Articolul zilei - viata bate filmul
 

"Articolul zilei - viata bate filmul” mi se pare un topic util. il vad ca un moment de relaxare – intre altele - pe acest forum. vom fi noi, cinemagistii, in “legatura” cu realitatea si vom face – uneori - conexiunea cu alte arte. Cum e cazul acestui articol semnat de Mircea Cartarescu in “Jurnalul national” din 3.08.2004. Exista multa ura (prosteasca, imbecila, inexplicabila) si pe Cinemagia.

Duelistul

Joseph Conrad e unul dintre rarii scriitori care s-au impus in alta limba decat cea materna. Polonez de origine, a invatat limba engleza dupa varsta de 20 de ani si a devenit, prin romanele sale, un maestru al acestei limbi.

Unul dintre romanele lui se numeste “Duelistii“ (superb ecranizat ulterior de Ridley-Scott) si vorbeste despre ura. E cea mai profunda carte despre ura, ura nestinsa, neimpacata, care se autoalimenteaza si care-l mistuie pe dinauntru, ca un acid gastric, pe cel care o nutreste. Un cavaler cu un cod moral arbitrar si absurd se simte ofensat de un altul. Jignirea e absolut imaginara, al doilea cavaler e total inocent. Cu toate acestea, e provocat la duel si trebuie sa-si puna viata in joc pentru un capriciu al altuia. Il invinge pe oponent si, cu noblete, ii cruta viata. Evidenta lui superioritate morala il innebuneste insa pe primul cavaler: jignirea a devenit de o mie de ori mai mare! De-a lungul unei lungi si salbatice epoci, cavalerul cel nobil e urmarit, cu o inversunare din ce in ce mai aprinsa, de cel ce se socoteste tot mai ofensat pe masura ce oponentul sau, un militar brav, inainteaza in rang. De cate ori il intalneste, il provoaca iar la duel si, de cate ori e invins, il implora pe invingator, plangand ca un copil, sa-l ucida. Intr-adevar, ura e insuportabila, cel ce uraste traieste chinurile iadului, caci e silit sa-si vada si sa-si accepte, zi de zi, inferioritatea morala fata de obiectul urii sale. De fapt, intotdeauna ura e ura de sine. Cunosc si-n lumea noastra de azi astfel de cazuri de ura care dureaza de decenii. Stiu, de pilda, un critic literar care l-a denigrat articol de articol, timp de 20 de ani, pe un poet important pentru ca, intr-o imprejurare oarecare, poetul n-a fost atent cand criticul i-a intins mana. Pana de curand, acestea erau cazuri izolate, caci uzantele sociale impiedicau rabufnirile prea violente. Astazi am ciudatul sentiment ca traim cu totii intr-o lume in care ura a devenit sistem, depasind orice limita impusa de simpla decenta ce ne-mpiedica sa ne mancam unii pe altii. Nu mai conteaza cine esti, ce-ai facut, ce insemni pentru ceilalti: primul venit, fara merit, fara nume, fara argumente gaseste mijloacele de a te trage-n mocirla lui.
E straniu sa fii urat. Si mai ales de cineva pe care nici nu-l cunosti. “Ce, Dumnezeu, i-am facut acestui om?“, te tot intrebi, cand ura nu face parte din lumea ta si cand n-ai facut nimic vreodata ca sa ai dusmani. Te duci intr-o zi pe Internet si dai de un forum in care se vorbeste din cand in cand si despre tine. Si gasesti acolo o voce care, maniacal, de zeci de ori la rand, incearca sa-i convinga pe ceilalti ca esti ultimul om de pe lume. “Cat de decazuta poti sa fii, o-ntreaba pe o interlocutoare, “ca sa-ti placa Cartarescu?“. Si continua, explicandu-i ca as fi satanist, ca-mi seduc studentele la facultate, ca tot ce-am scris e furat din “autori americani de mana a doua“, ca traducerile “cu care ma laud“ mi-au fost facute de prieteni si-au aparut la edituri de mana a zecea. Ca stie toate astea din surse sigure, de la unii care ma cunosc personal… Pe deasupra, n-am nici talent, nici verva, nici un fel de calitati pentru care sa merite sa fiu citit…
Bineinteles, oricine are dreptul la o opinie in privinta valorii scrisului tau, fie ea si neargumentata. Nu scrii pentru toti si nu poti placea tuturor. Dar pentru acest om, caruia nu i-am facut nici un rau vreodata, cel putin din cate stiu, literatura mea nici nu conteaza, el ma uraste ca om, imi pune-n seama lucruri neadevarate si le raspandeste, la adapost de raspundere, intr-un mediu ambiguu si ultrapermisiv. Am urmarit interventiile lui pe site-ul respectiv. Apare doar cand vine vorba despre mine, isi arunca incarcatura de ura, mereu proaspata, mereu innoita, si se da iar la fund. Nu-l intereseaza nimic altceva.
Daca l-as intalni (lucru la care nu tin deloc, de altfel) i-as spune ca are dreptul sa ma dispretuiasca oricat vrea ca scriitor, chiar daca n-a citit nimic din cartile mele. Poate-ncerca sa convinga pe oricine de nulitatea mea literara. Au mai facut-o si altii si nu e un delict. Dar ca nu are dreptul, la adapostul nedemn al unei porecle, sa difuzeze despre mine, fie si pe Internet (mediu care sper ca nu e sortit sa devina o cloaca de frustrati si iresponsabili), lucruri neadevarate, stigmatizante moral. Si mai ales i-as spune ca ura, dincolo de faptul ca ulcereaza si-ntuneca sufletul, goleste si argumentele de credibilitate, facandu-le subrede si repulsive.

