preocupate de "bäutul de pisu", ne întrebäm legitim (cel putin, dacä ne-a mai rämas o brumä de încredere în Daneliuc) CE LEGÄTURÄ are mania asta cu straniul amour perdu dintre Niculina Puicä si Paul, si UNDE vrea cineastul sä ajungä. Dar eventuala încredere se spulberä ireversibil, cäci Daneliuc nu se dezminte: nu ajunge NICÄIERI. Tot altoiul urinar nu rämâne decât o scârbavnicä paralelä cu axa principalä a povestirii, risipitä în cele din urmä sub tentatia soväielnicei "revolutii a pensionarilor" din final.
E relevant faptul cä exact acelasi tip de gresealä se regäseste în multe alte filme recente ale lui Daneliuc: încercarea de a combina douä ciudätenii disparate, care în loc sä se potenteze una pe alta sfârsesc prin a se anula la fel de reciproc (în "A unsprezecea poruncä": sosiile marilor demnitari nazisti, pierdute pe drumul spre acel no man's land unde naufragiazä personajele; în "Aceastä lehamite": fantoma si dealul pe care masinile "urcä"; în "Senatorul melcilor": scandalul Sälcudeanu si violentele cu tiganii). Toate sunt rezultate semnificative a nestiintei de a rezolva celebra relatie dramaturgicä dintre "dacä" si "dar dacä".
În jurul acestor douä inegale tulpini însäilate precar, graviteazä aceeasi si aceeasi Românie mai bolnavä de o mie de ori de cât este sau ar putea fi vreodatä - România lui Daneliuc. Eternul univers casnic derizoriu, omniprezentul fundal sordid al sträzii, inevitabilul demers prin sanctuarele televiziunii publice si ale guvernului, infect-asepticele decoruri spitalicesti - filmate la fel ca în "Patul conjugal", la fel ca în "Aceastä lehamite", la fel ca în "Senatorul melcilor" - adicä urât, inestetic, stângaci, nu ca pe vremuri, în "Proba de microfon". Privirea lui Daneliuc asupra acestor zone (SINGURELE pe care le vede), voindu-se poate piezisä, nu e decât strâmbä, iar glasul säu critic nu reuseste sä sune decât ca "huo!" si "ptiu!"
Se remarcä din nou, glorios-nepäsätoare, puzderia de inadvertente - soldatul din gardä care se poartä ca un racoleur de figuratie, intrarea petentei la guvern pe poarta principalä, blatul total la metrou (ivite fie din neglijentä, fie din stângäcia construirii unor licente care s-ar fi dorit, poate, acceptabile pe principiul "improbabilului posibil"). Simptomaticä în acest sens este audienta la secretarul de stat - un Dorel Visan orb (ce infantilä si transparentä "metaforä"!), cu comportament ilogic si blând-deviant. Pesemne autorul a încercat (din nou) o abordare în spirit kafkian - uitând cä marele geniu al absurdului tragic a scris acum aproape un secol, iar reluarea acelorasi procedee, neactualizate estetic cu nimic, nu poate fi decât epigonicä (mai ales când îti lipseste forta creatoare si, în special, RIGOAREA intrinsecä a absurdului în artä).
Nu lipsesc nici gratuitätile totale (secventa cu motociclistul de dirt-track si cuplul de pe stadion, introdusä poate doar ca sä mai vedem o junä spunând cä "mä scapä pisu" si un june insinuând cä ar vrea s-o contempleze cu acel prilej - si ca si cum n-ar fi fost de ajuns, se mai si reia de trei ori, ca un leit-motiv cu care numai Daneliuc stie ce-o fi urmärit). La fel de nejustificatä e si agresiva hernie a lui Jenel (spectacularul Val Teodosiu, care când inträ pe mâna unui regisor neavenit cade inevitabil în caricaturä groasä), prilejuind numai aparitii repetate de lenjerie femeiascä pe trup de bärbat, chiloti dati sus-jos, sus-jos, gemete si strâmbäturi, si-ntr-un final, o internare în spital încununatä prin fecalizare în pat. A - si sä nu uitäm, desigur, idealul personajelor de a face cât mai mult sex, când legitim, când nelegitim: cei doi soti acasä, asistenta cu medicul (särmane Miticä Popescu, ce-ai ajuns!), cei patru în camera cu asternut de mätase neagrä, si asa mai departe. De ce? Päi, ca sä socäm - cum de ce? Ca sä arätäm cu degetul cä lumea se duce de râpä de imoralä ce e.
