Joi, 07 Octombrie 2010.

Alex Baciu: "Nu aş vrea nicio clipă să fiu în pantofii lui Paul"
Autor: Alexandra Olivotto

EXCLUSIV. Scenaristul a explicat pentru EVZ de ce nu şi-ar dori să se afle în pielea personajului principal din filmul "Marţi, după Crăciun".
Alex Baciu crede că rolul său se încheie cu varianta finală a scenariului
Lungmetrajul "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean, a fost văzut de 7.952 de spectatori şi a obţinut 99,762.26 lei la box-office-ul românesc.

Alex Baciu, coautor al scenariului alături de regizor şi de Răzvan Rădulescu (au scris toţi trei şi "Boogie", şi "Hârtia va fi albastră", iar Rădulescu şi Baciu au colaborat la "Călătoria lui Gruber", de Radu Gabrea, şi la "Principii de viaţă", de Constantin Popescu, selecţionat într-una dintre competiţiile de la Festivalul de la San Sebastian), a vorbit pentru "Evenimentul zilei" despre dificultatea alegerilor protagonistului din film, Paul (Mimi Brănescu), despre "încercarea de a epura povestea de mari tensiuni epice" şi, nu în ultimul rând, despre vorbe, pistoale şi obiectivitate.

EVZ: Trei personaje, trei scenarişti. Te simţi mai "cu acte de proprietate" în privinţa vreunuia dintre ele sau ai afinităţi cu unul dintre ele?
Alex Baciu: Felul în care ne împărţim munca la scenariu ne dă tuturor şansa paternităţii. Îmi plac toate personajele, încerc să le împumut tuturor ceva din mine, din experienţa mea, dar în acelaşi timp înţeleg că identitatea lor depinde de interacţiunea dintre ele. Pentru mine ele prind viaţă după ce s-au conturat situaţiile pe care le impune dramaturgia. Decizi, de exemplu, că Paul se va găsi faţă în faţă cu mama amantei sale (şi o potenţială viitoare soacră) şi asta, în economia filmului, îl plasează deja undeva. Îţi dă şansa să îl priveşti cu un fel de empatie duioasă.

O răspântie de drumuri necartografiate

De ce aţi optat pentru un protagonist atât de rezervat?
Am mai auzit părerea asta, dar nu sunt complet de acord cu ea. Cred că atunci când discuţi, în limitele convenţiei realiste, despre oameni obişnuiţi care fac lucruri obişnuite există mereu riscul ca şi personajele să pară aşa: obişnuite sau lipsite de eroism. Totul se trage, cred, de la încercarea noastră de a epura povestea de mari tensiuni epice. Rămâne însă un om confruntat cu o problemă deloc uşoară, se găseşte la o răspântie de drumuri necartografiate. Un loc în care discursul moral e dificil de aplicat. Nu aş vrea nicio clipă să fiu în pantofii lui Paul.

Cât de dificil a fost de scris prima secvenţă a filmului? Au existat replici care au căzut la "montaj"?
A fost dificilă prima secvenţă tocmai din cauza asta, că a fost prima. Sunt lucruri pe care trebuie să le setezi foarte clar şi, în acelaşi timp, nu vrei ca secvenţa să devină prea expozitivă. Spectatorul e de obicei foarte atent la tot ce se întâmplă la început, până la plot point, dar există riscul să îl plictiseşti şi atunci îl pierzi. Trebuie să îl pui în temă fără a fi nici abscons, nici redundant. E un joc de decizii ciudat, care îţi impune de multe ori ca în sec venţele de început să alegi compromisul cel mai mic. Nu îmi place să vorbesc de lucrurile care au ajuns în coşul de gunoi. Pot doar să spun că, într-o primă variantă, secvenţa de început era mult mai lungă. Am decis la un moment dat să o rupem în două şi să plasăm finalul ei, uşor modificat, mai târziu.

Adulterul şi pistolul

Legătura dintre adulter şi thriller e foarte veche. De ce aţi mizat pe un tratament clinic al celui dintâi?
Dintr-un fel de obligaţie faţă de ceea ce ne-am propus atunci când am decis să scriem povestea asta. Ne atrage pe toţi trei să discutăm în cheie realistă tocmai despre aparenta simplitate a situaţiilor. Ca să-şi rezolve problemele, oamenii folosesc mai rar pistoale şi mult mai des vorbe.

Dacă ar trebui să defineşti estetica lungmetrajului "Marţi, după Crăciun" în trei fraze, care ar fi ele?
Dacă ar trebui să fac asta, aş dori să mă abţin. Îmi asum că rolul meu se încheie atunci când scenariul ajunge la varianta finală. De atunci încolo, e exclusiv responsabilitatea regizorului. Nu vreau să crezi că nu îmi pasă, dar nu vreau să intru pe felia lui. Devin, atunci când mi se permite, un observator discret al repe tiţiilor şi al filmării, văd mai mereu prima variantă de montaj şi încerc să fiu cât mai obiectiv cu produsul final. Pentru mine e foarte sănătos aşa.

