Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Cafenea (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=233)
-   -   Poezia (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=85291)

White1 08 Feb 2018 15:09

--And yet, another night, your apparition
has come to haunt me in a gory vision!
I beg you, Lilith, let me be at last!
O, don’t evoke the gardens of the past,
the long forgotten Eden! Don’t remind
my wearied heart of treasures it can find
nowhere on earth. I beg you, disappear...
--Poor, Adam, you are dazed with fear!
--Was that the wind or have I heard a voice?
--You’ve called on me and now you don’t rejoice?
--Be gone, damned spirit! Disappear for good!
--You’ve yet to taste the magic of the fruit...
--I can’t be tempted twice, I’ve had my share;
my paradise is lost, my world stands bare,
my God is raged. --No free man needs a God!
--This blasphemy! O, Lilith, tempt me not,
my mind is clear for He directs my way
and there is nothing you can do or say
to blind me. The star still shines to guide
myself, a traveler, to heaven with its light.
--You need no star! Its light can only chill...
--Without it, I’d be lost! -- You have free will...
--These lies cannot deceive a faithful ear,
I listen to you not! -- But you still hear!
In vain, you dream of heaven, there is no
life after death. -- Then, where do all men go?
--Into a vacuum, which consumes all life...
--And do you think existence is a strife?...
All that we do? Our ever single breath
Brings closer us to nothingness... to death?
There must be justice in the end of time!
--There is no justice for there is no crime.
There is no sin... It’s but a shade of good;
and that’s the juice of the forbidden fruit!
For that, which casts no shadow cannot be...
Dear Adam, you are full of glee?
--I’ve come to understand you don’t exist,
and nothing hangs above me, just the mist...
O, cruel, insomnia! what you create to keep
a wearied man away from rest and sleep.
Such webs you spin that even now I gape
and wonder how these tales come to shape...

Andrey Kneller, Adam & Lilith

victor_homescu 12 Feb 2018 16:54

zbiara, zbiara zebra
musicata de fiara
dungile ei se arunca pe
terenurile de tenis, pe hainele
detinutilor, pe gardurile mov
zebra musicata de fiara e fara
dungi, dungile ei fac un sicriu
din dungi de zebra pentru zebra
dungile ei fac zabrele pentru
cusica poetului Ezra Pound
dungile zebrei musicata de fiara
coloreaza urletul coardelor vocale
strigatul vânatorului numara pâna
la zece. cele zece porunci. dar fiara
nu aude e surda sii dezlipesite dungile
de pe zebra durdulie ramasa în camasia
de noapte
zbiara, zbiara zebra, musica, musica fiara
sub curcubeul vargat

Ion Stratan - Zebra musicata de fiara

Qube86 12 Feb 2018 17:20

Sărmane suflete naiv

Sărmane suflete naiv,
mereu eşti trist fără motiv,
zburând, nemaiştiind că zbori,
murind, nemaiştiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiştiind că eşti,
iubind c-atât de mult iubeşti.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum ştiu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!

-poezie de Nicolae Dabija-

klute 14 Feb 2018 21:41

Lămâile

Ascultă-mă, poeții laureați
se mișcă numai printre plante
cu nume puțin folosite: buxus, ligustru, acant.
În ce mă privește, îmi plac străzile ce dau în ierboasele
șanțuri unde prin bălți
pe jumătate secate apucă băieții
vreun subțiratic țipar:
ulicioarele care urmează buza șanțurilor,
coboară printre pămătufii trestiei
și dau în grădini, printre copacii lămâilor.

Mai bine dacă gâlceava păsărilor
se stinge înghițită de azur:
căci simți mai limpede acel susur
al crengilor prietene în aerul ce-aproape nu se mișcă;
și înțelesurile acestei miresme
ce nu se desprinde de pământ
și plouă în piept o neliniștită dulceață.
Aici al învrăjbitelor patimi
război tace ca prin minune,
ne revine și nouă sărmanilor aici partea noastră de bogăție
și e mireasma lămâilor.

Vezi, în tăcerile-acestea în care lucrurile
se lasă și par gata
să-și trădeze taina lor ultimă,
te-aștepți poate
să descoperi vreo greșeală a Naturii,
punctul mort al lumii, veriga ce nu ține
firul de descurcat care să ne ducă-n sfârșit
în miezul unui adevăr.
Privirea scotocește împrejur
mintea cercetează, desparte, potrivește,
în parfumul ce se-mparte
pe când ziua zăbovește.
Sunt tăcerile-n care se vede
în orice umbră umană ce se îndepărtează
O Divinitate tulburată.

Dar amăgirea-ncetează și timpul iar ne-aduce
în orașele zgomotoase unde albastrul se-arată
doar în bucăți, sus, printre cornișe.
Ploaia ostenește pământul, apoi; se-ndesește
plictisul iernii printre case,
lumina se face avară - amară și inima.
Când într-o zi printr-o poartă deschisă
printre copacii din curte
ni se arată galbenul lămâilor;
iar gerul din inimi se desface
și-n piept ne revarsă
cântecele lor
trâmbițele de aur ale solarității.

(Eugenio Montale, Poezii, traducere de Marian Papahagi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999)

Qube86 15 Feb 2018 12:32

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

-poezie de Evgheni Evtuşenko-

Qube86 16 Feb 2018 12:52

Ultimul dor

Acolo unde lângă râu
Se-nşir' răchiţi bătrâne,
Se duce gândul meu ades,
Se duce azi şi mâine.

Acolo-i satu-ncununat
Cu-a nucilor verdeaţă,
Ferice-acolo am trăit
A vieţii dimineaţă.

Bisericuţa cea de lemn
Şi azi e vie-n minte-mi;
Căsuţa cu doi plopi la drum
O văd parcă nainte-mi.

Şi parcă din grădină ies
S-apuc pe ulicioara
Ce duce la ogor, ţiind
De mână surioara.

Ah! cugetul mi-e ne-mpăcat
Căci am pornit în lume,
Căci am fost surd la tristul plâns
Al iubitoarei mume!

Ca roua s-au topit, s-au dus
Iluziile toate,
Şi sufletu-mi înstrăinat
De jale nu mai poate.

Si dacă din atâtea flori
Nici una nu-mi rămâne,
Un singur gând, un singur dor
De suflet se mai ţine...

De n-am putut ca să trăiesc
De scumpul sat aproape,
La cea biserică de lemn
Când oi muri mă-ngroape.

