|
Cel mai bun film românesc dinainte de 1989
Poll complementar cu cel de aläturi.
|
am votat "Proba de microfon".
din nou, pe gustul meu:) mi-ar fi placut sa fie nominalizat si "Secvente"... |
A FOST nominalizat - da' n-a mai avut loc... Ce sä fac dacä suntem setati pentru zece optiuni maximum?
De curiozitate, lista completä (pentru ambele poll-uri, cä voisem unu' si mare), era asta: "Patru luni, trei sãptãmâni ºi douã zile", Cristian Mungiu "E pericoloso sporgersi", Nae Caranfil "Filantropica", Nae Caranfil "A fost sau n-a fost", Corneliu Porumboiu "Moartea domnului Lãzãrescu", Cristi Puiu "Hârtia va fi albastrã", Radu Muntean “California Dreamin’ (nesfârºit)”, Cristian Nemescu "Cum mi-am petrecut sfârºitul lumii", Cãtãlin Mitulescu "Legãturi bolnãvicioase", Tudor Giurgiu "Examen", Titus Muntean "Pãdurea spânzuraþilor", Liviu Ciulei "Moara cu noroc", Victor Iliu "O noapte furtunoasã", Jean Georgescu "Proba de microfon", Mircea Daneliuc "Vânãtoarea de vulpi", Mircea Daneliuc "Glissando", Mircea Daneliuc "Duminicã la ora ºase", Lucian Pintilie "Reconstituirea", Lucian Pintilie "De ce trag clopotele, Miticã?", Lucian Pintilie "Balanþa", Lucian Pintilie "O varã de neuitat", Lucian Pintilie "Nunta de piatrã", Dan Piþa ºi Mircea Veroiu "Duhul aurului", Dan Piþa ºi Mircea Veroiu “Concurs”, Dan Piþa “Faleze de nisip”, Dan Piþa “Pas în doi”, Dan Piþa “Sã mori rãnit din dragoste de viaþã”, Mircea Veroiu “Adela”, Mircea Veroiu "Actorul ºi sãlbaticii", Manole Marcus "Meandre", Mircea Sãucan "Moromeþii", Stere Gulea "Secvenþe", Alexandru Tatos "La capãtul liniei", Dinu Tãnase "Dacii", Sergiu Nicolaescu "Mihai Viteazul", Sergiu Nicolaescu "Osânda", Sergiu Nicolaescu "Cu mâinile curate", Sergiu Nicolaescu "Un comisar acuzã", Sergiu Nicolaescu "ªtefan Luchian", Nicolae Mãrgineanu "Înainte de tãcere", Alexa Visarion "Ilustrate cu flori de câmp", Andrei Blaier "Drum în penumbrã", Lucian Bratu |
nunta de piatra
|
Morometii.
|
Am votat "Moara cu noroc", e pe gustul meu :) , am citit nuvela (si mi-a placut la nebunie, si acum simt teama fata de Lica Samadaul :lol: ) si consider ca filmul e una dintre cele mai reusite ecranizari ale cinematografiei.
Am luat si zecari la romana in liceu la comentariu... |
asta e blasfemie:
nu sunt in lista filme f bune: "Directorul nostru" de Jean Georgescu, cea mai mijto comedie romaneasca "Zidul" de Vaeni, claustrofobic la propriu si la figurat "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte", da, un film adevarat facut de conu' Serj, care e printre cele mai bune filme romanesti "Decolarea" lui Timotei Ursu, un film alert, tragic, cu inserturi documentare despre inundatiile din '70 "O lacrima de fata" de Iosif Demian, inedit ca executie cinematografica, un film politist conceput ca un puzzle reportericesc si-ar mai fi trebuit, cel putin, mentionate: "Prin cenusa imperiului" de Blaier si "Septembrie" de Timotei Ursu. deci, nu votez. |
Nu te contrazic nicäieri - precizez doar:
"Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" era pe lista lungä. Am ezitat mult dacä sä-l pästrez pe el, sau "Mihai Viteazul". L-am ales pe al doilea, din simplul motiv cä "...Ipu" ar fi picat în fata altor filme de continut, ale unor regisori mult mai buni decât Serj, pe când "Mihai...", ca superproductie, nu are egal - si, în fond, e tipic pentru Serj (care, la rândul lui, a fost singurul în stare sä facä superproductii istorice - doar douä, cä la "Pentru patrie" deja se värsase penibil; dar alea douä, primele, conteazä). "Directorul nostru" de Jean Georgescu - da, o comedie excelentä; mi-a fulgerat o clipä prin minte; nu l-am retinut, întrucât ca artä cinematograficä e nesemnificativ; textul, satira, si mai ales cei doi mari actori fac toti banii. Maestrului Jean i-am pästrat "...noaptea furtunoasä", o consider mult peste. "Zidul" de Vaeni, claustrofobic la propriu si la figurat - da, dar prea dezlânat; boala lui Vaeni: plasticä excelentä, secvente dense si bine conduse, lucru splendid cu actorii, dar structurä nestäpânitä, naratiune fragmentarä, lipsä totalä de unitate per ansamblul filmului. (Oricum, recunosc cä o clipä mä gândisem si la el.) Cel douä ale lui Timmy Ursu, da, aveau calitäti, Timmy era bun povestitor, foarte sensibil, cu