![]() |
Ceea ce dovedeste încä o datä absurdul total (de prea multe ori soldat cu sacrificii omenesti inutile) al acestei manii obsesive fatä de un gogoloi fugärit pe iarbä de niste täntäläi.
Wake up, people, it's nothing serious - it' just a silly game! Distrati-vä, okay - dar nu-l luati în serios! |
Pitbull, orice joc poate fi supus unui proces deconstructivist...in maniera asta putem reduce la absurd orice joc..de ex: tenisul de camp , ce e ? Un joc cretinoid in care 2 nebuni ( sau 4, daca se merge la dublu) cu cate-un facaletz bizar in mana, plimba de la unu la altul o chestie de marimea unui mar ionatan ...rugby-ul un fel de pseudo-zmardoiala unde niste hoarde de asudati fac gramezi inutile ..totul pt. o minge care mai e si ovala lol
si tot asa: atletismul - o fuga absurda si fara sens ( ca doar nu te alearga nimeni) etc etc -: e aproape un truism ca fotbalul nu mai e demult un simplu joc...acu sincer: o fi fost vreodata un simplu joc??? Nu. Fie si numai daca e sa ne gandim ca jocul - vb . lu Huizinga - e mai vechi decat cultura si prin urmare mai aproape de elementele primordiale (printre care si moartea.... mii de scuze pt. analize, dar din moment ce le-am ratat pe alea de la stat..hihi-: |
pentru un joc, oricat de pasionant, nu se moare ;)
|
"Deconstructivist" e folosit aici aiurea.
Invätati, învätati, învätati. |
Originally Posted by StefanDo:
oamenii se sinucid din zeci de mii de motive - aparent imbecile- se sinucid din dragoste, din singuratate, din plictiseala, din teribilism, din dogmatism, din idealisme, din neputinta, din absolut orice ..de ce nu s-ar sinucide si din ..."fotbal" ??? pitbull@ te asigur ca deconstructivismul poate fi alaturat si decuparii (conceptuale) operate de dumneata ... |
Nu, pur si simplu nu stii ce înseamnä termenul, si acum încerci s-o scalzi.
E ca si cum ai zice: "te asigur cä existä o legäturä între mamä, ligä si mämäligä". Când nu cunosti sensul unui cuvânt nu "asiguri", ci "TE asiguri", informându-te. Existä enciclopedii, wikipedii, softpedii, si pedigreeuri - dar, din päcate, si lene, si suficientä... |
|
|
Europa noilor bariere Dinu Flamand Joi, 03 Iulie 2008 Aud tot mai des in Franta laude la adresa medicilor sositi din Romania. Noroc cu ei, spun unii, altfel nu se stie cum vor mai fi asigurate pe viitor multe din serviciile excelentului sistem de sanatate francez. Tinerii din Hexagon sunt din ce in ce mai putin tentati sa se lanseze in studii de lunga durata si extrem de costisitoare. E la moda astazi sa fii "trader" sau, oricum, sa intersectezi banul pe circuitul scurt. Ma bucur pentru medicii romani. Era si timpul, dupa ce mai mult de un deceniu buni chirurgi sau anestezisti sositi in Hexagon au trebuit sa se multumeasca cu posturi de felceri sau sa accepte servicii extenuante de garzi platite mizerabil. Iata ca etansul sistem corporatist al institutiilor medicale franceze a trebuit sa cedeze. Nu cu mult timp in urma, televiziunea si presa scrisa prezentau cu admiratie cazul unui primar care si-a adus medic generalist pentru comuna tocmai din Romania. si se pare ca exemplul s-a repetat. Azi-maine ii vom vedea pe studentii de la facultatile de medicina din Romania recrutati cu anticipatie pentru strainatate inca de pe la mijlocul perioadei de studii. Cauzele acestui nou val de exod de creiere dinspre Romania sunt cunoscute. Fireste ca ii atrag afara salariile mult mai bune si, nu de putine ori, facilitatile de instalare inca inexistente in Romania sau promisiunile de cariera internationala. Sunt norocosii acestei perioade, dar nu sunt singurii. Meseriasii au si vor avea, de asemenea, tot mai multa cautare, iar est-europenii vor fi preferati asiaticilor sau africanilor. Cum se