Illo, sa intelegem ca nu ti-a placut nici profesiunea reporter? Ca, deh, ce profesiune e aia: reporter? Sa speram ca ti-a placut Zabriskie Point ca aia erau fara ocupatie prea clara? Eu cred dimpotriva ca fotograful lui Antonioni numai kitsch nu e. Blazatii de azi au ce invata de la el - tipul e destul de cool. Iar modul in care priveste el lumea (ca un fel de alter-ego al regizorului) este foarte interesant dpdv vizual. Antonioni tocmai asta arata in 1966 (un an in care se purtau la greu verbalizarile) - ca o poveste poate fi foarte interesanta vizual si atat (s-a mai spus ca filmul putea fi si mut, oricum nu ne amintim nici o replica memorabila din el). E greu de spus ce mi-a placut mai mult la film (si cand ma uit la ce s-a scris in trecut pe forum despre el imi piere orice chef) dar mie mi-a placut. Si m-am atacat. Ce-ar fi sa spun eu de Godard ca face interesantisme de 2 lei, 2 franci sau chiar doua lire?

bullseye ! jactati esti un castig pt forumul asta.

Daca e lauda: :"> Daca nu e: :-/

varianta corecta: :"> Imi dau seama ca nu mai am nici o credibilitate. Toata lumea ma banuieste de ironii :(
Blowup e in top10-ul meu personal si mi-a placut cum l-ai aparat de "nedreptatile" rostite de illo. :D
Dar nu numai pt asta am zis ca esti ok. Iti dublezi cultura cu bun-simt si tact. Eu tocmai ma pregateam sa o fac "praf" pe illo utilizand mai multe emoticoane decat argumente iar postul tau a venit la timp pt a ma salva de la o iesire regretabila.

ma bucur daca am dezamorsat o bomba. vor fi destule tunete si fulgere prin atmosfera zilele astea. in privinta tactului ma inspir de la tati (uita-te numai ce privire bland amuzata arunca asupra lumii). bunul-simt sper ca-l am de la mami (a mea). in ce priveste blow-up: e foarte sus si in top-ul meu. probabil ca illo a prins o zi proasta cand l-a vazut. sau e mai logocentrica (ceea ce nu e neaparat de rau).

Chambord, te tot abtii, iti tot musti degetele, de ce nu ma "articulezi" odata ca sa scapi de obsesia asta? daca vrei, iti spun in privat punctele mele sensibile, sa dai unde doare mai tare

Jactati - detest meseria de fiotograf in rolul unui personaj de film......cat de facil este sa alegi un asemenea personaj? let's get serious...este cool? ei bine, asta ma enerveaza, acest cool cautat, intentionat.....genul de personaj de film care face ca filmul sa devina un succes pt fashioniste....ok, crima surprinsa de fotografie e un hook bun, femeia din parc e un hok bun, daca ii reprosez ceva drastic filmului e personajul central, nu tot filmul.....ce e cu "cool"-imea asta pe capul lui? nu are consistenta, e un personaj frivol, simplist si da, dialogurile sunt execrabile, nu am retinut nici un cuvant. asta pt ca e un film vizual, nu? pai toate filmele sunt vizuale, si ce e cu asta?

mai mult, personajul nu are conflict, nu are motivatie, e amorf, latent, plictisitor. kestia pe care mizeaza Antonioni ca l-ar scoate din anonimat, e ca e fotograf....dar spera degeaba

incomparabil mai bune L'aventurra, La notte, Eclipsa.

OK. Cred c-am inteles ce te supara la personaj. Dar, in all fairness, el e tot ce zici tu pana la un punct. Dupa ce gaseste "jucaria" - adicatelea crima din parc - trece din stare amorfa in stare pasional detectivistica. Un adevarat englez: de ce crezi ca le place sherlock holmes si miss marple? Atunci se simte si el util social si iese din amorteala/rutina fashionistelor. Iar Antonioni il urmareste magistral in aventura. Blow-up e pana la urma un film englezesc (asa cum Zabriskie Point este american) si asta pentru ca Antonioni a avut rabdarea sa se aplece asupra nebunilor ani '60 si sa prinda specificitatea locului. Nu i-a amestecat pe hippies cu beatnici ca tot erau cultura pop. Asa era Londra anilor aia: frivola si superficiala, cel putin in aparenta. Vroiai profunzime: ieseai in Hyde Park, admirai iarba in prim plan, mai vedeai o crima in planul secund ...
Toate filmele sunt vizuale? Da, asa ar fi bine, dar eu ma indoiesc. Unele sunt groaznic de plicticoase la nivel vizual - si vezi bine tocmai alea se dau cu mesaj mai puternic (din vorbe).
Pentru ca-mi place Antonioni mie mi-e greu sa fac topuri. E cert ca are si filme mai slabe (nu l-as baga pe Blow-up printre ele) dar daca ma intereseaza autorul cu pricina ma straduiesc sa-l vad si inteleg pana la capat. Dar s-o las moarta ca deja am scris cam mult si mi-e ca toata logoreea mea n-o sa te convinga - daca n-a facut-o filmul.

