Sergiu Nicolaescu a driblat inca o data moartea

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost externat, miercuri, dupa ce rezultatele explorarilor clinico-paraclinice necesare reevaluarii starii de sanatate au iesit bine, a declarat, purtatorul de cuvant al Spitalului Elias din Capitala Valentin Calu. "In urma investigatiilor medicii au decis ca pacientul sa fie externat cu recomandarea de a continua tratamentul medicamentos la domiciliu", a precizat Calu.

Regizorul a suferit doua interventii chirurgicale in mai putin de trei saptamani. Ultima a fost in urma cu aproximativ doua saptamani, din cauza reaparitiei hematomului pentru care a fost operat si in 8 ianuarie. Sergiu Nicolaescu, in varsta de 77 de ani, a avut unele tulburari din cauza carora a fost supus la noi analize, care au confirmat reaparitia hematomului in zona capului. Nicolaescu a fost internat la inceputul lunii ianuarie, dupa ce suferise o interventie chirurgicala in zona capului din cauza unui hematom produs de un traumatism craniocerebral minor provocat de o cazatura.

NEWS IN (6 februarie)

TOPUL FILMELOR ROMANESTI DIN PERIOADA 2000-2007 (incasari si spectatori)

1. Garcea si oltenii (2002) regia SAM IRVIN 251.891 spectatori --- 818.216 lei incasari

2. Filantropica (2002) regia NAE CARANFIL 112.560 ---- 473.229

3. 4, 3, 2 (2007) regia CRISTIAN MUNGIU 74.876 ---- 678.585

4. Orient Express (2004) regia SERGIU NICOLAESCU 47.788 --- 270.950

5. Occident (2002) regia CRISTIAN MUNGIU 47.086 --- 206.299

TOP ALL-TIME REGIZORI

1. SERGIU NICOLAESCU (36 filme, 131.197.641 spectatori)

2. MIRCEA DRAGAN (22 filme, 82.725.652 spectatori)

3. DINU COCEA (13 filme, 51.809.422 spectatori)

4. GEO SAIZESCU (13 filme, 51.738.585 spectatori)

5. MIRCEA MURESAN (19 filme, 40.184.449 spectatori)

Sursa: Saptamana Financiara

Sergiu Nicolaescu asteapta lansarea filmului "Supravietuitorul"

Luni, 17 Martie 2008

Regizorul Sergiu Nicolaescu, care a suferit in luna ianuarie doua interventii chirurgicale pe creier, spune, intr-un comunicat remis MEDIAFAX, ca si-a revenit complet, este sanatos si se pregateste de lansarea, pe 11 aprilie, a filmului "Supravietuitorul".


Regizorul Sergiu Nicolaescu si-a revenit complet dupa cele doua interventii chirurgicale pe creier suferite in luna ianuarie, iar acum se pregateste pentru lansarea, pe 11 aprilie, a celui de-al saselea film din seria aventurilor celebrului comisar Moldovan – "Supravietuitorul", se arata in comunicatul remis MEDIAFAX de MediaPro Distribution.

Si pentru ca vorbim despre supravietuitori, coincidenta a facut ca, exact inaintea lansarii celui de-al 72-lea film al sau, Sergiu Nicolaescu sa treaca prin unul dintre cele mai dificile momente din viata sa: doua operatii pe creier, la distanta de doua saptamani una de cealalta", se arata in comunicat.

Pentru a elimina orice "speculatii" despre cauzele hematomului, din cauza caruia Sergiu Nicolaescu a suferit doua operatii pe creier, regizorul a decis sa spuna adevaratul motiv: o cazatura pe scari.

"La inceputul anului am fost operat la cap din cauza unui hematom rezultat in urma unei cazaturi pe scari, in noiembrie 2007. Da, o cazatura pe scari, eu care am facut atatea cascade in propriile mele filme. Acum sunt bine sanatos, dar am trecut prin niste momente foarte grele.

Am reinvatat sa merg, sa vorbesc, sa scriu. Primele cuvinte pe care le-am rostit au fost din «Desteapta-te romane», apoi numele colegilor mei: Andrei Blaier, Dan Pita. Important e ca acum sunt bine si am recuperat tot ce pierdusem pe moment, chiar tot. Multumesc medicilor din spitalul Elias care s-au ocupat de mine. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru experienta", spune Sergiu Nicolaescu, despre aceasta perioada critica din viata sa.

In acest sens, regizorul elimina speculatiile care vorbeau despre un posibil accident survenit in timpul filmarilor la "Supravietuitorul".

Din 11 aprilie, "Supravietuitorul", cel mai recent film al legendarului regizor, va putea fi vizionat pe marile ecrane. Filmat timp de doua luni in vara anului trecut, lungmetrajul surprinde doua perioade distincte din viata comisarului – prima, cea din tinerete, care ne intoarce in lumea Bucurestiului din anii ’40, iar cea de-a doua - in care il regasim pe Moldovan ajuns la batranete si in care ni se dezvaluie secretul reputatiei sale de supravietuitor.

Sergiu Nicolaescu a fost supus unei prime interventii chirurgicale pe 8 ianuarie, la o zi dupa ce s-a internat in Spitalul Elias din Capitala, din cauza unui hematom la cap. Valentin Calu, purtatorul de cuvant al Spitalului Elias, explica, ulterior, ca hematomul subdural cronic a aparut in urma cu doua luni, in urma unei cazaturi.

Dupa doua zile, regizorul a ajuns din nou la sectia de Anestezie Terapie Intensiva, din cauza unor tulburari de ritm cardiac. Dan Voinescu, seful clinicii de neurochirurgie, declara la momentul respectiv ca exista riscul sa apara si alte hematoame.

La sfarsitul lunii ianuarie, regizorul Sergiu Nicolaescu si-a revenit.

Omul asta chiar nu poate sa nu includa exagerari evidente in absolut orice spune?

haha
blaier & pita suna, intr-adevar, exagerat... :lol:

wow, Dragomara incepe sa sune ca Tamarainsa :)

Sergiu Nicolaescu filmeaza comedia Poker in luna mai

George Mihãiþã va deþine rolul principal într-o nouã producþie ce poartã semnãtura lui Sergiu Nicolaescu. "E vorba de «Poker». Sergiu Nicolaescu a vãzut spectacolul la Teatrul de Comedie (pus în scenã de Tocilescu), i-a plãcut enorm ºi l-a rugat pe Adrian Lustig, care a scris piesa, sã facã ºi scenariul... Eu joc rolul unui miliardar de carton. E o satirã politicã cum nu prea au fost la noi dupã ‘90. Filmãrile vor debuta în luna mai."

Adrian Lustig continua sirul succeselor la Comedie

Dupa Nepotu’ si Poker, o baie de aplauze la premiera piesei Clinica

Irina Airinei


- De ce ati scris Clinica?

- Am scris-o la cererea unor actori, este conceputa in asa fel incat sa-i ofere fiecarui actor cate un monolog si cate o prestatie deosebita.

- In ceea ce priveste piesa Clinica a carei premiera a avut loc acum, la sfarsit de februarie 2008 aici, la Teatrul de Comedie, v-ati inspirat din realitate sau din... Zbor deasupra unui cuib de cuci?

- Din realitate. Daca gandim comparativ, doar doctorita are ceva asemanator cu asistenta sefa Ratched din celebra piesa a lui Ken Kesey. Apoi, un alt gand al meu a fost sa ofer fiecarui actor din distributie, acesti remarcabili truditori pe scena Comediei, posibilitatea sa se desfasoare. George Mihaita, Florin Dobrovici, Delia Seceleanu, Virginia Mirea, Serban Georgevici, Aurelian Barbieru au, toti, partituri adaptate talentului si aptitudinilor lor. Am scris piesa in cinstea acestor mari actori ai teatrului caruia m-am dedicat de mai multa vreme. Piesa este si un pretext pentru a pune inca o data in valoare talentul acestor actori atat de daruiti. Ii iubesc pe actori, am colaborat bine cu ei si de aceea si merge asa de bine totul.

- Aveti de gand sa... recidivati?

- Am niste proiecte schitate, dar acum am castigat cu patru scenarii dupa care se vor realiza patru filme. La unul dintre ele s-au incheiat deja filmarile, este vorba de Nunta muta in regia lui Horatiu Malaele. Apoi am un scenariu despre Mihail Sebastian, se cheama Requiem pentru un evreu si care sper sa fie o lovitura si am mai castigat cu un scenariu pentru Andrei Zinca, Puzzle pentru nord.

- Imi vorbeati despre un eveniment...

- Da, in prima saptamana din martie va avea loc spectacolul cu numarul o suta cu piesa Poker.

- Sarbatoriti evenimentul?

- Sarbatorim, desigur. In aceasta saptamana vor fi reprezentate, una dupa alta, trei piese scrise de mine, asa ceva nu s-a mai intamplat in istoria teatrului nostru. De-abia astept acest spectacol cu piesa Poker si cel de-al saizecisidoilea spectacol cu piesa Nepotu’.

- Piesa Poker a avut un mare succes. Imi vorbeati despre un film care se va realiza dupa aceasta...

- Filmarile la scenariul pe care l-am realizat dupa piesa Poker vor incepe de-abia in mai. Va fi aceeasi distributie ca in spectacolul de teatru, si anume George Mihaita in rolul lui Titel, Valentin Teodosiu in rolul lui Claudiu si Vladimir Gaitan in rolul lui Horia, mai putin Simona Stoicescu care este insarcinata.

- Si dumneavoastra ce rol aveti in realizarea filmului?

- Eu am scris scenariul si voi sta pe capul lui Sergiu Nicolaescu la fiecare turnare.

- Bietul lui cap...

- Din fericire, Sergiu Nicolaescu si-a revenit dupa problema de sanatate pe care a avut-o si acum are, se pare, si mai multa pofta de a munci... Spre durerea multora care-i cantau prohodul, e foarte bine... Eu particip la toate repetitiile cand se filmeaza.

- Sunteti fiul celebrului Oliver Lustig, cel care, scapat din imperiul mortii lagarelor de concentrare naziste, a scris atatea volume de marturii insangerate. O jertfa de sange pe care toti membrii familiei dumneavoastra au fost fortati sa o faca, numai pentru vina de a se fi nascut evrei. Iubiti Israelul?

- Iubesc Israelul, am rude acolo, fratele tatalui meu, toate verisoarele mele. Am fost o singura data in Israel, pentru un control la inima si as reveni cu placere, am avut multi parteneri de afaceri israelieni. O iubire care nu se sterge, asa cum nu se sterge nici ofranda insangerata a familiei mele din crematoriile mortii...

- Ce le transmiteti israelienilor care citesc acest interviu?

- Sa vada piesele Teatrului de Comedie la ei acasa. Le promit ca va fi o mare sarbatoare fiecare reprezentatie...Aceste piese care s-au bucurat de atata succes in Romania, pot incanta si sufletele israelienilor de origine romana care, se stie, sunt mari iubitori de teatru.

INCA UN FILM DESPRE COMISAR?

Daca va reusi sa bata recordul de spectatori cu filmul SUPRAVIETUITORUL, Sergiu Nicolaescu intentioneaza sa mai filmeze o continuare a peliculei.

http://www.protv.ro/filme/sergiu-nic...le=47706#47706

Supravieþuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaþã de poveste în lumea filmului

Jurnalul National

01/04/2008 de Oana-Maria Baltoc

Supravieþuitorul. Sergiu Nicolaescu, o viaþã de poveste în lumea filmului
Voinþa m-a condusVeteranul cinematografiei româneºti ne-a primit în casa din Zambaccian, unde ne-a vorbit despre viaþa sa, cu realizãri, sacrificii ºi regrete. În mai puþin de douã sãptãmâni îºi va lansa cel de-al 72-lea film din carierã, "Supravieþuitorul”.


Jurnalul Naþional: Sunteþi unul dintre regizorii care au continuat sã facã film ºi dupã ‘89. A fost greu sã tineþi pasul cu vremurile?

Sergiu Nicolaescu: Am avut întodeauna pretenþia cã sunt foarte modern. Prin urmare, eu sunt înaintea vremurilor. ªi, fiind un bun profesionist, am depãºit mereu perioada în care am trãit. Am privit dincolo de evenimentele la care am fost martor ºi care apar în multe dintre filmele mele.

Întotdeauna istoria a contat foarte mult în filmele dvs.

Adevãrat, în viaþa mea cel mai mult m-am inspirat din istorie. Iar pasiunea pentru istorie o am de când eram copil. Mama e de vinã pentru asta. Era o femeie extraordinarã care îmi cânta cântece patriotice încã de când eram în leagãn. Acest lucru a contat foarte mult în devenirea mea. La fel ºi copilãria mea, o copilarie fantasticã, foarte lungã, cu vacanþe care durau 8 luni. Din cauza rãzboiului fãceam ºcoalã doar patru luni. Însã nu am avut adolescenþã. Am intrat direct în viaþã, din copilãrie.

Aþi fost grãbit sã acumulaþi cunoºtinte, sã vã maturizaþi…

Am terminat liceul în 2 ani, la doar 16 ani. Adicã am dat câte douã clase într-un singur an. Aºa am vrut eu ºi aºa am fãcut. Tot timpul voinþa mea a fost cea care m-a condus. Când i-am spus tatãlui meu cã am terminat liceul a rãmas uimit. ªi asta pentru cã pãrinþii mei nu au fost niciodatã la ºcoala. Nu a fost nevoie. Apoi am intrat la trei facultãþi cu profiluri foarte diferite: Belle Arte, Politehnicã ºi ªcoala de ofiþeri de marinã. Am avut talent în foarte multe direcþii. Aveam talent la desen ºi chiar dacã nu am ales Belle Arte ci ªcoala de ofiþeri am continuat sã pictez toatã viaþa. În perioada în care am fost senator, mai ales, am lucrat foarte mult. ªi chiar am avut câteva expoziþii care s-au þinut în cadrul Senatului.

L-au trimis pe tata la Canal

Aþi fãcut însã trecerea de la inginerie la cinematografie.

Am ales ªcoala de ofiþeri de marinã, pentru ca în cele din urmã sã fac ºi Politehnica, între 1948-1952. Din ‘52-pânã în ‘54 am lucrat în fabrica, iar din 1954 am venit ca inginer în cinematografie. Iniþial, ca inginer, ajunsesem ºef de serviciu într-o uzinã. La un moment dat, o parte am fost trimiºi în funcþii importante în agriculturã. Aºa am fost propus ca director al unui SMT care avea vreo 2.000 de autovehicule, un fel de gospodãrie de stat. În clipa în care am auzit asta mi-am dat seama cã sunt pierdut. Aveam un dosar cu probleme. Mã ascundeam pentru cã tatãl meu a fost închis ºi trimis la Canal dupã ce a fost eliberat. Tata fusese inginer de poduri ºi cãi ferate, iar regimul l-a bãgat în puºcãrie. ªi nu pentru cã familia mea ar fi fost anticomunistã, pentru cã tata nu a fãcut niciodatã politicã, iar noi ne trãgeam dintr-o familie care nu avea nimic de-a face cu proletariatul.

Cum aþi primit vestea cã tatãl dvs a fost arestat?

Eu eram la ªcoala de ofiþeri de marinã când a fost arestat. Intrasem de câteva zile în vacanþa de Crãciun atunci când au venit, în 5 ianuarie 1948. Eram de faþã când l-au luat pe tata. Începuserã deja sã loveascã în familie. Ai mei au avut de suferit de pe urma regimului. Eu am fost cel care a reuºit, totuºi, sã traiascã bine atunci.

Aveaþi un dosar cu probleme, dar aþi ajuns sã fiþi apreciat de comuniºti…

La un moment dat nu a mai contat cã aveam dosar prost. Nu au mai avut de ales. Filmele mele i-au convins. Mã placeau foarte mulþi oameni, ca ºi acum de fapt. Am parte ºi de invidii, din partea unor colegi de-ai mei. Dar cei mulþi m-au iubit întotdeauna.

Care este povestea primului dvs film?

Primul film a ieºit dintr-o dragostea veche de-a mea. Fiind ofiþer de marinã am vrut sã-l realizez sub apã. Întotdeauna mi-a plãcut sã fac lucruri grele, inedite. Ori primele filmãri sub apã, la mare adâncime, eu le-am fãcut în România, în 1956. Lucram la Sahia Film ºi am fãcut un documentar de 10 minute care se numea "Scoicile nu au vorbit niciodatã”. Prin urmare, primele mele filme au fost documentare. Le fãceam ca inginer-ºef al serviciului tehnic de la studioul Sahia. Apoi a urmat scurtmetrajul "Memoria trandafirului”, film care a fost prezentat la Cannes ºi cumpãrat de americani cu 20.000 de dolari. Asta în vreme ce pe atunci filmele se cumpãrau cu 2.000-3.000 de dolari. De la Cannes, Mihai Duþã, care lucra la Romania Film, a anunþat în þarã cã a vândut filmul la Columbia Pictures ºi cã americanii ar dori sã mã vadã. Cã mã aºteptau. Eu nu ieºisem pânã atunci peste graniþã. M-a chemat Crãciun, ministrul Culturii ºi Educaþiei Socialiste, a deschis un sertar ºi mi-a întins paºaporul ºi biletul de avion. Am fugit repede acasã la mama ºi i-am spus: "Mamã, plec în Franþa, la Cannes”. I-am spus cã rãmân acolo ºi mi-a zis: "Rãmai ºi dacã þi-o fi þie bine, poate ne chemi ºi pe noi”.

La revedere, România!

Cum vi s-a pãrut prima ieºire din þarã?

Am fost uimit. ªi þin minte, înainte de a pleca din þarã, pe aeroport, m-am uitat pe geam ºi am zis "la revedere, România!”. E singura datã când m-am gândit sã fug din þarã. Pe urmã, când am ajuns acolo ºi m-am întâlnit cu americanii de la Columbia, care mi-au propus un proiect interesant, un contract pe trei ani, apoi au plusat cu un altul pe 7 ani, s-au mai schimbat lucrurile. Am întâlnit doi europeni, evrei, care erau români de origine. Doi oameni extraordinari care mi-au construit cariera internaþionalã. ªi acolo, vorbind despre ce film putem face împreunã, l-am cunoscut ºi pe Titus Popovici. Am început sã lucrãm ºi aºa a ieºit filmul Dacii, care a avut ºi distribuþie francezã. Primul meu film de lungmetraj a fost un mare film istoric. Toatã lumea a zis cã o sã-mi rup gâtul, pentru cã ce mare chestie fãcusem eu pânã în acel moment? Un film cu flori ºi unul sub apã?! Iar acum urma sã lucrez cu 3.000 de oameni.

Americanii v-au dorit, dar nu aþi rãmas. Dacã aþi fi intrat în maºinãria de la Hollywood ar fi fost altfel?

Cu siguranþã aº fi fãcut foarte mulþi bani. Pentru cã eu de muncit muncesc mai mult decât alþii. Nu exista un altul care sã fi þinut pasul cu mine. La muncã bãteam pe oricine. Eu prin muncã am realizat ceea ce am realizat. Toatã lumea se întreabã: cum fãcea ãsta douã filme ºi ceva pe an? Ei bine, am muncit. Sau cine e ãsta care face pe regizorul, scenaristul ºi actorul? ªtiu glumele care se fac. Cele cu "în rolul lui Jean Constantin, Sergiu Nicolaescu (râde). Þin minte, din primii bani caºtigaþi la "Memoria trandafirului” m-am dus la galeriile Lafayette, am cumpãrat un frigider ºi l-am trimis mamei. Apoi, dupã ce am fãcut Dacii m-am întors acasã unde toatã lumea acceptase deja filmul. ªi din inginerul-ºef am ajuns un regizor iubit. Asta spre necazul celor care sperau sã-mi rup gâtul. Prin urmare, dacã aº fi ajuns la Hollywood aº fi fãcut o grãmadã de bani, dar nu aº fi avut parte de satisfacþiile profesionale pe care le-am avut în România. Apoi, aici am câºtigat o mare luptã politicã. Am schimbat regimul.

Multe voci v-au acuzat dupã 1989 cã aþi fãcut filme la comandã. Aºa a fost?

Nicolaescu nu a fãcut filme comuniste. Niciodatã nu am fãcut filme la comadã. Mai mult decât atât, filmul Mihai Viteazul a fost refãcut dupã trei ani. Un coleg de-al meu a fãcut o producþie care s-a intitulat "Buzduganul cu trei peceþi”, care a costat mai mult decât "Mihai Viteazul”. Pe mine m-a costat 14 milioane de lei, cea de-a doua variantã a fost 19 milioane. ªi asta pentru cã lui Ceauºescu nu i-a convenit filmul pe care l-am fãcut eu. Mihai Viteazul era prea uman. Iubea, era om. Ceauºescu nu ºtiu dacã era om. Poate ca tatã o fi fost. Îi plãcea ca replici din discursurile lui sã intre în filme. ªi a încercat acest lucru ºi cu mine. Visa ca filmele istorice sã se sfârºeascã cu el, ca omul care a realizat ceea ce a nãzuit Mircea sau Mihai Vietazul. Ori eu nu am aceptat niciodatã aºa ceva.

Sunteþi mulþi ºi sunteþi puternici

Nu v-a fost teamã ca s-ar fi putut întoarce împotriva dvs aceste refuzuri?

