May this place be empty...*
 

"Besieged Leningrad was living hell. Eyewitnesses reported corpses of people who died of hunger and cold lying in doorways and stairwells. They lay there because people dropped them there, the way newborn infants used to be left. Janitors swept them away in the morning like rubbish. Funerals, graves, coffins were long forgotten. It was a flood of death that could not be managed. Entire families vanished, entire apartaments with their collective families. Houses,streets, and neighborhoods vanished."

Even before the war in Leningrad there probably wasn't a single family who hasn't lost someone, a father, a brother, or if not a relative, then a close friend. Everyone had someone to cry over, but you had to cry silently, under the blanket, so no one would see. Everyone feared everyone else and the sorrow oppressed and suffocated us. It suffocated me, too. I had to write about it, I felt that is was my responsability, my duty. I had to write a requiem for all those who died, who had suffered. I had to describe the horrible extermination machine and express protest against it.

And in my wake, lit by mysterious flame,
A being that took the "Seventh" as its name
Dashed to a festival without peer
Disguised as musical notation,
The Leningrad's renowned creation
Returned to its ethereal native sphere

Shostakovich and Stalin, Solomon Volkov & an excerpt from a discarded version for the ending of Poem Without a Hero by Akhmatova. Akhmatova was entrusted with the musical sheet for the Leningrad Symphony by Shostakovich as she was evacuated by Soviet authorities from the besieged city.

*the formula by which Tsarista Yevdokia Lopukhina cursed the newly founded capital of Peter the Great, Petersburg

Uuu, foarte dragut linkul :D Eu stiam decat cu doua.

Mulțumesc. Oare mi-am reparat reputația?
În orice caz, noi, la orele de muzică, în generală, ascultam pe Vivaldi, Verdi, Enescu, Bach, Beethoven, Brahms, Mozart, Liszt, Schubert, Strauss, Chopin și Rachmaninoff. Apoi, din cauza atracției mele către muzica japoneză, am dat de Hisaishi, Kento Masuda, Umebayashi și Hiromi Uehara.

Frumos. Esti norocoasa. La orele mele de muzica, si de la generala si de la liceu, nu a avut nimeni o idee atat de nastrusnica cum ar fi sa ne puna sa ascultam muzica 8-|

Una din norocoși :x A fost o profesoară cu o personalitate ca a lui Maia Morgenstern. Pare exigentă, dar a fost mai degrabă mentor decât profesoară. Spunea mereu că nu are nicio logică să învățăm muzica doar pe note și rațiune. Avem nevoie și de inimă. De aceea, la fiecare oră aveam 10-20 minute de operă, apoi ne învăța să scriem notele pe portativ sau să interpretăm operele muzicale respective precum Aida, Simfonia a 9-a, a 8-a, a 6-a, aa scuze, am uitat de Uvertura lui Ceaikovski, Flautul fermecat, Anotimpurile, etc. Nu am mai avut educație muzicală la liceu!

Aveam de gând să scriu despre asta la Ideile tale dar nu cred că am când să o fac mai elaborat așa că o să torn aici pe scurt dacă tot mi-ai dat ocazia. Apropo de ce spunea profesoara ta despre rațiune și "inimă": ascultam acum ceva vreme o emisiune la Radio România Actualități, Psihologul Muzical. Gazda (Andrei Partoș) a avut la un moment dat un invitat care chiar era psiholog (și pasionat de muzică). Acesta a spus că muzica are trei componente principale care sunt receptate de trei părți diferite ale anatomiei umane: Ritmul, pe care îl simți la nivel senzual în...stomac (ca să fiu elegant). Melodia pe care o simți afectiv (inima, deci). Armoniile care sunt procesate de intelect (creier). Mi s-a părut o idee drăguță deși mult prea neat & clean ca să o iau în totalitate de bună.

Oricum, în perioada asta s-a întâmplat să citesc o carte despre ce să asculți când asculți muzică care mi-a adus aminte de cele trei componente ale muzicii (acolo erau menționate 4 dar putem să ignorăm culoarea tonului) și alta despre comportamentul uman care începea cu prezentarea modelului triunic al creierului (nu știu dacă așa se traduce).



Pretty funny, huh? Am avut un mic sentiment de elație când am văzut cum se potrivesc cele două idei.


Cred că ritmul și melodia sunt receptate instinctiv și ele sunt responsabile de universalitatea limbajului muzical. Pentru armonie e nevoie de antrenament (să asculți multă muzică adică), îndrumare (un profesor ca ăla pe care l-ai avut tu, o carte, un filmuleț pe youtube :P ) și instruire, oricât de neplăcut ar suna ideea asta pentru Twinsen, cred :D

Și un mic studiu de caz, cu mențiunea că eu nu mă pricep aproape deloc la chestiile astea dar am avut un profesor excelent (Robert Greenberg, despre care probabil o să scriu mai multe la un moment dat pentru că merită, dat fiind faptul că în ultimul an l-am ascultat mai mult decât mi-am ascultat părinții toată viața):

Haydn- Symphony number 45 in F sharp minor

Haydn, spre deosebire de majoritatea colegilor compozitori, era un tip bine ajustat. Stabil emoțional, generos (they did'n called him Papa Haydn for nothing) și cu un foarte dezvoltat simț al umorului. Evident că în general jovialitatea care îl caracteriza se manifesta și în muzica pe care o compunea ("God gave me a cheerfull heart. He won't mind if i serve him cheerfully"). Dar simfonia nr. 45 e atipică. A fost scrisă sub influența sturm und drang-ului, a luxoasei dar izolatei și înmlăștinatei reședințe a prinților Esterhazy și, îmi place mie să speculez cu răutate, a perspectivei inevitabilei reuniuni cu scorp...doamna Haydn. Așa că aici Haydn experimentează mai mult cu minorele (8-|), e edgy (mă rog, sharp) și întunecat.

Cred că primele 3 mișcări (o să facem abstracție de a 4-a, care dă numele simfoniei și care are o poveste foarte drăguță în spate) ilustrează destul de bine cele 3 nivele de receptare a unei compoziții muzicale. La prima mișcare iese în evidență ritmul, acolo întunericul se manifestă în dinamismul nervos, sincopat al acestuia (anticipează parcă un anumit pianist din Bonn :D ). La a doua întunericul se manifestă în melancolismul liric al melodiei. A treia mișcare e, după modelul pe care însuși Haydn l-a forjat în peste cele 100 de simfonii scrise, un dans (menuet) și e, spre deosebire de primele doua părți, în gamă majoră. Nici urmă de întuneric aici, se pare.Între paranteze fie spus pe Beethoven l-ar fi durut în baston de modele și ar fi renunțat la menuet dacă acesta nu se potrivea cu restul compoziției. Haydn a găsit altă soluție: dincolo de suprafața veselă întunericul se manifestă în disonanțele subtile (există așa ceva?) pe care un ascultător ocazional (ca mine) nu le-ar percepe dacă nu ii s-ar atrage atenția asupra lor. Dacă ascultați pe la 21:40 se simte că ceva nu e chiar în regulă, ca proverbiala pietricică din pantof (like a cracked windshield, like a letter from the IRS). Armoniile nu sunt chiar armonioase și fără să percepi asta s-a dus pe apa sâmbetei și unitatea tematică a simfoniei. Uf...gata, mă simt foarte snob acum.