* * *

TRASEU INTERNAŢIONAL

Reacţii de peste Ocean

"Marţi, după Crăciun" a avut premiera internaţională la Festivalul de la Cannes, în secţiunea "Un Certain Regard", şi a început să ruleze în cinematografele din ţară pe 17 septembrie.

11 zile mai târziu, lungmetrajul a putut fi vizionat la New York, în cadrul celei de-a 48-a ediţii a festivalului de la Alice Tully Hall. Pe 8 octombrie, filmul lui Radu Muntean are o proiecţie la Chicago, fiind inclus şi în secţiunea competiţională a Chicago International Film Festival. De altminteri, SUA este ultimul dintre cele 14 teritorii în care a fost achiziţionat lungmetrajul.

Reacţiile criticilor americani la filmul care îi are în rolurile principale pe Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu au fost pozitive în unanimitate. Pe site-ul de profil "indieWIRE", Benjamin Mercer apreciază că "este chinuitor să vezi cum o căsnicie de 10 ani explodează din interior aproape instant" şi că filmul este "un studiu de personaje care au internalizat imperativul oferitului cadourilor de sărbători ca pe o formă de panică".

"«Marţi, după Crăciun» confirmă că unele dintre cele mai mistuitoare filme făcute astăzi despre condiţia umană vin direct de la Bucureşti", îşi încheie textul criticul Rob Christopher, de la "The Chicagoist".

http://www.evz.ro/detalii/stiri/alex...ul-908228.html

in schimb, eu as vrea sa fiu in aia ai Adrianei!
excelent interviul si explicatiile coscenaristului.
poate acum ,cei ce sunt nedumeriti inca, s-or dumiri definitiv.

Ei, si tu acuma...!

De ce?

daca urmareai mesajele de la "ghiceste imaginea...", intelegeai( acolo m-am autocaracterizat)

dezamagitor raspuns.

uneori e nevoie sa ni se intample o chestie de genul asta ca sa ne trezim la realitate si sa ne dam seama ce limite avem.
acum esti multumit?

lol - e destul de ridicol de spune Baciu...
ma intreb daca povestea cu epurarea si intentia de a scoate dramatismul din film a luat-o Gorzo de la el sau el de la Gorzo.
faza e ca viata e dramatica in astfel de momente si, vrind nevrind, ca proiectul sa fie realist, nu cliseatic sau de un schematism usturator (precaritatea de care vorbeam in text), rtebuie sa construiesti o viata, nu o epura.
apoi, ca nu au vrut sa judece personajele... pai toate is niste clisee...

iar de estetica... hm... ne distram pe platou, miscam camera determinist, e super!

De cand sunt pe forumu' asta,nu demult ,intodeauna am avut impresia ca cele spuse de tine (din "off",cumva,nu din cronici),nu reusesc nicicum sa depaseasca bariera transcenderii- si comentariul dinaintea astuia imi intareste pe deplin supozitiile.
Scuze,dar am impresia ca remarcele tale sunt niste ganduri pe care numai tu le intelegi.:">

Apoi...
"epurarea unei vieti" o fi ca filmul e "felie...",nu "constructie..." - daca tot preferi ambiguitati "intranscendente";more or less...!??? :)

Hai, ba, SMC, tu ai vazut Bergman vreodata?

Am vazut mai Judex (care apropo,esti cel mai tare nickname,trimitandu-ma spre Judex al lui Louis Feuillade din 1916,pe care il ador),dar tot nu vad afinitati.

Martii ma-sii este un film prost.

O fi,daca tu zici;nimeni nu-ti JUDEXa perceptia,da'tot n-am inteles care-i legatura Muntean-Bergman.
Ca tot te apucasi...:)

Mersi de lamuriri,Feuillade...:P
Alti muschi anemici incordati pe aici,da' sper sa ma insel,macar in cazu' tau,ca-ti iubesc nick-ul...:"> Mi-l dai mie?

Räspuns la un mesaj injurios (sters, dar încä accesibil administratorilor).
Pitbull

Stiu... neputinta doare!
io,acu cativa ani, incercam sa i explic unui frantuz rolul culorilor in creatile hitchockiene.Era intr-un bar,si eram destul de beti - si ala scrisese o carte despre Hitchcock,si nu abordase "directiile"astea.Mi a varsat berea in poala si am plecat ud acasa pe o temperatura de minus zero grade,asa ca ce spui tu acu' e incalzire pentru mine,da' tot nu-i frumos,si nu-ti face cinste,ca si comentator ce esti.:)

hai, ca asta-i buna!
nu...tu chiar tii mortis sa primesti pedeapsa suprema.