Mircea Cartarescu

Re: Articolul zilei - viata bate filmul
 

WOW! Articolul e superb... Desi trebuie sa recunosc ca inceputul cu "Duelistii" mi-a placut mai mult, urmatoarele pasaje sunt mai interesante:

promit sa ma intorc sa citesc tot articolul, acum nu mai am timp ca e prea lung!

Oricum viata bate filmul in multe privinte nu numai la capitolul ura... :( !

Atata dreptate in cuvintele acelui om. Multa vreme am crezut ca macar asha putzin pe ici pe colo nu intru in tiparul oamenilor plini de ura. Se pare ca m-am inshelat. Poate ca sunt in prima linie. De unde provine atata ura - nu shtiu. Am fost instigat ? Da. Am incercat sa reprim aceste ieshiri ? Da, am incercat dar inutil. Ma sperie gandul ca ura aceasta poate imi este pe plac. Incerc sa ma conving ca nu este asha.

Povestea cu forumul shi cu cel care intra din cand in cand ca sa-l critice shi sa eviscereze pe Mircea este relativ asemanatoare cu situatzia mea, prostia mea de a ma enerva shi a raspunde cu aceeashi moneda.

Acesti oameni sunt precum sectantzii ... nici nu itzi dai seama cand devii ca ei. In cazul acesta ura este exemplul concret.
Poate cam deviat de la subiect dar articolul lui Mircea mi-a cam deschis ochii.
P.S. - Articolul nu este bun este foarte bun!

Pe Cartarescu il consider un scriitor exceptional iar romanul sau "Orbitor" reprezinta pt mine cea mai buna scriere romaneasca. Nu am nimic cu cei carora nu le place stilul sau, pur si simplu nu e pe gustul lor, dar e o josnicie sa ataci pe cineva din aceste motive. Plus ca multi denigratori ai lui nici macar nu i-au citit cartile. Pacat de marlania caracteristica societatii noastre, de mizeriile facute. Politetea, asta ne lipseste.

Am citit articolul, direct din ziar. Pentru ca ce scrie Cartarescu si Tudor Octavian, in Jurnalul National, ma face sa il cumpar in fiecare zi (Tuca, lasa-te de editoriale, se vede atat de rau ca le scremi pe fuga, incat rusinezi cititorii, la vederea lor!).
Insa.
Ceea ce ma lesuie la inima este altceva. Remarc, la Cartarescu, de ceva timp, o alunecare. ...O alunecare, din turnul scriitorului, in cotidianul mlastinos. In cotidianul in care, senin si de bunacredintza, se lasa atins, pipait. Deci, terfelit, caci daca pune mana pe tine plebea, s-a dus draqu aura de mister!
...Mi-as permite si eu sa intind mana spre Cartarescu, dar numai pentru a-l atinge pe umar si a-i sopti:"Fugi inapoi!" ...Caci mahnirea pe care o simte el acum este mica, in comparatie cu ce va sa vina...

nona, nimeni nu poate astazi sa traiasca in turnul de fildes, Cartarescu inclusiv, care nici nu s-a refugiat acolo. rubrica sa de la Jurnalul... (vai, ziarul lui Tuca -acesta e jalnic mediocru, ai dreptate) e o necesitate, pen'ka e bine platit (nu spun cat). tot acolo a semnat un timp si Andrei Plesu, Dinescu - dar, se pare, au plecat. mai ramane Dorin Tudoran.
cred ca un scriitor important trebuie sa-si spuna parerea in chestiuni importante, iar o rubrica de ziar e locul potrivit. nu va fugi inapoi Cartarescu, poate ca se va muta la alt ziar, pen'ka "organul" tiparit al PUR-ului a carnit-o din nou spre PDS.
Cartarescu n-are "aura de mister" - e o perceptie cam romantioasa, care nu se poarta astazi.