S-ascult prin somnul cel de veci
Cetaniile sfinte,
Ş-acele cânturi ce-mi aduc
De-a mea pruncie-aminte;

Să mai ascult ca de demult
Cum seara toaca bate,
Când duhul păcii maiestos
Pluteşte peste toate.

-poezie clasică de Miron Pompiliu-

Qube86 18 Feb 2018 15:33

Rondelul sfintei fără sfânt

Era o sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă,
Avea doar inimă şi gând
Şi-o fustă verde, de mătasă,

Cu astragal şi iacint
Venea la fiece mireasă,
Ea, mica sfântă fără sfânt,
Fără credinţă, fără casă.

Şi ne-am adus aminte când
În toamnă negură se lasă,
Cum lângă noi, de noi visând
Că nu ne vede şi nu-i pasă,
Era o sfântă fără sfânt.


-rondel clasic de Leonid Dimov din ''Semne cereşti'' (1970)-

Qube86 19 Feb 2018 13:41

Semne puse pe-un sărut

Furişat într-o uitare
Cu risipă de iubire,
Mă întreb de ce ecoul
Se stinge în amintire?

Unde ieri a fost să fie
Focuri neastâmpărate,
Azi e-un munte de tăciuni
Şi o mare de păcate.

Mă întreb, întreb întruna
Cât mai ţin cuvintele?
În privirea mea adormi
Tu, şi toate stelele.

Furişaţi într-o uitare
Ne blestemăm clipele
Ce ne-au retezat în timp
Zborul lin, aripile.

Eu aici şi tu aproape
Punem semne pe-un sărut
Care-a fost sublim odată
Dar la urmă a durut!

-poezie de Marin Moscu-

Qube86 20 Feb 2018 14:09

Leu

Leului i se mai spune şi regele
Animalelor. Astăzi numărul leilor
Aflaţi în cuşti este aproape
Egal cu cel al leilor din libertate.
Dacă vi se oferă o coroană, refuzaţi-o.


-poezie celebră de Kenneth Rexroth din Bestiar (1956)-

Qube86 21 Feb 2018 15:03

Două universuri

Stăteam acolo, în mijlocul străzii mari
şi dirijam pe orice călător
pe strada dorită.

Stăteam acolo,
eram mulţumit
de zâmbetul lor recunoscător
dar au venit
maşini ciudate
pe străzi
şi prin aer,
maşini ce scuipau foc
care nu luau în seamă
semnele mele...

Eram prea mic.

Şi am fugit cu teama
ascunsă-n lacrimi uscate,
şi m-am întors cu liniştea
a fost deplină.

O, zei ai nemărginitelor legende
daţi-mi înapoi casa
şi strada furată.

-poezie de Sorin George Vidoe din ''Hohotul Alb''-

Qube86 22 Feb 2018 15:57

Extaz

Ard.
Suflă, suflă-mi şi tu puţin suflet,
Că al meu, iată-l, se mistuie deasupra mea,
Pregătind aureole
Pentru frunţi mai pure, din viitor.

Semeni cu o frescă bizantină,
Stilizată de două ori
(A doua oară stilizată special pentru mine,
Am pus meşterii la lucru),
Pentru că ai cercuri în loc de ochi,
Cercuri în loc de sprâncene şi de pe acum
Simt răcoarea întunericului din ochii tăi,
Iar asta îmi face bine,
Când ard eu industrial, flacără mare
La intrarea în extaz.

-poezie de Marin Sorescu-

Qube86 24 Feb 2018 10:31

Freamăt de codru

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Din izvoare şi din gârle
Apa sună somnoroasă;
Unde soarele pătrunde
Printre ramuri a ei unde,
Ea în valuri sperioase
Se azvârle.

Cucul cântă, mierle, presuri -
Cine ştie să le-asculte?
Ale păsărilor neamuri
Ciripesc pitite-n ramuri
Şi vorbesc cu-atât de multe
Înţelesuri.

Cucu-ntreabă: – Unde-i sora
Viselor noastre de vară?
Mlădioasă şi iubită,
Cu privirea ostenită,
Ca o zână să răsară
Tuturora.

Teiul vechi un ram întins-a,
Ea să poată să-l îndoaie,
Ramul tânăr vânt să-şi deie
Şi de braţe-n sus s-o ieie,
Iară florile să ploaie
Peste dânsa.

Se întreabă trist izvorul:
- Unde mi-i crăiasa oare?
Părul moale despletindu-şi,
Faţa-n apa mea privindu-şi
Să m-atingă visătoare
Cu piciorul?

Am răspuns: – Pădure dragă,
Ea nu vine, nu mai vine!
Singuri, voi, stejari, rămâneţi
De visaţi la ochii vineţi,
Ce luciră pentru mine
Vara-ntreagă.

Ce frumos era în crânguri,
Când cu ea m-am prins tovarăş!
O poveste încântată
Care azi e-ntunecată…
De-unde eşti revino iarăşi,
Să fim singuri!

-poezie de Mihai Eminescu-

Qube86 25 Feb 2018 10:12

Declanşatorul de plăceri

Acelaşi vin - cu nobilă sorginte -
În multe feluri poate fi sorbit
Şi poţi uşor uita de cele sfinte
Dacă, privindu-l, te şi laşi orbit.

Cunoscători si neofiţi - grămadă -
I se robesc, prin patimă şi zel,
Ori cad sleiţi de muncă la plămadă,
Dar preţuirea e de-un singur fel...

Aşa încât, se cere cumpătare
Şi multă cumpănire, feţii mei,
Cu cât vorbesc eu despre vin mai tare,
Pe voi vă ducă mintea... la femei.

