|
pt. articolul lui plesu, pt. scrisoarea catre fiul inexistent a lui cosasu, pt. articolul lui mircea vasilescu, pt. tema numarului (articolul nervos al a.l.s-ului despre placerea aristrocratica de a displacea, pentru farmecul subtil a lui crisbasan), pt. o analiza obiectiva a Anonimului ("pt. frisca festivalului, poate ar fi nevoie si de un blat (o selectie mai buna a filmelor)) si pentru multe,multe altele....pentru tot Stilul elegant al revistei.
|
Originally Posted by EgoN:
|
Dilematograful lui Gorzo scartaie penibil: localnica din Glasgow (Ae Fond Kiss) e ...... irlandeza.
Atunci, Dublin-ul e vreun buric scotian? |
vaide... logica ta, marxule! (k cu geografia stai bine)
gagica din filmm e kiar irlandeza, stabilita la glasgow - what's wrong with that, intr-o lume on the move & multiculturala & what not?? SE VEDE K N-AI VAZUT FILMUL... :lol: gorzo is right, & nu-i scirtie nimic. |
Originally Posted by EgoN:
mie imi plac mult prezentarile de carte pe care le face Claudiu Constantinescu - niste bijuterii. cred ca e cel mai telentat critic literar tanar, pacat ca nu scrie si cronici literare dezvoltate... |
paul cernat e pe departe cel mai bun 8), iar pe locul 2, marius chivu.
|
Originally Posted by EgoN:
mie imi place si cum scrie "carliontata" Luminita Marcu, si cel care "strica sticle pe trotuar" (apud Liiceanu) - Costi Rogozanu... |
Originally Posted by herbert:
|
Originally Posted by fitzcarraldo:
|
Originally Posted by herbert:
Uite niste versuri, ca sa-ti mai treaca : Федеральные министерства, федеральные службы и федеральные агентства, руководство деятельностью которых осуществляет Президент Российской Федерации, федеральные службы и агентства, подведомственные этим федераль |
mi-a placut, e interesant si bine scris. Dorin Tudoran - "aceasta sepie care te seduce". Pacat ca e cam repede-manios uneori.
asadar, lume buna: Bunuel, Jean-Francois Revel si "fiul lui Arghezi" - Eli Lotar. evident, nu puteau lipsi oligoidele simpatii de stanga... Oportunismul exterminator • de Dorin Tudoran (publicat in "Jurnalul national", 14.10. 2005) Exista intotdeauna ceva "pe sfarsite"... Aflat in Ciudad de Mexico (Distrito Federal), incerc sa iau urma unor umbre. Una din ele este Luis Buñuel, ucis de o ciroza hepatica in aceasta metropola imensa in 1983. Caut in zadar atmosfera de la restaurantul Ambasadorii, unde nedespartitii Buñuel si Jean-Francois Revel au rapus nenumarate sticle de "Mandarin, Claquesin si alte Amer Picon", aperitive franceze la moda prin anii ’50. Exista o pauza de 14 ani in creatia celebrului regizor spaniol – intre 1933 si Grand Casino (1947) –, tacere intrerupta, spune o nota, doar de compilatii facute pentru Muzeul de Arta Moderna din New York, cum ar fi Vaticanul lui Pius al XII-lea (1940). Las Hurdes (1933), cunoscut si sub numele de Tierra sin Pan (Pamant fara paine), este un documentar extrem de dur despre viata mizerabila a unor tarani dintr-o regiune a Spaniei uitata si de Dumnezeu, si de generalul Franco. Acestuia din urma, Buñuel i-a fost un dusman constant. Atat de inversunat, incat regizorul a fost acuzat ca, spre a dramatiza ce era si asa mai mult decat dramatic, ar fi falsificat una dintre scenele filmului: o capra care aluneca si cade de pe un varf de munte a fost de fapt impuscata de unul din membrii echipei de filmare. Proba ar constitui-o fumul datorat unui foc de arma, vizibil in partea dreapta a ecranului. Directorul de fotografie al documentarului a fost Eli Lotar, fiul instrainat al lui Tudor Arghezi. In 1960, Revel il intalneste pe Lotar intr-un sfarsit de saptamana in casa celebrului fotograf Henri Cartier-Bresson din Saint-Dye-sur-Loire. Lotar evita sa vorbeasca despre Buñuel, o tacere ce starneste amintiri. Reintors la Paris in primavara lui 1951 pentru lansarea lui Los Olvidados (Cei uitati), film ce il readuce pe Buñuel in atentia criticii si a publicului, spaniolul se reintalneste cu legiuni de prieteni ai unei tinereti de o boemie legendara. Refuza insa sa-l vada pe Lotar. Fiul lui Arghezi se face vinovat de un pacat mortal – realizase cateva fotografii si scurtmetraje pentru Planul Marshall. Renegarea lui Lotar de catre Buñuel il trimite pe Revel cu ani in urma, cand ambasadorul sovietic in Mexic – tara unde Revel lucra la Institutul Francez – ii expediaza o copie a documentarului Caderea Berlinului. Faimosul trio Buñuel-Custodio-Revel se cufunda in scaunele intimei sali de proiectie de la Paseo de la Reforma. La sfarsitul filmului, parerile lui Revel si Buñuel sunt diametral opuse. Primul considera pelicula un produs ilar, vehicul greoi al propagandei staliniste. Buñuel pare cazut intr-o transa admirativa si murmura la nesfarsit: "Este foarrrte frumos; foarrrte, foarrrte frumos". Desi asemeni lui Buñuel, "tovaras de drum" al Uniunii Sovietice, Alvaro Custodio e mai aproape de parerea lui Revel. Povestind acest episod la un sfert de secol de la derularea lui, autorul Absolutismului ineficace nu-i reproseaza neaparat lui Buñuel ca in anii Razboiului Rece s-a aflat de partea Moscovei. Ce i se pare cu adevarat de neiertat este abdicarea de la orice independenta estetica. Si atunci, cu ce drept il reneaga Buñuel pe Eli Lotar? Cu dreptul "oportunismului exterminator" pentru care, ne reaminteste Revel, intelectualii sunt foarte dotati. Si cu dreptul ce face posibila coexistenta intre geniu, lasitate si neghiobie in persoana unuia si aceluiasi artist, chiar si atunci cand e vorba de un Picasso. Cand Buñuel ii spune lui Revel ca Lotar lucreaza pentru Planul Marshall, si asta suna in gura spaniolului ca "echivalentul moral" al lui "face parte din Gestapo", Revel simte apropierea unei prapastii. Exista intotdeauna ceva "pe sfarsite" – o dragoste, o aventura artistica, o prietenie. Oportunismul exterminator grabeste asemenea sfarsituri si le da un gust teribil de amar. |
