"California dreamin' (nesfarsit)"
 

Ei bine, ceea ce promitea Cristian Nemescu in "Kitchitoarele", "La bloc oamenii mor dupa muzica" sau in mai cunoscutele "Poveste de la scara C" si "Marilena de la P7", se dezvolta si se ramifica in lungmetrajul sau, pe care producatorii de la MediaPro il vor lansa in cinematografe pe 1 iunie, in toata splendoarea celor 160 de minute.

Inspirat din realitate (o realitate mult cosmetizata, desigur), "California dreamin' (nesfarsit)" dovedeste pentru a nu stiu cata oara ca Romania este o tara interesanta: un tren care transporta armament strategic pentru o interventie militara in Kosovo este blocat pentru cinci zile intr-un sat romanesc, din incapatanarea lui Doiaru (Razvan Vasilescu), seful garii si mic mafiot local, care este mai atent la unele reguli decat la altele, in functie de avantajele pe care le poate avea.

Intamplarea reactiveaza o obsesie romaneasca veche din 1944, cand toata suflarea astepta venirea americanilor. Satul mort, colcaind de interese in nemiscarea lui, este pus pe jar de neasteptatul eveniment: primarul se da peste cap pentru a le face sederea soldatilor condusi de practicul capitan Jones (Armand Assante), organizandu-le chefuri campenesti si programe artistice, dar incercand in acelasi timp sa-i castige de partea lui pentru a i-o "trage" lui Doiaru, seful garii. Fata acestuia din urma, Monica (Maria Dinulescu) se indragosteste de unul dintre soldati (Jamie Elman), dar pentru ca nu stie engleza, il ia pe unul din colegii de scoala, Andrei (Alexandru Margineanu), indragostit de ea, sa-i traduca discutiile cu americanul. Bineinteles, Andrei face tot posibilul sa traga spuza pe turta lui si accepta s-o invete pe Monica limba engleza, pe versurile melodiei "California Dreamin'", a celor de la The Mamas & The Papas.

Co-scenarist (alaturi de Tudor Voican) al filmului, Nemescu pleaca de "la bloc", din cartierele marginase ale Bucurestiului, unde i se consumau in scurtmetraje proaspete povesti de dragoste cu protagonisti atipici (prostituate, pusti de gimnaziu, ca in "Marilena de la P7"), in camp, pe-o anonima linie de cale ferata, unde, in jurul unei darapanate statii si-a unui tren plin cu armament si soldati americani, se fac si se desfac iubiri, se incheie afaceri, se incalca reguli, se protesteaza, se canta, danseaza si ucide intr-un fel de carnaval dement, la care toti protagonistii si-au uitat mastile acasa.

Daca in scurtmetraje nu era loc/timp decat de drame minuscule, in "California..." Nemescu isi intinde aripile copios si total, orchestrand si acumuland in micul sat povesti ce se sincronizeaza perfect si, impreuna, fac haz de-o Romanie sprintara, in care toata lumea fuge, dispera si se zbate, spre stupoarea si vraja soldatilor americani, deodata constienti ca au pasit pe un taram ale carui reguli, in continua schimbare, le scapa si-i contagiaza in acelasi timp.

Totul se intampla in jurul magnificului Doiaru, interpretat excelent de Razvan Vasilescu, care taie si spanzura in sat, fiind eminenta cenusie si catalizatorul reactiilor celorlalti. Romanul prin exelenta, Doiaru este personajul cel mai complex si in acelasi timp cel mai uman al filmului: sentimental cu fiica, prietenos dar intransigent cu americanul, dispretuitor cu sindicalistii si satenii, razbunator cu concurentii, incapatanat in ceea ce priveste regulile, pe care le incalca totusi cu voiosie cand ii convine, Doiaru este Romania, o Romanie pitoreasca ce viseaza la California si nu o poate ierta ca n-a venit la timp, chiar daca-si da seama ca nu-i mai poate fi de niciun folos. Neaparat de vazut.

Afisul: http://www.cinemagia.ro/movie.php?mo...wnd=_ default

Eu i-as fi bagat si pe ceilalti actori. Assante o fi el vedeta, dar rolul lui e secundar. Bine macar ca l-au strecurat si pe Razvan Vasilescu pe-acolo... :D

Mi se cam inoada in gat .... :(

c'est la vie...

toujours parchive :P

Acuma na', nu prea am timp sa ma duc la cinema, a aparut cumva si pe odc, ca nu l-am zarit ? :? Chiar vreau sa-l vad.

nu a aparut pe odc
du-te la cinema, ca merita :P

ok, ca m-ai facut curioasa, si vreau sa-l vad :happy:

pai daca filmul romanesc il cauti pe net si nu la cinema, cum ai vrea sa avem cinematografie?

sau, altfel spus: daca nici filmelor autohtone care promit a spune ceva nu le dai ofranda un anumit pret (- al biletului)... atunci de ce mai vorbesti ca te intereseaza filmul? iar cel romanesc, in special...

la Ticalosii ai fost la cinema? :x

pai, evit in genral cinematografel.e dintr-un motif destul de simplu, la premiere vin toti, nebunii, auzi comentarii si celulare urland din toate partiel de-ti vine sa sari la gatul tuturor.

Assa ca-mi aplic o metoda si voi merge dimineata ..daca e sa-mi spuneti si mie unde ruleaza si la ce ore :)

fii sigura ca ai sa gasesti toate informatiile necesare pe Cinemagia... ;)

Nu am timp sa merg la cinema. Am un program incarcat si in plus nu-mi place.

Nu e vb. de bani aici.
Te-ai pornit ca tramvaiul pe shina. Nu.

voi ce parere aveti despre afisul filmului?

http://www.cinemagia.ro/movie.php?mo...1&wnd=_default

e tare ciudat: clame? ce vor sa zica clamele?
assante are doar un rol secundar. Stiu ca el e vedeta, dar filmul e mai mult un ensemble cast, mergea mult mai bine (si era mult mai corect) un afis gen Moartea Domnului Lazarescu.

plus ca in film n-apare nicio mamaie si nu e nicio scena filmata pe camp, ce cauta ditamai lanul secerat in afis?

o chestie funny: sunt multi care cred ca apendicele "(nesfarsit)" la titlu inseamna ca filmul este neterminat :lol: E terminat, dar adaugirea tot e putin fortzata si nejustificata.

