![]() |
laatras pedofilia. c articol imbecil. c idiot sa scri asa ceva. se da si asta fidelu' din carpati la o suta saizeci de ani cind nu i se scoala nici sa faca pisu'. avea nevoie de una care sa-i schimbe plosca. secretul lui este ca traia clipa de mictiune. degaj.
|
Marele regizor român Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul Elias, după ce în ultimele zile nu s-a simţit bine şi a acuzat unele probleme de sănătate. Nicolaescu, în vârstă de 81 de ani, a simţit ameţeli la Senat, în urmă cu două zile, şi s-a prezentat la spital. Din fericire, regizorul se simte mai bine şi ar putea fi externat sâmbătă din spital. „Am simţit ameţeli groaznice în urmă cu două zile, când eram la Senat. Dacă am ajuns la spital, înseamnă că a fost destul de grav. Acum sunt mai bine, iar mâine voi părăsi spitalul“, a spus, pentru adevarul.ro, Sergiu Nicolaescu. Întrebat dacă aceste probleme de sănătate îl sperie, regizorul a precizat că nu îşi face griji. „Nu mă opreşte nimic să nu mai filmez în continuare“, a încheiat acesta.
|
Sergiu Nicolaescu: „N-am fost niciodată informator“ (OK! Magazine)
Vizavi de Muzeul Zambaccian, într-o vilă construită la începutul secolului trecut, l-am cunoscut pe maestrul Sergiu Nicolaescu. http://www.okmagazine.ro/sectiune/pe...mator?page=0,4 |
Ion Iliescu i-a lansat cartea lui Sergiu Nicolaescu
Cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu şi-a lansat astăzi ultimul volum, „Mămăliga a explodat - Decembrie 1989”, apărut la Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. La evenimentul găzduit de librăria „Mihail Sadoveanu” a luat parte şi fostul preşedinte al României, Ion Iliescu. „Am sacrificat şase ani pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, pe care le-am trăit din plin. Rezultatul: am fost hulit, jignit, ameninţat. Timpul ne va judeca pe toţi la justa noastră valoare. Am scris o parte din ceea ce cred, poate am făcut greşeli, dar sunt fără voie. De asta să fiţi siguri. După 1989 am devenit om politic şi nu am mai folosit cinematografia pentru idealurile pentru care am luptat o viaţă. Regret cei 21 de ani pierduţi”, a declarat Sergiu Nicolaescu. libertatea.ro Admiratorii i-au cântat "La mulţi ani! " lui Sergiu Nicolaescu, la lansarea unei cărţi semnate de el BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Admiratorii i-au cântat "La mulţi ani!" lui Sergiu Nicolaescu, joi, la lansarea volumului "Mămăliga a explodat. Decembrie 1989", eveniment la care au fost prezenţi Ion Iliescu, academicianul Dan Berindei şi Gelu Voican Voiculescu. "Această carte, care e destul de redusă ca volum, este mai mult un răspuns dat acelora care se îndoiesc de Revoluţia Română. În decembrie 1989 am avut o adevărată revoluţie. O revoluţie făcută de poporul român, indiferent de alte acţiuni şi mişcări făcute de străini sau chiar de români în aceeaşi perioadă", a spus regizorul. "E meritul muncitorimii, în primul rând, circa 54% au fost muncitori în 22 decembrie, necalificaţi au fost circa 14 - 16%, apoi elevi, circa 12 - 14% şi, din păcate, studenţi doar 1 - 2 %. Restul au fost intelectuali. Sper că e un material intersant prin sinceritatea pe care întotdeuna am avut-o faţă de Revoluţia română din 1989", a spus Nicolaescu, despre evenimentele din 1989. Nicolaescu a mai spus că participarea la Revoluţie a fost "cel mai important lucru" pe care l-a făcut. "Vă rog să credeţi că momentele respective au însemnat foarte mult pentru noi şi pentru mine a fost cel mai important lucru pe care l-am făcut în viaţa mea. România, în momentul de faţă, pentru mine, este o mare dezamăgire. Şi acest lucru a influenţat această ultimă carte pe care am scos-o, în care, fără doar sau poate, reuşesc să transmit şi cititorului această cumplită stare prin care trecem în momentul de faţă", a mai spus acesta. Referitor la Revoluţie, Ion Iliescu a spus: "S-a prăbuşit o lume în 1989". Volumul semnat de Sergiu Nicolaescu are 90 de pagini şi are capitole cu titluri precum "Graniţe închise sau graniţe deschise" sau "Interesul sovieticilor". |
imi place mult de el:)
|
Originally Posted by anaelena:
cred ca n-ai "nemerit unde trebe"ca sa spui chestia asta.... |
Cum sa nu le placa?! Bani multi (?), zile putine (doamne ferescuri)/Cheia marilor succesuri.