In fond, nu numai ca e trendy ca un autor de best-sellere sa semneze un op-ed in reviste, dar uneori luciditatea lui, daca este, ajuta la intelegerea unui fenomen: ma refer la editorialul lui Stephen King in New York Times dupa 11 sept.

cartarescu e un fantastic scriitor, iar in legatura cu articolele sale din jurnalul national sau elle :P , nu vad care e problema : e o voce ce merita a fi auzita (de exemplu articolul "cazul grosan" - toata admiratia)

Dragii mei, nodul in gat pe care-l aveam cand am scris mesajul mi-a blocat intelectul, caci nu voiam sa transmit ceea ce s-a inteles, si anume ca Mircea Cartarescu sa se fereasca de a pune condeiul pe un ziar, scriind articole, ci sa evite aglomerarea prea deasa in gloata din jur. Da, suna desuet si patetic-romantios sa-i recomanzi Scriitorului intoarcerea la locul sigur si ferit de rele, insa, de unde inainte vedeam, la televizor, un Cartarescu pozitiv, bun, tolerant, ce parea neatins de meschinaria, duplicitatea si pupincurismul celor din jur, iata, descopar, articol de articol, un om ranit si vulnerabil.
Ma doare.
Valorile acestei tzari nu sunt bonuri de consum.
Cartarescu ar trebui, deja, sa stie ca albatrosul, odata ajuns pe punte, isi taraie aripile. ...Prilej grozav, pentru marinarii lui nastase, de hartuiala.

frumoase mesaje, dovada ca valoarea e inca respectata.

o rugaminte insa: nu mai aduceti vorba de albatrosi in leg. cu cartarescu, pt ca asta-mi aduce aminte - la rindu-mi - de episodul cu eugenia voda, la 'profesionistii' dumisale, cind realizatoarea - la-nceputul emisiunii - i s-a adresat in felul urmator: 'dle cartarescu, cum e sa fii un albatros?'
mircea a plecat instantaneu din emisiune :D

eu am crutat-o pe Voda, dar vad ca ALS-ul se cam "repede" in breasla. poate ca e un semn de normalitate, macar acolo sus. de fapt, intamplarea a avut - putin - o alta stilistica. Voda a inceput emisiunea (care se inregistreaza) cu Mircea Cartarescu intrebandu-l cum se simte ca albatros al literaturii romane. Mircea i-a spus ca nu vrea sa inceapa in felul acesta emisiunea (gongoric, flamboaiant), mai ales ca nici nu se considera un albatros al literaturii romane. Voda a insistat, a mai repetat o data intrebarea si i-a spus ca trebuie sa raspunda la intrebare, ca ea asa si-a conceput dialogul. Mircea si-a privit nervos degetele mainilor cu care "chinuise" in acea zi un articol amarat pentru ziar si a plecat din studio... deci, a incercat sa fie politicos, rabdator...

dar daca veni vorba despre Voda, care nu s-a lasat entuziasmata de cartea despre Lars von Trier..., poate ii spune cineva - ALS maybi - ca atunci cand se reiau amisiunile acestea ale ei, sa indice, din cand in cand, cu cine dialogheaza si cand a fost inregistrata emisiunea. si cand se da prima data e bine sa indice acest lucru. e un prim & minim profesionalism la "profesionistii".

:? ..Nu am stiu povestea cu albatrosul...Asa am simtit eu, asta imi transmite mie Cartarescu...Acuma, daca e sa se supere, imi pare rau... :(

Ce patetic... inca putin si faceam diabet :sick:

Spune, atunci "Doamne-ajuta!", ca ai scapat. ...Iti dai seama, daca il mai si citeai pe Cartarescu asta, de care vorbeste patetica de mine, ca faceai comotie cerebrala?
...Ba, mai rau, pe patul de spital, cu limba jumate amortita si cu creierul bubuit, daca veneam pe marginea patului tau si iti sopteam duios la ureche:"Mestere, stii care e etimologia cuvantului patetic ?", te lasa si inima, de sucombai ca musca de otet, nedumerita...

Asa, ai scapat ieftin. Si tu, si suficientza ta.

Nu te mai obosi sa-i raspunzi. Apare din 2 in 2 luni si spune cate ceva si iar dispare. N-are rost sa-i zici nimic.

Draga nona intotdeauna am fost fascinat de voi, actorii. Fiintze goale pe care orice regizor le umple cu ce ii pica in mana: dimineata faci frumos intr-un show la tv, la pranz esti o voce intr-o reclama de biscuiti, seara ofilita ofelia. Ca sa suportatzi asemenea ingurgitari si regurgitari zilnice ale personalitatii e nevoie de o consistenta intelectuala asemanatoare cu buretii de vase. Cu cat sunati mai mult a gol, cu atat sunteti mai "buni actori", e mai mult loc de bagat sentimentele si ideile altora in voi, nu-i asa? Ce esti tu draga nona, daca nu o debara de sentimente, un birou al bagajelor de mana?
Acum cauta in marsupiul mult mai mare decat tine printre resturile ramase de la cine stie ce rol si spune-mi: ai vrea sa fii musculitza de otzet de care vorbeai pentru ca ea este cateva zile in vreme ce doar tu pari o viata intreaga?

