1) Mä refeream la controversa de acum si aici, nu la topicul titular.
2) Da, da-n cât timp s-au adunat opt pagini? Pe "Zodiac" vä certati doar de eri-alantä-eri.
3) Si pe urmä "300" e mult mai spectaculos/ar/ist, inflameazä spiritele, are potential de cult movie. "Zodiac" e mult mai sec si sobru - nu doar ca film, ci si ca relatie cu publicul.

dap: e 'sec' k un banc & 'sobru' k un grefier in sala d judecata :hmm:

Adicä ai fi preferat istericale d-alea stilisticoioase ca-n "The Flock"?

n-am auzit de stacy. did u mean cumva gacy?

in trecere, mie mi-a placut zodiac. si nu eram deloc un fan david fincher inainte

gacy ma bad

n-am vazut; as fi preferat un fincher k in 'se7en', k in 'the game' sau kiar 'panic room' - un cinema flamboyant/fascinant, thought-provoking & mind-blowing, nu o frectie la picior d lemn k asta, d o banalitate istovitoare... park e un film facut cu okii inkishi :(

cine e okii inkishi?
face parte din splatter pack?

comentariile risk sa devina la fel d boring k filmu :sleep:
eu unu n-am d gind sa mai scot un sunet (= booo) dspr el...

mai bine asa, unele sunete tre tinute departe de public

sa mori tu?
(al dracu, mori dk n-ai tu ult cuvint intotdeauna...! :lol: :x :sleep:)
ok, atunci zic asha: offf, e un film kre nu mi-a ramas p retina :P
si - cum am mai spus/scris si cu alte prilejuri - un film este (sau ar trebui sa fie) mai aproape d orikre dintre artele vizuale decit d literatura/ jurnalism/whatever. punct
ps teologii din zorii evului medieval kiar credeau k omu poate fi 'indreptat' mai curind d catre vizual (fresce, arhitectura...) decit d filozofii 8)

:D
normal, dobitocii aia nu pricepeau o boaba din predica aia in latina si d-aia li se povestea biblia pe catedrale.

hai ca nu mai adaug nimic, am devenit offtopic de mult

am o intrebare :D
ai un film politist gen "aia buni il prind pe ala rau". totul este perfect pana la sfarsit, cand ala rau scapa (iar aici, dupa parerea mea, nu scapa :D, scena "pot sa va ajut cu ceva?" - "nu, nu puteti" din final pentru mine a echivalat cu o super-inhatzare cu catuse, "you may remain silent" si tot tacamul). ei bine, daca singura hiba a filmului e doar aceasta pseudo lipsa a momentului culminant, ce-i mai putem reprosa?

Zodiac e un film superb, care m-a tinut in priza pe toata durata celor doua ore si jumatate. Nu e mai bun ca 432 (:D), dar merita toti banii. Sa vedem cum va fi The Curious Case of Benjamin Button, zvonurile zic c-ar fi ceva nemaivazut :)

pt ambra (tot offtopic!)

pai, erau proto-cool saracii 8)
viitoru va fi vizual sau nu va fi deloc :P - the written thing will be a thing of the past...

pt stefando:

bullshit

notele alea le extragi, dadaist, din fund? baba aia frigida de breillat cotata mai bine decat fincher? si decat schnabel? panic room e mizerie? ai gusturi de avi-cola, imi pare rau sa-ti spun.
altfel, topul meu vizavi de david fincher canta cam asa:
1. se7en
2. fight club & panic room
4. the game
5. zodiac
6. alien 3
7. numele complet e david leo fincher 8)
8. vine si rendezvous cu rama in 2009

fuc.k si io o trecere ( si o petrecere)
de la zodiacul lui Fincher la zodia (norocoasa si inspirata) a lu' Mungiu
ne place, nu ne place, Mungiu a rupt. Gura Targului, calculelele competitorilor, "ecumenismul" -kum ar spune als- al unor critici, si invidiile unor "colegi" de breasla care, (prefatand o butada) suporta orice, inafara succesului altora...
interviul ( de mai jos) aparut in Cotidianu povesteste despre un Mungiu care a stiut sa faca fata succesului, proba dificila pe care nu toti art(r)istii stiu sa o treaca...
prin 2000 si ceva Mungiu era printre primii regizori-scenaristi care azvarlea, altruist, unserului anonim insetat de bucataria filmului, 7 scenarii ...facand trecerea, pe cand vietuiam o siberie informationala, de la monopolul know-now-ului in ceea ce priveste scenariile, la aruncarea lor catre lumea impersonala a internetului ...mocca, de amorul artei...
Vitu este minunatu, 432 este minunatu, pentru ca Mungiu (cu fata aia a lui de pionier premiant) ...este minunatu
sper sa ia Oscarul