Evident, toate acestea nu erau de ajuns spre a astâmpära pulsiunile lui Daneliuc, care face ce face si iar ajunge la un pui de revolutie! De data asta, se revoltä pensionarii din Brasov. Episodul respectiv, împins cu forta pe firul povestii (färä nici o motivatie realä, nici în relatie cu evolutia personajelor principale, nici pornind de la fundalul social) si crosetat unu-pe-fatä sapte-pe-dos, e atât de inadmisibil realizat cinematografic, încât nu reuseste decât sä încheie filmul într-o notä de iritare suveranä. Cä nu se prea stie ce vor demonstrantii, mai treacä-meargä - putem accepta intentia de "abstract", de "în general", de "stim cu totii cum e". Cä din nou se reiau, pentru a nu stiu câta oarä, strävechile "cine-a tras în noi / dupä douäsdoi", "a-de-vä-rul!", etc., fie - hai sä zicem cä nici acum nu le-am aflat, si Daneliuc, vezi-Doamne, trage iar un "semnal de alarmä" (desi... hai sä fim seriosi!). Cä Rodica Tapalagä se trezeste c-un tricolor în mânä si se uitä prin revolutionara-i gaurä - bine, hai si-asta, cä e drapelul sfânt al nostru al tuturor. Dar sä vezi o mizanscenä atât de penibilä, o adunäturä atât de falsä, presäratä DIN NOU cu personaje care-si fac nevoite prin locuri publice, cu sticle incendiare aruncate-n doru' lelii, cu câtiva scutieri tropäitori si mascati care se uitä FOARTE URÂT la eroinä - si totul filmat atât de împrästiat, atât de diletant... ar deveni revoltätor, dacä sentimentul dominant n-ar fi unul de milä.
Un sentiment de milä si "tristete iremediabilä" permanent, de altfel, când constatäm cä Daneliuc continuä sä gândeascä cinematografic la nivelul filmului românesc din anii '80. Majoritatea covârsitoare a încadraturilor, unghiulatiilor, täieturilor de montaj, de-acolo se revendicä. În ochii cuiva care vede strict filmele recente ale lui Daneliuc si nimic mai mult (cum, în fond, e si firesc pentru orice operä cinematograficä), regisorul nostru pare sä nu stie meserie. Expozitiunea sa filmicä e de un agramatism înfiorätor - constructie dezordonatä a secventelor, racorduri cum dä Dumnezeu, ritm narativ sau descriptiv pierdut prin päpusoi - respirând un aer general de amatorism si improvizatie. Lipsa semnelor de punctuatie a frazelor în imagini, cuvintele-cadre încropite partial, omisiunile de tot felul, aproape cä sugereazä limbajul internetistic cu "btw d c nu miai zis k luMa d 1a data lol" (problema e cä Daneliuc filmeazä asa încä de prin 1990, când la noi nu se auzise de Internet nici mäcar din cärtile lui Toffler!)
Ce-i drept, cei mai multi dintre noi l-am auzit de-atâtea ori vorbind, l-am mai si citit, asa cä putem spune cä, pe undeva prin sträfundurile lui läuntrice, omul stie, teoretic, cinema. Buba e cä se pierde cu totul când e vorba sä spunä. Fortând putin nota, e ca un vorbitor inteligent dar bâlbâit si incoerent. (Fortând-o putin mai mult, am adäuga si o undä de haos patologic pe drumul de la intentie la realizarea ei - si chiar si la nivelul intentiei...) Iar dacä ne amintim cä a fäcut cândva acele filme extraordinare dinainte de 1984, e evident cä nu avem de-a face cu un tâmpit - ci cu un cineast care s-a pierdut pe sine... pentru totdeauna, îndräznesc sä spun.
As zice cä singura componentä cât de cât viabilä a acestui "Sistem nervos" în degringoladä rämâne tocmai filonul säu central: fantezia romanticä a protagonistei în relatie cu "Paul". Se remarcä aici, în primul rând, o tresärire a autorului cu adevärat creatoare: femeia din realitate, autoarea acelui jurnal si träitoare a respectivelor sentimente, era efectiv un caz patologic si färä nimic nobil: lipsitä de inteligentä, cu o spoialä subtire de educatie si scoalä, ruptä de realitate, pierdutä în fantasmele ei. În schimb, Niculina Puicä propune un model de întelepciune popularä candidä, împodobitä cu inevitabile naivitäti si cäderi în derizoriu prin relatia cu o lume bolnavä în care, paradoxal, ea e cea mai normalä persoanä. Dacä Daneliuc ar fi rämas acelasi de pe vremuri, dacä demersul lui artistic ar fi fost riguros, ferm si responsabil, din asta s-ar fi putut obtine o constructie foarte convingätoare si profundä. Desigur, motivul "nebunului" care e "singurul om normal" într-o lume "si mai nebunä decât el" s-a folosit cu vârf si îndesat, dar încä nu e complet compromis. Povestea Niculinei Puicä avea, la origine, destule date ca sä-l reia încä o datä, cu rost. Dacä...