Biet muritor de rand, viclean copil de casa,
Iti inteleg drama, si ma doare. In tine agonizeaza, de la nastere, un spirit sclav, patat, ici-colo, de mici sclipiri artistice...Ca s-ar fi vrut manuitor de condei, ca s-ar fi vrut Hamlet pe o scena, ca s-ar fi vrut ureche muzicala, niciodata nu vom stii. ...Pentru ca, vai, din pacate, lanturi grele il tin acolo, la intuneric, izolat pe veci.

Vocea tavalitoare care iti obliga mainile sa sodomizeze tastatura, anuland sensibilitatea si valoarea, nu iese din piept, ci din boasele umflate fudul cu sofisme, ca acela de mai sus, referitor la actori...Actorii sunt fiinte goale, tu esti plin, ei au fatzete, tu esti lin ca lama de briceag, ei au consistentza intelectuala asemanatoare buretelui, tu esti ermetic si impermeabil - deci ei sunt infinitul, tu esti nul.

Drumul tau e bine ales, adevarul tau, absolut, filosofia ta de viatza, solipsistica.

O singura remarca sa-mi permiti: Eu, actorul, "par" o viatza intreaga in slujba ta, pentru ca tu sa ai certitudinea ca nu esti singur.

Ce faci nona iar joci? Iar iti doresti sa fii orice altceva decat tu? Cine esti acum, o coafeza care viseaza sa debuteze in Ioana? Lasa-l pe Eminescu, ii prefer pe cei care il ataca celor ca tine care-l baloshesc.
Tu nona si restul actorilor de teatru nu sunteti in slujba nimanui decat a voastra. Pentru tine insati e spectacolul, ca sa te lasi posedata de ideile dramaturgului si regizorului, la matineu si in fiecare seara, intre orele 20.00 si 21.30. Sunteti amantele pefecte, deschise la orice montare, gata sa va oferiti sufletul, trupul si mintea oricarui text. Pentru public e doar exchibitionismul, urletele voastre orgasmice pe care sunt invidioase jucatoarele de tenis.

hehehe....bine te tot.

...Citindu-te, e ca si cum mi s-ar arata, in parc, un biet neispravit, care se masturbeaza in fatza mea, disperat si cu o privire tampa.

Ma rusineaza ceea ce scrii, ma irita grosolania si jegul pe care il stropesti in jur, de parca nu ai fi fost nascut de femeie, pentru a acorda minimum de respect.

Calomniezi cu o virulentza care ingenuncheaza.

Nu pot para loviturile tale, pentru ca micimea ta m-ar trage si pe mine in jos.

Iti doresc liniste sufleteasca.

se gaseste de fiecare data cineva care face o "lectura" complexa, psihologica & ...patologica a mesajului celui care a postat inaunte. dorinta irepresibila de a scurma, de a intra cat mai adanc... opriti-va, fetite si baieti, ca deturnati totul. uite, va ofer un nou articol, de acelasi Mircea Cartarescu, care radiografiaza o problema destul de grava a invatamantului romanesc. sunt pe acest forum multi elevi si studenti - e bine sa stie cine-i "formeaza", pentru ca tare deformati mai arata uneori. Articolul a aparut astazi, 10 august/2004, in Jurnalul national. Promit sa "promovez" si alti autori, n-am gasit, deocamdata, ceva mai potrivit.

Sarea care nu mai sareaza

Cand sunt chemat la corectat, pentru admiterea la facultate sau pentru orice altceva, parca mi se prabuseste cerul in cap. Stiu ca urmeaza sa-mi pierd cateva zile ingropat in teancuri de lucrari, sa ma enervez si sa-mi stric ochii, sa-mi aman treburile mele urgente.