Avem timp ( Octavian Paler)
Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta, murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pese. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi. Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva >> Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede... Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit. |
genial coane, de un'e-ai luat-o ? sursa, ca sa zic asa :)
|
textul mi l-a trimis o gagica pe email...(ne mai palerim din cand in cand)
Ma intreb de unde l-o fi luat Paler ...lol well, seriously talk, iti recomand ( in caz ca nu ai citit ) Viata pe un Peron, Don Quijote in Est, Viata ca o Corida, Aventuri solitare... Crede-ma, Merita ! |
nu ca n-as fi citit suficient pe Paler in adolescenta (eu, nu d-nul).
nu stiam insa textul si imi pare suficient de matur si de profund ca sa-l remarc. mersi de referinte anyway. in contrapartida, versiunea mai colocviala a lui Vonnegut, data la o absolvire de MIT: Ladies and gentlemen: Wear sunscreen. If I could offer you only one tip for the future, sunscreen would be it. The long-term benefits of sunscreen have been proved by scientists, whereas the rest of my advice has no basis more reliable than my own meandering experience. Enjoy the power and beauty of your youth. Oh, never mind. You will not understand the power and beauty of your youth until they've faded. But trust me, in 20 years, you'll look back at photos of yourself and recall in a way you can't grasp now how much possibility lay before you and how fabulous you really looked. Don't worry about the future. Or worry, but know that worrying is as effective as trying to solve an algebra equation by chewing bubble gum. The real troubles in your life are apt to be things that never crossed your worried mind, the kind that blindside you at 4 p.m. on some idle Tuesday. Do one thing every day that scares you. Sing. Don't be reckless with other people's hearts. Don't put up with people who are reckless with yours. Floss. Don't waste your time on jealousy. Sometimes you're ahead, sometimes you're behind. The race is long and, in the end, it's only with yourself. Remember compliments you receive. Forget the insults. If you succeed in doing this, tell me how. Keep your old love letters. Throw away your old bank statements. Stretch. Don't feel guilty if you don't know what you want to do with your life. The most interesting people I know didn't know at 22 what they wanted to do with their lives. Some of the most interesting 40-year-olds I know still don't. Get plenty of calcium. Be kind to your knees. You'll miss them when they're gone. Maybe you'll marry, maybe you won't. Maybe you'll have children, maybe you won't. Maybe you'll divorce at 40,maybe you'll dance the funky chicken on your 75th wedding anniversary. Whatever you do, don't congratulate yourself too much, or berate yourself either. Your choices are half chance. So are everybody else's. Enjoy your body. Use it every way you can. Don't be afraid of it or of what other people think of it. It's the greatest instrument you'll ever own. Dance, even if you have nowhere to do it but your living room. Read the directions, even if you don't follow them. Get to know your parents. You never know when they'll be gone for good. Be nice to your siblings. They're your best link to your past and the people most likely to stick with you in the future. Understand that friends come and go, but with a precious few, you should hold on.Work hard to bridge the gaps in geography and lifestyle, because the older you get, the more you need the people who knew you when you were young. Live in New York City once, but leave before it makes you hard. Live in Northern California once, but leave before it makes you soft. Travel. Accept certain inalienable truths: Prices will rise. Politicians will philander. You, too, will get old. And when you do, you'll fantasize that when you were young, prices were reasonable, politicians were noble, and children respected their elders. Respect your elders. Don't expect anyone else to support you. Maybe you have a trust fund. Maybe you'll have a wealthy spouse. But you never know when either one might run out. Don't mess too much with your hair or by the time you're 40 it will look 85. Be careful whose advice you buy, but be patient with those who supply it. Advice is a form of nostalgia. Dispensing it is a way of fishing the past from the disposal, wiping it off, painting over the ugly parts and recycling it for more than it's worth. But trust me on the sunscreen. |
ha! nu stiam ca a fost dat la o absolvire! :D in schimb stiam cantecul de mai demult, si stiu ca m-am dat de ceasul mortii sa il inregistrez...