Anul trecut, Cristian Mungiu a cucerit Europa. In 2008 se pregateste sa treaca Oceanul

L-am intilnit pe Cristian Mungiu, la sfirsitul anului trecut, la sediul Centrului pentru Jurnalism Independent din Bucuresti. Era acolo, intre doua drumuri in strainatate, la lansarea documentarului „O luna cu 4 luni, 3 saptamini si 2 zile“, realizat de Sorin Avram despre caravana „4, 3, 2“ prin 15 orase ale Romaniei ramase fara cinematograf. Asaltat de jurnalisti, prieteni si colegi din lumea filmului, imi sugerase sa facem interviul „in tihna“, prin e-mail. Cistigatorul celui mai rivnit premiu al Festivalului de Film de la Cannes vorbeste pentru Cotidianul despre ce a urmat dupa Palme d’Or, despre relatia sa cu regimul comunist si despre cum ar trebui sa recupereze cinematografia romaneasca perioada totalitara, dar si despre deceptiile pe care le-a trait in relatiile sale cu romanii dupa succesul sau.

Ce ti s-a intimplat, ca sa spun asa, dupa ce ai cistigat la Cannes?

Imediat dupa decernare am intrat in protocolul pregatit pentru cistigatorul Palme d’Or, oricine ar fi fost el: intrari in direct pentru televiziunile franceze, conferinta de presa, sedinta foto oficiala cu trofeul si, pe fiecare culoar, discutii cu presa care nu primise acreditari in sala oficiala de conferinte. Am sfirsit acest protocol cam trei ore mai tirziu dupa o interventie la Realitatea TV. Era cam ora 11 seara si m-am trezit dintr-o data in strada in fata Palatului festivalului, fara nevasta, echipa, trofeu si papion pe care le ratacisem in maratonul ultimelor ore. Pina la urma am ajuns la petrecerea oficiala, unde ne-am salutat cu ceilalti competitori si cu organizatorii festivalului si unde agentul meu de vinzari a venit dupa ce se urcase intr-un palmier pe croazeta si smulsese o creanga adevarata de palmier pe care mi-a daruit-o. De acolo ne-am deplasat la o petrecere privata unde urma sa sarbatorim trofeul, dar unde am sfirsit prin a intra in direct pentru un canal de stiri rusesc. Am baut apoi sampanie pe plaja, amintindu-ne prima noastra descindere la Cannes cind, tot pe plaja, ne intrebam daca vom mai ajunge vreodata pe acolo.

Si dupa fiesta?

In lunile care au urmat am fost invitat in foarte multe tari si la foarte multe festivaluri, dar am ales sa merg doar atunci cind prezenta mea era asociata cu promovarea generata de lansarea filmului in cinematografe: am fost la Wroclaw in Polonia, la Sarajevo, unde m-am intilnit cu regizorul Alexander Payne, doua zile la Roma pentru lansare, o saptamina la Paris, de asemenea pentru lansare, la Telluride in Colorado, pentru o zi in Mexico City, unde au venit la conferinta de presa peste 100 de ziaristi, apoi la Toronto, pentru cel mai mare festival nord-american. Dupa lansarea filmului in Romania, am plecat la San Sebastian sa primesc Premiul Fipresci pentru Cel mai bun film al anului 2007, la New York, unde dupa proiectie ne-a asteptat Faye Dunaway ca sa vorbeasca cu noi despre film, de acolo am plecat in Coreea, la Pusan, unde am fost in juriu imprietenindu-ma cu Goran Paskalievic. Promovarea filmului in Statele Unite a continuat cu prezente la festivaluri in Los Angeles si Washington, iar in Europa am participat la campanii de promovare in Ungaria, Austria, Elvetia, Danemarca, Suedia, Norvegia si Finlanda, unde provocarea organizatorilor a fost o baie in Marea Baltica, la zero grade, dupa iesirea dintr-o sauna la 100 de grade... In mod miraculos am supravietuit. In Asia am promovat filmul pentru lansarile din India si Taiwan, dupa care am zburat direct la Berlin pentru premiile Academiei Europene si am incheiat calatoriile pe 2007 cu un drum in Israel, unde am fost primiti cu foarte multa caldura.