Până la urmă avem trei categorii de comentatori (spectatori): 1. cei care cred că un film e bun; 2. cei care cred că filmul e prost; 3. ăia care nu ştiu ce cred. Indferent de părerea celor trei categorii, filmul rămâne ăla care este :D

Judex, eu mi-aş păstra nervii pentru după meci. Sau, deja simţi ceva în privinţa rezultatului? :-S

uau!!!
ce filozof esti, c.!
incearca s-o asezi cumva altfel si va suna exact ca un sodaj de opinie.
daca filmul e ala care e, ce sens mai au parerile????mai intereseaza pe cineva?

Räspuns la un mesaj injurios (sters, dar încä accesibil administratorilor).
Pitbull

Dear JUDEX,

Daca ar fi sa ma iau numai dupa postarile tale de pe acest tread, imi dau seama ca lumea de pe forum te judeca cumva gresit. De ce? Fiindca iau in considerare opiniile unui "cinefil" al carui ECRAN cinematografic, nu este nici pinza din sala de cinema si nici ecranul TV-ului/calculatorului, ci stadionul de forbal. Camil Petrescu (de care sunt aproape sigur ca ai auzit) face niste descrieri succinte ale fenomenului fotbalistic, incluzind acea imagine de descarcare masculina incarcata de frustrarea si obida zilnica, in tribunele incarcate de hormoni trepidind. Sincer,chiar iti recomand sa incerci experienta lecturii lui Camil Petrescu si apoi,daca te prinde flama,sa incerci si un meci la fata locului. Nu de altceva, dar comentariile tale la diverse subiecte s-ar incadra perfect in registrul unei incinte fotbalistice.
Daca consideri cumva ca ti-am lezat ceva, in principiu orgoliul, nu te lasa sedus de dulcea pasare a exprimarii buruienoase aici pe forum, ci incearca o solutie mai adecvata, asa cum ti-am sugerat mai sus.
La fel, daca pretentiile tale intelectuale,depasesc nivelul subiectelor acestui forum, incearca totusi sa fii mai ingaduitor si sa incerci sa ne explici si noua (pasnic), acolo unde afisam o intelegere defectuoasa a problemei.

In rest, iti doresc numai bine si o recuperare cit mai curinda.

P.S. Si nu uita ca alcoolul nu este o solutie chiar la toate si nu toata lumea e dispusa sa-ti suporte la infinit comportamentul mirlanesc (si sunt extrem de blind in exprimare).

Mai bine filozof!
Bine, o aşez mai clar. Doar cei care nu ştiu ce să creadă (categoria 3) sunt interesaţi de părerile altora. Din ceea ce am văzut aici, fiecare încearcă să-i convingă pe ceilalţi. Categoriile 1 şi 2 nu sunt interesate, în realitate, de părerea celeilalte tabere.

eror total.
am propus sa discutam, numai dupa ce, tu si keepy vedeti filmul.
cum iti poti da cu parerea despre un film pe care nu l-ai vazut?
din start e diferenta intre noi. eu, Pit si Lelouche l-am vazut, deci vorbim in "cunostinta de vizionare".
voi, in cunostinta de ce?

Pai da...
ca categoriile 1 si 2 incearca sa convinga categoria 3 ,care sunt incerti si cauta pierduti pareri situate intr-e propunerile taberelor 1 si 2.:)

Am cerut deja bannarea turbulentului (pentru a doua oarä în ultimele 24 de ore).
Orice nouä iesire mahalageascä o va justifica în continuare, cu atât mai mult.
Deocamdatä, vä cer tuturor sä-l ignorati - ca sä am mai putine mesaje de sters (sau de editat lämuritor) când voi face curätenie.

keep, undeva incepe trierea, altfel exista sute de mii de filme de care nu voi auzi vreodata, tocmai pentru ca nu au fost mediatizate in nici un fel. "Marti" nu ma tenteaza asa cum nici altele prezentate la festivale nu m-au tentat.

Am sters de-aici câteva dejectii ale altui user (nu bannabilul de mai sus), socante prin ura lor violentä la adresa noilor filme românesti si trivialitatea injuriilor aduse celor ce le agreeazä, si le-am adus la cunostinta administratorilor.
Indiferent de decizia acestora, îl avertizez serios sä se potoleascä. Toate au o limitä. Chiar toate.

“Marţi, după Crăciun”, dublu premiat la Namur
Alexandra Olivotto

“Marţi, după Crăciun” a câştigat premiul pentru cel mai bun lungmetraj (“Bayard d’Or du Meilleur film”) la Festivalul de Film Fracofon de la Namur. Lui Mimi Brănescu, interpretul rolului principal, i-a revenit distincția pentru cel mai bun actor: “Bayard d’Or du Meilleur comédien”.