|
THIS is talking of fu Ckin nonsense
|
eu o stiam in varianta baz luhrman, semi-rapaita pe mtv parca...
ma recunosc in versul cu '40-year olds...' &, btw: salutari din china! azi beijing, poimiine shanghai... :P |
cum era aia cu "president nixon visiting china: 'it is indeed a great wall' "... now, is it? :D
|
Originally Posted by Alex Leo Serban:
als-ule, nu te mai saturi de aventuri... doua pericole majore: gripa aviara si "comunismul fara consoane". daca tot ai cheltuit o groaza de bani, macar sa obtii un interviu de la strabunica lui Wong Kar-wai... :) |
'marele zid' miine, inainte de shanghai (de unde expresia: azi aici, miine-n shanghai...)
ieri bifat orasul interzis; nu stiu de ce-i zice asa: parea ca toata populatia chinei, bashca turistii, iesise sa-l viziteze in acelasi timp :lol: !) don't worry, it's all been paid for - doar nu va imaginati ca, zgircit cum sint, as fi scos un sfantz pt 'vizita de pace & pretinie'?? |
ma bucur ca articolul lui bucurenci "Voi scuipa pe reclamele vostre", are si o continuare, de data asta la o scara mai mare : :P
obviously, articolul zilei : http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=3040 |
textul lui db trebuia sa mai astepte pina la a fi postat pe liternet: el apare vinerea asta in dilema veche.
i-am spus autorului sa-l retraga de pe site-ul amintit. macar pina vineri. si, desi apare in pagina pe care o pastoresc, nu sint de acord cu pdv-ul sau! |
Ce e asta, fratre? Judetul si naduful intelectualului cu negustorul?
Ce e cu apelurile astea la revolta? Ce treaba au mortii de la revolutie cu mesh-urile de pe Unirii? Ce e, fratre, cu influentele astea din Frederic Beigbedier, sau cum se scrie (Iti dai seama ca fiecare reclama de pe fatadele Bucurestiului contine o minciune prin omisiune? (noi) ti-am pregatit o superoferta, (noi) iti oferim zeci de minute gratuite!;(noi) iti dam credit doar cu buletinul. Chiar crezi ca lor le datorezi toate lucrurile astea?)? S-a trezit anticorporatistu sa mature pe strazi. Gimme a fucking break cu revolte din astea de trei parale. |
ideea e asa:
si mie imi displace discursul stangist, detest anticorporatistii, numai ca aici mi se pare o discutie mai nuantata. mai degraba as merge pe ideea lui perjovschi din emiunea fotograme cand spunea ca " nu mai vezi fotbalul din cauza reclamelor, ala (doroftei) avea tatuaj pe spate...nici asta nu-mi place". adica putina decenta si bun gust in centrul bucurestiului nu mi se pare o atitudine retrograda. 8) |
Ca om care imi cistig un leu vinzind branduri, iti garantez ca nimeni din industrie (ma enerveaza folosirea lui 'industrie', are un aer basit exclusivist) nu se intoarce nici in somn la reclamatia anti-reclama a lui bucurenci. Eu inteleg ca violenta titlului si a tonului e imprumutata de la Boris Vian, inteleg ca scrie radical-stingist, dar nu gasesc cuvenita juxtapunerea revolutie-reclama. Cum sa poti compara un slogan comunist cu unul publicitar? Ce, te pune vreo agentie sa ii fredonezi sloganele? Iti da vreo firma in cap ca nu cumperi adidasi de la ei ci castraveti de la altii? Eu zic ca bucurenci se cred la salvati Delta Dunarii ( o initiativa de salutat in picioare, jos palaria) si daca acum, iarna, e inghetat pe acolo, s-a gasit sa isi probeze tonul che guevarist impotriva reclamelor ca, probabil, aia era tema Dilemei Vechi pe saptamina viitoare. Da, poate deranjeaza panourile alea in mijlocul Bucurestiului (pe mine, unul, nu, ma cred in Europa), dar nu trebuie sa dai in ele cu un ton din ala asianic, care face apel la revolutie, ca sa induioseze inimile. Pentru ca asta, dragul mosului, suna deja a ton de PS announcement.