fior dramatic - dar... insuficient. "O lacrima de fata" de Iosif Demian - e adevärat ce spui, dar compleeeeet scäpat din mânä, trenant, greoi, exasperant, în jumätatea a doua; tin minte cä l-am väzut cu clasa (eram în anul I sau II la regie), si concluzia noasträ a fost unanimä: dacä Demian îsi lua, mäcar la debut, un co-regisor, dädea lovitura în stil mare cu filmul ästa! "Prin cenusa imperiului" de Blaier; m-am gândit la el, am ales "Ilustrate...", pentru cä-l consider mai bine închegat, mai percutant, mai täios. In fine, cum spuneam, nu am de ce sä te contrazic, deci sunt de acord sä le includ si pe astea în lista mea de top; în fond, voturile fac diferenta - iar filmele respective meritä sä li se dea mäcar sansa participärii de onoare. Totusi, regret cä nu votezi, si as vrea s-o faci. Sunt convins cä printre cele zece din "plutonul final" e mäcar unul care sä consideri cä meritä votul täu. |
pai n-am stat prea mult pe ganduri ca sa votez pentru Padurea spanzuratilor. chiar cred ca se distanteaza detasat de celelalte.
pacat ca ciulei n-a mai facut filme dupa, ca avea fler. |
am votat Padurea spanzuratilor
restul - n-a fost tacere. a fost o agitatie care a implinit, poate, orgolii personale - nimic mai mult. |
'reconstituirea' fara nicio ezitare!
'la moara cu noroc' e piesa d muzeu, 'padurea...' ramine misto, da prea lung, iar prezenta in short list a 'actorului & salbaticii' in dauna 'secventelor' mi s pare o gafa d proportii... :x ar fi interesant d comparat cu lista filmelor alese d richard pena (directoru ny fest) pt retrospectiva d la ny d peste 10 zile ;) el a mai pus 'o lacrima d fata', 'lumina palida a durerii' & 'intoarcerea lu voda lapusneanu'... |
Sunt de acord cu klein: "Padurea" e de departe cel mai bun.
|
d cit d departe? ;)
dk e vba d 'up to date-ness' (filmu cel mai a la page cu cs intimpla in cinema-u mondial), atunci acela e 'duminik la ora 6'; dk e vba d premii, atunci e 'padurea...'; dk e vba d importanta/influenta, atunci e categoric 'reconstituirea'. ps ink o lipsa flagranta din short list: 'dc trag clopotele, mitik': cea mai buna exegeza p celuloid a lui caragiale! dar uatecistilor nu l place, asha k nu ma mir k lipseste... |
mie mi-a placut mult Iacob, da' nu-l vad nici pe nici o lista.
|
duminica la ora 6 e cel mai pastisezat film al lui pintilie. de la cehi, lesi & nouvellisti citire...
|
Originally Posted by crissis:
|
pt marx
da, tocmai d aia era 'up to date' 8) da c e aia 'pastesizat'?!? :w00t: pt pitbull nici vba monsher: 'glissando' e o aiureala cu pretentii, kre nu mai tine - si a prins, la vremea aia, doar la snobi, iar 'vinatoarea...' e sub 'iacob'! desi-mi displace sa fiu d acord cu crissis... :(( |
Originally Posted by Pitbull:
|
"Glissando" - Corect. Dar era excelent lucrat. Aiurelismul se relevä când îl iei la puricat nu ca profesionalism cinematografic, ci ca intentii artistice si nivel intelectual.
"Vânätoarea de vulpi" - I beg to differ. Se prea poate ca "Iacob" s-o fi întrecut cu mult, DACA se tinea la fel de bine si pe zona din mijloc. @Marx: "Cursa" o pun tot cam pe la nivelul "Croazierei" (precizez: plutonul e STRANS, diferentele dintre ele nu-s mari!), dar putin mai jos, prin simplul fapt cä e mai putin puternicä, mai putin creatoare; e un film excelent de debut, bine lucrat, în care se prefigureazä de minune Daneliuc cel din urmätorii 8-13 ani... |
Originally Posted by Alex Leo Serban:
http://dexonline.ro/search.php?cuv=pastisa |
Originally Posted by Pitbull:
n-am vazut inca Vinatoarea..., dar toate celelalte mi s-au parut filme bune. alegerea unuia tine mai mult de gustul personal, se poate discuta. dar nu cred ca iacob sa fie "mult sub" celelalte |
eu stiam k s spune/scrie 'pastishat' - 'pastesizat' n-am auzit ink pina acum...
|
Originally Posted by Alex Leo Serban:
enfin, cand e sa ai idei fixe nu vezi niciodata realitatea. punct. |
Originally Posted by Alex Leo Serban:
mie nu-mi "displace", mi-e indiferent |
@ALS:
"Padurea" e filmul caruia nu gasesc ce sa-i reprosez si pe care il revad cu cea mai mare placere. De departe. :) |
"Actorul si salbaticii" e un film genial, l-as fi ales inaintea lui "Mihai Viteazul", dar ceea ce m-a enervat la el a fost...falsificarea adevarului istoric.