Interviu cu Armand Assante despre California Dreamin':

http://www.cinemagia.ro/news.php?news_id=4857

Interesant. Assante, un melanj de actor talentat (cam in mizerie de ceva ani) & mafiot (a se vedea prietenia sa cu Nicu Gheara) se invarte de ceva ani prin Romanica. Femei frumoase, cluburi, mocareala etc...

Impresia mea este ca romanii sunt foarte apropiati de italieni. Imi imaginez ca Romania arata astazi asa cum arata Italia dupa primul razboi mondial, incercand sa-si castige identitatea, integritatea, luptandu-se cu nestavilita coruptie sau cu o economie ce va ajunge la nivelul Europei occidentale de-abia dupa ani de zile, desi in aparenta lucrurile nu stau chiar asa.
Mda, si Zefirelli cand a filmat in Romania zicea acelasi lucru + ca ii plac cainii ca sunt liberi pe strazi, ii aduce aminte de Italia de dupa al 2-lea WWR. Deci inca suntem in anii '40.

"California Dreamin (nesfârºit)" - ªcoala Cehoslovacã redescoperitã...
...într-o inconfundabilã cheie nemescianã ºi româneascã

Cã Roosevelt ne-a dat plocon ruºilor, în '44, e un fapt ºtiut. La fel de cunoscutã e ºi naiva noastrã speranþã de vreo douã decenii, pânã ne-am lãmurit în fine cã degeaba-i tot aºteptam pe anglo-americani sã vinã ºi sã ne elibereze. Dupã o jumãtate de secol ºi mai bine de la Yalta, când în sfârºit ne rezolvaserãm problema fãrã ei (ba chiar, culmea, cu participarea unui K.G.B. în agonie), americanii au început în sfârºit sã descindã ºi prin Estul Europei, amestecându-se hodoronc-tronc în rãzboaiele civile din fosta Iugoslavie, pe care Uniunea Europeanã era neputincioasã sã le gestioneze. Dupã ºutul de ajutor dat în Bosnia-Herþegovina, yankeii ºi-au arãtat muºchii ºi mai abitir folosind ca pretext conflictul etnic din Kosovo, bombardând Belgradul ºi alte oraºe sârbeºti, spre a grãbi cãderea lui Miloºevici ºi a-ºi pregãti terenul pentru instalarea unei plãci turnante economice ºi mai ales strategice în Balcani. A fost pentru prima oarã când i-am vãzut în sfârºit ca "armatã de intervenþie" - ceea ce aºteptaserãm zadarnic în acele decenii V-VII, dupã care ne mai petrecuserãm încã vreo douãzeci de ani, pânã prin '89, visând la California.
Acestea ar fi reperele istorice ale materialului uman pe care se bazeazã lung metrajul lui Cristian Nemescu - indiscutabil, unul dintre cele mai bune filme româneºti de dupã Revoluþie (ca sã nu mai vorbim ºi de acolada temporalã completã). Povestirea cinematograficã în sine e extrem de ofertantã prin precizia cu care îºi constituie fundamentele dramaturgice. În scurt-metrajele sale anterioare, Cristi Nemescu ne obiºnuise cu o aplecare sistematicã spre personajele atipice, determinante de situaþii bizare ºi inedite, de obicei în cele mai prozaice decoruri urbane (nu întâmplãtor, douã dintre titluri se bazau pe repere locative: "...scara C" ºi "...P-7"). În "California Dreamin (nesfârºit)", datele se schimbã. Individual, fiecare personaj e cât se poate de normal ºi familiar (chiar ºi Doiaru, asupra cãruia vom reveni însã, desigur), dar conjunctura care le alãturã are capacitatea declanºãrii unor tensiuni ireductibile. ªi tocmai pe aceastã combinaþie se bazeazã, în fond, adevãratele mize ºi valori ale filmului.
Cãci, paradoxal, deºi este menþionatã insistent atât în replici, cât ºi în diverse comentarii circumscrise filmului pe tot parcursul realizãrii sale, în povestire e vorba prea puþin de eterna aºteptare a americanilor, ºi mai mult de orizontul iluzoriu pe care-i plasaserã peste ocean frustrãrile românilor, de-a lungul deceniilor de lagãr comunist. Un sub-plot de pornire, angajat chiar din prolog, ne deapãnã în câteva secvenþe rememorative o serie de întâmplãri din 1944 care s-ar fi vrut determinante pentru acþiunea contemporanã: un copil este traumatizat de bombardamentele americane asupra Bucureºtiului ºi, finalmente, de faptul cã pãrinþii lui sunt arestaþi pentru a fi colaborat cu armata germanã; ultimele cuvinte ale tatãlui deportat, "vin americanii ºi ne scapã", marcheazã definitiv evoluþia spiritualã a copilului - pe care-l vom regãsi peste ani sub chipul lui Doiaru, minusculul oligarh local cãruia soarta îi serveºte plocon prilejul unei meschine rãzbunãri.
ªi totuºi, în pofida câtorva afirmaþii verbale ºi a insistenþei cam demonstrative pe arcul de timp astfel determinat, întâmplarea din Al Doilea Rãzboi Mondial rãmâne exterioarã atât personajului, cât ºi filmului. Doiaru are mult prea destulã substanþã umanã pentru ca toate acþiunile lui sã fie pe deplin justificate ca atare, chiar ºi fãrã acest rapel din trecut. Îl regãsim în el pe ºeful de garã devenit prin forþa împrejurãrilor stãpân neoficial de moºie, care jecmãneºte toate trenurile ca un veritabil mafiot ahtiat dupã taxe de protecþie, în totalã cârdãºie cu ºeful poliþiei locale, dând vina pe þiganii care furã din vagoane. Încã din primele secvenþe, vizitãm magazia gãrii, doldora de acele prãzi care fac puterea baronetului. La nivel individual, omul e ambiguu ºi alunecos, brutal ºi ipocrit, þeapãn ºi suav, cãlcând în picioare toate legile posibile ºi imposibile sub cea mai abilã folosire a legalitãþii ca scuzã. Are chiar ºi un farmec cam din topor, întregind extraordinara complexitate a acestui... tip (termenul "personaj" nefiindu-i drag lui Rãzvan Vasilescu, care oferã aici una dintre cele mai memorabile creaþii ale carierei sale - personal, aº îndrãzni s-o plasez chiar deasupra galeriei care a fãcut furori în ultimii cincisprezece ani, din simplul motiv cã Doiaru e mult mai elaborat în profunzime, mai echilibrat structural ºi mai rafinat stilistic decât Miticã Irod, Costa, Burci sau Flo Tufaru). Deºi îl umanizeazã ºi justificã întrucâtva, episodul din copilãrie rãmâne totuºi declarativ ºi discutabil la nivel psihologic - cãci venalul ºef de garã se comportã ca un tipic bandit român travestit în slujbaº public, nu ca un individ marcat de o frustrare afectivã infantilã rãmasã nerezolvatã.