|
si eu lucrez tot 'in industrie' (chiar ca suna naspa), insa cred ca Bucurenci are dreptate pe alocuri... prin alte capitale nu prea vezi atitea reclame prin centru.. totusi lucrurile nu stau asa rau, cred ca se vor reglementa si la noi niste lucruri odata cu intrarea in UE...
|
mai ramanea ca Bucurenci sa-l cheme si pe Teoctist sa faca o slujba la Universitate. nu-l inteleg pe postmodenistul asta?! in ce lume traieste? da, s-a putea (e de dorit) sa vina si sobrietatea, decenta in reclama pe sol romanesc, dar mai este pana acolo. toti (adica toti capitalistii incepatori) au trecut prin faza asta. adevarul mic pe care il contine compunerea lui Bucurenci (nevoia de bun-gust, decenta, sobrietate, respect...) putea fi spus in cateva fraze... el s-a intins si a facut o salata imposibila, mai invocand aiurea si mortii revolutiei. eu n-as publica chiar tot ce scrie Bucurenci. in aceasta chestiune chiar n-am dileme...
hai ca m-am enervat un pic... |
Da, väd cä toti ati subliniat esentialul: overreacting. E cam ca si cum te-ar cälca unul de trei ori pe picior, din vina lui, iar tu te-ai lansa într-un monolog exaltat despre "iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti" si alte pilde morale biblice.
Personal, mult mai mult decât panarama panourilor mä deranjeazä "discretele" ad-uri si promotion-uri personal-agresive - le-as zice, "spam-uri non-virtuale" (mormanele de hârtoage multibältate care-mi umplu zilnic cutia de scrisori, fluturasii cu care mä opresc pe stradä PREA MULTI pusti si pustoaice, si alte alea). Apropo, am citit cândva, prin 1986, o antologie de proze S.F. editatä de americani, având tocmai tema asta: publicitatea. Una dintre cele mai incitante era "The Tunnel Below the World", de Friedrich Pohl. E foarte interesant sä väd cum träim acum multe dintre ipotezele postulate acolo de acei "maestri ai anticipatiei" (o formulä lemnoasä, dar care în spetä se potriveste, mänusä!). |
a reprosa unui intelectual ca e tezist e ca si cum ai reprosa unei femei ca e frumoasa..
problema apare cand nu e, cand nu reuseste sa convinga, indiferent de argumentele pe care le are.. ca lucrator mai vechi in "industrie" :), adevar va zic voo ca avem prea putine: postere, bannere, display-uri, mesh-uri, pos-uri alea alea. Chiar daca "indecente" si galagioase, ele sunt indicatoare corecte ale unei economii sanatoase care pana la urma o s-o ia din loc, in ciuda legislatiei de tot rahatul sau a smecheriilor guvernamentale de dupa usa. Dupa mine e dreptul si mandria lor de a-si exhiba virtutile - reale sau imaginare, chiar nu conteaza - produselor lor, fie si cu riscul de a crea un mic vacarm comercial intr-un peisaj altfel teribil de cenusiu si insipid. AB: mi-a placut aia cu negotul si judetul. what about BS announcement ? :D |
Herbert a punctat corect problema, abundenta de reclame e semn ca se misca ceva in economie. Mai avem mult pina sa ajungem la nivelul celor din afara, atunci ne vom permite sa curatam zonele mai bune de reclame. Eu am o problema mai mare cu programele TV asaltate de manelisti sau diverse specii asemanatoare. Guta si Adi de Vito sint idolii copiilor, this is crazy!!
|
|
this really is talking of fu cking nonsense
sa risipesti cuvinte dsp articolul unui om de paie al "intelectualilor" poate va apucati sa va trageti pe dvd emisuinea lui uber d tot kktu de pe tvr1, aia in care micul maimutoi o arde retro-crypto-comunist, gen teleenciclopedia meets cantarea romaniei cu prezentator la sacou visiniu care va spune el care este destept cum stau lucrurrile cu "arta" |
Originally Posted by KORBEN:
mai KORBEN, de ce esti sangeros?! in cazul lui REALbucur e nevoie sa te enervezi doar pt a demonstra ca existi, nu e necesar mai mult... nici mie nu-mi place emisiunea lui Bucurenci. e drept ca eu l-am vazut in sacou albastru... |
cunoscuta fiind antipatia lui korben fata de bucurenci - ca si a mea fata de korben -, v-ati astepta poate sa-l contrazic.