V-ați pus toți de acord să băgați numai "Acest videoclip nu este disponibil" ?
3 de astea într-o săptămână? :|

Pt. mine e disponibil 8-|

Degeaba, dacă nu pot asculta și alții...:-S

Păcat, era un cântecel foarte draguț "pentru nopțile leneșe de vară", cică 8-|

Ceva mai alert:

Slavonic dance no. 9

Și dacă tot e ziua Franței:

Samson and Delilah

Everyone in town had heard the rumor, but for most of the audience it was the first confirmation. Brahms was dying, they could see it all over him. He had risen to acknowledge the applause after each movement of this his last symphony, and everyone had looked up with a shudder, and the grieving had built through the course of the stark, sorrowful work until this explosion at the end. Brahms stood in the box leaning on the balustrade with tears pouring down his face. For once he did not try to hide them.[...]
By the night of his last concert in the Musikverein, history appeared already to have rushed past Brahms and left him at once victorious and irrelevant, stranded on his lonely promontory. In that year approaching the last turn of century before the millennium, Europe was falling toward unimaginable catastrophe, and the arts toward the corollary of Romanticism: the ferment and fever called Modernism. Brahms saw it coming. And he could not believe that the triumphs he had experienced in his lifetime could endure, that his work could find a place in a such a world. He feared that the future would sweep away his public and his art, leaving him little more than a footnote in history. Perhaps that too lay behind his tears at the Musikverein on March 7, 1897, when with the Fourth Symphony-his last testament to the highest level of idealism and craft, and to something in the direction of despair-Brahms heard his music played in public for the last time.

Jan Swafford- Johannes Brahms, A Biography

:)) Ai o feblețe pentru Brahms ?

Muzica lui Brahms ce vrajeste…

La ora de muzica, in clasa, se instalase o liniste deplina. Ganduri razlete imi zburau prin minte precum fluturii albi intr-o livada de visini...Voiam sa aud muzica pe care, se pare, ii simt vibratiile sunetelor pe banca, in caiet, pe parchet, peste tot, parca si-n aer!
O priveam si pe doamna profesoara, stand in fata intregii clase, zambind usor trista, usor enigmatica. Parca o admiram pentru curajul de a-si inveseli viata cu ajutorul nostru, al elevilor, al profesiei pe care si-a ales-o din pasiune si vocatie, simtind poate nevoia de a ne impartasi cunostintele si a ne forma gustul pentru adevarata muzica...
La fiecare ora de muzica, la fiecare auditie, simt desfasurarea armonioasa a sunetelor melodiei respective,care curge mirific odata cu fuga secundelor pe care o arata secundarul, miscandu-se blazat in cerc, doar neametind.
Timpul se grabeste sa treaca, sa treaca... fara sa-l mai simtim, fuge mai repede decat gandul, scapandu-ne din maini. Totusi, parca, auzim ca si ceasul face un usor zgomot, abia perceptibil, iar de acolo,de pe perete, privea cu oarecare superioritate fiindca el numara secundele, minutele, orele...
Dar astazi, la ora de muzica,Timpul aproape s-a oprit, abia mai paseste pentru a nu deranja linistea asternuta in clasa, pentru a nu perturba nemiscarea colegilor mei, care ascultau fascinati muzica lui Brahms...
Astazi, la ora de muzica, Timpul are aripi de fluture alb ivit din livada de visini...
Brahms a tesut in clasa o panza de paianjen inmuiata in pulbere de aur, in care a prins toate sufletele vrajite, inaltandu-le in puritatea diminetilor de mai... Brahms a facut tacerea sa cante...a transformat o lacrima intr-un margaritar...a invatat fluturii ca sunt liberi sa zboare...Muzica lui Brahms se poate asculta si cu sufletul,nu numai cu urechile...muzica lui Brahms vrajeste si cand n-o poti auzi...muzica lui Brahms vine de dincolo de ea si trece dincolo de noi...
2004

Hungarian Dances

Păi 1) E primul și, deocamdată, singurul compozitor pe care l-am ascultat integral 2) Din tot ce am ascultat până acum din muzica "clasică" bucata preferată e de la el ( The Clarinet Quintet, am mai pus aici prima parte :D) și 3) Sunt câteva amănunte biografice și trăsături de caracter care mi-l fac foarte drag, deși era o personalitate dificilă, cred că îl înțeleg într-o mică măsură, mai ales în dorința lui aproape maladivă de a se "ascunde" (inclusiv în spatele impozantei bărbi 8-|). Cu atât mai de apreciat faptul că a avut curajul să se expună prin muzică și asta fiind conștient (prea conștient) că nu o face doar în...urechile generației sale.

Yeah, i would say i have a soft spot for him.

Johhanes, we hardly knew ya.

Naive Waltz

Oblivion

Consolations

Dacă mai ignoram mult opera pe threadul ăsta o să ne ia dracu' 8-| Unul din ei:


Mephistopheles, the spirit that negates

Samiel, the devil at the crossroad

...and with Robert makes three :D

Preferatul meu e de departe Mefistofel, are cea mai badass introducere iar una din replici mai și servește drept motto al Maestrului și Margaretei :x

F: Who are you, then?
M: Part of that power which would
For ever do the evil
And ever does the good.
F: A riddle! Say what it implies!
M: I am the spirit that denies!
And rightly so, for all that comes to be
Deserves to perish wretchedly
'Twere better then that nothing would begin.
Thus everything that that your terms: Sin,
Destruction, Evil represent
That is my proper element.

Wolfgang Amadeus Mozart: Clarinet Concerto in A major, K.622


https://www.youtube.com/watch?v=YT_6...&feature=share

Marii interpreti de muzica, v-or ramane intotdeauna eterni...!

Muzica clasica ramane principala piatra de temelie al acestei inepuizabile arte.

Un pedagog de școală nouă (Anatol Vieru)

Multumesc pentru pedagog, klute! :)

Josef Rheinberger - Overture To Schiller's Demetrius op 110
https://www.youtube.com/watch?v=7PwcaR4UOFY

Să fii iubit și să nu care cumva să te schimbi! :)

Iti multumesc foarte mult pentru tot, klute!
Numai bine si din partea mea!
A. Dvorak - Simfonia Nr. 9, "From the New World" - IV
https://www.youtube.com/watch?v=KtE3P8Z15Pk

Hai, sa facem a primavara!
Frederick Delius - Spring Morning
https://www.youtube.com/watch?v=z36zKAB0tnI
:)

