Ion Minulescu, Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

Lucian Blaga, Poetul

Intru pomenirea lui Rainer Maria Rilke

Prietena, sa nu mai rostim zadarnicul sunet
cu care-l chemau muritorii!
Astazi, vorbind pentru toti
el nu are chip si nu are nume - poetul!
Viata lui mult ne-a mirat,
ca un cantec cu tulbure talc,
ca un straniu eres.

In anii de demult
poetul, cuvantul strivindu-si, a indurat
napastele toate cu barbatie
si cele mai mari, cele mai crunte dureri, si le-a stins
in muntele singuratatii, ce si-a ales.
Cand la un semn
s-au surpat albastrimile cerului,
si minutarele vremii treceau
ca taisuri prin toata faptura,
in anii aceia, poetul voi sa uite de semeni si vatra.

In anii cumplitelor pacle
cand pamantenii cu sfanta lor omenie si carne
s-au destramat fara numar,
si viata - atata s-a stins
de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns
ca duhul sa prinda trup pe pamant.
Poetul, cu numele sters si pierdut, s-a retras
sub pavaza muntelui,
facandu-se prieten inaltelor piscuri de piatra.

Si neajuns, neclintit, a ramas in jurul destinului
flancat de albe si negre solstitii
mare si singur.
Nu l-a ucis amarnica grija din vale, nici gandul
ca Dumnezeu rapitu-si-a singur putinta-ntruparii.
Nu l-au razbit nici tunetul din departari,
nici tenebrele.
Si nu l-a schimbat in cenusa
fulgerul care i-a fost pentr-o clipa
oaspete-n prag.
Mereu isi da siesi cuvantul
si pasul sau era legamant.

Ingaduie Prietena, sa-ti amintesc ca Poetul
muri numai mult mai tarziu.
Mult mai tarziu, ucis
de-un ghimpe muiat in azur
ca de-un spine cu foc de albina.

Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir,
de-un ghimpe muiat
in simplu albastru, in simpla lumina.
De-atunci, in frunzare-aplecate
privighetoarele toate-amutira
uimite de cele-ntamplate.
Privighetorile ceasului, din rarele noastre gradini,
amutira-n lumina ce-apare-n zadar
si fara de semne, de-atunci.

Si nu stiu nimic pe pamant
ce-ar putea sa le-ndemne
sa cante iar.

Nice lyrics, but off-topic. :x
Judex (sau Stefan ori Gloria), Dragomara vä roagä (prin intermediul meu) sä mutati mesajul de mai sus (cu al meu cu tot) la "Lyrics" sau "Poezia".

pe mine ma innebunesc versurile de la Plainsong cantat de The Cure, ma ruineaza afectiv melodia cu totul, versuri si muzica. enjoy.

I think it's dark and it looks like rain," you said
"And the wind is blowing like it's the end of the world," you said
"And it's so cold it's like the cold if you were dead," and then you smiled for a second.

"I think I'm old and I'm feeling the pain," you said,
"And it's all running out like it's the end of the world," you said
"And it's so cold it's like the cold if you were dead," and then you smiled for a second.

Sometimes you make me feel like I'm living at the edge of the world, like I'm living at the edge of the world.
"It's just the way I smile," you said

My girl, my girl, don't lie to me,
Tell me where did you sleep last night?

In the pines, in the pines
Where the sun will never shine
I would shiver the whole night through

My girl, my girl, where will you go?
I'm going where the cold wind blows

In the pines, in the pines
Where the sun will never shine
I would shiver the whole night through

Her husband, was a hard working man
Just about a mile from here
His head was found in a driving wheel
But his body never was found

My girl, my girl, don't lie to me,
Tell me where did you sleep last night?

In the pines, in the pines
Where the sun will never shine
I would shiver the whole night through

My girl, my girl, where will you go?
I'm going where the cold wind blows

In the pines, in the pines
Where the will never shine
I would shiver the whole night through

http://video.google.com/videoplay?do...87786956119226

atât de cuvintele...
 

cine poate sa mareasca poezia asta?
:(

It’s so nice
to wake up in the morning
all alone
and not have to tell somebody
you love them
when you don’t love them

Probabil ca stiti poezia, dar imi place asa de mult ca as vrea sa o vad afisata peste tot, in tot orasul :)

A Radio With Guts

it was on the 2nd floor on Coronado Street
I used to get drunk
and throw the radio through the window
while it was playing, and, of course,
it would break the glass in the window
and the radio would sit there on the roof
still playing
and I'd tell my woman,
"Ah, what a marvelous radio!"
the next morning I'd take the window
off the hinges
and carry it down the street
to the glass man
who would put in another pane.
I kept throwing that radio through the window
each time I got drunk
and it would sit there on the roof
still playing-
a magic radio
a radio with guts,
and each morning I'd take the window
back to the glass man.
I don't remember how it ended exactly
though I do remember
we finally moved out.
there was a woman downstairs who worked in
the garden in her bathing suit,
she really dug with that trowel
and she put her behind up in the air
and I used to sit in the window
and watch the sun shine all over that thing
while the music played.