-poezie clasică de George Ţărnea din ''Declanşatorul de plăceri'' (1999)-

victor_homescu 18 Mar 2018 09:36

- versuri din,Timp cu poeţi morţi,KO UN,nominalizat la premiul Nobel pentru Literatură,(scriitor si călugăr budist,sud-coreean) -
(Am fost în mijlocul furtunii de zapada:
casa era în îndepartare,
iar eu nu cunosteam
mai nimic din lumea asta.
Ce fel de maestru ar fi fost pentru mine acolo?
Singur m-am întâlnit pe mine însumi,
singur am plâns si
singur m-am oprit din plâns.
Ce prieten ar fi fost pentru mine acolo?
Singur m-am ratacit si
singur mi-am continut drumul )
Inima poetului
Într-un ungher al acestei lumi
printre crime, poetul se născu
printre jafuri, omoruri, înşelătorii şi violenţă.
O misiune în această lume
are cuvântul lui:
târându-se printre obscenităţile înjurăturilor din noapte,
în Cheonggyecheon, Changsin-dong sau Jongsam.
Printre răutăţile şi minciunile de peste zi,
câteva adevăruri ale acestor timpuri
aduce inima poetului.
Predestinată, în sfârşit, la moarte şi eternitate,
inima lui se stinge,
lovită de alte inimi.
(..)
În viaţa viitoare
În pădurile din munţii Seoun sunt, în sfârşit, acasă.
Trag aer adânc în piept.
Şi umbrele se aşază umbră peste umbră.
Eliberez câteva fâşii de lumină, ameţite de băutură
Şi noaptea cade.
Dintotdeauna, în orice ţară din lumea asta, libertatea a ajuns la capăt de drum.
Las în urmă, unul câte unul, gunoaiele-nimicuri de o sută de ani.
În dimineaţă, picături de rouă legănându-se
Suspendate de o pânză părăsită de păianjen.
În Lume erau prea multe ordini-reguli impuse de alţii şi imaginaţia în regres continuu.
De dincolo de pădure fragmente de vânt
Intră printre arbori cu capul plecat.
Frunzele stejarilor sunt păsări ciripindu-şi cântul.
Privesc în urmă, în trecut:
Urmaş al unor analfabeţi am fost
Dar cumva
Cumva
Am ajuns să fiu prins, fără de scăpare, în iadul literelor dintr-o limbă aglutinată
În viaţa viitoare
Fi-voi rădăcina unui nu-ştiu-care-copac!
Adânc îngropată în pământ
Sub cadavrul văduvei mute
Sub leşurile proaspete şi tăcute ale unor orfani
acoperiţi cu saci din paie.
(...)
Căutând drumul
Voi, neghiobilor!
Voi,cei care vă întrebaţi cine-i Buddha,
Ar trebui mai întâi să întrebaţi ce este Fiinţa.
Întrebaţi ce este Existenţa.
Dacă vă e foame,
Întrebaţi ce este mâncarea.
Întrebaţi lumina lunii ce este drumul.
Căutaţi portul unde copacul de yuja înfloreşte
Şi întrebaţi de cârciumile de acolo.
Şi întrebaţi... şi întrebaţi
Până când nu mai este nimic de întrebat.
Editura Tracus Arte,2016,traducere,Iolanda Prodan,

White1 26 Mar 2018 20:57

Just how many spectacles i missed
The curtains rose without me
And without me, fell. How many friends
Of mine, throughout my life, I never meet
And just how many city skylines
Could have evoked my tears,
But i know just one city in the world
And I can find it, blindfolded, in a dream.
How many poems I did not compose.
Their secret choir now encircles me
And, one fine day, perhaps, it may just
Strangle me...

Namaste 26 Mar 2018 21:06

să fii în stare să fii unul sau altul din lucrurile
care stau, se mişcă, în jur - lucru putînd să însemne
şi lucrare - să fii în stare să fii lucrarea mîinilor tale,
a minţii tale, să fii de pildă închipuirea pe care ţi-o faci
despre o fiinţă - care există, pe care o vedeai
uneori foarte des - închipuirea despre unele împrejurări
în care acea fiinţă joacă un rol - ca într-o ştiută
piesă de teatru - să fii tu însuţi o întîmplare cu ea,
şi cu alte fiinţe - în care, în lumină,
se mişcă mai mulţi în jurul ei, şi ea
îl împinge cu vîrful piciorului pe cîinele
care dormea sub scaun - poţi să-ţi spui că ai fi în stare
cu adevărat să fii tu însuţi, o clipă, o vreme,
viaţa ei - şi să-ţi spui că ea ştie
asta - că ştie că atunci ar intra în carte,
cu toată viaţa ei, şi fiinţele care-i sînt
ei lumea - ar intra în fiinţa ta ca într-o carte
pe care tu n-o citeşti - s-o laşi deschisă, s-o închizi,
s-o pui în raft, şi s-o uiţi.

(să intri într -o carte şi s-o închizi după tine - Mircea Ivănescu)

klute 28 Mar 2018 23:14

Trei auditive de Ioan Moldovan

postscris

am vaga impresie că nu fac deloc bine
tot plângându-mă în stânga, în dreapta –
dar ştiu că am fost mâncător de miere de-albine

sunt locuri unde nu mă mai duc
unde n-am ce să caut
azi am schimbat doar propoziţii simple
trebuie să fiu mai precaut
când repet în viaţă că-s viu

nici nu ştiu ce să deschid mai întâi –
caietul de Griji, caietul de Nepăsări
şi-i de-abia şapte dimineaţa
colo mai spre seară
voi uita cu plăcere bizarele mele îndeletniciri
ce-mi lasă o ultimă rouă pe faţă

cocoşii tocmai ies din ogrăzi
şi pier prin aceleaşi secole vechi
din Oradea. Ei sunt singurii clopoţei
care – tinga-linga! – îmi mai sună-n urechi


Dragă,

Sunt sănătos, tocmai îmi văd chipul în
termopanul de la bucătărie. E foarte
târziu, deci e foarte devreme. Te rog
să-mi trimiţi un top de hârtie din cea
bună să-mpachetez nisipul care se
cerne.
Să ştii că-s bine, deşi mai pierd şi eu
ceea ce de fapt n-am avut şi astfel încă
de viu adorm şi eu cu tine-n gând pe
scândurile ude.
Şi ce!?
Printre mainimicurile eterne cine
ne-aude?