Asa însä, nu ne rämâne decât sä admiräm (atât cât se poate, printre sticlute cu urinä si forfecäri de montaj brambura) talentul unei mari actrite care, si la vârsta a treia, rämâne la fel de adeväratä, complexä, expresivä si subtilä ca pe vremea când o juca pe Coana Joitica, în regia lui Ciulei. De asemenea, se cuvine sä remarcäm cä singurele secvente functionale din film sunt câteva dintre cele ale relatiei ei cu Paul - în special, atacurile imaginarului, când Paul începe sä i se "adreseze direct" din televizor. Din päcate, acestea se consumä rapid, iar personajul televizorului devine redundant si exasperant. Iar glissando-urile în imaginar (cândva atât de incitante si misterioase - în chiar... "Glissando", evident!), devin aici tulburi, haotice, derutante - în ultimä instantä, enervante. Delirul internärii în spital, care s-ar fi vrut (si ar fi putut sä fie) halucinant în cel mai bun sens al cuvântului, nu rämâne decât un talmes-balmes de diletantism scäpat de sub control.
Desi cu douä-trei flori nu se face primävarä, si nici cu imagine de calitate nu se poate face un film ratat la nivel de fond, se impune totusi sä remarcäm cä ochiul lui Cälin Ghibu a rämas viu, si nu lipsesc cadrele compuse interesant si expresiv - cu rarele ocazii când Daneliuc se linisteste si-si lasä operatorul sä lucreze asa cum stie el. Decorurile se achitä onorabil de sarcina zugrävirii unei realitäti românesti cât mai urâte cu putintä, reusind mai ales sä ne introducä într-un apartament insuportabil (unde o notä discordantä face biblioteca, deloc în ton cu locatarii). Costumele îsi aduc contributia la fel de läudabil, în acelasi spirit al grotescului acceptabil (mai ales bluza cu päianjeni a Ceciliei Bârborä si pantalonasii lui Val Teodosiu), la care se adaugä, evident, toaletele Rodicäi Tapalagä, unde riscul de a caricaturiza ostentativ imaginea nebunei ce vorbeste singurä pe sträzi era enorm. Verdi rämâne Verdi, asa cä acordurilor din "La Traviata" nu li se poate reprosa nimic - si chiar se asazä bine peste vibratiile Niculinei pentru "cerbisorul" ei.
Una peste alta, "Sistemul nervos" ne vârä iar pe gât, pentru a nu stiu câta oarä, negativismul crunt si unilateral fatä de lumea în care träim, în aceleasi tuse groase si stângace. Ne bucurä putin cu Rodica Tapalagä, ne scârbeste mult cu urina (färä sä ne ofere nimic mai acätärii în schimb, pe vreun plan al ideilor), ne astenizeazä cu nemuritoarele clisee postrevolutionare si, de pe la jumätate încolo, ne plictiseste criminal. Iar dacä nu suntem simpli spectatori, ci cât de cât cunoscätori ai artei si meseriei filmului, ne aratä din nou cum "nu se face".
Bine cä mäcar, asa cum spuneam la început, de data asta Daneliuc a fost relativ mai "cuminte" - în sensul cä:
- se zbiarä mai putin ca de obicei;
- personajele se ceartä si se bat cu mäsurä;
- nici un personaj nu bea urinä în cadru;
- nici un act sexual nu se prelungeste pânä la datul din fund (cä de orgasm, slavä Domnului, ce sä mai vorbim!);
- se practicä numai sex straight;
- singurele nuduri (douä) abia se zäresc, în treacät, la televizor;
- nici unul dintre W.C.-urile foarte prezente în film nu e filmat si în curs de folosire;
- se aud replici obscene doar de vreo douä-trei ori, si înjuräturi, de vreo cinci-sase ori;
- despre melci se vorbeste doar, nu se si väd; si nu tot timpul;
Ceea ce înseamnä cä suntem pe drumul cel bun.