pregateste un pachet intreg de masuri pentru selectarea sau descurajarea imigratiei provenite din spatiul extraeuropean, meseriasii romani vor si tot mai solicitati. Iar specialistii pe domenii de competenta in care se manifesta deja crize de oferta vor ajunge chiar sa-si poata dicta conditiile pe piata de munca apuseana. Iata de ce pentru Romania se pune cu urgenta problema de a-i retine "benevol" pe acesti specialisti, fie ca sunt dermatologi, zidari, tamplari sau geologi. Cu ritmul de crestere productiva pe care-l afiseaza actualmente Romania, ar trebui sa asistam cel putin la o indrazneata politica de acordari de credite profesionale. Ar trebui si o noua conceptie care sa decida investitii masive in sistemul de invatamant – un adevarat plan de anvergura, pe cateva decenii! De bine, de rau, invatamantul superior din Romania si-a creat si mentinut o buna faima. Dar nici el nu mai poate functiona cu dotarile actuale si fara o restructurare din temelii a invatamantului mediu. Uniunea Europeana se pregateste sa ridice noi bariere impotriva imigratiei nedorite. E probabil cel mai urgent obiectiv afisat de Franta la conducerea UE pentru urmatoarele sase luni. Tarile membre urmeaza sa semneze un pact cu cinci prioritati pe care emisarii parizieni il negociaza deja de cateva luni prin celelalte capitale europene. Vor fi acceptati doar imigranti alesi pe spranceana, cu meserii bine precizate, pentru care exista cerere pe piata interna europeana. Se vor intari controalele la frontierele comune si va fi infiintat un birou european al imigratiei, cu fisiere in toata regula. Probabil ca nu vor mai exista nici regularizari in masa, cum au procedat Spania si Italia acceptand doua milioane de straini pe solul lor in ultimii cinci ani. Recentele masuri adoptate de Parlamentul European, intre care si articolul care permite incarcerarea unui clandestin pe o perioada maxima de 18 luni daca refuza repatrierea fortata, prevesteau deja aceasta noua orientare. Sigur, e vorba de masuri minimale, pentru ca statele pot practica o politica imigrationista mai relaxata. Dar Europa da impresia ca devine o fortareata ce se inchide. Tot ea a parut surprinsa de reactiile venite din America Latina. Secole la rand, ati debarcat din Europa pe tarmurile noastre si nimeni nu va fi alungat. Iar acum ii trimiteti pachet acasa pe chilieni, pe peruani sau alti brazilieni ce-si incearca norocul pe la voi. Rusine! – cam asta a fost esenta reprosurilor. Fara replica! Noua politica represiva impotriva imigratiei a dat deja exemple de xenofobie politicianista pentru care romanii au platit si platesc scump, in special in Italia. Iata de ce vreau sa semnalez una din acele voci italiene care nu se sfiesc sa denunte populismul actualei echipe politice care exploateaza electoral "cazul romanilor". Decanul de varsta al cinematografiei italiene, Mario Monicelli, se declara intr-o revista franceza ingrozit de cele ce se intampla: "Vor sa-i alunge pe romani, sa-i inchida in ghetouri. Aceeasi stare de spirit se aplica astazi in cultura. Toata lumea izoleaza, amputeaza. Ce paradox pentru italieni: un popor migrator care joaca astazi rolul calaului". Profunzimea acestei revolte impotriva manipularilor si a schematismelor vine, la Monicelli, dintr-o conceptie complexa ce pune impreuna valorile sociale, umane si valorile artei. Cu un paragraf mai inainte, in acelasi interviu acordat revistei Marianne, regizorul vorbeste de societatea "restrictiva" italiana, ce nu pare deranjata nici de declinul culturii. Toata lumea mizeaza doar pe cinematograf si pe imagine, uitand de arte precum muzica, literatura sau teatrul, pentru care e nevoie de o lunga ucenicie. Or, cinematograful, cel in forma lui actuala, a devenit doar "o forma minora de arta aplicata industriei". Teribila fraza spusa de un mare regizor! si cat de emotionant este sa constati ca aceeasi zona a sufletului sensibil reactioneaza si la mediocritatea artei, si la nedreptatea aplicata unor imigranti. Iar din asocierea acestor doua universuri intelegem ca si politica xenofoba impotriva romanilor este doar o politica pe banda; o politica industriala. http://www.romanialibera.ro/a128747/...r-bariere.html |