Dragă,

Am intrat într-o înfundătură. E cam
pustiu.
Am pierdut
simţul de-a preţui şi dispreţui. Zgomot
de fond: cearta de papagali închişi în
colivie
şi fantoma bătăii de clopot

După multe orori în timp ce cânt
îmi vin în mintea cea de pe urmă
alte orori tot o apă şi un pământ
Ascuns în turmă
încă flămând, am înlocuit persoana întâi plural
cu aceeaşi persoană
doar că lăsată singură pe val
Cu cât mai moi ochii mei larg deschişi, cu atât mai tari
seminţele la mal încolţind într-o tigvă de cal
necălărit vreodată de agatârşi ori alţi avatari

sting focuri
strâng corturi
rătăcesc prin port, prin porturi
pe unde nimeni nimănui trimite semnalul
de goarnă

klute 26 Apr 2018 16:02

cântec de veșnic flăcău, doar că acela nu-s eu

pe cine iubesc io mult, haida!
nici nu văd, nici nu ascult, haida!
numai mă gândesc la ea, haida!
ca bocancul la sanda
ba nu,
ca broscoiul la o stea
căzută în balta sa
numai cu imaginea,
ba nu,
ca dintele la măsea
și limba la lingurea
etc. -

să-i dea Domnul tot ce vrea,
haida!
petrecută-n sinea mea, haida!
să nu știe lăcrima, haida!

lăcrima - și tot ce doare,
numai de-a hori sub soare
și sărutul ca o boare
din creștet până-n picioare
de la buze-n afunzime
de la tălpi în înălțime
din nălțime-n rotunjime,

c-am îmbrățișat-o toată, haida!
și o țin îmbrățișată, haida!
de-aici în lumea cealaltă, haida!
lumină-n piele de fată
în mine neînserată
bătrânică niciodată,

(și bătrânică de-a fi
în mine-a întineri
de-atâtea copilării).

Raiule, măria ta, haida!
tu în mine de-ai intra, haida!
ai da cu ochii de ea, haida!

ai da cu ochii de ea
în brațe la dumneata
dând să-ți rupă o smicea,

o smicea, două smicele
câte sunt zilele mele
să scuturi raiul cu ele
și să ne păzești de rele
în viață și-n poezele
și-n moartea ce ni se cere,

în viață și-n cântecu, haida!
și-n moartea ce ne ceru, haida!
de la cine nu ne-avu, haida!

(Marian Drăghici)

victor_homescu 26 Apr 2018 18:45

Fernando Pessoa - Mă gândesc la tine în liniştea nopţii

Mă gândesc la tine în liniştea nopţii când totul este nimic,
Iar zgomotele din interiorul liniştii sunt chiar liniştea,
Atunci, singuraticul de mine, drumeţ oprit
Dintr-o călătorie lipsită de Dumnezeu, mă gândesc la tine.
Tot trecutul, în care tu ai fost un moment etern,
E asemeni acestei tăceri a totului.
Tot pierdutul, în care tu ai fost ceea ce am pierdut mai mult,
E ca aceste zgomote,
Tot inutilul, în care ai fost ceea ce nu trebuia să fii,
E ca nimicul făcut să fie în această tăcere nocturnă.
Am văzut că mor, am auzit că urmează să moară
Cei pe care i-am iubit sau pe care i-am cunoscut,
Am văzut că nu mai ştiu nimic despre ei, de cât de mult au fost ei
Împreună cu mine, şi e prea puţin important dacă au fost pentru o oră
Sau preţ de o conversaţie;
Sau o trecere emotivă şi mută,
Iar pentru mine astăzi lumea este un cimitir de noapte,
Alb şi negru de morminte şi arbori şi cu un străin clar de lună,
Iar în acest calm absurd de mine şi de toate
Iată că mă gândesc la tine.

Cretzulynne 01 May 2018 11:15

* * *

Tu în zori n-o trezi, cînd stăpân,
Mut și blînd, numa' somnu-i în zori;
Vin lumini lîngă fragedu-i sîn,
În obrazu-i, lumină și flori.

Dogorește omătul în perne,
Și o mistuie vis în văpăi
Și cu bezne cosița-i s-așterne
Vălurînd peste umerii săi.

Dar, aseară,-ndelung, la fereastră,
Ea rămas-a vrăjită privind
Cum prin nouri, pe bolta albastră,
Valsa luna-mbrăcată-n argint.

Și cu cît era luna mai clară,
Și pădurea de cînt se umplea,
Își simțea clipa ei mai amară,
În obraz tot mai mult ea pălea.

De aceea pe fragedu-i sîn
Și-n obraz vine-i ziua cu flori.
Tu acum n-o trezi, cînd stăpîn
Are somnul prea dulce din zori.

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet - literatură rusească)

Cretzulynne 06 May 2018 17:09

un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit

într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că și identitățile se pot naște din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulți bărbați

în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
și în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
așa că omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este să te ascunzi de tine
în tine

nimicul este o încăpere în care plouă
știai asta?

de Daniel Dăian

Cretzulynne 08 May 2018 19:29

Mania

The vibration
The pacing
The loving
The hating
The spending
Never ending
The thoughts they keep racing
The drinking
The drugging
The 5am clubbing
The meaningless sexing
The endless regretting
The lying
The cheating
The I hate this feeling
The panic
No sleeping
Anxiety streaming
The shaking
The fright
The continuous night
The struggle with words
I just want to be heard
The thoughts they're racing
The thoughts they're racing
The thoughts they're racing
Paranoia
Hallucinations
It's been weeks since I've slept
The walls seem to be screaming from the secrets they've kept
I'm over the edge
I've lost all control
This madness is driving me off of the road
But maybe down there I'll find some peace
All I really wanted
Was to go to sleep

de Emoni Jenkins

victor_homescu 12 May 2018 11:52

Am pornit, m-am pus pe marş şi habar n-aveam
unde putea să mă ducă. Mergeam plin de spaimă,
stomacul mi-era în gât şi îmi vuia capul,
cred că era aerul îngheţat al morţilor.
Nu ştiu. Am pornit, m-am gândit că era păcat
să se termine aşa de repede, dar pe de altă parte
auzeam chemarea aia enigmatică şi convingătoare.
Fie o auzi, fie n-o auzi, şi eu o auzeam
şi aproape că m-a buşit plânsul: un sunet groaznic,
născut în aer şi în mare.
Un scut şi o spadă. Atunci,
cu toată spaima, am pornit, mi-am lipit obrazul
de obrazul morţii.
Şi mi-a fost imposibil să închid ochii ca să nu văd
spectacolul ăla straniu, lent şi straniu,
deşi inclus în realitatea cea mai fulgerătoare:
mii de băieţi ca mine, imberbi
sau bărboşi, însă latino-americani toţi,
lipindu-şi obrajii de obrajii morţii
(Autoportret la douăzeci de ani)
(...)
O iubire nebună.
Un vis înăuntrul altui vis.
Și coșmarul îmi zicea: vei crește.
Vei lăsa în urmă imaginile durerii și ale labirintului
și vei uita.
Dar pe atunci să crești era totuna cu o crimă.
Sunt aici, am zis, cu câinii romantici
și aici o să rămân.
(Câinii romantici )
(...)
Ce suntem?, m-ai întrebat după o săptămână sau un an,
furnici, albine, cifre echivoce
în marea supă râncedă a hazardului?
Suntem fiinţe umane, fiule, aproape păsări,
eroi publici şi secreţi

din volumul Câinii romantici de Roberto Bolaño, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari, Editura Univers 2017

Cretzulynne 18 May 2018 13:37

* * *

Îndrăgit-ai, fată, văd,
Nopțile de lună pline:
Zorii află pe omăt
Urme fine de botine.