În “Marţi, după Crăciun”, Mimi Brănescu îl interpretează pe Paul, un bărbat de 40 de ani, care este căsătorit de 10 ani cu Adriana (Mirela Oprişor), cu care are o fetiţă, iar de câteva luni trăieşte o poveste de dragoste alături de Raluca (Maria Popistaşu), dentista fiicei sale. Înainte de Crăciun Paul trebuie să aleagă între cele două femei.

“Marţi, după Crăciun” este cel de-al treilea film la care Radu Muntean şi Mimi Brănescu colaborează. Este în acelaşi timp cel de-al treilea lungmetraj al cineastului care participă la Festivalul de Film de la Namur după “Hârtia va fi albastră” – premiat în 2006 cu Premiul Special al Juriului – şi “Boogie”, în 2008.În cadrul FIFF, “Marţi, după Crăciun” a participat în competiţia oficială alături de alte 15 filme.

Festivalul de Film Francofon se organizează la Namur din 1986, când a fost înfiinţat la iniţiativa participanţilor la Forumul de la Paris. Scopul lui era să prezinte publicului pelicule din zona francofonă. Din 1988, festivalul este susţinut în mod oficial de Organizaţia Naţională a Francofoniei.
În Benelux “Marţi, după Crăciun” va fi distribuit de firma BrunBro Films, data lansării în cinematografe nefiind încă stabilită.

În România filmul rulează în cinematografe din data de 17 septembrie, iar în acest weekend poate fi văzut în Bucureşti, la Hollywood Multiplex, Movieplex Cinema Plaza, precum şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român, unde copia are subtitluri în limba engleză. În ţară poate fi vizionat la Arta, Sibiu, Cityplex Constanţa şi la Dacia Panoramic în Piatra Neamţ.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/mart...ur-908474.html

Raspuns la alt mesaj de scandal, pe care l-am sters.
Pitbull

uite si aberatiile de care spun... ;) bravos. zici de mine ca aberez si tu te dai de nu stiu cat timp cu pumnu in piept ca un film e naspa. hello. revino-ti. pe cine incerci sa convingi aici?
dupa toate injuraturile pe care le-ai tras, sincer, nu ai reusit sa ma convingi sa nu ma uit la film. si nici nu cred ca ai convins pe nimeni. so, ai muncit degeaba, vei fi bannat degeaba, pentru niste aberatii. ;)

Libelulo, Lelouche, rvn si în general toti userii cu bun-simt.
Nu le mai räspundeti scandalagiilor. Asta urmäresc, sä fie bägati în seamä.
In ceea ce mä priveste, m-am säturat sä mai tolerez aici, sub pretextul unei "democratii" abulice, al unui "drept la opinie" rudimentar si a unei "libertäti de expresie" mahalagesti, toate ineptiile si trivialitätile. Dacä unii useri, ca Gionloc, de pildä, îsi justificä pe deplin atitudinile critice, altii nu fac decât sä înjure, sä agreseze si sä perverteascä mereu atmosfera, repetând la nesfârsit aceleasi si aceleasi manifestäri sociopate si de prost-gust - de foarte multe ori, asezonate cu insulte de cea mai scabroasä spetä. Ei bine, nu e nevoie sä le mai repete. Le-am retinut, îi compatimim cu dispret pentru ele, nu mai au nimic nou de spus, deci sä tacä.
Mesajele ofensatoare au fost sterse dar, desigur, le sunt accesibile administratorilor. Pânä când ei îsi vor exprima clar pozitia fatä de aceste abuzuri, îmi voi folosi prerogativele de moderator pentru a curäti de zoaie si läturi topicurile privitoare la filmul românesc contemporan.

Ok, am inteles, sunt cativa useri, in frunte cu keepwalking si judex, carora nu le place Marti, dupa Craciun. Toata lumea a priceput asta. Putem acum trece mai departe, va rog?

Un cuplu de articole relevante.
(Practic, nu este o criticä de film, ci un comentariu despre film, din partea unui critic literar.)

Ce mi se-ntîmplă
Dan C. MIHĂILESCU

Nevinovată plîngere de milă

Anul acesta, în martie, am publicat în România literară un sfios, dar hotărît, lamento („Suavă înlănţuire de orori“) pe tema amarului destin al criticului literar obligat să-şi cîştige pîinea ca vidanjă a mizeriilor hiperetalate de literatura la zi, de la noi şi de aiurea. O literatură alergică la normalitate, la tot ce ţine de firescul sentimentelor, valorile tradiţionale, patrimoniul psihosocial, pe scurt: de suflet şi forţă reflexivă – şi aprig nesăţioasă întru slujirea cultului devianţei: erezie, abjecţie, patologic. Unde întorci pagina, dai de copii abuzaţi, sinucigaşi, felaţii, lesbianism, fetişism, narcomanie, alcoolism, transsexualitate, demonism, necrofilie.