@Pitbull
ai dreptate in tot ce afirmi in aceasta "cronicuzda"(?) - Daneliuc a deraiat, se pare, iremediabil in balariile patriei (mai nou - universul urinei tamaduitoare!) - , dar ar trebui sa inveti masura. faconda asta a ta (diareea asta verbala) te face suspect. incearca la o marime/dimensiune mai mica. placerea e aceeasi...

cronica lui ALS la acest film (pusa pe Liternet) este striata de - mi s-a parut? - accente admirative si de... politete. in "fond si in principiu" :) - are si el dreptatea lui.

cine stie? cum e sa ti-l pui pe Daneliuc pe cap?

Multam - si n-aibi grije, I'm working at it. Totusi, asearä filmul era cald încä, asa cä m-am desläntuit... Oricum, as putea oricând sä comprim cronica la orice dimensiuni (uite, mi-ai dat o idee... poate-i tund si varianta scurtä, pentru cine chiar vrea sä citeascä si chiar n-are timp. Am exercitiul ästa de pe vremea când lucram în presä, articolele îmi ieseau de regulä la patru-cinci pagini, si pe urmä le tot pieptänam pânä ajungeau la juma' de paginä.
Foarte nepläcut si exasperant, desi nu chiar atât de periculos, în plan practic... Culmea e cä de cele mai multe ori nici nu-i nevoie sä ti-l pui tu în cap, ti se pune el singur... I se pune pata din te miri ce. Si-atunci sä te tii! Orice încercare de dialog, de conciliere, de ceva, devine imposibilä. Noroc cä-i trece. In vreo sase-sapte ani, îi trece.

Re: sistem nervos -o capodopera
 

poola mea (cum spunea Ion Creanga prezentandu-si prietenul cel mai bun fetelor de la Junimea) tanti profesoara nevizitata de zburatori m-a lasat fara grai...

genial :D :D :D

eu deja mi-am spus parerea - vedeti aici

http://agenda.liternet.ro/articol.php?art=1633

si pe cinemagia, la locul stiut...

vizionari 'enervate' in continuare :P !