Dupa cum bine stiti, in realitate CONSTANTIN TANASE, modelul dupa care e creat CARATASE, a murit in 1945, existand zvonuri conform carora ar fi fost ucis de.....Armata Rosie invadatoare. Tanase inca mai juca în Bucuresti un an dupa sosirea rusilor,fiind omorat din cauza satirei la adresa soldatilor care aveau obiceiul sa fure toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunand "Davai ceas". Tanase a compus un cuplet in acest sens: "Rãu era cu "der, die, das" Da-i mai rãu cu "davai ceas" De la Nistru pân' la Don Davai ceas, davai palton Davai ceas, davai moºie Haraºo, tovãrãºie" |
|
pt marx
ai scris: "duminica la ora 6 e cel mai pastisezat film al lui pintilie. de la cehi, lesi & nouvellisti citire..." ok, deci nu e 'pastesizat', e 'pastisezat'... da nici asta nu exista! :lol: pt mihai fulger sint d acord k e canonic, clasic, apolinic etc etc, cu citva 'set pieces' & cu imaginea eye-popping a lui gologan - dar, vai, e doar o ecranizare!... probabil k e simptomatic (pt ist filmului ro) k 'cel mai bun film' (votat) sa fie o ecranizare: e un semn k cinematografu nostru nu s-a desprins suficient d literatura :( (ok, o sa-mi replici k SI 'reconstituirea' e - dupa nuvela lu horia patrascu -, dar sa fim seriosi: 1 dk nu era filmu lu pintilie, nici nu s mai auzea d ac txt, si 2 'reconstituirea' e in asemenea masura re-creare vie, imaginativa & ground-breaking a firului d poveste existent acolo incit - pt multi - sursa 'literara' e fie uitata, fie ignorata...) |
Re "Reconstituirea": e, intr-adevar, unul dintre cazurile destul de rare in care ecranizarea pune in umbra sursa literara.
Cel mai bun film "de dinainte" va iesi inevitabil o ecranizare. Btw, dupa gustul meu, si "Morometii" e inaintea "Reconstituirii". :) Din fericire, de la Cristi Puiu incoace, filmele romanesti care conteaza nu mai au la baza surse literare, ci scenarii originale. Altfel zis, cinema-ul s-a impus si la noi ca arta independenta si autosuficienta (dupa faza "artei de sinteza"). |
Originally Posted by mihaifulger:
omg... eu zic sa l mai vezi o data back 2 back ;) |
Originally Posted by mihaifulger:
|
@ALS
OK, am sa le revad. :) Btw, te-am urmarit in seara asta la TVR Cultural, unde ai spus o chestie utila, cred, pentru aceasta discutie: o ecranizare fidela (Coenii) este mai dificila decat una in care momente din carte sunt decupate si remontate dupa bunul plac al regizorului (P.T. Anderson). In cazul asta, cum suntem de acord ca cele mai bune filme de dinainte erau ecranizari, propun sa gasim ecranizarea cea mai fidela (i.e. care a reusit sa transpuna cel mai bine pe ecran spiritul sursei literare). Marturisesc ca n-am citit nuvela lui Horia Patrascu, asa ca las pe altii sa se pronunte in ceea ce priveste fidelitatea ecranizarii lui Pintilie. In ceea ce priveste "Padurea", stiu ca episodul "dezertarii" lui Muller e "importat" de scenaristul Titus Popovici din nuvela "Itic Strul dezertor". Oricum, eu zic ca functioneaza bine in film, ca anticipator al dezertarii lui Bologa. @herbert Nu sari asa, am precizat "dupa gustul meu". |
am votat reconstituirea.