Si mai ales sa simt cum mintea mi se sleieste in contact cu sutele de pagini de clisee stupide, judecati conformiste, aberatii de toata mana, o magma in stare sa uzeze si creierul cel mai rezistent. Dar ce sa ma mai plang, sunt profesor si asta e o parte din indatoririle mele. Taximetristul fierbe in suc propriu, zece ore pe zi, mereu pe aceleasi strazi desfundate. Minerul inghite carbune amestecat cu sudoare, la zeci de metri sub pamant. Centurista dardaie in intuneric, intrebandu-se de ce bruta beata o sa aiba si-n noaptea aia parte. Eu corectez lucrari, n-as mai corecta.
Sunt obisnuit cu tot felul de extemporale, teze, lucrari de examen si lucrari de licenta. De la douazeci si patru de ani tot migalesc la ele, tai, indrept, scriu cu rosu sfaturi care nu vor fi niciodata urmate, pun note cu o sfanta frica de a nu nedreptati pe nimeni. Ma bucur ca un copil cand dau de o lucrare ce arata o minte in stare de functionare, injur ca un birjar cand ma-nec in cretinisme imprumutate din comentarii de-a gata. Atata vreme cat autorii lucrarilor sunt elevi sau studenti le privesc totusi cu o anume intelegere: e vorba de tineri care invata. Greselile lor sunt inerente si corijabile cu timpul. Dar cand aberatiile apartin tocmai celor ce-ar trebui sa le indrepte, profesorilor insisi, ma sufoca pur si simplu indignarea.
Pentru ca dati-mi voie sa va dezvalui un mic secret al unei mari bresle: vreo trei sferturi dintre profesorii de romana nu sunt cu nimic mai buni decat elevii lor, dimpotriva, multi le sunt inferiori si-ar trebui sa ramana repetenti an de an. Poate la alte discipline mai merge sa predai mecanic, cu mintea plecata-n vacanta, desi ma-ndoiesc. Dar la literatura romana, daca nu simti pulsul literaturii, daca nu-ntelegi nimic din poezie sau din proza, daca n-ai mai citit o carte de decenii, e mai bine sa te lasi pagubas. Altfel, ai sa intoxici generatii de copii cu stravechi si moarte poncife, cu “comentarii“ care nu comenteaza nimic si cu citate din critici potrivite fortat dupa metoda militianului puternic. In consecinta, elevii tai vor ajunge sa urasca si ei literatura, dupa chipul si asemanarea ta. Va fi singura ta realizare obiectiva.
Am corectat de curand “eseurile“ profesorilor care solicitau titularizari pe post. Sa ma ierte Dumnezeu, dar foarte, foarte multe au fost mai rele decat ale unor scolari codasi. Am gasit in ele greseli de ortografie pentru care profesorul de romana ar trebui dat afara automat, incredibile si caraghioase “perle“, dezorientare istorica totala. Ce spuneti de profesori de romana care cred ca “Bubico“ si “Domnul Goe“ sunt piese de teatru? Mai mult, care cred ca Domnul Goe insusi l-a aruncat pe Bubico din tren? Care incurca intr-atat personajele lui Caragiale incat ajung sa afirme ca nimeni altul decat conul Leonida si-a pierdut palaria cu scrisorica, si ca a gasit-o Agamita Dandanache! E adevarat, nu aceste aberatii totale au caracterizat cele mai multe lucrari, ci o monotona, morocanoasa mediocritate. Un stil scolaresc, cu stangacii de topica specifice unor oameni care n-au obisnuinta scrisului. O scleroza intelectuala adanca. Desi il trec in “galeria marilor clasici“ alaturi de “Luceafarul poeziei romanesti“ si de “genialul povestitor din Humulesti“, profesorii ce doresc eternizarea pe post nu cunosc, de fapt, opera lui Caragiale. Si-atunci, ce le predau ei elevilor? E simplu: ii fac sa treaca pe langa frumusetea literaturii, ca niste orbi ce calauzesc alti orbi, si le transmit doar o colectie inutila, uscata, deformatoare de prejudecati si clisee.
Cu atat mai usurat am fost cand am gasit, nu mai mult de zece la suta, si lucrari asezate si rationale, ale unor profesori de nadejde. Dar, vai, pierdute printre munti de maculatura.
“Voi sunteti sarea pamantului“, spune parabola evanghelica despre orice om care se-ncumeta sa-l invete pe altul. “Daca sarea nu mai sareaza, cu ce o veti sara?“ Si verbul cristic continua teribil: “Atunci ea nu mai e buna decat sa fie aruncata afara, cu gunoiul…“
Mircea Cartarescu

Unde montare vine de la monta? Am ris la ce ai scris.

Facultatea de litere unde dl Cartarescu e lector doctor. Cele mai bune absolvente ajung secretare. Restul, cele mai putin dotate, se marita si se fac profesoare.
Astazi albatrosul lui nona nu mai este luat la suturi de marinari, ci discriminat pozitiv: primeste loc singur in cea mai buna cabina.

cele mai dotate..., dar si cele mai nefericite ajung scriitoare, cocheteaza cu eternitatea, la fel ca barbatii-scriitori, acestia considerandu-se - de ce?! - avantajati de soarta... si e o tragedie rascolitoare. cine are o perspectiva de sus sau capacitatea de a se distanta califica totul drept o agitatie jenanta, dar necesara, pen'ka miscarea e viata. putini se gandesc ca scrisul lor inghesuie lumea...

al doilea "scris" e mai slabutz decat primul,pentru ca e evident ca buna-ziua ca asa e cum se zice.Cartarescu e ok,si eu zic ca e (*) de clasa.
ce simpatic k pe Giulzuk il podideste la intervale erectilinii si uniforme prin diferite topicuri cite-un ghimpe-n coa*e care nu-l lasa sa taca.

Bai gaura neagra, deschide gura sa se faca lumina in tine. Exploreaza-ti universul interior cu limba. Simti chestiile alea doua care ti-au rasarit pe cerul gurii? Au cumva si un ghimpe dureros? Big bang, te am umplut de stele cu coada.

bai, giulkiuz, lasa nabii expresivitatea asta de tomberon, ca risti sa inventezi un stil al miasmelor.