PS (pt herbert)

chiar crezi ca mi-e frica sa mi-l 'pun in cap' pe daneliuc? dupa ce-am scris ce-am scris dspr 'glissando', se facea ca nici nu ma mai cunoaste...
iar cind am scris dpsr 'iacob' ca e o capodopera, nu s-a strofocat sa-mi multumeasca; deh, regizoru roman - toti geniali, putini politicosi ;)

@A.L.S.
Sunt de acord cu toate concluziile tale, exceptie fäcând urmätorul aspect: am impresia cä eludezi distanta enormä dintre intentiile lui Daneliuc (nobile si complexe precum le-ai descris) si realizarea lor. Ce minunat ar fi fost dacä "Sistemul nervos" - si, în general, toate filmele postdecembriste ale lui Daneliuc - reuseau într-adevär sä spunä bine tot ce si-au propus!

@Keyzer
Nah, e vorba de Pola de la Adriatica. ;)
De la Creangä se revendicä "räu e cu räu, dar mai räu färä räu", pe care toasa profa o citeazä aproximativmente, cu îndemnul sä-l citim mai bine pe Creangä si sä bägäm la cap toate secventele si ritmemele lui, täieturile de montaj, transtravurile si mäiestria sharffului - cä, de, "filmul e literaturä", si reciproc!

Well, sunt confuza. Am citit inainte cartea si mi s-a parut mult mai suculenta. In plus, dintre povestile celoir 3 femei as fi preferat-o pe cea a nepoatei (btw in carte pe toate 3 le cheama Marilena).Daca s-ar fi ajuns si la episodul cu Vama , ar fi iesit cea mai adevarata parodie la "salvati Vama Veche".
Mi-a lipsit si "Jenel" din carte - mai mult fetisist, mai putin libidinos.
Anyway, filmul e un soi de rezumat sec al cartii si daca credeati ca scene de genul celei de amor in canalizare sunt inserate la intamplare, well, in carte aveau o logica. In film Daneliuc a renuntat la episodul cu pricina, deci si la firul logic dar cum sa rateze tocmai o scena de amor intre scursuri? (al draq' pervers batran)

als a scris:
"N-am citit romanul inspirator, dar pot sã afirm, cu un entuziasm abia temperat de acrelile meseriei de critic: Sistemul nervos este cel mai bun film al lui Daneliuc de dupã '89! În trena ºi în vîna Patului conjugal - primul mare film al lui Daneliuc de dupã Revoluþie -, dar ºi - cumva - în continuarea celeilalte apocalipse româneºti care a fost Senatorul melcilor. Patul... avea scene colosale ºi un simþ - nemãsurat - al grotescului, pe care-l transforma în enormitate definitivã; Senatorul... avea forþa derizoriului ºi a excesului semnificativ, care deveneau literã de evanghelie convulsivã. Sistemul... este, pare-mi-se, cel mai reuºit din aceastã "trilogie a dezastrului" de-a fi român, cãci Daneliuc a gãsit în formula monologului interior al Nicãi cimentul care face sã se þinã laolaltã ºi povestea (emblematicã), ºi delirurile ei (la fel de revelatoare). Este un puzzle ce poate pãrea inform sau diform, dar care se leagã exact acolo unde trebuie. Acolo unde doare. Iar filmul acesta þipã!"

N-am vazut filmul, dar pentru prima data tind sa spun ca-ti dau dreptate si ca-mi place cum ai scris despre Senatorul melcilor si Patul conjugal, doua dintre favoritele mele postdecembriste.

sistemul nervos e un film neterminat.. ii lipsesc multe secvente; nici scenariul nu se incheaga, nici montajul nu ne convinge .. parca s-a straduit sa ajunga la cele 108 minute..

este el un film ce vorbeste despre romania.. dar l-as credita mai mult de dl regizor, mai mult decat sa pretindem ca e atat de ingramadit incat sa faca un atat de ratat portret realist
si daneliuc numai realist nu vrea sa fie.. unde metaforele sunt cam ieftine (vezi orbul) sau mult prea ascunse (vezi motociclistul).. ramane totusi un film care starneste, chiar viscerale respingeri.. dureri de cap.. sau abia pufnituri in prima jumatate
e un film chinuit in spiritul regizorului sau.. si cata vreme mai gasim asta, e un film care merita vazut; fara a fi un film exceptional, fara a fi un film comod.. fara a fi un dezastru.