Știu, sub apele lunare,
Timpul nopții, clar și mut,
Pace nu și-ndemnuri n-are
Pentru somn în așternut:

Ceru-i ars de nestemate,
Crengile-s de rază grele,
Luna, din tărie, bate
Ținte, pe omăt, de stele.

Doar un duh, mișcînd din gene,
Să nu iște vreo vîltoare
Ce-ar ascunde sub troiene
Fir de dor și de cărare.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 23 May 2018 17:09

Urciorul spart



Ochiul lăuntric se deşteaptă, iar sub fruntea visătorului

se naşte o lume plămădită din flăcări şi zbucium:

sori albaştri, vîrtejuri verzi, pliscuri de lumină,

desfăcînd aştrii ca pe nişte rodii,

joc solitar de lumină, picătură de aur virgin

în mijlocul esplanadei calcinate,

păduri de cristal şi de sunet, păduri de ecouri,

crînguri de solilocuri, fîşii transparente;

vîntul - goană a fluviului printre zidurile imense

ale unei trecători de jeu,

armăsari, rachete ce se înfig în inima nopţii,

comete, scriitori, izvoare,

poeţi, înflorire subită a făcliilor, lumînări şi aripi,

invazii ale culorii albe,

păsări insulare cîntînd sub fruntea visătorului.



Deschisei ochii, îi ridicai spre cer şi văzui

noaptea inundată de stele.

Insule vii, brăţările acestora în flăcări, pietre arzînd,

respirînd cu greu, ciorchini de piatră vie;

dar ce izvor, ce claritate, ce puzderie de comete

peste un spate obscur,

ce de rîuri rătăcesc colo sus, ce vuiet străvechi,

cîtă apă în preajma focului, cîtă lumină
în preajma umbrei!

Harpe, grădini necuprinse de harpe.



Însă, aproape de mine nu-i nimeni.

Numai şesul: cactuşi, doar cactuşi enormi,
gigantice pietre

izbucnind diabolic sub soare.

Greierul muţise de mult,

se simţea pretutindeni un miros de var şi de seminţe arse,

drumurile erau ca nişte albii de rîuri secate,

şi aerul s-ar fi făcut mii de cioburi, dacă ar

fi strigat cineva: există oameni pe-aici?

Dealuri pleşuve, vulcani amorţiţi, pietre gîfîind

sub aceste splendori, gust de praf, secetă roşie,

zgomotul piciorului desculţ şi un pirъ* în mijlocul

deşertului, aidoma izvorului împietrit!



Spune-mi, tu secetă, tu pămînt calcinat, pămînt

din oase zdrobite, spune-mi, tu lună agonizantă,

nu există apă pe-aici?

Doar sînge, doar praf, doar urme de picior desculţ

pe un spate atît de enorm,

doar zdrenţe şi mîncărime de insecte, doar somnolenţa -

căpetenie de aur - domneşte sub soarele torid?

Unde sînt caii de pe malul rîului, unde-i nechezatul lor

dintre pietrele rotunde şi strălucitoare,

de pe podişuri, sub lumina verde a frunzişului,

unde sînt ţipetele de bărbaţi şi femei,

îmbăindu-se în primele raze?

Dumnezeul-porumb, Dumnezeul-floare, Dumnezeul-apă,

Dumnezeul-sînge, Fecioara,

toţi au murit, s-au pierdut ca fărîmele urciorului spart

pe malul izvorului sec?

Numai broscoiul e viu,

numai pielea lui verzuie străluceşte sub noaptea exotică,

numai căpetenia grasă de Cempoala este nemuritoare?

La umbra sacrului jad, stropit abundent cu sînge,

doi tineri sclavi făcîndu-i vînt cu evantaiul;

în zile de sărbători, stînd în faţa mulţimii,

rezemat în cruce, cu armă, cu baston,

în haine de luptă, cu chipul din silex sculptat,

respirînd fumul împuşcăturilor ca mirosul preţioasei tămîi,

iar la finele săptămînii, în casa-i blindată de pe litoral,

dezmierdîndu-şi iubita, acoperită cu bijuterii din gaz
de neon;

doar căpetenia aceasta e vie?

Iată şi ura verzuie, coada ei din lămi şi briceaguri,

iată cîinele şi urletul lui rîios,

agava taciturnă, candelabrul şi nopalul zbîrlit,

iată floarea care sîngeră şi face să sîngeri,

floarea de o implacabilă geometrie tăioasă,

ca un delicat instrument de tortură,

iată noaptea cu dinţii mari şi privire de vultur,

noaptea cu pumnalul din cremene;

n-auzi dinţii clănţănind,

n-auzi oasele zdrobite de oase,

n-auzi toba din piele umană, lovită de femur,

coşul pieptului bătut de călcîiul sălbatic,

tam-tamul timpanelor sub ploaia de raze delirante?

Iată praful ce se înalţă ca un galben suveran,

devastînd tot în cale, dansînd solitar şi prăbuşindu-se

pe dată, ca arborele cu rădăcini uscate,

ca turnul doborît de un fulger;

iată omul căzînd şi ridicîndu-se, mîncînd praf

şi mişcîndu-se tîrîş;

iată insecta umană perforînd piatra şi secolii,

măcinînd lumina,

iată piatra încinsă, iată omul învins şi lumina fragmentată...

Să deschizi ori să închizi ochii, e totuna.

Cetăţi lăuntrice incendiate de gînd, ca mai apoi

să devină pulbere şi flăcări,

rod al imaginaţiei, care creşte pînă cînd devine arbore

şi face să explodeze craniul,

cuvînt ce caută buzele care l-ar pronunţa;

peste anticele începuturi ale omului s-au prăbuşit pietrele,

secoli străvechi de piatră, ani divizaţi în lespezi,

clipe dense peste originea umană.