Sir Yehudi Menuhin (22 aprilie 1916-12 martie 1999),primeste titlul de lord decernat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.violinist şi dirijor fabulos,o carieră longevivă,peste 70 de ani,de la varsta de 11 ani,1927 elevul lui George Enescu,,în memorii*Calatorie neterminata (Unfinished Journey)*,1980,**Enescu va fi una dintre marile descoperiri ale secolului al XXI-lea.Prima dată l-am auzit pe George Enescu la San Francisco,pe când eram doar un mic copil;nu l-am întîlnit atunci,dar am fost profund impresionat.Era atît de romantic,o figură impunătoare,și a cântat dumnezeiește în închipuirea mea.Enescu a fost cel care mi-a aprins imaginaţia,deschizându-mi o perspectivă în tumultul şi măreţia lui Bach.Enescu va rămâne pentru mine absolutul prin care eu îi judec pe alţii.Ceea ce am primit de la el,prin exemplu,nu prin cuvinte,a fost aptitudinea de a transforma nota într-un mesaj vital,de a da formă,înţeles frazei,de a da viaţă muzicii.Enescu m-a purtat pe piscurile concepţiei sale despre muzică.De ani buni îmi răsună în urechi vocea sa.Câteodată îl auzeam rostind cuvinte,dar de cele mai multe ori vorbirea lui era muzică;Chiar şi cele mai simple indicaţii căpătau greutate şi valoare, subliniind o dată în plus sensibilitatea,bogăţia muzicalităţii sale şi amintindu-mi de fiecare dată câtă dreptate am avut de a mă încrede în el,cât de norocos am fost să-l am drept călăuză.Azi,influenţa lui directă asupra mea este înrădăcinată în însăşi concepţia pe care o am asupra lucrurilor.Stiu că tot ceea ce fac poartă pecetea sa.Nici o carte nu poate surprinde cu fidelitate un om de o asemenea maretie si noblete,insufletit mereu de un geniu creator,fie ca vorbea,preda,canta la vioara ori la pian si mai cu seama atunci cand compunea.**
***
Un om cu o minte enciclopedica,o minte care nu uita niciodata nimic din ce a citit,auzit ori a vazut,un om in stare sa-si aminteasca instantaneu si sa interpreteze in modul cel mai incandescent cu putinta orice lucrare de la Bach si Wagner pana la Bartok,un om plin de umor si un filozof cu o gandire profunda,o minte ingemanata cu inima cea mai generoasa si lipsita de egoism,Enescu ramane pentru mine cea mai extraordinara fiinta omeneasca,cel mai mare muzician si cea mai puternica influenta exercitata vreodata asupra mea.
***
*Enescu făcea muzică.Am realizat că putea scoate la lumină,așa cum au darul dirijorii buni ,că putea scoate totul dintr-o orchestră,cu dragoste și dăruire cîntînd doar împreună;era suficient să se afle în fața orchestrei,avînd întreaga muzică în minte.Toate orchestrele îl adorau,a fost iubit de Philadelphia Orchestra,orchestrele britanice îl îndrăgeau,era de-a dreptul extraordinar.
***
*Aseară în cadrul concertului dat de Orchestra Filarmonică de Stat „George Enescu“,dirijată de George Georgescu a avut loc şi cel mai însemnat eveniment al festivalului.După ce marele violonist american Yehudi Menuhin a interpretat,cu acea trăire nobilă şi profundă care-i este caracteristică,Concertul de Brahms,pe estrada Ateneului a apărut şi David Oistrah.Cei doi mari violonişti ai lumii s-au întâlnit la Bucureşti şi,pentru a cinsti memoria lui George Enescu,au cântat împreună Dublul concert pentru două viori şi orchestră de Johann Sebastian Bach,pe care fiecare dintre ei l-a executat în trecut alături de genialul muzician român.A fost un eveniment de semnificaţii impresionante şi toţi cei prezenţi în sala Ateneului au simţit că trăiesc clipe aproape unice.Este cutremurător să asculţi această capodoperă a literaturii violonistice universale tălmăcită cu asemenea înţeleaptă şi generoasă artă.Dar desfătarea estetică este sporită de simbolul acestui act,care dovedeşte că adevăraţii artişti se dăruiesc,aşa cum spunea Enescu,„nu pentru a învinge,ci pentru a sluji“.David Oistrah şi Yehudi Menuhin au slujit arta unul alături de celălalt in acest eveniment artistic,de însemnătate mondială,care va purta pretutindeni faima primului Concurs şi Festival Internaţional George Enescu.*/Ada Brumaru(Emisiunea „Cronica Festivalului“,19 septembrie 1958,Arhiva SRR, „Emisiuni muzicale 1958“)
***
Yehudi Menuhin,in memoria celui ce i-a fost dascal,maestru si prieten „pentru mine,Enescu va rămâne întotdeauna una dintre minunile lumii”.



https://www.youtube.com/watch?v=Dagrn_9V4jE

=Sunt 7 ani plus un secol,născut la 28 iunie 1912,Sergiu Celibidache,moare la 14 august 1996,la reședința sa din La Neuville-sur-Essonne,un genial artist cu triplă identitate culturală-română,franceză şi germană,urmează si cursuri de filosofie si matematici,avea să înveţe la una dintre cele mai mari şcoli muzicale din lume,Hochschule für Musik din Berlin şi să facă o carieră internațională fără egal,care a durat cinci decenii,a devenit,în 1945,directorul general al Filarmonicii din Berlin,in 1948,Celibidache conduce si o altă orchestră de prestigiu-London Philharmonic Orchestra,anii 1953 şi 1988 a primit Premiul Internaţional de Muzică Léonie-Sonning,în 1954 a fost distins cu Crucea de Merit a Federaţiei pentru Meritele obţinute cu ocazia reconstruirii Orchestrei Filarmonice din Berlin după război,1970 numit Cavaler al Ordinului Vasa în Stockholm,iar în 1995 este numit Comandor al Artelor și Literelor de către Guvernul Francez,în viata are un singur discurs ce a avut loc in Aula Magna a Universității Ludwig-Maximilian,la 21 iunie 1985,la Munchen,Celibidache isi apara convingerile de a nu înregistra discuri,inclusiv in fata membrilor de familie,spune intr-un prim interviu,1980,realizat de Radu Gheciu**Eu cred că muzica are trei dimensiuni.Între mine,executant şi dumneata,ascultător,intervine acustica cu toate legile ei.Eu dirijez într-o anumită sală,cu o anumită acustică.Dumneata îţi iei discul şi îl asculţi acasă,într-o sufragerie,într-un hol sau în baie.Mediul este cu totul altul.Impresia artistică va fi şi ea diferită.Discul conţine efecte sonore străine de realitatea unei audiţii directe din sala de concert,indiferent de calitatea înregistrărilor.Apariţia acestuia distruge orice iniţiativă creatoare şi spontana**,ulterior,in anul 1995,pentru Europa Libera,intervievat de Eskenasy Victor,artistul afirma**Nu-i niciun disc autorizat de mine.În viaţa mea n-am autorizat un disc!Eu am făcut altceva.Din cauză că avem probleme materiale cu orchestra şi eu am aicea muzicieni pe care nu pot să-i plătesc la valoarea lor,deci trebuie să asigur undeva un câştig lateral,afară de leafa lui din orchestră.Or,pentru asta trebuie inventat ceva.Şi am descoperit că se pot vinde spectacole,Celibidache cu a 9-a de Bruckner.Asta e un spectacol.De muzică nu există urmă în această înregistrare.Nu există urmă,îţi spun eu domnule,sincer,n-am niciun fel de nevoie ca dumneata să mă accepţi,să mă mângâi,să mă consolezi.Nu!Nu există urmă!Dar,ai văzut ce degete are Celibidache?Ochii i-ai văzut?Ai văzut cum face asta?Se vinde un spectacol.Şi în felul ăsta câştigă orchestra nişte bani pe care altfel nu are cum să-i vadă în viaţa lor.Noi trăim într-un oraş mic.München-ul e un oraş foarte mic,nu există televiziune,noi n-avem producţii de astea laterale. Discuri nu există.Aşa că este un motiv material,absolut.Şi marea iluzie este că dacă crezi că eu îmi aştept ceva muzical de la casetele pe care le-am făcut eşti un om care absolut n-ai înţeles cum funcţionez eu şi nici cum funcţionează muzica**
***
Sergiu Celibidache în interviu pentru Radio Europa Liberă,realizat la Filarmonica din München,9 martie 1995,document sonor păstrat în Arhiva RFE Hoover,**Care-s progresele care s-au făcut?Sau creat noi armonice,adică se pot percepe azi armonice care înainte,cu aparatele vechi,nu se percepeau.Dar astăzi o treime din elementele care ies din maşină nu sunt de natură omenească.Însăşi masa microfonului face"neben Enscherange",nu rămâne neutrală să perceapă şi să dea mai departe ce a perceput.Din contră,ea îşi combină,prin faptul că ea însăşi este o masă care sună,şi care are"neben fenomene",asta se cheamă epiphenomene,îşi combină ale ei cu astea care le faci dumneatale.Or,nu există sistem mai total de distrugere a omului decât să îi omori spontaneitatea cu un lucru fixat dinainte de maşină.Dumneata nu spui odată pe zi,"Bună ziua" la fel.Din cauza asta eşti viu.Şi din cauza asta creatorii ?* la Mozart,?* la Haydn,vezi,în fiecare moment este ceva extraordinar,ceva care n-a mai fost înainte.Unicitatea momentului,asta e salvată numai de spontaneitate. Or,maşina ce poate să facă?Să standardizeze!De când avem maşini,n-avem dirijori,Domnule!Nu există dirijori astăzi pe lume.Nu vă daţi seama de asta.Nu există!Unde sunt pianiştii?Când am sosit eu la Berlin erau zece dirijori unul mai bun ca altul.Şi astăzi,unde sunt?De ce?În schimb avem toate discurile.Avem 104 imprimări ale a cincei simfonii de Beethoven.Vai,ce colosală acţiune?Vai,ce realizări muzicale?Cât suntem de muzicali.Ei vezi,asta este!Numai un surd poate propune asta.Şi dumneata nu eşti surd,eşti numai prost orientat.Pentru că şi în dumneata există un om liber,spontan-liber şi capabil să perceapă farmecul sunetului.Şi în dumneata.Eu nu te cunosc,dar nu există deosebirea pe care dumneata o crezi.Deosebirea vine din faptul că,capul dumitale funcţionează altfel.De altfel,toate influenţele pe care le-ai asimilat au trecut prin cap.Alelalte care nu trec prin cap,nici într-un caz nu se vor strica.**
&
"Dragă, de cântat putem toţi,toată lumea poate să cânte.Nu mai cântă nimeni astăzi pentru că se cântă pentru noi."