Charles Bukowski

poate am mai pus asta dar nu importa.....

Karma Repair Kit

1. Get enough food to eat, and eat it.
2. Find a place to sleep where it is quiet, and sleep there.
3. Reduce intellectual and emotional noise until you reach the silence of yourself, and listen to it.
4.


Brautigan, obsesia mea cea mai recenta.

Tristeţă casnică
de Tristan Tzara


În sămânţă de crini
te-am înmormântat senin
ne-am iubit în clopotniţe vechi
anii se distramă
ca dantele vechi.

te caut pretutindeni Doamne
dar tu ştii că-i prea puţin
te-am înmormântat în noiembrie
când se duceau şcolăriţele la prânz
n-au ştiut că erai în căruţă
că ar fi plâns.
.................................................. ...............


Se continua, dar sa nu o lungim prea mult cu poezia....

tot roşu: Sylvia Plath
 

Ariel


Stasis in darkness.
Then the substanceless blue
Pour of tor and distances.
God's lioness,
How one we grow,
Pivot of heels and knees!--The furrow
Splits and passes, sister to
The brown arc
Of the neck I cannot catch,
Nigger-eye
Berries cast dark
Hooks----
Black sweet blood mouthfuls,
Shadows.
Something else
Hauls me through air----
Thighs, hair;
Flakes from my heels.
White
Godiva, I unpeel----
Dead hands, dead stringencies.
And now I
Foam to wheat, a glitter of seas.
The child's cry
Melts in the wall.
And I
Am the arrow,
The dew that flies,
Suicidal, at one with the drive
Into the red
Eye, the cauldron of morning.

Sunt un om viu
de Nichita Stănescu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise – şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui…

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.

Moldova Noua



te-am prins că furi din uzină
şi te-ai suit în tramvai
am pus mîna pe tine
saci davai

da ce credeai c-a să meargă
n-ai fost crescut de părinţi?
eu dacă fur de la tine
tu cum te simţi?

la ce-ai furat tu sacii?
cât puteai să iai pe ei?
te-ai făcut de ruşine
pentru o su di lei

mi-e şi milă de tine
acuma intri la zdup
ce golani sunt acolo
uăi te rup


:D

Acum chiar mi se rupe
Puteti sa arucati cu ce vreti
Ati spart deja geamurile prin care ii vedeam strambi pe cei drepti



Dar ei ma vad la fel
Un om fara nici un tel
Fara sa stie ca nu caut lumina
A inceput sa imi placa in tunel



Si acum ma simt atat de usor
Desi sunt strivit de greutati
Si ar trebui sa strig dupa ajutor
Privesc neputincios cum toate se duc
Nu-mi pasa, uite, ce mai am arunc


Prietenii s-au dus
Banii nu au fost niciodata de ajuns
Iar fata pe care am iubit-o mi-a spus ca a iubit pe cineva pe ascuns
Inocenta.. s-a pierdut si ea pe parcurs
Iar rabdarea o consideram de mult un plus
Si acum suflu fumul spre cer



Nu simt nevoia sa imi cer nici un raspuns
ma simt fericit
Defapt nu imi pasa ce simt
Hai ca m-am dus.. Pa!

Musai recitată de Pittiş.

Ultima scrisoare de Mihai Beniuc

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită? Văd că porţi inel.
Am înţeles. Voi trage dungă peste
Nădăjdea inutilă. Fă la fel.
Nici un cuvânt. Nu-mi spune că-i o formă,
Cunosc însemnătatea ei deplin.
Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă,
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată,
În drumul tău mai mult nu am să ies,
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost desigur numai o greşeală,
Putea să fie mult, nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai un rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus magic
Pe fragedă fiinţa ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenuncheate rânduri submisiv
La soclul tău dumnezeisc aşteaptă
Să le întinzi un zâmbet liniştit
Spre sărutare, adorata dreaptă,
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă, roză auroră
De nenţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: „Eşti ca oricare...”
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul,
Tu vei rămâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul,
Ce-l ţine candid amintirea mea.
Vei fi acolo veşnic ne-ntinată,
Te voi iubi mereu fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei să cânt.
Acolo, sub lumină de mister,
Scăldată-n apa visurilor lină,
Vei sta iubită ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blânda şi senină.
Şi când viaţa va fi rea cu tine,
Când au sa te împroaşte cu noroi,
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi atuncea singuri amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă legănată,
Te vei simţi ca-n visul tău dintai.
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Să plec de-aicea de la voi curând,
Când glasul tău vreodat-o să mă cheme,
Voi reveni la tine din mormânt*.
Şi dac-ar fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

_________________
* impresionant să îl aud cum spune asta