Puiu, gresesti, nu am nici o obsesie cu tine. Vad ca iar esti bosumflata. Ai fost fata faina o zi (aia cand imi dadeai cu Sadoveanu in cap) da' ti-a trecut repede. Nu trebuie sa-mi spui punctele tale sensibile k sunt clare. Tocmai din cauza lor nu poti sa prinzi un film ca Blowup. Esti prea afectata. Iei totul ca pe un statement. Daca nu e in trendul iconoclast nu e deloc. Da' cine draku se crede Antonioni asta sa faca el filme cu fotografi. Nu mai e cool si pace. Ei bine, draga mea, pe vremea aia ERA cool. Un aparat foto nu era pe atunci un accesoriu omniprezent ca azi, era un privilegiu. Sa vezi lucrurile cu ochiul ALA used to make a difference. Si macar daca ar fi despre asta vorba. Fotograful ala nu e decat un pretext pentru conflictul vizual: static vs. miscare si misterul sau frumusetea din mijloc.


asta e simpatica rau :)) Da, dearest, si Carol I e vizual and yet and yet ...

asa imi place cand explicati frumos, ca la carte.....argumentat si sustinut :x tocmai pt ca m-am saturat de statements-uri, apreciez modul in care oamenii isi dezvolta ideile....am mai spus, nu ajuta la nimic sa spui "imi place cutare film"

wtf?

really.

Jactati, da, e foarte logic modul in care explici trecerea fotografului de la simplu spectator al imaginilor la aceea de investigator al imaginilor....si da, ai avut dreptate mai devreme, sunt o personalitate mai logocentrica, adica mai degraba are impact asupra mea limbajul decat imaginea.....

i'm the opposite :P

si ce e cu asta?
ce propui?

nevermind

ha!
ai halit-o pe asta :))

:-*


(stii la ce ma refer, sper)

@jactati

ba da, tocmai pt ca sunt o persoana cum ai spus tu logocentrica, logoreea s-ar putea sa ma convinga .... oricum o sa revad filmul, nu abandonez niciodata un film care nu mi-a placut (deci care m-a abandonat) doar ca la naiba, fotograf?

:P

un fotograf e de fapt un fel de Calistrat Hogas, de asta are illo boala pe ei =))

hogas era cu muntele, cred ca mai potrivit e sadovescu (!), asa, mai la campie, asta, fotograful lui antonioni era mai la sol intins ...

ma bucur ca-i mai dai o sansa filmului. si eu cand am revazut eclipsa eram intr-o pasa ciudata: mi s-a parut de o falsitate ingrozitoare. pe urma a pus als la conferinta de la tnb doar ultima secventa si mi-am amintit de ce m-am indragostit cu mult timp in urma de (filmele lui) antonioni.
trebuie sa te convinga filmul ca eu logoree prea multa nu mai produc. paradoxal, cu cat imi place mai mult un film cu atat raman mai mut in fata lui. la un moment dat mi se mai dezleaga limba, dar procesul asta poate sa dureze si cativa ani (plus multe revederi).
fotograf? pai ce-a mai ramas ca meserie onorabila? ca in ultimele schimburi de replici i-am pus la index pe ziaristi, ingineri, si fotografi.
@chambord: hogas rocks (pe ritmuri de mountain sau twin peaks si neaparat cu accent de pe meleagurile voastre).

e o intamplare faptul ca acest citat e tot de N. Steinhardt.
Dar l-am gasit si mi s-a parut interesant:


Blow Up (1966)

Palme d’Or la Cannes, nom. BAFTA

“Unul din cele mai frumoase şi mai importante filme din cîte s-au realizat de la fraţii Lumière pînă astăzi. Nu-i vorba numai de interpretare, imagini şi culori, toate splendide, ci mai ales de temele unei pelicule pe care aş numi-o, fără a şovăi, ecranizarea Dialogurilor lui Platon. Teme întru totul platoniciene: adevărul, esenţa, realitatea. Cărora li se adaugă una specifică vremurilor noastre: limitele văzului, concurenţa ce fac acestui simţ al nostru procedeele optice artificiale, respectiv fotografia şi izotopii ei. […]

