nu trebuie să crezi, trebuie să cunoşti, înţelegi şi să raţionezi, chestii care nu ţin de Dumnezeu. nu e greu, dar de multe ori rezultatul la care ajungi dărâmă tot ceea ce credeai că ştii despre tine, lume etc.

cât despre mine, cea de care habar n-ai îţi dau voie să spui orice. etc. :)

vroiam să-i mulţumesc pe această cale lui Dumnezeu, cel care cred că nu există, pentru că m-a făcut aşa cum sunt. aaa... tot cu această ocazie mulţumesc moderatorilor, celor care mă ajută continuu să-mi demonstrez punctele de vedere pe acest site. ştiu, ştiu e lipsă de modestie, da' cred că sunt mai bună decât mă ştiam! :">

printre altele unul dintre motivele pentru care cred că Dumnezeu nu există este şi ceea se petrece aici. :D

e un paradox să nu cred că Dumnezeu există, dar ştiu că Judecata de apoi se face continuu cât suntem încă în viaţă. am atâtea exemple. :-?

fii pe pace, viaţa o să te convingă mult mai repede de cât crezi tu acum. mă rog, asta ţine şi de putinţa şi de dorinţa ta de a vedea. din păcate nu toţi pot, şi nu toţi vor. :((

Truthfully spoketh, Bogdan Andro! :)

tocmai ce îi povesteam cuiva că, cu cât înaintez în vârstă, şi cu cât citesc mai mult, cu atât mă conving că Dumnezeu chiar nu există. ultimele 2 zile petrecute prin ceva mânăstiri de-acasă (Oltenia) nu au făcut decât să-mi reconfirme supoziţiile, nu că scopul vizitelor mele ar fi altul decât cel pur cultural, însă într-atât m-a scârbit falsa credinţă atât a mirenilor, cât mai ales a aşa-zişilor oameni ai bisericii... :(

Deci, te-ai convins de falsa credintä a multor oameni. Nimic nou pân-aici.
Ce legäturä o fi având asta cu existenta în Dumnezeu, I fail to see.
E fix ca si cum ai zice: "Atâtia oameni vorbesc de Goethe, färä sä-l fi citit. Deci, Goethe n-a existat - si nici cärtile lui."
Mai am un prieten, tot asa, bäiat bun, da' cu I.Q.-ul de vreo douä cifre, care zice cä Dumnezeu nu existä, fiindcä oamenii se închinä din reflex când trec prin fata bisericilor. Coada vacii si stampila primäriei..

Nu mai inventa concluzii comode, din interpretarea aiuristicä a faptelor si relatiilor dintre ele. Incearcä sä urmezi logica - stiu cä poate pärea descurajant, dar meritä.

Dragomara,
totusi, daca ai fi intr-o situatie extrema...nu stiu, de pilda aflata intr-o cladire in timpul unui cutremur puternic, pun pariu ca ai gandi, fie si pentru o secunda: "Doamne, ajuta-ma!"

Firesc, fiindcä avem credinta în Dumnezeu IN NOI INSINE.
Toate mofturile astea cu "Dumnezeu nu existä" sunt asa, niste joculete de copii, biete jonglerii pseudointelectuale. Pot fi abile, pânä la un punct - dar rämân teribil de limitate, si de o arogantä nätângä vrednicä de toatä mila...
Cum zicea si Sri Aurobindo:
"Un ateu este Dumnezeu jucându-se de-a v-ati ascunselea cu El Insusi!" :)

Regret, de data asta nu-mi place... Betie de vorbe, säräcie de idei - mä tot asteptam s-o plesneascä la un moment dat, cu un argument cheie... si nimic, numai truisme.
Prefer genul:

În largul mării, un om se zbătea să nu se înece. Vine o barcă:
"Hai, urcă la bord!"
"Nu, mulţumesc, Dumnezeu mă va salva!"
Pleacă barca, se mai zbate el ce se mai zbate, apare încă o barcă:
"Haide, sus!"
"Nu, mersi, Dumnezeu mă va salva!"
Se duc şi ăştia, omul nostru se îneacă, ajunge-n Rai şi se duce glonţ la Dumnezeu:
"Bine, Doamne, aşa-mi răsplăteşti Tu mie credinţa? De ce nu m-ai salvat?"
"Poftim...? Păi nu ţi-am trimis două ditamai bărcile?!?"