In ce fel s-a schimbat perceptia celor din jur asupra ta dupa ce ai primit Palme d’Or? Prieteni, colegi, politicieni...

Am trecut prin multe in perioada asta, dar e prea devreme sa vorbesc despre unele lucruri. Poate mai incolo, intr-o carte. In orice caz, am fost foarte dezamagit sa constat ca, in ciuda eforturilor uneori coplesitoare facute in toata aceasta perioada de a raspunde cumva fiecarei solicitari, cei carora n-am reusit sa le raspund imediat nu le-a trebuit mai mult de o ocazie ca sa considere ca mi s-a urcat la cap. Cind vine in asemenea cantitati, atentia celor din jur devine uneori agresiune si daca incerci sa-ti ocrotesti din cind in cind viata personala si timpul pentru tine, oamenii reactioneaza foarte egoist. Eu am pretentia ca nu m-am schimbat, situatia in sine in care sint s-a schimbat.

Cind ne-am vazut ultima oara, la lansarea documentarului despre caravana „4,3,2“, erai la fel de discret cum te-am cunoscut acum trei ani, cind am filmat la campania Cotidianul. N-am vazut, cu alte cuvinte, nimic care sa-mi fi spus: „Mai, omul asta a cistigat Palme d’Or“. Totusi, cum si in ce masura te schimba un astfel de premiu? Cum gestionezi acest succes?

Ti-am zis, eu nu am senzatia ca m-am schimbat in vreun fel. Nu am perceptia propriei mele persoane in situatia data. La Berlin, la decernarea premiilor Academiei, eram gata sa merg la ceremonie cu autobuzul si, dat fiind ambuteiajele, s-o iau pe ultimii 100 de metri pe jos, insa de fiecare data Anamaria Marinca mi-a atras atentia ca nu e cazul si avea, intr-adevar, dreptate, n-ar fi fost potrivit. Cred cumva ca talentul e conditionat de o anume umilinta in a-l intimpina si nu uit asta niciodata - nu ti se cuvine nimic pe lumea asta.

Cristian Mungiu alaturi de actrita Laura Vasiliu,
la o conferinta de presa de pe Croazeta
Foto: Reuters
Cite interviuri ai acordat dupa Cannes, afara si in Romania?

Zeci, sute, nu stiu exact. Au fost cert peste 30 de zile de interviuri, uneori cu opt ore de lucru pe zi, cu 10, 15 intilniri. La un moment dat, la Los Angeles, am avut 32 de interviuri intr-o zi, altele au fost ca niste simultane la sah cu cite sase-opt ziaristi odata, la aceeasi masa, vreme de doua ore. Epuizant. La Los Angeles, in primele doua ore am avut interviuri pentru televiziuni si site-uri de cite sapte minute fiecare. Cind reduci comunicarea la un asemenea interval, totul devine formal, nu ai cum sa comunici nimic important, mitraliezi niste informatii promotionale obligatorii si atit si ai senzatia ca si tu iti faci treaba la fel ca si ziaristul, fara sa pui cine stie ce suflet. Mi s-a intimplat ca la o asemenea sesiune de interviuri un ziarist sa faca o introducere foarte lunga, care a culminat cu intrebarea: „... deci, cum e posibil sa faci un asemenea film intr-o tara catolica?“. Iar cind i-am zis ca sintem ortodocsi, din cauza ca oricum mai aveam doar citeva minute pentru interviu, a zis - „sau, ma rog, ortodoxa“...

Ce virsta aveai in ‘87, cind se petrece actiunea filmului?

Aveam 19 ani si ma rasesem in cap, intr-un moment in care eram destul de dezorientat in viata. Citeva zile mai tirziu s-a dat o amnistie generala, asa ca vreo luna am mers singur pe trotuar...