well, surprise, nici mie nu-mi place emisiunea cu pricina... si i-am spus-o si lui db, asa ca nu birfesc! (e drept, n-am vazut decit una-doua...) dar problema e emisiunea - mai exact, formatul ei (or lack of, whatever) -, si nu db. who friggin needs prezentari live de documentare?! si de ce 'tematice'?? & s.o. dar ma mir copios ca kenny-boy korben are timp sa se uite chiar la orice... dupa cum nu ma mir ca herr ecumenical herbert incearca sa impace pe toata lumea :) |
Originally Posted by Alex Leo Serban:
als-ule, eu n-am antipatii decisive, obositoare & umilitoare pe acest forum - un loc de - pt mine - buna-zabava si curiozitate intelectuala... ironiile tale nu ma ating, asa ca te rog frumos sa nu te obosesti... |
|
Originally Posted by europe_east:
Lol |
Originally Posted by europe_east:
Mie mi se pare amuzant ca au simtit nevoia sa puna o harta acolo ca sa localizeze Polonia. |
Originally Posted by herbert:
poate ca eu nu percep ironiile tale, ca mi-s mai nesimtit de felu meu, dar nu pot sa nu constat cit esti de iritabil... oare de ce? PS pe mine, sincer, ironiile prod. proprie nu ma obosesc niciodata; dimpotriva - sint sport & relaxare! :w00t: |
Un scurtmetraj românesc, în prima linie a favoriþilor
Magda MIHÃILESCU (Gandul. 4 Februarie 2006) Georges Brassens este iubit aici, la Clermont-Ferrand. Nu neapãrat pentru cã a scris un cântec, devenit celebru, dedicat oamenilor din Auvergne („Chanson �* l’auvergnat“). Cred cã ataºamentul se trage, mai ales, dintr-o încãpãþânare comunã: aceea de a nu lãsa pe nimeni sã se atingã de ceea ce îþi este mai drag pe lume. „Poþi sã-mi iei nevasta – spunea artistul – evident, tot pe note, poate adresându-se celui care îi va lua locul, dupã moarte – nu ai decât sã-mi iei ºi papucii, dar dacã te vei atinge de pisica mea, va fi vai de tine…“. Aºa ºi cu împãtimiþii festivalului, cele câteva zeci de mii de tineri care iau în stãpânire sãlile. Au îndurat totul, o iarnã cum nu a mai fost de mult pe aici, au trecut peste necazurile pricinuite de imensul ºantier care este, de mai bine de un an, oraºul, din cauza amplasãrii liniilor unui „tramvai uºor“, dar totul are o limitã, totul pânã acum o sãptãmânã, când primãria a anunþat desfiinþarea Braseriei festivalului, locul privilegiat al întâlnirilor de dupã proiecþii. „Este ca ºi cum cineva ar vrea sã ºteargã o parte din istoria noastrã“, mãrturisea un bãrbat acum matur, crescut odatã cu festivalul ajuns la cea de-a 28-a ediþie. Dacã nu ar pune totul la inimã, dacã nu ar þine ca la ochii din cap la tot ce este legat de soarta, de evoluþia în timp a festivalului, dacã nu s-ar bate pentru fiecare palmã de pãmânt ce se cuvine filmului de scurt metraj, clermontezii nu ar fi izbutit sã facã din întâlnirea anualã cel mai credibil reper pe harta unui gen cinematografic. Am impresia cã pânã ºi ministrul Culturii, oricât ar fi el de ocupat cu treburi importante, a înþeles cã nu este de glumit, odatã ce a promis ceva nu numai festivalului, ci tuturor celor prezenþi, francezilor interesaþi de destinul filmului scurt. Anul trecut, pe vremea aceasta, Renaud Donnedieu de Vabres fãgãduia „inventarea unui nou cadru economic, financiar ºi juridic, în favoarea filmelor de scurt metraj, pentru cã – susþinea domnia sa – nici o soluþie parþialã nu va fi de ajuns“. Astãzi, vineri, când scriu aceastã corespondenþã, peste numai câteva ore, ministrul se va întâlni cu organizatorii filmului, cu ziariºtii – nu numai cei „de-ai casei“, ci ºi strãini, pentru a anunþa „intrarea în acþiune a planului de relansare a producþiei de filme scurte“. Mã voi duce. Dacã în þarã nu prea am avut prilejul sã vãd un ministru luat la bani mãrunþi pentru ceea ce a fãcut sau nu atunci când este vorba de mersul cinematografiei – ºi numai noi ºtim cât de împleticit a fost el în România – mãcar în strãinãtate sã nu pierd ocazia. Pânã atunci, în aceastã, de fapt, ultimã zi a competiþiei, când fiecare încearcã sã recupereze ceea ce a pierdut, încep sã-ºi ia zborul ºi primele pariuri. Hazardate, pentru cã, dacã trebuie sã alegi dintr-o masã de ºaptezeci de titluri (mã refer numai la competiþia internaþionalã) nu poþi jongla decât cu ghicitul „în mare“: încotro o vor lua premiile, cãtre filme