Mie nu mi-a fost niciodatã teamã. În discuþiile cu Nicolae Ceauºescu am fost întotdeauna foarte curajos. În orice caz, eu m-am întâlnit cu el de trei ori . Am dat mâna cu el, dar niciodatã nu mi s-a uitat în ochi. Îi plãceau filmele mele, dar nu era mulþumit pe deplin de ce vedea. Pentru cã nu erau de partea lui. Ceauºescu simþea, avea intuiþie, imens de multã intuiþie. La un moment dat, filmul Osânda, un film în care se fãceau foarte mult trimitere la biserica, la religie, mi-a fost interzis. Însã Ceauºescu simþea când se aflã în faþa unui lucru bun. Îi pãrea rãu ca nu pot sã-i strecor în film ce-ºi dorea el. ªi a încercat de nenumãrate ori sã impunã aceste lucruri. Cenzura din jurul lui Ceauºescu era formatã de oameni foarte aspri. Nu le scãpa nimic. Multe lucruri din filme mi-au fost scoase, dar toate acele lucruri se aflã la locul lor, pentru cã nu am vrut sã renunþ la nimic din ele. Nu am fãcut ceea ce au fãcut colegii mei care au luat filmele vechi ºi au început sã le taie. Niciodatã nu am facut concesii partidului sau regimului. Maximum din ceeea ce am fãcut se vede de douã sau trei ori în filmele mele, unde spun despre comuniºti: "sunteþi mulþi ºi sunteþi puternici”. ªi asta o spun ºi astãzi.
Mulþi dintre intelectualii români au fost laºi. Puteau sã facã ce am fãcut ºi eu în timpul regimului. Sã-ºi facã meseria fãrã concesii. Foarte puþini au încercat treaba asta ºi toþi au sfâºit prin a pleca în Occident. Eu nu am sfârºit acolo. Am rãmas pe loc. Filmele mele erau reuºite, mergeau la public. El m-a înþeles în primul rând. Aºa am avut 132 de milioane de spectatori la filmele mele. Fãceam cât 11 regizori la un loc din punct de vedere a numãrului de spectatori.
ªi pornind de aici vreau sã precizez cã în 1989 eu m-am dus în uzine ºi am scos muncitorii în stradã. La Griviþa, la 23 august, la Pipera. Revoluþia din ‘89 împotriva lui Ceauºescu a fost fãcutã de muncitori. Sunt primul care spune asta. Asta e adevãrul. Ei au venit cu miile ºi l-au dãrâmat. Nu vorbesc de câþiva curajoºi care au fost ici colo. Muncitorimea a fost cea care s-a revoltat.

ªi pânã la urmã a fost loviturã de stat sau revoluþie? Pentru cã pãrerile au rãmas împãrþite.

Chestia cu lovitura de stat e o prostie. Nici vorbã de aºa ceva. Nu intelectualii au fost în rândul revoluþionarilor. Au apãrut dupã aceea. S-au lipit. Pentru cã lovitura de stat este lovitura care se dã în cadrul aceluiaºi regim, împotriva unui om. Nu-i schimbare de regim. La noi a fost o schimbare de regim. Drept dovadã, astãzi suntem în Uniunea Europeanã, suntem în NATO. La schimbare de regim e vorba despre revoluþie. Restul sunt doar opinii. De obicei, þãrãniºtii spuneau cã a fost loviturã de stat. Þãrãniºtii proºti.

Sã revenim. Scenarist, regizor… Cum aþi ajuns ºi actor?

În Dacii am avut primul rol, foarte mic. Apoi în Mihai Viteazul, unde l-am jucat pe Selim Paºa. Acela a fost un rol cu adevãrat important. ªi nu mi-a fost greu sã joc. Pentru mine, în cinematografie, nu a fost niciodatã nimic greu. Cu aceeaºi uºurinþã, degajare ºi relaxare am fãcut tot ce a þinut de film. Pentru cã mi-am gãsit vocaþia. Cel care mi-a spus sã joc a fost Titus Popovici. La început nu am crezut în propunerea asta pentru cã nu fãcusem niciodatã actorie ºi nu-mi doream sã fiu actor. Dar am realizat cã în copilarie, în multe dintre jocurile mele cu banda aia pe care o conduceam, de vreo 30 de bãieþi, interpretam roluri de soldaþi, de cuceritori. Jucam. Aveam jocuri cu nave de rãzboi pe care noi le construiam ºi tunuri care trãgeau cu praf de puºcã. Totul era foarte bine pus la cale, studiat. Fiecare naþiune avea o istorie proprie, pe care o scriam. Atunci mi-am consolidat cultura bãtãliilor istorice. Pe maidan, la Timiºoara.

Jocuri pe care le-aþi continuat la scarã mult mai mare în filmele dvs istorice.

Exact. ªi bãtãliile din filme le-am organizat întotdeauna singur. Nu am avut un regizor care sã le realizeze. Eu eram ºi regizorul filmului ºi al bãtãliilor. Îmi plãcea sã fac asta. Nimeni nu le fãcuse cum le fãceam eu. Le fãceam mai bine decât americanii. De asta m-au ºi vrut. Americanii mi-au propus mereu sã vin la ei. Dar eu aveam deja jucaria mea în þarã. Am fãcut filmele pe care mi le ofereau, dar nu am vrut sã plec. Am lucrat cu Orson Welles, Laurence Harvey. Vã daþi seama ce însemna acest lucru? Aveam 30 ºi ceva de ani ºi eram regizorul lui Orson Welles! A fost o nebunie, o carierã fabuloasã.

La Mihai Viteazul aþi avut probleme. ªi v-aþi luptat ca filmul sã se realizeze aºa cum v-aþi dorit…

Americanii au fost cei care m-au ales sã joc în rolul Mihai Viteazul. Din 13 români m-au ales pe mine. Asta în condiþiile în care probele de imagine, de casting, le-am fãcut separat de ceilalþi actori tocmai pentru a nu se considera cã am fost favorizat. În felul ãsta am ajuns sã filmez Mihai Viteazul. Film pentru care existau la un moment dat 128 de variante. Ba Ciulei regizor, iar eu regizor al luptelor ºi în rolul lui Mihai Viteazul, ba nu ºtiu ce altã fantezie. Pânã într-o zi când m-am înfuriat, m-am tuns, m-am ras ºi le-am zis cã ori rãmân eu regizor ºi Amza Pellea în rolul lui Mihai Viteazul, ori la revedere. M-a ajutat foarte mult faptul cã am fost un om cu personalitate foarte puternicã.

V-a dat bãtãi de cap personalitatea asta puternicã?

Da. S-a tot spus cã am fost omul regimului. Cum sã fiu omul regimului când Ceauºescu mi-a refãcut filmele pentru cã nu era mulþumit? Astea sunt lucruri pe care nu mi le spunea direct pentru cã vedea cã filmele au succes la public. De exemplu, Ceauºescu a fost cel care a dat drumul filmului Osânda, el fiind respins iniþial de comsia de cenzurã. Abia dupã opt luni de zile a ieºit pe piaþã. Chiar dacã în film se regãsea biserica. Sunt filme din care înþelegi multe lucruri dacã le vezi acum. Din cauza asta am caºtigat simpatia publicului. Publicul înþelegea aceste mesaje. În comisarul Moldova am câteva replici în care spun despre comuniºti: ”Sunteþi mulþi, sunteþi puternici”. Apoi urmeazã un moment în care eu îl întreb pe Roman (n.r. jucat de Ilarion Ciobanu) "ªi ce vreþi sã faceþi?” La care el rãspunde, aºa cum spuneau mereu comuniºtii: "Vrem sã schimbãm viaþa oamenilor în bine”. Iar comisarul rãspunde: "Om trãi ºi om vedea”. Fiþi siguri cã daca aº fi fãcut un rol de comunist m-aº fi dus pe râpã. Lumea m-ar fi pus la zid cu prima ocazie. Întreb: am regizat eu "Duminicã la ora 6” sau "Valurile dunãrii”? (n.r. filme regizate de Liviu Ciulei). Deºi sunt filme bine fãcute, erau despre comuniºti. Însã unora le-a convenit sã mã arate cu degetul. Sunt destui oameni care mã invidiazã ºi care cunosc toate aceste lucruri. De exemplu, colegii mei regizori au trãit aceste lucruri alãturi de mine. Au recunoscut faptul cã eram un vârf ºi cã nu era uºor sã þinã pasul cu mine. Însã pânã la urmã, fiecare îºi vede de drumul lui.

Cu targa la filmãri

Printre atâtea filme istorice, cu subiecte serioase, aþi fãcut în 1978 ºi o comedie.

Da, "Nea Mãrin miliardar”. ªi mi-a fost fricã sã fac comedie, mai ales cã am filmat-o în acelaºi an cu un film german. Eram foarte grãbit ca sã termin acea peliculã germanã. Pentru "Nea Mãrin miliardar” mã documentasem foarte bine în ceea ce priveºte comedia americanã. L-am filmat foarte greu pentru cã sufeream cu coloana. Mã duceau cu targa la filmãri. Cu toate acestea am reuºit sã fac un film destul de relaxat care a avut succes la public. Iar cu Amza Pelea am mers la sigur. El ºtia sã facã dramã ºi comedie la fel de bine. A fost un mare actor. Ovidiu Iuliu Moldovan ºi Toma Caragiu, de asemenea, puteau face în egalã mãsurã dramã ºi comedie. Foarte puþini actori au curaj sã se implice în ambele genuri. Eu am vrut sã fac "Decebal” cu Toma Caragiu, care avea un profil pur dacic. I-a fost foarte fricã. Se gândea cã lumea o sã-l arate cu degetul ºi cã va spune: "Ce cautã un actor de comedie în filmul ãsta?” Însã Amza a avut încredere în mine, ºi eu la fel, am crezut în el. A fost o întâlnire reciprocã foarte importantã pentru cinematografia româneascã.

Se spune despre dvs cã sunteþi extrem de sever pe platourile de filmare.

Domnule, da. Sunt un tip extrem de punctual ºi impun ºi altora acest lucru. Vreau ca actorul sã-ºi cunoascã textul, sã-l înveþe, cã doar nu o sã mã apuc eu sã-l învãþ. Sunt niºte lucruri pe care le cer. La fel ºi echipei de filmare, care se simte chinuitã la început. Dar apoi, dupã ce vãd rezultatul, sunt ºi ei mulþumiþi. Sunt mândri cã au lucrat cu mine. Oamenii neserioºi nu au lucrat niciodatã cu mine ºi nici nu ºi-au dorit acest lucru. I-aº fi dat, oricum, afarã.

Iubiþi filmul, pictura, vã plac enorm caii ºi colecþionaþi arme.

Am avut mai mulþi cai minunaþi. Ultima datã m-am mai urcat pe cal când am filmat "Orient Expres”, unde am trãit o experienþã incredibilã, când am filmat scena de pe ºina de tren. ªi da, îmi plac armele. Unele le-am fãcut chiar eu. Iar în filmele mele armurile ºi armele au fost întotdeauna adevãrate, fãcute din metal. Am în colecþie arme pe care le-am folosit în multe dintre filmele pe care le-am fãcut, inclusiv coifuri turceºti. Mi-am oprit multe amintiri.

Despre religie, cu respect

Colecþionaþi ºi icoane. Sunteþi o persoanã religioasã?

Nu sunt. Sunt icoane cu preferaþii mei, Sfântul Gheorghe ºi Fecioara Maria. Nu merg la bisericã, nu mã rog. Dar sunt de religie ortodoxã ºi vorbesc cu respect despre religie. ªi am fãcut lucruri importante pentru religia poporului român prin filmele mele.

Vã încearcã vreun regret personal sau profesional ?

Nu ºtiu dacã se pot numi regrete. Nu mi-am fãcut o viaþã personalã. Într-adevãr, acum sunt a treia oarã cãsãtorit, dar asta nu a contat. Nu a contat niciodatã nimic altceva decât filmul. ªi din aceastã cauzã nu am avut un copil. Am fãcut o serie de sacrificii fãrã de care nu aº fi reuºit în plan profesional la fel de bine. Unii reuºesc sã le facã bine pe amândouã, familie ºi carierã. Eu nu am putut. Iar dacã mai are cineva ambiþia sã facã ce a fãcut Nicolaescu…vã spun cã e greu.

Sunt tineri regizori care încearcã sã iasã în evidenþã. Cristian Mungiu este unul dintre ei. Le apreciaþi strãdaniile?

Sigur cã da. A reuºit sã ia cel mai mare premiu european. Jos pãlãria. Dar ºtiþi la câte festivaluri a participat? La 100 ºi ceva de festivaluri. ªtiu regizori care au participat la mai multe de atât. E adevãrat, eu nu am prea participat la festivaluri. Este o altã lume aceasta a festivaliºtilor. De exemplu, se calculeaza în aºa fel participarea la nu ºtiu ce festival încat sã nu concurezi cu un anumit adversar. Ori alegi sã nu te duci anul acesta la Oscar pentru cã ai mai multe ºanse sã iei un premiu anul care vine. Toate aceste lucruri sunt foarte bine gândite. Eu când fãceam un film nu aveam nici un astfel de gând. Ceea ce nu înseamnã cã nu am luat premii.

Recentele probleme de sãnãtate cu care v-aþi confruntat v-a schimbat viziunea asupra vieþii?

Fãrã doar ºi poate a fost un prag dificil, pe care l-am depãºit. Nu ºtiu ce mã aºteaptã de acum încolo. Om trai ºi vom vedea.

Dar filmul "Zile fierbinti", in care Nicolaescu joaca rolul unui director de santier si in care are celebra replica:"Dar eu nu sunt activist de partid?"...

Sergiu Nicolaescu le raspunde criticilor sai

Regizorul demonteaza toate acuzatiile care i se aduc
05/04/2008 (publicat integral pe www.jurnalul.ro)


Þinând cont de situaþiile întocmite de R.A.Româniafilm, este de remarcat cã filmul românesc s-a autofinanþat încã din perioada anilor ’50 - ’60. Sã analizãm aceastã afirmaþie:

Modul ºi mijloacele prin care filmul românesc se autofinanþa:

Româniafilm colecta banii încasaþi din vânzarea biletelor de cinema din toatã þara, dupã care o parte din sumã era distribuitã pentru producþia de film românesc. Astfel, cinematografia nu apãrea în bugetul de stat. Nimeni nu putea susþine cã partidul finanþa filmul românesc. Era singura artã din România care se autofinanþa, spuneau ei.


Ce se întâmpla în realitate:

Partidul acorda 200.000 de dolari pentru cumpãrarea de filme occidentale. Dupã ce acestea rulau pe piaþa româneascã, sumele provenite din difuzarea lor constituiau baza producþiei interne de filme. Din aceastã cauzã nu apãrea cinematografia în bugetul de stat. Vânzarea filmului românesc în strãinãtate era un alt mijloc de încurajare a filmului autohton.


Pe un scurt-metraj românesc („Memoria trandafirului”) Columbia a plãtit 20.000 de dolari (1963), în timp ce „Tudor Vladimirescu” a fost vândut pentru Italia cu 3.000 de dolari (!) Din vânzarea filmului „Mihai Viteazul” (200.000 de dolari, echivalent astãzi a cca 1,5 milioane de dolari) au putut fi realizate alte filme româneºti importante.
Prestaþiile de servicii pe care le fãceau cineaºtii români aduceau sume în plus la bugetul cinematografiei. Astfel, pentru producþii precum „Fenimore Cooper” (Franco-London); „See Wolf” (Germania); „Locruf des Goldes” (Germania) “Kampf um Romm” (USA - Germania); “Deux ans de vacances” (Franþa-Germania); „Guillaume le Conquerant” (Franþa); „François Villon” (Franþa - Italia - Germania) „Omul de aur” (Germania) - realizate în România cu regizor român ºi distribuite în lume de firme de prestigiu precum TF1, TF2, ZDF, RAI UNO etc., s-au încasat peste 14 milioane de dolari. Filmul „Guillaume le Conquerant” a deþinut timp de 20 de ani recordul la numãrul de spectatori la TF1, Franþa. Toate aceste filme au fost vândute de Româniafilm ºi în alte þãri socialiste, ajungând în China, Rusia, Cuba, Þãrile arabe...


De asemenea, colaborarea cu strãinãtatea privind realizarea unor filme româneºti în coproducþie precum: „Columna” (CCC Film–Berlin) „Mihai Viteazul” (Omnia-Film, Munchen); „Baltagul” (I.G.I. Cinematografique); „Ringul” (Cine TV Berlin); ”Dacii” (Franco-London Film); „Ciuleandra” (Cine TV Berlin); 5 filme ale Elisabetei Bostan, dar ºi alte filme importante, reprezintã adevãrate exemple de prestigiu internaþional câºtigat de cinematografia româneascã.


Putem spune cã filmul de lung-metraj a fãcut mai puþine plecãciuni regimului ceauºist, cinematografia evitând într-o mãsurã mult mai mare concesiile pe care artele erau obligate sã le facã dictatorului, cum se întâmpla frecvent în breasla scriitorilor, muzicienilor sau plasticienilor.


Luând primele trei locuri în fiecare an (1960 – 2007) vom constata la numãrul de spectatori urmãtorul clasament:


1. Sergiu Nicolaescu are 22 de locuri (de 9 ori locul I; de 6 ori locul II ºi de 7 ori locul III).
2. Dan Piþa are 6 locuri (de 2 ori locul I; de 2 ori locul II ºi de 2 ori locul III)
3. Geo Saizescu are 5 locuri (de 3 ori locul I, o datã locul II ºi o datã locul III)
4. Mircea Drãgan are 5 locuri (de 3 ori locul I, de douã ori locul III)
5. Gheorghe Vitanidis are 5 locuri (o datã locul I; de 3 ori locul II ºi de 2 ori locul III)
6. Mircea Daneliuc are 5 locuri (o datã locul I; de 2 ori locul II ºi de 2 ori locul III)
7. Nicolae Corjos are 4 locuri (de 3 ori locul I ºi o datã locul II)
8. Lucian Pintilie are 4 locuri (de 2 ori locul I ºi de 2 ori locul II)

Prestigiu (filme ºi realizatori)

În cariera unui regizor pot exista filme având succes de public ºi de casã sau filme de prestigiu care se caracterizeazã prin reacþia favorabilã a criticii de film, prin participarea la festivaluri interne ºi internaþionale, prin câºtigarea unor premii naþionale ºi internaþionale etc. În aceastã categorie pot intra unele filme realizate în decursul unei cariere, iar orice limitare de an (exemplu 1997 – Regulamentul de concurs al C.N.C.) este o aberaþie ce nu-ºi poate justifica rostul. Nu poate nimeni sã-mi împartã viaþa în douã ºi de ce 1997 ºi nu 1989 sau alt an?! Respectul faþã de trecut înseamnã recunoaºterea cinematografiei naþionale. Numai din acest punct de vedere se pot face aprecieri pentru fiecare regizor, pe baza filmografiei fiecãruia.

Voi începe cu premiile Uniunii Cineaºtilor din România (ACIN ºi UCIN)

În urma unei analize simple pe care am fãcut-o asupra premiilor acordate de cãtre ACIN (1972) - UCIN (1990), care exprimã pãrerea cineaºtilor privind filmul românesc, ei fiind cei mai competenþi în aprecieri, cu toate influenþele politice ºi contradicþiile exercitate pânã în 1990 ºi dupã, constatãm urmãtorul clasament:

Mircea Daneliuc - 35 de premii; Sergiu Nicolaescu - 32 de premii; Dan Piþa - 26 de premii; urmeazã Lucian Pintilie ºi alþii...


În privinþa premiilor internaþionale câºtigate de cineaºti români:

un mare premiu „Palme d’Or” (Cannes) pentru lung-metraj, câºtigat în 2007 de regizorul Cristian Mungiu;
3 premii de „Palme d’Or” la filmul de scurt-metraj la Cannes (Ion Popescu-Gopo, Mirel Ilieºiu, Cãtãlin Mitulescu);
un premiu pentru regie (Liviu Ciulei) ºi unul „Opera Prima” (Mircea Mureºan) la Cannes;
Dan Piþa a obþinut un prestigios premiu „Leul de Argint” la Festivalul Internaþional de la Veneþia;
existã premii obþinute la marile festivaluri organizate la Moscova, Karlovy Vary ºi Cracovia;
un premiu Camera d’Or (Cannes) obþinut de Corneliu Porumboiu, precum ºi douã premii Un Certain Regard (Cannes) obþinute de Cristian Nemescu ºi Cristi Puiu;
sunt filme româneºti selecþionate la Oscar pentru participarea în competiþia pentru cel mai bun film strãin, ceea ce este un lucru important, selecþia fiind fãcutã dintre minimum 250 de filme din lumea întreagã;
mai multe premii: FIPRESCI sau UNIATEC;
mai avem ºi filme premiate la New York, Chicago, Edinburgh, Tours, Locarno, Belgrad, Oberhausen, Trieste;
Lucian Pintilie are o bunã reputaþie în presa româneascã ºi nu numai, la fel ºi Mircea Daneliuc; mai nou, o generaþie de regizori tineri ºi talentaþi.
Din 1997, odatã cu apariþia Fondului Cinematografic, filmul românesc beneficiazã ºi de sume provenite din acest fond, care depãºesc de 6-7 ori bugetul de stat acordat C.N.C- ului (partea bunã a legilor fãcute de Ioan Onisei).