Cînd ai, de peste zece ani, obligaţia să citeşti cel puţin o carte pe zi, dînd seama public de efectele lecturii, faptul că în doar cîteva luni ţi-e dat să treci din homosexualitatea lui Gide şi Tennessee Williams în diabolicul arhitecturant ce încrîncenează lectura unui roman precum Hawksmoor, de Peter Ackroyd, înotînd prin mîzga profanatoare din Mutilare-a lui Dan Stanca, torţionările din Ochiul şi pulberea, de Liviu Bârsan, suita bestială, cu violuri în lanţ şi dezvirginări cu degetul din Ana Maria şi îngerii lui Radu Aldulescu, sexualitatea debordantă a unui Hanif Kureishi (Am ceva să-ţi spun), îndelung degustător de Henry Miller, cadrele misofile, surfilate înnebunitor, din Tăiţei chinezeşti, de Ma Jian, sau Rădăcina de bucsau a lui O. Nimigean, ca să nu mai spun de grozăviile lui Stephen King petrecute în latrine ori pe plajă, cu fantome debusolate şi pisici asasine (La asfinţit) – apoi asta numai plăcere nu e!

Să vă mai spun cum se adaugă la cele citate muntele de zgură al memoriilor lui Adrian Marino, cazanul de smoală care este dosarul de Securitate al lui Dorin Tudoran (Eu, fiul lor) şi cărţi precum Zaira, de Cătălin Dorian Florescu, Planul infinit, de Isabel Allende, Mesagerii ploii, de Ismail Kadare, Firesc, de Petru Cimpoeşu, Scotch, de Ioana Bradea, Poemele secretarei, de Ştefania Mihalache şi încă vreo zece romane cumplite, unde numai de tihnă şi alinturi autumnale n-ai parte?!? Şi că, într-un aşa context, Funeralii fericite, de Adrian Lustig, m-a fericit prin colecţia sa de gaguri şampanizate (împletind comicul de replică şi situaţie cu cel de caracter, într-un savuros amestec de Amélie Poulain, Titanic vals şi Două loturi)!?

Văzînd că astfel de crize mă încearcă periodic, mi-am spus că, poate, la urma urmei răul o fi, în egală măsură, şi înlăuntrul aşteptărilor mele. În ce-ul care se îndreaptă somnambulic spre dizgraţiosul hipnotizant. Pe de altă parte, cred că oricine dintre domniile voastre mă va contrazice la iuţeală cu o grămadă de lecturi euforizante. E drept că pînă şi mie mi se mai întîmplă astfel de surprize (mai ales cu opurile motivaţionale). Oricum ar fi, nu pot nega disparitatea flagrantă şi hărţuitoare dintre cărţile aducătoare de linişte şi invazia mizerabilismului.

O invazie despre care, ce-i drept, am scris în ultimul deceniu pînă la saţietate şi ridicol, astfel încît risc să devin omul unei fixaţii. Or, eu cred că... am ceva mai multe!

„Încearcă şi tu să vorbeşti o perioadă numai de chestiile plăcute!“ mi-a spus un prieten expert în gîndirea pozitivă şi mare duşman al masochismului mioritic. Iată de ce mă precipit să-mi fac publice bucuriile estetice din ultima vreme.

Ele încep cu eleganta, boiereasca etalare de sine care este Amor intellectualis, romanul de formare a personalităţii acestui rafinat degustător de psihologii (şi situaţii) alambicate: Ion Vianu. Poate cea mai spectaculoasă irumpere – dinspre interbelic – în lumea literelor noastre, de vreo 15 ani încoace, după cum îmi tot spune(a) Tania Radu, iar eu, nătîng şi răzbunător, ezitam s-o cred. (De ce răzbunător? Ion Vianu, căruia i-am recenzat cu însufleţire în 1994 „amintirile în dialog“ cu Matei Călinescu, m-a încruntat iremediabil acum cîţiva ani, atacîndu-mă pentru, vezi Doamne, homofobie, detectînd în scrierile mele referinţe apte să intre într-un eventual decalog talibanic pe malurile Dîmboviţei! Tiens, tiens! Şi uite-aşa se face că nu i-am citit nici Investigaţiile mateine, nici Caietele lui Ozias...).

Nu că m-aş descrunta neapărat acum, însă trebuie să recunosc: mai rar aşa îmbăiere căftănită ca în acest „roman al unei educaţii“, cu subtile trimiteri la psihanaliza „tatălui castrator“, cu sincerităţi uneori crude, incomode dezvăluiri de sine şi captivante aliaje de boemă dionisiacă pe canava apolinică (pe care le avea, bine camuflate, şi aulicul goetheean Tudor Vianu, cel care consuna la tumultuoasele frenezii barbiene şi care, ajuns în India, nota cu fervoare în Jurnal că „în biblioteca universitară din Bombay zboară rîndunele...“!). După ce voi recupera handicapul bibliografic, promit să revin.