În jurul lui, Cristian Nemescu orchestreazã cu o mãiestrie de neegalat (ºi nu mã joc cu cuvintele - efectiv nu-mi amintesc sã mai fi vãzut în vreun film românesc un asemenea tur de forþã la nivelul compunerii de microuniversuri umane) lumea simptomaticã a Cãpâlniþei, acea ambiguã localitate agãþatã undeva între rural ºi urban. ªi aici, scenariul îi oferise câteva repere sigure (primarul cumsecade, demagog, neputincios ºi prost ca noaptea, muncitorii fãbricuþei aflaþi în perpetuã grevã spontanã, profesoara de spaniolã pasionatã de telenovele, liceenii cu aspiraþiile lor limitate ºi aripile care abia învaþã sã se desfacã înainte de a fi frânte pentru totdeauna, ºi o galerie întreagã de caricaturi pe fundal. Pornind de aici, regisorul dezvoltã un fascinant spectacol al non-spectaculosului, o vibrantã poezie a prozaicului, care pot sta cu drepturi depline alãturi de "Bun venit, domnule Marshall!" al lui Berlanga, de porumboianul "A fost sau n-a fost", ºi mai ales de Menzel, cu "Trenuri bine pãzite" ºi "Varã capricioasã", precum ºi "Balul pompierilor" ºi "Popa Prostu'", de Forman. Într-o discuþie cu filmmakerul independent Cãtãlin Leescu, foarte apropiat autorului, conveneam amândoi cã în "California Dreamin (nesfârºit)" se regãseºte ªcoala Cehoslovacã la modul cel mai onest - nu prin pastiºã, imitaþie sau mãcar inspiraþie, ci pur ºi simplu redescoperitã legitim: similitudini reale de umanitate, atmosferã ºi conþinut ideatic, ducând cu necesitate la aceleaºi mijloace de expresie, care aici poartã o inconfundabilã marcã nemescianã în particular ºi româneascã în general.
Dar personalitatea regisorului se impune încã dinainte de apariþia Cãpâlniþei în film. Pregenericul - primul dintre flash-back-uri - este filmat cu o concreteþe admirabilã, reproducând precis ºi sobru concepþia imagisticã a anilor patruzeci (nu numai prin decizia alb-negru, ci ºi prin încadraturi, ecleraj, ritm...). Apoi, secvenþele introductive din prezent, cu sosirea echipamentelor ºi a militarilor americani, ºi îmbarcarea lor în tren, schiþeazã deja limpede ºi tãios stilul ironic care va marca, prin savoarea ºi unicitatea lui, tot filmul - punct suprem în acest episod: momentul imnului S.U.A. În continuare, trenuleþul cu trei vagoane se târãºte apatic prin bãrãganurile patriei, urmãrit cu falsã somnolenþã de regisorul care-ºi acordeazã instrumentele pentru tensiunile ce vor urma, în paralel cu deºteptarea (la propriu ºi la figurat) a gãrii Cãpâlniþa - fatidicul no man's land unde atotputernicii jandarmi ai lumii vor fi traºi pe linie moartã (din nou, la propriu ºi la figurat) de un funcþionar feroviar ce pare bãtut în cap, fiind în fond un adevãrat monument de perfidie. Pe tot acest parcurs, Nemescu îºi încarcã atât de intens acumulatorii, încât mai departe va reuºi sã ne þinã pe marginea scaunelor douã ore de proiecþie ºi mai bine.
Acelaºi profesionalism desãvârºit, îmbinând perceptibil inteligenþa ºi intuiþia, se va desfãºura non-stop în continuare. Toate spaþiile au personalitatea lor aparte, în aceeaºi dominantã de câmpie, praf ºi cãldurã toridã - clãdirea roºie a gãrii cu oaza de verdeaþã din jurul ei ºi betoanele de dincolo de linii, interioarele stereotipe ºi nu prea ale liceului ºi primãriei, jalnicul sereleu unde soldaþii americani sechestraþi ajung sã cocheteze cu liceencele rustice la câte o cola. Se remarcã aici ochiul sigur ºi fantezia artisticã a scenografei Ioana Corciova, care identificã fãrã greº cele mai generoase oferte ale realitãþii, pentru a le stiliza discret ºi a le transforma în acte de creaþie plasticã. Cea mai inspiratã ºi de bun-gust intervenþie a scenografiei mi s-a pãrut, personal, galeria tablourilor încropite ad-hoc pentru "distinºii oaspeþi", de cine ºtie ce pictori mai puþin decât naivi culeºi de prin sat, unde se înºirã Clinton, George Washington, Elvis, Martin Luther King ºi ªtefan cel Mare - admirabilã discreþia regisorului de a nu insista asupra acestor orori groteºti, lãsându-le doar sã mobileze fundalul petrecerii dezlãnþuite pe Uliþa Principalã (secvenþã în care regãsim ºi cele mai multe inevitabile rapeluri formaniene - deºi o idee ca aceea cu sosia lui Elvis ºi deliranta interpretare a hitului "Love Me Tender, Love Me Sweet", nu i-a venit nici chiar pãrintelui "...Cucilor", deºi de la el ni se trag "Concurs" ºi "Desprinderea").