Sportul alb
de Cristian Tudor POPESCU | 08 IULIE 2008 Orice patã de culoare pe costumele albe ale lui Roger ºi Rafael m-ar fi fãcut sã mã înfior ca o patã de sânge sau noroi. All England þine la vechiul supranume al tenisului, sportul alb, ºi bine ar fi sã nu renunþe câtã vreme se va mai juca tenis pe aceastã planetã. Cum altfel decât în alb ar fi putut fi înveºmântaþi Rafael ºi Roger, cu pãrul prins în bandane albe, ca douã jertfe tinere în templul verde neguros al zeului Wimbledon? Nadal ºi Federer ºi-au dat ºi sufletul din ei pentru o lume mai bunã. Aþi tresãrit, v-a zgâriat urechea expresia asta, aþi auzit-o de mii de ori, rostitã în zeci de feluri de politicieni, de biznismeni, de vedete, de filantropi. N-ar trebui, pentru cã Federer ºi Nadal au vorbit puþin ºi au luptat unul cu celãlalt ºi fiecare cu sine însuºi zi de varã pânã-n searã, în cel mai lung meci din istoria finalelor de la Wimbledon. N-am mai tremurat aºa de la Nãstase-Smith din 1972, tot cinci seturi. Dezlãnþuirea de voinþã, încordarea chinuitoare a spiritului ºi trupului, curajul înfricoºãtor cu care ºi-au asumat execuþii la limitã când totul stãtea într-un fir de iarbã, parcã fãceau fileul sã se umfle când într-o parte, când în alta, mai mult decât vântul. Sã vezi cele mai bune passing shots din tot turneul executate la minge de meci, Nadal cu stânga sa nimicitoare, Federer cu reverul laser, asta înseamnã intrarea în zonã, acea stare în care spiritul dominã materia ºi curbeazã altfel spaþiul. Uitându-mã la contrele cu garda jos pe care le schimbau spartanul Nadal ºi atenianul Federer, n-am putut sã nu mã gândesc ce s-ar fi întâmplat în aceastã finalã dacã unul dintre cei doi ar fi fost antrenat de Victor Piþurcã, presupunând cã acesta se pricepe ºi la tenis, ºi în tenis ar exista 0-0. În aceastã atmosferã de competiþie sãlbaticã, de teribilã sete de victorie, în liniºtea în care Federer sau Nadal bãteau mingea de pãmânt ca sã serveascã, se auzea desluºit absenþa urâtului. Nici o încercare de a triºa, de a lovi sub centurã, nici o privire rea, nici o înjurãturã, numai rãcnete scurte, fãlci strânse, respect pentru adversar, cinste ºi bãrbãþie. Zi de zi vedem pe ecranele patriei oameni aflaþi în meciuri negre cu alþi oameni. Aici, orice mijloace sunt permise: insulta, denigrarea, ameninþarea, fãþãrnicia, preºul tras de sub picioare, lovitura pe la spate. Trãim într-un aer des de urã, ranchiunã ºi minciunã. La Wimbledon scrie deasupra intrãrii „Triumful ºi Dezastrul de-i întâlneºti în cale/ªi impostorii-aceºtia sã-i poþi privi la fel”, în vreme ce deasupra intrãrii în salonul de protocol de la aeroportul „Henri Coandã” scrie cu litere roºii fluorescente „Doboarã-l pe celãlalt cu orice preþ ºi suie-te tu în locul lui”. La noi nu e gazon englezesc, e zgurã multã ºi se joacã tenis cu ºosete murdare pânã în albul ochilor. Pentru mine e o pedeapsã faptul cã sunt chemat sã comentez încãierãri politice, ºi nu meciuri de tenis. Asta pentru cã îndrãznesc sã sper cã aceia care au vãzut minunata întâlnire din iarbã între Nadal ºi Federer au putut sã uite, mãcar pentru câteva ore, devastator de româneasca zicere a lui Toma Caragiu: C-aºa e-n tenis!... |
Premiile la Cannes trebuie sã înceteze!