cind am vazut filmul lui pintilie (acum vreo 3 ani) am fost destul de contrariat. 1. are momente sustinute de ironie la adresa comunismului. 2. dar are si tot felul de paranteze - cautari experimentale. si 3. are un final impresionant, un fel de vale a rusinii, o punere la colt, ceva graitor in privinta starii umane din acele vremuri in relatia adevar-despre-celalalt/realitate (re)cunoscuta/actiune sociala. ceva nu se lega pentru mine in filmul asta. spune subtil o poveste despre comunism - dar despre o realitate pe care eu nu o cunosteam exact, nu prea imi dadeam seama la ce se refera pintilie in reconstituirea din filmul sau. stiam ca existasera inscenari, etc. dar lipsea ceva pentru mine Nu din cauza filmului, totusi! apoi erau si parantezele astea vadit estetice, dilatari temporale, care mi se pareau fortate in context, replici emfatice. lucrurile s-au schimbat cind am vazut cazul prezentat de Alecu Solomon in Marele Jaf Comunist. documentaru' lui mi-a adus piesele lipsa din puzzle: 'reconstituirea' lui calotescu, felul in care justitia s-a folosit de cazul respectiv in condamnarea celor in cauza, etc. pe linga toate cele despre comunism care au primit sens, chiar si parantezele estetice se integreaza in desfasurator, ca excelente momente de respiro ale celor care odata implicati in poveste din partea statului deja stiau care va fi soarta lui Vuica si a lui Nicu. plus ca filmul mai poate fi privit ca expunere despre rolul pe care cinemau' l-a primit in societate in vremurile respective (filmul educativ &co). l.e. - nu stiu care e relatia filmului cu sursa de inspiratie, ce trataza scrierea literara in fapt. poate ca pornind de la literatura din spatele filmului, sensurile ar fi altele. |
bvo gionloace, ai sesizat perfect 'the missing link' - sh(l)ockdocu lu calotescu, facut fix cu 10 ani inainte ;)
dar mai e cva: filmu lu pintilie e 'inspirat' d nuvela lu patrascu, dar aceasta e - la rindul ei - inspirata d ... un fapt divers real!! (kre nu era cel din filmu lu calotescu) deci s poate spune - cu putina bunavointa - k 'reconstituirea' e taticu filmelor noastre minimaliste bazate - mai toate - p povesti reale 8) pt mihai fulger pai, in ac caz, 'padurea...' cistiga detasat! :) vreau sa fiu bine inteles: nu neg meritele 'padurii...', far from it, doar k am ac probl cu ecranizarile, recunosc :oops: ; in plus - si a recunoscut-o si ciulei -, filmu ar merita un nou 'director's cut', kre sa mai taie din momentele trenante... ps apropo d ecranizari: sint surprins k nu vad nicaieri 'felix si otilia' al lu mihu si nici 'adela' lu veroiu - 2 dintre cele mai bune din filmu ro :o |
Nu stiu unde a zis Ciulei asta, da' nu mi se pare ca filmul ar avea momente trenante; dimpotriva, fiecare secventa e o incantare.
Sunt de acord cu "Felix & Otilia" al lui Mihu. Sunt ani buni de cand l-am vazut, dar imi amintesc si acum o scena de inceput cu camera subiectiva (cand Felix intra in casa lui Costache si toata fauna de acolo defileaza prin fata sa), care mi s-a parut extraordinara pt un film romanesc de la inceputul anilor '70. |
exact - si ar mai fi si 2 filme ale lu gabrea (p kre pitbull nu-l agreeaza), 'prea mic pt un razboi asa d mare' & 'dincolo de nisipuri', nu stiu dk le-ai vazut? ultimu e dupa fanus neagu, da filmu e fain :P
ciulei s-a exprimat revazind 'padurea...'la cinematek, invitat d studenti - cinva kre a fost atunci poate sa-si aminteask... eu am citit asta undva, n-am fost d fatza. |
Da, si cele 2 filme ale lui Gabrea merita amintite aici. Le-am vazut, mi-au placut si n-am nici o problema cu Fanus Neagu. :)
Sa stii ca eu am fost la Cinemateca atunci (a fost o intalnire f mishto), dar nu-mi amintesc ca el sa fi declarat asa ceva. S-a plans de calitatea copiei ANF, nu de momentele trenante din film. E posibil insa sa ma lase memoria, mi se mai intampla. :):( |
Originally Posted by mihaifulger:
@ Adela e un film prea edulcorat. si descriptiv. si lent fara sens. plonjeaza doar in atmosfera, nu si-n sufletul personajelor. @ Prea mic pt un razboi.... seamana cu filmul lui Tarkovski, "Copilaria lui Ivan" - i se vad clar influentele. eu as mai fi propus: "Secretul cifrului" , dupa un interesant roman de spionaj - "La miezul noptii va cadea o stea", ca fiind cel mai bun film de gen al nostru; si la categoria biopice - "Horea" de Mircea Muresan. PS: Anastasia lui Tatos a fost amintita? |
Reconstituirea. vazut si revazut
|
a propos de reconstituirea, de ciulei si de gabrea:
Horia Patrascu intr-un interviu, intrebat daca prima propunere a venit din partea lui Ciulei: "Nu a fost Ciulei primul, primul a fost Radu Gabrea, actualul presedinte al ONC, cu care am fost coleg de facultate, de an, el era la regie, eu la filmologie. El mi-a citit prima oarã nuvela, înainte de a apãrea în volum. S-a întîmplat ce s-a întîmplat, el a trebuit, mai tîrziu sã plece în Germania, si nu s-a finalizat proiectul. Dupã Radu Gabrea a apãrut Liviu Ciulei, care mi-a spus, domn' Pãtrascu este admirabil, e o chestie nu stiu cum, dar haideti sã facem ceva, sã schimbãm finalul. Eu n-am înteles bine ce vrea. Sã nu mai moarã eroul, domnule! Cum adicã sã nu moarã?! Domnule, nu e româneste, iar, e superb, hai sã nu mai moarã ãla în final. Domnule Ciulei, nu vã supãrati, asta-i proza mea, asa am vãzut eu, nu mai discutãm, multumesc frumos. Dupã cîteva luni, mã scoate din examenul de stat Lucian Pintilie, dãdeam examen cu Mihnea Gheorghiu, domnule, exceptional, vreau sã ecranizez nuvela. Prima reactie a mea a fost: domnule Pintilie, nu vã supãrati, a vrut sã facã si domnul Ciulei, eu vreau sã stiu: moare sau nu moare Vuicã în final? Pãi da' nu se pune problema asta, nu se discutã chestia asta! Asta a fost si a urmat filmul, care s-a turnat la Sinaia. Deci a iesit filmul" |
pentru ca discutia dintre Alex Leo Serban si Marx a degenerat, am mutat postarile lor in cafenea. gasiti comentariile lor (precum si un schimb NEPERMIS :P de invective) in Cafenea, subiectul Conflict Alex Leo Serban - marx.