Criza cinematografiei româneºti

Situaþia din ultimii 13 ani (1995 – 2008), cu douã excepþii: „Paradisul în direct” ºi „Garcea ºi oltenii”, ne dezvãluie clar o crizã a cinematografiei româneºti care se manifestã printr-o scãdere drasticã a numãrului de spectatori, asemãnãtoare crizei europeane ce a pornit din Franþa prin ’70 – ’71, urmatã de Italia, Spania, Portugalia ºi prin 1976 – 1978 de Germania. La noi începe în 1989, odatã cu revoluþia ºi apariþia televiziunilor libere ºi a transformãrilor sociale ºi politice. Spre deosebire de Cehia sau Polonia, ca sã fac o comparaþie cu douã þãri foste socialiste, criza din România este mult mai accentuatã ºi mult mai dramaticã.

Eram un tânãr regizor care a trãit din plin aceste crize ale filmului european ºi am beneficiat de ridicarea televiziunilor (’70–’80), care au trecut la adaptãri cinematografice ale unor romane celebre, unele dintre ele turnându-se chiar în România (Fenimore Cooper; Jack London; Jules Verne…) pe peliculã de 35 mm.

Nu-mi propun sã vã dezvãlui cauzele scãderii numãrului de spectatori din cinematografe, ci doar sã afirm cã aceastã crizã, ce a durat în Europa 10 – 15 ani, nu a disperat pe nimeni, cinematografele nu s-au vândut pe lucru de nimic unor investitori în jocuri de noroc, discoteci sau restaurante, astfel încât, dupã un anumit numãr de ani, au rãmas pe aceleaºi bulevarde ale marilor capitale europene. Desigur, ele au suferit transformãri, în sensul cã o salã mare s-a împãrþit în 3 – 4 sãli mai mici. În acest context, de semnalat este apariþia Mall-urilor (8 – 10 sãli de cinema) ºi la noi, dotate cu o nouã tehnicã a secolului XXI, construite într-un loc comercial foarte aglomerat ºi care se pare cã vor readuce succesul proiecþiilor cinematografice. Ne doare însã dispariþia unor cinematografe ce funcþionau în întreaga þarã. Din nefericire pentru filmul românesc, din 800 de cinematografe au rãmas vreo 40, dintre care doar 2 - 3 remodernizate (!!!)


Sã aruncãm o privire asupra producþiilor de filme româneºti din 1960 ºi pânã astãzi:

Filme româneºti cu peste 10 milioane de spectatori (7): Sergiu Nicolaescu (3); Mircea Drãgan (2); Lucian Bratu (1); Geo Saizescu (1) ...

Filme româneºti cu peste 5 milioane de spectatori (31): Sergiu Nicolaescu (5); Dinu Cocea (4); Mircea Drãgan (3); Doru Nãstase (3) ...

Filme româneºti cu peste 4 milioane de spectatori (12): Doru Nãstase (2); Victor Iliu; Dinu Cocea; Sergiu Nicolaescu; Mircea Mureºan; Mircea Moldovan; Liviu Ciulei; Gheorghe Vitanidis; Geo Saizescu (câte 1 film) ...

Filme româneºti cu peste 1 milion de spectatori - din 1990 ºi pânã în 2006 inclusiv (3): Mircea Mureºan (2); Nicolae Corjos (1) ...

Filme româneºti cu peste 500.000 de spectatori - din 1990 ºi pânã în 2006 inclusiv (4): Florin Codre; Sergiu Nicolaescu; Lucian Pintilie ...

Filme româneºti cu peste 100.000 de spectatori - din 1990 ºi pânã în 2006 inclusiv (17):
Mircea Daneliuc (3); Sergiu Nicolaescu (2); Nae Caranfil, Dan Piþa, Andrei Blaier, Lucian Pintilie, Cristina Nichituº, Radu Muntean (câte 1 film) ...

În anul 2000 nu a avut loc premiera niciunui film, doar o relansare a filmului „Mihai Viteazul” (40.000 spectatori).

Anul 2001: relansãri ale filmelor „Moromeþii” ºi „Baltagul” cu peste 40.000 de spectatori.

În 2002 se remarcã regizorii Nae Caranfil, Cristian Mungiu ºi Radu Muntean, cu filme ce au înregistrat peste 50.000 de spectatori.

Filme româneºti cu peste 50.000 de spectatori - din 2003 inclusiv ºi pânã în 2007 (9): Cristian Mungiu (premiat la Cannes cu Palme d’Or) ºi Sergiu Nicolaescu („Orient Express”).

Din 2003, anul cu cele mai scãzut numãr de spectatori (5 filme cu 22.000 de spectatori), intrãm în cea mai neagrã groapã, de unde în anii urmãtori cifra maximã de spectatori este 50.000. Este o crizã maximã pe care nu reuºim s-o depãºim nici mãcar cu un film ce a câºtigat Palme d’Or la Cannes (2007).

În ce priveºte participarea la festivaluri, situaþia se prezintã astfel:

12 regizori au participat la 382 de festivaluri; e drept cã festivalurile sunt fãcute pentru a fi onorate cu filme, dar parcã totuºi e prea mult; un singur regizor a fost la 107 festivaluri cu 3 filme; altul, cu un singur film, participã timp de 6 ani la 36 de festivaluri; filmul „Marele jaf comunist” participã la 22 de festivaluri pentru 3 premii, iar „Legãturi bolnãvicioase” la 31 de festivaluri pentru 2 premii.

S-a luat ºi marele premiu Palme d’Or (Cannes), ceea ce reprezintã o mare realizare. Felicitãri d-lui Cristian Mungiu ºi cinematografiei româneºti.

Nu putem înþelege de ce un film al lui Hanno Hofer colindã pe la 23 de festivaluri, în 5 ani consecutivi, pentru 2 premii. Este o situaþie care trebuie studiatã ºi îndreptatã.

E drept cã existã o explicaþie: selecþiile la festivaluri conteazã la punctajul ce se obþine la concursul de scenarii. O fi numai asta explicaþia sau criteriul e greºit pus de cãtre C.N.C.?

Este de-a dreptul incredibil acest concurs organizat de C.N.C. pentru a obþine un credit rambursabil, fiindcã nimeni nu a reuºit, din 1997 ºi pânã astãzi, sã ramburseze acest credit acordat de C.N.C. Aceastã formã de credit ne aduce aminte de creditele pentru locuinþe acordate de bãnci ºi nu de un sprijin financiar de stat acordat prin concurs acelor scenarii meritorii, aºa cum este în lumea civilizatã. De unde aceastã invenþie a unor regizori care, de câþiva ani, fac doar coproducþii, de departe avantajate de lege (vreo 50 de coproducþii cu doar 3 – 4 regizori români), care nici mãcar nu ies pe piaþa româneascã?!


La Ministerul Culturii ºi Cultelor existã douã studiouri, care nu respectã legile cinematografiei (?!) Nu vreau sã se înþeleagã cã fac vreun atac la persoanã, dar este inadmisibil sã conduci cinematografia ºi tu însuþi sã nu respecþi legile fãcute de tine pentru acest domeniu (!!!)


Sunt unii colegi mai tineri care afirmã cã Sergiu Nicolaescu a monopolizat cinematografia româneascã. Le rãspund:

În primele 3 decenii (1960 - 1969; 1970 - 1979; 1980 – 1989) ocup locul I la numãrul de spectatori.

Am 131.275.789 de spectatori, din 1967 ºi pânã astãzi (41 de ani), urmat de regizorii aflaþi pe locurile 2 ºi 3 ºi care împreunã fac acelaºi numãr de spectatori.

În topul regizorilor români, dacã luaþi numãrul de spectatori de la locul 11 ºi pânã la 21 (George Cornea, Constantin Vaeni, Mircea Daneliuc, Liviu Ciulei, Malvina Marinescu, Lucian Pintilie), împreunã fac un numãr egal de spectatori cu cei înregistraþi la filmele mele.

Dacã înmulþim 131 mil. de spectatori cu 3 lei/bilet de cinema, rezultã 390 mil. lei, din care mi-am plãtit singur întreaga mea producþie de film românesc, dacã adãugaþi ºi cei 200.000 de dolari proveniþi din vânzarea filmului „Mihai Viteazul” (1971), plus prestaþiile de servicii aduse de mine în România, însemnând cca 14 milioane de dolari, o sã ajungeþi la concluzia cã ºi eu am finanþat o parte din producþia de film românesc.

În ultimii 18 ani am fãcut 6 filme de lung-metraj, pe când înainte de ’89 fãceam 2 filme pe an. Sunt colegi de-ai mei care, în aceeaºi perioadã, au fãcut 14 filme, doi cu 13 ºi alþii cu 11, ca sã mã opresc aici. De unde aþi scos imaginea de „profitorul Sergiu Nicolaescu”? Pe ce vã bazaþi când faceþi o asemenea afirmaþie? Cu cine mã comparaþi?

În calitate de senator, imediat dupã revoluþie, am fost iniþiatorul primei legi a cinematografiei, apãrutã în 8 februarie 1990, dupã o muncã în comun cu Antonie Iorgovan ºi Mihai Constantinescu, prin care am obþinut independenþa cinematografiei, trecând direct la Guvern (ca ºi TVR ºi Radiodifuziunea), iar un an mai târziu am obþinut pentru prima oarã bani de la Bugetul de Stat pentru cinematografia româneascã.

Tot eu am fost iniþiatorul Legii cinematografiei nr. 630/2002, din pãcate modificatã 4 luni mai târziu prin Ordonanþa de Urgenþã nr. 64/2003 de cãtre Rãzvan Theodorescu, ministrul Culturii din acea vreme, constituind momentul în care cinematografia a trecut din nou de la Guvern în subordinea Ministerului Culturii ºi Cultelor (!!!)

Nu am ocupat funcþii în cinematografie, ca Dan Piþa, Stere Gulea, Radu Gabrea sau Mircea Daneliuc, doar am ajutat cu consecvenþã filmul românesc ºi nu am primit niciodatã un salariu din partea cinematografiei.

Am debutat 7 regizori, în timp ce colegi de-ai mei au reuºit sã debuteze unul sau doi. Ministerul Culturii câte debuturi a încurajat?


Cei care susþineþi cã eu am folosit banii Românieifilm ºi ai C.N.C. sau cã am câºtigat multe concursuri, încercaþi sã vã recuperaþi banii pentru mãcar un film ºi apoi sã mã acuzaþi pe mine, cel care mi-am recuperat banii tuturor filmelor fãcute într-o viaþã de om ºi în aceeaºi þarã!

E adevãrat cã am fãcut filme ca scenarist, regizor ºi actor, dar de ce vã supãraþi, încercaþi ºi voi. Nu mã cred mai deºtept sau mai talentat, având rezultate performante aºa cum se observã din cifre. Nu, domnilor, explicaþia este cã am muncit mai mult, mult mai mult! În 41 de ani nu am reuºit sã fac decât filme! Acesta-i adevãrul!
Nu am avut niciodatã pânã acum atacuri de acest gen din partea colegilor mei, dimpotrivã!

Niciodatã nu am fãcut filme comandate de partid. Toate filmele mele au rãmas intacte, chiar dacã au rãmas cu observaþiile stupide ale cenzurii de atunci. Sunt unii colegi de-ai mei care îºi aduc aminte de curajul ºi comportamentul meu în întâlnirile pe care le-am avut cu Nicolae Ceauºescu la începutul anilor ’70.

Trebuie sã recunoaºteþi cã în filmele mele au apãrut pentru prima oarã biserici ºi preoþi („Mihai Viteazul”, „Osânda”), au fost cântate pentru prima oarã: „Deºteaptã-te, române!”, colinde, „Treceþi Batalioane Române Carpaþii”... Tot în aceste filme a fost vãzut un rege (Carol I), dar ºi portretele cu mareºalul Antonescu ºi regele Mihai I.

Colegi precum Andrei Blaier, Dan Piþa, Mircea Mureºan, Geo Saizescu, Elisabeta Bostan, Mircea Daneliuc, urmaþi de Ioan Cãrmãzan, ªerban Marinescu, Nicolae Corjos ºi Lucian Pintilie, ca sã menþionez doar câþiva, au împãrþit necazurile ºi bucuriile împreunã, într-o perioadã mult mai grea pentru profesia noastrã.

Mi-am respectat întotdeauna colegii, înþelegând cã avem o cinematografie competitivã, care sã continue tradiþia moºtenitã de la Victor Iliu, Jean Georgescu,Ion Popescu-Gopo, dar ºi alþi cineaºti care astãzi nu mai sunt printre noi (Iulian Mihu, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos...).

Vã mulþumesc celor care aþi citit aceste rânduri, dar din acest moment nu voi mai accepta acuzaþii nemotivate. Cred cã merit consideraþia colegilor cineaºti, indiferent de vârstã, uitând de invidie, deºi aceasta e o trãsãturã ºi de naturã artisticã!

Ataºez acestui material situaþiile întocmite pe baza datelor ºi cifrelor oferite de R.A. Româniafilm ºi C.N.C. ºi nu exclud posibilitatea de a fi intervenit unele erori nesemnificative, fãcute fãrã intenþie.

Sergiu Nicolaescu
03 aprilie 2008

Director al casei "STAR-22", împeunä cu Iulian Mihu, în 1990-1991.
Pita era director la "SOLARIS", Daneliuc la "Alpha Films International", Gulea (dacä nu mä-nsel), cu Vaeni, la fosta Casa 1, iar Dinu Tänase si Lucian Bratu, la GAMMA.

Sergiu Nicolaescu, deranjat ca este contestat.
suna usor a bilantz.

„Sergiu Nicolaescu e senil ºi obosit”

Rãzboiul dintre Florin Piersic jr. ºi Sergiu Nicolaescu este bine cunoscut în lumea teatrului ºi mai ales a filmului. În momentul în care regizorul Sergiu Nicolaescu spunea despre filmul „Fix alert”, regizat de Florin Piersic jr., cã „Florin Piersic jr. a luat o camerã ºi s-a plimbat printre oameni…”, conflictul dintre ei a cãpãtat proporþii, iar replica tânãrului actor nu a întârziat sã aparã. „E senil ºi obosit. Mã distanþez de problema lui de sãnãtate, care, probabil, e normalã, pentru un om la vârsta lui. Mie mi-e simpatic. În cele din urmã, am acceptat faptul cã, fiind faraonic, va face veºnic filme pe banii mei, ai tãi ºi ai tuturor, aºa cã merg sã-i vãd capodoperele recente, împreunã cu o gaºcã mare de prieteni. E cea mai mare distracþie. Filmele lui au greºeli de genul Top secret, inadvertenþe, replici scremute, dialog penibil ºi neverosimil. Ãsta e motivul pentru care merg oamenii sã-i vadã creaþiile. Ca sã râdã”, a rãbufnit Florin Piersic jr. la adresa cunoscutului regizor. „Faptul cã pe Sergiu Nicolaescu nu l-a interesat filmul meu este un compliment pentru mine”, a continuat acesta. Aºa încât, peste tot pe unde se întâlnesc, cei doi se „cadorisesc” cu tot felul de „complimente” de acest gen, dupã cum bine aþi observat. (ATAC - M.M.)

Cum a ratat Nicolaescu sansa de a fi Nae Caranfil

"Restul e tacere", ultima productie marca Nae Caranfil, a avut o foarte lunga gestatie.

Ideea i-a venit in plina "epoca de aur", in 1985, cind Caranfil era proaspat absolvent. El a marturisit ca citise in cartea "Virstele peliculei", scrisa de tatal sau, criticul de film Tudor Caranfil, povestea primului lungmetraj romanesc.
"Ma intrebam cu ce as putea debuta ca regizor in Romania ceausista. Un astfel de film putea fi facut, dar in nici un caz de mine. Si atunci m-am gindit ca poate l-ar interesa pe Sergiu Nicolaescu. M-am dus la el si l-am intrebat daca ar vrea sa faca un film dupa un scenariu al meu despre filmul «Independenta Romaniei». El mi-a raspuns: «Tinere, de ce nu faci tu un film de actualitate, despre generatia ta? Uniformele si razboiul nu sint de tine»."

In 1988, tinarul regizor a plecat la Bruxelles, unde a participat la un workshop pentru scenaristi europeni. "Acolo am scris un scenariu pe care il voiam foarte hollywoodian, cu o actiune pe care eu o credeam foarte americaneasca. Cel care conducea workshopul, un cineast ceh, mi-a desfiintat tot scenariul. «E foarte bine scris, dar nu se tine in picioare nici o secunda. In primul rind, in California sint interzise jocurile de noroc», si mi-a cazut jumate de scenariu, «iar sindicatul docherilor e foarte puternic, asa ca nu exista munca la negru», buf, inca jumate de scenariu. «Dar de ce nu scrii tu povestea aia despre care mi-ai zis, cu primul lungmetraj romanesc?», m-a intrebat tipul. Si asa m-am apucat de scris." Caranfil a povestit cu umor ca momentul "magic" a fost cind, dupa ce a scris pentru prima data in viata lui un scenariu la calculator, a urmarit aproape cu invidie cit de repede ieseau foile tiparite la imprimanta. "A durat 18 ore ca acele 180 de pagini sa fie printate. Pentru mine, pe atunci, asta era viteza luminii." Scenariului scris "ca sa rupa gura tirgului" i-au trebuit 20 de ani sa devina film. Asta s-a dovedit o problema greu de depasit si pentru actorul Marius Florea Vizante, care trebuia sa-l joace inca din 1994 pe Grigore Ursache, un tip de 19 ani. "Sint cel mai privilegiat actor de pe planeta pentru ca am avut la dispozitie 13 ani sa-mi exersez rolul", a glumit Vizante.

Domnului Comisar, cu dragoste!

13/04/2008 de Loreta Popa

Celebritate. Comisarul Moldovan este unul dintre cele mai cunoscute ºi iubite personaje ale cinematografiei româneºti, el fãcîndu-ºi apariþia pe marele ecran o datã cu lansarea în 1972 a filmului “Cu mîinile curate” al lui Sergiu Nicolaescu A trecut prin multe, dar a supravieþuit de fiecare datã. Nu a spus nu nici unuia dintre cei care i-au solicitat un interviu, în ciuda faptului cã a trecut printr-o intervenþie chirurgicalã ºi a învãþat iar sã meargã, sã scrie, sã vorbeascã.

A avut parte ºi de invidii, dar cei mai mulþi l-au iubit întotdeauna. Nãscut la 13 aprilie 1930, la Tîrgu-Jiu, în Duminica Floriilor, în zodia de foc a Berbecului, Sergiu Nicolaescu mai poartã un prenume despre care nu ºtie aproape nimeni, cel de Florin. Ce se ºtie sigur ºi precis este cã filmele lui au convins. I-a plãcut sã fie regizor al filmelor sale, al bãtãliilor ºi nimeni nu ar fi reuºit acest lucru mai bine ºi mai perfect decît el. Casa îi este tapetatã cu obiecte de colecþie, pistoale, sãbii, coifuri, chipiuri, cu premii obþinute de-a lungul timpului, dar ºi cu orhidee, flori care îi plac foarte mult.

Ambitie. Povestea vieþii lui este lungã ºi plinã de peripeþii ºi, aºa cum spune ºi cunoscutul regizor, “numai partea asta de aventurã, copilãria, m-ar þine o zi întreagã la poveºti”. Noi completãm cã nu ne-ar ajunge paginile ziarului ca sã vorbim despre filmele lui Sergiu Nicolaescu ºi semnificaþia lor pentru cinematografia româneascã. Nu este superstiþios, dar are cîteva idei fixe, printre care disciplina. E ambiþios ºi nu renunþã la un lucru pînã nu reuºeºte sã-l facã perfect. Cînd Sergiu avea 5 ani, familia lui se stabilea la Timiºoara, unde începea cea mai frumoasã aventurã – fuga de acasã la cinematograf, unde puºtiul Sergiu Nicolaescu vedea un film de douã-trei ori. “Copilãria mea e fabuloasã pentru cã am trãit lucruri fabuloase”, povesteºte regizorul. “Am trãit perioada legionarã, am trãit rãzboiul, venirea ruºilor. În Banat nu simþeam etniile aºa cum le simþeau regãþenii, de pildã. Eram prieteni, conta doar cine era ºeful bandei ºi... cum eu am fost ºeful bandei nu am avut probleme. Aveam în subordine vreo 30 de puºti, iar zona noastrã se întindea de la Spitalul Militar pînã la podul dintre Cetate ºi Mehala. Eram pe maidan de dimineaþa pînã seara. Numai partea asta de aventurã m-ar þine o zi întreagã la poveºti. Nu pot uita subteranele turceºti care duceau spre puncte vitale ale oraºului, precum Spitalul German, Spitalul Militar, cazãrmi sau spre sinagogã – toate erau ale noastre. Aici ne ascundeam prãzile, adicã pistoale, obuze ºi alte lucruri pe care le descopeream în drumul nostru prin dedesubturile oraºului. Aveam o plãcere extraordinarã de a simula bãtãliile navale. ªtiam tot ce se putea ºti despre orice navã importantã. Cîte tunuri are, ce tonaj. Construiam corpul navelor asemenea aeromodelelor, din hîrtie pergamentatã, pe care o vopseam cu ulei, pentru a le face impermeabile. Le dotam cu tunuri în miniaturã în care puneam praf de puºcã cu fitil, alice sau bile de rulmenþi. De aici pasiunea pentru mare, dar ºi dorinþa de a deveni marinar. Dacã mã gîndesc bine, adolescenþa mi-a lipsit. Ca ºi cînd din copilãrie am intrat direct în viaþa durã pe care ne-o impuneau timpurile. Acesta a fost ºi motivul pentru care am ales sã fac ultimele patru clase de liceu în doi ani... Nu mai eram un copil, dar nici adult. La terminarea liceului, în 1948, intrasem la trei facultãþi: Belle Arte, Politehnicã ºi ªcoala de Ofiþeri de Marinã.”