Spune-mi, tu secetă, tu piatră şlefuită de timpul ştirbit,

de foametea fără dinţi,

tu praf măcinat de dinţii care sunt secoli,

de secolii care sunt foame,

spune-mi, tu urciorule spart, rătăcit în praf de milenii,

spune-mi, lumina se naşte din frecarea osului de os,

a omului de om, a foametei de foame

pînă cînd apare scînteia, ţipătul, cuvîntul,

pînă cînd ţîşneşte apa şi creşte arborele

cu frunze late de peruzea?



Trebuie să dormi cu ochii deschişi,

trebuie să visezi cu mîinile,

să visezi visele rîului căutîndu-şi albia,

visele soarelui dibuindu-şi lumea,

trebuie să visezi în glas, trebuie să cînţi

pînă cînd melodia va prinde rădăcini,

pînă va deveni tulpină, ramură, stea,

să cînţi pînă cînd visul va genera şi va răsări

din coasta adormitului spicul roşu al reînvierii,

apele femeii, izvorul viu ca să bei din el,

să te priveşti în oglinda lui, să te recunoşti
şi să te redai,

ca să te ştii bărbat, apele care vorbesc în noapte

şi ne cheamă pe nume, izvorul cuvintelor

întru a zice eu, tu, el, noi,

sub acest arbore viu, sub acest monument al apei,

ca să ne rostim prenumele frumoase, ca să
ne recunoaştem

şi să fim fideli numelor purtate de noi;

trebuie să visezi înapoi, către începuturi,

trebuie să vîsleşti secole în urmă,

dincolo de copilărie, dincolo de naştere,

dincolo de apele botezului,

să dărîmi zidurile dintre oameni,

să uneşti din nou ceea ce a fost separat,

fiindcă viaţa şi moartea nu sînt contrarii,

ci o singură tulpină cu două flori gemene;

trebuie să găseşti cuvîntul pierdut,

să visezi înlăuntru, să visezi în afară,

să citeşti în tatuajul nopţii şi să priveşti amiaza în ochi,

să-i smulgi tăinuita mască, să te îmbăieşti

în lumina solară, să mănînci fructul nopţii,

să descifrezi scrisul stelei şi al rîului,

să-ţi aminteşti povestea sîngelui şi a rîului de mare,

a corpului şi a pămîntului, să revii la punctul de plecare,

nici înlăuntru, nici în afară, nici sus, nici jos,

dar la crucea drumurilor, acolo unde ele încep,

pentru că lumina cîntă şi imită apa,

iar apa imită frunza,

şi zorii zilei sînt doldora de fructe, pe cînd ziua şi noaptea

reconciliate curg ca un rîu liniştit,

se mîngîie prelung ca bărbatul şi femeia iubindu-se;

ca un rîu infinit, sub arcuri de secole,

curg anotimpurile şi oamenii,

curg într-acolo, către origini,

dincolo de sfîrşit, dincolo de începuturi...

de Octavio Paz

Cretzulynne 27 May 2018 20:25

* * *

La geamul meu, pe cer,
Mîhnit, însingurat,
Mesteacănul, de ger,
Bogat înhorbotat.

În ramuri, făr' de rînd,
Ciorchini de albul colii,
Priviri iluminînd,
Durează reci lințolii.

Ard zori pe fața lor,
Păreri de rău mă prind,
Cînd păsările-n zbor
Zbat fragedul argint.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

victor_homescu 27 May 2018 21:45

E inca departe de-a se lumina de ziua si inca mai departe
de-a ne lamuri in toate privintele. impartasesc destinul
unui batrin de doua ori incovoiat de mijloc
din Adoratia magilor
cea pictata pe pinza concava. Probabil ca beatitudinea nu mi s-a sters cu totul de pe fata schimonosita.
intreaga mea infatisare vorbeste despre o coborire
si, intr-adevar,
imbatrinind la munte, eu am copilarit in cer.
Privirea mi-o inalt tot mai rar din tarina cea alba.
Putin adus de spate,
las impresia vie ca am dezhumat
un glob urias dar invizibil.
Stau in noapte girbovit,
cu bratele ca niste nori leganin-du-mi-se pe linga corp
si amintindu-mi,sint mintuit si mut.
(Dublul)
&
Nu peste mult această pădure nu va mai fi o pădure.
sculptez de ani buni în arborii vii,
rămaşi în picioare.
de conacul care mi-a perforat podeaua,
de copacul acesta însă nu mă voi atinge nici mort.
îmi voi atîrna din cînd în cînd
rufele-n crengile lui,
îi voi citi, toate, troparele zilei,
în sfîrşit, primăvara şi toamna,
îi voi cînta la pian parfumul fără adresă al singurătăţii,
dar în rest îl voi lăsa să-şi vadă de ale lui,
să crească după cum îl taie capul
şi să treacă intact
în garsoniera de la următorul etaj
(Arborii sculptaţi nu au foşnet)
&
Nu de mult venisem pe pămînt,
Visam că maică-mea mă alăptează
şi gura mea-i un rege rău
iar sînul ei cum tinerele roabe se împurpurează
sub alteţa gura mea
soarele smuls din univers cu alb
şi pălăria mortului cu tot cu scalp,
surori răsăritene biserici în desagi
şi stepa-ntinsă precum un preş cu fragi.
şi limba mi-au tăiat-o-n somn
iar braţele în vis mi le-au tăiat,
şi trupul meu de-atunci miroase-a poezie,
sudoarea mea se-aude ca o melodie
şi plînsul meu e dublu-articulat
(Mărturisitorul).

Ion Mircea

Cretzulynne 30 May 2018 12:26

* * *

Gînditor motanul toarce,
Băiețelu-i, pe covor,
Prins de somn. Ograda-ntoarce
Viforul neiertător.

"Gata joaca, îți adună
Jucăriile-n sertare!
Să ne spunem noapte bună,
Hai că-i vremea de culcare."

Pleacă, iar motanu-i vede
Mersu-ncet cu ochii duși,
Cînd în geam omăt repede
Viforul plîngînd la uși.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 30 May 2018 12:30

* * *

În vrăjită pace,
Oră mult senină:
Șesul alb ce tace
Pe sub lună plină,

Ceruri luminate
Și omăt curat,
Sănii depărtate,
Zbor însingurat.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 30 May 2018 12:43

* * *

"Rîsu-nceteze! Vai și amar,
Parcă-i bazar!
Larmă-i de-ai crede că roi de bondari
Dat-a-n hambar."