Prin tot acest labirint de spaþii la fel de complex ca jocurile grafice din revistele pentru preºcolari, forfotesc o serie de personaje în care, ca români, ne recunoaºtem inconfortabil de adecvat. Oricât de mult s-ar fi demonetizat în ultimii cincisprezece ani aºa-zisa "autocriticã" de tip comercial din filmul românesc, Nemescu reuºeºte sã revigoreze încã o datã stratul de nimicnicie omeneascã în care cu atâta succes au forat Caranfil, Puiu ºi Porumboiu (sau foarte recent, la nivel exclusiv scenaristic ºi interpretativ, Mara Nicolescu). Tânãrul ºi rafinatul regisor gloseazã cu o anumitã distanþare peste zonele derizorii ale societãþii noastre, desfãºurate plenar în Cãpâlniþa, dar urmãrite schiþat pe toate direcþiile din jur, inclusiv vizita neverosimilã dar adevãratã (cã doar suntem în þara tuturor posibilitãþilor!) la "Turnul Eiffel" ºi "Southfork Ranch", petrecerea din apartamentul de la oraº (care oraº? Nu conteazã), ºi mai ales ierarhiile birocratice care, cu inegalabil lor talent de a da cu stângu-n dreptu', reuºesc sã încurce ºi mai mult iþele. (Avem bucuria de a-l revedea pe acelaºi Jderescu descoperit nedrept de târziu de Porumboiu, în "A fost sau n-a fost": metodicul ºi stanislavskianul Teo Corban, cu talentul sãu de a pune carne chiar ºi pe cele mai schematice schelete ale unor personaje - aici, în rolul lui Stãniloiu, secretarul de stat stereotip, mecanic, ineficient, afemeiat ºi, într-o ultimã apariþie, zbir: culmea, deºi e un ticãlos pânã la prãsele, Doiaru va fi demis pentru cã... a respectat legea! Ca la noi, la nimenea - din nou!)
Tot de la Porumboiu, ca ºi din "Hârtia..." lui Muntean, descinde Ion Sapdaru, într-o nouã compoziþie surprinzãtoare - primarul, într-al cãrui portret se combinã cele mai incredibile imbecilitãþi, platitudini ºi cliºee, debitate cu o dezinvolturã proprie numai unui excelent actor scos în sfârºit la luminã. De altfel, pare neîndoielnic cã tinerii cineaºti s-au pus pe redescoperit actori vechi, buni ºi îngropaþi - cãci îl revedem ºi pe Johnny Georgescu, din aceeaºi "Hârtie (...) albastrã" ºi din "Lampa cu cãciulã" a lui Radu Jude, în rolul ofiþerului român de escortã - un militar corect, cumsecade, ºi care mare lucru nu pricepe din tot ce se întâmplã în jur; grija lui e sã dea semnalul la fanfarã... Îl însoþeºte partenerul sãu din "Lampã...", Gabriel Spahiu, un ºef de sindicat fermecãtor în stereotipia mãrginitã cu care se agitã în fruntea celor câþiva muncitori ce nu pierd nici o ocazie sã se înfãþoºeze cu pancartele, scandând conºtiincios "Ho-þii, ho-þii!" ºi "Daþi-ne banii!" - ba la garã, ba la serbare, ba te miri pe unde.
Pe partea actorimii tinere, se detaºeazã net Maria Dinulescu, care compune cu dezinvolturã ºi sensibilitate rolul fiicei lui Doiaru, Monica, veºnic marcatã de dorinþa de a sparge frontierele ºi a zbura cât vede cu ochii. Îi dã replica, spontan ºi expresiv, Alex Mãrginean (Andrei), capabil sã stãpâneascã surprinzãtor de matur jocul pe douã registre al adolescentului împiedicat ºi îndrãgostit care, în ultimã instanþã, se dovedeºte mai puternic decât mulþi alþi "zmei" din jur. Andi Vasluiau, bun cum îl ºtim, jongleazã calm cu mijloacele de expresie, în rolul soldatului Marian, iar o surprizã interesantã, cu resurse de umor care se impun exploatate, propune Sabina Brânduºe, ca Despina, fata disperatã cã e urâtã ºi proastã (deºi bunul Andrei o asigurã: "Urâtã nu eºti...").
Ca atare, devine foarte incitantã urmãrirea unui star de renume mondial, ca Armand Assante, în mijlocul acestei constelaþii de actori români mai cunoscuþi sau mai anonimi, dar unii mai buni ca alþii. Ca punct de pornire, rolul cãpitanului Doug Jones ar putea sã parã destul de ingrat. Avem aici de-a face cu militarul ferm, calm, introvertit, cam butucãnos ºi foarte egal cu sine însuºi, obiºnuit ca totul sã meargã dupã ceasornic, "ca la armatã". Nu peste mult, însã, lumea ordonatã a lui Jones este literalmente datã peste cap de capriciile de mic caporal ale lui Doiaru - ºi, ca sã le punã capac la toate, în combinaþia deja inflamabilã se amestecã entuziasmele tembele ale primarului, rãzmeriþa buimacã a sindicaliºtilor ºi erotismul ludic dintre soldaþi ºi fetiºcanele satului. Dincolo (sau, mai bine zis, dincoace...) de mãrturisirile actorilor, care rememoreazã modestia ºi spiritul cooperant cu care li s-a alãturat starul, pe ecran se poate urmãri întreaga metamorfozã a personajului în raport cu aberaþia care, ºocant, se dovedeºte mai puternicã decât el. Chipul de statuie din Insula Paºtelui al lui Assante, iniþial doar colþuros, impenetrabil ºi atât, începe sã palpite... zâmbetul subþire ºi formal gliseazã spre rictus... În ochii ca douã pietricele licãreºte deruta... Treptat, ofiþerul rigid se umanizeazã din nevoia legitimã de a supravieþui întreg la minte - de la un moment dat, pentru Jones, termenul limitã când trebuie sã instaleze radarul începe sã parã mai puþin important decât nevoia de a se adapta unei faune umane pentru care nimic nu pãrea sã-l fi pregãtit. Marcante, în acest sens, sunt secvenþele-cheie cu Doiaru: tentativa de a-l mitui (nuanþatã fin de actor, ca primã revelaþie despre cum merg treburile pe-aici), fumatul havanelor, nenumãratele pãhãrele cu þuicã ciocnite într-o serie de disperate eforturi de a ajunge la o înþelegere, sau momentul cu ºorþul, mãmãliga ºi sarmalele...