https://adevarul.ro/cultura/istorie/...73e/index.html


https://www.youtube.com/watch?v=gy5Ve3338-E

-1881,George Enescu,al optulea copil al Eneştilor,în actul de naștere,făcut pe 9 august,scrie Gheorghe “s-a născut alaltăeri”,Liveni-Vârnav,anume pe 7 august-stil vechi,începe să cânte la vioară la vârsta de 4 ani,primele sale încercări de compoziţie la 5-6 ani,la 9 ani vorbea deja engleza,franceza și germana,la 11 ani termina Conservaiorul din Viena cu nota excelent" si "Gesellschaftsmedaille"/**Eram,dacă-mi amintesc bine,un copil silitor şi chiar destul de conştiincios.La patru ani ştiam să citesc,să scriu,să adun şi să scad.Nu era meritul meu,căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile,mai cu seamă de cele brutale;le găseam nefolositoare,având simţământul că pierd timpul;fugeam de zgomot şi de vulgaritate,iar mai mult decât orice simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii.Ciudat copil,nu?La 6 ani făceam portrete și peisagii.Opoziția culorilor îmi dădea senzații tot atât de înfiorătoare ca și sunetele.Dacă aș îndrăzni să mă plâng aș face-o pentru a spune că nu am fost un copil răsfățat,ci un copil adorat până la exces,până la sufocare.Când mă gândesc la copilărie,simt încă în jurul meu vigilența înspăimântată în care am crescut.Eram ferit de cele mai mici pericole,la cea dintâi alarmă tremurau pentru mine.În această căldură de seră,sufocantă și tensionată,m-am maturizat prea repede.Și,dacă astăzi sunt un bărbat hipersensibil,un fel de jupuit de viu,explicația cred că trebuie căutată în copilăria mea.**(Bernard Gavoty -"Amintirile lui George Enescu")-
***
Tragedia sofocliana, Oedipul enescian : "Visez la o muzica asemanatoare cu tarmurile insulelor din marile grecesti.Tarmuri abrupte sau armonioase, neted desenate, goale, aride, farä un copac;siluete puternice,ce se profileaza pe mare,pe cerul albastru.As vrea s?* ma inspir de la natura aceea, sa scriu o muzica esentiala, o muzica de contururi simple si marete",În 1936,pe 13 martie, a avut loc pe scena Operei Mari din Paris, Academia Nationala de muzica, premiera operei Oedip, prima lucrare muzicala pentru scena a unui roman, pe un libret de Edmond Fleg, la pupitru Philippe Gaubert, compozitor si dirijor de mare notorietate, un succes răsunător la public si critici ("Veritabila capodopera clasica, in intelesul cel mai nobil al termenului, adica loc geometric unde pasiunea si ratiunea, inima, inteligenta, abstratul si concretul, se intalnesc pe planul asa de rar atins unde toate lucrurile ne apar ca aspecte diferite ale unui singur acelas fenomen", scrie Henri Prunières,in "Le Temps", 2 Mai 1936)
***
"Mărturii despre Enescu"-lucrarea invățătorului Iscu-Lăcătușu Vasile-;bucătăreasa de la Tescani-Maria Surugiu:**Noi,cei de la conac,îi spuneam Maestru,iar oamenii din sat: „Domnul Maestru’’.Era un om de o modestie rară.Dimineaţa,când ieşea la o mică plimbare prin grădină,el dădea primul bineţe.Era blând şi nu ridica niciodată glasul,orice s-ar fi întâmplat.O dată am vrut să-i sărut mâna şi el s-a înroşit,îndepărtându-mă cu blândeţe:"Nu se cade,Mărioară,mi-a zis.Eu sunt muzicant nu preot.’’.Îi plăcea mai mult să asculte,iar dacă încercai să-l lauzi,se ruşina.Într-o zi,mi-aduc aminte c-a venit la conac un grup de studenţi de la Conservator.Maestrul a ieşit în pridvor şi,privindu-i cu o milă nespusă,i-a dojenit:„De ce aţi bătut atâta drum de la Bucureşti?Aţi venit să vedeţi un lăutar?”Maestrul Enescu iubea oamenii,dar îi plăcea să trăiască retras.Ziua stătea în camera lui.Închidea uşile capitonate şi cânta la orgă.Odată m-a chemat la el şi-a început să-mi cânte. Eu n-am rezistat prea mult şi am vrut să plec.„De ce pleci,Mărioară,nu-ţi place?’’„Îmi place,i-am răspuns,dar nu înţeleg nimic.Maestrul a zâmbit,mi-a dat dreptate şi apoi a reînceput să cânte,explicându-mi."Acum frunzele cad.Auzi cumsună izvorul?’’ (..)Domniţa Cantacuzino îl sorbea din ochi.Îl iubea nespus şi se uita la el ca la o icoană. Altcumva era foarte mândră.În fiecare zi slujnica trebuia să-i spele şi să-i calce cămaşa de noapte,iar în baia ei nu avea voie să intre nimeni,nici măcar Maestrul,care folosea fără să se supere baia comună.Şi el o iubea,chit că mai fusese căsătorită şi mai avea doi copii.Domniţa era frumoasă,iar când primea musafiri,strălucea.Îşi punea o mantie lungă şi se machia bogat,având grijă să-şi acopere cicatricea de arsură pe care o căpătase într-un accident.În casă, Maestrul era tratat ca un zeu.Doar Tescăniţa,(mama Domniţei) nu-l prea înghiţea.Ea nu fusese niciodată de acord cu fiica ei să-şi lege viaţa de un muzicant. Era zgârcită şi capricioasă,iar când avea ocazia,îl mai înţepa cu o vorbă,încât Maestrul a zis la un moment dat,cu puţin năduf:„Aşa mi-e destinul!Dimineaţa sunt Gheorghe de la Fălticeni,seara,când mă aşez la pian,sunt marele Enescu’’.O altă minune e că Maria Cantacuzino îşi luase numele de Enescu.Adevărul este altul.Domniţa nu voia să se căsătorească oficial,convinsă fiind că asupra ei şi a familiei sale pluteşte un blestem al iubirii:primul soţ (Cantacuzino) murise într-un accident de maşină.Bâzu,fiul cel mare,murise şi el,prăbuşindu-se cu avionul pe care îl pilota,Nely (sora Domniţei) îşi pierduse minţile în urma iubirii neîmpărtăşite.Chiar bătrânul Tescanu traversase în tinereţe o mare decepţie amoroasă.(.)Cea care ţinea treburile casei şi socoteala moşiei era Tescăniţa,o femeie energică şi dintr-o bucată.Când maestrul lucra toţi ai casei păşeau în vârful picioarelor,de parcă ar fi săvârşit o liturghie.Până şi zvăpăiata de Alice (fiica Domniţei) îşi invita prietenii de colegiu departe de conac,la câte o petrecere câmpenească.Alături,în camera de oaspeţi,în aceeaşi linişte de sanctuar,minunatul om Mihail Jora descifra partituri muzicale împreună cu soţia sa care,deşi era complet surdă, era o pianistă redutabilă.La prânz salonul se anima.Mulţumit de munca lui de până atunci,Enescu devenea brusc volubil,schimba câteva vorbe cu personalul conacului şi le oferea mici sume de bani.Deşi părăsea rar casa,Enescu era primit cum se cuvine de către ţărani.Nu înţelegeau ei prea bine de ce i se spune Maestru,dar ştiau că toată lumea avea de câştigat din prezenţa lui.Unii lucrau la conac.Domniţa adusese cu ajutorul Reginei Maria instalaţii din Anglia şi deschisese pentru femeile din sat o făbricuţă de ţesut covoare,aveau uzină electrică,aveau drum asfaltat.Într-o zi de pomenire a morţilor, Maestrul i-a adunat pe toţi slujitorii casei, dând creştineşte,fiecăruia câte un bănuţ şi un strugure de sufletul părinţilor lui.Bogăţia nu-l schimbase.În străfunduri îşi cunoştea prea bine şi datoria şi obârşia sa ţărănească.**