cu tematicã socialã (multe ºi apãsãtoare), cãtre cele fanteziste, va domina Europa sau Asia? Scriam, data trecutã, cã mã abþin sã lansez vreun pronostic, în ceea ce priveºte „Preþul inocenþei“ al Geaninei Grigoraº. Acum am speranþe, ºi încã foarte mari. Juriul presei care, spre deosebire de alte locuri, aici este numit chiar de conducerea festivalului, nu de Federaþia internaþionalã a criticii, juriu din care am bucuria sã fac parte, a hotãrât sã aplice, însã, aceleaºi reguli ale FIPRESCI, altfel spus, sã aibã în vedere, mai ales, acele filme care pot însemna ºi descoperirea unui nume încã nepremiat la un alt mare festival. Fãrã concurenþa asiaticului amintit alaltãieri, tânãra noastrã cineastã a trecut în prima linie a favoriþilor. |
...and today
Premiul presei internaþionale pentru Geanina Grigoraº Magda MIHÃILESCU (Gandul 6 Februarie) Este a doua oarã când numele unui tânãr cineast român este chemat pe podiumul celui mai important festival de scurt-metraj din lume, deschizãtorul de drum fiind Hanno Höfer, acum patru sau cinci ani, cu „Ajutoare umanitare“, distins cu premiul Canal +. În alþi ani, Premiul presei a coincis când cu al juriului, când cu al publicului sau al altor organisme. S-ar putea spune cã, de data aceasta, selecþia fiind pe cât de bogatã, pe atât de variatã, fiecare a avut de unde sã-ºi aleagã preferatul. Criticii, alãturi de care am cernut producþiile competiþiei internaþionale, s-au oprit, în cele din urmã, dupã o a doua rundã de deliberãri, asupra „Preþului inocenþei“, aºa cum speram, la capãtul primei întâlniri. Dacã ziariºtii francezi, cei din juriul Presei naþionale, au preferat construcþii mai sofisticate, colegii mei au îndrãgit filmul Geaninei Grigoraº, realizat în calitate de studentã a UNATC, tocmai pentru lipsa retorismului, pentru „limpezimea ºi fineþea analizei relaþiilor umane într-o conjuncturã viciatã de filosofia banului“, cum susþinea în pledoaria sa Thomas Martinelli, criticul ziarului „Il Manifesto“ (Italia). Thierry Zamparutti din Belgia a fost impresionat de drama eroinei, fata vândutã pentru a scãpa de sãrãcie, „dar pe care nu o aºtepta decât infernul, fie cã rãmâne, fie cã pleacã“. Este a doua oarã când numele unui tânãr cineast român este chemat pe podiumul celui mai important festival de scurt-metraj din lume, deschizãtorul de drum fiind Hanno Höfer, acum patru sau cinci ani, cu „Ajutoare umanitare“, distins cu premiul Canal +. Din pãcate, Geanina Grigoraº nu a fost prezentã la Clermont-Ferrand. De altfel, UNATC nici nu a anunþat presa din þarã cã are un film selecþionat într-o competiþie de o asemenea anvergurã. Sã trecem.Marele Premiu al acestei ediþii a revenit unui argentinian, lui Gustavo Tanetto, autorul unei istorii blând-amare despre paradoxurile comunicãrii umane în zilele noastre. Eroii sãi din „Zidul despãrþitor“ corespondeazã pe chat, plâng în acelaºi timp la un film al lui Woody Allen, fãrã sã ºtie cã sunt la doi paºi unul de altul. Despre singurãtate vorbeºte ºi asiaticul Heng Taig (stabilit în Australia) în „Ultimul jeton“, despre solitudinea altor vârste, când nici un câºtig nu-þi mai poate schimba viaþa. Juriul, din care a fãcut parte ºi cunoscutul cineast iranian Mohsen Makhmalhof, i-a acordat Premiul sãu special. Ministrul Culturii, Renaud Donnedieu de Vahne, atât de aºteptat, dupã cum scriam data trecutã, nu a venit cu mâna goalã, ca sã zic aºa, ci cu dovada suplimentãrii bugetului destinat producþiei de scurt-metraje cu 1,8 milioane de euro (în total: 6,1 milioane). Ceea ce înseamnã cã fiecare film scurt va beneficia de un ajutor de 78.000 de euro, în medie, cel actual fiind de 45.000. Un calcul simplu indicã o creºtere de 48 la sutã! Pe mine, una, mã apucã ameþeala. |
un excelent articol despre oscarurile 2006
aici http://agenda.liternet.ro/articol.php?art=2439 enjoy! |
http://www.sfin.ro/articol.php?id=4174&pager_text=0
Pentru cine n'are rabdare sa citeasca articolul, propun un mic experiment. Se ia cuvantul " Tiananmen " si se da un image search. Prima data pe www.google.com, apoi pe fratiorul lui chinez , www.google.cn . Well, fratii google nu sunt gemeni |
pentru ca in China regulile sunt altele decat pentru restul lumii :D
|
MDL WITH A TWIST.