Sufletul mult agitatului ins de la sfîrşitul nostru de veac dobîndeşte multă desfătare prin Blow up: departe de a fi un film pentru o ‘societate de consum’ sau o feerie cromatico-poliţistă, e un prilej de meditaţie gravă şi se înscrie fără doar şi poate în rîndurile nu puţinelor expuneri parafilozofice ale vremii. Iată un film care aminteşte nuvelele filozofico-poliţiste ale lui G.K. Chesterson şi se arată vrednic de a fi încadrat în filozofia ca povestire promovată la noi de Constantin Noica.

Referitor la fotografie şi la camera cinematografică, însă, care-i soluţia? Că ele, întocmai ca toate celelalte arte, ca orice artefact, sînt strîns legate de viaţă: nu imitînd-o, nu situîndu-se în poziţie de rivalitate cu ea, nu supunîndu-i-se slugarnic, ci intensificînd-o, dăruindu-i un plus de putere, o plus-valoare fascinatorie, developîndu-i virtualităţile. Aceasta chiar este şi arta: un soi de blow up, o developare a vieţii. Şi o explozie, care îi dezgoleşte esenţele, alcătuirile ocultate, spre uimirea şi fermecarea fericitului receptor al miracolului.” (N. Steinhardt)

Si o interpretare a lui Mircea Dumitrescu:
După filmul de scheciuri Le tre volte / Cele trei feţe (1965), urmează o altă capodoperă, Blowup (1966), Marele
Premiu, Cannes, 1967, primul film al lui Antonioni realizat în străinătate, în Marea Britanie, ca primă tentativă de înfăptuire a unor sinteze artistice, culturale, spirituale, sufleteşti. Cu inovaţiile sale cromatice, stilistice şi scenografice, este un film de sugestie faustică, despre contradicţia realitate/iluzie. Thomas, fotograful, pleacă în lume pentru a-şi împlini aventura cunoaşterii. Acest Faust modern, prin fotografiere, prin prelucrarea fotografiilor, din aproape în aproape, descoperă „adevărul”. Dar acesta din urmă, simbolizat prin cadavrul din parc, se dovedeşte a fi o monstruozitate de care încearcă să se îndepărteze printr-o iluzorie salvare, prin droguri, prin erotism, prin muzică de divertisment. Secvenţa finală, mimarea jocului de tenis, pare acceptarea unei iluzionări perpetue. Dar Thomas se apleacă, ridică de pe iarbă aparatul de fotografiat, instrumentul cunoaşterii, şi pleacă în lume, deci revine în planul realităţii şi, astfel, aventura cunoaşterii poate să reînceapă.

unde pleaca in lume Thomas domnule? ca nu pleaca nicaieri. e un fotograf blazat, plictisit, static intr-o metropola. a, sau pleaca in parc? si aia e o calatorie initiatica?
doamne ce nu-mi plac comentariile astea fortzate.

intr-adevar, finalul e genial....uitasem complet de el insa mi l-a reamintit post-ul tau, Halebard. e incredibil jocul acela pantomimic de tenis, da, da, iconoclast ...

Sunt sigur ca ti-au placut mai multe, dar nu vrei sa-ti amintesti si esti naravita :)

jocul cu tigara, care trebuia pasata in contratimp fata de muzica din camera (el cu Vanessa Redgrave)
tavaleala cu cele doua fete in hartia albastra
drumul cu masina prin oras, printre studentii manifestanti
jocul cu moneda (vezi de cate ori apare ludicul, si de fapt iluzoriul, in film? pe langa droguri, sex, coup de foudre pe elicea aia, pozele alea de moda cu fetele boite si aliniate artificial, jocul de tenis)
multe altele.

sigur ca nici mie nu mi-ar placea ca Thomas sa fie FOTOGRAFUL, cu majuscule, adica o teza, un concept. Treaba e ca el se "conceptualizeaza" prin film, si poti gandi de la un moment dat in termeni de decriptare: ce inseamna jocul ala de tenis? Ce inseamna ca intra si el in el, pentru un timp? Ce inseamna ca-si ia inapoi aparatul? Au niste semnificatii gesturile astea, nu poti sa negi. Si-au castigat aceste semnificatii, de-a lungul unui intreg film.

cred ca trebuie luata in calcul si sursa literara, povestirea lui Cortazar, cu toate ale lui...

Mie-mi place la nebunie, oricand dau din intamplare de el pe TCM ma mai uit odata, nu schimb.