Toate acestea acoperã doar o fracþiune din bogatul material uman pe care Cristi Nemescu ºtie sã-l filmeze cu acel impecabil profesionalism menþionat deja mai sus. Ce-i drept, la nivel general se remarcã din nou concepþia minimalistã proprie actualei generaþii (cã "val" nu e încã, deºi i se cam zice - iar termenul de "generaþie" îºi revendicã ºi el ghilimelele, definind mai mult perioada vag comunã a debuturilor decât vreo strânsã sincronizare de vârste biologice). Totuºi, Nemescu nici nu repetã procedeele deja consacrate la colegii sãi, nici nu se culcã pe urechea minimalismului care, ar crede unii, le rezolvã pe toate. La fel ca la Cristi Puiu, ºi aici regia se distinge printr-o precizie matematicã ºi un dozaj stilistic ºi compoziþional de-a dreptul farmaceutic. Camera colaboreazã strâns cu personajele, ºtiind sã le descopere, sã le umanizeze ºi sã le exploreze în profunzime, fie individualizându-le, fie integrându-le în decorul omenesc mai larg. Planurile sunt conturate cu precizie, cadrele se taie cu o rigoare cum rar am vãzut în filmul românesc, iar secvenþele au substanþã, echilibru ºi finalitate, succedându-se cu o fluenþã admirabilã. Nu încape nici o îndoialã cã, în Cristi Nemescu, cinematografia româneascã îºi gãsise încã un creator care, pe lângã consistenþa simþirii artistice, stãpânea cu maximã stricteþe valenþele profesionale...
Cãci, aºa cum bine ºtim, oricât de adevãrat ar fi cã principala calitate a lui Dumnezeu este simþul umorului, uneori destinul urzeºte niºte farse atât de crude, încât nu le-am putea identifica hazul nici chiar în cea mai macabrã cheie. Cu peste ºaptezeci de ani în urmã, în 1934, cinematografia francezã îl pierdea pe tânãrul ºi înzestratul Jean Vigo, un glas definitoriu al formãrii realismului poetic, de la care ne-au rãmas doar patru filme. Repere foarte asemãnãtoare a avut, douãzeci de ani mai târziu, soarta lui James Dean, actorul identificat cu revoluþia de mentalitate din cinematografia americanã a anilor cincizeci. În România, cutremurul din 1977 îl rãpea prematur ºi absurd, la doar treizeci ºi trei de ani, pe spumos-exuberantul Alexandru Bocãneþ - culmea, tocmai în faza de sunet-montaj a lung-metrajului sãu de debut, "Gloria nu cântã"! E inevitabilã paralela cu Cristian Nemescu, dispãrut dintre noi la douãzeci ºi ºapte de ani, printr-o asemãnãtoare aberaþie a destinului, care sfideazã orice inteligibilitate omeneascã. În acel moment, filmãrile la "California Dreamin" se încheiaserã, filmul aflându-se în post-procesare. Dintr-un firesc spirit omagial, o datã ce artistul a pierdut definitiv ºansa de a-ºi împlini ºi aceastã parte a misiunii de creaþie, echipa a preferat sã nu-ºi aroge dreptul de a opera tãieturi de substanþã, atât pentru a-i respecta dreptul la opþiune, cât ºi spre a menþine în versiunea finalã cât mai mult din produsul simþirii ºi gândirii autorului. Astfel, înþelegem de ce a doua jumãtate a filmului conþine lungimi de nivel structural - deºi secvenþele continuã sã fie, fiecare în parte, dense ºi echilibrate, în aceastã zonã ritmul narativ devine uºor trenant, ducând la o uºoarã impresie de dezlânare. Dar cei care l-au cunoscut ºtiu cã, la masa de montaj, Cristi era la fel de competent ca pe platou, demonstrând o remarcabilã capacitate de reorganizare ºi compactare a materialelor - astfel încât e de la sine înþeles cã, în condiþii normale, autorul ar fi rezolvat fãrã ezitare aceste probleme. Nu exagerãm, ºi nici nu aducem vreun tribut compasiunii, exprimându-ne aceastã convingere - cu atât mai mult cu cât o confirmã, a priori, filmele anterioare ale lui Nemescu ºi modul lui de lucru pe platou. Îmi îngãdui sã presupun cã finalul ales în cele din urmã de regisor s-ar fi orientat spre acel cadru uºor suprarealist al gãrii pustii, în ambianþã crepuscularã, deasupra cãreia explodeazã pe cer artificiile. De asemenea, sper cã Nemescu ar fi gãsit soluþii mai bune pentru secvenþa penei de curent - spectaculoasã ºi excelent filmatã, de la detaliile scurt-circuitelor pânã la întunecarea progresivã a oraºelor, dar insuficient angrenatã în scenariu, ºi la nivel cauzal, ºi ca implicaþii ºi consecinþe. Îi stã alãturi sub-plotul bombei rãmase din rãzboi, care explodeazã chiar în zilele acþiunii noastre - metaforã cam transparentã ºi, din nou, insuficient susþinutã în plan dramaturgic.
În orice caz, se impune sã remarcãm cã toate aceste neîmpliniri, pe lângã natura lor uºor remediabilã la montaj (lucru care, cum am spus, ar fi fost foarte probabil sã se realizeze), sunt în fond imperfecþiuni de ordin superior (proprii unui profesionist excelent aflat într-o continuã cãutare de noi mijloace ºi soluþii), neavând nimic în comun cu clasicele "stângãcii inerente debutului", remarcabile prin absenþã în filmul lui Cristi Nemescu. Iar a le identifica ºi dezbate ca atare nu poate fi considerat decât un gest de respect la adresa acestei opere admirabile, care meritã o analizã imparþialã ºi riguroasã. Tipul de persoane care-ºi închipuie cã pe Cristi, în lumea mai bunã unde se aflã acum, l-ar bucura tãmâierile ºi temenelele deºãnþate, ar face bine sã înþeleagã acest lucru (deºi mã tem cã-mi fac iluzii, când e vorba de acel gen suficient de redus mintal pentru a presupune cã aroganþa ºi mahalagismul ar avea ce cãuta în discuþiile despre defunct; oricum, un asemenea personaj insignifiant nu meritã nominalizat aici). A începe sã-i închinãm osanale ridicole numai în baza tragediei ce o însoþeºte ar fi o impietate la adresa autorului - efectiv, un act de a-l ucide pentru a doua oarã. Cel mai decent ºi mai bãrbãtesc elogiu ce i se cuvine acestui artist, a cãrui lipsã nu se va completa prea uºor (poate chiar deloc) în cinematografia noastrã, este obiectivitatea.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
22-23 mai, 2007,
Bucureºti, România

