Ca si in secventa din " Eu cand vreau sa... " cand ii filmeaza ceafa vreun minut. :)

Windom, încărcătura aia emoţională îl emoţionează pe spectator în vreun fel? Cel care emite un mesaj trebuie să îl emită pe frecvenţa potrivită. Altfel, sună cam aşa: ”Eu emit pe ce frecvenţă am chef. Dacă e cineva pe frecvenţa aia, bine, dacă nu, nu.” Dacă nu ai emis mesajul tău pe frecvenţa publicului, nu poţi acuza publicul că nu te pricepe, că nu te place. Nu publicul e de vină dacă autorul nu are succes de public! :D

Da, nu e defect din naştere. Contează nu doar dacă eşti deschis, ci şi pragul. E ca şi cum în întuneric, ochii ţi se obişnuiesc, şi poţi vedea ceea ce nu vedeai iniţial. Dacă te tot uiţi la filme cu încărcătură emoţională redusă, ajungi să le apreciezi pe cele care au, cât de cât, ceva.

Trebuie sa recunoastem ca la noi situatia filmelor este anormala .In mod obisnuit ar trebui sa avem o piramida :la baza cu multe filme pentru popor si spre virf cu putine filme pentru cinefili .La noi este invers ,toti regizorii dorind sa rupa in doua poporul cu cadre de 15 minute in care urmarim o musca cum zboara pe nasul unui nene.E bine ca exista filme pretentioase dar cine are '' grije '' si de bietul popor ??? Poporul poate fi luat in bascalie dar sa nu uitam ca el plateste (prin impozite ) si are si el dreptul la filmele lui.Vrea B.D.-uri ,Moldovani ,Miclovani ,litoral ,fufe ,pai sa-i dam .

Ok, să luăm secvenţa de care vorbeam, cu Bucur la masă. 90% din public se plictiseşte. Consideră că sînt mişmaşuri artsy-fartsy, material de labă pentru criticul cu nasul pe sus. 10% poate descoperă totuşi ceva în timpul ăla (aparent) "mort" - rutină, o răceală în relaţia de cuplu sau mai ştiu eu ce-i place individului să vadă. Maybe he's right, maybe he's full of shit... Contează că analizează, că-şi pune întrebări. Dacă Bucur se punea la masă iar camera rămînea pe el 1 minut, treceai peste şi o uitai în secunda următoare. Dar aşa, scena respectivă mai reuşeşte o trăsătură de condei în creionarea respectivului personaj. Sînt chestii mărunte dar care contribuie pînă la urmă, adunate, la evidenţierea caracterului personajului principal.
Corect: dacă sînt auteur, emit pe respectiva frecvenţă ce vrea muschii mei. Dacă sînt business man în straie de regizor, mă uit mai întîi din ce direcţie bate vîntul, emit, apoi număr banii...

Bremen,
Publicul vrea BD, litoral, fufe, din motiv că în categoria filmului pentru public nu i s-a oferit altceva mai bun. Autorii filmelor de public ar trebuie să trateze realizarea cu aceeaşi seriozitate cu care este tratată producţia unui film de artă.

Windom,
Corect: cu condiţia să nu te revolţi după aia, că n-ai ce număra, că publicul e prost şi nu dă banii pe marfa ta. Nu poţi fi şi cu p... în c... şi cu sufletul în rai. E vorba de succesul de public.

Să-i dăm, dar să nu ne lăudăm dup-aia că i-am servit inepţii. Poate dup-aia cere ştiri de la 5 de 3 ore, manele şi execuţii 24/24. Şi iar îi dăm. Că cere.

Dar s-a facut pe undeva un studiu, un sondaj, sa vedem exact ce asteptari are publicul? Nu stiu cati s-ar (mai) omori pentru un BD, acum..

Daca in America scoate Jarmusch un film ce se dovedeste a major flop la public, nu sar americanii să-l convertească la comercial. Asteapta urmatorul Bruckheimer. Ei îl au, noi încă nu, doar unul mai mic şi mai bătrîn.:D Ce-i mai păgubos pînă la urmă: să-i convertim pe artişti la comercial sau să aşteptăm să vedem de unde sare iepurele? E catastrofa daca nu sare?

E mai uşor, mai puţin păgubos, ba chiar mai economicos să-i convertim pe artişti la comercial, decât să convertim publicul la artă, believe me! :))

Nu e catastrofă dacă nu sare iepurele... Doar că mai trec 20 de ani ca să constaţi că tot n-ai industrie cinematografică, şi că sub pretextul nobil al subvenţionării artei, se împrăştie banii publici (ai publicului) unor găşti.

Prin faptul ca un individ mananca greu o ciorba, deduci ca se cearta cu femeia?

Eu stiu... am vazut Le Samourai cu Alain Delon, film cu multe pauze de efect si putin dialog. Acele pauze era extraordinar de bine gandite si redate, exprimau o stare, un sentiment al personajului. Consider ca pauza ar trebuie sa fie o aluzie perceptibila si logica.

In opinia unui om deschis la mine "poate" e mai usor sa-i convertim pe artisti la comercial, dar totusi, sa pastram o anumita latura artistica a filmului.
In opinia unui critic, acest lucru este imposibil, "comercialul trebuie convertit la arta". :(( :-O

Un artist veritabil nu se converteste, el isi urmeaza propria cale, nu tine cont de trend sau mai stiu eu cine/ce.

SIMPLU SI ADEVARAT.

Nu neaparat, dar iti dai seama ca exista acolo o anumita sictireala: el cu ale lui, ea cu lalaielile ei lacrimogene. De nu era asa, baga o scena de sex torid pe masa aia de bucatarie - vedeai atunci succes la public...

aoleu! nu era pericol sa zica lumea c-au imitat un film si doi actori care n-are rost sa-i mai amintesc aici?

rvn, azi e miercuri...........insinuezi ceva legat de ziua de ieri? sic

Un artist veritabil este acela care poate produce atat "arta" cat si "comercial".
Un artist veritabil nu se ascunde doar in spatele filmului de arta :D

Conform teoriei tale, Lynch nu e un artist veritabil, nu? :-bd

Un artist produce arta, un comerciant face comert. Printr-un fericit concurs de imprejurari, un artist poate avea succes comercial fara a-si trada convingerile. Dar un comerciant nu va ajunge in veci artist.

Eu zic ca Blue Velvet, Wild at heat, chiar MD si chiar TP mai putin sfirsitul sint comerciale, adica au placut/plac unui public larg, nicidecum nu o spun intr-un sens negativ.