"-Sst! Nu mai bate! Cine, nu văd,
Jos, lîngă scară,
Trece și-aruncă în zid și-n omăt
Bobi de secară.

Nuci risipește, numără banii
Șuba-i foșnește,
Pentru toate, tot felul de danii,
Nici nu zîmbește."

-"Ție ce-ți cade?" - "Tăcere, surate!
Umeri s-au frînt,
Scrîșnete ies ca din scînduri uscate...
Plîns e, nu cînt;

Groapa închisă-i cu lespedea bine,
Țipăt țișnit!
Tremur eu toată și aflați că pe mine
Drac m-a mințit."1
-------------------------------
1 Este surprins un obicei al fetelor de a încerca să-și cunoască viitorul. Ascultau pe la hambare, iar, dacă auzeau zgomot de grăunțe, se chema că se vor mărita curînd și vor avea o viață îmbelșugată. Ascultau în preajma bisericii și, de auzeau cîntec de înmormîntare, aceasta însemna veste de moarte.



(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 31 May 2018 14:24

* * *

Să nu pleci, nu pleca,
Mai rămîi lîngă mine!
Să nu pleci, nu pleca:
E atîta lumină cu tine...

Noi atîta de-aproape ne știm,
Cum n-am fost, nici vom fi,
Și-ntr-atîta noi azi ne iubim,
Că mai mult a iubi nu vom ști.

Dragi privirile pline
Și de gînd și de stea...
E atîta lumină cu tine:
Să nu pleci, nu pleca!


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 31 May 2018 14:29

* * *

Prea blînda noapte și-nstelată,
Pe lume, lună-nfiorată,
Sărut de preafrumoasă fată
În blînda noapte și-nstelată.

Vrăjită cernere de rază,
Mîhnirea-n mine încuibată...
Tu luminoasă ca și dorul
În blînda noapte și-nstelată.

Eh, stelele-n deșert mi-s dragi:
Mîhnirea mea în mine-i toată...
Tu încă și mai dragă-mi ești
În blînda noapte și-nstelată.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 31 May 2018 14:31

* * *

Cer în furtuni sub amurg,
Tunete-n slăvi și-n adînc -
Gînduri și mare-n furtuni,
Gînduri ce strigă și plîng.
Gînduri și mare-n furtuni,
Gînduri ce cresc și se frîng -
Nour cernit după nour,
Tunete-n slăvi și-n adînc.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 31 May 2018 14:35

* * *

Ca ieri noi pluteam împreună
Prin săli, pe sub muzici măiastre...
Ardea mult firava ei mînă,
Iar ochii ardeau ca și astre.

Dar ieri, pîn' mormîntul s-o-nchidă,
La dînsa privit-am cu inimă grea,
La fruntea cea rece, de cridă,
La trup ce-n brocarturi dormea.

Dormeam, și de-asupra-mi aveam
Obraz cadaveric de lună.
Prin săli eu cu dînsa pluteam
Pe sub muzici măiastre-mpreună.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 03 Jun 2018 15:21

* * *

Cînd sînul tău fraged și blînda și calda
Lumină sărut a cosițelor tale,
De ce încerci a-mi vorbi despre alta,
Și ochii tăi n-au către ochii mei cale ?

De-i frigul aproape din orele serii,
Eu bine te apăr sub mantia mea.
În pîcle nu-i luna, și stele-s puzderii,
Din toate ales-am o singură stea.

Credință nu ai... Ci de-ai crede și-n clipă,
Iubirea în mine cetire-ai întreagă.
Arzînd în sărut a-ndoielii aripă,
În brațele tale tu, zînă, mă leagă.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 03 Jun 2018 15:25

* * *

Vînt ușor și cald adie,
Murmurele toate mor,
Somn pe tulbure cîmpie,
Somn pe ostenit păstor.

Genuncheate stau și, blînde,
Rumegă în staul vite,
Stele pîlpîie plăpînde
Peste văile-mpîclite.

Ceasuri trec și tot mai sus
Luna-n clipă se așază.
Au venit și iar s-au dus
Cîinii, turmelor, de pază.

Prin tărie, cînd și cînd,
Umbra unui nor hoinar...
Trează, mută, fără gînd,
Noaptea-i ca de chihlimbar.

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 03 Jun 2018 15:30

* * *

Sub noapte, codru-nsingurat
De viscol e și geamăt plin.
Tu taci, eu tac îngîndurat,
Privind la focul din cămin.

Ni-s umbrele alăturate
În cîmpul roșu al podelii,
Ci suflete avem uitate
În voia pîclei și răcelii.

Se zbat mesteceni în suspine,
În foc trosnește-un negru ram...
Nu vrei să-mi spui ce e cu tine,
Iar eu cunosc demult ce am.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 03 Jun 2018 15:39

* * *

Strașnic lucru-n colivie ca să ții privighetoarea:
Pentru inima mea plină mult dator sînt la
vecin.
Greu de bard pus după ivăr, dară firea
ne-nfrînată-i:
Ziua cum și-aruncă-n turle ultimele
pîlpîiri,
Iese gingașă-n grădina cu zăplazurile
nalte,
Dornică de cer și de floare, dulce, tînăra-mi
vecină.
Umbra serii selungește, dor de larg iscînd în bard,
Și, sub geam, privighetoarea cîntă beată-n
colivie.
Umeri albi și frunte albă, mînă albă și firavă,
Păr ce-n valuri se prăvale - val cu val de
chihlimbar!
Trup de zînă, și piciorul cel atîta de viclean!
Parcă-a licărit ivirea-i...
Ci, de ore lungi e noapte...
N-a cîntat privighetoarea. Nici n-a mai ieșit
vecina.
Poate-așa, noi, azi, cei trei, vom afla-n sfîrșit
de noi.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 20:49

* * *

Departe, un foc prizărit peste rîu.
Tot valu-n arginturi clătit.
De-i lotca la mal stăpînită în frîu,
Cu lacăt nu-i lanțu-nrobit.

Și nimea-ntrebare nu-mi lepede
Pe unde mă-ndrept, cu ce vis.
Mai repede, vîslă, mai repede!
Iar malul în pîcle s-a-nchis.

Și ce-i ? Pentru ce dară dreptul eu oare
Să plec n-aș avea? De ce frîu -
S-aștept iar chemări și-nnoptare,
O barcă și vîsla, un foc peste rîu?...


