A, ok, m-am gandit k asta era motivul pt care ai pus amintirea aia aici, k in fond cam despre asta e vorba in acest topic.

illo,
dar zi-mi si mie ce si cum.

Care este momentul cel mai intens din amintire? Dar sentimentul dominant?

Cel mai intens....hmm...cred ca reactia maica-mii, care a fost mult mai impresionata decat mine.
cel dominant - o stare de tristete care m-a urmarit apoi toata seara, mai ales ca era si o vreme mohorata...

cred ca este si normal. avand in vedere ca momentul s-a impregnat bine in memoria ta si se pare ca inca mai esti impresionat as spune ca esti caracterizat de bunatate si te intereseaza de ce se intampla cu cei din jur, probabil esti genul de om care sare in ajutorul celor care au nevoie :D

illo, dar pe mine nu ma analizezi?

In legatura cu colegul de gradinita, m-am bucurat mai mult ca l-am demascat, ca am eliberat colegii de un stres, desi, cu siguranta, pentru el a fost o umilinta.
N-as spune ca a fost un atasament deosebit, era doar singura mea cunostinta din clasa. In scoala primara am avut alta prietena, iar in gimnaziu alta. Niciuna dintre cele trei nu mi-a fost si colega de liceu, dar am ramas mai apropiata de prietena din gimnaziu. Asta oarecum confirma partial ce ai spus in legatura cu prieteniile. Sociabila sunt, leg prietenii, dar nu prietenii profunde. O posibila cauza ar fi egoismul, sunt cam egoista.
Oamenii nu erau o amenintare, din contra, eram un copil iubit, care se bucura de multa atentie, atat in familie, cat si in afara ei.
Uneori sunt foarte irascibila, iar aceasta irascibilitate s-a accentuat in ultimii, poate datorita faptului ca sunt foarte solicitata la locul de munca, desi, ai dreptate, imi place foarte mult ceea ce fac. Ma irita teribil cand cineva se amesteca in treburile mele. De exemplu, la serviciu am un oarecare statut special, am o oarecare independenta pe care functia o impune, in sensul ca sunt singura din firma care nu este subordonata directorului de sucursala, facand parte dintr-o directie centrala. Uneori, directorul are tendinte sa preia controlul, dar nu-i merge cu mine si am ajuns la oarece tensiuni.

@copila satanista

bine, atunci eram relativ copil, practic nu m-a impresionat nimic din accident, am vazut doar trei secunde.
acum as fi mult mai usor impregnabil cu senzatii de frica.:)
si mi-am dat seama ca, cu cat inaintezi in varsta, cu atat devii mai vulnerabil in situatii tragice.

Hmmm, dificil Keepwalking, dificil, desi momentul e intens si consistent, exista tenatia sa spun lucuri mari dar nu ai cum dintr-o amintire.

Cred ca ai fost un copil ok, genul de "copil bun", adica se vede ca esti cooperant, asculti de mama, ai fost prim nascut sau mijlocas? (btw, ma ajuta sa-mi ziceti si locul pe care il ocupati in constelatia familiei, functie de ordinea nasterii). Nu vad nimic anormal in nici o reactie de a ta, tristetea e si ea fireasca, s-ar zice ca raspunsurile tale erau adaptate lamediu si factori exogeni. Dar, e important ca cea mai intensa amintire e reactia mamei, in mod normal toti am fi tentati sa credem ca amintirea cea mai vie e aceea omului sub tramvai (de aia insist sa-mi spuneti voi si in nici un caz nu am voie sa presupun in locul vostru). Focusul tau crescut pe mama, la varsta de 10-12 ani ar putea spune ceva, insa mai da-mi o amintire, sa nu cad in pacatul psihologizarii si al cautarii de probleme cu orice pret, acolo unde poate nu sunt. In plus, Keep, insist sa-mi dai o amintire de pana in 9-10 ani. Ce depaseste varsta asta e prea putin relevant.

Nu :) Decat daca iti faci bine temele. Aici eu nu ma joc, sa stii, imi fac si eu temele, pana la urmatoarea mea sesiune de terapie tre sa am cateva sute de amintiri timpurii analizate.So, I'm working here, a little respect pliz! Nu de alta, dar platesc bani grei pt formarea pe terapie asa ca nu-mi arde sa-mi fac treaba superficial :-*

illo,

e foarte ok ce mi-ai spus deja.
o sa ma gandesc la ceva de pana in 9-10 ani.

dimpotriva, asta am zis, ca este surprinzator ca pt Keep momentul cel mai intens nu e moartea sau calcarea acelui om de tramvai, ci reactia mamei....as fi tentata sa cred ca NU e foarte interesat de cei din jur, ptca in acea amintire relatia lui cea mai semnificativa e cu mama...

Ok. A fost exagerat. Dar nu inseamna ca nu poate fi analizat. Poate are parti de adevar, poate e o fantezie. Poate spune ceva despre mine ca fac o astfel de gluma. Asteptam mai mult. Material ti-am dat.

Sorry, nu pierd vremea cu asa ceva :) :-* But you're still one of my favs in this forum :x

corect.

Cred cä în cea mai mare parte ai dreptate.
Fac urmätoarele precizäri (poate conteazä, poate nu):
- Pe tot parcursul vietii mele, amintirea asta a fost la fel de dominantä; nu s-a activat doar recent.
- Nu "am vrut sä mä fac actor initial". Pânä la 11 ani, eram hotärât sä devin scriitor; apoi, mi-am descoperit dorinta de a deveni regisor; undeva, pe parcursul acestei perioade, a apärut si ideea de a fi, în paralel, si actor - cred cä m-a tinut între 13 si 18 ani.

O sä mai caut o amintire - tot asa, de pe la începutul vietii...

cred ca am facut o gafa :D si am luat din amintirea lui lucrul care mi s-a parut mie mai important apoi am tras concluzia
m-am uitat mai mult la amintirea in sine si mai putin la cum a vazut-o, repsectele mele illo la asta :)

offff, interpretasem mult asta, pt ca are multe elemente, e foarte fertila, ofertanta, ( prieteni de joaca, parinti, dinamica, schimbari etc) si a picat curentul pt 2 secunde si s-a dus tot.....revin mai pe seara.

Mai puneti amintiri si ne reauzim cand am timp.

Asta a lui Paul e mai mult decât atât - e efectiv o cinemä extinsä: se poate scrie un scenariu pornind de-aici, are toate elementele esentiale! Ca atare, si-ar gäsi locul si la "FABULE CINEMATOGRAFICE - si nu numai..."

Amintirea 1

Aveam vreo 4-5 ani si era ziua mea. Eram cea mai mica dintre toti fiindca mama (presupun) ii chemase pe toti copiii din bloc. Nu-mi amintesc cum am petrecut, ce-am facut, decat sfarsitul celebrarii cand mancam tort. Eram multi copii, iar cineva isi pusese farfuria pe pat si alt copil sau tot acelasi s-a asezat in tort si l-a daramat si pe pat. Si eu am inceput sa il/o cert si sa fac scandal. Momentul cel mai intens a fost dupa ziua mea cand Mama mi-a explicat ca nu e frumos ce am facut, iar sentimentul pe care l-am simtit a fost rusine si parere de rau.

Sunt mezina familiei. Si o sa incerc sa revin curand cu a doua amintire.