In ce masura erai familiarizat cu subiectul inainte de 1989? Ai avut cunoscuti care au trecut prin experienta unei intreruperi de sarcina?

Aveam, din nefericire, cam aceeasi perspectiva asupra lucrurilor pe care o aveau majoritatea celor de virsta mea in epoca respectiva, considerind sarcina ca un accident nefericit si cautind solutii de a scapa de „problema“ fara a fi „prinsi“.

Cum te-ai documentat pentru film?

Filmul porneste de la o intimplare care, strict epic, s-a desfasurat destul de aproape de ceea ce se vede in film. Ceea ce e fictional tine mai degraba de motivatiile si de biografiile personajelor. In buna masura am stiut tot timpul ca filmul va urmari structura intimplarii pe care o stiam eu, insa am vorbit cu foarte multi oameni si am aflat foarte multe povesti dramatice determinate de avorturi din perioada comunista.

Care a fost cea mai dura experienta personala pe care ai trait-o in regimul comunist? Cind l-ai simtit cel mai violent?

Nu mai stiu citi ani aveam, dar stateam impreuna cu bunicul meu la o coada din aia in care oamenii se omorau intre ei ca sa ajunga sa cumpere ceva de mincare invatindu-te ca civilizatia e o pojghita foarte subtire la suprafata lucrurilor, iar bunicul meu mi-a dat o hirtie de cinci lei in care a invelit doua monede de un leu. Nu aveai voie sa cumperi mai mult de un kilogram de malai, iar cei doi lei in plus erau un fel de mita pentru vinzator ca sa ne dea pe tacute o jumatate de kilogram in plus. Vinzatorul a primit cei doi lei in plus de la bunicul meu, insa nu si de la mine, stabilind cumva limita principiilor lui morale in a nu lua mita de la copii, drept pentru care a scuturat energic bancnota de cele doua monede, zicindu-mi ca asta e regula - un kilogram de persoana ca sa ajunga pentru cit mai multi flaminzi...

Insa, privind inapoi, am identificat in lipsa completa a oricaror indoieli ale noastre in privinta avortului unul dintre cele mai ingrozitoare consecinte ale traiului sub comunism.

Ce crezi ca a ramas neexploatat, major, din acea perioada in cinematografia romaneasca?

Cred ca abia recent am inceput sa vorbim despre perioada respectiva pe tonul potrivit si ca in anii ‘90, din lipsa de talent si pricepere, din precipitare si din lipsa de perspectiva s-au facut o gramada de filme proaste dedramatizind istorii personale care meritau alta abordare.

O sa mai reiei subiecte din comunism?

Nu stiu. In orice caz, nu imediat. Doar produc celelalte episoade din seria „Amintiri din Epoca de Aur“, insa tonul acestor scurtmetraje e foarte diferit - implicind mult umor - tocmai ca o cale de a arata ca aceeasi perioada istorica poate fi recuperata in moduri foarte diferite si totul e o chestie de perspectiva si de ton.

Amicii din strainatate se tot pling ca filmele romanesti de dupa 1989 sint cam socante, crude. Cum crezi insa ca ar arata un „Good bye, Lenin!“ in varianta romaneasca sau �* la Cristian Mungiu? Cum ai face tu un astfel de film, cu o abordare oarecum pozitiva a comunismului?

Nu as face un asemenea film, considerind nu doar cliseistic, dar si foarte facil acest gen de a face cinema. Incercarea mea a fost de a ma pozitiona complet opus lui „Good bye, Lenin!“ si de a spune o poveste din perspectiva cuiva care traia pe vremea cind ne inchipuiam ca vom muri sub comunism.

Ca sa faci o enumerare a obiectelor si a situatiilor uitate din copilaria noastra exista Internetul, toata metaforoida aia cu Lenin care zboara prin aer fiind la nivelul cultural al unui absolvent la seral. Ma intereseaza acum un alt nivel de adevar la care poti ajunge prin cinema.