sau:

Un om moare si ajunge în Rai. Acolo, Dumnezeu îl ia de mânä si-i aratä Drumul Vietii Lui - era sträbätut de douä siruri de urme de pasi.
- Vezi, fiule? spune Dumnezeu. TOT TIMPUL am päsit aläturi de tine.
- Da, Doamne, Iti multumesc...
Dar, în clipa urmätoare, omul vede cä, pe o portiune, era doar un sir de urme. Celälalt se întrerupsese... Se uitä el mai bine - si ce vede? Era CEA MAI GREA perioadä din viata lui!
- Cum, Doamne, zice el, tocmai ATUNCI m-ai läsat singur...?
- Ehei, fiule, räspunde Dumnezeu. N-ai înteles, nu-i asa? TE DUCEAM PE BRATE! :)

Dragomara, nu putem intelege caile lui Dumnezeu. Daca prietenul tau, daca nu ar fi orbit, ar fi condus o masina si ar fi provocat vreun dezastru si asa Dumnezeu i-a ferit pe altii de necazuri? Stiu ca e un exemplu aparent stupid, care nu justifica durerile suferite.
Mai gandeste-te ca poate acum se afla intr-un loc mai bun, unde este foarte fericit. Poate ca vreodata a facut vreo greseala, un pacat, pe care tu nu i-l cunosti, iar boala l-a facut sa mediteze si sa regrete acel pacat, ajungand sa se mantuiasca. Poate ca pentru un ateu argumentele mele par idioate, dar gandeste-te un pic si la posibilitatile expuse de mine.

Nu voi vorbi despre ultimii zece ani din viata mamei mele. E o problemä privatä, de familie.
Spun doar atât: cei doi oameni din exemplele Dragomarei au avut o soartä DE INVIDIAT, fatä de a ei.
Calvarul acelui deceniu final din viata ei s-a înscris perfect în sistemul justitiei divine imanente - si am înteles asta färä orbire, färä exaltare, färä sentimentalisme si subiectivisme. Pur si simplu am privit dincolo de cercul meu strâmt - am privit ansamblul.

Sau - alt exemplu:
Chiar luna asta, am cunoscut o familie. Au un fiu de sapte ani, reusit, inteligent, vioi, sensibil, talentat la pian - orb din nastere. O operatie scumpä, în Belgia, a ratat. Fusese ultima sansä.
Sunt niste oameni cu o credintä nesträmutatä în Dumnezeu, senini, fericiti. Oameni de o aleasä culturä, de o delicatete sufleteascä, o generozitate si o putere moralä cum rar am întâlnit. Nici prin gând nu le-ar trece cä, la nasterea copilasului lor, Dumnezeu era "ocupat sä salveze unghiile vreunei blonde", sau alte asemenea mostre de cretinism (firesc: ei gândesc la nivelul armoniei universale, nu al manichiuristelor!)

Sau - altul:
O familie de la mine din cartier, al cäror fiu, la câteva luni, s-a strangulat accidental, si de-atunci a rämas complet retardat; acum are 25 de ani, aratä de vreo 10, si zace ca o legumä în cäruciorul de invalid. Pärintii si surorile lui, asemenea celor din exemplul de mai sus, sunt echilibrati, întelepti, maturi si modesti - si profund credinciosi. In privirea limpede a acelui bebelus perpetuu, stiu sä-L vadä pe Dumnezeu.

Regret trista soartä a celor doi oameni din relatärile Dragomarei, precum si faptul cä suferintele lor au reverberat atât de dureros în sufletul ei.
E foarte adevärat, e nevoie de inteligentä, culturä, întelepciune, putere moralä (autentice, nu mimate demagogic) ca sä vezi, dincolo de ele, prezenta indubitabilä a lui Dumnezeu.
Desigur, când cineva se uitä în bucätärie, vede cä i s-a terminat zahärul si spune "Cuba nu existä, fiindcä zaharnita mea e goalä" (a auzit el cä-n Cuba se cultivä trestie de zahär...), îl mângâi pe crestet si-l trimiti în curte sä se joace cu lopätica la nisip. Dacä e un copil de grädinitä, SIGUR va afla mai târziu cä existä si Cuba... si alte täri producätoare de zahär. Dacä e mai räsärit... hm, then, we've got a problem... A big one, I'm afraid.