Anca Grãdinariu AperiTIFF, iunie 2008 Domnilor, sînt indignatã ºi spun rãspicat: nu mai suport! ªi prin mine glãsuieºte vocea întregului popor român care plãteºte taxe ºi impozite ºi care s-a sãturat sã fie insultat la el acasã. Domnilor, cît o sã mai cîºtigãm premii la Cannes? O sã exprim cu tãrie, ceea ce nimeni n-a avut curajul: juriul acestui jalnic festival e principalul sabotor al imaginii României în lume. Ce mai, francezii au fost dintotdeauna duºmanii tuturor popoarelor, dar în ultima vreme li s-a cãºunat pe noi. Dar la ce sã te aºtepþi de la niºte pederaºti stîngiºti care mãnîncã melci ºi practicã acte sexuale în trei? Ceea ce mã umple de mînie e faptul cã statul român îi sponsorizeazã, cu bani de la buget, pe agenþii lor, adicã pe regizoraºii români (nici ghilimelele, nici zeflemeaua nu sînt suficiente ca sã arate la ce distanþã sînt aceste otrepe de statutul de Regizor, întrupat în persoana dl Sergiu Nicolaescu, un simbol marcant al culturii ºi geniului acestei naþii). Nu ºtiu ce înþelegere secretã are statul român cu statul francez, dar ºtiu sigur cã-i mîna lui Bãsescu. Existã zvonuri care spun cã noi ne-am angajat sã le adãpostim deºeurile atomice, ºi ei s-au angajat cã premieze niºte deºeuri cinematografice. Întrebarea mea este: a vãzut cineva aceste filme, înainte ca ele sã fie exportate? Domnilor, dar chiar nu mai existã un control de calitate? Cine a dat drumul la aceste filme urîte, denigratoare, care nu au nimic de-a face cu realitatea româneascã? Cu realitatea anului 2008, unde România e un membru marcant al Uniunii Europene? Sîntem o þarã în plinã dezvoltare, cu locuitori care cîºtigã din ce în ce mai mult, cu parcuri din ce în ce mai înfloritoare, cu supermarketuri din ce în ce mai numeroase, cu din ce în ce mai multe bãnci ºi biserici. Cînd au ieºit ultima oarã regizoraºii români pe strãzi? Dacã ar fi ieºit mai des din turnul lor de fildeº, ar fi vãzut cã strãzile nu mai sînt strãbãtute doar de Dacii! Domnilor, unde sînt 4X4? Unde sînt Maybach-urile care înfrumuseþeazã aspectul Bucureºtiului nostru drag? Unde sînt pelicule de odinioarã, sãrbãtori ale muncii ºi ale spiritului? Unde sînt filmele despre alte categorii de oameni ai muncii în afarã de sãrãntoci ºi hoþi? Nu de o asemenea cinematografie avem noi nevoie. Avem nevoie de o cinematografie care sã prezinte un model de român cu care sã ne mîndrim. Sã arate Europei cã sîntem demni de ea. Jos cu aceºti detractori de pe marile ºi micile ecrane! Ne-am sãturat de aerele lor intelectuale ºi de otrava pe care o strîns-o în ei! Toþi la un loc nu fac nici cît un deget al lui Costel Busuioc, acest român minunat care a reaprins fãclia patriotismului peste hotare. De ce numai avortoni ºi muribunzi? De ce nu ºi oameni de ºtiinþã, tineri excepþionali care muncesc cu sîrg pentru cele mai mari corporaþii din lume? De ce nu filme despre simboluri naþionale ca Nadia sau Hagi? Aceºti impostori care-ºi zic "autori", înfiereazã comunismul, dar se umplu de premii ºi de banii strãinãtãþii profitînd de el. Domnilor, s-au fãcut ºi lucruri bune în þara asta! Avem ºi oameni de omenie ºi doctori cinstiþi. Avem ºi mall-uri la Vaslui! Þãranii nu mai au televizoare cu lãmpi. Oamenii de la þarã, care s-au întors în þarã dupã ce s-au jertfit prin strãinãtate ca sã punã o pîine