Totul sau nimic. “La ªcoala de Ofiþeri de Marinã din Constanþa am învãþat tot ce înseamnã disciplinã, cum sã dai ordine, cum sã te impui în faþa soldaþilor. Pãi, cum credeþi cã aº fi reuºit sã þin în frîu atîþia figuranþi la toate filmele istorice pe care le-am fãcut dacã nu mã impuneam ºi nu þineam la disciplinã? Pot sã spun cã în echipa mea, de-a lungul timpului, nu au rãmas decît cei mai buni dintre cei buni. Cei care nu aveau disciplina în sînge, cei care nu înþelegeau rigurozitatea mea, cei care nu mã ascultau nu filmau cu mine. Sportul a fost în permanenþã pentru mine o preocupare. Am început cu scrimã în copilãrie, atletism, apoi, cînd am venit în Bucureºti, am fãcut rugby ºi am ajuns pînã la lotul naþional. Pe urmã, tot ce am fãcut în sport m-a ajutat foarte mult în film. Sportul ºi miºcarea mi-au oferit o altã viziune asupra vieþii. La «Noi, cei din linia întîi», la Cota 2000, nu se þinea nimeni dupã mine. Eu cînd le ceream cascadorilor sau actorilor ceva ºtiam ce cer. De aceea numai adevãraþii cascadori au rãmas cu mine, chiulangiii ºi laºii s-au ferit. Deºi au început meseria cu mine, dupã aceea m-au evitat.”

Intens. “La ªcoala de Ofiþeri de Marinã m-au primit dupã multe aprobãri”, spune Sergiu Nicolaescu. “Exista un obicei vechi în Marinã. Dacã aveai nevoie de femei, þi se dãdeau cîteva ore libere. Acum nu ºtiu dacã mai existã acel obicei, dar pe vremea aceea se respecta încã. Nu am urmãrit sã fiu idol al femeilor sau sã am succes în acest sens. Cine m-a plãcut m-a plãcut, cine nu, nu. Totul a venit de la sine. Sigur cã eram mai intens decît alþi colegi, dar nu am fãcut ceva special pentru asta.”

Rigoare.Mereu stãpîn pe situaþie, foarte corect, dedicat cauzelor în care crede, nu abdicã de la principiile sale ºi tot ceea ce face e bine calculat. Anii ’70-’80 au fost cei mai fecunzi pentru regizor. A înfiinþat prima ºcoalã de cascadori din România. A fost nevoit sã se specializeze singur în toate direcþiile pentru a se ridica ºi a se menþine la nivelul filmelor internaþionale. Fãcea cîte douã sau trei filme pe an, iar în paralel se documenta pentru proiectele viitoare cu multã rigoare. “ªcoala de Ofiþeri mi-a dat mai mult curaj. E ceva sã conduci o armatã. Sã-i þii, sã creadã ºi ei cînd pleacã la asalt. Sînt un bun organizator ºi am autoritate. Sînt Berbec, iar ascendentul meu e în Leu. Deci douã semne de foc.

E mare prãpãd. Am avut ºi am pasiune pentru cai. E foarte greu astãzi sã mai faci un film cu cai. Am avut ºi 500 de cai la un film. Cînd ai o ºarjã de cavalerie, cum am avut eu la «Mircea», trebuie sã simþi treaba asta. Vreau sã spun cã în clipa în care filmam aºa ceva simþeam emoþia, chiar ºi calul simþea cã în spate vin alþi 300 de cai ºi alerga cu burta la pãmînt. Sînt un rãzboinic înnãscut, de aici pasiunea pentru sãbii, pistoale. Merg la poligon cel puþin o datã pe lunã. Sînt lucruri pe care nu le poþi învãþa. Nu poþi sã spui: «Iau un actor ºi îl fac comisarul Icsulescu». Trebuie sã aibã obiºnuinþa armei. Eu trag cu amîndoi ochii deschiºi. Nu ai sã mã vezi pe mine cu un ochi închis. Am îmbãtrînit, dar nu pot sã mã schimb. Nu ghicesc lucrurile, le ºtiu.”

Profesiune de credinta. Unii spun cã este unul dintre cei mai duri regizori români. Cu toate astea, actorii ºi cascadorii cu care a lucrat de-a lungul timpului l-au descris ca fiind foarte corect. Cert este cã Sergiu Nicolaescu este un supravieþuitor, un luptãtor, un profesionist cu o viziune foarte clarã asupra filmului sãu. A fost întotdeauna cel dintîi. Înaintea actorilor, a cascadorilor, a oricui. A muncit ca nimeni altul ºi nimic nu a contat mai mult ca filmul în viaþa lui Sergiu Nicolaescu. Cel mai important premiu la care a rîvnit a fost mereu Spectatorul român. Poate nu a obþinut Palme D’Or la Cannes, dar sigur sãlile de cinematograf româneºti vor fi pline de sãptãmîna viitoare, cînd pe marile ecrane va rula “Supravieþuitorul”. Valoarea unui om este datã de ceea ce lasã în urma lui, iar Sergiu Nicolaescu ne-a dãruit “Ultima noapte de dragoste. Întîia noapte de rãzboi”, “Osînda”, “Pentru patrie”, “Mihai Viteazul”, “Noi, cei din linia întîi”, “Ciuleandra”, “Capcana mercenarilor”, “Mircea”, “Orient Express”... Nu ne-ar ajunge spaþiul tipografic pentru realizãrile sale. Nouã nu ne rãmîne altceva de fãcut decît sã încheiem spunînd “Domnule Comisar, cu dragoste, de ziua dumneavoastrã, La mulþi ani!”...

([email protected])

Prost.
Era Miclovan, si murea gratios printre läzi, nestiind-cä-doare-asa, dupä ce un-fleac-l-au-ciuruit.
Moldovan a apärut DUPA "Ultimul cartus" (care pusese pecetea pe moartea lui Miclovan). Cine-si dä putinä ostenealä analiticä, va observa cä NU e "aceeasi Märie cu altä pälärie". Nu numai nominal si biografic, ci chiar si caracterologic, cele douä personaje diferä în puncte esentiale. Miclovan era incomparabil mai reusit: mai complex, mai contradictoriu, mai vulnerabil, mai realist, mai uman. Moldovan, inventat la cererea fanilor, era un superman neverosimil, perfect si fizic, si moral, si cerebral. Culmea: toate astea deveneau scuzabile prin asasinarea aproape ritualä a lui Moldovan, în "Un comisar acuzä" - un final cu adevärat splendid. Reînviindu-l în "Revansa", Sergiu (care intrase deja în declin, desi abia peste câtiva ani avea sä se observe) l-a compromis definitiv, restituindu-i iremediabil ieftinätatea comercialä pe care moartea din finalul "...comisarului acuzä" reusise s-o contracareze - practic, acum l-a omorât si în plan estetic. Nu - Moldovan NU e un supravietuitor. Sergiu Nicolaescu l-a näscut handicapat, l-a salvat ucigându-l ("Un comisar acuzä"), l-a distrus reînviindu-l ("Revansa"), l-a împins în derizoriu reluându-l degeaba ("Duelul"), si l-a ridiculizat reluându-l SI A DOUA OARA, peste 27 de ani ("Supravietuitorul"). NU ASA SE FACE CINEMA. Asa nu se creeazä eroi pe ecran, ci papagali. Päcat.

Trebuie sa-ti dau dreptate intr-o privinta, Pittbull. Intr-adevar, "Duelul" e inutil, era mult mai indicat scenariul "Recviem pentru comisar", de care ai si vorbit atat pe forum, cat si in conferintza de presa a lansarii "Supravietuitorului".
Totusi, cred ca "Revansa" nu e deloc inutil, cred ca da consistenta personajului. Nici ideea "Supravietuitorului" nu mi se pare deloc rea.

Pe de alta parte, imi vine in minte un alt exemplu reusit de "inviere" a unui personaj: filmul "Rocky Balboa", primit bine atat de public, cat si de critici...Si-a indeplinit scopul, acela de a-i asigura lui Rocky o iesire din ring pe masura personajului.

P.S: Apropo de confuzia Miclovan / Moldovan, am vazut ca nici Sergiu Nicolaescu n-a zis nimic la premiera cand o reporterita Pro TV i-a spus ca e al saselea film din serie :-D

Ai dreptate, cu reportera aia. Mä rog, pe Serj îl încântä respectiva confuzie, e comercialä...
Altfel, dacä tot ai fost acolo (am bänuit, din descrierea pe care ai fäcut-o în aceeasi zi pe forum), de ce nu mi te-ai arätat? Ne mai vedeam si noi la fatä, mai schimbam o vorbä...
Revenind on topic: "Revansa" nu e un "film degeaba" (ca "Duelul",) e doar un film aproape complet ratat. Mai are unele sclipiri, un oarecare dinamism, un numär de secvente reusite în sine - dar, atunci, pe moment, scârtâia deja... Incä nu stiam de ce. Tin minte, aveam 18 ani, eram într-a XII-a si corespondam, ca simplu cititor, la revista "Cinema". Cosasu mi-a selectionat fragmentul final al analizei, terminat cu cuvintele: "Una peste alta, «Revansa» merge. Merge. Dar sä fie asta, oare, o calitate...?" Ulterior, din perspectiva timpului, mi-am dat seama cä erau primele semne de obosealä ale lui Serj.
Principala lui gresealä a fost ieftinätatea trucului de"reînviere": n-a murit, a fost ränit doar. "...Da, si acuma ziceam cä de fapt eu n-am murit, ca sä ne mai jucäm, cä uite, încä nu mä strigä mama!" Dacä voia sä-l continue, ALTFEL trebuia sä procedeze! Cum...? Nu stiu, si nu e treaba ma sä gäsesc solutii - ci a lui. Strict teoretic, si la limita minimei rezistente, as sugera formula prechelelor (dar fäcut cu cap, nu banal si gratuit, ca-n "Duelul": ar fi putut iesi interesant, sä urmärim, pe parcursul mai multor filme, evolutia unui personaj despre care stim cä e damnat; dar mä tem cä deja începem sä avem pretentii prea mari de la bietul om... ;) )

Nu m-am aratat din cauza ca am plecat ceva mai repede...imediat ce un mosh din primele randuri incepuse sa bata campii aiurea rau de tot...

Iar inainte de a incepe proiectia, habar n-aveam cum aratai...eu venisem doar sa vad filmul:-D care, sincer, nu are o poveste rea deloc, dar sunt cateva greseli evidente :(( ..(oricum, pe langa "15", asta pare film de Oscar :D, avea dreptata Carmazan: "E cel mai bun film al lui facut dupa Revolutie" )

Sigur ca existau si alte variante de a continua povestea, dar Sergiu a vrut cu tot dinadinsul sa-l invie pe comisar, pentru ca Titus Popovici nu-i permisese trucul in cazul lui Miclovan...probabil ca Moldovan nici macar nu ar mai fi existat daca ar fi putut sa o faca... ;)

Chiar sunt curios daca se va mai continua seria cu Petr Falc "in rolul lui Sergiu Nicolaescu".

Ce ne pasa noua, ca-i Sergiu Nicolaescu sau altul?

April 13th, 2008 (ANCA LAPUSNEANU, VIP)

Iata ca, dupa ce a suferit doua interventii chirurgicale pe creier, a invatat din nou sa vorbeasca si si-a recuperat memoria… a trait si a fost prezent la premiera filmul “Supravietuitorul”. Este vorba de regizorul Sergiu Nicolaescu, un “VIP” care a acordat revistei noastre, acum citeva numere, un interviu in exclusivitate. Nu ne-au murit laudatori, dar prezenta unor personalitati precum regizorul Sergiu Nicolaescu in viata noastra, ne umple sufletul de emotie si ni-l “imbogateste” mereu. Sa zicem ca ne face mai buni…Dar, sa revenim la “Supravietuitorul”.

In viata, partea care te tine in suspans sint greutatile prin care treci pentru a-ti indeplini un vis. Ele se pot dizolva in timp, din momentul in care realizezi ca-ti si place ceea ce faci. Ele, greutatile, (care este) te definesc de la un moment la altul, etc etc. Dar, ca sa te numesti “Supravietuitor”, trebuie sa te analizezi in raport cu altii…Iar aici intervine dilema. Pai ce, nu ne supunem cu totii acelorasi mijloace? Da, dar fiecare vede diferit: unul se gindeste la imaginea lui, si se piaptana, altul la nemurire si cauta in lume adevar. Pentru toti vine un final cind sintem invingatori pe linga unii, si invinsi pe linga altii. Deci, rezulta ca sintem invingatori!. Cam despre asta vorbeste si Sergiu Nicolaescu in filmul lui. Si-atunci, ce-mi pasa mie ca o spune el sau altul? De ce sa mai dau si bani pe bilet ca sa vad asta? Ei, bine, pentru ca el stie sa o construiasca din emotie, din culoare, din sunet, din lumini, din miscare. Te duci in sala de cinema si pleci cu un “feeling”. Un feeling care se potriveste cu tine intr-un moment al vietii. Cu totii, am cam uitat de faptul ca simtim si avem nevoie de sensibilate si frumos, ca de o unica alternativa la oamenii de ceara pe care ii intilnim la iesirea din cinema.

Filmul este o hrana pentru suflet. De aceea avem nevoie de regizorii nostrii precum Sergiu Nicolaescu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Nae Caranfil, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Radu Muntean, Bogdan Mustata, Florin Piersic jr., Radu Jude etc. Ne pasa cind acesti oameni ne spun ceva, pentru ca o fac din universul lor plin: din suflet. Sa-i sprijinim in demersurile lor si sa le uram ani multi!.

Sergiu cel Mare

16 Aprilie 2008 (Revista Magazin)

A fost ofiter roman. A fost pasa turc. Ne-a incantat pe toti cu aventurile si metodele sale de Dirty Harry in seria Comisarilor (Miclovan/Moldovan). A fost un „nemuritor”, cutreierand Europa dupa moartea lui Mihai Viteazul. I-a dat viata principelui Carol, si toti au fost uimiti de extraordinara asemanare cu acesta.

Prestanta sa aristocratica l-a recomandat drept cel mai desavarsit interpret pentru Pascalopol, sobrul personaj calinescian din „Enigma Otiliei”. A fost ofiter german in mai multe pelicule, a fost ofiter de militie, si nimanui nu i-a scapat prestanta deosebita pe care i-o dadea haina militara, ce-i venea ca turnata. A fost Mircea cel Batran si generalul Averescu, ilegalistul Andrei si printul Andrei Morudzi. Si pentru ca toti acestia trebuia sa poarte un nume, li s-a spus simplu: Sergiu Nicolaescu.

Destinul l-a ales

Nascut intr-o duminica de Florii, pe 13 aprilie 1930, Sergiu Nicolaescu a avut o viata aflata mereu sub semnul de foc al Berbecului. Personalitate titanica, dominanta, cu adevarat „incapatanat ca un berbec”, Sergiu Nicolaescu a stiut intotdeauna ce vrea si mai ales cum sa obtina. Ambitios, perfectionist, el a vrut, ca regizor, sa faca totul, si sa faca bine. Chiar si numerosii sai critici si epigoni trebuie, rusinati, sa recunoasca faptul ca „i-a iesit”...

De mic copil a iubit doua lucruri, ce vor constitui de altfel pasiunile sale pentru toata viata: filmul si istoria. Ca sa mearga la cinematograf, fugea de acasa, fascinat de magia peliculei de celuloid. Distractia favorita era sa cutreiere, cu pustii de seama lui, subteranele medievale ale Timisoarei, orasul unde a copilarit, sau sa incinga batalii „pe viata si pe moarte” cu cavaleri, regi, soldati, cowboy si indieni. Tot atatea personaje care vor popula, mai tarziu, filmele sale.

Faptul ca imaginatia sa bogata l-a facut sa para cu totul desprins de realitate - si e vorba de realitatea dura, „socialista”, a anilor de dupa razboi - n-a insemnat insa ca tanarul traia in trecut. A avut prilejul sa cunoasca din plin „binefacerile” noului regim atunci cand tatal sau a ajuns la Canal, condamnat la 7 ani de inchisoare, ca detinut politic. Greutatile prin care a trecut nu l-au impiedicat pe Sergiu Nicolaescu sa fie admis la trei facultati - Scoala de Ofiteri de Marina, Politehnica si Belle Arte.

Desi a ales-o pe prima, dosarul „necorespunzator” l-a obligat sa urmeze in cele din urma Politehnica. Ursitoarele teseau insa, harnice, la destinul sau. Proaspat absolvent de Politehnica, Sergiu urma sa se angajeze ca director tehnic la un I.A.S de langa Bucuresti. Destinul avea insa alte planuri pentru el: un coleg care avea repartitie la Buftea, in cinematografie, ii propune sa faca schimb. Drumul spre istorie era deschis...

Si extraterestrii se uita la Mihai Viteazul...

Primul sau film, care-l va aduce in atentia mondiala, nu are, paradoxal, personaje umane. „Vedetele” sale sunt florile si totusi povestea din Memoria Trandafirului este o superba parabola a conditiei umane, „spusa” de Nicolaescu in doar 7 minute. Scurt-metrajul este rasplatit in 1962 cu Premiul de Excelenta al Uniunii Mondiale a Tehnicienilor, primeste elogii la Cannes si-l recomanda pe tanarul roman ca pe un vizionar.

Imediat, cei de la studiourile Columbia ii cumpara filmul si il invita pe regizor, pentru discutii, in Statele Unite. In aceeasi perioada il va cunoaste pe Titus Popovici, „cel mai bun scenarist al filmului romanesc”, cum el insusi il va caracteriza. De altfel, echipa Popovici-Nicolaescu isi va lega numele de unele dintre cele mai vizionate si mai apreciate creatii ale cinematografiei noastre. Prima mare realizare este coproductia Dacii, din 1966, pentru care Nicolaescu primeste elogii in toata lumea.

Atmosfera grandioasa si minutiozitatea cu care a prezentat epoca antica il vor recomanda ca regizor pentru un alt film istoric, Batalia pentru Roma, unde sub bagheta sa au evoluat doi monstri sacri ai celei de-a saptea arte: Orson Welles si Laurence Harvey. In 1970, un alt succes de proportii va fi Mihai Viteazul, nominalizat la Oscar si unde Amza Pellea face rolul vietii sale. Ca un amanunt interesant, astazi Mihai Viteazul este singurul film romanesc studiat la Hollywood, alaturi de alte superproductii, precum Cleopatra sau Ben Hur, iar in filmul ET, Spielberg aduce un omagiu indirect omologului sau roman: in secventa in care simpaticul extraterestru se uita, alaturi de copii, la televizor, pe ecran ruleaza secvente din Mihai Viteazul...

Un regizor total

A urmat perioada de aur pentru Sergiu Nicolaescu: zeci de filme cu mare succes la public, cele mai cunoscute fiind, desigur, cele din seria „Comisarilor” - Cu mainile curate, Ultimul cartus, Un comisar acuza, Revansa, Duelul. In acelasi timp, pasiunea pentru istorie nu-l paraseste si regizeaza pelicule precum Nemuritorii, Pentru patrie sau Coroana de Foc. In 1989, filmul Mircea, ultima superproductie realizata inainte de Revolutie, ii confirma renumele de „monstru sacru” al cinematografiei romanesti.

Dupa evenimentele din 1989, firea sa iscoditoare repune pe tapet probleme istorice spinoase, relevand adevarul istoric cu multa acribie, in filme precum Oglinda sau Triunghiul Mortii. Pe nedrept acuzat ca nu face filme „de arta”, Sergiu Nicolaescu isi dovedeste totusi talentul total in pelicule ca Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, Ultimul noapte de dragoste, intaia noapte de razboi si mai ales Osanda, un film zguduitor, avandu-l protagonist pe acelasi regretat Amza Pellea. Si cum am putea uita, din aceasta enumerare, comedia care-l recomanda pe Sergiu Nicolaescu drept regizor ce poate aborda toate genurile - Nea Marin Miliardar, poate cel mai vizionat film romanesc din toate timpurile.

Supravietuitorul

In ultima vreme, Sergiu Nicolaescu s-a confruntat cu grave probleme de sanatate, suportand, in urma unei caderi, doua operatii dificile pe creier. Dar el este un invingator, un supravietuitor. Asa cum il caracterizeaza de altfel si cel mai recent film al sau - Supravietuitorul. Personajul central, nimeni altul decat indragitul comisar Moldovan, este interpretat de actorul ceh Petr Falc. Dupa razboi, Moldovan este inchis, pe motive politice si obligat, de sadicul comandant al inchisorii, un colonel sovietic, sa joace ruleta ruseasca.