(apropos de realism.. de ce evaluam regizorii nostri mai batrani sau mai tineri dupa cat de realiste portrete de strada stiu sa faca :? )

mi-a placut mult cronica lui Bratan la Sistemul... lui Daneliuc. e demolatoare si contrazice flagrant alti critici... care au descris in termeni pozitivi aberatia lui Daneliuc. textul e mai vechi, dar "etern valabil"...

Sistemul isteric (LAURENTIU BRATAN)
Revista 22, nr.791

Citind cateva randuri din rezumatul filmului Sistemul nervos (2005), mi-am zis ca de data asta Mircea Daneliuc da lovitura. Mi-am zis ca nu se poate sa nu scoata ceva dintr-un asemenea subiect si m-am oprit din citit, ca sa nu-mi alung surpriza vizionand filmul. "Batrana Nica, in gospodaria ei de la tara. Face ce face si trage cu ochiul la micul ecran. Il pandeste pe Paul, prezentatorul de stiri, de care s-a indragostit in secret. Din singuratate, din prea mult stat la televizor, se inchipuie uneori eroina de telenovela. Acestor mici fantezii li se dedica in secret, deoarece se teme ca starnesc imediat hazul altora." Asa incepea sinopsisul, care m-a facut sa ma gandesc la o multime de filme cu o psihologie foarte fina, din acea zona inefabila a surprinderii sensibilitatii si fragilitatii umane, exacerbate la varsta a treia.
Din pacate, n-a fost asa cum ma asteptam. Inca de la primele cadre, batrana Nica ne arata mai mult partea ei semi-isterica si artagoasa - nu e deloc batranica blajina, pierduta si rusinos indragostita de un baiat cu 30 de ani mai tanar ca ea. Iar haosul ce guverneaza in film se face simtit tot din primele cadre, cand batrana Nica bolboroseste mai tot timpul incomprehensibil si insira vulgaritati gratuite, asa cum insiri covrigii pe ata. In aceasta parte a filmului, haosul e inca suportabil. Pentru ca, pe masura ce povestea avanseaza, pe masura ce batrana Nica merge la Bucuresti, la fiica-sa, si da peste ginere-sau al doilea si peste nepoata-sa facuta cu un cubanez, din cate ne dam seama, si pe masura ce toti par sa bea intruna urina (laitmotivul filmului, de altfel), lucrurile sunt tot mai neclare, isteriile tot mai pronuntate si obositoare, mahalagismele tot mai gratuite si abundente.
De la jumatate nu se mai intelege chiar nimic. Nu stim daca e intentionat sau nu, dar nu mai ai nici un reper al lumii reale vis-�*-vis de cea virtuala - ce e doar in mintea batranei fata de ceea ce se intampla cu adevarat. Nu-ntelegi daca ea chiar pleaca la munte ori doar isi imagineaza, daca nimereste in mijlocul unor manifestanti ori daca doar in mintea ei tulburata se-ntampla toate astea. Tot ce intelegi e ca nu mai intelegi nimic. Ca e o confuzie de nedescris si ca toata lumea se agita pe ecran fara nici un rost, injurand, evident, cat poate de mult si gesticuland cat poate de amplu. Iar dragostea batranei pentru Paul este si ea acolo, pierduta printre istericale.
Daneliuc a dat un rateu monumental si de data asta. La nivel tehnic, sunetul e ceva mai bun decat la Ambasadori, cautam patrie, dar sunt in continuare pasaje intregi ce ar trebui subtitrate pentru a se-ntelege replicile. Daneliuc a vrut probabil sa ilustreze arta poetica a lui Arghezi, conform careia si pe balegar cresc flori. Numai ca pe balegarul lui Daneliuc nu cresc flori. Balegarul lui Daneliuc pute atat de tare, incat floarea iubirii batranei Nica pentru tanarul Paul, care ar fi trebuit sa fie una mare, frumoasa si puternic mirositoare, s-a ofilit inainte sa rasara.
Pe de alta parte, Daneliuc are intentia sa faca radiografia societatii romanesti haotice si debusolate de astazi, prin cateva exemple tipice de oameni simpli. Ar trebui sa vada filmele lui Mike Leigh (spun sa le vada, nu sa le copieze!) ca sa-si dea seama cum se poate vorbi intr-un mod comprehensibil despre haos, nu pe cele ale lui Zulawski. (Dar, ca 99% dintre cineastii romani, Mircea Daneliuc probabil ca nu mai vede film de multe zeci de ani...) Si-apoi sa-ncerce sa puna putina ordine in propriul haos. Dar, cum continua in aceeasi cheie a incoerentei si isteriei, e poate mai bine sa se lase de film. Ori cel putin sa nu mai cheltuiasca bani publici pe asemenea rateuri. Caci, personal, prefer ca impozitul pe care-l platesc din salariul meu sa mearga la o autostrada ori la niste balansoare pentru copii, intr-un parc, decat pe filme ca Sistemul nervos (+99% din restul productiei cinematografice romanesti). Ar fi mult mai util.