Urmează seara de 16 septembrie crt., cînd am văzut filmul lui Radu Muntean Marţi, după Crăciun, care m-a căpiat, pur şi simplu, de plăcere. Mă rog, accept oricîte castane din partea amicilor care, în faţa sălbaticului meu veleitarism cinematografic, m-au acuzat că n-am văzut nici Boogie, nici Hîrtia va fi albastră şi că tot aşa m-am extaziat infantil anul trecut, cînd mi-am vărsat în Idei în dialog admiraţia pentru (atunci, dramaturgul) Mimi Brănescu, după ce omul făcea de multă vreme săli pline la Teatrul ACT. Şi ce? N-am şi eu dreptul să mă bucur copilăreşte? Musai să intru-n toga şi coturnii specialistului firoscos, ca să spun că tăcerile lui Brănescu sînt (adică spun) cît grimasele lui Robert de Niro şi că figura lui semnifică tot atîta cît excepţionalul body language (a.l.ş. dixit) al lui Dragoş Bucur din Poliţist, adjectiv? Gata spaţiul.

Dar dacă tot m-am pornit, revin joia viitoare. Vezi dumneata că, precum Catindatului din D’ale carnavalului, în interval de conversaţie mi-a trecut durerea de măsea... fie ea şi nevinovată.

* * *

Felii de viață

Scriam aici joia trecută despre efectul năucitor pe care l-a avut (şi) asupra mea filmul lui Radu Muntean – Marţi, după Crăciun. Mai precis, despre partitura lui Mimi Brănescu şi extraordinara încărcătură de semnificaţii a tăcerilor sale. Scenariul este tulburător şi fără fisură, tocmai prin stimularea demenţială a non-verbalului. Adevăratul aflux lexical, semantic al textului se desfăşoară invizibil şi inaudibil, propriu-zis în mintea spectatorilor. Privitorul trebuie să-şi croiască singur textura şi să-şi rostească în gînd tot acel amestec devastator de vinovăţie şi jubilaţie, de febricitare într-o parte, abulie şi plictis în cealaltă, cu uluirea în faţa ispitei de neînvins, conştiinţa eşecului afectiv, agasările conjugale, acreala paternă şi stînjeneala filială (Victor Rebengiuc e de-a dreptul gigantic în nimicul ruginit pe care-l reprezintă), odată cu spulberarea confortului domestic şi surprizele provocatoare ale noului triumf.

Răstignit între două feminităţi complementare şi egal justificate, bărbatul este livrat, la început stuporii culpabile, apoi revoltei virile, dar şi apatiei resemnate, apoi iarăşi impulsurilor de frondă, perfect legitime fiind deopotrivă furia soţiei şi reticenţele iubitei, ca şi ezitările soţului, fervorile neojuvenile ale amantului ş.a.m.d.

Pentru că totul este indecidabil, hărţuitor şi amuţitor aici. Oricînd este trăit cu intensitate şi înverşunare hipnotică, adulterul reconfirmă definiţia hegeliană a tragicului: fiecare dintre forţele angajate în conflict are partea ei de dreptate. Or, ce este în chip frenetic magnetizant în miezul triunghiului Mirela Oprişor – Mimi Brănescu – Maria Popistaşu e tocmai egalitatea de şanse şi neşanse, de motivaţii, pretexte culpabilizante şi decizii bicefale. (Un triunghi pe care n-am cum să nu-l aplic mental pe situaţia lui Pavel Anicet, prins în hăţişurile dintre Una şi Ghighi, iubindu-le la fel de intens, dar pentru alte raţiuni, pe fiecare, din romanul lui Mircea Eliade Întoarcerea din rai, reiterînd chiar biografic situarea autorului între Sorana Ţopa şi Nina Mareş.) „Viaţă, frate!“ – a exclamat, după lungile minute de aplauze de la sfîrşitul filmului, un tînăr din preajma noastră. Exact formula asta am auzit-o ieşind de la una dintre piesele lui Mimi Brănescu de la Teatrul ACT, regizată de Alexandru Dabija. Vîrsta publicului? Majoritar 25-40, cu destui teenagers şi cîţiva cincagenari. Numai că atunci-acolo, opinia s-a scindat, alţi tineri mustăcind la aducerea cotidianului opărit pe scenă şi preferînd katharsis-ul dinspre fantazare şi evazionism (cineva chiar a citat Maestrul şi Margareta).

Mă rog, gusturi şi opţiuni.