Norocul si instinctul de conservare il ajuta sa scape cu viata din acest iad; pentru a-si castiga existenta, fostul comisar accepta sa intre apoi intr-o retea de jocuri de ruleta ruseasca. Astfel va ajunge intr-un oras din centrul Europei unde un fost inamic din tinerete, diabolicul Goldberg, patroneaza o varianta si mai macabra a jocului: ruleta ruseasca incrucisata, in care oponentii trag unul in celalalt. Evenimentele incitante ce vor urma ne vor readuce in memorie personaje din seria „Comisarilor”, figuri familiare din lumea interlopa a Bucurestiului de dinainte de razboi. Nu ne ramane decat sa-i uram „La multi ani!” maestrului inegalabil Nicolaescu, la ceas aniversar, si sa-i atragem atentia, mai in gluma, mai in serios, ca mai sunt multi voievozi viteji pe care nu i-a „adus” pe ecran...

GABRIEL TUDOR

aoleo

mai oameni buni, dar acest Pashpix, care mobileaza encomiastic aceste topicuri cu sergiu, nu e cumva chiar sergiu? Pitbull, n-ai muscat din carnita lui, sa vezi daca e nemuritorul?
si inca ceva: chiar nu mi-am imaginat ca exista atatia tampiti care scriu despre film...

Stai, Herbie, stai cä acum nu pot sä...


...




....


aoleo

.............

:w00t: sunt chiar bunicul lui Sergiu Nicolaescu.

Lasand gluma la o parte, citeste mai bine si vei vedea ca posturile mele cuprind cam toate articolele aparute prin presa despre Sergiu Nicolaescu si filmele sale. Stai linistit, sunt un simplu iubitor de film romanesc (in special) nu un adulator al lui Sergiu Nicolaescu. Nu ascund insa faptul ca multe dintre filmele lui mi-au placut.
De ce am publicat mai mult despre el decat despre alte filme romanesti? Simplu. Pentru ca despre Sergiu Nicolaescu se scrie infinit mai mult, i se aloca periodic spatzii generoase in toate publicatziile (asa cum spuneai, unt multi care scriu despre filme...)
Iar eu citesc cam toata presa, face parte din meserie...Unii scriu elogios, altzii obiectiv, iar altzii il critica...Insa ziaristii sunt formatori de opinie, asa ca parerea lor este importanta...

ZILE SI NOPTI
Sergiu Nicolaescu: „Siodmak mi-a oferit o insula plantata cu cafea"

autor: Mihail VAKULOVSKI

Domnule Sergiu Nicolaescu, ce amintiri de neuitat aveti de la primele dvs. filme?

Sigur, as putea scrie un roman despre asta. Desi e tare mult de atunci, vreo 50 de ani, jumatate de secol, lucrurile mi se par si acum foarte apropiate. Dupa "Dacii" am fost solicitat de Arthur Branner sa fac cortegie cu regizorul american Robert Siodmak. CCC Film Berlin facea in Romania un film cu Orson Wells, Laurence Harvey si alti actori celebri. Filmul se numea "Batalia pentru Roma" (1968). La un moment dat filmam o scena in care Laurence Harvey, imparat roman, vorbeste intr-o piata unei multimii de 600 de oameni. 300 erau soldati, restul - figuranti. Harvey stia discursul perfect, asa ca am filmat un cadru numai cu el, urmind sa trag mai apoi efectele cu multimea. Dar vazind ca stie textul bine, am organizat trei aparate, dintre care unul dinspre multime spre el. Mi-am ales un unghi de unde sa nu fiu vazut de nici un aparat si am dat motor. Discursul lui a fost acompaniat de reactiile entuziaste ale multimii. Laurence s-a intors incintat si totodata surprins spre mine: "De unde stiu astia engleza?". Nu stiau, dar ma intelesesem cu figuratia sa se ia dupa mine, care gesticulam din spatele lui Harvey. Rezultatul a fost ca din a doua saptamina de filmare actorii americani au cerut schimbarea regizorului american. Ii convinsesem si ma preferau pe mine. Desi eram doar un pusti, am raspuns ca sunt de acord sa filmez mai departe singur, dar sa nu-l schimbe pe american. Impresionat de gestul meu, Siodmak m-a invitat la el la hotel. Si acolo, in camera de la Athenee Palace, plina de microfoane, mi-a oferit cu recunostinta o insula, o insula plantata cu cafea. Cind am auzit, mi-am zis ca s-a sfirsit cu mine. Am refuzat cu demnitate, spre satisfactia si linistea celor care ne ascultau.


La un moment dat se cauta un comisar Moldovan tinar pentru „Supravietuitorul". Sinteti multumit de alegere?

Il aveam in vedere pe Dan Bittman, dar el m-a refuzat, motivind un program foarte incarcat in perioada in care ar fi trebuit sa filmeze. La fel am patit si cu Mircea Badea. Apoi am facut casting la Bucuresti. Nimic. Am inceput filmarile la Praga si am vazut si acolo vreo 5 actori. Petr Falc a fost alesul. Are inaltimea mea si e cumva genul meu. Am descoperit in el un actor constiincios si dedicat profesiei.

Ati facut multe filme istorice si politiste, care v-au transformat in cel mai popular regizor roman din toate timpurile. Care este filmul la care tineti cel mai mult, la ce film reveniti cel mai des?

E greu de spus. Trebuie sa fie "Mihai Viteazul", care ramine cel mai important film romanesc. Cit despre roluri... ma regasesc in mai multe, mai multe au ceva din mine... cele din "Nemuritorii", "Capcana mercenarilor", "Mircea", Comisarul...

Ati facut foarte, foarte multe filme, in care au jucat foarte multi actori romani. Exista vreun actor pe care nu l-ati folosit si va pare rau ca acum nu mai e posibil acest lucru?

Am folosit intotdeauna actorii pe care mi i-am dorit. Daca regret pe cineva, il regret profund, real, dureros pe Amza Pellea. Imi lipseste. De fiecare data cind incep un film si fac distributia, am un rol pentru Amza... un rol potrivit pentru el, un rol pe care doar el ar fi putut sa-l abordeze spectaculos, surprinzator, magistral...

Dvs aveti si alta tehnica interesanta: folositi in filmele dvs. actori neprofesionisti. Cum ii alegeti? Vi s-a intimplat sa va ginditi la cineva care ar merge intr-un anume rol, dar, cind l-ati incercat, v-ati dat seama ca pur si simplu l-ati supraapreciat? E dureros sa gresiti?

Intotdeauna am ales usor, din prima si nu am gresit niciodata. Nu am gresit nici cu actorii mai speciali. Pentru "Mihail, ciine de circ" am ales un catel frumos, dar care nu fusese dresat. Toata lumea era sceptica. M-am chinuit cu el, dar in final l-am facut sa si cinte.

In ultima vreme tinerii regizori au avut succese mari in Europa. Ce film facut de un regizor tinar v-a placut, sincer? (Mie, de exemplu, cel mai tare imi place California Dreamin')...

Imi plac Mitulescu, Radu Muntean, Caranfil, Mungiu, Porumboiu... fac o generatie promitatoare.

Filmele dvs au aparut si pe DVD si circula si pe internet. Ce parere aveti despre internet si despre noile tehnologii, ajuta cinematografia sau din contra, ii face probleme? Descarcarea filmelor de pe internet e o problema reala pentru regizori?

Prin intermediul internetului se fura imens si astfel publicul nu mai ajunge in sala de cinema. Mare pacat, pentru ca senzatia, experienta filmului vizionat la cinematograf e alta, e diferita.

Maestre, stim ca nu puteti sa va odihniti pur si simplu... Va ginditi deja la un viitor film?

Da! Am mai multe proiecte: o comedie - "Poker", scenariu Adrian Lustig; un film de aventuri - "Trenul mortii"; un film aproape politic - "Candele de zapada", scenariu C.V. Tudor si o docu-drama despre Carol I.

"M-am trezit la o varsta si nu am realizat nimic pentru mine"

Claudia Gagiu (Financiarul - fragment)

"Financiarul": Cum credeti ca fost primit Supravietuitorul de spectatori?

Sergiu Nicolaescu: A fost primit bine, dar ma asteptam la mai multi spectatori. Desi initial se stabilise distribuirea a 8.000 de copii, au fost distribuite doar 6.000.

Va exista o continuare a seriei Comisarului Moldovan?

S.N.: Nu, seria Comisarului Moldo�*van se opreste aici. Nu cred ca mai fac vreun "comisar"...

Filme foarte apreciate, chiar si acum, dupa 36 de ani de la prima productie... Cat de mult conteaza aprecierea publicului pentru dv.?

S.N.: Conteaza doar in masura in care este o apreciere constructiva.

Mai aveti emotii la premiera unui film?

S.N.: La varsta mea, nu se mai pu�*ne problema emotiilor. Mai degraba este vorba de o stare de nervozitate cand pri�*vesc spectatorii, in asteptarea reactiilor lor.

Ce sfaturi le dati regizorilor tineri care se afla la inceput de drum?

S.N.: Regizorii romani au pornit foar�*te bine si sper sa ramana pe ace�*lasi drum. Dovada o reprezinta pre�*miile recunoscute international. Insa acestia se culca prea repede pe lauri cand ar trebui sa continue, sa se apuce sa regizeze alte filme.

Aveti vreun regret in ceea ce priveste viata personala sau profesionala?

S.N.: M-am trezit la o varsta si mi-am dat seama ca nu am realizat nimic pentru mine. Cel mai mare regret este ca nu am avut copii. Acum este prea tarziu. Mi-am sacrificat viata personala de dragul cinematografiei romanesti. Dar, daca nu as fi facut compromisuri, nu as fi reusit sa ma dedic total profesiei si nu as fi avut aceleasi realizari. Nu am stiut sa imbin viata personala cu cea profesionala.

A fi regizor este o meserie profitabila in Romania?

S.N.: In Romania, in niciun caz... eu cu siguranta nu m-am imbogatit din cinematografia romaneasca. Un re�*gizor nu face bani in Romania. Am avut multe sanse sa ma duc in stra�*ina�*tate, sa regizez filme, dar nu am fa�*cut-o, am preferat sa raman in Ro�*mania. De ce? Am considerat ca ar fi o lasitate din partea mea sa para�*sesc tara. Este adevarat ca as fi fost bo�*gat daca plecam din tara, dar nu as fi avut aceleasi satisfactii profesionale, nu as fi reusit sa fac ce am facut in Ro�*mania. Am ales sa raman, chiar daca statul imi oprea 75% din incasari. Am preferat in schimb sa aduc filme din strainatate sa le regizez in tara, filme precum: "Francois Villon", "Cauta�*torii de aur", "Lupul marilor" ...

Daca ar trebui sa alegeti intre a fi regizor si a fi actor, ce ati alege?

S.N.: Cu siguranta, regizor. Ca actor joc doar rolurile care cred ca mi se po�*trivesc, cele pe care le-am inter�*pre�*tat de-a lungul anilor.

Ce proiecte noi aveti pentru anul acesta?

S.N.: Am ambitia sa aduc specta�*to�*rii in salile de cinema. Cinemato�*gra�*fele au disparut, au fost praduite inclusiv de catre cei din Ministerul Cultu�*rii si Cultelor. Arta cinema�*to�*gra�*fica se duce de rapa. Din 800 de ci�*ne�*matografe, nu mai avem nici 40. Vreau sa aduc din nou spectatorii in sa�*li�*le de cinema. Cum? Prin filme bune.

Proiectele lui Nicolaescu

POKER
Scenariul Adrian Lustig. Finantat de CNC in urma concursului din 2008
TRENUL MORTII
Scenariul Eugen Barbu. Finantat de CNC in urma concursului din 2004
CANDELE DE ZAPADA
Scenariul Corneliu Vadim Tudor. Finantat de CNC in urma concursului din 2004

Pãtruleasa i-a sucit minþile lui Sergiu Nicolaescu

AMORURI CU NÃBÃDÃI (Interesul Public)

Apetisanta ºtiristã sportivã de la Antena 1, Simona Pãtruleasa, apare aproape zilnic ºi în presa scrisã, în ciuda caracterului sãu deloc pe placul colegelor de breaslã (sau, poate, tocmai de aceea).
De ce nu le place suratelor de mic ecran, de ce o bârfesc în prime time, dar ºi, câteodatã, câtu-i noaptea de lungã, ar fi în zadar sã cautãm a desluºi. Nu de alta, dar cãrãrile gândirii doamnelor ºi, în special, ale domniºoarelor sunt teribil de întortocheate, rivalizând cu celebrul labirint al fiorosului Minotaur din antichitate. Aºa se face cã o recentã „ºtire“ despre bine dotata Simonã circulã fãrã embargo prin Antenele fetei mogulului Felix, ºi îl are în colimator pe celebrul Sergiu Nicolaescu.

Regizorul, actorul ºi senatorul post-revoluþionar Sergiu Nicolaescu (78 de ani) a suferit, la începutul anului, douã complicate operaþii pe creier, în urma cãrora a trebuit sã reînveþe sã meargã ºi sã vorbeascã. Constituþia sa l-a ajutat sã se recupereze rapid, astfel cã acum regizorul îºi doreºte cu ardoare aproape juvenilã sã înceapã lucrul la un nou film.

De trei ori doamna Nicolaescu

Pânã la a da din nou comanda „motor“, Nicolaescu a fãcut presei câteva declaraþii dacã nu ºocante, cel puþin incitante, în sensul cã, în fine, a recunoscut cã, dupã o relaþie de circa 11 ani, s-a cãsãtorit cu prea puþin cunoscuta Dana Ionicã (30 de ani, producãtoare în cinematografie).
Pe care, dupã spusele lui, a crescut-o ºi care este cea mai importantã femeie din viaþa lui. Respectând adevãrul... istoric, pânã acum trei femei au fost importante, cu acte, în viaþa tumultuosromanþatã a „comisarului Miclovan/Moldovan“: de prima soþie a divorþat dupã trei luni, de a doua s-a despãrþit dupã o convieþuire de cam zece ani, iar cu Dana abia ce ºi-a legalizat relaþia.
Tot la capitolul „femeia, eterna poveste“, domn’ Sergiu mai are o, sã-i zicem, ciudãþenie, pe care nu poþi sã nu i-o accepþi dacã judeci lucrurile din punctul lui de vedere, punct de vedere cu care semnatarul rândurilor de faþã este total de acord (oricum, nici vorbã de oareºce apucãturi pidosnice, ca sã zic aºa).
Bãrbat bine, stilat, cu ºarm, neocolit dintotdeauna de succese profesionale, cu bani, deci ºi cu succes aprioric la femei, Sergiu Nicolaescu nu concepe sã aibã o relaþie amoroasã cu o femeie trecutã de 40 de ani, deºi, balzacian vorbind, abia dupã 30 de ani începe adevãrata viaþã a urmaºelor primordialei Eve.

Juna vâlceancã, ruºinatã toatã...

Revenind la „ºtirea“ ce bântuie Antenele, ar fi de spus cã, invitat la emisiunea „Un show pãcã- tos“, Sergiu Nicolaescu a surpins mai toatã suflarea postului tv din Bãneasa.
De ce? Pentru cã în noul film pe care vrea sã-l realizeze o doreºte musai tot pe vâlceanca de 34 de ani Simona Pãtruleasa (care apare ºi în „Supravieþuitorul“). Fata e dotatã, nimic de zis (se vede cu ochiul liber), dar are patru aniºori în plus faþã de proaspãta doamnã Dana Nicolaescu, ceea ce cam contrazice apetenþa lui domn’ Sergiu pentru prospeþimea femininã de care are nevoie prin preajmã. Cum-necum, înainte de emisiune, regizorul a abordat-o direct pe Simonica, întrebând-o dacã este disponibilã în lunile mai-iunie, pentru a o avea la filmãri. Discuþia s-a prelungit, de era sã rateze Dan Capatos prezentarea invitatului, iar juna vâlceancã a roºit încântatã foarte. Apoi, zile la rând, regizorul a bombardat-o cu telefoane, ceea ce a stârnit invidia ºi ºuºotelile colegelor de ºtiri. Mai ales cã, din frânturi de discuþie (lãsate special sã se audã), reieºeau insistente invitaþii antefilmãri.

Top FUSTA ZGLOBIE

Fãrã prea multe comentarii în legãturã cu... legãturile primejdioase regizor - actriþã, în devenire ori cu nume (legãturi bine cunoscute ºi acceptate tacit în lumea filmului mondial), despre domn’ Sergiu ar mai fi ceva de remarcat. Cã Pãtruleasa i-a sucit minþile, e de înþeles (convalescenþa prelungitã fiind un motiv plauzibil). Ceea ce nu prea e de înþeles e poziþia lui domn’ Sergiu în vârful topului cuplurilor nepotrivite, ca sã nu zic ciudate, din punctul de vedere al diferenþelor de vârstã (totdeauna l-am apreciat ca pe un om serios, cu picioarele pe pãmânt; mã rog, e opþiunea domniei-sale...). În fine, iatã câteva exemple edificatoare (cu ori fãrã pirostrii), ce susþin ideea cã ºi urmaºii biblicului Adam o iau raznã când dau de o fustã zglobie, adicãtelea se cam prostesc la bãtrâneþe!

Aºadar:
Dana - Sergiu Nicolaescu: 47 de ani diferenþã.
Oana - Viorel Lis: 35 de ani.
Simona - Ion Dichiseanu: 33 de ani.
Monica- Irinel Columbeanu: 30 de ani.
Amalia - Ilie Nastase: 30 de ani.
Petre Roman - Silvia Chifiriuc: 26 de ani.
Cãlin - Ioana Tãriceanu: 25 de ani.
Nicole - Cornel Nistorescu: 24 de ani.
Laura Bijboacã - Teodor Atanasiu: 20 de ani.

OAU ce articol interesant :lol:

Anunþ important (Tricolorul)

În curând, se va da comanda "Motor!" la filmul de Epopee Naþionalã "Candele de zãpadã" - scenariul Corneliu Vadim Tudor, în regia marelui cineast Sergiu Nicolaescu. Aceasta pelicula e închinatã luptelor de la Oarba de Mureº (septembrie 1944), fiind nu numai un film de rãzboi, ci ºi unul de spionaj, subiecte împletite cu o palpitantã poveste de dragoste. Din distribuþie va face parte ºi marele actor Florin Piersic.

OMG!
ce tragic!

"Nimic nu stã în calea filmelor"

Regizorul Sergiu Nicolaescu se simte un om împlinit la 78 de ani, mai ales cã ultimul sãu film, "Supravieþuitorul", este primit bine de public. "Eu mã simt la vârsta asta ca un om dupã o boalã ºi mã resimt, dar nimic nu stã în calea filmelor, ele mã preocupã încontinuu", a declarat regizorul. În ciuda stãrii de sãnãtate precare, cu care a început acest an, maestrul a declarat cã intenþioneazã sã mai facã încã trei filme. "Mai am destule proiecte. Deocamdatã, vreau sã fac o comedie - "Poker", dupã piesa lui Adrian Lustig, un film despre Al Doilea Rãzboi Mondial - "Trenul morþii", ºi mai am un film, bazat pe un scenariu scris de Corneliu Vadim Tudor -"Candele de zãpadã", a mai spus Sergiu Nicolaescu, care va fi prezent vineri la premiera constãnþeanã a ultimului sãu film.

ANIMAT PLANET SHOW cu Sergiu Nicolaescu, Cristian Mungiu, Cristi Puiu (mai vechi, dar la fel de amuzant :-))

http://www.youtube.com/watch?v=GjRSLiX11nE

http://www.youtube.com/watch?v=GjRSLiX11nE

http://www.youtube.com/watch?v=2hGIlVinxOA

"Eu, cand fumez, imi vin idei nastrusnice" (personajul Andrei, "PISTRUIATUL")
http://www.youtube.com/watch?v=yasp2oiDDN4

"Nu vreau sa ma impac cu presa!"

Invitat la City FM de realizatorul Arthur Suciu, Sergiu Nicolaescu a atins in dialogul sau o serie de subiecte incitante, tratate foarte sincer. Celebrul regizor roman declara la inceputul emisiunii: “Am 64 de filme. Sunt un dinozaur. Da’ eu m-am facut.”

In legatura cu relatiile amoroase domnul Nicolaescu spune ca “nu esti sincer daca spui ca-ti place o femeie de 60 de ani”.

“In momentul de fata sa nu va asteptati sa ma impac cu presa. Nu, nici eu nu vreau, nici ea nu vrea. Sa vedem cine castiga” – este mesajul regizorului pentru mass media din Romania.

Maºinile, un fleac, le-am ciuruit!

Autor: Alexandru Banu

Sergiu Nicolaescu s-a maturizat odatã cu industria auto internaþionalã. A urmat pas cu pas evoluþia maºinilor ºi a avut ºansa de a da verdicte chiar de la volan în legãturã cu starea atelajelor conduse.