Pentru mine fericirea miroase a peste. Nu stiu de ce cred ca pentru tine miroase a branza. :happy:

-----------------------------------------
Viitorul suna ocupat.

un articol despre "compromisul" lui Puiu, care a devenit ascultator... si a primit finantare de la ministerul (in)culturii romane. sunt aici cateva teze interesante care merita a fi retinute si... discutate. Costi Rogozanu este un tanar critic literar (dar nu numai...), alungat de la Romania literara unde incepuse "demolarea brontozaurilor". articolul a aparut in "Evenimentul zilei", 17 august 2004.

Cazul Puiu

O imagine foarte draga culturii romane este urmatoarea: artistul este boemul suprem, dezinteresat, pierdut in norii estetici, neinteresat de politica etc. Sub aceasta umbrela a indiferentei artistice se petrec aberatii precum: Eugen Simion, autoproclamat cel mai “apolitic”, ia cei mai multi bani de la buget si conduce o retea complexa de institute, comitii si comitete, mari inghititoare de bani publici. La fel de apolitic a fost si Eugen Uricaru pina s-a trezit cu un post frumusel la Ministerul de Externe. Nici functia de director la Radio Romania nu i-a stricat... Avem de-a face cu un soi de ciocoime, stearpa din punct de vedere cultural, dar cu multi, foarte multi bani la indemina. Nici in lumea filmului lucrurile nu stau altfel, cu protagonisti precum Nicolaescu et comp.... O data cu un val de filme extraordinare precum Occident (Mungiu) sau “Marfa si banii” (Puiu), a aparut si speranta unei schimbari de mentalitate artistica in cinematografia romaneasca. Au ramas doar sperantele.
O carte se poate publica doar cu citeva milioane de lei, daca tii neaparat. In cazul unui film insa e nevoie de miliarde. Filmul este, in mare parte, un produs de echipa. Actul de creatie e ceva mai complicat, administrativ vorbind. Asadar, sint gata sa inteleg o colaborare cu statul, macar pina la punerea pe picioare a unei piete reale de cinematografie. S-a vazut insa ca nu e posibil: Nicolaescu, Theodorescu si altii ca ei sint oameni care functioneaza numai in gasca, dupa regula serviciului reciproc. Nu vad mai departe de propriul grup. Am sperat ca se va produce o rasturnare de forte cind tinerii cineasti pareau sa se coalizeze impotriva dinozaurilor. Am crezut ca vor schimbare reala, ca vor sa faca revolutie, cind, de fapt, incercau o revolta minora pentru schimbarea de personal in CNC. Acei tineri nu voiau decit o felie din placinta lui Nicolaescu... Dezamagirea a fost completa cind Cristi Puiu a acceptat bani veniti direct de la Theodorescu, posedat subit de avintul dreptatii. Theodorescu n-are nici un merit. Nu a facut decit sa cirpeasca o greseala stupida a unei comisii pe care tot el a girat-o.
Cristi Puiu a gresit grav acceptind “scenariul” de prost gust care ar putea fi intitulat “Theodorescu - Salvatorul Artei”. Are, probabil, acel argument al artistului genialoid: “Trebuie sa fac film! Da pe-afara inspiratia”. Dar cind un sistem te refuza in cel mai nesimtit mod (adica dindu-ti note de 5 si 6 in fata unui Nicolaescu de nota 10), nu accepti apoi niste bani mai umilitori chiar decit subventia propriu-zisa, veniti de la tatucul acelui sistem. Puiu si-a dat aura de tinar artist independent pentru citeva miliarde de la buget. Este un gest pe care din ce in ce mai multi tineri prefera sa-l faca - este un joc al ambiguitatii de foarte proasta calitate, iar Puiu nu face decit sa dea tonul acceptind acesti bani...
Inca ceva. Guvernul da un miliard pentru 23 de scriitori (alesi de Uniunea Scriitorilor, se intelege). Numele premierului va trona mare pe pagina de garda a fiecarei carti astfel subventionate. Mai toti scriitorii in cauza ne-au declarat: acceptam pentru ca avem nevoie de bani. E o dubla iluzie: scriitorii cred ca vor face mare arta cu bani de la Nastase, Nastase crede ca si-a insusit nume mari din cultura tratind artistii ca pe niste cersetori. Un joc cu “pacaliti” si de o parte, si de cealalta.
Costi Rogozanu

Mi-am amintit de topicul asta si am cautat ceva de Cartarescu si am citit. Printre altele am gasit o chestie draguta (poate toata lumea l-a citit deja, nu stiu, eu abia acum m-am trezit)

Cateva motive pentru care iubim femeile

Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime-a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensa]ie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat. Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor.