premii si minciuni : sau presa de mahala
 

pe mine ma induiosaza daca nu m-ar enerva, titulatura pe care presa romana o atribuie premiului lui nemescu : marele premiu al sectiunii un certain regard...

de fapt la aceasta sectiune nu se acorda un mare premiu...se decerneaza trei premii egale ca valoare...

vezi ca documantare si linkul de pe siteul oficial al faestivalului aici : http://www.festival-cannes.fr/index....eleases/page/5

chestia asta cu marele premiu bla bla bla nu e numai o dovada de mahala culturala care cauta sa se impauneze cu titluri suplimenatare, e si o minciuna ordinara...o minciuna acreditata de presa, expandata pina si la afisul filmului...

dar NU t deranjeaza sa postezi ACELASI txt in 2 locuri, ai?!
ai facut o fixatie p bietul nemescu sau c??
citeste acolo la postul dspr cannes, poate mai inveti cva!
esti penibil(a) :sick:

pt pitbull

dspr c personaj vbesti?! fii omule mai clar - sau ti-e frik d acel 'personaj'?? :lol:
in leg cu stilul/viziunea lui nemescu, eu am folosit - in dilema veke d sapt asta - termenul 'neorealism magic'...

Re: premii si minciuni : sau presa de mahala
 

Total de acord. Chestia asta am semnalat-o si eu pe cinefan si e adevarata. Repet, in Romania ca un artist sa valoreze ceva trebuie sa fie mort. Atunci i se recunosc anumite merite.

"marele premiu" (sic) un certain reagrd nu exista
 

poate imi explica si mie leo urmatoarea chestie : apropos de filmul genialoid al lui puiu, de ce nu a aparut pe siteul oficial al festivalului denumirea de mare premiu la sectiunea un certain regard si de ce filmul lui in palmaresul oficial publicat in toata presa franceza, y compris in cahiers du cinema si positif, nu apare ca detinind o astfel de distinctie...

e mentionat doar ca posesor al unuia din cele trei premii un certain regard...la fel ca si nemescu...

in ceea ce priveste filmul lui nemescu poate fi linistit : nu am de ce sa fiu invidios, nu e genul meu de distractie...

ramin la parerea ca exaltarile astea folclorice sint usor penibile...

@Leo: ti-am räspuns pe privat, explicând totodatä de ce nu vreau sä continuu public acea discutie. Din acelasi motiv, mä cam deranjeazä si faptul cä acum vä luati la ceartä pe nimicuri, într-un topic ca ästa.

@Preda: în fond, ai dreptate - mania asta a exaltärilor folclorice e boalä veche la noi (vezi bunäoarä cum au särit sä lingä alde Nicolaescu si Serbänescu, imediat ce-a luat Mungiu Palmdoru)! Dar fatä de "California...", chiar n-are rost. Cum spuneam si în cronicä, filmul în sine e atât de bun, încât conteazä prea putin dacä distinctia se numeste "Marele premiu al sectiunii..." sau "Unul dintre cele trei..." sau "Cartofu' tras în ceapä". Degeaba ne agitäm pe orbitele satelitilor - cä se cheamä premiul asa, sau asa, sau pe dincolo, sau ce-a zis Bulä la conferinta de presä... Mentionäm, precizäm, si mergem mai departe. (Valabil si pentru suspiciunile cä Gicä l-ar invidia pe Cristi, si d-aia, vezi-Doamne... Ete, scârt!)

Vazut si eu...

9/10. Ca film romanesc e bun...e mai complet decat celelalte (nu toate) si aici ma refer la sfarsit. Cu toate ca Nemescu (D-zeu sa-l ierte) a murit inainte de a termina, efectiv, filmul, la montaj...aceasta a fost incheiat cu un final nu tocmai specific romanesc, ceea ce ma bucura... imi arata ca ii invata, in sfarsit, tot la scoala de film. Nemescu a mai facut filmulete, scurt-metraje, marea majoritate foarte reusite (Poveste de la scara "C", Marilena de la P7, si restul in numar de doua.). Sunt convins ca avea potentialul de a ajunge unul din cei mai cunoscuti regizori romani. Cat despre film... e neobisnuit ca film romanesc, pentru ca vedem o vedeta americana in el, Armand Assante (care joaca excelent rolul de capitan american al soldatilor marini)... ce mai e "fain" in el... relatarea povestii in capitole... care coincid cu zilele... 5 zile, 5 capitole. Si flashbackurile din 1944 is si ele foarte reusite... si scumpe. De fapt tot filmul in lungimea lui de 2 ore juma e scump. Din pacate vedem si imaginile specifice cu Romania, tara de "mana" a treia, care, evident, nu pot lipsi din aceste filme unde se mentioneaza un "FUCK USA!" din partea romanilor... dar nici un "Fuck Romania!" din partea americanilor... daca il auzeam, ma simteam mai bine. Oricum ei au considerat ca au stat in paradis, ceea ce e bine, cel putin pe pelicula... imagini cu, stiti voi, cu saracie, in general. Dar lasand toate astea la o parte... e un film din categoria "de vazut, ca-s patriot!".

Re: "marele premiu" (sic) un certain reagrd nu exi
 

se numeste LE PRIX UN CERTAIN REGARD, adica PREMIUL UCR (articulat hotarat), nu UN PREMIU UCR sau UNUL DIN CELE 3 PREMII UCR.

Celelalte doua sunt Premiul Special al Juriului (le prix special de jury) care este evident sub PREMIUL UCR si premiul coup de coeur du jury, care nu poate fi mai important decat PREMIUL (inca o data, articulat hotarat). Dintre toate acestea de mai sus, reiese ca PREMIUL UN CERTAIN REGARD este cel mai important din sectiune, MARELE CASTIGATOR. De aici si Marele Premiu...

la fel si Palme d'Or este UNUL din zecile de premii, doar ca cel mai important. mai important chiar si decat Grand Prix.

semiotica voastra ma halucineaza...