Mercedes, Opel ºi Renault sînt nume ale unor producãtori care au rulat cadre din viaþa pe ºosea a marelui actor ºi regizor român. Deºi era greu sã fii însoþit la drum de o producþie internaþionalã cu patru roþi, Sergiu Nicolaescu a fost privilegiat în acest sens. În distribuþiile sale figurau zeci de maºini ºi zeci de procedee cinematografice care le veneau de hac celor dintîi. Toate sacrificiile se petreceau în favoarea unor filme care au nãscut dialoguri memorabile, reamintite în cercuri de amici congeneri lui Sergiu Nicolaescu. Nici noi nu vom uita prea curînd de Comisar ºi de Buick-ul sãu, semn cã dragostea lui Nicolaescu s-a împãrþit în mod egal între filme ºi maºini.

ProMotor: Maºinile au jucat un rol important nu doar în filmografia dumneavoastrã, ci ºi în viaþa personalã...
Sergiu Nicolaescu:Maºinile ºi motocicletele au fost întotdeauna importante pentru mine. La început, în studenþie, prin 1939, am avut o motocicletã Zundapp. Dupã ce am aranjat-o, am vîndut-o, iar apoi mi-am cumpãrat un Ford demontat, pe care l-am adus în þarã cu o cãruþã, din Anglia (rîde). L-am aºteptat cam 8 luni ºi mi-a mai luat cîteva luni sã-l asamblez. Pe-atunci, dacã erau trei maºini strãine în Bucureºti, aparþinînd persoanelor de rînd, era mare lucru. Eu am fãcut totul, inlcusiv partea de vopsitorie. Urmãtoarea maºinã a fost o Ifa (din RDG), apoi am trecut la un Wartburg. Imediat, mi-am achiziþionat un alt Wartburg, doar cã acesta era nou... cãci primul fusese la mîna a doua. Cînd am început sã ies din þarã, mi s-au înfãþiºat maºini adevãrate, bune. Am achiziþionat pentru 4.000 USD un Opel Rekord 1700. Simultan, am avut ºi vreo trei Jawa, de 175 cmc, 250 cmc ºi parcã 350 cmc. Cînd mi-am cãpãtat statutul de regizor internaþional, cineva mi-a spus cã Opel-ul nu e de mine ºi, drept urmare, mi-a dat un Mercedes 250 cu mai puþin de 50.000 km la bord. L-am þinut pînã mi-am luat unul nou-nouþ.

ProMotor: Cum v-aþi permis toate aceste maºini?
Sergiu Nicolaescu: Începusem sã lucrez în Germania ºi veneam în þarã cu maºini. Am avut mai apoi un Mercedes 250, nou însã, pe care l-am înlocuit cu un alt Mercedes, 350, din primul lot fabricat. Toate aceste cumpãrãri ºi vînzãri s-au petrecut în 20 de ani, pînã cînd au apãrut maºinile de teren. Mi-am luat imediat un Nissan, iar acum am un Volkswagen Touareg.

ProMotor: De care dintre ele v-aþi ataºat cel mai tare?
Sergiu Nicolaescu: Poate cã de Ford ºi de Mercedes 350. La prima am lucrat enorm, am depus efort, am construit-o de la zero, iar a doua îmi plãcea pentru cã era extrem de puternicã.

ProMotor: Cînd v-aþi îndrãgostit de maºini?
Sergiu Nicolaescu: În copilãrie, m-am urcat într-un Ford înainte sã fi împlinit cinci ani. Nu ºtiu cum am reuºit, dar am intrat cu el în rîul Jiu. Nici mãcar nu avea cauciucuri. Habar nu am cum de s-a întîmplat. Am mers oricum cam un kilometru. La opt ani deja conduceam în poala tatii, el se ocupa de pedalier, eu viram. Pînã la 24 de ani condusesem un Puch, în Timiºoara. Era o motocicletã mereu învingãtoare pe la competiþii. Concura o femeie care cîºtiga tot timpul, cu un Puch 125. Am participat ºi o perioadã la curse, dar m-am lãsat repede.

ProMotor: Cum percepeþi diferenþa dintre epocile auto?
Sergiu Nicolaescu:Mari lucruri nu s-au schimbat, cred eu. Motorul ºi transmisia au rãmas, nu? Multe maºini de astãzi au computere ºi sisteme electronice ºi, desigur, un design cu totul altfel decît pe vremuri. Dar ºi atunci, Citroen 21, de exemplu, era o bombã, avea un aspect complet ciudat. Mai era ºi o Tatra, proiectatã, culmea, tocmai de cãtre un inginer român de la Politehnicã.

ProMotor: Ce maºini v-au impresionat puternic?
Sergiu Nicolaescu: Fordul ºi maºinile tatãlui meu, Buick, Chrysler ºi Plymouth, toate între 1936 ºi 1945. Din filme, Buick-ul comisarului... ce maºinã! Mare, impozantã, nu intra în garajul meu. Încã existã, am vãzut-o acum ani buni.

„Spectatorul de film e omul aproape sãrac“

de George Radulescu si Adina Mutar (ADEVARUL)

Sergiu Nicolaescu pune declinul cinematografiei româneºti pe seama „prãduirii" sãlilor de spectacole ºi a biletelor exagerat de scumpe. El admite însã cã regizorii tineri „au stofã".


64 de filme la activ, o revoluþie în care a jucat unul dintre rolurile principale ºi 14 ani de prezenþã în parlament. Sergiu Nicolaescu spune cã nu are adversari ºi cã nu este supãrat pe contestatarii sãi de conjuncturã. Crede în regizorii tineri, îºi aminteºte fãrã patimã de pãþaniile din vremea lui Ceauºescu ºi pare convins cã nu vom afla niciodatã ce s-a întâmplat cu adevãrat în decembrie 1989. Despre acestea ºi multe altele, numai „La masa Adevãrului", într-un dialog care pãtrunde discret în culisele vieþii lui Sergiu Nicolaescu.

CARTE DE VIZITÃ

S-a nãscut la 13 aprilie 1930, la Târgu Jiu.

A absolvit Universitatea Politehnicã Bucureºti, devenind inginer mecanic.

Dupã absolvire, a început sã lucreze la filmãri combinate în cadrul Studioului cinematografic „Alexandru Sahia".

S-a afirmat prin filmele „Dacii" (1966) ºi „Mihai Viteazul" (1970).

A participat activ la evenimentele din decembrie 1989 ºi a scris mai multe cãrþi pe aceastã temã.

Timp de 14 ani, a fost senator, ales pe listele FSN ºi PDSR.


Mulþi se întreabã cum de aþi reuºit sã faceþi atâtea filme înainte de `89, unele dintre ele chiar cu substrat împotriva regimului de atunci.

Vreau sã vã spun cã cenzura se aflã în filme. Eu nu am schimbat dupã '89 niciun film de-al meu. Toate au rãmas aºa cum au fost. Și Mihai Viteazul. Sunt acolo niºte poliloghii care nu aveau nicio legãturã cu mine sau cu filmul meu. Le-am lãsat. Pentru cã nu-i posibil sã schimbe cineva cartea sau un film pentru cã s-a schimbat regimul. Dacã am vrut sã fac altceva, am fãcut pe urmã. Pintilie a umblat, Piþa a umblat, toþi au umblat ºi le-au curãþat. Eu nu am fãcut treaba asta. Nu aveam nevoie. Nu fãcusem niciun compromis.

„Îi luam pe securiºti ºi îi bãgam în figuraþie"

Aveaþi la filmãri ºi la montaj pe cineva de la Securitate?

L-am trecut pe unul ºi la scenariu. Ca sã tacã omul din gurã. Îi luam pe securiºti ºi îi bãgam în figuraþie. Dar semifiguraþie. Gândilã era securistul care la început era împotriva mea. Începuse dur de tot sã mã necãjeascã. Dar, ca sã punem lucrurile la punct, vã spun cã eu nu am fost niciodatã cu regimul. Nu am fost nici împotriva regimului. Pentru cã nu mã gândeam nicio clipã cã se va schimba regimul. Mai mult decât atât, pentru mine trãdarea Occidentului a fost mai vizibilã, fiindcã mi-au propus sã fug din þarã, de mai multe ori. Și francezii, ºi nemþii mai târziu, ºi americanii, din primul moment.

Nimeni nu s-a gândit sã ne elibereze pe noi, românii. Sigur cã eram prea mici, prea puþin importanþi, dar pe mine m-a jignit treaba asta.

Ceauºescu nu v-a reproºat niciodatã, personal, vreo rãzvrãtire, cum a fost în cazul filmului „Mircea"?

La „Mircea" trebuia sã se þinã premiera pe 5 iunie 1989. Eu eram în Germania. Pe 3, primesc un telefon de la Dulea, care era ministru adjunct, ºeful cinematografiei. Zice: „Tovarãºul Sergiu, trebuie sã veniþi la Bucureºti, pentru cã sunteþi primiþi «sus» – Titus Popovici, tovarãºa Suzana Gâdea ºi dumneavoastrã". Zic: „Unde sus?" „Pãi, la birourile unu ºi doi" „Pãi veneam oricum, pentru cã e premiera pe 5. Îmi zice cã nu, nu mai e premiera, s-a amânat. Chestiunea asta voiau sã o discute tovarãºii cu noi. Era prima datã când a vrut sã vorbeascã Ceauºescu cu mine. Pânã atunci, îl vãzusem de trei ori, trecând sau dând mâna. La ziua lui, a dat mâna cu Francisc Munteanu, care era preºedintele Asociaþiei Cineaºtilor, ºi cu mine. Am zis cã, dacã nu are loc premiera, nu vin ºi am închis telefonul. Sunã telefonul din nou. Titus Popovici: „Sergiule, te urci în avion ºi vii, mâine suntem «sus»". Îi zic: „Titus, se þine premiera?" Îmi zice cã nu. „Atunci, nu vin!"
Titus era violent: „M-ai bãgat în rahat ºi acum mã laºi!" Mi-a închis telefonul. Sunã a treia oarã telefonul. „Sergiule dragã – era Suzana Gâdea, fosta mea asistentã, pe urmã a ajuns profesoarã de fizicã la Politehnicã, la ingineri mecanici –, trebuie sã vii, cã mergem la tovarãºii"
Zic: „Tovarãºa Gâdea, am vorbit ºi cu Titus, nu vin". Aici mi-am dat seama cã era fatã deºteaptã. „Alo, alo, nu mai aud nimic." Și a închis telefonul. Ca sã nu fie obligatã sã mã toarne, s-a prefãcut cã nu m-a auzit.

Dar Titus Popovici v-a turnat?

Titus mi-a închis telefonul pentru cã eu am spus cã nu vin. M-am întors în toamnã, mi-au ridicat paºaportul ºi, cu multã greutate, am reuºit sã-l reprimesc în decembrie. Am plecat în decembrie ºi m-am întors în þarã pe 15 decembrie. Și pe 21 s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

„Nu am fost niciodatã agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici mãcar propuneri nu mi s-au fãcut"

„Nu o sã aflaþi niciodatã adevãrul despre Revoluþie"

De ce v-aþi dus în Germania? Istoricul Alex. Stoenescu, care are acces la foarte multe informaþii, scrie în cartea lui cã aþi fost unul din cei racolaþi. Sunteþi trecut acolo ca unul din cei „chemaþi".

Racolat de nemþi? Ar putea sã spunã chiar mai mult. Și Ceauºescu m-a învinuit de aceeaºi poveste. Probabil cã avea astfel de informaþii...
Dacã avea informaþii, spunea altceva. S-a luat dupã ce a spus Ceauºeasca în prezenþa unui plutonier, când ea a întrebat cine conduce România. Ãla a spus: „Ion Iliescu ºi Sergiu Nicolaescu". „Ai vãzut, Nicule, cine e ãsta? Acum te-ai convins cã e agent racolat de nemþi?!" Asta e scrisã în ziare, a declarat-o plutonierul. Stoenescu ºi-a cam schimbat pãrerea acum. Am vãzut câteva cãrþi de-ale lui în care opinia sa e complet schimbatã. Și opinia despre Antonescu este alta. Dar spre bine. Eu vreau sã spun urmãtorul lucru: nu am fost niciodatã agent german. Nici agent de orice alt fel nu am fost. Nici mãcar propuneri nu mi s-au fãcut. Sã zici cã a venit cineva sã-mi spunã: „Nu vrei sã fii agent?"...
Pentru cã, fãrã doar ºi poate, eram unul dintre puþinii români care au ieºit peste graniþã ºi se întorceau. Eram cel mai popular dintre românii care ieºeau ºi intrau. Mai erau Ion Dacian, Ciulei, Pintilie. De aia mi-au ºi ridicat paºaportul. Și mai existã o întâmplare ciudatã. La un moment dat, o cântãreaþã, Roxana Gheaþã, care plecase în Italia cu soþul ei italian, avea o casã cumpãratã de italian pentru ea în Primãverii. Și a zis cã vrea s-o vândã. Eu am zis cã sunt amator.
Preþul era de 25.000 de dolari. Eu eram plãtit în dolari. Dãdeam statului român cam 75 la sutã din banii pe care îi primeam. Mi-a spus Niculescu-Mizil ºi omul lor de încredere cã au dat cererea spre aprobare ºi cã acolo a murit. Nu se punea problema ca eu sã cumpãr casa. Trebuia sã intru în cartier, sã fiu acceptat. Acolo s-a opus Ceauºeasca.

Ne puteþi spune ce leafã aveaþi?

Aveam mai mult decât oricare dintre cei care lucrau afarã. Luam la un film 50-60.000 de dolari. Fãceam contract, îl aduceam în România, era aprobat ºi, pe mãsurã ce eram plãtit, aduceam banii.

Aveaþi ºi un salariu fix?

Nu, nu aveam.

Drepturi de autor?

Drepturi de autor nu am ridicat niciodatã. Nici de la nemþi, nici de la români. Dar sã revenim la poveste. M-am întors pe 15 decembrie 1989. Imediat mi-au reþinut paºaportul. E foarte ciudat cã, plecând de la München, unde am vãzut niºte prieteni, le-am spus cã, pânã la 1 ianuarie, Ceauºescu n-o sã mai fie. Nu ºtiu de ce le-am spus treaba asta.

V-a ºoptit vreo pãsãricã...

Probabil. Am intrat în România. Am lãsat paºaportul la aeroport. Era 15 decembrie. Am aflat de Timiºoara la televizor, era ºi „Europa Liberã"... Și, pe 21 dimineaþa, a venit la mine ºoferul ºi am intrat hotãrât în Revoluþie.

Începea mitingul...

Am intrat în miting. M-am dus la un colonel, Niculescu, care a scris niºte prostii mari de tot. Mi-am luat niºte arme. Și am cerut grenade de la comandantul unitãþii, pe care mi-o recomandase generalul Milea pentru filmul urmãtor pe care l-am fãcut ºi care se numeºte „Coroana de foc".

Când i-aþi cerut grenade colonelului?

Înainte de miting. Spargerea mitingului a fost pe 22 decembrie. Pe 21, a fost mitingul lui Ceauºescu. Armele le-am lãsat acasã. Dar am plecat cu grenadele.

Deci v-a dat grenadele...

Mi-a dat grenadele.

Le-aþi cerut pentru filmare?

Eu i-am spus sã-mi dea trei grenade. El mi-a dat douã. Defensive erau amândouã. Una era de antrenament, cealaltã adevãratã. Le-am pus în buzunar ºi m-am dus în piaþã.

Cu ce gând le-aþi luat?

Aveam ceva în cap, dar asta nu vã spun... Era mult prea riscant.

Voiaþi sã-l ucideþi pe Ceauºescu?

Luasem ºi o portavoce. Am trecut prin toate cordoanele. Se uitau soldaþii la mine: „Uite-l pe Nicolaescu!" Am trecut pe unde am vrut. Am intrat în piaþã. Acolo, am vãzut spargerea mitingului. Vã spun eu, pe Ceauºescu l-au dat jos muncitorii. El a fost dãrâmat de muncitori. Ei au ieºit pe 22 decembrie, dimineaþa. 500.000 erau muncitorii – de la IMGB, „Timpuri Noi", Pipera, „23 August", „Griviþa".

Când vom afla adevãrul depre evenimentele din `89?

Nu o sã-l aflaþi niciodatã.

Eraþi dispus sã vã sacrificaþi viaþa în momentul acela?

Normal. Grenada adevãratã am luat-o pentru mine.

Când v-aþi dat seama cã „a explodat mãmãliga"?

În dupã-masa lui 22 decembrie. Atunci, pe terasa fostului sediu al CC al PCR, eram eu, Verdeþ ºi Iliescu. Erau 500.000 de oameni. Cât vedeam cu ochii. În momentul acela, a apãrut Verdeþ ºi a zis: „Tovarãºi, sunt Verdeþ!" Lumea a început sã urle. Roman i-a dat microfonul lui Iliescu. Eu nu am vãzut cã i-a dat microfonul. Și Iliescu a început ºi el cu „tovarãºi", ºi lumea a început iar sã urle. El era omul cu care eu am venit de la televiziune. În clipa aceea, i-am smuls microfonul din mânã, i-am zis ºi lui ceva ºi am spus: „Sunt eu, Sergiu Nicolaescu!" În momentul ãla, 500.000 de oameni au început sã strige „Sergiu, Sergiu!" A fost cel mai fantastic moment din viaþa mea. Le-am spus aºa: „De aici înainte, când veþi dori sã strigaþi numele cuiva, sã nu o mai faceþi! Sã strigaþi România!" Și au început sã strige „România". În clipa aia, mi-am dat seama cã se va schimba regimul. E adevãrat cã eram mult mai emoþionat dupã strigãtele „Sergiu, Sergiu!", care nu se mai opreau.

Vã cunoºteaþi cu Ion Iliescu dinainte de Revoluþie?

Nu. Iliescu a venit între 1.30 ºi 2.30 la televiziune, adus de Mihai Bujor, care a vãzut cã eu m-am certat cu Caramitru ºi a venit sã mã întrebe dacã îl aduce pe Iliescu. Auzisem de Iliescu de la Titus Popovici. El se ducea la Iliescu. La un moment dat, mi-a ºi spus, era în lift: „Nu vii cu mine la Iliescu?" Am întrebat cine-i Iliescu. „Pãi, e cutare, omul care vine dupã." Nu îl ºtiam.

Titus Popovici nu v-a turnat? La un moment dat, spuneaþi cã aþi gãsit în sertar la C.C. o scrisoare în care se disocia de ce aþi fãcut dvs.

Titus Popovici nu m-a turnat. În principal, ºtia cã eu, ca ºi el, sunt împotriva regimului. Numai cã el trebuia sã joace rolul pe care-l avea în Comitetul Central, cã altfel nu mai exista niciunul dintre noi. Titus ºtia cã sunt împotriva regimului, împotriva lui Ceauºescu. Discutam lucrurile astea foarte deschis.

Dar, revenind la povestea cu grenadele, cine este acel colonel?

Este colonelul Niculescu, care este scos la pensie.

A fost dispus sã vã dea ºi muniþie, ºi arme...

Armele erau ale mele.

De unde?

Poveste.

Aveaþi armele astea acasã?

Aveam acasã un revolver cu butoi cu nouã cartuºe, calibrul 22. Am cumpãrat pistolul din Finlanda. Arma o aveam cumpãratã de la Paris. Cred cã dinainte de '70. Era o armã semiautomatã, o am ºi acum, cu 20 de cartuºe ºi cãreia i-am cumpãrat ºi un dispozitiv de silenþiozitate.

Se auzea mult mai uºor, era cu amortizor. Aceste douã arme i le-am dat colonelului sã le regleze în poligon. Când m-am dus la el, pe 21 decembrie dimineaþa, i-am spus: „Domnule colonel, vrei sã ajungi ministru?"

Tipul a recepþionat, nu mi-a rãspuns ºi a apãrut în Biroul politic. În momentul ãla, am tãcut. Am spus: „Eu plec, poþi sã-mi dai chestiile alea pe care þi le-am dat împrumut?" Ieºind pe uºã afarã, i-am spus sã-mi dea ºi trei grenade. Mi-a dat douã. El a declarat într-un ziar cã mi-a dat trei.

Ce aveaþi de gând?

Nu mai spun, erau copilãrii. Aveam aceste arme care, dacã mi le-ar fi gãsit, eram prãpãdit. Eu am fost în primul TAB care a ajuns la televiziune. Dar ºtiam cã la mine acasã sunt douã arme. În loc sã intru în televiziune, locuiam foarte aproape de televiziune, am alergat acasã, am luat armele ºi le-am aruncat vizavi, unui neamþ care lucra la Ambasada germanã.

Armele le-am aruncat în curte. Și el le-a luat. Și mi le-a dat înapoi dupã '90. Din cauza asta a intrat înaintea mea Caramitru. Caramitru fãcea poze, iar Mircea Dinescu ieºise cu securiºtii care-l pãzeau în Piaþa Confederaþiei. Am trecut pe lângã el.

De ce nu aþi mai rãmas în politicã?

Nu era de mine.

Aþi avut mai multe mandate de senator...

Am fost 14 ani senator. Trebuia sã aibã grijã cineva de cinematografie. Dupã ce am plecat eu, uite unde a ajuns cinematografia. În primul rând, nu am mai fãcut filme. Am fãcut ºapte filme în 18 ani. Și eu fãceam douã filme pe an...

Dar erau alte condiþii. Mulþi spun cã, atunci când venea Sergiu Nicolaescu, putea sã ia un sat întreg ºi sã facã ce voia...