pe masã, cei care au pus umãrul la creºterea PIB-ului, au astãzi plasme! Pentru ce vã încãpãþînaþi sã spuneþi doar ce vã dicteazã pervertiþii vestici ºi sã faceþi filme pe care nu le vede nimeni? Nu vedeþi cã þara noastrã e departe de a manifesta un viu interes în legãturã cu "creaþiile" voastre? Þara vã strigã: nu avem nevoie de voi! Þara vrea o privire optimistã spre viitor! Dupã fiecare film deprimant, impregnat de periculoasa esteticã a urîtului, aceºti indivizi ar trebui obligaþi facã un documentar turistic, care sã prezinte într-o nouã luminã frumuseþile patriei. Ne-am sãturat ºi de denaturarea trecutului - dacã Ceauºescu nu interzicea avortul, eram acum un popor de þigani! Noi, românii de bine, promitem sã vã boicotãm! Noi, patrioþii, noi cei sãtui de jeg ºi dornici de valori curate, avem de vãzut un campionat european de fotbal ºi o echipã de susþinut. Hai România! http://agenda.liternet.ro/articol/72...-inceteze.html |
:D :((
ce tristo-misto e articolul asta. foarte nimerit stilul ceusist de exprimare. merci pitbull ca l-ai postat aici. |
Cä bine zici: "tristo-misto"! Ai prins exact starea pe care mi-a stârnit-o. Da, trimiterile la ceausism sunt clare (vezi cvasi-citatul din Conferinta de la Mangalia), ca si rapelurile la pulsiunile ovariene ale unor neoneanici mai becalici, pentru care "432" e "un jeg", "filmu cu avortu" sau "o aberatie montatä"...
|
Femeia vrea sa vada filme despre glorioasa patrie,despre taranii care lucreaza in strainataturi si isi ia plasme sau ce vrea ?
|
Anca Grädinaru (dacä ea e "femeia" din enunt) vrea (si mai mult decât atât - chiar FACE...) un misto crunt de papagalii cärora le reproduce ineptiile.
|
S`au descoperit imagini sterse la montaj din filmul "The Birds" al lui Alfred Hitchcock.
http://staticblog.hi-pi.com/gisblogM...1199219365.jpg |
Asta-i din "Papagalii" de Sergiu Nicolaescu - si nu i-au sters-o, i-au tulit-o.
|
Dilema Veche, nr. 232 (24-30 iulie):
In articolul Adinei Dinitoiu (o minirecenzie la volumul colectiv aparut la Humanitas care aduna povesti de dragoste la prima vedere): "Ana Blandiana spune povestea unui inger pazitor ajuns pe pamant pentru o ultima misiune inainte de a avansa in ierarhie ("Misiune imposibila"). Este si misiunea fatala, caci tanara infirmiera de la spital -unde ingerul ii consola pe muribunzi- se indragosteste de el cu o pasiune care-l debusoleaza: o anumita maretie a fetei indragostite, care cere ingaduinta de a-i fi in preajma, il face, la final, sa-si smulga aripile ingeresti." Este doar impresia mea sau e posibil ca in proza asta sa adie un aer cinematografic ? Evident ca ma refer la City of Angels, dar nu pot sa nu suspin macar un pic la gandul ca Ana Blandiana nu a vazut decat "paradisul in destramare" al lui Silberling cand s-ar fi putut plimba printr-un Berlin de un farmec apropiat celui din "Remember-ul" lui Mateiu Caragiale. Nu pot sa spun nimic despre valoarea nuvelei (daca e nuvela). Nu am citit-o, insa as vrea sa stiu daca supozitia mea e indreptatita. A cumparat careva cartea? |
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-...mba-romana.htm
Frumos, frumos. Cam de pe o alta orbita, dar frumos. Cu strategia insa, I beg to differ.. |
|
All times are GMT +2. The time now is 16:16. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.