Ce nu poate nega nimeni este performanţa superbă a scenariului (Radu Muntean, Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu) şi a trioului actoricesc. Ca şi pofta noastră de-a ne înfrupta din feliile de viaţă ca dintr-un fruct proaspăt. (Să zic şi oprit!?)

Adică aşa cum este sclipitorul Carnet intim, 1913-1918, De pe o zi pe alta, traducerea jurnalului Arabellei Yarka, Au jour le jour, tipărit în 1937 la Editura Bucovina şi reeditat acum în traducerea Denisei Toma la Editura Compania, cu o prefaţă de Mihai Dim. Sturdza. V-o recomand cu efervescenţă în siajul filmului lui Radu Muntean.

Imaginaţi-vă un aliaj psiho-sentimental şi diaristic de Regina Maria, Zoe Cămărăşescu, Maria Cantacuzino şi Cella Delavrancea, cu pagini demne de Pe aripile vîntului! Sounds good?

Feminitate nărăvaşă, sangvină şi sportivă (patima echitaţiei), dinamică, rebelă şi (la o adică) adulterină fără clipire, apetisant frivolă, adorînd bijuteriile, flirtul şi balurile, dar avînd din plin, la rigoare, cultul slujirii (vezi teribila dăruire de sine din anii războiului, cînd e asistentă la Filantropia, după care bate drumurile între Buzău, Bîrlad, Adjud, Huşi, Mărăşeşti, Bacău, pînă la Iaşi, Botoşani, direct pe front, ascultînd aproape senzual bătaia tunurilor!), dansatoare aprigă, care a punctat multe rînduri febrile din cronicile mondene ale lui Claymoor, Arabella Yarka (1888-1953) este boieroaică româno-austriacă.

Fiica lui Scarlat (Charles) Yarka, 1846-1915, căsătorit cu Maria Prejbeanu, dar care a avut-o ilegitim pe Arabella şi a adoptat-o, dintr-o familie cu trei generali, un prefect senator şi un ofiţer în armata franceză, decorat de Napoleon III, plus rubedenii printre Ferekizi, Lahovary, Cantacuzini, Perieţeni, Slăniceni şi Bibeşti (Martha), Arabella s-a căsătorit cu Citta Davila, nume de referinţă al diplomaţiei valahe (y compris bîrfele şi oprobriul de rigoare), frumos ca un efeb, dar cartofor, oarecum loser – în limbajul crud al zilelor noastre.

În peisajul jalonat, inconturnabil, de Castelul Peleş, mai apar Carol I, Regina Elisabeta şi Regina Maria („idolul meu“ – notează Arabella), figuri din familiile Perticari, Golescu, Sturdza, Plagini, imaginea românilor în veci ineducabili, ca nişte coţofene hoaţe, „leneşi, cruzi şi murdari cît cuprinde“ („totul mă atrage spre ţările în care domnesc ordinea, dreptatea, mărinimia, spre ţări în care există bucuria de a trăi!“) şi multe tuşe ce pot să facă deliciul amatorilor de istoria mentalităţilor.

Mariajul Arabella-Citta Davila, parsemat cu infidelităţi şi bătăi (la propriu, şi încă de ambele părţi), afaceri cu giuvaericale şi viguroase puseuri adulterine, face substanţa multor pagini spumoase, ca şi războiul urmat de spectrul bolşevismului, adevărat roman în roman, cu stupefiantele vizite ale Arabellei în tranşee.

Ele totuşi nu au reuşit să-mi anuleze amărăciunea produsă de unele contexte – cum să le zic? – etnopsihologice, precum acesta: „Botoşani, 27 februarie 1917. De ieri mă lupt din răsputeri cu un adversar îndîrjit: prejudecata. Românii, care au un cult profund pentru nimeni şi nimic şi nu se entuziasmează decît foarte rar – sînt dispuşi, în schimb, să critice vehement, dar din vîrful limbii, să ridiculizeze orice şi să desfiinţeze în chip meschin, fără să-şi dea vreodată osteneala să aprofundeze o problemă“.

A fost de trăit.

E de gîndit şi vorbit.

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/c...-plingere-mila
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/felii

Actritele Maria Popistasu si Mirela Oprisor, premiate la Festivalul de la Mar del Plata
de Alina Neagu
HotNews

Actritele Maria Popistasu si Mirela Oprisor, protagonistele filmului "Marti, dupa Craciun", in regia lui Radu Muntean, au obtinut premiul pentru interpretare feminina la Festivalul International de Film de la Mar del Plata, Argentina, incheiat duminica, anunta Mediafax, citand Variety.com. Cea de-a 25-a editie a Festivalului International de Film de la Mar del Plata s-a desfasurat intre 13 si 21 noiembrie, filmul "Marti, dupa Craciun" fiind inclus in competitia internationala.

Bravo lor!