Pun o întrebare semi-retoricä: cei care pretind ca Dumnezeu sä le stea la dispozitie ca un soldat la ordin, vor ca El sä facä asta NUMAI pentru ei, sau pentru TOTI oamenii din lume care au probleme similare, sau mai putin similare...?
Iar dacä räspunsul e "pentru toti", urmätoarea întrebare devine: NUMAI cu tipul ästa de probleme (cancer, de exemplu), sau cu TOATE problemele si necazurile? (Alte boli, accidente, violente, abuzuri, räzboaie, etc.)
...Si uite asa, vom ajunge la O LUME PERFECTA! Un Paradis pe Pämânt!
Ce sä ne mai încurcäm cu nimicuri? Doamne, ia fä Tu acum lumea asta idealä si perfectä, cä uite, unii nu pot (sau nu vor) sä vadä dincolo de propriul lor egocentrism.

Bref: a-ti închipui cä rolul lui Dumnezeu e sä-ti rezolve problemele tie si celor apropiati, exact cum si când vrei tu, semnificä sau un nivel de inteligentä subteran, sau o megalomanie stratosfericä - dar, de obicei, merg mânä-n mânä, pe principiul "destul / fudul".

Si eu am fost revoltata cand Tata s-a imbolnavit, iar dupa ce l-am pierdut, uneori ma surprindeam privind-o cu dusmanie pe biata bunica-mea, care n-are nicio vina si ar fi preferat chiar sa moara ea. Stiu ca sufera multi oameni nevinovati, am auzit si ca pacatele inaintasilor se rasfrang asupra noastra. Adsta e mai greu pentru mine sa inteleg. Imi pare rau pentru prietenii tai, Dragomara. M-a impresionat mai ales a doua poveste.

interesanta gandire morbida au credinciosii. il asociaza pe Dumnezeu cu moartea, cancerul, descompunerea.

cand Dumnezeu, ca si notiune, concept, este un principiu vital.

Nu, Illo - necredinciosii îl asociazä pe Dumnezeu cu principiile morbide (printr-un fel de ricoseu anti-logic); e greu de urmärit, dar si interesant, din unghi pur academic.

am zis credinciosii adica astia de pe acest topic care isi sustin credinta in Dumnezeu dar vorbesc despre el in contextul mortii si al cancerelor.

Pai ateii au dus discutia in aceasta directie si adeptii l-au aparat in acest context.

Wow!
Cori, între timp, EXACT LA ASTA mä gândeam! (Eram la bucätärie, reflectam la topic - si aici ajunsesem.) Noi, credinciosii, îl vedem pe Dumnezeu în tot ce e bun pe lumea asta, în tot ce e pozitiv, vital, luminos... Ei, asa-zisii atei, încercând sä-L nege, aduc vorba de moarte, boli, chinuri, etc... Asa cä noi replicäm si, evident, ne referim la acele elemente morbide abordate de ei si demonsträm cä pânä si acelea Ii dovedesc existenta, atotputerea si bunätatea - ca sä vezi, ca sä întelegi, nu e nevoie decât de un modicum de subtilitate. (Dar de unde-atâta subtilitate, la manichiuristele blondelor? Päzea, c-acum vin! The Blondes' Manicuriste Strikes Back!)

Mi s-a întâmplat, de câteva ori.
Când mä visam pe mine mort, era ok.
Când le visam pe ele moarte, era trist - dar senin.

eu pot spune ca sunt atee sau mai degraba agnostica.( printr-o ciudata traditie de familie in care nici bunicii nici parintii nu au crezut in vreo Deitate)....nu am nici un fel de inclinatie religioasa .... dar concep divinitatea ca pe ceva pozitiv, creativ si creator, plin de imaginatie si emanand energii bune.....

deci teoria voastra cade prin exemplul meu.

Las-cä vorbim noi, la prossimo taroc! ;)

apropo de asta.....mi-au refuzat Bursa in Indonezia :(

au redus de la 400 burse in lume la 150 :(

deci pula calatorie peste ocean in august