"Dezamagirea a fost completa cind Cristi Puiu a acceptat bani veniti direct de la Theodorescu, posedat subit de avintul dreptatii. Theodorescu n-are nici un merit. Nu a facut decit sa cirpeasca o greseala stupida a unei comisii pe care tot el a girat-o.'
Asa , si ? :shock:

Frumos articolul! Pacat insa ca multe chestii nu-s chiar asa... :oops: Nu intrebati care, ca nu va spun. :)

Multumesc BeNnY, daca nu-l puneai aici n-as fi avut unde citi chestia asta.

@ europe_east As vrea sa te intreb ceva, care? :)

o Doamne... !!

Poate n-au sanii rotunzi...

In alta ordine de idei: tot o chestie draguta de Cartarescu.

Tu, Nichita...

Cînd am stat prima datã faþã-n faþã cu Nichita Stãnescu (mã simþeam de parcã aº fi stat la masã cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coºovei. Am fost atunci atît de intimidat de ochii albaºtri, foarte depãrtaþi, ai lui Nichita, încît vreo jumãtate de orã n-am putut scoate o vorbã, lucru pe care el l-a luat drept o tãcere ostilã.

"Bãtrîne, gata!" mi-a spus pînã la urmã. "Ai dreptate, sînt cel mai prost poet din lume. Dar hai sã stãm de vorbã, totuºi, ºi sã ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivã", i-am rãspuns, "am tãcut fiindcã vã respect prea mult..." "Haide, lasã-l pe vã ºi pe dumneavoastrã. Zi-mi tu, bãtrîne!" "Iertaþi-mã, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultã, tu eºti credincios?" "Da, bineînþeles." "ªi te rogi cîteodatã lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "ªi cum îi spui lui Dumnezeu cînd te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastrã, Doamne?" "Tu", i-am rãspuns zîmbind, pentru cã mi-am dat seama brusc ce vroia sã spunã. "ªi-atunci, dacã lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastrã? Hai, bãtrîne, zi-mi Nichita, ºi sã fim sãnãtoºi..."

De-atunci, în puþinele momente în care ne-am mai vãzut, m-am strãduit sã-i spun pe nume: tu, Nichita.

Vad ca esti penetrat de un puternic sentiment religios. E de inteles in perioada asta.

Chiar nu poti sa te abtii ?
...si eu iti doresc sarbatori fericite

Frumos...

Macar cineva sa zica ceva, ca-mi bat tastatura degeaba. Bine ca e aici europe_east to save the day ~

benny, baga toata brosurica si, eventual, si culegerea de articole 'pururi tanar...' :o

Poftim?

un articol cu ceva corespondente pt spiritul - uneori - iconoclast si "revoltat" de pe acest forum. imi place cum scrie si cum se implica Mircea Mihaies (timisoreni tre' sa va mandriti). articolul apare in Cotidianul, 4 ian. 2005.