|
mda... a 'degenerat', indeed, da nu din vina mea! eu nu am facut decit sa ridic la fileu isteria preopinentului ;)
postez mai jos un txt 'la tema', scris (am verifikt) p 25 sept. 2005 pt revista d antropologie 'martor'; presupun k a si aparut, k nu s-au sinkisit sa-mi trimita vreun exemplar... lectura placuta! (& i expect feedback :oops: ) Topuri ºi paradigme Cînd au încercat sã facã un top al filmelor româneºti de la-nceputuri ºi pînã în prezent, ziariºtii interesaþi de acest subiect – ºi care-ºi închipuiau, fireºte, cã este un subiect care intereseazã ºi publicul! – s-au izbit de douã obstacole fãrã legãturã aparentã între ele. (Nu, nu e vorba (numai) de slabul apetit al unora dintre cei chestionaþi de a se înhãma la un „test” care-i expune în verdictele ºi idiosincraziile lor - cînd nu, de-a dreptul, în inconsecvenþele ºi „amiciþiile” inerente...) Unul se leagã de fragilitatea canonului în cazul artei a ºaptea: cîþi dintre criticii noºtri (care nu sînt numai cronicari!) ºi-au bãtut capul sã discute, în mod serios, acest canon – în condiþiile în care Cinema-ul (românesc) rãmîne Cenuºãreasa artelor, cu o influenþã cvasi-nulã asupra paradigmei culturale blocate în „triada regalã” Literaturã-Muzicã-Picturã? În România, din motive mult prea numeroase pentru a fi analizate aici, Cinema-ul nu face parte din canonul cultural obligatoriu. ªi poate cã nu este chiar o întîmplare cã singurii cineaºti pe care îi valorizeazã paradigma sus-menþionatã sînt nu doar regizori de film, ci mai ales de teatru: Liviu Ciulei ºi Lucian Pintilie. La noi, „marile” polemici cinematografice au fost jurnalistice, punctuale ºi legate cu precãdere de malversaþiunile financiare ale juriilor CNC; singurul critic care a început un travaliu salutar de repunere în discuþie a canonului – de ieri ºi de azi – este Valerian Sava, în a sa Istorie criticã a filmului românesc contemporan (Editura Meridiane, 1999), al cãrei prim volum apãrut se opreºte imediat dupã „Obsedantul deceniu”... Dar dl Sava este un „franctiror” ocultat, marginalizat, izolat, sau pur ºi simplu ignorat: dacã discutarea canonului este anevoioasã în cazul Literaturii, atunci, în cazul Cinema-ului, ea este pur ºi simplu accidentalã! Al doilea obstacol þine de momentul mult prea recent (circa 4-5 ani) în care am asistat la irumperea ºi impunerea unui posibil „nou cinematograf românesc” fãcut de tineri (de la Cristi Puiu la Cristi Mungiu). Chiar dacã, sã zicem, cîteva din cele mai bune filme româneºti din toate timpurile (Balanþa lui Pintilie, E pericoloso sporgersi al lui Nae Caranfil sau Patul conjugal al lui Daneliuc) au apãrut în primii ani de dupã Revoluþie, numai filmul lui Caranfil era un debut care aducea, într-adevãr, ceva nou; celelalte douã nu fãceau decît sã continue – cu vervã ºi panaº – filmografii importante în condiþii de libertate. În aceste condiþii, nu cred cã se poate vorbi despre o „înnoire” a Cinema-ului românesc înainte de seria consistentã de filme inauguratã de Marfa ºi banii al lui Puiu, urmat la scurtã vreme de Filantropica lui Caranfil, de Occident al lui Mungiu, de Furia lui Radu Muntean, de Examen al lui Titus Muntean ºi, acum, de Moartea domnului Lãzãrescu al aceluiaºi Puiu... Toate aceste titluri (deloc egale ca valoare, dar avînd ceva în comun) au apãrut în succesiune, în rãstimpul aceluiaºi an sau la distanþã micã unul de celãlalt, dînd impresia unei miºcãri concertate de renaºtere (tematicã ºi formalã) ºi de repunere în discuþie a tropismelor cinematografice autohtone. Lãsînd de o parte, acum, aceste considerente (ce þin de istoria artei în chestiune), trebuie spus cã – dincolo de ierarhii ºi canoane – ceea ce a adus cu adevãrat nou cinematograful de dupã 1990 este, evident, libertatea tematicã. Regizorii au fost, în fine, liberi sã-ºi punã pe ecran propriile poveºti, sã ecranizeze cum vor cãrþile care-i pasionau sau sã facã ºi una, ºi alta, amestecînd obsesiile personale cu sugestii preluate din literaturã. Termenul forte, aici, este: „personal”. Cãci altfel, sigur cã da, ºi regizorii din perioada comunistã amalgamau