|
Originally Posted by omudindulap:
|
Ha, ha! Ai dreptate. Sa dea Dumnezeu sa traiasca! Eu nu am nimic cu el, la altii e buba cea mare. El, saracu, n-are nicio vina, caci prost e ala care da, nu cel care cere.
|
Sergiu Nicolaiescu este <momentan> cred ca cel mai bun regizor din Romania.(subliniez momentan)
|
şi gata, momentul a trecut.
|
N-as prea zice, dupa cum se poate remarca. Se poate sa te fi grabit... ;)
SE poate... |
Sergiu Nicolaescu: "Filmele mele nu au scene de sex"
Sergiu Nicolaescu a facut vilva, anul trecut, cu filmul Poker. Ziarele titrau „Jojo a mincat cozonaci si a facut sex cu Malaele“, iar tinerii critici de film l-au acuzat pe celebrul regizor ca „a tratat-o pe Jojo ca pe o bucata de carne“. http://www.revistavip.net/RevistaVIP..._ ._/4/FREE1/ |
Cum a ratat Elizabeth Taylor un rol principal în filmul românesc "Mihai Viteazul"
După succesul internaţional al peliculei "Dacii", firma americană Columbia a confirmat dorinţa de a produce filmul "Mihai Viteazul" în care ar fi putut juca chiar şi Elizabeth Taylor şi iubitul ei Richard Burton. Din distribuţia înaintată de producători, conform unei afirmaţii venite din partea lui Sergiu Nicolaescu, făceau parte Elizabeth Taylor şi Richard Burton - cuplul Bathory, Orson Welles - în rolul împăratului Rudolf, Laurence Harvey - în rolul sultanului turc şi Charlton Heston, în rolul domnitorului român. În plus, americanii ofereau patru milioane de dolari pentru producţia filmului. "Cu aceşti bani, filmul ar fi fost de patru ori mai bogat", povesteşte regizorul peliculei. "Totul s-a spulberat însă când însuşi Nicolae Ceauşescu a hotărât să fie făcut numai cu actori români. Pentru rolul lui Mihai, au existat nu mai puţin de 128 de variante, iar filmări au avut loc şi în Cehoslovacia, şi în Turcia. Am plătit din bani personali deplasarea la Istanbul a unei echipe de 32 de oameni şi patru cai", spune Sergiu Nicolaescu, adăugând că "a fost cel mai greu film din cariera mea, dar a meritat". Filmul "Mihai Viteazul", regizat de Sergiu Nicolaescu, ocupă locul trei în topul celor mai apreciate producţii istorice din toate timpurile, alcătuit de IMDb (Internet Movie Database). |
Filmarile la 'Candele de zapadă' încep peste o lună
http://accesdirect.a1.ro/special/Fil...luna_5172.html |
Originally Posted by Pashpix:
L-am revazut din greseala la Intrecerea parturilor pe TVR 1, este un monument al decrepitudinii. Nu mai stie nici macar sa vorbeasca. |
Sergiu Nicolaescu, la a 81-a aniversare
"Doresc să realizez cele două filme pe care le am în plan" Regizorul Sergiu Nicolaescu a declarat pentru MEDIAFAX, miercuri, la împlinirea vârstei de 81 de ani, că îşi doreşte să realizeze cele două filme pe care le are în plan, primul dintre acestea, "Candele de zăpadă", urmând să intre în producţie, cel mai probabil, în a doua jumătate a anului. Despre cel de-al doilea film pe care plănuieşte să îl realizeze, Sergiu Nicolaescu a spus că "nu ştie foarte multe". Sergiu Nicolaescu îşi va petrece ziua de naştere la Senat şi apoi va da o petrecere restrânsă la sediul Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România. Regizorul s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu. A devenit cunoscut prin filme istorice de mare anvergură ca "Dacii" (1966) şi "Mihai Viteazul" (1970), iar cea mai recentă creaţie cinematografică a sa este comedia "Poker" (2010). În prezent este preşedintele Comisiei de cultură din Senat. Legendarul comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, cu care Sergiu Nicolaescu afirma că a atins celebritatea ca actor, s-a născut în 1972, după ce Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus lui Nicolaescu, Manole Marcus şi Iulian Mihu realizarea unui serial poliţist. Personajul său, un vechi poliţist, avea un rol secundar în serialul în care acesta apare alături de Ilarion Ciobanu (Roman). Urmează, pentru Sergiu Nicolaescu, o perioadă profesională prolifică, între anii 1970-1980, timp în care a înfiinţat prima şcoală de cascadori din România şi o alta de recuzită. Este o perioadă în care realizează cam două filme şi jumătate pe an, documentându-se, în paralel, pentru alte proiecte. Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), " Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravieţuitorul" (2008), "Poker" (2010). Dacă filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea în rolul principal - creaţie de referinţă în istoria filmului românesc. Sergiu Nicolaescu a fost nu doar unul din actorii Revoluţiei din 1989, dar a şi scris pe această temă câteva cărţi. Cea mai recentă a fost lansată anul acesta şi se numeşte "Mămăliga a explodat. Decembrie 1989". |
[quote=daca incepe cum a inceput si la filmul ,, Oarba de Mureş '' pe care ni-l tot promite de vreo 10 ani :))[/QUOTE]
Asta e filmul, "Candele de Zapada". UITE CE SE SCRIA ACUM CEVA VREME ÎN "TRICOLORUL" LUI VADIM: În curând, se va da comanda "Motor!" la filmul de Epopee Naţională "Candele de zăpadă" - scenariul Corneliu Vadim Tudor, în regia marelui cineast Sergiu Nicolaescu. Această peliculă e închinată luptelor de la Oarba de Mureş (septembrie 1944), fiind nu numai un film de război, ci şi unul de spionaj, subiecte împletite cu o palpitantă poveste de dragoste. Din distribuţie va face parte şi marele actor Florin Piersic. |
istoria ne omoara... ce-i prea mult strica... sorry.:(
|
filme accesibile
Am urmarit acest subiect intr-un mod mai aparte decat pe celelalte pentru ca are trimiteri mai largi,mai ample decat poate oricare dintre thread-uri (ma refer la cele privind cinema-ul romanesc), dupa parerea mea de simplu spectator fara pretentii de erudit in cea de-a 7-a arta. Aici este vorba,dincolo de sergiu nicolaescu si filmele lui, de un anumit tip de regizor care a avut succes in anii 70-80, apreciat pozitiv de marea masa de populatie, de la cei mai "cultivati" (unii) la cei mai saraci d.p.d.v cultural. Consider ca acest tip de filme realizate de acest tip de regizor au fost pe nedrept infierate pe acest forum la amploarea la care au fost infierate (ex Oglinda,Noi cei din linia intai - Nicolaescu sau Columna, Stefan cel Mare - M. Dragan - "zero"!!!) pentru simplul motiv ca acestea sunt dedicate masei largi de public,si nu au "valoare artistica" , ignorati fiind cei ce vor filme care sa-i incurajeze, filme care sa le aduca in prim-plan lucruri de care pot fi mandri , care sa-i educe pe copiii lor, lucruri care,de ce nu, sunt poate mai importante decat "valoarea estetica si artistica" care nu poate fi gustata de oricine. Poate ar fi bine sa prezentam anumite filme si din punct de vedere moral si cultural pur si simplu....la urma urmei si filmele de larg consum au valoarea lor.
Cuvinte folosite pe acest site : "jeg, nulitate" (etc, dati dovada de golanisme in limbaj, domnilor!!!) nu pot decat sa degradeze vocabularul si constiinta unui pustan care citeste acest forum si ar vrea poate sa se informeze ( fiul meu de ex. pe care eu m-am chinuit sa-l educ sa nu foloseasca trivialitati in comunicari, dar intrand pe acest site poate considera ca acestea sunt chestii normale, pe cand eu stiu ca NU SUNT NORMALE intr-o comunicare oficiala). Vreau sa protestez impotriva limbajului folosit aici (aveti libertatea de a face ceea ce vreti,dar libertatea voastra se opreste la granitele libertatii mele ) si impotriva subiectivitatii de care dati dovada judecand printr-o prisma a voastra (doar, si orice lucru are mai multe puncte de vedere) munca unor oameni care a insemnat ceva pentru multi. Eu (si multi altii) imi doresc si altceva decat produsele gen C. Puiu ,pe care il tot ridicati toti in slavi (e doar un ex. caruia NU-I contest valoarea) - mai accesibile, mai pozitive, niste vise mai frumoase - avem nevoie de vise frumoase. |
All times are GMT +2. The time now is 16:39. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.