Matusalem loveste din nou
Mircea Mihãies

Imediat dupã alegerile parlamentare, am avut proasta inspiratie sã atrag atentia asupra rolului nefast - în opinia mea - jucat de electoratul vîrstnic. Pornind de la datele oficiale, conform cãrora romanii de vîrsta a treia au votat, în proportie de saizeci si cinci la sutã, cu PSD-ul si candidatul acestuia la Presedintie, trãgeam o concluzie neplãcutã privitor la bãtrînii Romaniei: departe de-a fi, asa cum spun proverbele, simbolul întelepciunii, ei reprezintã groparii intentiilor de-a scoate tara din dezastru. Am persistat în gresealã, propunînd un sumar portret-robot al votantului-pensionar. E vorba, în principal, de „omul nou” ceausescian, de complicele entuziast si las al celor mai respingãtoare aberatii din istoria recentã a omenirii. Fie c-a început ca tînãr utecist stahanovist pe santierele comuniste ale vremii, fie ca beneficiar al studiilor „pe puncte”, fie c-a lãsat viata de la tarã pentru a se strãmuta în ghetourile muncitoresti, el a devenit girantul si, adeseori, executantul crimei politice si morale din anii ’50-’90. Mentinerea la putere a reziduurilor toxice bolsevice, dupã cãderea lui Ceausescu, i se datoreste aproape în întregime.
Stiam cã vor urma reactii energice, dar prefer sã mã comport altfel decît generatia din care mi s-au recrutat învãtãtorii, profesorii si sefii. Risc sã trec drept resentimentar si antipatic, decît sã le calc pe urme. De la unchi si vagi admiratori la vecini si cunostinte întîmplãtoare, nu m-a crutat nimeni: „Chiar asa? Ai ajuns sã te legi de neputinciosi? Bate-te cu coruptia, dacã esti asa viteaz...” Recunosc, nu sînt din cale-afarã de viteaz. Dar stiu cã mizeria din tarã, cotele inimaginabile ale hotiei la vîrf, descurajarea si disperarea n-ar fi fost atît de mari dacã matusalemii nostri n-ar fi votat, sfidãtor si persistent, putregaiul politic si sinistrele cãzãturi morale. N-am fi aici dacã mentalitatea de asistat nu s-ar fi cuibãrit în mintea lor încã de pe vremea cînd erau tineri. Ajunsi la pensie, boala din tinerete s-a metastazat. Imoralitatea de dinainte a fost înlocuitã de un egoism feroce, incompetenta îndelung probatã s-a suprapus resentimentului, iar umilinta s-a metamorfozat în arogantã si fãtãrnicie. Mi-e greu sã uit sprinteneala cu care, în ziua alegerilor, mãrsãluiau sã punã stampila pe numele magice Iliescu si Nãstase.
Desi mã iluzionam cã motivatia articolului meu a fost destul de limpede, dl Octavian Paler profitã de prilej pentru a-mi aplica (fãrã sã mã numeascã, e drept) o urechealã: as face si eu parte din tagma celor care vorbesc despre bãtrîni „cu rãutate, aproape cu urã”. La drept vorbind, nu stiu a cui e rãutatea si a cui ura: a lor, care au oferit generatiei mele premisele ratãrii si prostitutiei, sau a mea. În ce mã priveste, deplîngeam faptul cã acesti oameni nu înteleg nici acum, în ceasul al treisprezecelea, ce rãu au fãcut Romaniei. Si cã, în loc sã se dea la o parte, continuã sã ne gireze destinul cu aceeasi sprintenealã hidoasã cu care-l aplaudau, pînã la dementã , pe Ceausescu. Mai mult, regretam cã nu mã lasã sã-i ajut atît cît as vrea, prin obstinatia lor de a mentine la putere o bandã de hãmesiti care trag pielea pînã la ecorseu de pe oricine iese din logica bugetarului. Dacã toate acestea înseamnã rãutate si urã, mi le asum, cu tot respectul pentru minoritatea bãtrînilor care s-au sustras modelului dezastruos pe care - uimitor pentru mine - dl Paler încearcã sã-l apere. Dac-as fi fost cu adevãrat rãu, as fi folosit si eu, altfel însã decît dl Paler, metafora bãtrînului vulnerabil („Iar dacã te lovesti, din gresealã, de cineva în tramvai, esti avertizat cã te cautã moartea pe-acasã”.). Dar n-as fi fãcut mîrlãneasca trimitere la cimitir, ci, eventual, la circumscriptia financiarã: i-as fi întrebat de ce se complac în umilinta de a circula cu tramvaiul pe gratis. Dacã tot le plãtesc, din birurile mele, biletul, pot sã le pretind mãcar decentã în fata urnei. Atît si nimic mai mult.

dstul d "iconoclast"
totusi vadeste o prea mica aprofundare a psihologiei batranilor
nu ca ar fi fost un must

psihologia batranilor e aprofundata in articolul precedent al lui M. Mihaies, cel care l-a suparat pe papa Paler.
nu-mi place de multe ori Paler - reveriile sale rustice, gen: "vai, ce-ati facut cu satul si taranii nostri"!, ori citatele/trimiterile obsesive din mitologia greaca: "Nu vreau sa trec drept Casandra, dar intuiesc ca...".
mi-e simpatic uneori batranul, acest Camus de Dumbovita...
il chiar stimam atunci cand nu vroia sa urce la Cotroceni, pentru ca - citez - "Iliescu are mainile pline de sange". pe urma a urcat si a primit Steaua Romaniei din mainile lui Ilici. om sub vremi. a scris totusi - uneori chiar inspirat - mii de articole in acesti ani post '89.

@herbert
mda, opinia mea coincide cu a lu paler
nu o sa ma ingrijorez, totusi
nici nu o0 sa ma simt flatat
e pur si simplu o boservatie d bun simt
.................
ce zice baiatul ala in linku p care l-am pus (articolu din dielma) mi se pare colosal de trist si ADEVARAT
tocma de aia au sarit toate jigodiile prezbite in sus
.................

articolul lui Zarojanu - mai vechi - din "Dilema..." mi se pare comic. e din seria isteriilor scrise de Hurduzeu. de fapt, am mai scris despre aceasta. a fost chiar o surpriza sa citesc in Dilema asa ceva. sunt acolo niste "conservatori luminati" care mai dau cate o copita americanismului si occidentalismului. proverbul cu - pardon - caravana...

fascinanta caravana, n-am ce zice
cu arme inimaginabil d distructive
si un nr impresionant de masacre si genociduri la activ, la fel justificabile ca si cele naziste
si inteleptii "luminati ai satului" care stau tacuti
si normal, isi folosesc limba in alte scopuri, nemetionabile
dar conformiste...
cat dsp "larghetea orizonturilor" e si ea fascinanta
doar de parada, ca da bine
in rest limba munceste din greu la posterioru stapanilor
trist
si mai trist ca nu ma mai impresioneaza
nici enerveaza
intelectualii...