http://www.memoria.ro/marturii/domen...zV344law-X-sIA


https://www.youtube.com/watch?v=qdGh5UqbbuA

"Cea renumită prin graţie şi farmec”,astfel s-ar traduce Hariclea,nume de origine greacă,a cerut,si avea a se compune,în actul al II-lea din Tosca,"Visi d’Arte,Visi d’Amore"/**Scumpa doamna Darclee,puternica mea dorinta de a se reprezenta Tosca,dupa Roma,si la Scala e pe cale de realizare daca anumite dificultati de ordin financiar` se vor aplana.O mare artista pe care o cunosc si cu atat mai mult dumneavoastra,ar trebui sa ajunga la o intelegere cu directia Scalei.Oare va fi posibil?De aceasta depinde si este conditionata prezentarea operei mele in acest teatru.Daca randurile mele vor avea ecou in sufletul dumneavoastra,va rog sa ma instiintati si v-as fi recunoscator,Giacomo Puccini care va trimite multe si cordiale salutari**(..)**Puccini mi-a trimis manuscrisul operei Tosca,a cărei premieră urma să aibă loc în curând cu tenorul de Marchi și baritonul Giraldoni,sub direcția de orchestră a lui Mugnone.Peste câteva zile întâlnindu-l pe Puccini,i-am spus că mi-a plăcut Tosca foarte mult,dar că eu nu am nici o bucată mai de efect.El a recunoscut lacuna și a scris pentru mine Visi d Arte**,Hariclea Darclee,
***
Nicolae Carandino,scriitor,gazetar şi critic de teatru-în cartea „Viața de glorie și de pasiune a marii cântărețe Darclée"-publicată în 1939,prima carte dedicata artistei/**De Marchi execută admirabil prima romanță.Încheie cu acei si bemoli care îi transformă vocea,o argintează.Se aud în sală primele aplauze.Dar atât de timide.Dar atât de reci.Nici finalul la Te Deum nu obține efectul scontat.Actul sfârșește,în ciuda eforturilor lui Giraldoni, într-o atmosferă glacială.Publicul era departe de a fi cucerit..Dar se întâmplă un lucru nemaipomenit.Darclée își ridică fața brăzdată de lacrimi,de pe perne.Ochii ei,ca două pansele negre,se plimbă,o clipă, îndurerați,deasupra publicului.Și tăcerea grea de faptă se sfâșie.Se aude pentru întâia oară Vissi d’arte, vissi d’amore,romanța pe care,în cinstea marii Darclée,o scrisese Puccini.Interpreta își plătește datoria de recunoștință față de autor,făcând să triumfe Tosca.La ultima notă toată lumea s-a ridicat în picioare.Toată lumea aplaudă.Titlurile gazetelor de a doua zi au anunțat în cinci vorbe scurte ceea ce s-a întâmplat- „Darclée ha salvato la Tosca"
***
*Cand am cunoscut-o pe Hariclea Darclee la hotelul bucurestean care i-a fost ultimul camin intr-o lume indiferenta la antecedentele sale glorioase,stiam prea putin despre ceea ce ea insemnase in teatrul de opera mondial.Ii citisem insa numele in extrasul de pian al operei Tosca a lui Puccini,unde figureaza ca prima interpreta a rolului titular cu prilejul premierei absolute din 1900 de la Teatrul Constanzi din Roma.La sfarsitul anului 1938 am vizitat-o pe Darclee,cu recomandarea lui Victor Eftimiu,la hotelul Bratu de pe Calea Grivitei.Am batut timid la usa camerei de hotel,dupa ce imi anuntasem vizita prin cateva randuri stangace,lasate in ajun la portar cu biletul de vizita al lui Eftimiu.O rugasem pe fosta cantareata incarcata de atata glorie sa pregateasca poze,afise,programe,coresponenta si taieturi din ziare pentru a putea scrie despre ea deocamdata cateva articole la revista clujeana al carei colaborator eram de multi ani.Hariclea Darclee mi-a vorbit pe un ton simplu si obiectiv despre trecutul ei.N-a fost nevoie sa-i pun intrebari,fiindca stia ce si cat sa impartaseasca pentru a oferi o imagine despre ceea ce fusese si savarsise.Artista aceasta,sarbatorita candva pe cele mai importante scene lirice din doua continente,nu-si pierduse in intregime,nici in pragul varstei de optzeci de ani,farmecul de odinioara.Avea inca ceva tonic in fiinta ei,un optimism nealterat de tangentele traiului modest pe care il ducea.Ba avea pe deasupra si umor,ceea ce denota o inteligenta neobisnuita.Am rasfoit febril teancurile de ziare italiene, spaniole,portugheze si franceze pe care mi le-a pus la dispozitie.Am citit telegrame omagiale, ode in mai multe limbi adresate cantaretei celebre.Am atins emotionat filele ingalbenite cu scrisul si semnatura lui Verdi,Gounod,Puccini,Massenet,Saint Saenes,Caruso, Sarah Bernhardt pe ele.Darclee depana povestea propriei sale vieti cu o detasare care era mai miscatoare decat senzatia de tristete iscata de depanarea aducerilor aminte.Retin din decuparile cercetate o fraza dintr-un ziar portughez de pe la inceputul secolului:"in tot ce face, Darclee pune un mare friu".Pe friul acesta Darclee mai era stapana si la data cand am cunoscut-o:o calitate de pret a oamenilor care nu traiesc meschin doar pentru sine,ci se daruiesc generos semenilor lor,vietii din jur.Isi invatase rolurile cu o rabdare infinita Rabdarea n-o parasise nici la varsta definitivei renuntari la bucuriile vietii:ea o ajuta sa surada,sa fie amabila si atenta,sa se poata gandi si la maine. Darcleeisi pastra amintirile pe un raft al dulapului din hotel,in mici teancuri legate cu panglici,in doua valize.Stia ca ele sunt un fragment nepretuit al istoriei teatrului de opera european si romanesc din perioada 1890-1920.Probabil mai spera sa-si scrie memoriile sau poate chiar sa foloseasca insemnarile si observatiile sale profesionale la alcatuirea unei metode de canto.Ar fi fost,fara indoiala,un document de mare valoare si,in acelasi timp,un ghid nepretuit pentru viitorii artisti vocali*/Bucuresti 1938,(George Sbarcea,“Intalniri cu muzicieni ai secolului XX”,Editura Muzicala)
***
“Marea artista s-a daruit vietii si artei.In tot ce s-a perindat ochilor nostri: documente,ravase si parfumul volatilizat,scris de cerneala decolorata,flori pale si farimitate,in tot ce insemna un tezaur de neasemuit pentru o femeie si o artista,n-a tinut sa staruiasca decat asupra unei mindre marturii:pretutindeni si intotdeauna s-a simtit romanca,a ramas romanca!”/scrie Cezar Petrescu
***
*Celebritatea,gloria sunt că strălucirea metalelor.Se datorează luminii din jur.Dacă s-ar putea,le-aș mai cuceri o dată*,Hariclea Darclée