Celor interesati pot pune la dispozitie caseta video cu inregistrarea de la festivitatea de premiere Un Certain Regard pe care am revazut-o tocmai ca sa-mi linistesc remuscarile ca as fi scris gresit in articole "Marele premiu". Madame Pascale Ferran, presedinta juriului Un Certain Regard precizeaza clar: aceasta sectiune are trei premii, pe langa marele premiu, doua mentiuni: le prix special du jury si coup de coeur...

are vreun rost aceasta controversa?

tehnic, dl porter are dreptate: titulatura exacta a premiului castigat de Nemescu este Le prix Un Certain Regard. Ca e cel mai important si ne face noua placere sa subliniem cat de mare ni se pare este cu totul altceva. Dar pe bune daca merita sa mai discutam despre asta.

Filmul se poate vedea pe marile ecrane, despre el n-aveti nimic de zis? :P

gloria ma amuzi copios in continuare...

intrebarea mea e una extrem de simpla...de ce marile premii (sic !) ale sectiunii nu apar ca atare (le grad prix de ex.) in palmaresul oficial publicat in presa si pe siteul lor...

restul e aritmetica si delir...

la fel am putea sa ne intrebam de ce consideram La Palme d'Or drept marele premiu al Cannes-ului si nu Le Grand Prix !!!

e vorba despre valoarea impamantenita a unui premiu! o valoare general acceptata! mai rudimentar spus: cel mai valoros premiu al unei sectiuni sau a unui concurs este primul afisat: http://www.festival-cannes.fr/index....al/awards_2007


cat despre problema initiala: tinand cont k in articolul semnalat de tine prin link ( http://www.festival-cannes.fr/index....eleases/page/5 ) titlul este "California Dreamin'" de Cristian Nemescu remporte le Prix Un Certain Regard" si in ultimul (!) paragraf gasim propozitia: "Deux autres prix ont été décernés par le Jury d'Un Certain Regard", consider demersul tau drept jalnic&penibil!
[/url]

@preda : amice, esti penibil..
eu nu inteleg de unde atata invidie, ura. am din ce in ce mai mult convingerea ca regizorii nu pot functiona decat intr-un registru maniacal. relax, they are just fucking films..

revenind on-topic: f. misto california, excelent regizat (multe tuse a la pintilie), brici jucat, scenariu frumos. f. misto si scena de final, aduce putin cu finalul de la chungking express :love: .

:lol: :lol: :lol: :lol:


ia uite frate, cum sar romanashii verzi...

am senzatia ca ingerul tau e mai mult ne-necesar :d

poate filmu-i bun si n-are nicio vina k omu e enervant! :P

Filmul arata foarte bine; arata asa cum ar trebui sa arate un film; e o atentie foarte detaliata asupra scenografiei; 10 puncte pentru scenografie. Povestea e bizara, frumos-ciudata, muzica foarte buna, putine dialoguri. In premiera il veti vedea la Cluj, pe 7 iunie.

multumesc gloria...

stiu eu ce stiu, cind fac filme numai despre femei...

Imi aduc aminte bine ca si Mocanu a avut cuvinte laudative la adresa Ingerului; si nu cred ca a vorbit latura feminina din Ambra

:lol: :lol: :lol:

Mä bucur dacä filmul e bun, si astept cu neräbdare sä-l väd (nu la TIFF, din päcate, n-am ajuns nici anul ästa). Gicutä, vreo avanpremierä între prieteni, un DVD, ceva, por favor?
Oricum, am readus în cap de paginä si topicul necesar, deja existent, asa cä pentru discutii angelice, be my guests here, please:
http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...=164958#164958

Dupa ce am vazut filmul am ramas uimit. Poveste este incarcata de emotii si trairii din cele mai variate, de la dispret si mandrie, pana la iubire si crima. Regretatul regizor a potentat aceste sentimente care definesc lumea in care traim si pe care a descris-o perfect.

Pasajele din trecutul lui Doiaru sunt menite sa arate ca istoria se repeta si ca se va repeta intotdeauna, intr-un ciclu nesfarsit. Arata ca oamenii se schimba, insa mentalitatea transmisa din generatie in generatie va fi mereu aceeasi.

Ma ingrozeste in ce masura poate ignoranta sa domine oamenii in asa fel in cat sa-i transforme in slugarnici. Oamenii din Capalnita au fost servitorii lui Doiaru pana cand un aer "exotic" de America le-a suflat in ureche cum ca viata e mai buna fara el, desi acea voce isi urmarea numai propriul interes, reusind, in cele din urma sa conduca un sat intreg catre o autodistrugere, o autodistrugere cauzata, in principal, de propria-i ignoranta.

Intreaga poveste pare sa reediteze, la nivel simbolic, "marea putere" a SUA de a elibera pe ORICINE de sub tiranie, sau, macar de a profita de situatie si, sub acest pretext, sa-si vada interesul, la fel ca in Irak, de altfel.

Singurul personaj oarecum admirabil din acest film este Doiaru, care, desi nu este de cea mai inalta speta morala, pare a avea puterea de a depasi ignoranta taranului roman sau poate ca actiunile sale sunt determinate tot de un soi de vanitate, de o dorinta de razbunare pentru trecutul sau.

Cat despre iubire, aceasta tema este abordata in aceeasi idee cu ignoranta satenilor: o atractie oarba pentru ceva nou, necunoscut si, la prima vedere, mai bun. Spre bucuria mea, Monica reuseste si ea, in cele din urma, sa depaseasca acea dorinta de a scapa din lanturile unei vieti rurale pentru a urmari "visul american" din "LA".

Parerea mea este ca acest film este un protest tragic impotriva unei mentalitati slugarnice fata de monopolul mondial al Statelor Unite. Un film extraordinar...

q.e.d.
era la mintea cocoshului (kiar si decapitat!), mi s pare penibil k a trebuit sa intoarcem p toate fetzele ceea c stie si un copil (din cannes) dspr premiuL 'ucr'
importanta premiului (as in: cel mai important) reiese si din faptul k e ultimul anuntat d juriu - k si la palme d'or!

altminteri, sint d acord, folclorul asta triumfard e ridicol (mai ales cind e kiar fard - ipocrizie crasa - k in cazu serbanescu/nicolaescu & stuff...)
dar nu e mai putin adevarat - si ridicol - sa constati k, a 2a zi dupa niste premii importante k acestea, apar din senin, din iarba verde tot soiu d killjoys kre cauta noduri in papura la tot pasu si n fac partashii umorilor lor negre...
s pare k nu putem trai decit intre euforie & stenahorie (pt sensu ac ultim cuvint, cautati in dictionar! :lol: )

Doresc sa stiu durata exacta a acestui film pentru ca am gasit tot felul de variante mai lungi sau mai scurte. Multumesc anticipat.