Dar uite link-ul ....http://www.mardelplatafilmfest.com/2..._en.php?pre=31

Adica ce scrie mai jos... notele publicului! Ce a insemnat filmul asta pentru publicul festivalului?

FINAL RESULTS: Aballay, el hombre sin miedo 9.51
De Caravana 9.05
White, White, World 8.92
L'llusionniste 8.82
Fase 7 / Phase 7 8.50
Silent Souls 8.34
The Fourth Portrait 8.11
Chassis 7.88
The Hunter 7.74
Essential Killing 7.17
Tuesday, After Christmas 7.02
Chantrapas 6.34
Todos vós sodes capitáns 6.28

FILMUL VA FI OFERIT DE COTIDIANUL "GAZETA SPORTURILOR", la preţul de 15 lei, pe data de 16 DECEMBRIE. De asemenea, pe 9 decembrie apare "CONCERTUL" lui Mihăileanu, iar pe 23 decembrie apare "A FOST SAU N-A FOST" de Porumboiu.

Perfect. Multumiri pentru informatie.

Asta e respectul pentru filmele romanesti.Filme premiate se vand cu ziare de 1 leu.Macar cu atat sa ne multumim si noi nu?

@Pashpix : Poti sa postezi informatia si in topicul cu ziarele ... poate topicul asta nu e citit de toata lumea interesata in achizitia filmelor.

Minimalism comercial?

Da ... suntem minimalisti in tot ceea ce facem.Macar daca erau vandute de Dilema sau de alt ziar,dar de Gazeta?

explicatia e simpla: tirajul "gazetei sporturilor" depaseste cu mult pe cel al "dilemei".
de fapt, e un mare noroc pentru filme...
ar trebui sa ne bucuram, noi, iubitorii...de fotbal

Pai majoritatea cititorilor Gazetei nu stiu sa piloteze un DVD Player. Asa ca filmul va ajunge probabil pe borcanul cu muraturi.
Attachment 621
"Gazeta...fo'bal... Ni mă că mai are ceva'nlontru'. Tulai, o băgat ăştia o carte. Ba nu, că-i plastic cu ceva rătund 'nlontru'. Ni că dacă'l întorşi te şî vez în iel. Nevastă, o dat norocu' peste noi, pune ăsta pe crastaveţ'."

Lăsaţi că e bine pentru film! Eu doar mă întreb, se va trece şi tirajul ziarului la numărul de spectatori? :D

cand a aparut "Eu cand vreau sa fluier, fluier!", am dat spaga vanzatorului de la chioscul din colt. eu si inca un tip, eram disperati sa cumparam ziarul din cauza filmului. microbistii au dat iama la chiosc de la prima ora.au devorat ziarul. dvd-urile au ramas, in schimb...

Fraţilor, nu uitaţi că şi "Eu când vreau să fluier, fluier" a apărut ÎN PREMIERĂ pe DVD cu Gazeta, în februarie sau martie. Până la urmă, eu zic că ar fi putut apărea filmul ăsta şi ataşat la ziarul "Tricolorul" sau "România Mare", ce diferenţă este?!

Oricum, şi celebra soră din Italia, "La Gazzetta dello Sport", a dat acum ceva vreme o serie completă Clint Eastwood cu ziarul, aşa că nu mi se mai pare nimic deplasat.

Al doilea film a lui Radu Munteanu in care subiectul este adulterul (dupa Boogie)
Se inteleg ca are o apetenta deosebita pentru filme cu asemenea subiecte?

Si, vis-a-vis de ce spune C.Ghevara despre nr de spectatori, spera regizorul ca o sa aiba mai multa audienta la public decat celelalte filme ale lui?

Diferenta este ca cine cumpara Gazeta nu este interesat de dvd`urile respective ... si cine e interesat de filme nu stie ca Gazeta apare cu ele la vanzare.

Nu, doar ca romanii sint mai fertili si se controleaza mai greu cind vine vorba de placeri abjecte. Dar Dumnezeu e sus si vede totul.:)

In Marti,dupa Craciun poti vorbi de adulter da.Dar muia data de Bucur in Boogie nu prea se numeste adulter.

Muia nu e adulter dar adulterul e muie?:-?

ambele sunt un schimb interesant de senzatii.cred ca semnul egal e valabil oricum le-ai aseza in ecuatie...si nu-i nimic nou.si nici rau.e chiar "comercial".

cand a aparut "Eu cand vreau sa fluier, fluier!", am dat spaga vanzatorului de la chioscul din colt. eu si inca un tip, eram disperati sa cumparam ziarul din cauza filmului. microbistii au dat iama la chiosc de la prima ora.au devorat ziarul. dvd-urile au ramas, in schimb...


Deci, rvn sa inteleg din ce ai scris ca iti place sportul! Altfel nu pot intelege de ce ai dat spaga daca dvd-urile existau!