https://www.youtube.com/watch?v=KmGF...Wd14Dmsvti1PHA


https://www.forbes.ro/darclee-privig...0u0wvze5c3T6Nk

Nu am mai ajuns de mult pe aici, vai, vai vai!
Iata o ceva care imi place foarte mult, nu stiu de ce! Voi stiti, cumva? :)
Auditie si vizionare placute!
https://www.youtube.com/watch?v=gO0F-An2MZw

Ligeti: Concert Românesc
https://www.youtube.com/watch?v=hzKHTadm-PA

Similitudini?:)
https://www.youtube.com/watch?v=GuGkpA5oICA

Totusi, imi fac „Visuri de iarnă”::)
https://www.youtube.com/watch?v=KqD-X2_tXq0

Mai-Culita, ce-i acolo! Dramatism ca la alegeri! :)
https://www.youtube.com/watch?v=pZZkxLY9uqc

Pentru cine este interesat de o decoratiune pentru camera - o posibilitate e muzica de camera! :)
https://www.youtube.com/watch?v=UKV78TVW5a0

Revin cu nordicii pentru ca in anumite particularitati sunt mai putin cunoscuti.
Da si nu... e usor sa compui la Cercul Polar, sa dai mana in fiecare zi cu ursul si sa te invite la ceai ca sa te mai dezmortesti!
Sunt si alti compozitori buni in afara de Sibelius si Grieg.
Unul dintre ei e Nielsen. Cum e sa ai nume de fotbalist, sa nu fi jucat la BK Copenhaga si sa fi facut muzica?
https://www.youtube.com/watch?v=-E_yy28_4A4

Un extract de...oaie! Trebuie spus ca acest compozitor are si muzica joviala.
https://www.youtube.com/watch?v=uZl471prDj0
O rapsodie de-a lor nu seamana cu ale noastre. La ei sunt numai ape si ceata pe ape, asa e si muzica lor, in ceata! Cine stie peste ce mai dai! Sau peste cine! (Au si sirene, in ceata!) Cred ca, pe tarm, si farurile lor sunt faruri de ceata!
https://www.youtube.com/watch?v=FN-n-UzG_dg

Sara... banda merge struna, muzica in ea aduna sentimente si gandire, dorinte de implinire: :)
https://www.youtube.com/watch?v=olV9n3uhoME
Sau mai apropiat cinematografic:
https://www.youtube.com/watch?v=klPZIGQcrHA
si
https://www.youtube.com/watch?v=0YZJFvMssp0

In realitate era concert de clarinet, nu de vioara. N-or fi gasit in timp util! Oricum, compensam cu viola asta care nu violeaza urechile noastre. Urechile? De aia au unele bunicute urechile asa de mari?
Vioara lui Bruch este o vioara speciala. Vioara asta are o coarda in plus, coarda sensibila!
Va rog sa urmariti atent ce frumos se impletesc instrumentele. Mai au un pic si canta fiecare cu arcusul pe instrumentul celuilalt!
https://www.youtube.com/watch?v=1dLnXdggL5c
Pentru conformitate, Max Bruch - clarinet si viola:
de sensibilitate, curge bine! Il mananci pe paine. Eu mi-am cumparat multa paine, ca e mare. Am si taiat-o felii!
https://www.youtube.com/watch?v=m0wYD4MzwUw

Azi am un capriciu,
De fapt, un deliciu,
Unul romanesc,
Si prin el zambesc!
La multi ani, romanilor!:)
https://www.youtube.com/watch?v=iWWQf0-etm8
https://www.youtube.com/watch?v=qdGh5UqbbuA

Muzica trainica, nene, ca rucsacul lui Lacatusu cu care a fost pe Himalaya!
https://www.youtube.com/watch?v=y9uD7Lu6Z00
Lampa inspira, are flacara, nu ca ledul!