Pentru cä ästa e ESENTIALUL! Cine stie sä fie realist (pe stradä sau altundeva), stie deja jumate din meserie si are sansa sä mai stie si altele. Cine nu - �*dio si-un praz verde! Nu poti sä fii suprarealist, oniric, absurd, dodecafonic, textualist, etc., etc., färä sä treci prin desen dupä naturä, catrene rimate, arpegii si Stanislavski.
De altfel, acum cä a pus si Herbert cronica lui Bratan, IA SI CITESTE-O! Excelentä perceptie si argumentatie! Sunt de acord cu 99% (cä tot îi place lui cifra asta) din tot ce spune.
Moultzamme, Herbie!

bine scrisa si argumentata cronica. si chiar daca nu mi se pare un rateu monumental, sunt de acord cu banii publici.. adica sa mearga totusi la filme. .da sa mai vedem si altceva..

cat il priveste pe danieluc, eu totusi as zice ca a cam trecut testul realismului.. si acum putem sa cautam alte valente stilistice in 'sistemul nervos'
si treaba asta cu realismul face jumate ciorba buna... hm, ar fi o dezbatere cam elaborata si, pe alocuri, deshantzata

Färä discutie - din 1975 si pânä în 1987, a trecut nu numai testul realismului, ci si multe altele. Necazul e cä dupä ce-a fäcut de-atunci încoace, parcä nici nu le-ar fi trecut.
Altfel, da, e un subiect complicat de discutie si poate fi întors pe multe pärti.
Apropo: vezi cä-l cheamä "Daneliuc", de la "Danelia" (nume rutean). Printre cei care-i spun "Danieluc" se numärä si Nicolaescu, iar Daneliuc, când aude, face ca toti dracii.

[quote="
Apropo: vezi cä-l cheamä "Daneliuc", de la "Danelia" (nume rutean). quote] :D merci
cu toate ca ma straduiesc, de cele mai multe ori le inversez... o fi de vina dislexia..; daca poti sa crezi, chiar am incercat sa ma concentrez sa-i scriu numele corect
o sa ma ierte dl.

Daneliuc sä te ierte??? Poate peste cinci ani - altfel, roagä-te sä nu vadä, cä virgulä când i se pune pata, numai timpul i-o mai sterge! Si, vai, stie sä urascä asa de frumos...! Cam ca o Ice Queen visceralä!

Aveţi aici Sistemul nervos

Notă: Toate persoanele (fizice sau juridice) care descarcă acest film se angajează că îl vor folosi doar în scopuri personale şi/sau private, fără a obţine nici un folos bănesc şi/sau de orice altă natură pecuniară din distribuirea lui. Dacă sunteţi angajat al uneia din instituţiile statului însărcinate cu urmărirea piratării şi/sau distribuirii ilegale a filmelor şi/sau în ale cărui atribuţiuni intră această activitate nu aveţi dreptul să descărcaţi aceste materiale.

Excelent! Multam frumos!