sugestiile literare cu propriile idei – numai cã ºi unele, ºi altele nu erau 100% „personale”, ci treceau prin filtrul – alienant – al cenzurii. Iar ea, cenzura, avea drept de „final cut” – aºa cum producãtorii marilor studiouri americane fac, ce ironie, dintotdeauna. Cenzura comunistã reteza aluziile prea transparente sau subiectele „neconvenabile”, ºi puþin îi pãsa de impactul comercial al filmului – oricum, cu excepþia filmelor istorice ºi poliþiste semnate Sergiu Nicolaescu sau a ºuºelor actoriceºti semnate Mircea Drãgan sau Geo Saizescu, nu se putea vorbi de „succes comercial” în România lui Ceauºescu... Evident, „cenzura capitalistã” este interesatã, în principal, de profit: dacã un film conþine lucruri susceptibile sã îndepãrteze spectatorul mediu (de la subiect la tratarea lui regizoralã), acel film este „remontat” pînã corespunde formatajului standard. Paradoxul este cã marea problemã a filmului românesc de dinainte de ’89 a fost prezenþa cenzurii, iar marea problemã a filmului românesc post-’89 este absenþa cenzurii! Cinematograful a reuºit sã scape de cenzura ideologicã, dar nu cred cã i-ar strica o formã de cenzurã comercialã. Evident, nu în cazul filmelor de autor, ci în cazul filmelor de serie: în cazul primelor opereazã oricum, cu „succes”, o cenzurã a publicului... Obiºnuit cu pelicule care nu pun probleme, doritor de divertisment facil (cu atît mai doritor cu cît televiziunile i-au inoculat acest format de evaziune!), publicul românesc nu este încã (ºi îmi mãsor cuvintele!) la înãlþimea propunerilor venite din partea cineaºtilor adevãraþi. Avem, cum spun americanii în filme, „a situation”, pentru cã un cineast adevãrat nu se preteazã la „prestãri servicii” cãtre populaþie, regizorii mediocri care puteau „servi publicul” s-au volatilizat, iar spectatorul mediu aºteaptã filme poliþiste ºi comedii; existã, aºadar, un contratimp fatal între cerere ºi ofertã. Un cineast adevãrat – spre deosebire de un meseriaº standardizat – doreºte sã se exprime, sau sã exprime Realitatea, sau ºi una, ºi alta, în timp ce marele public – cum spuneam – nu vrea „Realitate”, vrea divertisment. Iar atunci cînd nu-l gãseºte la cinema, rãmîne închis în casã, cu televizorul deschis. Sclav adormit al automatismelor. ªi totuºi, Realitatea (un concept greu de circumscris, dar totuºi operaþional) este – mai ales acum, dupã o jumãtate de secol de amputare a ei de pe marile ºi micile ecrane – singura motivaþie serioasã pentru ca un tînãr regizor sã se apuce de film. Filmul este, prin definiþie, Realitate (adicã Adevãr) 24 de fotograme pe secundã. Iar ceea ce fãcea, iarãºi prin definiþie, documentarul – ca specie cinematograficã – a fost revendicat, mai nou, de filmele de ficþiune. Lungmetrajele româneºti din ultima perioadã (aceea la care mã refeream la început) înseamnã (ºi) o luare în posesie, cu mijloace specifice, a acestui teritoriu vast ºi accidentat care se numeºte „Realitate”. Întîmplãtor sau nu, în momentul în care documentarele unor tineri regizori încearcã sã recupereze „petele albe” din istoria mai mult sau mai puþin recentã (vezi Decreþeii lui Iepan, sau Marele jaf comunist al lui Solomon), lungmetrajele de ficþiune ale congenerilor acestora focalizeazã – nervos – pe „istoria” zilei de azi, revelînd semnificaþiile clipei. Mai mult: existã o hibridare fertilã a ficþiunii de cãtre documentar (ca în Moartea domnului Lãzãrescu) sau, la modul simetric, a documentarului de cãtre ficþiune (ca în Asta e, al lui Thomas Ciulei). Chit cã nu s-a ajuns, încã, la o situaþie de „graniþã fluidã” între ficþiune ºi documentar, existã semne cã – cel puþin în cazul unora dintre cineaºti – separãrile stricte între genuri sau specii devin futile, ºi totodatã inoperante pentru critici... Ceea ce conteazã, pînã la urmã, este un imens – ºi, fãrã îndoialã, nepremeditat – travaliu recuperator al dimensiunii antropologice: toate filmele româneºti de dupã 1990 - indiferent de calitate! - reprezintã o oglindã fidelã a mutaþiilor umane (sociologice ºi altfel) pe care le-a cunoscut societatea româneascã în ultimii 15 ani. Din aceastã perspectivã, valoarea producþiilor cinematografice este secundarã interesului pe care un cercetãtor într-ale antropologiei îl poate gãsi în oricare dintre titlurile apãrute dupã 1990! Cum competenþa mea se opreºte, însã, aici, nu pot decît sã sper cã un asemenea subiect este destul de incitant pentru a i se consacra un studiu serios; ar fi, în orice caz, un semn îmbucurãtor cã, mãcar în zona aceasta, greoaia paradigmã culturalã axatã pe Literaturã º. cl este lãsatã – benefic - deoparte... Alex. Leo ªerban |