Dar e capabil si de lirism. De aceea, poate fi considerat si un fel de Reineke vulpoiul! (judecand si dupa cata blana are pe fata)
https://www.youtube.com/watch?v=15g0qwkhnCE

Daca vreti sa luati o fata prin a carei expresie sa pareti afectati, ganditi-va intotdeauna la aceasta lucrare foarte reusita, exceptand inceputul, pentru care am o simpatie deosebita:
https://www.youtube.com/watch?v=qkOJY9HM4h8

Despre vremuri cand vikingii luau primele lectii de inot:
https://www.youtube.com/watch?v=oAIcXJ7GXwE

Mergand pe aleea compozitorilor germani, nu ai cum sa nu-l o observi si pe Carl Loewe.
Ca unul foarte atent la detalii, ca sa vezi daca un compozitor nu copie de la altii, te dai mai aproape de statuia compozitorului si te uiti in palma lui cu scopul de a vedea daca nu are scris acolo vreun portativ cu note. Daca are, e clar ca a copiat!
Asta n-avea! Si, inainte sa plec, mi-a soptit, asa, scherzo:
Vezi Simfonia in D minor!
https://www.youtube.com/watch?v=SQRYUExPegk
Sau intreg pachetul, o adresa frecventata de multe ori, odata:
https://www.youtube.com/watch?v=WExua_qEWKY

Bineinteles ca exista si muzica prea clasica: doua viori si un oboi!
Trebuie sa vorbim si despre asta, ca nu cumva sa se interpreteze altfel. Se stie, muzica asta depinde mult de interpretare. Si e buna asa!
Asa ceva ascultam in timpuri imemoriabile, din moment ce nu mai stiu cand.
https://www.youtube.com/watch?v=vE2O_yfgtBU
https://www.youtube.com/watch?v=teHzIUqs7uU
Piesa de Bach o aveam pe caseta audio. Vremuri!

Cam asa a inceput muzica asta. Intr-o dimineata...
https://www.youtube.com/watch?v=qTQvFFbVqDo

132 de ani de la naştere, s-a născut la 15 decembrie 1887, a trăit 104 ani, Cella Delavrancea, în lucrarea "Scrieri", Editura Eminescu, Bucureşti, 1982,„Azi, cu o justă cântărire a valorilor, afirm că Enescu a fost cel mai extraordinar geniu muzical al secolului.Când eram studentă la Conservatorul din Paris, am studiat Suita lui George Enescu compusă în 4 părţi amănunţit.Nu-l cunoşteam pe compozitor personal, de aceea i-am trimis o scrisoare, vrând să-mi verific impresia asupra caracterului operei, pe care o consideram o poveste medievală.După numai trei zile am primit o scrisoare cu un scris foarte expresiv, unde îmi răspundea, felicitându-mă că-i „dibuisem” inspiraţia, adăugând însă un desen: doi clopotari bătând cu ciocanul, unul dintre ei cu braţul în sus, iar celălalt cu ciocanul pe clopot de două ori mai mare decât el”, celebra artistă s-a stins din viaţă la 9 august 1991, a fost pianistă, profesoară de excepţie şi scriitoare, în 1988, la Ateneul Român, într-un concert de gală a oferit un recital alături de un alt celebru pianist Dan Grigore**Relatia mea cu Cella a fost extraordinara.Toti mi-au spus ca pasajele in care vorbesc despre prietenia mea cu Cella sunt cele mai impresionante, ca se vad caldura, dragostea, relatia cu totul speciala pe care am avut-o.La centenarul ei i-am cantat trei piese, a doua fiind un intermezzo de Brahms in Si bemol. Stiam ca va recunoaste si va realiza ca ii e dedicat. Si asa a fost.Cella, am mai spus-o, traia viata ca pe o arta, complet dezinteresata. Prin ea, am avut sansa sa am o portita catre o lume pe care nici nu as fi visat sa o am aproape, lumea lui Caragiale, a lui Vlahuta, a lui Grigorescu, Pallady etc.Prin intermediul ei, mi-a devenit familiara, iar acest lucru a fost un privilegiu imens.**
***
Cella Delavrancea, 20 Aprilie 1953 Bucureşti**Dintre artele minore, meseria de interpret muzical este cea mai grea.Nefiind încadrată în cuvinte, lasă un spaţiu larg între indicaţiile autorului şi putinţa de exprimare a virtuozului, spaţiu în care relaţiile psihice ale intervalelor sonore sunt în constant conflict cu măsura impusă de text.Interpretul trebuie să fi disecat minuţios fiece raport de sunet dintr’o bucată, găsindu-i echivalentul în gândire.Apoi, cu stăpânire de sine deplină, să adune argumentele muzicale într-un avânt a cărui pulsaţie se naşte în el, dar fără ştiinţa lui, dintr-o transă a clipei care desleagă tehnica de judecată şi o supune unei vibraţii în care tremură chiar sufletul compozitorului.Pentru ca să se realizeze această minunată comuniune, trebuie să fi reflectat mult asupra cauzei care a determinat expresia muzicală.Prin urmare să-şi fi închipuit atmosfera momentului de creaţie şi evenimentele din viaţa compozitorului, suprapuse ca straturi geologice, în sensibilitatea lui.Chopin scria unui prieten: „Prefer să-mi scriu în muzică toate sensaţiile, decât să fiu mistuit de ele”.Amestecul unui impuls frenetic cu imagini coborâte în suflet formează baza dispoziţiunii lirice în spiritul creator al lui Chopin.De la Mazurkă, dansul sufletului polon, străbătută de freamătul eroismului şi al plânsului înăbuşit, până la Poloneze-poeme epice cu dinanismul strâns într-un paroxism disciplinat, toate formulele sale melodice sunt o transpoziţie a sensaţiilor stârnite dintr’un şoc exterior, filtrate apoi de cuget şi revărsate în echivalenţe sonore.Georges Sand lăuda într’o zi preludiul supranumit „picătura de apă” scris la Valdemoza, în insula Majorca, pe o zi de furtună, zicând c’a imitat foarte bine ploaia.Chopin, supărat, a întrerupt-o: „Nu imit niciodată.Găsesc echivalentul”.Mozart, călătorind dela Viena la Praga cu soţia lui, ca să fie sărbătorit pentru succesul operei „Nunta lui Figaro”, se uita pe fereastra diligenţei, încântându-se de vederea munţilor acoperiţi cu zăpadă.Apoi, brusc, faţa lui palidă se înroşea toată, lua dintr’o pungă de piele un carnet şi nota repede diferite motive.Purta întotdeauna cu el o cutie unde îşi ascundea aceste seminţe generatoare de capodopere.Beethoven povesteşte în caietele lui de conversaţie că, întrebat de un prieten, ce semnificare are finalul sonatei op.10, Nr.3, a răspuns „Bin ich noch melancolisch?”Cu mulţi ani înainte de tipărirea acestor caiete, lucrând în vederea unui concert Sonata, am scris pe prima pagină că finalul e stabilit pe o întrebare şi că Beethoven a grăit prin el „va fi tot aşa?”Drumul ales de intuiţia şi imaginaţia mea fusese cel bun.În mai toate sonatele lui Beethoven prindem firul fanteziei creatoare, dela strigătele primăverii atât de plastic sonorizate în opus 31, Nr.3, până la cutremurul cataclismal al Appassionatei şi măreţia opusului 111.Acest drum pe care-l face compozitorul din tehnicile unghere ale sufletului până la exteriorizarea expresiei, interpretul îl va face deandoaselea, întorcându-se de la textul dat, la misteriosul argument creator.De aceea un profesor trebue să încerce să desvolte imaginaţia elevului pentru ca interpretarea lui să nu fie o problemă tehnică, un scop concret şi să nu i se pară textul sonor un joc matematic lipsit de căldura vieţii.Analiza unei bucăţi cere mult tact.Planurile ritmice constituesc forma gândirii muzicale.Elevul să fie îndrumat în spiritul stilului autorului, să înveţe să închipuie în mod viu, intenţiile expresiilor muzicale, să fie bine cântărită pretenţia subiectivă a elevului ca niciodată să nu-i treacă prin minte c-ar avea dreptul să modeleze o bucată în afară de indicaţiile scrise de compozitor.Toţi autorii au precizat minuţios voinţa lor.Interpretul ideal respectă, în toate nuanţele, textul muzical.Elevul trebue să se afirme, în primul rând, printr-o supunere absolută faţă de cerinţele autorului.Numai astfel încadrat va putea să dea drumul la imaginaţie fără ca aceasta să denatureze caracterul bucăţii pe care o cântă.Am auzit o tânără elevă, talentată, spunând după ce pricepuse greşit o baladă „Aşa o simt eu”.Niciodată nu trebue uitat că interpretul este subordonat unei voinţi creatoare, impunătoare, care pedepseşte imedicat orice lipsă de respect.Prin urmare imaginaţia, acest element vital al interpretării, să fie dirijată, cântărită cu grija cu care ai administra o doctorie primejdioasă.Bine dozată scapă bolnavul, dar poate să-l şi omoare.Profesorul să
lămurească elevilor atmosfera în care se desfăşoară bucata, precum şi însemnătatea primordială a tempo-ului, şi culoarea tonului în care cântă.Să analizeze apoi modulaţiile care reprezintă în sintaxa sonoră verbul unei fraze, să stabilească climatul şi sentimentul poeziei melodice, să lege într-o viziune unitară textul pentru ca să se construiască arhitectonic compoziţia pe care o va cânta.Coloritul unui sunet se va obţine prin diferite feluri de tuşeu ale mâinii.Dar aceasta rămâne unealtă fără cuget dacă e mânuită fără înţelepciune şi vai ce amăgitoare poate fi velocitatea!Prin mijlocirea unei transpuneri cerebrale poţi obţine chiar de la un elev tânăr o diversitate de sonorităţi şi anumite inflexiuni creatoare de planuri tot atât de relevante ca perspectiva unui peisaj într’o pictură.Am explicat unui elev prima parte a sonatei Waldstein.I-am cerut să găsească la pian acel freamăt colorat palid care precede isbucnirea zorilor.Bine înţeles că i-am indicat tremurul degetelor pe clape.A reuşit perfect nuanţa, numai pentru c-am mutat pe planul graiului imaginea sonoră care ar fi rămas altminteri în ceaţa unei abstracţii greu de cuprins.Este evident că dacă tânărul pianist are o cultură mai aleasă, şi cu cât i s-a dezvoltat inteligenţa şi interesul în mai multe direcţii, cu atât i se îmbogăţeşte imaginaţia şi-i vor servi mai temeinic cunoştinţele, într-o interpretare muzicală.Acei ce se hotărăsc să se dăruiască muzicii să fie convinşi de la început că nu vor ajunge niciodată la nimic fără crâncenă şi continuă muncă.Succesul este o culme înşelătoare, nicidecum un popas statornic.Culmi mereu mai înalte îţi răsar în cale şi abia târziu ajungi să te bucuri cu adevărat de măreaţa armonie a Muzicii.Am auzit pe un foarte mare pianist răspunzând unei persoane care-şi exprima stângaci admiraţia: „Cum de-ai ajuns, maestre, să cânţi atât de minunat?”– „Mult Czerny, Doamnă, şi multă răbdare”.Cuvintele acestui mare interpret Beethovenian să devie o lege pentru tinerii noştri pianişti.**
***
Delavrancea Cella în cartea "Dintr-un secol de viaţă",Ed.Eminescu, Bucureşti,1988**Enescu este astăzi unul din rarii suverani ai muzicii. Nimic nu se ofileşte în pătrunzătoarea lui forţă de convingere.Totul este esenţial.Originea acestei puteri provine din respectul textelor, din viaţa lui interioară, din culmile filozofice, unde gândirea lui se topeşte în spiritualitate, de unde se revarsă asupra artei, a cărei semnificaţie morală biruie orice primejdie şi domneşte cu simplitatea forţelor elementare ale pământului**
***
http://suplimentuldecultura.ro/11514...Y7Ttpo0WQBQGyI