Indian filmmaker wraps movie in 2 hrs 14 min
By Madhu SomanThu Mar 2, 9:05 AM ET An Indian film maker has attempted a world record by finishing a 74-minute feature, loosely based on Terri Schiavo's protracted right-to-die battle that gripped the United States in 2005, in 2 hours and 14 minutes. Engineer-turned-director Jayaraj's "Atbhutam" (Wonder) tries to capture the drama of mercy-killing in the last hour-and-a-half in the life of a US-based Indian-born playwright suffering from pancreatic cancer. "I felt the power. When we started at 11.46 a.m., the whole crew was in a trance ... a kind of invisible energy, and we were just flying one from one sequence to the other," 45-year-old Jayaraj told Reuters by phone from the city of Hyderabad. "And just before the last shot, when my associate said 'one shot left', that's when I realized my dream is finally going to come true." The record-breaking attempt has been forwarded to the Guinness Book of World Records with authentication letters from Ramanaidu, himself listed as the most prolific producer with 110 films, and an official from the Andhra Pradesh state government, who were present for filming. Jayaraj opted for an Oregon hospital as his setting since the state's 1997 "Death with Dignity Act" made physician-assisted suicide legal. Terri Schiavo, a Florida woman brain-damaged for 15 years, and her husband fought a protracted legal battle that gripped the United States before her feeding tube was removed in March, 2005. Jayaraj approached studios in the United States and Britain five years ago with a story on mercy killing inspired by a euthanasia plea on behalf of an Indian chess player and muscular dystrophy patient by his mother who wanted to donate his organs. "I originally wanted to make the movie in less than 10 hours. They all discouraged me since the producers couldn't imagine a movie getting completed in such a short time," said Jayaraj, who produced the movie, filmed in December, himself. "Atbhutam" is scheduled for an end-March release. The Schiavo saga reaffirmed the multiple award winning director's belief his was an idea whose time has come. "The Schivao story where we had a husband supporting euthanasia and the patient's parents opposing it, inspired me to do the story again," he said. "Atbhutam" portrays the dilemma of the playwright's attorney wife, who supports his wish to die, and his old parents who were unaware of such a thing until they meet him in the hospital. Jayaraj, a veteran of 26 films including "Atbhutam," has won critical acclaim for his brand of experimental cinema. He avoided multi-camera shoots for his world record attempt and instead used three separate cameras which he moved from one setting to the other. "We'd planned things, including the lighting, in such minute details, that within a couple of minutes of canning one shot, the lighting for the next scene was switched on and the floor was made ready," said S. Kumar, the film's director of photography. Copyright © 2006 Reuters Limited. |
mai multe comentarii dsp "macelarul" din Balcani, care s-a gandit sa moara si el putin...
textul lui Mihaies e ca intotdeauna expresiv. Dictatorii mor de frica Mircea Mihaies Slobodan Milosevici provine dintr-o familie de sinucigasi. Tatal, Svetozar, individ agitat, nevrotic, cu vagi studii preotesti, isi pune capat zilelor pe cind Slobodan e inca in liceu. Zece ani mai tirziu, mama, Stanislava, fanatica activista de partid, suferinda de depresii cronice, isi leaga streangul de git si se arunca in gol. In timpul bombardamentelor americane asupra Belgradului, viteazul Slobodan anunta, plin de emfaza, ca „dusmanii poporului“ nu vor pune niciodata mina pe el, pentru ca se va sinucide. Evident, de dragul patriei. Adica al ciotului geografic ce mai ramasese din „Marea Iugoslavie“ lasata mostenire de Tito. Probabil ca vor fi destui cei gata sa regrete zgomotos disparitia lui „Slobo“. Probabil ca si mai multi isi imagineaza ca „ecuatia balcanica“ se va complica prin disparitia ultimului calau din butoiul cu pulbere al Europei. In opinia mea, situatia nu numai ca nu se complica, dar se simplifica. Scapati de presiunea si inevitabilul sentiment de culpa, guvernantii de la Belgrad vor putea, in fine, sa reintre in viata politica internationala pe usa din fata. Cit timp Milosevici era in viata, n-aveau cum sa nu tina seama de prezenta zgomotoasa si nu arareori violenta a sprijinitorilor acestuia. Acum, cind dictatorul si-a dat obstescul sfirsit, Belgradul poate readuce maneta istoriei la punctul zero. Sigur ca eliminarea unui dictator nu rezolva toate problemele unei tari. Dupa cum e limpede ca nu dictatorul singur le-a creat pe toate. Cind