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 20:58

* * *

Poate-s destule de inimă-aproape,
Doar că arar îndrăgesc...

Mult și mai mult mi-i plăcut să alunec pe ape,
De sine uitînd
În egala bătaie de vîslă
Muiată în spumă și murmur
Și-ntrebîndu-mă de mers-am destul
Și cît a rămas
Ori n-oi zări o lumină.

Din atîtea ostroave
Pe care pescari, înnoptînd,
Aprind, cînd și cînd, foc mărunt,
Mai cu seamă de unul mi-i dor...
Lebăda mîndră în zbor, primăvara,
Deasupra îi trece cu gîtul întins,
Coborîndu-se iute
La blîndele unde.

Pe tîmplă de stîncă
Își clatină crengile vechi
Stejarul în frunză bogat.
Privighetoarea-i acolo din veac:
Ea cîntă în zori,
Dară și-n noaptea tîrzie,
Pe cînd, străvezie, a lunii beteală
Frunzișuri și ape îmbracă-n argint;
Ea cîntă și cîntă -
Arzător și din ce tot mai dulce.

Iată mi-i cugetul
Bătut, răscolit de neliniști:
Ce-i asta ? Viață ori vis ?
Fericit sînt ori sînt amăgit?

Unde-i răspunsul ?...
Undele mîngîie cîrma oprită,
Vîsla e moartă,
În cerul curat, pe înalturi, o stea căzătoare.

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:02

* * *

Aștept... Fug ape fermecate...
Privighetori, acolo și aici...
Sub lună, ierbi cu nestemate,
În toată umbra, colb de licurici.

Aștept... Pe ceruri pure, stele
În fără de sfîrșit sobor.
Bat clipe-n țărmul vieții mele,
Mi-i trupu-n floare și-n fior.

Aștept... Sub vînt din sud adus,
Mi-i greu să plec și greu a sta...
Căzînd, se șterge-o stea-n apus.
Mă iartă, stea de aur, steaua mea!


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:06

* * *

Binevenită la mine fii, noapte
Fără de margini dorită,
Caldă și blîndă și
Toată-n lumină și stele de-argint!
Iată că stins-am făclia și stau la fereastră,
Eu, neaflat la vedere, văzînd,
Pîn' la sfîrșit hotărît să aștept.
Lemnul portiței suna-va-ntr-o vreme,
Flori, clătinîndu-se-ncet, întări-vor mireasma,
Licăr de pulberi lunare juca-va-ndelung pe un șal.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:11

* * *

Doamnă, cuvintele-s făr' de putere, iar doară-n săruturi
e rostul deplin...
Drept e,-n caiete-ale tale-a găsi mi-i plăcut
Gînd și simțire ce, în flux și reflux, îți
opresc
Tocul a pune-n hîrtie ba una, ba alta.
Drept că eu însumi scriu versuri, la muze mă-nchin, -
Drept că-adunatu-mi-am rime destule și metri
aleși...
Scumpă din toate mi-i rima sărutului dat și
întors,
Scumpe cezura pe buze și ritm ne-grădit al
iubirii.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:18

* * *

Oare auzi în tărie-al cocorilor
țipăt,
Cîrd, cînd vîslesc ei în unghi
peste casă?
Păsări prin crengi de mesteceni se
joacă,
Tu îmi șoptești că va fi primăvară
din nou.
Pot, prea iubito, s-aștept bucurii ?
Vor veni ?
Iarna,-n obraz oare ești mai
săracă de floare ?
Zîmbet același ți-arată oglinda
mereu,
Zîmbet gingaș, de copil,
și-ntrebare-aș:
Ochii tăi dragi cînd mai plini-s de dor?
Zori cînd privești din grădina-nflorită
Ori cînd, alături, în fața căminului
stînd,
Teamă îmi e că scîntei ți-or sări pe
picior?

(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:22

* * *

Jar de tineri zori îmi pare
Că-n obraz de floare-ți joacă.
Aburi albi - în răsuflare,
La gît, blana-n promoroacă.

Numai că n-asculți de mine,
Moi zulufi ți-au cărunțit.
După ore pe patine,
Tihna-n casă-i de dorit.

De iubire ne vom spune
Pînă lîngă dimineață?...
Geruri vor veni și-or pune
În tot geamul flori de gheață.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:24

* * *

De pe aprigul cal, după gratii de gard,
În lunatice seri ori în zile ce ard,
Eu ghicesc pe cînd treci printre flori de migdal
Cu obrazul umbrit de gingașul voal
Iar nici cîntec de păsări, nici murmur de undă
A ghitarei zvonire nu pot să-mi ascundă...
Și astfel, zi și noapte, prin flori de migdal,
Eu tot cat fluturarea gingașului voal.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:27

* * *

Să crezi: o tainică nădejde
Spre stihu-mi sufletul meu poartă -
Și toană chiar de-i, tot trăiește
Sub un anume semn de soartă.

Că-n sure ore-autumnale,
Cînd mor lumini și crengi se bat,
Tot ne oprim tăcuți din cale,
Cătînd la frunzele ce cad.


(1842, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:31

* * *

Nălucile se bulucesc
Răzbind sub miez de noapte,-n clipe,
Iar ochii nu le deslușesc
Prin zbuciumul de umbre și aripe.

Nălucile cu vaer vin și pleacă,
Asemeni plăsmuirii de coșmar;
Plutesc şi gem şi se îneacă
Şi ne-nţeles li-i geamătul amar.

Nălucile scot urlet nebunesc
De cîini cu duhurile-aproape;
S-adună, bezne; hăuri dezvelesc,
Cum stînci ivesc tălăzuite ape.


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:33

* * *

Îndelung de-am rămas nemișcat
Către stele străine cătînd.
Între mine și ele-am aflat
Nerostit, înțeles legămînt.

Mă gîndeam ?... Am uitat... Am pierdut...
Necuvînt ascultam eu al razelor lungi,
Iară stelele-n hău s-au zbătut,
Și, de-atuncea, le cred... De atunci...


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)

Cretzulynne 04 Jun 2018 21:35

* * *

Colbul pe sub zare,
Nour ca un val;
Om pe jos trezește-l?
Oare om pe cal?

Văd: pe cal sălbatec
Cineva-i zburînd.
Depărtat prieten,
Ține-mă în gînd!


(1843, Volum "Poezii fără titlu", de A. Fet)


All times are GMT +2. The time now is 15:39.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.