Și acum, dacã se duce Sergiu Nicolaescu, face. E acelaºi lucru. Pentru cã se ducea X-ulescu, pe care nu-l ºtia nimeni, ºi ãia îi ziceau: „Vezi-þi de treabã!" Dacã mergeam eu, era altceva.

Cum îi vedeþi pe regizorii din noua generaþie?

Foarte bine.

Au stofã?

Au.

Care dintre ei?

Mitulescu, Mungiu. Mai sunt... Radu Muntean, spre exemplu.

De ce credeþi cã nu se mai fac filme poliþiste?

Pentru cã, în momentul ãla, s-ar vedea diferenþa. Nu poþi sã faci un film poliþist la începutul carierei. Pentru cã se vede imediat diferenþa. Ei au fãcut un lucru foarte interesant ºi foarte bun. Au cãutat primitivismul cinematografiei. Un aparat pus undeva, care înregistreazã. Cam asta-i tehnica unora dintre ei. Nu generalizez. Și nici nu trebuie generalizat. Mungiu a fãcut un film bun ºi înainte. La al doilea, s-a luat dupã Cristi Puiu ca sã punã ºi el aparatul. A fãcut ºi filmul „Occident", care a fost un film bun.

Vin sã vã consulte, sã vã cearã pãrerea?

Nu, nu m-a consultat niciodatã nimeni. Toatã lumea ºtia totul.

Dar i-aþi fi sfãtuit dacã ar fi venit la dumneavoastrã?

Nu ºtiu. Eu m-am purtat foarte frumos cu tinerii. Am debutat opt tineri. Și am încurajat tinereþea pentru cã ºi eu am fost tânãr. E normal cã ceva nou nu poate sã aducã decât tinereþea. Eu, tânãr fiind, am fãcut „Dacii" ºi „Mihai Viteazul". Aveam sub 40 de ani ºi o faþã de 28 de ani.

De unde a apãrut fractura aceasta între tinerii cineaºti ºi „dinozaurii" cinematografiei româneºti, aºa cum spuneau ei?

Nu este o fracturã. Ei contestau CNC-ul ºi modul cum se desfãºurau concursurile, dar nu au spus niciodatã care erau regulile concursului... Scenariile lor au fost trecute în momentul în care eu mã ocupam de cinematografie. Nu e o luptã între generaþii. Nu a fost niciodatã. Pentru cã, dacã te uiþi, toate scenariile au fost aprobate de CNC. Și era sub influenþa mea CNC-ul pe vremea respectivã. S-au fãcut 92 de filme.

Vã deranjeazã cei care vã criticã?

Nu. Pentru cã sunt tineri ºi, într-un fel, încearcã ºi ei. Unii ºi-au dat seama cã greºesc ºi tac din gurã. Alþii nu tac. Dar pe mine nu mã deranjeazã.

De ce credeþi cã oamenii nu mai merg la cinematograf ca altãdatã?

E adevãrat cã oamenii nu mai merg la cinematograf. Motivul pentru care nu mai merg la cinematograf este cã, de câþiva ani, din 800 de cinematografe, am rãmas cu 37. La acestea, biletul începe de la 18 lei. E o sumã foarte mare. Ca sã scoþi pentru tine ºi iubita ta aproape 50 de lei...

Aþi fost în parlament, nu v-au atras atenþia bãieþii aceia „deºtepþi" care au tot mãritat sãlile de cinema ºi le-au fãcut discoteci ºi cazinouri?

Eu am luptat împotriva lor. Cinematografia, ca ºi televiziunea, ca ºi radiodifuziunea, trebuie sã þinã de aceeaºi conducere. Acesta este lucrul pe care eu l-am fãcut. Sãlile de cinema s-au prãduit în ãºtia patru ani. Și înainte s-au închiriat, dar închiriatul este altceva. În clipa în care au intrat liberalii s-a întâmplat toatã porcãria. Au legalizat unele furtiºaguri mai mici, fãcute de directorii de cinema sau alte întreprinderi.

Toate cinematografele aparþineau CNC, dar în CNC exista o întreprindere care avea toate aceste cinematografe. În 1990, cinematografele erau împãrþite în douã – unele care aparþineau României Film ºi cele noi, care aparþineau primãriilor. În 1990, pe 8 februarie, a apãrut primul decret-lege prin care toate cinematografele au trecut la CNC. Acum, actualul ministru vrea sã le dea înapoi. A ºi ieºit legea. Numai cã în legea respectivã scrie „poate" ºi cu acest „poate" mai am o luptã. Eu am luptat pentru independenþa cinematografiei, pentru Legea 630, pe care am fãcut-o eu.

„Adevãratul spectator de film e omul mediu, aproape sãrac. E muncitorul, sunt elevii."

Au apãrut multiplexurile...

Sunt scumpe. Oamenii care merg la multiplex se duc la magazine. Sunt oameni care au bani, cumpãrã ceva ºi intrã ºi la cinema. Adevãratul spectator de film e omul mediu, aproape sãrac. E muncitorul, sunt elevii. La multiplex, trebuie sã ai bani mulþi. Elevilor trebuie sã le dea pãrinþii banii. Dacã nu le dau, ce fac? Cinematografele erau ieftine. „Studio" are bilete la jumãtate de preþ...

Se spune cã acela care vrea sã meargã la film ºi are de ales între Studio ºi Multiplex mai gãseºte cinci lei ca sã meargã la Multiplex. Pentru cã este altã calitate.

La unii conteazã cinci lei. Oamenii sãraci nu mai vin la film. Se mai întâmplã ceva - puterea televiziunilor nu are limitã. Un film l-ai fãcut anul ãsta, anul ãsta îl dai la televiziune. Unde în lume se mai întâmplã asta? Suntem unica þarã din lume.

De telenovele ce pãrere aveþi?

Majoritatea sunt slabe. Cel puþin slabe ca tehnicã.

Dar ca gen cum sunt? Fac mai mult rãu decât bine?

Eu cred cã vin doar sã accentueze rãul. Pe cine poate interesa, de pildã, o telenovelã cu þigani? Noi nu facem decât sã acceptãm ºi sã încurajãm asta. Îl ia pe Viziru, pe care eu îl fac cântãreþ în filmul meu, ºi îl bagã acolo în gunoaie. E adevãrat cã actorii se duc, nu aleg. Ei trãiesc din asta.


„Cinematografele s-au prãduit. Oameni care erau temporar puºi în funcþii au împãrþit banii, au primit ciubucuri."

Care ar fi prima mãsurã pe care aþi lua-o dacã aþi fi ministru al culturii astãzi?

Nu am vrut niciodatã sã ocup vreo funcþie. Dovadã cã 14 ani nu am ocupat nicio funcþie. Nici când am avut totul la dispoziþie. Atunci, l-am pus pe Piþa. În primul rând, aº face sã þinã cinematografia direct de guvern sau de parlament. Independenþa cinematografiei este obligatorie. Cinematografele sã revinã din nou României Film. S-au prãduit, ãsta este cuvântul. Oameni care erau temporar puºi în funcþii au împãrþit banii, au primit ciubucuri.

Nu am auzit de niciun dosar penal.

Dar asta nu s-a întâmplat numai în cinematografie. În toate domeniile este aºa. Uitaþi-vã ce s-a întâmplat în privinþa strãzilor, a autostrãzilor...

„Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român ºi unul din cei mai importanþi conducãtori de stat pe care i-am avut noi"

Care este filmul dvs. preferat?

Am fãcut 64 de filme. 64 de copii. Și atunci, îmi calc pe suflet punând unul mai în faþã. Dar o fac. Nu poate nimeni sã nu recunoascã cã „Mihai Viteazul" e cel mai important film românesc. Este singurul care a fost cumpãrat de americani ºi difuzat în lumea întreagã de Columbia Pictures. Numai asta dacã o spui ºi gata…

Dar poate aveþi ºi unul de suflet...

Pe urmã, vine un alt gen. Adaptãrile cinematografice. Eu le iubesc foarte mult pentru cã sunt romane foarte bine construite. Și atunci, aº pune „Osânda" sau „Atunci i-am condamnat pe toþi la moarte". Acestea au fost filmele care mi-au dat satisfacþia cea mai mare. Dar succesul cel mare îl fac „Nea Mãrin miliardar", „Dacii"... La „Mihai Viteazul" nu poþi sã vorbeºti, la fel cum nu poþi sã vorbeºti de filmul lui Mungiu care a luat premiul la Cannes. Cine vorbeºte de un astfel de film înseamnã cã este un idiot. Nu mai conteazã filmul, conteazã premiul. Cinematografia românã a ajuns sã primeascã premiul Cannes-ului.

„Orient Express" nu vã este drag?

„Orient Express" este genul de film pe care îl prefer eu. Cum sunt ºi „Ciuleandra" ºi cele pe care le-am mai spus.

Dar din seria de aventuri?

Pe alea le-am fãcut la comanda strãinilor. Am fãcut Jules Vernes, Jack London, Mihai câine de circ.

Cele poliþiste?

De ce am fãcut filme poliþiste? Pentru cã dedesubtul lor era istoria poporului român. Te uitai acolo, vedeai directorul cã se plimbã ºi sus erau tablourile lui Mihai ºi al lui Antonescu. Aºa cum au fost Marx ºi Engels, aºa se purtau Antonescu ºi Mihai. E adevãrul asupra epocii respective.

V-au lãsat comuniºtii cu tablourile acelea la filmãri?

Nu. Dumitru Popescu, cel mai mare cenzor, zis Dumnezeu, care era un tip foarte deºtept, talentat, îmi numãra împuºcãturile. Și atunci cum sã nu pun tablouri? L-am luat pe Zelea Codreanu... Erau ºi la ei scãpãri.

Vã consideraþi naþionalist?

Categoric da.

Ne judecãm greºit istoria în momentul de faþã? Mã refer la perioada interbelicã...

Din pãcate, da. Antonescu nu mi-e simpatic, dar a fost un mare român ºi unul din cei mai importanþi conducãtori de stat pe care i-am avut noi. A fost un român de mare valoare. El, Kogãlniceanu, Ion I. C. Brãtianu, Carol I. Nu vorbim de catastrofe, cum e Mihai de Hohenzollern.

Miclovan ºi Moldovan, personajele pe care le-aþi interpretat, nu aparþineau niciunui grup politic...

Ei se lãudau cã nu aparþin politic... Atunci când am fãcut „Un comisar acuzã", am dat de un material care dezvãluia cã legionarii s-au oprit cu execuþiile la o celulã distanþã de cea a lui Ceauºescu. Pentru cã legionarii îi executau numai pe cei care au fost politic împotriva lor. Cu comuniºtii, nu aveau nimic de împãrþit.

Suntem încã tulburaþi de fricã? Avem frustrãri, temeri nejustificate în raport cu istoria recentã?

Sigur da. Altfel, nu-mi imaginez de ce e o diferenþã atât de mare între istoricii noºtri. Am cercetat toatã istoria României când am fãcut „Mihai Viteazul" ºi „Dacii". O ºtiam mai bine decât istoricii. La „Dacii" am fãcut legendã - cã dacul, când moare, ia o bucatã de pãmânt ºi ºi-o pune pe piept. Este o invenþie de-a mea. Vitalitatea unui popor se manifestã în politicã. Începutul comunismului la noi este o lipsã de vitalitate. Totul era rusesc, inclusiv istoria. Dacã nu existã o culturã care sã înlocuiascã vitalitatea politicã, naþiunea dispare. Lucrul ãsta l-a spus Iorga. Poate nu cu aceste cuvinte, dar el a spus-o. Fãrã doar ºi poate, acest lucru m-a condus pe mine sã încerc sã arãt adevãrul, sã fac istorie adevãratã.

Sunteþi un om religios?

Nu sunt un om religios. Dar iubesc tradiþia. Respect religia pe care am moºtenit-o de la pãrinþii mei ºi de la þarã. O respect, dar nu sunt religios. Nu mã duc la bisericã. Nu mã manifest. Vreau sã spun cã primul film în bisericã a fost „Mihai Viteazul". Încoronarea. Serviciile pe care le-am fãcut eu Bisericii sunt imense, pentru cã am avut curajul sã fac în '70 „Osânda", punându-l pe Mihai sã-ºi urce Golgota cu o cruce în spate, exact ca a lui Isus. Când a vãzut asta Dumitru Popescu, s-a ridicat în picioare. I-am spus: „Staþi jos sã vedeþi pânã la sfârºit!" S-a aºezat. Și, în final, Amza urca dealul, e împuºcat din spate, când ajunge sus se agaþã de cruce ºi crucea cade. În momentul ãla, eu, care eram lângã el, am zis cã-l pãcãlesc ºi i-am spus: „Pãi vedeþi de ce am urcat-o?! Ca s-o dãrâm!" Realitatea nu era asta. Ceea ce rãmânea în sufletul omului era altceva. Era neomenia ãlora care trãgeau în el. Era o luptã...

Traversãm o perioadã jalnicã din punct de vedere politic?

Nu. Au fost ºi alte perioade jalnice.

Puteþi sã ne spuneþi care au fost cele mai interesante momente din spatele filmelor pe care le-aþi fãcut?

Eu am umblat în istorie, dar nu vi se pare curios cã am murit de atâtea ori? Aproape întotdeauna muream. Pentru cã personajele erau neutre. Pentru cã nu þineau nici cu regimul ãsta, nici cu celãlalt. Era un idealism pe care-l transmiteam. Spectatorii nu înþeleg întotdeauna tot, dar intuiesc ce ai vrut sã spui. „Nemuritorii" este un film care place la toatã lumea. Dar acolo sunt 13 inºi care mor pentru un ideal – sã aducã steagul lui Mihai în þarã. Și în þarã sunt omorâþi chiar de români. Sau „Coroana de foc", unde iar am reluat tema lui Mihai. Cu fantezia normalã cu care m-a influenþat cinematografia francezã.

Interesant este cã publicul de film în general vrea happy-end...

Eu întotdeauna le-am dat sfârºituri triste. În afarã de „Nea Mãrin miliardar". Întotdeauna am sfârºit cu eroul care murea.

Cu Jean Constantin faceþi un cuplu foarte reuºit...

Ãsta este un mare curaj. Nu existã niciun actor în lume care sã fi avut curajul în filme serioase sã ia alãturi de el un comediant.

Dar s-a adaptat excepþional în „Supravieþuitorul".

Eu m-am agãþat de Jean Constantin. Nu l-am lãsat aproape în niciun film.

Cum v-a venit ideea acestui personaj, Limbã?

Jean Constantin pigmenteazã foarte mult. De aia îl ºi folosesc.

Dupã ce criterii alegeaþi distribuþia?

Nu ºtiu... Mã uit.

Puneþi accentul pe intuiþie?

Da, pe intuiþie. Și nu fac probe. Niciodatã în viaþa mea nu am fãcut probe.

Cascadoriile din filmele dvs. cine le realiza? Lucraþi cu cineva?

Nu. Eu am fãcut prima ºcoalã de cascadori din România. Am fãcut ºapte – opt ºcoli de cascadori în România. Eu am fãcut cascadorie bazându-mã pe sportul pe care-l ºtiam ºi pe care-l fãcusem. Și pe autoritatea pe care o aveam. Le spuneam exact ce aveau de fãcut. Sã vã dau un exemplu. În „Orient Express", am pus aparatul pe ºinã, le-am spus cã eu sunt în faþã, la 30 – 40 de metri, iar când a trecut locomotiva de mine, sã ia aparatul, unul de un picior, unul de alt picior, ºi sã iasã de pe ºinã.
Știau cã trebuie sã ia de picior aparatul ºi sã fugã când trece locomotiva de mine. Când a plecat trenul, am auzit, la un moment dat, strigãtul celui de pe margine: „Sãããri!" Mi-a plãcut momentul... Era o senzaþie sã stai pe ºinã, sã vezi locomotiva venind spre tine. Și am stat pânã în ultima clipã. Spun clipã pentru cã era a 24-a parte dintr-o secundã.

Care cinematografie vã este mai aproape de suflet? Cea francezã, cea americanã?

Cea francezã a anilor '60 ºi cea americanã, fãrã doar ºi poate.


Cel mai redutabil adversar...

Nu am adversari. Nici mãcar duºmani nu am care sã aibã meseria mea. Într-un spectru mai larg însã, pot enumera lenea, ciubucul... Le ºtiþi mai bine ca mine! Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele sã se limpezeascã în societate.
Nu vedeþi cã acum toatã lumea zice „români = hoþi, þigani"?! E ºi vina politicului... Dar ce poþi sã faci cu þiganii?! Cã existã între ei oameni care muncesc, care fac afaceri, e adevãrat. Dar majoritatea sunt cerºetori. Vreau sã spun urmãtorul lucru: pe mine, mã iubesc foarte mult þiganii. Dacã mai trec pe lângã români care nu mã recunosc, când trec pe lângã þigani nu existã sã nu mã recunoascã. Ne trebuie mult prea mult timp pentru ca apele sã se limpezeascã în societate. Nu vedeþi cã acum toatã lumea zice „români = hoþi, þigani"?!

Oamenii „din umbrã"

Titus Popovici, Dumitru Fernoaga, Ghiºe, era un ministru adjunct la culturã, Ion Brad. Aceºtia m-au susþinut. Și mai sunt ºi alþii. Vreau sã vã spun cã eu nu fãceam ceea ce am fãcut dacã eram singur. Fernoaga, care era ºef de studio, vedea cã eu am pus pe perete, la filmãri, tabloul lui Zelea Codreanu. Și lui îi plãcea.

Chit cã avea legãturi ºi cu Securitatea. Îi plãcea ce fãceam. Oamenii intuiesc. Nu înseamnã cã, dacã pun tabloul lui Zelea Codreanu, sunt eu legionar sau o fac pentru legionari. Doamne fereºte! Aºa vãzuserã ºi ei în copilãrie. Și asta dãdea impresia de adevãrat. Senzaþia de adevãrat.

Vreau sã vã spun cã eu nu fãceam ceea ce am fãcut dacã eram singur

Poveste de viaþã

„Nicu Ceauºescu avea amante pe care le mai foloseam ºi eu"

Când avea Nicuºor Ceauºescu 15 ani, eu am avut premiera la „Mihai Viteazul". Eram la Athenee Palace, la recepþia de dupã premierã. Și l-a trimis pe unul dintre cascadori sã vinã sã mã invite la el la masã. I-am transmis cã eu îl invit pe el la masa mea, pentru cã eu am musafiri. „Nu pot sã vin!" Nu a venit nici el. Era un puºti. Pe urmã a crescut. Ajunsese secretar. Și am crezut cã-mi poartã râcã.

Ne-am mai potrivit sã picãm împreunã când a crescut bãiatul. Avea amante. De unde sã ºtiu eu cã sunt amantele lui Nicuºor?! Le mai foloseam ºi eu... Aºa am surprins-o o datã pe Elena Ceauºescu cum stãtea pe o stradã sã vadã dacã vine o tipã de-a lui la mine.

Altã datã, eram la mare, la Olimp. Filmam noaptea pe stradã. Mi-a spus cineva cã este Ceauºescu acolo. Era cu Viorel Pãunescu, care era directorul barului ºi prieten bun cu Nicu Ceauºescu. I-am vãzut cã au ieºit afarã ºi se uitau. Trimite pe cineva sã mã invite în bar. Și i-am spus cã nu pot sã vin, pentru cã am filmare, am actori. „Trebuie sã termin. O sã vin dupã." Dupã filmare, de abia am aºteptat sã mã duc acasã. Dar eu nu fac din asta vitejie.

M-am mai pomenit cu el într-o duminicã dimineaþã, când a venit la un film. Am intrat, ne-am aºezat, el mai în faþã, eu puþin mai în spate. Am vãzut filmul. S-a ridicat ºi a zis: „Bã, frig e la voi aici... Ce frumos e filmul!" Atât! De unde sã ºtiu eu cã sunt amantele lui Nicuºor?! Le mai foloseam ºi eu... Aºa am surprins-o o datã pe Elena Ceauºescu cum stãtea pe o stradã sã vadã dacã vine o tipã de-a lui la mine.

Nea Mãrin, cel mai popular personaj
de Ioana Bogdan (Adevarul)

Inegalabilul Amza Pellea în rolul „Nea ... Sergiu Nicolaescu spune cã Nea Mãrin e un rol creat de Amza Pellea, un actor care nu poate fi înlocuit
Amza Pellea nu mai e printre noi. Nici ªtefan Bãnicã, nici ªtefan Mihãilescu-Brãila, nici Colea Rãutu. În plus, au trecut 30 de ani de la premiera lui „Nea Mãrin Miliardar".

Pelicula are cea mai mare cotã de popularitate din România. „ªi acum am un rol pentru Amza, când îmi fac distribuþiile. Îmi lipseºte Amza. A fost actorul meu fetiº", mãrturiseºte regizorul lui „Nea Mãrin Miliardar". „El era Nea Mãrin, îl crease pe Nea Mãrin ºi-l jucase la televiziune", conchide autorul peliculei, fãrã drept de replicã.

Amza contribuise decisiv la succesul unui film turnat toamna, pe litoral, în circa 30 de zile, cu un buget – era anul 1978 – de 6 milioane de lei. „Un record de spectatori!", exclamã astãzi Nicolaescu. ªi, într-adevãr, filmul ocupã primul loc în topul filmului românesc, cu aproximativ 14 milioane de spectatori.
Regizorul mai spune cã Amza a intrat în pielea ambelor personaje - miliardarul ºi olteanul – cu un talent egal.