Doua ore si douazeci de minute.

durata de pe pagina filmului e verificata la distribuitor: 155 de minute

Ati pus si genericul, shefu'...

Eu o am asa...
CD1 - 1:16
CD2 - 1:19
Da, is piratate, e un dvd-scr.
Includ genericul de final si in cd-u 2 mai se mai repeta cateva minute din primu...
Si al meu are si traducere in engleza...imi place ca si atunci cand vb aia in engleza tot se traduce...tot in engleza...
Cred ca e scr pentru award consideration...cred.

iesi afara.

? :)

vazut California Dreamin. excelent. 9/10.mi-a placut foarte mult. Chiar m-a surprins. nu ma asteptam sa fie atat de bun. am apreciat ca nu a ramas in zona caricaturii, ca a avut profunzime si ca nu a mizat numai pe tragi-comicul peisajului romanesc. au fost momente in care am ras cu lacrimi. spre exemplu la scena cu organizarea sarbatorii satului. (m-am gandit la scurtul lui Hano Hoffer, evident) dar mi dar mi-a placut ca nu s-a limitat numai la genul asta de abordari. foarte inteligent gandit momentul dicursului lui Assante in fata taranilor pe care ii indeamna la revolta. superba povestea de dragoste. un pic cliseizata, dar merge, pica foarte bine, echilibreaza realismul care domina filmul. unele personaje mi s-au parut prea caricaturale: profa de spaniola, spre exepmlu. jucata cam fals. liceenii aia nu prea aratau ca de la tara. destul de citadini in limbaj si referinte culturale. Cu toate astea, detaliile respective nu strica impresia generala asupra filmului.pacat ca nu mai putem vedea si altele.

Imi place sa-mi placa filme romanesti. E si normal, nu?

Nu am nici profunzimea, nici minutiozitatea altora de pe aici, nu imi place sa caut si sa descos detalii care nu ies din tiparul obisnuitului.

In acest context, California Dreamin' m-a dezamagit putin; adica mi s-a parut prea lung, taraganat, iar cei cu care am vizionat filmul (straini de origine) au fost de aceeasi parere - ca se putea taia, pe ici, pe colo. De inteles cu totul, considerand circumstantele.

Si asa insa, imi vine greu sa raman profund uimit de potretele autentice facute tarii noastre si oamenilor care o poplueaza. Dintre toate personajele schitate (nu ca ai putea face personaje adevarata din astfel de figuri), doar Doiaru m-a interesat catusi de putin, iar tocmai povestea lui a fost marginalizata in favoarea unor romante ce mi s-au parut neinteresante; adica povesti despre fete si armata am mai vazut, chiar de aceasta se vrea mai deosebita, printr-o maturitata abrupt descoperita. In consecinta, nici personajul Mariei Dinulescu nu m-a interesat in mod aparte, precum nu m-au interesat nici relatiile iscate de acest personaj (raportul dintre ea si Andrei mi-a adus aminte de "Povestea de la Scara C").

Finalul filmului m-a dezamagit cel mai mult, atat de haotic si nesatisfacator mi s-a parut. Parca ultimul sfert de ora/ultima jumatate de ora a fost rupta din alt film, o cadere intr-un absurd ce nu i se potrivea acestei povesti. O solutie ieftina pentru o problema complexa, cumva.

Pur si simplu am simtit ca filmul ma pierde, dupa o ora si putin. Tensiunea nu era canalizata, povestea rupandu-se dinlauntrul ei. Stiu ca suna ca si cum nu mi-ar fi placut deloc filmul si ca poate nu sunt constient de ce inseamna faptul ca el este nefinalizat, dar in realitate sunt nesatisfacut tocmai pentru ca au fost multe momente bune, o prima ora complet deosebita, care apoi...m-a pierdut.

am vazut filmul a doua oara la cluj...si am avut aceiasi senzatie ca si la proiectia de la bucuresti. ca e un film foarte misto. iar imaginea lui liviu marghidan e super !

Well, am vazut si eu filmu' asta care nu prea mi-a placut. Nu pot sa zic ca e prost da' nici extraordinar. Nemescu simte nevoia sa-ti scoata ochii cu chestii de genu' sexy club rendez-vous, cersetori in statie de ratb, babe cu galeata pe margine de santz, procesiunea mortuara cu caruta, jeg, maidane, carucioare cu rulmenti de aveam in copilarie, tractoare ruginite, soldati (ai nostri) jerpeliti si peste toate astea turnul Eiffel si Dallasul din Slobozia, copiate de miliardarul de carton Ilie Alexandru. In orice caz acest California Dreamin' nu te face sa te simti bine ca traiesti in tara asta sau ca esti ruman.
Elvisul giganez (Nicky Valoare) loveste din nou, ca si in Marinela de la p7 -
pentru Stana, i love u printeso !
Bref, filmul lui Nemescu e un fel de melanj intre Ajutoare umanitare al lui Hanno Hoffer cu un Gadjo Dilo nereusit din care am aflat ca femeia romana e curva cu C si ca barbatul roman e betiv, lash si prost.
In final taranii se linseaza ca in Senatorul Melcilor iar Doicaru e casapit ca Tanase Scatiu, cu singura diferenta ca mai da si el.


Mda, nota asta adulatoare la adresa americanilor am observato si eu. Ce lasa americanii in urma ? Un sat de prosti care se omoara intre ei si bineinteles focuri de artificii. Irak my ass. Ma indoiesc ca in conditii normale armata SUA ar calatori intr-o Romania rurala cu un personal CFR tras de o locomotiva diesel, asa cum ma indoiesc si de puterea unui amarat de sef de gara de la Capalnita.
Singurul lucru care mai salveaza ceva e chiar sfarsitul atipic pentru un film romanesc, numa' Pintilie crapa capul cu ciocanul protagonistului in final.
5/10