Am votat "Actorul si salbaticii"... desi toate cele din lista sunt grozave :) aaa... mi-a placut si "Sa mori ranit din dragoste de viata" :happy:
|
@ALS
F mishto textul tau. Nu-l stiam. De ce nu l-ai bagat intr-un volum? Intr-un singur loc am ramas cam nedumerit: Pintilie - "nu doar regizor de film, ci mai ales de teatru"?! Sper sa nu-mi raspunzi ca sunt prea tanar ca sa cunosc montarile legendare ale lui Pintilie. :) Sunt oare ele mai numeroase decat filmele lui mari? |
msi :oops:
o sa intre intr-un volum numa dspr filmu ro da, pai pintilie k regizor d teatru a lucrat mult (& bine), cel putin 2 dintre montarile lui (facute in tara) sint considerate capodopere: 'proshtii sub clar d luna' & 'revizorul' (ambele interzise)... apoi a plekt & a regizat numai teatru sau opera afara (d ex 'turandot', la paris, cu andrea ferreol - din 'marea crapelnita' - & o trupa d pitici :P ) |
Originally Posted by Alex Leo Serban:
Quote:
hai sa te iau ca la scoala, ca sa inteleaga si copiii, batrani si invalizii ce impostor ejti tu:
Quote:
cand spui "prin definitie" inseamna ca stabilesti natura, specificul, caracteristica unui subiect. o definitie nu poate fi partiala, si nici interpretativa. Deci, dupa tine FILMUL E REALITATE. adica, doar REALITATE. totala si asumata prin definitie. si cu fictiunea ce facem? dar oare "RECONSTITUIREA" unei REALITATI mai poate fi numita REALITATE integrata in functia definitiei?! apoi, afirmi Realitatea (adica Adevar). nu inteleg, de cand REALITATEA = ADEVAR?! REALITATEA inseamna ceea ce exista, iar ADEVARUL este corespondentul concordant(suprapus) al unui subiect/obiect la REALITATE. deci, pe scurt, avem o REALITATE la care ne raportam cu ADEVARAT sau FALS. revenind la asertiunea ta: FILM=REALITATE=ADEVAR, daca ar fi corecta, conform "prin definitie" ar insemna ca vorbesti despre filmarile facute in flagrant de politisti. si continui in aceeasi eroare:
Quote:
FILM FICTIUNE=REALITATE=ADEVAR. cam horror, nu?! mai departe: iarasi avortezi sensul "definitiei" reiau, prin definitie se face o stabilizare terminologica. filmul de fictiune are definitia lui, separata de a filmul documentar. vorbim de doua "naturi" bine stabilite. iar propozitia ta DOCUMENTARUL a fost REVENDICAT de filmul de FICTIUNE, prin definitie, este un non-sens. adica, fictiunea a TRANSFERAT documentarul. cum poti transfera o entitate stabila?! corect era sa spui: fictiunea a INSUMAT, a ASIMILAT, a PRELUAT documentarul, ocolind introducerea in fraza a termenul "prin definitie". cam asa functioneza gandirea dvs., domnule critic alex bleo guzgan. ma gandesc ingrozit la ce idei confuze puteti extrage din Lacan. sincer, eu as interzice ca anumite carti sa fie citite de amatori. exista riscurile de-a exagera prostia cititorului respectiv. |
gresit, tov marxist isteric: filmu este adevar 24 fotograme/secunda NU am spus-o eu, ci... altii (dk t dai asha destept, poate ghicesti si cine! :lol: )
p urma: 'prin definitie' inseamna - pur si simplu - k inclusiv filmu d fictiune s face CU adevar (asa cum s face cu oamenii vii, nu cu 'reprezentari' ale lor - k in literatura sau pictura); filmu d fictiune s face cu acelasi material k si documentaru, doar modalitatile & scopurile difera... restu 'obiectiilor' sint incercari silnice & kinuite d a forta semantik - vezi toata cazuistik leg d 'transferare' etc; eu n-am scris transfera, ci 'revendik'! ps sincer, ma asteptam la (ink) o reactie isterik din partea indi-vidului; doar k - formulind astfel d 'reflectii' inepte & inculte d scolar retard - isi face un mare deserviciu (in caz k mai era nevoie ;) )[/i] |