te afli si in fata unei populatii temperamentale, gata sa se inflameze din te miri ce fleac, e greu de spus unde incepe nebunia liderului si unde cedeaza ratiunea maselor. Cind, in 1986 - asadar, imediat dupa intrarea in politica inalta a lui Milosevici - Academia de Stiinte de la Belgrad emite un act prin care albanezii din Kosovo sint etichetati drept „plosnite“ ce trebuie stirpite, e limpede ca nebunia nationalista a lui Slobodan venea pe un teritoriu dinainte pregatit. Fiul sinucigasilor n-avea decit sa aprinda fitilul. Explozibilul il adusesera, inaintea lui, altii. In acest moment recapitulativ, cind Milosevici si-a incheiat existenta acolo unde trebuia sa si-o incheie - intr-o celula de inchisoare -, e greu sa nu vezi paralelismele dintre viata acestuia si viata Iugoslaviei. In ambele cazuri e vorba despre identitati vulnerate de resentimente adinc inradacinate, de dorinta de revansa, dar, mai ales, de o enorma insecuritate emotionala. Stiu din experienta directa ca razboaiele din Iugoslavia au fost indelung dorite, cu fanatism pregatite inca din anii optzeci. Evident, liderii politici si militari visau la o cu totul alta turnura a lucrurilor: la transformarea Serbiei, din membra privilegiata a federatiei iugoslave, intr-o forta dominatoare in cadrul unui mic imperiu al „slavilor de sud“. Felul in care erau tratate minoritatile (prietenii mei din Banatul sirbesc o pot marturisi oricind) indica o clara sete de a subjuga si de a batjocori pe oricine nu impartasea valorile „Marii Serbii“. In mod normal, o data cu disparitia lui Milosevici, reduta a nationalismului, sovinismului si arogantei, ar trebui ca locurile in boxele de la Haga sa fie ocupate de generalul Mladici si de fostul lider al sirbilor bosniaci, Radovan Karadgici (altmiteri, un poet plin de fineturi). Nu e sigur ca lucrurile vor sta asa. E mai putin cunoscut ca, pe tot parcursul procesului de la Haga, marxistului Milosevici i-au fost furnizate materiale care proveneau inclusiv din arhivele serviciilor secrete. Or, astfel de lucruri nu se pot petrece decit cu complicitatea unor inalti oficiali. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca destui oameni politici de la Belgrad sustin, si in clipa de fata, idei similare celor care au dus la prabusirea unei tari care, in 1990, atinsese un grad de prosperitate pe care romanii nu-l vor avea nici peste citeva decenii. Simbolul sinucigasului a marcat, iata, citeva decenii din viata vecinilor nostri sirbi. Ca stat, Iugoslavia a reusit, in cele din urma, se se sinucida. Ca fiu de sinucigasi, Slobodan Milosevici n-a urmat la litera tragicul destin al parintilor. Poate pentru ca dictatorii, in dementa lor, ii imping la moarte pe altii. Gura mare a lui Milosevici a atras asupra Iugoslaviei blestemul focului, al violentei si al mortii. In singuratatea celulei de la Haga, el va fi fost vizitat, mai des decit se astepta, de spectrele sutelor de mii de oameni pe care i-a avut pe constiinta. Si probabil ca, fara garzi de corp, fara incurajarile multimilor isterice, fara puterea abstracta, dar letala, a partidului, paranoia a cedat sub asaltul fricii. Ramas cu sine, el nu mai avea pe cine sa minta. Lasati cu propria lor singuratate, dictatorii se dovedesc a fi cei mai lasi dintre paminteni. ------- vedeti si comentariul lui Traian Ungureanu, tot in Cotidianul, care-l prinde in peisaj si pe Iliescu (Ion Ilici) |
egon & female in dilema, coordonati de als. bravo mai!
|
Basca faptul cä s-ar fi cuvenit un bob zäbavä (mäcar trei zile de täcere, dintr-un respect elementar pentru decedat - si, implicit, fatä de noi însine, ca oameni - chiar dacä atitudinea fatä de el ca persoanä, si mai ales ca dictator, poate fi polarizatä), articolul mi se pare excelent, si ar merita un topic aparte, cu discutiile din dotare. Mai deunäzi vorbeam cu cineva din Olanda, pe M.S.N., despre paradoxul ästa teribil al fostei Iugoslavii si reala ei "sinucidere" - ce-a fost în perioada comunistä, si ce-a ajuns dupä cäderea sistemului. Odinioarä, ne uitam peste Dunäre si oftam cu dor; acum, oftäm cu amarul în suflet. E o lectie a istoriei pe care n-o putem ignora.
|
Originally Posted by herbert:
HAIDA-DE! departe de mine gandul de a-i lua partea lui milosevic, da' ce balade trazneste nenea...gasesc articolul undeva in "no man's land"-ul dintre prost si infantil, mazgalit cu vopsea rosie de "subiectiv" si urland a gandire tip "proteve e numa' unu"(adica lirism grasuit altoit pe o ciosvarta de idee). herberte,herberte, parca le ziceai mai bine (din parti) inainte sa se dea de stire ca esti doar un berbeleac din Nisporeni. |
| All times are GMT +2. The time now is 01:31. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.