„Amza putea sã joace orice"

„Un actor vine cu datele sale. Fizicul, vocea sunt instrumentele lui de lucru. Or, Amza era cu adevãrat uluitor. Trecea cu atâta uºurinþã de la personaje dramatice (din «Osânda», «Ipu», «Mihai Viteazul» sau «Dacii») la personajele comice din «Capcana mercenarilor», «Nea Mãrin Miliardar»…"
Amza putea fi orice ºi oricum.

„Un þãran inteligent ºi ºugubãþ sau un domn distins, un rãzvrãtit sau un vizionar, un muncitor sau un voievod, un mucalit simpatic sau un distant flegmatic, un solitar sau un om de lume. Ãsta era marele lui talent!", îºi aminteºte Sergiu Nicolaescu.


„Am filmat de pe targã, eram accidentat"

Regizorul Sergiu Nicolaescu (foto) povesteºte cã, în ciuda ritmului de lucru susþinut, actorii au fost relaxaþi ºi au lucrat cu plãcere. El însuºi a lãsat deoparte neplãcerile cauzate de o stare instabilã de sãnãtate. Tocmai terminase o peliculã germanã ºi suferise un accident la filmãri. Aºa cã, la „Nea Mãrin Miliardar", a petrecut zile în care venea pe platou cu Salvarea, era legat de targã, ridicat în poziþie oarecum verticalã ºi… începea sã filmeze.


„Emisiunile televizate cu Nea Mãrin s-au impus ca reale succese, iar Amza a dat, de parcã ar mai fi fost necesar, mãsura talentului sãu ºi în film"
Sergiu Nicolaescu
regizor

Am vãzut cã tirajul de la "Cu mîinile curate" din Adevãrul s-a vîndut ca pîinea caldã...Au scos oamenii lui Patriciu încã unul suplimentar.

da. azi la orele 14.00 nu mai gaseam nici un nr din adevarul cu dvd.
orice s-ar spune, brandul sergiu nicolaascu e cel mai puternic in romania dpv cinematografic.

trist

Au dat lovitura oamenii, dupã ce faza cu cãrțile de lux nu prea a prins. Se pare cã vor mai scoate încã o serie dupã cele 6 filme din colecția Aventuri.

Adevarul continua sa va dezvaluie povestea "Comisarului"

Cum s-au nãscut Miclovan, Lãscãricã ºi „dom’ Semaca“


de Ioana Bogdan

Regizorul Sergiu Nicolaescu declarã cã visul sãu a fost sã realizeze un film de tipul celor vãzute de el între anii 1936 ºi 1942.

Un scenariu scris de Petre Sãlcudeanu ºi Titus Popovici în 1971 i-a dat posibilitatea sã-ºi aminteascã de doi actori americani: James Cagney ºi Humphrey Bogart. "E vorba, mãrturiseºte Nicolaescu, de filmele cu gangsteri care-mi influenþaserã copilãria, atrãgându-mã cãtre film, devenit mai apoi propria mea viaþã".
Trecând cu greu de cenzura de partid, filmul „Cu mâinile curate" a avut un imens succes de public ºi de presã. A realizat un record de spectatori în întreaga lume, chiar ºi dincolo de „cortina de fier". „Pot spune, conchide regizorul, cã a fost cel mai vândut ºi mai de succes film exportat în deceniul opt."
Pasiunea pentru filmele poliþiste þine ºi de istoria propriei vieþi. Regizorul a avut în familie un bunic, ºef de poliþie - tatãl mamei -, ºi un unchi comisar, în Bucureºtiul anilor 1935-1951. Aºa s-au nãscut comisarul Miclovan, Lãscãricã ºi Semaca. Acþiunea filmului "Cu mâinile curate" se petrece în ‘45-‘46, când România era încã sub ocupaþia trupelor sovietice ºi se îndrepta spre dictatura comunistã. Nicolaescu spune cã a trãit acele vremuri ºi i-a fost uºor sã le reconstituie, cu toatã fidelitatea.

„Am vrut ca Miclovan sã reînvie"

Sergiu Nicolaescu a vrut sã dedice acest film unchiului sãu, Gheorghe Cambrea, care, în anii ’50, a trecut prin închisorile comuniste Gherla ºi Fãgãraº. "A fost condamnat la 25 de ani de temniþã pentru cã-l arestase, la o manifestaþie de 1 Mai, pe comunistul Constantin David. Acesta din urmã era informatorul poliþiei ºi arestarea o solicitase chiar el. Putea fi spus acest lucru la proces, în faþa judecãtorilor comuniºti?", se întreabã astãzi regizorul.
În filmul „Cu mâinile curate", comisarul Miclovan moare la final, iar interpretul sãu iese din scenã. Regizorul peliculei declarã cã n-a prevãzut nici succesul filmului, nici faptul cã se va descurca atât de bine în rol. Atunci i-a propus lui Titus Popovici sã-l învie pe Miclovan. "Titus a refuzat, îºi aminteºte Nicolaescu. I se pãrea imposibil. Am fãcut-o singur, câþiva ani mai târziu, schimbându-i numele în Moldovan. E vorba de «Un comisar acuzã» ºi filmele care i-au urmat."

Comuniºtii au murdãrit „mâinile curate”

de Ioana Bogdan

Filmul „Cu mâinile curate" conþine ºi replici aluzive care au trecut de cenzurã.

Acþiunea începe cu scena durã în care o locomotivã omoarã un poliþist. Cu un om mai puþin, echipa comisarilor Miclovan ºi Patulea are nevoie de întãriri, aºa cã îl racoleazã pe Roman – interpretat de Ilarion Ciobanu – sã intre în Poliþie ºi sã dezlege cazul Semaca, alãturi de Miclovan.
Secvenþa în care Roman îºi ia, în faþa lui Patulea, angajamentul de a intra în Poliþie, se petrece pe stadion, în timpul unui meci de rugby, viitorul comisar având la bazã profesia de antrenor de rugby. Una dintre remarcile sale, neobiºnuitã pentru un film care apãrea în 1972, a reuºit sã treacã de cenzura comunistã: „Dupã ce lucreazã 10 ore în uzinã, îi pui sã joace ºi mai vrei sã ºi câºtige", zice, cu un dispreþ nedisimulat faþã de regim, Roman, arãtând spre jucãtorii din teren.

„Am introdus scene la cererea cenzurii"

Asemenea cuvinte erau un curaj maxim pe vremea lui Ceauºescu, crede Sergiu Nicolaescu. Pe de altã parte, mãrturiseºte el, „am fost obligat sã introduc unele scene la cererea cenzurii comuniste."
Despre titlul filmului, regizorul spune cã sunã bine, are rezonanþã, e puternic. Apoi, era credinþa, lozinca lui Roman", adaugã el. Actorii, îºi aminteºte Nicolaescu, au jucat excelent. „Gheorghe Dinicã joacã orice, dramã sau comedie. Lucru rar. E impecabil, atent la detaliile fine care fac personajul. Mihãilescu-Brãila, Papaiani sunt din acelaºi aluat. Buni profesioniºti."

„Am rescris începutul din «Ultimul cartuº»”

de Ioana Bogdan

„Ultimul cartuº" era programat sã fie realizat de Iulian Mihu, cel care, de fapt, l-a ºi început, povesteºte Sergiu Nicolaescu.

„Scenariºtii au fost revoltaþi de ceea ce voia sã facã regizorul, un bun prieten de-al meu. Conflictul a degenerat ºi a urmat schimbarea regizorului.

Eu refuzasem filmul. Povestea începea cu Mihai Roman, care se afla în maºinã cu instructorul, apoi toatã acþiunea se petrecea la mãnãstire. Iulian Mihu a venit la mine ºi m-a rugat sã-l fac eu, dar cu acelaºi deviz, altfel îi imputã studioul filmãrile fãcute. Pânã la urmã am acceptat", declarã regizorul.

A schimbat titlul în „Ultimul cartuº" ºi a fãcut un film despre felul cum Roman îºi rãzbuna prietenul. Astfel, a rescris începutul ºi sfârºitul peliculei respective, rãzbunarea ultimului cartuº ºi adio-ul pe care ºi-l ia Roman în cimitir. „Spun lucrurile acestea pentru prima oarã", mãrturiseºte Nicolaescu.

Foametea din `45-`46

Astfel au ieºit, de fapt, douã filme: rãzbunarea lui Roman pentru moartea lui Moldovan, apoi gara ºi hoþii de alimente, care existau realmente, dar ºi bãtaia de-acolo ºi finalul filmului cu Semaca. „Pe de altã parte, exista scenariul cu mãnãstirea pe care, sincer spus, nu-l agream deloc. A rezultat un film combinat: ceva din ce voiam eu ºi ceva din scenariul original", mai spune el.

Regizorul precizeazã cã perioada istoricã la care face referire filmul este cea din timpul foametei din `45-`46, cu grave efecte pentru Moldova, când Roman (Ilarion Ciobanu) trebuie sã prindã o bandã de hoþi care furau alimente dintr-un tren ce se deplasa spre Moldova.



„Fãrã Titus Popovici n-aº fi fãcut nimic“

de Ioana Bogdan

„Ultimul cartuº" e ºi ultima parte din povestea lui Miclovan. Filmele care urmeazã reiau încercarea regizorului de a reda faptele în conformitate cu istoria, în ciuda cenzurii comuniste.

Filmele din seria comisarilor descriu cu exactitate viaþa celor care lucrau în poliþie în vremea respectivã ºi sunt inspirate, de altfel, de modele reale. În peliculele de dupã „Ultimul cartuº", personajele se schimbã, la fel ºi intriga. Nicolaescu spune cã nu existã o suitã care sã corespundã cu vârsta sa, ca actor. „Continuãri sunt doar «Un comisar acuzã» ºi «Revanºa», de fapt, cele mai reuºite serii", adaugã el.

În „Ultimul Cartuº", personajul central e comisarul Roman, care devine, în timp, la fel de iscusit ca Miclovan, de la care învãþase meserie. Filmul începe cu finalul „Mâinilor curate", în care Miclovan moare rostind celebra replicã „Nu ºtiam cã doare aºa", iar Roman îºi propune sã-l rãzbune.

„Rolul lui Papaiani e sincer"

Segiu Nicolaescu a avut parte, ºi de aceastã datã, de o distribuþie de excepþie. Îl reîntâlnim pe marele Amza în rolul moºierului Semaca, pe care îl reuºeºte admirabil. Despre personajul lui Sebastian Papaiani, regizorul crede cã este sincer ºi foarte bine jucat.

Cât priveºte echipa din spatele camerei, Sergiu Nicolaescu nu ascunde cã Titus Popovici, scenaristul cu care a lucrat o bunã bucatã de vreme, era membru în Comitetul Central al Partidului sau cã Petre Sãlcudeanu a ocupat multe funcþii înainte ºi dupã revoluþie. „Dar erau oameni de bunã-credinþã ºi fãrã ei n-aº fi putut face nimic", spune regizorul.

Sergiu Nicolaescu va ecraniza „Tragedia navei Independenþa - cea mai mare catastrofã din istoria navigaþiei maritime româneºti“

„Tragedia navei Independenþa - cea mai mare catastrofã din istoria navigaþiei maritime româneºti“, o extraordinarã carte-document, semnatã de jurnalistul Constantin Cumpãnã ºi apãrutã în anul 2006 la editura Telegraf Advertising, va fi ecranizatã de maestrul Sergiu Nicolaescu. Este vorba despre un proiect confirmat, zilele trecute, de marele regizor, care a acceptat provocarea de realiza un film artistic inspirat de drama marinarilor de pe „Independenþa”. Sergiu Nicolaescu a dezvãluit, în exclusivitate pentru cotidianul „Telegraf”, cã intenþioneazã sã realizeze ºi scenariul viitoarei sale pelicule, pe care îl va trimite, apoi, la concursul de proiecte organizat de Centrul Naþional al Cinematografiei (CNC). TELEGRAF

Il lasa balta pe comisarul Moldovan

Libertatea (9 iunie, Clara Ilie)

La 78 de ani, Sergiu Nicolaescu, veteranul cinematografiei romanesti, nu are de gand sa se opreasca, ba dimpotriva, el va incepe luna viitoare lucrul la un nou lungmetraj, la numai cateva luni dupa ce a lansat 'Supravietuitorul', cu celebrul comisar Moldovan.

Pentru cel de-al 65-lea film din cariera sa, regizorul Sergiu Nicolaescu a ales un scenariu despre lumea jocurilor de noroc. Lungmetrajul, al carui nume cel mai probabil va fi 'Poker', va avea in distributie actori consacrati, dar si nume sonore din showbiz. Astfel, George Mihaita si Vladimir Gaitan o vor avea ca partenera pe platourile de filmare pe mai tanara lor colega JoJo, componenta a trupei de umor Divertis. Filmarile, care vor incepe luna viitoare, vor avea loc in Bucuresti si la Snagov.

Pregateste un film despre Carol I

De indata ce proiectul 'Poker' va ajunge la finalizare, Sergiu Nicolaescu o va lua de la capat. 'Am de gand sa realizez o docudrama, care sa dureze 90 de minute, despre regele Carol I. Oamenii trebuie sa cunoasca adevarata poveste a acestui important om din istoria Romaniei', a marturisit Sergiu Nicolaescu pentru Libertatea. El a mai precizat ca nu mai are de gand sa reinvie personajul comisarului Moldovan, 'Supravietuitorul' fiind ultimul film legat de acest erou.

Moldovan preia ºtafeta

de Ioana Bogdan

Sergiu Nicolaescu ºi-a dorit sã-l reînvie pe Miclovan ºi a creat un personaj asemãnãtor.

Regizorul peliculei îºi recunoaºte predilecþia pentru debuturile ºocante: acþiunea filmului „Un comisar acuzã" începe violent, cu masacrul comuniºtilor de cãtre legionari, în închisoarea Viraga.

Sergiu Nicolaescu ne-a dezvãluit cã i s-au cerut schimbarea denumirii din Jilava în Viraga ºi înlocuirea numelor unor personaje reale cu pseudonime, astfel cã istoricul Nicolae Iorga, asasinat de legionari, a devenit în film Nicolae Jugu.

De ce a insistat atât de mult Sergiu Nicolaescu pe componenta istoricã a filmelor sale? „Revoluþia din 1989 s-a fãcut, spune domnia sa, ºi pentru cã românii au vãzut aceste pelicule."

ªi, pe drept cuvânt, dacã privim obiectiv filmele lui Sergiu Nicolaescu, lãsând la o parte epoca în care au fost concepute, vedem cã, indiferent în ce tabãrã politicã se situeazã, personajele filmului sunt niºte eroi.

Regretatul Amza interpreteazã rolul unul comunist, Pârvu, dincolo de ambiþiile de partid, îºi pune în pericol viaþa pentru Moldovan, chiar dacã acesta din urmãrefuzã sã intre în PCR. „Îmi place sã fiu liber" e lozinca lui Moldovan, eroul care a fãcut istorie.

„Mãi Limbã, þie þi-a crescut nasul!"

Pe scurt, „Un comisar acuzã" e filmul întoarcerii lui Sergiu Nicolaescu în rolul comisarului Moldovan, al personajului principal negativ, charismaticul Paraipan, interpretat magistral de Gheorghe Dinicã, ºi al îndrãgitului Limbã, jucat de Jean Constantin, generatorul unor replici care au rãmas celebre.

„Mãi Limbã, þie þi-a crescut nasul!", va spune Paraipan în „Revanºa" când va dori sã afle unde se ascunde Moldovan. ªi, dupã ce se trezeºte cu nasul tãiat, devine þinta glumelor lui Moldovan: „Limbã, mai bine îþi tãiau limba!" „Poate le daþi ideea", rãspunde ºi Limbã, îngrozit de perspectivã.


Revoluþia din 1989 s-a fãcut ºi pentru cã românii au vãzut aceste pelicule.
Sergiu Nicolaescu, regizor

Nimic mai fals.
Revolutia nu are nici o legatura cu filmele marelui SN.
Cu revolutia sau ce a fost ea au legatura filmele americane vizionate de tineri la video, care le aratau cum trebuie sa arate de fapt lumea.
Sa fim seriosi.
Paranoia e buna cind si cind, dar nu chiar tot timpul. Eu am fost spectator al filmelor sale, pina la Punctul zero, cind m-a pierdut definitiv. Dar spectator nu neaparat de voie. Daca astea erau, pe astea le vedeai.
Daca in locul lui se remarca un regizor care facea sf-uri mai mult sau mai putin interesante, pe ale respectivului le-am fi vazut.
El a fost singurul caruia i s-a dat liber sa faca tot ce doreste (indiferent de ce spune el acum, din prolificitatea sa asta reiese limpede), si lumea voia si filme de aventuri, fara legatura cu istoria imediata, de care voia sa uite.
Nu stiu de ce, nu pot sa scap de sentimentul ca, pentru a face film SN, vreo 20-50 de oameni talentati nu au apucat sa si le faca pe ale lor, poate mult mai bune. O fi asa, n-o fi, nu stiu, asta e feelingul meu.

Regina lui Sergiu Nicolaescu (Antena 3)

Sergiu Nicolaescu o vrea pe Simona Patruleasa blonda, cu ochii albastri. Sigur, daca vedeta stirilor sportive accepta sa joace rolul reginei Maria in cel mai nou proiect al sau: filmul "Carol I", un documentar despre viata primului rege al Romaniei. Si nu e tot. Regizorul vrea sa-i ofere si lui Mircea Badea un rol in acelasi film.

„Am creat filmul de aventuri“

de Ioana Bogdan (Adevarul)

Legionarii ºi generalul Antonescu constituiau subiecte tabu care, sub aparenþa unui film de aventuri, se transformaserã în istorie.

"Fãrã sã vreau, mãrturiseºte regizorul peliculei, dãdusem naºtere filmului istoric de aventuri ºi în cinematografia românã".

"Revanºa" face parte dintre primele filme româneºti cu adevãrat de acþiune. Despre scena ºocantã a dezgropãrii coºciugului lui Moldovan, Nicolaescu spune cã a vãzut-o ºi în alte filme, nu e ceva original, aºa cum sunt secvenþele cu liftul de la Poliþia Capitalei, fuga de pe Podul Grant, "o amintire dragã bucureºtenilor", tãierea nasului lui Limbã, coborârea pe cele douã ziduri ale poliþiei, mersul pe tren, abatorul cu Paraipan, sãritura de pe pod pe un tren în mers...

"Cenzura mi-a numãrat împuºcãturile"

"În general, îºi aminteºte el, am fost norocos ºi nu am avut accidente la filmãri. Între mine ºi cascadori exista o relaþie de prietenie pe care nici acum n-am uitat-o.

E drept cã eu am fãcut prima ºcoalã de cascadorie ºi le-am dat roluri în filmele mele, fãrã nicio ezitare. Toate peliculele le-am fãcut cu aceºti oameni minunaþi".

Dar nu toate amintirile regizorului sunt plãcute. Nicolaescu spune cã "Revanºa" e filmul în care cenzura i-a numãrat împuºcãturile ºi cã a fost un adevãrat calvar. ªansa lui a fost colaborarea cu actori excepþionali.


Comisarul Moldovan a ajuns un personaj cunoscut în mai toate þãrile foste comuniste, inclusiv în Cuba, Coreea, Vietnam ºi þãrile arabe. "Asta înseamnã aproape jumãtate din glob. Acest lucru m-a determinat sã-l reiau pe comisar in «Supravieþuitorul», film ce a stabilit ºi el un record de spectatori în 2008"

Extrem de obositor acest topic. Pashpix, esti agentul de pr al lui sn? ce ne tot tii la curent cu tot ce face? Nu ne spui si cite suluri de hirtie igienica si-a luat saptamina asta? Zau.

Oare chiar nu isi da nimeni seama ca, daca ne asasinati atita cu omul asta, ne faceti sa ii detestam chiar si calitatile si reusitele? Chiar nu se prinde nimeni ca ce e prea mult strica? Ati auzit vreodata de "less is more"?

Dupa parerea mea, sn a gresit cind a continuat sa faca film dupa revolutie. Nu a mai dat niciodata un film la nivelul celor din anii 60-70. Orice cineast are o anume durata de creatie, in care are sens sa creeze. Daca ii piere suflul creator si poate chiar si forta reala, de ce sa nu lase pe altii si el sa se retraga finut in spate, ajutindu-i pe cei care pot ?

Este adevarat, il inteleg pe undeva, tinerii nu prea stiu nici istorie si nici prea multe altele, si nu prea vad pe nimeni in stare sa faca azi ce a facut el odinioara. Dar hai sa o spunem p-a dreapta, nu a facut singur. Scenariile pe al caror generic se trecea erau adesea scrise de cu totul altii, multi ramasi anonimi, ca nu mai incapeau si ei, de.

Noul lui proiect despre carol nu imi trezeste nici o incredere. Daca ii da bani cineva, treaba lui, dar cred ca artistic vorbind sn a dat tot ce-a putut.

Dar MAI LASATI-NE cu sn. Faceti-i cite trei statui in fiecare oras si gata, sa ne lase in pace. Om avea si alte lucruri despre care sa vorbim. De exemplu, ce cirese bune au fost anul asta !