https://www.youtube.com/watch?v=wbnR...ZCyxyuhBxLmh6A

https://www.youtube.com/watch?v=-dAg...X-mJr-TJcrAitU

Un complex de groaza, desene animate, acordarea pianului, sirena lui Roaita, percutii din filme chinezesti cu pauza de o tigara, dirijor care nu mai stie daca e bine ce face dar merge inainte, batai in calorifer, etc, o minunatie!
Pentru a-i da de gust se serveste atat un vin alb cat si unul rosu.
https://www.youtube.com/watch?v=8PjyCpRKDrk
Iar pentru incalzire:
https://www.youtube.com/watch?v=nZ5FmMp9aZk

Ca in fiecare an tragem linie si adunam. Si ce constatam? Bineinteles, numai nerealizari la partea materiala.
Si atunci trecem Allegro la un spiritoso:
https://www.youtube.com/watch?v=0ZIKC3vFAo8

Eu nu stiu daca la sfarsitul unei simfonii de Ceaicovski instrumentele de percutie, tobe, timpane, talgere, raman intregi.
Se crapa, se fisureaza macar! Asta e stilul lui, ce sa-i faci?
Mai mult, instrumentistii cred ca gafaie la finalul unei astfel de piese.
https://www.youtube.com/watch?v=x3LiN3PKpAo

Suntem cu gandul la Nord, acum ca nu mai avem zapada.
Ce ziceti de un handbal pe zapada? Ca nordicii le au pe amandoua!
Iata un Gade frumos, mai putin citat!
https://www.youtube.com/watch?v=6W18y0OpV9Q

Cu asta nu descoperim chiar... Steaua Polara, dar e un lucru minunat!
Dintre simfoniile compozitorului, o adaptare pentru scoarta cerebrala:
https://www.youtube.com/watch?v=bZVhdySImwM

Daca anul asta va iesi o mascarada, macar sa avem o uvertura la ea:
https://www.youtube.com/watch?v=HkRdOfJR2_c

https://www.youtube.com/watch?v=ZHqi_Mojekc

https://www.youtube.com/watch?v=QiDYyUhH2MM

https://www.youtube.com/watch?v=z0m4vKyMufI

Craciunul ne da speranta,
Bucurie si vacanta.
Sa-l cinstim cum se cuvine,
Sa traim si mult si bine!

Va doresc un Craciun fericit!:)

Precum catalul lui Pavlov, cu reflexul, cand vede haleala..., asa si omul, cand vede Anul Nou.
Caci asa e si el, cum vine Anul Nou, vine reflexul, Viena, spiritul ei, etc. Cate domnite nu visau odata la balurile vieneze!
Mai stii, poate iese un supeu!
Probabil "surzii", adica cei care n-au auzit pana acum de aceasta lucrare, se vor bucura, pentru ca e inimoasa, jucausa si frumoasa.
Si e... hoata, nu? Asta e mai mult decat strengareasca!
Iar finalul: sus fustizza, gata pizza!
https://www.youtube.com/watch?v=ULG7hwrNMt0

O alta ceva pe care toti gloriosii o fredoneaza in baie!
Punem o legatura si la asta, cine stie, daca nu se pot abtine zilele astea?
N-am nimic cu piesa, e foarte buna, dar e folosita de multi fanfaroni.
https://www.youtube.com/watch?v=7PFcwxzYzpc
Iar la final va zic: trageti de voi ca sa aveti "La multi ani!", pe care eu vi-i doresc!:)