*
Premiul Societatii Nationale a Criticilor de Film din SUA

Pelicula lui Cristian Mungiu „4 luni, 3 saptamini si 2 zile“ a fost aleasa de Societatea Nationala a Criticilor de Film din SUA, ce reuneste cei mai cunoscuti critici din tara, drept Cel mai bun film intr-o limba straina, informeaza hollywoodreporter.com, preluat de NewsIn. Filmul, premiat la Cannes 2007 cu Palme d'Or, a depasit in optiunile criticilor „Le Scaphandre et le Papillon“ de Julian Schnabel si „Persepolis“ de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi, cu care concureaza si pentru Globul de Aur. Membrii Societatii Nationale a Criticilor, care s-au intilnit simbata la un restaurant din New York pentru a-si alege pentru a 42-a oara premiantii anuali, a considerat drept Cel mai bun film din 2007 productia „Scandalul petrolului“ („There Will Be Blood“), bazat pe romanul lui Upton Sinclair „Oil!“, iar realizatorul sau, Paul Thomas Anderson, a fost numit Cel mai bun regizor. Dintre cei 61 de membri ai societatii, numai 41 au votat la actuala editie a premiilor

Superb, silver! Cand mai un atelier? :D
Mana lui Paulista? Un sm cu greutate, mai sa m-apuc sa caut dictionar portughez-roman...e de studiat, toti incepatorii pe liternet, apropo, verificati pe www.liternet.ro, dk a mai aparut un scenariu, ei, asta se datoreaza mie. si am si dovada, i-am scris lui penescu in disperare. hbo-ul se apropie, ma bag la citit.

bvo silver, ai sintetizat perfect! :)
probl lu mungiu e k, dk NU ia oscaru (cum asteapta tot popo-ru), nimic din c a facut nu va mai conta... si asta intra, fireste, la patologia popo-rului ro :((

ps david 'leo' fincher?! :o kiar nu stiam... dar sint d acord cu top 5-u facut!
(btw: in ult dilema, la 3,14, am facut un mic comentariu - malitios, recunosc :P - apropo d coming-out-u lu jodie f, si o tipa a scris p blogu ei k e d 'prost gust' ('banc d autobaza')... voua cum vi s pare?

poanta finala era: 'domnisoara foster ar fi trebuit sa stie k viata privata s apara cu dintzii, in niciun caz cu limba...' (hihi!)

so? (s poate si p mp, k sa nu 'deranjam' discutia dspr mungiu, kre e mult mai importanta!)

asta poate în romînia, cocoº. aici o fi fãcut mungiu alfabetizarea cu naþiunile netrecute prin apã ºi sãpun.

personal, primul scenariu citit de mine a fost în 1999, 'the conversation' al lui coppola (era o carte pulp, în format A4, parcã).

who the f cares about how jodie likes to f? dar poanta finala e buna.
despre oscar si 432, hmm, probabil va lua persepolis oscar-ul si globul de aur, iar domnul nicolaescu va face in direct remarcaca numai o versiune directors cut a lui mihai viteazul, cu 30 min suplimentare prezentandu-l pe mihai viteazul la batranete aparand europa de musulmani, ar putea tinti spre oscarul pt film strain.

o observatie facuta dupa ce razboiu s-a terminat:atitudinea simptomatic-romaneasca apartine lui mungiu(si amicilor lui).urmarirea cu lanterna,pe toate site-urile si blogurile obscure,a tuturor...soaptelor critice care tintesc filmul lui,placerea manelistica de a strivi(nu de a castiga,nu,de a turti :shock: )orice indoiala....
stiti cu cine seamana asta,ma(ca ma apuca dracii pe mers ce scriu)?cu iliteratii care nu se multumesc cu facultatea terminata la distanta(inainte de a-si lua bac-ul),cu masteratul si cu doctoratul!nu,nene,ei vor recunoastere muta si holbata!vor rashpect,ca baetii de dupe blocuri!in loc sa-si rontzaie in tacere premiul nemeritat,ei vor...pe bune,dl. cristian tudor popescu(care,intre noi fie vorba,sta mai bine cu gramatica decat toti forumistii de aici la un loc)a fost prea bland...

p.s.:daca vaca aia de la excrementul zilei n-ar fi vorbit despre "un american",unu',un oarecare julian schnabel(cel mai mare artist contemporan,tip ce a fost si in fabrica lui warhol,care are panze atarnate in toate marile muzee ale lumii)ca despre un frustrat caraghios care maraie la filmul colosssului din carpati,poate ca nu as astepta cu atata pofta esecul(previzibil) al filmului cu avortu' la decernarea globurilor si a oscarurilor...