Rafa Nadal a cucerit in aceasta dimineata titlul de la US Open si a reusit un “Career Golden Slam”( Australian Open, Roland Garros, Wimbledon, US Open, Beijing 2008 Summer Olympics). In era Open doar Andre Agassi si Steffi Graf au mai reusit o asemenea performanta.

"Titlurile arata ca Roger Federer este mai bun decat mine, acesta este adevarul acum si cred ca mereu va fi asa!"

În clipa de faţă, Spaniolul arată invincibil, chiar ca un robot gigantic din filmele pentru copii. Numai că în pieptul lui Transformer e o uşiţă: dacă o deschizi dai peste un băiat serios şi delicat, prieten din copilărie cu aceeaşi fată, nicio clipă îngâmfat, atent să nu rănească vreo fiinţă omenească.

Nadal nu e încă cel mai mare jucător din toate timpurile, dar e unul dintre cele mai frumoase suflete ale planetei.

Acum, sigur ca rezistenta iesita din comun a tânarului din Baleare, viteza sa exceptionala, musculatura lui de decatlonist, toate astea dau de gândit. Dar oare este legitim sa ne indoim de capacitatile nadaliene, de caracterul lor natural? Pai nu vorbim despre un campion? Iar un campion nu este, prin definitie si prin forta faptelor, mai bun, mai destept, mai tehnic, mai stabil psihic si mai impovarat de palmares decât ceilalti competitori? Raspunsul, fatalmente, este unul pozitiv. Dar ce te faci, va sustine in continuare avocatul diavolului, cu acei mari campioni care au fost dovediti ca au trisat, recurgând la tot felul de substante interzise? Intr-adevar, aici este o problema. Se aplica ea oare si tenisului profesionist?
Realitatea este ca se aplica. Numai „legiunea“ argentiniana a ultimilor ani, formata din baieti frumosi si talentati, a furnizat câteva exemple devenite clasice. Guillermo Coria, finalist la Roland Garros, Guillermo Cañas, fost numar 10 mondial si, cu voia d-voastra, Mariano Puerta, si el finalist la Paris pe zgura, toti au fost prinsi dopati si suspendati. Coria s-a retras inainte de vreme, Cañas a avut taria sa revina dupa o suspendare cu cântec (vina fusese a medicului de turneu, un mexican tembel, nu a sa, caci l-a anuntat pe „mariachi“ ca are de gând sa ia un medicament contra gripei!), dar a ramas foarte putin timp in vârf, iar Puerta, ei bine, Puerta inca rataceste prin turnee challanger sud-americane, nemaizbutind sa-si regaseasca frumoasa forma de odinioara. Da, acestea sunt fapte, dar jucatorii gaucho au fost prinsi in urma analizei urinei. Nici urma de indoiala, Comitetul de profil al ATP-ului a trebuit doar sa discearna unde a existat intentie deliberata si unde a fost accident.
Din 2005 de când a intrat in high-life-ul tenisului mondial, Rafa a trecut zeci de asemenea teste. Nici unul nu l-a dovedit vinovat, nici o umbra de indoiala nu a planat oficial nici macar o clipa asupra sa! Mai mult decât atât, Nadal a fost extrem de suparat când intr-o revista frantuzeasca un jurnalist in cautare de senzational a incercat sa-l lege de doctorul barcelonez la care au recurs numerosi ciclisti profesionisti. Politia si procuratura spaniola n-au gasit in dosarele si fisele medicului nici un tenisman, nicidecum pe Rafael Nadal! Dar aria calomniei lucreaza usor, insidios si eficient.
Adevarul este ca atletul din insule se bucura de o inzestrare naturala absolut incredibila. Doctorul catalan Cotorro, care se ocupa de Rafa de când era junior, de la vârsta de 15 ani, spune: „Rafael este o forta a naturii. Este la fel de rezistent ca un maratonist. A mostenit calitati de exceptie“. Acest medic l-a consultat prima oara la Centrul de la Sant Cugat, caci Federatia spaniola de tenis ii ceruse pustiului din Manacor un examen medical complet, pe care trebuiau sa-l treaca toti jucatorii sai. In cazul sau, cifrele datelor fizice sunt de mare mirare. In stare de odihna, inima lui Rafa bate de 60 de ori pe minut. In meci fiind, cordul sau pulseaza la un interval cuprins intre 180 si 200, atunci când efortul este deosebit de intens. Rezultatele realizate de tenisman la testul Bosco, un test ce masoara forta in general a trupului, dar mai cu seama forta picioarelor, au indicat faptul ca balearul poseda o putere situata cu mult deasupra mediei jucatorilor din circuit. Viteza de deplasare in meci la nivel de sprint este egala cu viteza atletului specializat in saritura in lungime (va mai amintiti de un anumit Carl Lewis, un afro-american campion olimpic si la probele de sprint, si la lungime?). Rafael Nadal consuma 72 ml de oxigen/kg intr-un minut, in timp ce majoritatea adversarilor sai nu depasesc niciodata 60 de ml. Din punctul de vedere al doctorului Cotorro, Nadal este perfect comparabil cu un ciclist profesionist de vârf sau cu un campion al curselor de fond. Unde este atunci dopajul pe care prietenul Cristian Geambasu, din tara celor mai geniali eseisti, numita discret România, nu are curajul sa-l invoce explicit?

Dupa finala pierduta, a fost gasit pozitiv (este vorba de Puerta), a fost obligat sa inapoieze banii si punctele cucerite la Paris. Ma intreb: oare de ce Nadal nu a fost gasit pozitiv, atunci? Dar dupa, in celelalte opt finale de Grand Slam disputate pâna azi? Dar in celelalte nouasprezece finale de Masters Series jucate din acel moment? Dar la Olimpiada de la Shanghai, acolo unde Rafa a cucerit medalia de aur la simplu pentru culorile iberice? Chiar asa de genial-malefic sa fie medicul ce-i ofera substantele la care recurge tenismanul incât de sase ani incoace nici un control doping nu-l poate dovedi? Mai sa fie! Mai sa fie? Ori poate ca e vorba despre cinstita paranoie mioritica, maladie cacacioasa si intratabila, nici macar atunci când stilul cel mai elegant sustine delirul cel mai sumbru?! Aferim, maestre TRU!