Originally Posted by Alex Leo Serban:
Quote:
Quote:
Quote:
Quote:
|
Originally Posted by Alex Leo Serban:
mi-a placut textul, dar am o obiectie. pina la ea, insa, bine punctat - paradigma 'sfintei treimi' culturale, relatia cinema-public ca divertisment vs. film de autor, faptul ca povestile din urma necesita un anumit grad de pregatire + bogatia tematica pe care filmele o ofera unui antropolog, caz incare nu mai conteaza (atit de mult) calitatea realizarii. hibridizarea, cred ca e o tendinta. si in Marele Jaf am resimtit-o. istoria de acolo are haine de thriller, unoeri documentarul - prin muzica, filmare, parca se metamorfozeaza intr-un astfel de film (de fictiune). obiectie: filmul nu este prin definitie realitate (adevar), ci este ideologie (dar nu prin definitie generala, ci prin una particulara - daca e sa vorbim de realitate si adevar). nici chiar filmele care deconstruiesc cinemaul nu pot fi considerate realitate fiindca nici acolo nu se petrece nimic real (desi spun un adevar despre conditia filmului - ca ideologie, fie ea manipulare a realitatii, cind avem un caz real in spate, fie ea ascundere a mijloacelor de productie cinematografica, fie export de idei ale unor politici dominante, reprezentative - o fac in acealsi sistem, cinematografic). film=realitate=adevar, e o conceptie bazaniana, eventual i se potriveste si lui Kracauer in masura in care si el vedea in cinema o prelungire a perceptiei (reale si a realului). or viziunile astea totalizante despre cinema-realitate-viata-adevar, cu litere mari, apartin unei alte lumi (teoretice). in text, cind revii asupra realitatii in cazul cinema-ului, apar ghilimelele, insa ele pot fi si o marca a faptului ca aci termenul e conceptualizat, asa ca, toate peste toate, ramine prezenta greutatea Literelor Mari! eu cred ca MDL, 432, hirtia - chiar daca 'iau in primire' o realitate existenta cindva, nu vorbesc despre acea realitate in termenii corespondentei aristotelice, incit filmul sa se transforme in Realitate (si Adevar). si nici macar nu incearca sa mimeze lucrurile astea Mari prin sentinte si concluzii definitive (filmele s-ar si constipa sub greutatea acelor sentinte). in sensul asta - al constiparii - pot fi analizate ultimele filme ale lui Daneliuc sau ale lui Nicolaescu. in cazul mdl, 432... - prin faptul ca din acea realitate sint retinute fragmente, ele insele sint prelucrate, comprimate, reduse la numitori comuni, sint filtrate de o minte si sint trecute prin posibilitatile unui anumit mod de vorbire (cel cinematografic), filmul poate fi privit ca o interpretare a realitatii, o circumscriere de probleme, care existau intr-o epoca dar nu in forma din film (deci in film nu e Adevarul). plus ca importanta pentru film nu e lumea de atunci, ci cea de azi, pentru asta valoarea 'ca marturie' a filmului se schimba - si in 432 si Das Leben der Anderen, de ex., comunismul, epocile, sint doar pretextul unei discutii despre anumite valori, astfel filmul devine actual... dar nici pentru actualitate filmul nu e Realitate sau Adevar, e doar un produs cultural care poate desena un spatiu al discutiilor. prin discutii am putea ajunge si am putea misca ceva in realitate, in masura in care filmul transforma ceva, momentan macar, in privitor. cred ca adevarul, daca exista asa ceva in cinema, tine de coerenta unui film in ceea ce propune, de felul incare sustine ceea ce propune - la filmul de autor, dar e mai dificil de precizat direct reusita pentru latura asta; sau tine de masura incare filmul reuseste sa satisfaca expectantele publicului prin raportare la un acum si aici socio-cultural - in ceea ce priveste filmul de gen sau divertismentul cinematografic hollywoodian (iar asta e masurabil in box office). |
no, pacat ca izbucni iarasi o cearta aci, eu ma gindeam ca puteam vorvi constructiv. imi mai precizam si io unele notiuni. m-as bucura sa putem face asta, la o adica :)
|
| All times are GMT +2. The time now is 06:13. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2024, Jelsoft Enterprises Ltd.